Contestaţie la executare. Decizia nr. 1261/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1261/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 10802/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1261
Ședința publică din data de 19.03.2015
PREȘEDINTE – M. N.
JUDECĂTOR – N. A.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelanții- contestatori U. N. și U. E., ambii cu domiciliul ales la C..Av. Cușai M., cu sediul în ., J. Prahova și apelanta-intimată P. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1, împotriva sentinței civile nr._/24.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2015, declarațiile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate apelanților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 12.03.2015, dată la care, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 19.03.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatorii U. N. și U. E. au solicitat, în contradictoriu cu intimata P. B. România SA, constatarea nulității absolute a actelor de executare contestate, iar în măsura în care se apreciază ca acestea nu sunt lovite de nulitate atunci anularea actelor de executare întocmite în cauza, respectiv somația de plata emisa în data de 08.04.2013 nr.349/2013, a procesului verbal de cheltuieli nr.349/2013 din data de 28.03.2013, a procesului verbal de situație din data de 28.03.2013 emis sub nr. 349/2013 și pe cale de consecința a executării silite însăși.
De asemenea pana la soluționarea irevocabila a contestației au solicitat suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 349/2013 aflat la SCPEJ "P. și M.", dosar instanța nr._ al Judecătoriei Ploiești.
În motivare au arătat că între intimata Pireus B. România SA și . SRL a intervenit contractul de credit nr._/12.11.2007, modificat prin acte adiționale, prin care parata a acordat acestei societății un împrumut. Garanții acestui împrumut sunt contestatorii din prezenta cauza, care au garantat restituirea sumei împrumutata de societate cu imobilul proprietatea lor situat în Ploiești, ., jud. Prahova.
In data de 01.11.2010 s-a deschis procedura insolvenței împotriva societății . nr._ aflat pe rolul Tribunalului Prahova, data la care parata s-a înscris la masa credala cu suma de 251.970,6 lei, conform prevederilor art. 121 punctul 1 alin.2 din Legea 85/2006 ca fiind garantata cu imobilul proprietatea noastră și cu suma de_,221ei conform art. 123 punctul 7 tot din legea 85/2006 a insolvenței modificata și republicata ca fiind o creanța chirografara, un total de_,82 lei.
În cadrul procedurii de faliment societatea deține bunuri de aproximativ 500.000 lei și sume încasate de_ lei - un total de 2.000.000 lei, iar total creanțe conform tabelului definitive rectificativ total creanțe este de 1.849.715,78 lei, prin urmare toate creanțele vor fi achitate în cadrul procedurii de faliment.
Au invocat prematuritatea executării și faptul că prin executare se produce o îmbogățire fără justă cauză a intimatei.
Împotriva lor s-a pornit o executare silita pentru o suma mai mare cu 50% fata de cea cu care parata s-a înscris la masa credală, fiind suma nedatorata având în vedere următoarele considerente pe de o parte parata are posibilitatea sa se îndestuleze de la masa credală, iar pe de alta parte cogarantul nu poate fi obligat la plata altor sume de bani decât cele la care este obligat debitorul principal.
Se poate constata cu ușurința ca la acesta data, conform somației de plata, parata solicita suma de_,59 lei mai mare cu aproximativ 50% decât cea solicitata debitorului . acesta solicitare a paratei este netemeinica și nelegala încălcând în mod abuziv legislația în vigoare în materie de solidaritate pasiva, intre debitori art. 1034 și următoarele din vechiul cod civil art. 1443 și următoarele din NCC.
Parata în cadrul procedurii de faliment solicita de la debitorul principal suma de 974 150,821ei pentru ca de la garanții ipotecari sa solicite suma de_,591ei.
În cadrul dosarului de faliment s-a efectuat evaluarea bunului pentru a fi vândut la licitație și a acoperi suma garantata conform tabelului definitive rectificat al creditorilor, prin urmare parata acționează cu rea credința, abuzând de drepturile care ii sunt conferite de lege.
Somația încalcă prevederile legale în materie întrucât în conformitate cu legislația în vigoare moneda naționala este leul, ori în somația de plata este trecuta numai suma în valuta, fără a preciza care este cuantumul acesteia în lei si, de asemenea nu se precizează care sume vor fi actualizate cu rata inflației, suma în lei sau suma în valuta, prin urmare acesta este lovită de nulitate .
Prin contractele încheiate intre părți se renunța la beneficiul de discuțiune numai la plata sumei, suma ce este solicitata în același cuantum de la ambii debitori solidari, prin urmare parata încalcă în mod abuziv legislația în vigoare cat și voința părților.
Referitor la procesul verbal de cheltuieli de executare se solicita suma de 750 lei care nu se știe ce reprezintă, ci doar se enumera câteva file din dosar care nu au nici o relevanta având în vedere aspectul ca aceste documente nu au fost enumerate și nu au fost descrise operațiunile din dosar.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc este destul de ridicat raportat la activitatea sa, pe de o parte, iar pe de alta parte nu știu daca acesta reprezintă onorariul sau definitive pana la finalul dosarului.
F. de situația existenta unde sunt incidente și prevederile Lg.85/2006, în mod nelegal au fost calculate penalități conform contract.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată. A mai invocat excepția de netimbrare a contestației la executare
În motivare a arătat că P. B. România SA deține împotriva contestatorilor următoarele titluri executorii: contractul de credit nr._/12.11.2007 modificat și completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de Cauțiune_.2/11.11.2008, contractul de credit_/31.10.2007 modificat și completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de cauțiune_.1/11.11.2008, Biletul la Ordin . și Biletul la ordin .. Contestatorii au calitatea de garanți în contractele de credit, fidejusori în baza contractelor de cauțiune și avaliști prin avalizarea Biletelor la ordin.
Facilitatea de credit a fost declarata scadenta anticipat întrucât debitorul principal, societatea . a intrat în faliment în data de 01.11.2010, scadenta anticipata producându-se ca efect al prevederilor legii 85/2006 (dispozițiile art. 112 alin.4 din Legea 85/2006) și dispozițiilor contractuale clauza 8.1 lit. l
Prin Notificările nr. 1908/14.12.2010 și 1909/14.12.2010 contestatorii au fost înștiințați despre rezilierea de drept a contractelor de credit nr._/12.11.2007 și_/31.10.2007. Având în vedere ca P. B. deține o creanța certa lichida și exigibila împotriva contestatorilor, a solicitat executorului judecătoresc prin adresa nr. 1322/14.02.2013 declanșarea executării silite.
Prin încheierea din data de 18.03.2013 pronunțata de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite împotriva contestatorilor în baza titlurilor executorii reprezentate de: contractul de credit nr._/12.11.2007 modificat și completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de Cauțiune_.2/11.11.2008, Contractul de cauțiune_.1/11.11.2008, Biletul la Ordin . și Biletul la ordin ..
In temeiul art. 496 C. executorul judecătoresc s-a deplasat la locul situării imobilului în vederea întocmirii procesului verbal de situație. La data de 08.04.2013 executorul judecătoresc a emis în temeiul art. 387 și 497 C.P.C. Somația de plata nr. 349, somație notata în Cartea Funciara a imobilului urmărit.
Procedura executării silite declanșate de executorul judecătoresc a respectat întocmai prevederile legale stabilite de Codul de procedura civila, după cum se poate observa cu claritate din actele de executare întocmite.
Chiar daca prin efectul legii, solidaritatea în materie comerciala se prezuma, contestatorii au înțeles sa renunțe și în mod expres, prin contractul de credit, la beneficiul de discuțiune și diviziune.
Astfel, prin contractele de cauțiune părțile au stabilit următoarele:
-1.1 "Prin prezentul Contract, Garantul în mod irevocabil și necondiționat, garantează îndeplinirea Obligațiilor de plata, astfel cum acest termen este definit mai jos, și se oblige sa plătească toate sumele datorate de împrumutat fata de banca, în temeiul sau în legătura cu Contractul de credit, daca împrumutatul nu-si executa obligațiile la scadenta (prevazuta în contractul de credit, anticipate, etc).
-2.3 Garantul garantează în solidar cu împrumutatul executarea Obligațiilor de plata și declara ca renunța expres la beneficiul de discuțiune și de diviziune și la invocarea oricărei excepții pe care ar fi putut-o invoca împrumutatul, precum și a excepțiilor ce pot fi invocate în legătura cu prezentul contract.
-obligațiile solidare de plata ale Garantului asumate prin prezentul contract își produc efecte juridice, de la data încheierii prezentului contract pana la data achitării integrale a plaților datorate Băncii, potrivit contractului de credit, anterior menționat"
Având în vedere dispozițiile art. 969 C.civ.(in vigoare la data încheierii contractului de credit) "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante", contestatorii sunt ținuți răspunzători pentru obligațiile asumate prin contractul de credit modificat prin actele adiționale la contract.
Obligația asumata de garanții contestatori este o obligație solidara.
Banca deține împotriva contestatorilor o creanța certa, astfel cum rezulta din titlul executoriu - contractele de credit completat de actele adiționale, contractele de cauțiune care stabilesc: cuantumul creanței format din valoarea creditului solicitat, modul de calcul, scadenta, dobânda, comisioanele și penalitățile aplicate sunt detaliate în clauzele contractului de credit semnat intre părți, respectiv, în graficul de rambursare aferent contractului de credit.
In consecința, cuantumul creanței inițiale este determinat, fiind în deplina concordanta cu dispozițiile art. 379 alin. 4 Cod proc. civ., iar orice alte cheltuieli aferente declarării scadentei anticipate a creditului și executării silite inițiate de către Banca sunt determinate/ determinabile.
Aspectele de mai sus demonstrează ca banca deține o creanța certa împotriva debitorilor contestatori.
Creanța este lichida câtimea ei fiind determinata/determinabila prin clauzele contractului de credit și a devenit exigibila prin declararea scadentei anticipate și plătibile a tuturor sumelor datorate în baza facilitații de credit, dobânzilor acumulate, comisioanelor și a tuturor celorlalte sume, conform clauzelor contractuale.
F. de faptul ca societatea debitoare se afla în faliment, în speța ne aflam în prezenta unei obligații solidare, creditorul putând solicita oricăruia din debitorii obligați solidar plata întregii datorii. Astfel, din dispozițiile Legii 85/2006 rezulta fără dubiu ca un creditor se poate îndrepta pentru recuperarea creanței împotriva unei persoane care are calitatea de codebitor sau fidejusor, acesta din urma având un drept de regres asupra debitorului principal intrat în procedura insolvenței.
Incidența normei speciale, asupra debitorului principal, nu înlătura dreptul băncii de a se îndrepta împotriva oricăror codebitori/garanți/ avaliști sau oricăror alte terțe parti obligate în solidar, în acest sunt dispozițiile art. 70 și art. 71 din legea 85/2006.
Mai mult, dispozițiile art. 137(3) din aceeași Lege 85/2006, arata: "Descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal" ceea ce întărește afirmația ca voința legiuitorului nu a fost exonerarea de răspundere a debitorilor solidari/codebitorilor/fidejusorilor în situația în care debitorul intra în insolvență.
Totodată, prin instituirea garanțiilor, creditorul, în speța Banca, urmărește asigurarea unei alte surse de rambursare a creditului acordat în situația în care debitorul principal nu-si poate îndeplini obligațiile asumate.
Scopul legiuitorului în suspendarea curgerii accesoriilor fata de societățile în insolvență este vădit centrat în jurul unei atare proceduri pentru orice persoana juridica, neputând fi extins (fiind vorba de o excepție de stricta interpretare), prin analogie, și la alte categorii de debitori, în speța debitorii subsecvenți (garanti/fidejusori). Așadar, în cazul în care datoria nu este achitata, creditorul are posibilitatea sa execute fie pe debitori, fie pe fidejusori, pentru toate sumele restante, aceștia din urma având un drept de regres împotriva debitorului principal și al celorlalți codebitori/fidejusori.
În speța, chiar contestatorii, în mod expres au înțeles sa renunțe la beneficiul de diviziune și discuțiune. . situație, banca are dreptul de a urmări direct pe garant pentru acoperirea întregii creanțe.
În ceea ce privește procesul verbal de stabilirea cheltuielilor de executare din data de 28.03.2013, cheltuielile de executare se încadrează în limitele stabilite de prevederile legale, fiind corect delimitate în procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
În drept art. 115 C., precum și celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul întâmpinării.
Contestatorii au formulat răspuns la întâmpinare, arătând că în cadrul procedurii de faliment societatea deține bunuri de aproximativ 500.000 lei și sume încasate de_ lei - un total de 2.000.000 lei, iar total creanțe conform tabelului definitive rectificativ total creanțe este de 1.849.715,78 lei, prin urmare toate creanțele vor fi achitate în cadrul procedurii de faliment aspect pe care intimate nu isi formulează nici o apărare.
În cadrul procedurii a fost achitata suma de 251.000 lei, la acesta data suma datorata este de 722.000 lei. Unicul creditor al societății debitoare - debitor principal - este doar parata, parata în apărările sale invoca beneficiul de discuțiune - la care au renunțat în mod forțat - fără a avea în vedere în conformitate cu prevederile art. 1034 și următoarele din vechiul cod civil art. 1443 și următoarele din NCC privind solidaritatea pasiva și mărește debitul cu aproximativ 500.000 lei reprezentant 50% din debitul cu care parata s-a înscris la masa credală.
Au contestat procesul verbal de cheltuieli întrucât acestea sunt foarte mari și de asemenea executorul nu prezintă modalitatea de calcul a acestora. în mod greșit parata indica prevederile ar. 137 alin 5 din Lg.85/2000 modificata și republicata întrucât nu ne aflam în acesta situație deoarece debitorul a achitat suma de 251.000 lei în contul creanței, parata la acesta data este unicul creditor al debitorului principal . SRL
În patrimoniul debitorului principal . SRL se afla bunuri de aproximativ 200.000 euro suma care acoperă cu prisosința creanța acestuia. Procedura de faliment nu a fost închisa pentru a-si găsi aplicabilitate prevederile articolului mai sus menționat.
Prin contract se înlătura beneficiul de discuțiune și nu solidaritatea pasiva care își are aplicabilitate în prezenta cauza, prin urmare debitorul secundar nu poate fi obligat la plata altor sume de bani decât cele la care este obligat debitorul principal . SRL.
Prin sentința civilă nr._/24.07.2014, Judecătoria Ploiești a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorii U. N. și U. E., în contradictoriu cu intimata P. B. Romania SA, având ca obiect contestație la executare, a modificat actele de executare din dosarul de executare nr. 349/2013 aflat pe rolul SCPEJ P. și M. în sensul reducerii creanței urmărite cu suma de 251.970,60 lei și reducerii cuantumului onorariului executorului judecătoresc la suma de 15.000 lei, inclusiv TVA, a dispus continuarea executării pentru diferența de creanță rămasă neacoperită, a respins în rest contestația ca neîntemeiată, a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194 lei reprezentând taxă de timbru, a respins în rest cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ., împotriva actelor de executare, se poate face contestație de cei vătămați prin executare.
La data de 18.03.2013 prin încheierea pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, a fost admisă încuviințarea silită a titlurilor executorii reprezentat de contractul de credit nr._/31.10.2007, contractul de cauțiune nr._.2/11.11.2008 și biletul la ordin . nr._/09.05.2009, în valoare de 303.654,7 lei.
Potrivit art. 35 alin. 1 și 2 din Legea nr. 58/1934 a cambiei și a biletului la ordin, avalistul este ținut în același mod ca acela pentru care a garantat, obligația sa fiind valabilă chiar dacă obligația pe care a garantat-o ar fi nulă din orice alta cauza decât un viciu de formă. De asemenea potrivit art. 52 alin. 1, avalistul este ținut solidar cu trăgătorul față de posesor, iar conform alineatele 2 și 4, posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fără a fi ținut sa observe ordinea în care s-au obligat, acțiunea pornită împotriva unuia din obligați, neîmpiedecând urmărirea celorlalți.
Coroborând textele legale, rezultă că creditorul poate porni simultan urmărirea debitorului principal și a avalizatului, acesta din urmă neputând invoca beneficiul de discuțiune sau diviziune. Prin urmare executarea silită nu este prematură.
De asemenea potrivit art. 1652 C.civ., fideiusorul se obligă să îndeplinească el însuși obligația debitorului, dacă acesta nu și-o execută, fideiusiunea fiind în limitele obligației asumate de debitor (art. 1654). Art. 1652 stipulează că în cazul în care fideiusorul a renunțat la beneficiul de diviziune și de discuțiune, creditorul își poate recupera întreaga datorie de la el, fără ca în prealabil să-l urmărească pe debitor. Față de prevederile art. 10 alineatul ultim din contractul de credit, instanța reține că contestatorii, în calitate de fideiusori, au renunțat expres la cele de două beneficii, astfel încât nu se pot prevala de ele.
Rațiunea existenței garanțiilor constă în acoperirea riscului de insolvabilitate a debitorului, creditorul asigurându-se astfel că într-o asemenea situație, cum este și aceea a intrării în procedură de reorganizare judiciară, are mijloace reale de a-și recupera creanța.
În același sens se interpretează și prevederile Legii nr. 85/2006, care stipulează că se suspendă doar procedurile judiciare și extrajudiciare împotriva debitorului aflat în procedura insolvenței, nefăcând nici o referire la garanți; de asemenea referitor la creanțe, dobânzile și penalitățile încetează să curgă numai în ceea ce privește debitorul aflat în insolvență, legea intervenind astfel în înțelegerea părților, intervenție care însă este de strictă aplicare, în sensul că privește exclusiv raportul creditor – debitor insolvent nu și creditor – garanți, față de aceștia creditorul păstrându-și dreptul de a-și recupera creanța în întregime.
Potrivit art. 662 alin. 2-4 din Noul C.pr.civ., o creanță este certă lichidă și exigibilă când „existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”, „obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui” și „dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficul termenului de plată”.
Instanța reține că în dosarul de faliment deschis împotriva debitoarei principale, creditoarea a fost înscrisă cu întreaga creanță sub condiția ca dacă din executarea silită împotriva bunurilor administratorului își recuperează întreaga sumă, va fi radiată din tabel sau va rămâne în tabel doar cu suma rămasă neacoperită în urma executării silite a bunurilor personale ale administratorului. Prin urmare suma nu va fi încasată de creditoare de două ori, ci în măsura în care nu se îndestulează de la contestator, urmează a recupera diferența de la debitoarea principală.
După ce a plătit, potrivit art. 2306 alin. 1 C.civ. se poate regresa împotriva debitorului principal pentru a recupera sumele achitate.
Este adevărat că art. 2289 prevede că fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi făcută sub condiții mai oneroase, însă în speță fideiusorul nu s-a obligat să restituie mai mult decât s-a obligat debitorul principal, ci exact cât acesta, împrejurarea că prin tabelul creanțelor s-a fixat o suma mai mică decât cea solicitată de la contestator reprezintă aplicarea principiului că fideiusorul suportă riscul insolvabilității debitorului.
Potrivit art. 622 alin. 3 C.pr.civ., executarea are loc în oricare din formele prevăzute de lege. Formele executării silite sunt imobiliară, mobiliară și poprirea, alegerea formei fiind exclusiv dreptul creditorului, executarea putându-se face simultan sau succesiv în aceste forme.
Pentru ca procedura execuțională să nu prejudicieze nicio parte implicată era necesar ca executorul să aibă la dispoziție o situație actualizată, obligație care incumbă în egală măsură și intimatei.
Recuperarea integrală a creanței nu înseamnă că executarea se pornește și se continuă pentru întreaga creanță împotriva tuturor debitorilor și garanților fără a se ține cont de partea recuperată până în momentul respectiv.
Instanța reține că din planul de distribuire parțială întocmit de administratorul judiciar al debitorului principal, înregistrat în dosarul de faliment la data de 27.02.2013 (fila 12) și comunicat intimatei la data de 02.04.2013 (fila 15), rezultă că intimatei i-a fost distribuită suma de 251.970,6 lei, prin urmare această sumă fiind achitată, se impune ca executarea să continue pentru diferența de creanță rămasă neacoperită, intimata având obligația să pună la dispoziția executorului judecătoresc situația actualizată a creanței, iar executorul judecătoresc să continue urmărirea doar pentru diferența rămasă neacoperită, în funcție de plățile voluntare sau involuntare efectuate atât de debitorul principal, cât și de garanți.
În ceea ce privește menționarea sumelor în valută în somația nr. 349/08.04.2013, potrivit art. 387 alin. 1 din vechiul C.pr.civ., somația trebuie să cuprindă denumirea și sediul organului de executare, data emiterii somației și numărul dosarului de executare, numele și domiciliul debitorului, titlul executoriu, termenul de executare a obligației și semnătura și ștampila organului de executare.
Prin urmare menționarea cuantumului sumei urmărite în lei nu este prevăzută sub sancțiunea nulității. De altfel cătă vreme titlul executoriu reprezentat de contractul de credit are ca obiect o sumă în valută, este firesc ca și actele de executare să se refere la aceeași valută și nu la echivalentul său în lei.
Potrivit art. 669 alin. (2) Cod proc. civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepția cazului în care creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea debitorul va suporta cheltuielile stabilite sau efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la realizarea obligației din titlu, chiar dacă executarea a fost voluntară. Dacă debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut sa suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusa de aceștia".
Alineatul 3 al aceluiași articol enumeră cheltuielile de executare: taxele de timbru necesare declanșării executării, onorariul executorului judecătoresc, al avocatului în faza executării silite, cheltuieli de transport și cu efectuarea actelor de executare silită, alte cheltuieli prevăzute de lege.
La alineatul (4) se arata ca sumele datorate ce urmează sa fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, în condițiile legii, aceste sume putând fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulata de partea interesata și tinand seama de probele administrate de aceasta. Teza a III-a face trimitere la art. 451 alin. 2 și 3 care stabilesc că instanța poate să reducă onorariul de avocat.
Prin procesul-verbal de cheltuieli din data de 28.03.2013 se precizează că suma de 750 lei reprezintă cheltuieli de executare conform pct. 1-7, 9, 10, 13 și 19 din Hotărârea nr. 2/2007 a UNEJ. Potrivit acestora, cheltuielile de executare silită sunt următoarele: înregistrare - până la: 1,00 leu, Formare dosar până la: 10,00 lei, redactare adresă până la: 10,00 lei, proces-verbal de îndeplinire a procedurii - până la: 20,00 lei, cheltuieli de transport în funcție de distanță și de mijlocul de transport, cheltuieli de transmitere prin poștă în funcție de valoarea timbrelor necesare față de modalitatea de transmitere, emiterea somației până la: 10,00 lei, proces-verbal de situație până la: 50,00 lei, notarea somației în Cartea funciară până la: 50,00 lei, emitere adresă poprire pe fiecare terț poprit până la: 10,00 lei, arhivare dosar până la: 30,00 lei. Deși principiul care ar trebui să guverneze și faza executării silite este al transparenței, debitorul având dreptul să cunoască în detaliu sumele calculate de executorul judecătoresc și pe care în final le va suporta, instanța constată că din dosarul de executare, sumele respective au corespondent în actele întocmite de executor, cuantumul de 750 lei fiind rezonabil în raport cu aceste acte.
Art. II din același act normativ prevede că sumele încasate potrivit prezentei hotărâri se evidențiază în procese-verbale alături de cele ce reprezintă onorarii de executare, onorarii de avocați, onorarii de experți, precum și alte categorii de executare; potrivit art. 371^7 și art. 577 din Codul de procedură civilă, procesele-verbale constituie titluri executorii.
Onorariile minimale și maximale pe care le pot percepe executorii sunt prevăzute în Ordinul nr. 2550/2006. Onorariul din cauză se situează la nivelul maximal de 10% din valoarea creanței. Deși se încadrează în limitele legale, nu este echitabil a nu se face nici o distincție între un debitor care achită datoria în 11 zile și voluntar și cel care o achită după un an și eventual în urma unei popririi sau a unei executări imobiliare.
Onorariul trebuie să reflecte totodată munca depusă de către executorul judecătoresc, iar în cauză instanța apreciază că actele întreprinse de executor până la acest moment nu justifică suma de 24.740 lei. Astfel pentru notarea somațiilor în cartea funciară, întocmirea procesului-verbal de situație, a publicațiilor de vânzare și a somației, suma de_ lei inclusiv TVA este rezonabilă.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194 lei reprezentând taxă de timbru. Cu privire la onorariu de avocat, în lipsa documentelor justificative, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii U. N. și U. E., solicitând admiterea apelului si pe fondul cauzei, modificarea in parte sentința apelata in sensul admiterii contestației așa cum a fost formulata, in principal, in subsidiar, admiterea apelului si pe fondul cauzei, trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de apel, apelanții au susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității executării silite, invocata prin contestație, cu motivarea că în cadrul procedurii de faliment vor fi achitate toate sumele, iar executarea silita promovata împotriva apelanților conduce la îmbogățirea fără justa cauza a intimatei, in detrimentul lor, art. 1345 NCCL
Au mai susținut apelanții că instanța de fond in mod greșit a soluționat cauza dedusa judecații astfel:
-contractul de credit nr._/12.11.2007, modificat prin acte adiționale nu se poate retine ca este voința pârtilor întrucât acesta este preredactat si nu se permite negocierea acestuia
-imobilul cu care s-a garantat este proprietatea apelanților, garanție a terților adusa tocmai pentru a se proba buna lor credința
-in cadrul contestației au invocat solidaritate pasiva, intre debitori art.1034 si următoarele din vechiul cod civil art.1443 si următoarele din NCC instanța nepronunțându-se asupra acestui aspect
-se retine ca nu este obligatoriu ca in somația de plata sa se treacă suma, ori in executare sunt puse biletele Ia ordin - care pentru a fi scadente trebuie introdu-se la plata, prin urmare in mod concret apelanții trebuie sa cunoască suma pentru care sunt executați
-urmează sa se constatate ca potrivit biletului la ordin suma este de_ franci elvețieni si nicidecum_ franci elvețieni care sunt trecuți in somația de plata
-mai mult chiar instanța compensează o suma necunoscuta, in franci elvețieni, cu lei, prin urmare in mod greșit efectuează compensarea
-mai mult chiar instanța face referire la prevederile Lg 85/2006, dar fără a avea in vedere aspectul ca intimata s-a înscris la masa credală cu suma înscrisă in biletul la ordin nu cu alta suma, deși contractul de cauțiune ii stătea la dispoziție pentru actualizare debit
-instanța a fost chemata sa se pronunțe asupra solidarității pasive nu sa o înlăture
-mai mult chiar deși face referire la prevederile art. 2289 cod civ. privind fidejusiunea aceasta nu se pronunța apreciind ca nu isi are aplicabilitate in speța de fata
-arătam ca instanța înlătura efectele solidarității pasive în sensul ca debitorul secundar nu poate fi obligat la alta suma decât cea la care este obligat si debitorul principal
-prin contract se renunța numai la beneficiul de discutiune nu si la efectele solidarității pasive
-mai mult chiar in cadrul procedurii de faliment s-a achitat suma ce era garantata cu imobilul apelanților, prin urmare intimata nu mai deține un titlu valabil împotriva acestora aspect asupra căruia instanța nu s-a pronunțat - a se vedea tabelul creditorilor - suma de 251.970,6 lei, conform prevederilor art. 121 punctul 1 alin.2 din Legea 85/2006 a insolvenței modificata si republicata ca fiind garantata cu imobilul proprietatea lor si cu suma de_,221ei conform art. 123 punctul 7 tot din legea 85/2006 a insolvenței modificata si republicata ca fiind o creanța chirografara, un total de_,82 lei.
Au mai arătat ca in cadrul procedurii de faliment societatea deține bunuri de aproximativ 500.0001ei si sume încasate de 15000001ei- un total de 2.000.000 lei, iar total creanțe conform tabelului definitive rectificativ total creanțe este de 1.849.715 ,78 lei, prin urmare toate creanțele vor fi achitate in cadrul procedurii de faliment.
Instanța nu a reținut ca împotriva lor s-a pornit o executare silita pentru o suma mai mare cu 50% fata de cea cu care parata s-a înscris la masa credala, fiind suma nedatorata, având in vedere următoarele considerente pe de o parte parata are posibilitatea sa se îndestuleze de la masa credală, iar pe de alta parte cogarantul nu poate fi obligat la plata altor sume de bani decât cele la care este obligat debitorul principal.
Se poate constata cu ușurința ca instanța nu a verificat aspectul ca parata solicita suma de_,591ei, mai mare cu aproximativ 50% decât cea solicitata debitorului ., prin urmare acesta solicitare a paratei este netemeinica si nelegala încălcând in mod abuziv legislația in vigoare in materie de solidaritate pasiva, intre debitori art. 1034 si următoarele din vechiul cod civil art. 1443 si următoarele din NCC.
Au mai aratat ca parata in cadrul procedurii de faliment solicita de la debitorul principal suma de 974 150,821ei pentru ca de la garanții ipotecari sa solicite suma de_,591ei.
Au menționat ca in cadrul dosarului de faliment s-a efectuat evaluarea bunului pentru a fi vândut la licitație si a acoperii sumei garantate conform tabelului definitiv rectificat al creditorilor, prin urmare apreciază ca parata acționează cu rea credința, abuzând de drepturile care ii sunt conferite de lege.
Au mai susținut ca somația încălcă prevederile legale in materie întrucât in conformitate cu legislația in vigoare moneda naționala este leul, ori in somația de plata este trecuta numai suma in valuta, fără a se preciza care este cuantumul acesteia in lei si, de asemenea, nu se precizează care sume vor fi actualizate cu rata inflației, suma in lei sau suma in valuta, prin urmare apreciază ca acesta este afectată de nulitate .
Au susținut apelanții ca nulitatea intervine si datorita faptului ca parata încalcă legislația in vigoare cu referire la solidaritatea pasiva.
Prin contractele încheiate intre părți se renunța la beneficiul de discuțiune numai la plata sumei, suma ce este solicitata in același cuantum de la ambii debitori solidari, prin urmare parata încălcă in mod abuziv legislația in vigoare cat si voința pârtilor.
Au mai precizat ca, fata de situația existenta unde sunt incidente si prevederile Lg.85/2006, in mod nelegal au fost calculate penalități conform contract.
Pentru toate aceste considerente au solicitat admiterea apelului si pe fondul cauzei, modificarea in parte a sentinței apelate in sensul admiterii contestației așa cum a fost formulata, in principal iar in subsidiar, admiterea apelului si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata P. B. ROMÂNIA S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea in parte a sentinței apelate in sensul respingerii în tot a contestației la executare formulata de U. N. si U. E., pentru următoarele considerente:
1. In mod greșit a reținut instanța de fond din planul de distribuire parțiala întocmit de administratorul judiciar al debitorului principal. înregistrat in dosarul de faliment la data de 27.02.2013 (fila 12) si comunicat intimatei la data de 02.04.2013 (fila 15), ca intimatei i-a fost distribuita suma de 251.970.6 lei, prin urmare aceasta suma fiind achitata și deci, se impune ca executarea sa continue pentru diferența de creanța rămasa neacoperita, intimata având obligația sa pună la dispoziția executorului judecătoresc situația actualizata a creanței, iar executorul judecătoresc sa continue urmărirea doar pentru diferența rămasa neacoperita, in funcție de plățile voluntare sau involuntare efectuate atât de debitorul principat, cat si de garanți."
Faptul ca planul de distribuție parțiala din data de 26.02.2013 a fost comunicat subscrisei la data de 02.04.2013 nu echivalează cu încasarea efectiva a sumei distribuite.
Potrivit Buletinului Procedurilor de insolență nr._/14.11.2013 la data de 07.11.2013 a fost aprobat Planul de distribuție parțial nr. 861/26.02.2013 întocmit de către lichidatorul judiciar si distribuire către creditorii . a sumelor cuvenite din distribuție.
Este evident ca subscrisa nu putea incasa sumele cuvenite anterior aprobării pianului de distribuție.
Or, la data emiterii somației din data de 08.04.2013 cuantumul creanței nu putea fi diminuat cu o suma pe care subscrisa urma sa o încaseze ulterior din procedura insolvenței.
Ceea ce trebuia sa verifice instanța de fond era cuantumul creanței la data emiterii actului de executare contestat, respectiv, creanța pună in executare la data de 08.04.2013. data emiterii somației nr. 349.
Mai mult, prin adresa nr. 4595/20.12.2013 Lichidatorul Judiciar ne solicita sa precizam contul in care urmează sa se efectueze plata așa cum a fot prevăzuta in Planul de distribuție parțial al debitorului . ieșire 861/26.02.2013.
Față de aceste considerente este evident ca instanța de fond In mod neîntemeiat a considerat ca se impune reducerea creanței puse in executare, fara să tina cont de data încasării efective a sumei provenita din procedura insolvenței.
2. In ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța de fond în mod greșit a reținut că pentru notarea somațiilor in cartea funciara, întocmirea procesului-verbal de situație, a publicațiilor de vânzare si a somației, suma de_ tei inclusiv TVA este rezonabila.
Cheltuielile de executare au fost solicitate de către executorul judecătoresc in limitele stabilite de prevederile legale in materie, fiind corect delimitate in procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, astfel că instanța de fond în mod reduce cuantumul acestuia considerând ca nu reflecta munca depusa de executor.
A precizat apelanta că onorariul executorului este corect calculat, sumele reprezentând contravaloarea muncii prestate de executor si a taxelor si cheltuielilor plătite de acesta pentru activități necesare desfășurării executării silite.
3. In ceea ce privește obligarea băncii la plata cheltuielilor de judecata, având in vedere ca soluția instanței de fond de admitere in parte a contestației la executare este neîntemeiata, consideram ca se impune exonerarea subscrisei de plata cheltuielilor de judecata.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a sentinței apelate, In sensul respingerii in tot a contestației la executare formulata de U. N. si U. E..
În temeiul art. 470 lit. d) a solicitat instanței admiterea probei cu Înscrisuri, sens in care atașam prezentei: Buletinului Procedurilor de insolență nr._/14.11.2013, adresa nr. 4595/20.12.2013.
In drept, a invocat art. 466 si urm. NCPC
Aplenații contestatori U. N. și U. E. au formulat întâmpinare, solicitând să se respingă apelul promovat de către Pireus B. România SA ca nefundat, pentru următoarele motive:
1.Parata apelanta in susținerile, sale face. referire la acte anterioare efectuării plaților in dosarul de faliment nr.6335/1,05/2010, aflat pe rolul Tribunalului Prahova.
2.Conform actelor aflate la dosarul cauzei . AL . planului de distribuție întocmit in dosarul nr._ al Tribunalului Prahova suma de 251.970,6 lei, suma pe care PIREUS B. ROMÂNIA SA nu o recunoaște.
3.intimata apelanta, deși face referire la încheierea din data de 11.12.2013 din dosarul nr._ a Tribunalului Prahova prin care s-a dispus distribuirea, nu recunoaște plata efectuata ceea: ce dovedește reaua credința a acesteia.
4.solicitarea lichidatorului din dosarul nr.6335/l65/20l3 a Tribunalului Prahova de a se indica contul face dovada ca suma de bani a fost virata in contul indicat.
5.Urmează, de asemenea, sa constatați ca Buletinul procedurilor de insolență nr._/14.11.2013 înscris depus de către parata apelanta este anterior dispozițiilor instanței din data de 11.12.2013, dala la care prin încheierea din data de 11.12.2013 in dosarul nr._ a Tribunalului Prahova a dispus distribuirea sumelor conform planului de distribuție nr. 861/26.02.2013.
6. F. de criticile aduse diminuării onorariului executorului,, urmează sa constatați ca instanța de fond in mod legal a "dispus diminuarea; onorariului executorului judecătoresc având in vedere; stadiul dosarului si activitatea acestuia.
Apelanta intimată PÎRAEUS B. ROMÂNIA SA., în temeiul dispozițiilor art. 471 alin.5 NCPC, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de U. N. si U. E. împotriva sentinței civile nr._/24.07.2014, admiterea apelului formulat de P. B. România SA cu consecința respingerii contestației la executare, pentru următoarele:
1.Calitatea Contestatorilor in contract P. B. România SA deține împotriva contestatorilor următoarele titluri executorii: contractul de credit nr._/12.11.2007 modificat si completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de Cauțiune_.2/11.11,2008, contractul de credit_/31.10,2007 modificat si completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de cauțiune_.1/11,11.2008, Biletul la Ordin . si Biletul la ordin ..
Contestatorii au calitatea de garanți in contractele de credit, fidejusori in baza contractelor de cauțiune si avalisti prin avalizarea Biletelor la ordin.
2.Executarea silită
Facilitatea de credit a fost declarata scadenta anticipat întrucât debitorul principal, societatea . a intrat in faliment in data de 01._, scadenta anticipata producându-se ca efect ai prevederilor legii 85/2006 (dispozițiile art. 112 aiin.4 din Legea 85/2006) si dispozițiilor contractuale clauza 8.1 lit.1
Prin Notificările nr.1908/14.12,2010 si 1909/14.12.2010 contestatorii au fost înștiințați despre rezilierea de drept a contractelor de credit nr._/12,11.2007 si_/31.10.2007.
Având in vedere ca Pîraeus B. deține o creanța certa lichida si exigibila împotriva contestatorilor, a solicitat executorului judecătoresc prin adresa nr. 1322/14.02.2013 declanșarea executării silite.
Prin încheierea din data de 18.03.2013 pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._, instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite împotriva contestatorilor in baza titlurilor executorii reprezentate de: contractul de credit nr._/12.11.2007 modificat si completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de Cauțiune_.2/11.11,2008, Contractul de cauțiune_.1/11._, li»! la Ordin . si Biletul la ordin ..
In temeiul art. 496 C. executorul judecătoresc s-a deplasat la locul situării imobilului în venirea întocmirii procesului verbal de stație.
Învederam instanței ca deși contestatorii solicita anularea procesului verbal de situație întocmit la data de 28.03.2013 nu arată nici un motiv pentru care acest proces verbal de situație ar fi nelegal.
La data de 08.04,2013 executorul judecătoresc a emis in temeiul art. 387 si 497 C.P.C. Somația de piața nr. 349; somație notata in Cartea Funciara a imobilului urmărit.
Învederam instanței ca procedura executării silite declanșate de executorul judecătoresc a respectat întocmai prevederile legale stabilite Codul de procedura civila după cum se poate observa cu claritate din actele de executare întocmite.
1. În ceea ce privește invocarea de către apelanți! contestatori a beneficiului diviziunii si discuțiunii, învederam instanței următoarele:
Chiar daca prin efectul legii, solidaritatea in materie comerciala se prezuma, contestatorii au înțeles sa renunțe si in mod expres, prin contractul de credit, la beneficiu! de discuțiune s! diviziune,
Astfel, prin contractele de cauțiune părțile au stabilit următoarei»;
-1.1 "Prin prezentai Contract Garantul în mod irevocabil si necondiționat, garantează îndeplinirea Obligațiilor de plata, astfel cum acest termen este definit mai jos, si se oblige sa plătească toate sumele datorate de împrumutat făta de banca, in temeiul sau in legătura cu Contractul de credit, daca împrumutatul nu-si executa obligațiile ia scadentă (prevăzuta in contractul de credit, anticipate, etc.).
-2.3 Garantul garantează in solidar cu împrumutatul executarea Obligațiilor de plata si declara ca renunța expres la beneficiul de discuțiune si de diviziune si la invocarea oricărei excepții pe cam ar fi putut-o invoca împrumutatul, precum si a excepțiilor ce pot fi invocate in legătura cu prezentul contract
-obligațiile solidare de plata ale Garantului asumate prin prezentul contract isi produc efecte juridice, de ta data încheierii prezentului contract pana ta data achitării integrale a plaților datorate Băncii, potrivit contractului de credit, anterior menționat
Având in vedere dispozițiile art.969 C,civ.(in vigoare la data încheierii contractului de credit) "convențiile legal făcute au putere de lege. intre, partite contractante", contestatorii sunt ținuți răspunzători pentru obligațiile asumate prin contractul de credit modificat prin actele adiționale ia contract.
II. F. de motivarea apelanților in sensul că „garantul nu. poate datora mai mult decât debitorul principal" învederam instanței ca aceasta - afirmație nu poate fi reținut având in vedere următoarele: obligația asumată de garanta contestatori este o obligație solidară așa cum a dezvoltat anterior.
3. Creanța Băncii:
a) Banca deține împotriva contestatorilor o creanța certa, astfel cum rezulta din titlul executoriu - contractele de credit completat de actele adiționale, contractele de cauțiune, care stabilesc; cuantumul creanței format din valoarea creditului solicitat, modul de calcul, scadenta, dobânda, comisioanele si penalitățile aplicate sunt detaliate in clauzele contractului de credit semnat intre părți, respectiv, in graficul de rambursare aferent contractului de credit
In consecința, cuantumul creanței inițiale este determinat, fiind in deplina concordanta cu dispozițiile art. 379 alin, 4 Cod proc. civ., iar orice alte cheltuieli aferente declarării scadentei anticipate a creditului sî executării silite inițiate de către Banca sunt determinate/ determinabile,
Aspectele de mai sus demonstrează ca Banca deține o creanța certa împotriva debitorilor contestatori
b) Creanța este lichida câtimea ei fiind determinata/determinabila prin clauzele contractului de credit. c) Creanța Băncii a devenit exigibila prin declararea scadentei anticipate si plătibile a tuturor sumelor datorate in baza facilitații de credit, dobânzilor acumulate, comisioanelor si a tuturor celorlalte sume, conform clauzelor contractuale,
4. F. de motivarea apelanților contestatori in sensul ca societatea debitoare se afla in faliment, arată ca in speța ne aflam in prezenta unei obligații solidare, creditorul putând solicita oricăruia din debitorii obligați solidar plata întregii datorii. Astfel, din dispozițiile Legii 85/2006 rezulta fără dubiu ca un creditor se. poate îndrepta pentru recuperarea creanței împotriva unei persoane care are calitatea de codebitor sau fidejusor, acesta din urma având un drept de regres asupra debitorului principal intrat in procedura insolvenței.
învederam instanței ca Incidența normei speciale, asupra debitorului principal, nu Înlătura dreptul băncii de a se Îndrepta împotriva oricăror codebitori/garanți/ avaiîsti sau oricăror alte terțe parti obligate In solidar, in acest sunt dispozițiile art. 70 si art. 71 din legea 85/2006.
M. mult, dispozițiile art.137{3) din aceeași Lege 85/2006, arata: "Descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal" ceea ce întărește afirmația ca voința legiuitorului nu a fost exonerarea de răspundere a debitorilor solidari/codebitorilor/fidejusorilor în situația in care debitorul intra in insolență.
Totodată., prin Instituirea garanțiilor, creditorul, in speța Banca, urmărește asigurarea unei alte surse de rambursare a creditului acordat în situația in care debitorul principal nu-si poate îndeplini obligațiile asumate.
Scopul legiuitorului în suspendarea curgerii accesoriilor făta de societățile in insolență este vădit centrat in jurul unei atare proceduri pentru orice persoana juridica neputând fi extins (fiind vorba de o excepție de stricta interpretare), prin in speța debitorii subsecvenți (garanți/fidejusori).
Așadar, în cazul in care datoria nu este achitata, creditorul posibilitatea sa execute fie debitori, fie pe fideiusori, pentru toate sumele restante, aceștia din urma având un drept de regres împotriva debitorului principal si al celorlalți codebitori/fidejusori.
În speța, chiar contestatorii, în mod expres au înțeles sa renunțe la beneficiul de diviziuni si discuțiune.
Într-o astfel de situație, banca are dreptul de a urmări direct pe garant pentru acoperirea întregii creanțe, fără a fi condiționata de urmărirea prealabila a debitorului st. in ipoteza în care sunt mai mulți garanți pentru același debitor, să ceara întreaga suma datorata de la oricare dintre garanți.
Față de cele mai sus arătate, se poate observa că deține asupra contestatorilor o creanță certă, lichidă și exigibilă, are un titlu executoriu investit cu formulă executorie susceptibil de a fi pus în executare, iar formele de executare au fost îndeplinite conform dispozițiilor speciale în materie, aspecte reținute și de către instanța de fond.
În concluzie, pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea apelului formulat de către contestatori, ca neîntemeiat.
În drept: art. 471 pct. 5 NCPC, precum si celelalte dispoziții legale invocate in cuprinsul întâmpinării.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, în temeiul art. 479 N.C.p.c., constată următoarele:
În fapt tribunalul reține că apelanta intimată P. B. România SA deține împotriva contestatorilor mai multe titluri executorii respectiv contractul de credit nr._/12.11.2007 modificat și completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de Cauțiune_.2/11.11.2008, contractul de credit_/31.10.2007 modificat și completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de cauțiune_.1/11.11.2008, Biletul la Ordin . și Biletul la ordin ., potrivit cărora apelanții contestatori au calitatea de garanți în contractele de credit, fidejusori în baza contractelor de cauțiune și avaliști prin avalizarea Biletelor la ordin.
Facilitatea de credit a fost declarata scadenta anticipat întrucât debitorul principal, societatea . a intrat în faliment în data de 01.11.2010, scadenta anticipata producându-se ca efect al prevederilor legii 85/2006 (dispozițiile art. 112 alin.4 din Legea 85/2006) și dispozițiilor contractuale clauza 8.1 lit. l
Prin Notificările nr. 1908/14.12.2010 și 1909/14.12.2010 apelanții contestatori au fost înștiințați despre rezilierea de drept a contractelor de credit nr._/12.11.2007 și_/31.10.2007 și întrucât suma datorată băncii fiind certă, lichida și exigibila, aceasta a solicitat executorului judecătoresc prin adresa nr. 1322/14.02.2013 declanșarea executării silite.
Prin încheierea din data de 18.03.2013 pronunțata de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, instanța a admis cererea de încuviințare a executării silite împotriva contestatorilor în baza titlurilor executorii reprezentate de: contractul de credit nr._/12.11.2007 modificat și completat prin 6 Acte Adiționale, Contractul de Cauțiune_.2/11.11.2008, Contractul de cauțiune_.1/11.11.2008, Biletul la Ordin . și Biletul la ordin ..
In temeiul art. 496 C. Executorul judecătoresc s-a deplasat la locul situării imobilului în vederea întocmirii procesului verbal de situație. La data de 08.04.2013 executorul judecătoresc a emis în temeiul art. 387 și 497 C.P.C. Somația de plata nr. 349, somație notata în Cartea Funciara a imobilului urmărit și a întocmit procesul-verbal de cheltuieli din data de 28.03.2013.
Astfel tribunalul constată că procedura executării silite declanșate de executorul judecătoresc a respectat întocmai prevederile legale stabilite de Codul de procedura civila, criticile apelanților contestatori privind nulitatea actelor de executare contestate și a executării însăși fiind nefondate.
Apelanții contestatori au susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității executării silite, invocata prin contestație, cu motivarea că în cadrul procedurii de faliment vor fi achitate toate sumele, iar executarea silita promovata împotriva apelanților conduce la îmbogățirea fără justa cauza a intimatei, in detrimentul lor, art. 1345 NCCL.
Susținerea acestora este nefondată față de mențiunile din cuprinsul sentinței, instanța de fond respingând în mod legal această excepție cu motivarea că potrivit art. 35 alin. 1 și 2 din Legea nr. 58/1934 a cambiei și a biletului la ordin, coroborat cu art. 52 alin. 1, 2 și creditorul poate porni simultan urmărirea debitorului principal și a avalizatului, acesta din urmă neputând invoca beneficiul de discuțiune sau diviziune.
În ce privește susținerile apelanților contestatori în sensul că banca nu îi poate executa decât pentru aceeași sumă pe care o datorează debitorul insolvent, tribunalul reține că acestea sunt nelegale astfel.
În speța ne aflam in prezenta unei obligații solidare, creditorul putând solicita oricăruia din garanții obligați solidar plata întregii datorii. Astfel, din dispozițiile Legii 85/2006 rezulta fără dubiu ca un creditor se poate îndrepta pentru recuperarea creanței împotriva unei persoane care are calitatea de codebitor sau fidejusor, acesta din urma având un drept de regres asupra debitorului principal intrat in procedura insolvenței, in acest fiind dispozițiile art. 70 si art. 71 din legea 85/2006.
M. mult, potrivit dispozițiilor art.137 alin. 3 din aceeași lege, "Descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal" ceea ce întărește afirmația ca voința legiuitorului nu a fost exonerarea de răspundere a debitorilor solidari/codebitorilor/fidejusorilor în situația in care debitorul intra in insolvență.
Dispozițiile legale privind suspendarea curgerii accesoriilor operează numai față de societățile in insolență și nu pot fi extinse (fiind vorba de o excepție de stricta interpretare) asupra debitorii garanți/fideiusori.
Așadar, în cazul in care datoria nu este achitata, creditorul posibilitatea sa execute fie debitori, fie pe fideiusori, pentru toate sumele restante, aceștia din urma având un drept de regres împotriva debitorului principal si al celorlalți codebitori/fidejusori.
De asemenea potrivit art. 1652 C.civ., fideiusorul se obligă să îndeplinească el însuși obligația debitorului, dacă acesta nu și-o execută, fideiusiunea fiind în limitele obligației asumate de debitor (art. 1654). Art. 1652 stipulează că în cazul în care fideiusorul a renunțat la beneficiul de diviziune și de discuțiune, creditorul își poate recupera întreaga datorie de la el, fără ca în prealabil să-l urmărească pe debitor.
Astfel, în speță, față de prevederile art. 10 alineatul ultim din contractul de credit, tribunalul reține că apelanții contestatori, în calitate de fideiusori, au renunțat expres la cele de două beneficii, astfel încât nu se pot prevala de ele, față de aceștia apelanta creditoare păstrându-și dreptul de a-și recupera creanța în întregime iar nu limitată la suma cu care s-a înscris la masa credală.
Au mai susținut apelanții că instanța de fond in mod greșit a soluționat cauza dedusa judecații fără a avea în vedere că în privința contractului de credit, nr._/12.11.2007, modificat prin acte adiționale nu se poate retine ca este voința pârtilor întrucât acesta este preredactat si nu se permite negocierea acestuia. În acest sens, tribunalul constată că această susținere este o apărare nouă, invocată pentru prima dată în fața instanței de apel și în plus, apelanții contestatori nu au formulat în acest sens un capăt de cerere care să fi fost pus în discuția părților și în raport de acre acestea să-și formulat apărările pe care le-ar fi considerat necesare.
Astfel, față de prevederile art. 478 alin. 2 N.c.p.c., tribunalul urmează a nu se pronunța cu privire la aceste aspecte invocate de către apelanții contestatori.
Susținerea apelanților contestatori în sensul că instanța nu a reținut ca împotriva lor s-a pornit o executare silita pentru o suma mai mare cu 50% fata de cea cu care parata s-a înscris la masa credala, fiind suma nedatorata, având in vedere următoarele considerente pe de o parte parata are posibilitatea sa se îndestuleze de la masa credală, iar pe de alta parte cogarantul nu poate fi obligat la plata altor sume de bani decât cele la care este obligat debitorul principal, urmează a fi înlăturată ca nefondată pentru că așa cum s-a arătat mai sus, creditorul are posibilitatea sa execute fie pe debitorul insolvent, pentru suma cu care se înscrie la masa credală, fie pe fideiusori, pentru toate sumele restante, aceștia din urma având un drept de regres împotriva debitorului principal si al celorlalți codebitori/fidejusori, astfel că nu are relevanță că apelanții contestatori sunt urmăriți pentru o sumă mai are decât cea cu care creditoarea s-a înscris la masa credală.
Au mai susținut apelanții contestatori în sensul ca somația încălcă prevederile legale in materie întrucât in conformitate cu legislația in vigoare moneda naționala este leul, ori in somația de plata este trecuta numai suma in valuta, fără a se preciza care este cuantumul acesteia in lei si, de asemenea, nu se precizează care sume vor fi actualizate cu rata inflației, suma in lei sau suma in valuta, prin urmare apreciază ca acesta este afectată de nulitate .
Susținerile acestora urmează a fi respinse de tribunal ca nefondate având în vedere că potrivit art. 387 alin. 1 din vechiul C.pr.civ., somația trebuie să cuprindă denumirea și sediul organului de executare, data emiterii somației și numărul dosarului de executare, numele și domiciliul debitorului, titlul executoriu, termenul de executare a obligației și semnătura și ștampila organului de executare, deci menționarea cuantumului sumei urmărite în lei nu este prevăzută sub sancțiunea nulității.
În plus, așa cum în mod temeinic a reținut și instanța de fond, cătă vreme titlul executoriu reprezentat de contractul de credit are ca obiect o sumă în valută, este firesc ca și actele de executare să se refere la aceeași valută și nu la echivalentul său în lei.
În ce privește motivele de apel formulate de către apelanta intimată, tribunalul constată că acestea sunt în parte întemeiate și anume:
Critica formulată de această apelantă în sensul că în mod greșit a reținut instanța de fond ca intimatei i-a fost distribuita suma de 251.970.6 lei, prin urmare aceasta suma fiind achitata, este nefondată.
Instanța de fond în mod temeinic a reținut că recuperarea integrală a creanței nu înseamnă că executarea se pornește și se continuă pentru întreaga creanță împotriva tuturor debitorilor și garanților fără a se ține cont de partea recuperată până în momentul respectiv și că din planul de distribuire parțială întocmit de administratorul judiciar al debitorului principal, înregistrat în dosarul de faliment la data de 27.02.2013 (fila 12) și comunicat intimatei la data de 02.04.2013 (fila 15), rezultă că intimatei i-a fost distribuită suma de 251.970,6 lei, prin urmare această sumă fiind achitată, se impune ca executarea să continue pentru diferența de creanță rămasă neacoperită, intimata având obligația să pună la dispoziția executorului judecătoresc situația actualizată a creanței, iar executorul judecătoresc să continue urmărirea doar pentru diferența rămasă neacoperită, în funcție de plățile voluntare sau involuntare efectuate atât de debitorul principal, cât și de garanți.
Astfel, tribunalul constată că această critică a apelantei intimate este nefondată, instanța de fond dispunând în mod temeinic și legal modificarea actele de executare din dosarul de executare nr. 349/2013 aflat pe rolul SCPEJ P. și M. în sensul reducerii creanței urmărite cu suma de 251.970,60 lei.
In ceea ce privește critica apelantei intimate privind reducerea de către instanța de fond a cheltuielilor de executare, tribunalul le apreciază ca întemeiate, în sensul că instanța de fond în mod greșit a reținut că pentru notarea somațiilor in cartea funciara, întocmirea procesului-verbal de situație, a publicațiilor de vânzare si a somației, suma de_ tei inclusiv TVA este rezonabila.
Tribunalul are în vedere că onorariul de executor a fost stabilit in limitele reglementate de prevederile legale in materie, în raport de suma de executat, că este clar delimitat de celelalte cheltuieli de executare, prin mențiunile din procesul - verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Instanța de fond în mod neîntemeiat a redus cuantumul acestui onorariu considerând ca nu reflecta munca depusa de executor, având în vedere că acest onorariu este stabilit de lege în procent din valoarea creanței iar nu în funcție de prestația efectivă a executorului, care ar putea fi aceeași indiferent de valoarea creanței.
In ceea ce privește susținerea apelantei intimate soluția instanței de fond de obligare a băncii la plata cheltuielilor de judecata, în sensul că față de soluția instanței de fond de admitere in parte a contestației la executare se impune exonerarea băncii de plata cheltuielilor de judecata, tribunalul reține că aceasta este nefondată.
Prin sentința apelată, instanța de fond a admis în parte contestația la executare și a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 194 lei reprezentând taxă de timbru. Tribunalul constată soluția întemeiată și legală în raport de disp. art. 453 alin. 1 și 2 N.c.p.c., având în vedere că taxa de timbru datorată pentru celelalte capete de cerere admise este de194 lei.
În concluzie, pentru toate aceste considerente, tribunalul constatând ca neîntemeiate motivele de apel invocate și susținute de către apelanții - contestatori U. N. și U. E., împotriva sentinței civile nr._/24.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul declarat de aceștia și în temeiul art. 480, alin. 2 N.C.p.c., va admite apelul declarat de apelanta-intimată P. B. România SA, împotriva sentinței civile nr._/24.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va înlătura dispoziția privind reducerea onorariului executorului judecătoresc, menținând în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții - contestatori U. N. și U. E., ambii cu domiciliul ales la C..Av. Cușai M., cu sediul în ., J. Prahova împotriva sentinței civile nr._/24.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Admite apelul declarat de apelanta-intimată P. B. România SA, cu sediul în București, .. 29-31, sector 1, împotriva sentinței civile nr._/24.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești și schimbă în parte sentința apelată în sensul că înlătură dispoziția privind reducerea onorariului executorului judecătoresc.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. N. N. A.
GREFIER,
L. E. A.
Fiind în concediu medical
Semnează P. grefier
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. N.M./tehnored. A.Ș.P.
4 ex./ 08.06.2015
d.f. nr._ – Judecătoria Ploiești
j.f. B. M. R.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1232/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1252/2015.... → |
---|