Fond funciar. Decizia nr. 100/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 7130/105/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 100
Ședința publică din data de 16.02.2015
PREȘEDINTE – D. G.
JUDECĂTORI – C. D. E.
- M. N.
GREFIER – C. A.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea P. L. M., domiciliată în Timișoara, Calea Martirilor, nr. 9, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 1228/15.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. C., domiciliat în Posești, ., jud. Prahova, B. L., domiciliată în ., C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR POSEȘTI, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatoarea, personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Contestatoarea învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare și judecarea cauzei pe fond, menționând că excepțiile nu pot fi ignorate nici în recurs, includerea în dispozitiv a sintagmei „respingerea cererii reclamanților, ca inadmisibilă și nefondată”, menționând că reclamanții au formulat acțiune, fără a avea titlu sau calitate și niciun motiv.
Învederează că deși a câștigat procesul la instanța de fond, nu este mulțumită, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată, dar voia să fie respinsă pe excepții, iar la instanța de recurs s-a întâmplat același lucru, ca și la fond.
Arată că s-a interpretat greșit actul dedus judecății, situația fiind alta.
Depune la dosar completare note scrise și borderou de cheltuieli.
Solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar borderou de cheltuieli.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației in anulare de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._, reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. de Fond Funciar Posesti și C. Județeană de Fond Funciar Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună anularea parțială a titlului de proprietate nr._ din 16 octombrie 2009 și a procesului verbal de punere în posesie nr. 2181 din 7 august 2009, urmând să fie exclusă din suprafața de 5,80 ha., teren agricol pe numele moștenitorilor P. P. N., suprafața de 800 mp. situat în comuna Posesti, ., jud. Prahova, cu vecinii expres menționați, suprafață care i-a fost atribuită în anul 1987 și pe care și-a construit gospodăria formată din casă de locuit si anexe gospodărești.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că solicită anularea parțială a titlului de proprietate si procesului verbal de punere în posesie susmentionate, întrucât s-a retrocedat moștenitorilor def. P. P. N. si suprafața de teren de 800 mp. ce i-a fost atribuită în proprietate lui în anul 1987 și pe care și-a edificat construcții, potrivit autorizatiei de construcție. Mai sustine că, fără a cunoaște că suprafața lui de teren a fost revendicată de către moștenitorii lui P. P. N., a primit titlu executor pentru a lăsa în posesie terenul și locuința, astfel că solicită admiterea acțiunii si excluderea din suprafața totală de 5,80 ha., suprafața de 800 mp.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
La termenul din data de 15 ianuarie 2013, reclamantul și-a modificat actiunea, in sensul că înțelege să se judece și în contradictoriu cu P. L. M., moștenitoarea defunctului P. P. N., sens in care instanta de fond a dispus citarea pârâtei P. L. M., acțiunea fiind completată in acest sens la data de 22 ianuarie 2013.
La data de 8 mai 2013 pârâta P. L. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat introducerea in cauză în calitate de intervenient forțat a numitei B. L., soția reclamantului, iar pe fond a solicitat admiterea excepției lipsei de interes a reclamantului, respectiv a soției acestuia, excepția fiind preemptorie și totodată solicitând respingerea acțiunii; a mai invocat excepția lipsei calitătii procesuale active a reclamantului si a sotiei acestuia; lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor C. locală de fond funciar Posesti si C. Judeteană de fond funciar Prahova; a mai invocat si excepția inadmisibilitătii acțiunii; autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat a sentintei civile nr. 84 din 19 ianuarie 2012.
La data de 4 iunie 2013 pârâta P. L. M. a formulat cerere de completare a petitelor cererii reconventionale cu o cerere de evacuare a pârâtilor B. C. si B. L. de pe suprafata de teren de 884 mp. proprietatea ei, precum si obligarea pârâților la 1000 /zi daune întârziere, până la executarea deplină a hotărârii ce se va pronunța.
La data de 18 iunie 2013 reclamantul B. C. și intervenienta fortată B. L. au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea cererii.
La data de 13 august 2013 pârâta P. L. M. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în tot a cererii reconvenționale.
Prin încheierea din 3 septembrie 2013, instanța de fond a respins excepțiile puterii lucrului judecat, autoritatea de lucru judecat, lipsei interesului, lipsei calității procesuale active si lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta P. L. M., ca neîntemeiate și a dispus continuarea judecății.
La termenul din data de 11.02.2014, instanța de fond, față de precizarea pârâtei P. L. M., în sensul că înțelege să cheme în judecată pe soția reclamantului B. Liminița, care potrivit art. 58 cod procedură civilă, dobândește calitate de intervenient în interes propriu, a încuviințat cererea acesteia.
În urma probelor administrate in cauză, prin sentința civilă nr. 412/25.03.2014, Judecătoria Vălenii de M. a respins acțiunea precizata formulată de reclamantul B. C., ca neîntemeiată.
A obligat reclamanții către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 966,15 lei reprezentând cheltuieli de transport.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința civila nr. 1910/13 iulie 1992 a fost admisa plângerea împotriva hotărârii nr. 297/4 iunie 1992 si s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru un teren in suprafața de 3,794 ha situat in comuna Posesti, ..
Ulterior in baza hotărârii mai sus menționate s-a eliberat titlul de proprietate nr._/16.10.2009 si procesul verbal de punere in posesie nr. 2181/07.08.2009.
De asemenea, instanța de fond a reținut ca pârâtul, deși a susținut in cererea sa ca terenul i-a fost atribuit in anul 1987 si deține autorizație de construcție pentru locuința edificata pe acesta nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris din care sa rezulte justețea susținerilor sale dar nici vreun alt act de proprietate sau dovada ca terenul l-ar fi cerut la rândul sau in temeiul Lg. 18/1991 deși sarcina probei ii incumba potrivit art. 1169 C.civ.
Între părți s-a derulat un litigiu ce a avut ca obiect revendicarea suprafeței de teren de 800 mp, acțiune formulata de parata din prezenta cauza împotriva soților B., dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub numărul_ soluția in litigiul menționat fiind de admitere in parte a acțiunii așa cum rezulta din sentința civila nr. 84/19 ianuarie 2012 sens in care au fost obligați reclamantul si intervenienta in interes propriu din cauza de fata sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 884 mp teren situat in intravilanul comunei Posesti, ..
In cauza respectiva terenul a fost identificat prin raportul de expertiza topo I. G. pe aliniamentul 3, 4, 5, 6, 8, 13, 14, 18, 21, 34, 38, 37,36,24,25,26,30,3. La baza întocmirii raportului de expertiza topo a stat titlul de proprietate nr._/16.10.2009, fiind identificat terenul situat in T 25, P 4/2, iar suprafața acaparata a fost stabilita ca fiind de 884 mp. S-a reținut totodată si in cuprinsul raportului de expertiza ca din discuțiile purtate cu soții B. aceștia au precizat ca nu le-a fost eliberat titlu de proprietate si nici nu dețin vreun act doveditor in baza căruia stăpânesc terenul identificat.
Raportat la situația de fapt reținuta mai sus se constata ca dreptul de a invoca nulitatea absoluta este un drept potestativ care trebuie exercitat in condițiile impuse de legea speciala sub sancțiunea decăderii Nulitatea absoluta a titlurilor de proprietate si a proceselor verbale de punere in posesie aferente întemeiata pe dispozițiile art. III din Lg. 169/1997 poate fi invocata in principiu pe calea unei acțiuni principale, fie pe cale de excepție in cazul unei acțiuni in revendicare.
In cazul in care nulitatea absoluta este invocata pe calea unei acțiuni principale, cum este cazul de fata, pentru admisibilitatea acestei acțiuni este necesar ca acțiunea in revendicare sa nu fie finalizat. Daca acțiunea in revendicare s-a soluționat fara sa se fi cerut nulitatea absoluta a titlului de proprietate atunci nu se mai poate invoca ulterior nulitatea absoluta a titlului de proprietate pe calea unei acțiuni separate, întrucât a operat decăderea persoanei care a fost parte in acțiunea in revendicare de a mai solicita constatarea nulității titlului de proprietate, titlu care a fost analizat de instanța care a soluționat acțiunea in revendicare.
O astfel de interpretare este determinata, in primul rând, de aspectul negativ al puterii de lucru judecat, in sensul ca partea care a pierdut procesul nu mai poate pune in discuție dreptul sau ., iar, in al doilea rând, de necesitatea asigurării principiului securității raporturilor juridice care implica, intre altele, ca soluția definitiva data de o instanța cu privire la orice litigiu sa nu mai fie repusa in discuție. In acest sens a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotărârea nr.2/2005 in cauza A. împotriva României, paragraf 66.
In consecința, urmare considerentelor mai sus expuse, instanța de fond a respins acțiunea precizata ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta P. L. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în baza art. 304 pct. 4, 7, 8, 9, art. 304", art. 312 1, 2, 3 C.pr.civ., admiterea recursului în tot și modificarea hotărârii atacate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 si 9 iar casarea pentru art. 304 pct. 4, si găsind întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea iar altele casarea, instanța de recurs sa caseze în întregime hotărârea atacata, pentru a asigura o judecata unitara.
Recurenta a arătat in esenta, că prima instanța si-a depășit atribuțiile judecătorești, respingând, prin încheierea premergătoare fondului din 03.09.2013, toate excepțiile peremptorii/dirimante invocate în apărare de recurenta, excepții de ordine publica (căderea interpretării excepțiilor de „autoritate de lucru judecat" și „putere de lucru judecat" si înlăturarea acestora din investirea hotărârilor judecătorești tin doar de competenta C.C.R.).
Motivele de fapt si de drept pe care se sprijină hotărârea recurata sunt contradictorii si străine de natura pricinii.
În mod greșit prima instanța a reținut ca reclamantul ar putea invoca nulitatea absoluta ca pe un drept potestativ. Reclamanții-intimați, neavând nici un just titlu, legitim, pentru a solicita instanței nulitatea absoluta parțiala pentru o porțiune de teren din titlul de proprietate al pârâtei-recurente, nu pot avea nici un fel de „drept potestativ", rugându-vă să constatați ca acesta aparține numai proprietarului „de jure", care este pârâta-recurenta.
Prima instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, asa cum rezulta din încheierea din 03.09.2013 si cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Acțiunea introductiva a reclamanților a fost constatata pe fond de însăși prima instanța ca lipsita de temei legal, hotărârea de fond a fost lipsita de temei legal si data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii iar acest lucru s-a datorat faptului ca prima instanța a ocolit în mod vădit respingerea cererii reclamanților fondat legal, pe vreuna din excepțiile peremptorii de ordine publica pe care le-a invocat pârâta-recurenta în apărarea sa.
A mai solicitat acordarea cheltuielilor de judecata în valoare de 966,15 lei.
Prin decizia nr. 1228/15.09.2014 Tribunalul Prahova a respins cererea de amânare a pronunțării, ca neîntemeiată.
De asemenea, a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă P. L. M., împotriva sentinței civile nr. 412/25.03.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C., intimatele-pârâte C. LOCALA DE FOND FUNCIAR POSEȘTI – PRIN PRIMAR și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR PRAHOVA – PRIN PREFECT și intimata- intervenientă în interes propriu B. L., ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Referitor la cererea de amânare a pronunțării formulată de recurentă pentru a i se da posibilitatea de a depune prin poștă înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor efectuate cu transportul, Tribunalul urmează să o respingă ca neîntemeiată având în vedere că orice înscris, inclusiv cel prin care se tinde a se dovedi efectuarea anumitor cheltuieli ocazionate de litigiu, trebuie depus înaintea închiderilor dezbaterilor în vederea respectării principiului contradictorialității.
În conformitate cu disp. art. 260 C.pr. civ., numai în ipoteza în care instanța nu poate hotărî de îndată va amâna pronunțarea, însă în speța dedusă judecății, raportat la susținerile recurentei, Tribunalul apreciază că nu sunt incidente dispozițiile legale menționate în precedent.
În ceea ce privește motivele de recurs, Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a soluționat litigiul dedus judecății, făcând o corectă aplicare dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dedusă judecății.
Deși recurenta a susținut în cuprinsul motivelor de recurs că instanța nu a soluționat în mod corect excepțiile invocate, ceea ce a dus, în opinia sa, la tergiversarea cauzei pentru mai mult de un an, eronată fiind și măsura dispusă cu privire la cererea reconvențională (disjunsă, apoi suspendată) și, prin urmare, hotărârea de fond este lipsita de temei legal si dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, prima instanța nesoluționând cererea reclamanților pe vreuna din excepțiile peremptorii de ordine publica pe care le-a invocat în apărarea sa, având cuvântul în dezbateri, aceasta a declarat că „este mulțumită de soluția pronunțată de instanța de fond, însă solicită ca în dispozitivul hotărârii să fie inserată culpa reclamantului”.
Susținerea recurentei, pentru care, de altfel, hotărârea instanței de fond îi este favorabilă, în sensul ca instanța de recurs să rețină în dispozitivul hotărârii culpa reclamantului nu constituie nici un motiv de casare sau modificare, astfel cum sunt se regăsesc în conținutul art. 304 sau 3041 C. pr. civ.
Pentru considerentele arătate, având în vedere probele administrate în cauză, Tribunalul reține că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii conform art. 304 sau 3041 C. pr. civ., astfel că, în baza disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civ, respinge recursul ca nefondat.
Pe cale de consecință, față de dispozițiile art. 274 C.pr. civ., nu pot fi acordate recurentei nici cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Împotriva acestei soluții, la data de 29.09.2014 reclamanta – contestatoare P. L. M. în contradictoriu cu intimatul reclamant B. C., intimatul intervenient B. L. (soție), intimata pârâtă C. locala de aplicare a Legii Fondului Funciar a comunei Posesti - prin primar (Primăria comunei Posesti, județul Prahova) și intimatul pârât C. județeană de aplicare a Legii Fondului Funciar Prahova - prin prefect a formulat contestație în anulare.
In motivarea contestatiei invoca disp. art. 317 (1) pct. deoarece instanța de recurs, ca și prima instanță, a încălcat competențele exclusive ale Curții Constituționale a României, care este unica abilitată a interpreta legea și a se pronunța cu privire la „ignorarea" „autorității lucrului judecat" și puterii lucrului judecat" a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ; art. 304 pct. 4 deoarece atât instanța de fond cât și cea de recurs nu pot interpreta sau ignora autoritatea și puterea lucrului judecat a unor hotărâri judecătorești, în absența interpretărilor C.C.R sau a unor decizii de îndrumare a secțiilor unite ale I.G.C.J.; art. 317 (2) deoarece consideră că instanța de recurs nu a judecat pe fond motivele de recurs cu aprofundare, atât pe art. 304 cât și pe art. 304* ; art. 318 Cp.cv. deoarece instanta de recurs a săvârșit o greșeală materială, fiind greu de conceput că o instanță de control judiciar poate să facă mențiunea generală ..făcând o corectă aplicare dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dedusă judecății și aceasta în strânsă legătură cu hotărârea primei instanțe, care și-a permis să menționeze că respinge „autoritatea de lucru judecat" și „puterea de lucru judecat" fără să motiveze astfel de ignorări a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Tot instanța de recurs ignoră apoi să se pronunțe asupra excepțiilor de ordine publică peremptorii/dirimante, într-un mod motivat juridic, aplicând aceeași modalitate de respingere nemotivată, ascunsă sub sintagma de generalitate ,făcând o corectă aplicare dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dedusă judecății.
Mai arata că a doua sumară reținere în considerentele hotărârii de recurs este următoarea: „Susținerea recurentei pentru care, de altfel, hotărârea instanței de fond îi este favorabilă, în sensul ca instanța de recurs să rețină în dispozitivul hotărârii culpa reclamantului nu constituie nici un motiv de casare sau modificare* astfel cum se regăsesc în conținutul art 304 sau 304* C. pr. civ". Comentând aceste lapidare și nemotivate susțineri, arată faptul că motivele de recurs au criticat, pe temeiul art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 precum și pe temeiul art. 304", nemotivarea pe fond a excepțiilor peremptorii/dirimante invocate de pârâtă (aici contestator), care subscrie culpa pârâtului incidenței punctelor articolelor de mai sus. Deși într-un mod fidel instanța de recurs redă toate motivele temeinice și legale, toate excepțiile pe care prima instanță ar fi trebuit să le rețină în mod obligat procedural, căci excepțiile se analizează primele și dacă este cazul se resping în mod motivat, totuși și instanța de recurs, cu aceeași ușurință, a constatat că lipsa reținerii în dispozitivul hotărârii a sintagmei „culpei" reclamantului nu ar constitui „motiv de casare sau de modificare".
Susține contestatoarea că nu este de acceptat ca instanța de control judiciar să acorde „ocrotire judiciară" unor considerente ale hotărârii primei instanțe, netemeinice și nefondate în raport cu ignorarea totală a excepțiilor peremptorii/dirimante invocate de pârâtă. Cu atât mai puțin, instanța de recurs, în limitele devolutive ale dreptului său de control judiciar, trebuia să respingă în mod motivat enumerarea motivelor noastre de recurs și nu pe o sintagmă de generalitate: „tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a soluționat litigiul dedus judecății, făcând o corectă aplicare dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dedusă judecății.
Mai arată că, pârâta din acțiunea introductivă are interes ca tracasările judiciare ale reclamanților, persoane lipsite de orice just titlu, să nu mai fie repetate sub forma altor procese care să îi lezeze proprietatea. În sensul de mai sus, era absolut necesar ca excepțiile peremptorii/dirimante să fie corect tratate atât de prima instanță cât și de instanța de recurs (de control judiciar), pentru a se stabili culpa procesuală a reclamanților și a se defini în mod corect în cadrul dispozitivului. Sintagmele de respingere a acțiunii reclamantului: - în cazul admiterii excepțiilor peremptorii/dirimante respingerea este pentru „inadmisibilitate"; - în cazul lipsei de orice dovadă scrisă și orice just titlu, respingerea cererii introductive a reclamanților trebuie să fie menționată ca „nefondată"; Aceste sintagme definesc starea de drept și concluziile instanței care a apreciat asupra cererii reclamanților.
-respingerea acțiunii reclamaților pe o sintagmă simplistă, ca „neîntemeiată", nu conferă nici un fel de concluzii asupra culpei civile a reclamanților, asupra nefondării acțiunii, asupra netemeiniciei și nelegalității introducerii cererii. Din sintagma pe dispozitiv astfel formulată, rezultă o respingere pur și simplu, fondată doar pe o interpretare CEDO. Or, inadmisibilitatea acțiunii reclamanților și altele rezultă din motivele peremptorii/dirimante, care nu au fost înlăturate în mod motivat nici de primă instanță nici de instanța de recurs.
-Se mai arata că dorește ca în considerentele hotărârii să se facă referire la introducerea unei cereri în justiție de către o persoană lipsită de calitate procesuală activă (respectiv referire la temeiul de drept al excepțiilor care duc la inadmisibilitatea unor astfel de acțiuni. Pârâții se află în mod evident într-o culpă procesuală civilă și se ridică un semn de întrebare de ce instanțele, pe două grade diferite de jurisdicție, nu constată în considerente acest lucru și nu menționează în dispozitiv respingerea acțiunii reclamanților ca „inadmisibilă", „nefondată", „netemeinică" și „nelegală", sau măcar a primelor două sintagme - admisibilitatea și nefondarea.
Mai arată că, în lipsa mențiunilor temeiurilor de drept în considerente, pentru care se respinge acțiunea reclamanților, în lipsa constatării culpei civile a reclamanților, aceștia ar putea introduce o nouă acțiune, invocând că prima instanță și cea de recurs nu ar fi constatat în nici un fel culpa civilă a reclamanților și prin urmare ei pot să invoce „buna lor credință" în ocupațiunea de teren și construirea imobilului, chiar dacă toate faptele lor se circumscriu art. 494 din C.C.V., teza constructorilor de rea credință pe terenul altuia, fără autorizări legale și just titlu, dar ei vor putea să prezinte că nu s-a constatat nici o culpă civilă a lor, deci pot continua tracasările judiciare, lipsind-o de folosirea terenului proprietatea sa, pe care au uzurpat-o cu bună știință și cu rea-credință.
În concluzie solicită admiterea în principiu a contestației în anulare, judecarea pe fond a recursului, dispunerea completării dispozitivului hotărârii primei instanțe cu admiterea excepțiilor peremptorii/dirimante, inserarea în considerente a constatării culpei civile a reclamanților și a relei-credințe procesuale civile în exercitarea drepturilor civile, includerea/inserarea în cuprinsul dispozitivului hotărârii a temeiului juridic al respingerii acțiunii reclamanților - respectiv pe excepții inadmisibilă și pe fond ca nefondată, obligarea intimaților la cheltuieli de judecată constând în timbraj (zece lei) și cheltuieli din recurs (anexate în copie) în valoare de 876,90 lei - (total 886,90 lei).
Examinând actele si lucrările dosarului, in raport de motivele contestației in anulare formulate, de probele administrate si de dispozițiile legale incidente in cauza, tribunalul constata următoarele:
Prin sent.civ. nr. 412/25.03.2014 pronunțata de Judecătoria Vălenii de M. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulata de către B. C. împotriva numitei P. L. M., contestatoarea din prezenta cauza.
Ulterior, prin decizia civ. nr. 1228/15.09.2014 pronunțata de Tribunalul Prahova a fost respins ca nefondat recursul formulat de către contestatoarea P. L. M. împotriva sent.civ. nr. 412/25.03.2014 pronunțata de Judecătoria Vălenii de M. .
Contestația in anulare este o cale extraordinara de atac, admisibila doar in cazurile si condițiile expres si limitativ prevăzute de art. 317 Cod pr.civ. -1865 (aplicabil in cauza fata de data începerii procesului) respectiv pentru motive ce vizează necompetenta instanței sau vicii ale procedurii de citare si art. 318 Cod pr.civ., in cazul existentei unei greșeli materiale sau a nepronunțării asupra unui motiv de recurs.
In prezenta contestație in anulare, Tribunalul constata ca se invocă in primul rând disp. art. 317 (1) pct. 2 Cod pr. civ. deoarece se susține că, instanța de recurs, ca și prima instanță, ar fi încălcat competențele exclusive ale Curții Constituționale a României, care este unica abilitată a interpreta legea și a se pronunța cu privire la „ignorarea" „autorității lucrului judecat" și puterii lucrului judecat" a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Tribunalul constată că nu sunt justificate criticile contestatoarei sub acest aspect deoarece potrivit art. 317 (1) pct. 2 Cod pr.civ. -1865 ( aplicabil in cauza fata de data înregistrării cererii de chemare in judecata ), hotărârile judecătorești pot fi atacate cu contestație in anulare când hotărârea a fost data de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publica privind competența ( in cazul in care motivele arătate de art. 317 nu au putut fi atacate pe calea apelului sau recursului).
Acest motiv de contestație presupune sa se fi nesocotit normele de competenta absoluta, adică a competentei generale, materiale si teritoriale exclusive .
Or, in prezenta cauza, contestatoarea susține ca numai Curtea Constituționala este abilitată a interpreta legea și a se pronunța cu privire la „ignorarea" „autorității lucrului judecat" și puterii lucrului judecat" a unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Cu alte cuvinte, contestatoarea invoca încălcarea normelor de competenta generală atât de către prima instanța cât si de către instanța de control judiciar.
Tribunalul constată că, prin încheierea de ședința din data de 03.09.2013, instanța de fond s-a pronunțat doar asupra excepției autorității lucrului judecat, a puterii lucrului judecat, a lipsei interesului, a lipsei calității procesuale active si a lipsei calității procesuale pasive invocate de către contestatoarea din prezenta cauza, excepții pe care le-a respins ca neîntemeiate, soluție menținuta si de instanța de recurs.
Potrivit art. 137 Cod pr.civ.: instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii .
Prin urmare, modul in care instanța de fond s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate se circumscrie dispozițiilor expres arătate in precedent, nefiind încălcate dispozițiile legale referitoare la competenta generala materiala sau teritoriala a instanței deoarece, nici instanța de fond si nici cea de recurs nu au verificat constituționalitatea vreunei dispoziții legale, activitate care . competenta exclusivă a Curții Constituționale, ci s-au pronunțat asupra unor excepții privind cauza dedusă judecății si calitatea părților .
In al doilea rând, contestatoarea invoca disp. art. 317 (2) Cod pr.civ. deoarece consideră că instanța de recurs nu a judecat aprofundat motivele de recurs, atât conform art. 304 cât și art. 304 ind.1 Cod pr.civ. .
Potrivit art. 317 (2) Cod pr.civ. contestația poate fi primită pentru motivele arătate la al. 1, in cazul in care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa se fi judecat in fond.
Contestatoarea invoca împrejurarea că, instanța de recurs a cărei decizie a fost atacata cu prezenta contestație in anulare nu a motivat in mod aprofundat decizia pronunțata raportat la disp. art. 304 si 304 ind.1 Cod pr.civ.
Tribunalul constata ca nici acest motiv de contestație nu este întemeiat deoarece disp. art. 317 (2) Cod pr.civ. se refera in mod expres si limitativ la cele doua motive arătate la art. 317 (1), modalitatea in care instanța de recurs a analizat si a argumentat respingerea motivelor de recurs nefiind circumscrisă acestei ipoteze.
Se mai invoca, in al treilea rând, ca si temei al contestației in anulare disp. art. 318 Cod pr.civ.
Astfel, potrivit art.318 alin.1 teza I C.p.civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație in anulare, când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale.
Contestatoarea a invocat, in esență, faptul ca instanța de recurs a săvârșit o greșeala materiala deoarece a arătat in motivarea hotărârii sale, faptul ca prima instanța a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente in cauză, referitor la modalitatea in care instanța de fond s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de către contestatoare.
Pentru ca eroarea materiala sa constituie motiv de contestație in anulare, in înțelesul art.318 Cod procedura civila, trebuie sa fie evidenta si săvârșita de instanța datorita omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei.
Art. 318 C.pr.civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Dacă s-ar da examinării unei hotărâri în cadrul contestației în anulare limite mai largi, ar însemna să se schimbe caracterul contestației în anulare de cale de atac extraordinară, privind anumite neregularități expres prevăzute de lege, ceea ce nu este în spiritul reglementării date de lege acestei instituții.
Acesta este sensul urmat de legiuitor, la redactarea acestui motiv de contestație in anulare, care are o interpretare restrictivă față de aria sa limitata de acțiune. O alta interpretare ar crea, prin această cale extraordinară de atac, un veritabil recurs la recurs.
Față de motivele invocate, Tribunalul va avea in vedere și împrejurarea că nemotivarea, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii sunt motive de reformare a hotărârii posibile doar in recurs, nu si in contestație in anulare. (Decizia nr. 6507 din 24 octombrie 2012 pronunțată în contestație in anulare de Secția a I, civilă, a Înaltei Curți de Casație si Justiție).
In acest sens, neexistând premisa unei erori in înțelesul art. 318 Cod pr.civ., soluția instanței de recurs este legala, contestația in anulare nefiind întemeiata nici sub acest aspect.
F. de aceasta situație, Tribunalul apreciază ca in speță nu sunt îndeplinite disp. art.317-318 C.pr.civ., pentru considerentele de fapt si de drept enumerate anterior, astfel încât urmează sa respingă contestația in anulare ca neîntemeiată.
Se mai solicita de către contestatoare, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata efectuate atât in prezenta cauza cât și in faza procesuala a recursului, cerere care de asemenea nu se justifica, față de modalitatea de soluționare a recursului formulat de către contestatoare, dar si față de modul de soluționare a prezentei contestații in anulare, neputând fi reținuta culpa procesuala a intimaților in niciuna dintre aceste faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea P. L. M., domiciliată în Timișoara, Calea Martirilor, nr. 9, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 1228/15.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. C., domiciliat în Posești, ., jud. Prahova, B. L., domiciliată în com. Posești, ., C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR POSEȘTI, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, jud. Prahova, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. C. D. E. M. N.
Fiind in concediu semneaza
Presedintele instanței
GREFIER
C. A.
RED. GD/10.03.2015
Operator date cu caracter personal 5595
Jud. rec. G. D. - E. C. D. – A. N.
Dos. R.._
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 696/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 652/2015.... → |
|---|
