Fond funciar. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul PRAHOVA

Tribunalul PRAHOVA - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 17/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 3749/204/2005

ROMÂNIA

TRIBUNALUL P.-SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 17

Ședința publică din data de 19.01.2015

PREȘEDINTE – C. D. E.

JUDECĂTORI – D. G.

- G. M.

GREFIER – C. A.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta – intervenientă în nume propriu C. J. V., domiciliată în București, ., ., ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3180/22.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. F., domiciliat în Câmpina, . V., nr. 10B, jud. P. și cu intimata pârâtă P. P. PRIN PREFECT, cu sediul în Ploiești, .-4, jud. P..

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta – intervenientă în nume propriu, reprezentată de avocat și intimatul reclamant, reprezentat de avocat A. P., lipsă fiind intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus prin intermediul compartimentului registratură, la data de 14.01.2015, întâmpinare formulată de intimatul reclamant și la data de 13.01.2015, cerere din partea Ministerului Afacerilor Externe – Direcția Agent Guvernamental, prin care solicită înaintarea dosarului.

Tribunalul ia act că la dosarul cauzei s-au depus întâmpinare formulată de intimatul reclamant și cerere din partea Ministerului Afacerilor Externe – Direcția Agent Guvernamental, prin care solicită înaintarea dosarului.

Avocat A. P. pentru intimatul reclamant, depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța de plată onorariu avocat și învederează că a depus la dosar întâmpinarea la data de 14.01.2015.

Tribunalul comunică recurentei - intervenientă în nume propriu, prin apărător, un exemplar al întâmpinării.

Recurenta intervenientă în nume propriu, prin apărător, învederează că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

Părțile, prin apărători, învederează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta intervenientă în nume propriu, prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, trimiterea cauzei spre rejudecare conform motivelor de recurs.

Menționează că intervenienta în nume propriu nu a avut calitatea de parte în proces întrucât normele imperative de procedură civilă prevăd admiterea în principiu a cererii de intervenție, iar cererea de intervenție formulată a fost respinsă în anul 1997, intervenind perimarea.

Intervenientul are calitatea de terț până la admiterea cererii de intervenție în principiu, concluziile scrise au fost inserate în cuprinsul hotărârii.

Cu privire la sentința recurată, învederează că instanța de fond a recunoscut că suspendarea s-a dispus din oficiu, nu la cererea intervenientei, aceasta neavând calitatea de parte.

Arată că este inadmisibil ca o cerere formulată să nu fie luată în seamă și să se admită perimarea înainte de pronunțarea asupra admisibilității cererii în principiu.

Menționează că s-a oferit de către Curtea Europeană posibilitate părților să rezolve litigiul pe cale amiabilă, cu obligarea Guvernului la plata de daune în cuantum de 7800 euro, dosarul având termen de judecată astăzi.

Învederează că dosarul are o vechime foarte mare și nu este posibil ca o cauză să zăbovească pe rolul instanțelor îndelung.

Intimatul reclamant, prin apărător, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Învederează că instanța de fond a procedat corect admițând excepția de perimare a cererii de chemare în judecată, cauza a fost suspendată din anul 1997 până în 2006, suspendarea cauzei fiind solicitată de intervenientă până la soluționarea unui dosar penal, reclamantul s-a opus suspendării.

Arată că intervenienta a solicitat repunerea cauzei pe rol, iar la primul termen de judecată după repunerea pe rol, reclamantul a invocat excepția perimării, în temeiul art. 137 c.pr.civ., instanța de fond nefăcând alte discuții și soluționând excepția de perimare.

Menționează că dosarul a rămas în nelucrare 8 ani, 3 luni și 9 zile.

Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță.

Recurenta intervenientă în nume propriu, prin apărător, arată că de observat este atitudinea procesuală a reclamantului și a pârâtei, întrucât după eliberarea titlului de proprietate, reclamantul a ignorat acțiunea pe care a formulat-o, pârâta nu și-a retras recursului, dând dovadă de dispreț total și lipsă de interes.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată sun nr. 460/05.02.1997 pe rolul Curții de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ, reclamantul A. F. a formulat în contradictoriu cu P. Județului P. plângere împotriva refuzului Prefectului județului P., de a emite ordinul de constituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 343 mp teren situat în mun. Câmpina, ., nr.10, jud. P. .

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin decizia nr.149/1985 a fostului Consiliu popular al orașului Câmpina i s-a atribuit un lot de 442 mp teren în intravilanul orașului din care o suprafță de 99 mp în folosință iar diferența cu contract de închiriere în vederea construirii unei case de locuit .

A mai arătat reclamantul că dupa apariția legii 18/1991 a formulat cerere în baza art. 32 alin 2 din acest act normativ, în vederea întocmirii propunerii către Prefetura județului P., pentru constiturea dreptului de proprietate asupra întregului teren aferent locuinței pe care a edificat-o, însă Consilul local Câmpina a înaintat o astfel de propunere pentru suprafața de 99 mp, fiindu-i refuzat demersul pentru restul de 343 mp .

Împotriva acestui refuz reclamantul a formulat plângere la Tribunalul P., care, prin decizia civilă nr.539/1996, definitivă și irevocabilă, a admis această plăngere, constatând că este îndreptățit să i se constituie în conf. cu art 35 alin 2 din Legea 18/1991 dreptul de proprietate și pentru suprafața de 343 mp, obligând Consilul local Câmpina să înainteze Prefeturii P. propunerea de a i se elibera documentul de proprietate, însă această din urmă instituție refuză soluționarea concretă a cererii de emitere a ordinului de constituire .

Cererea nu a fost motivată în drept .

La termenul din 11.04.1997 a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul Prefecturii Județului P., C. Jitarașu V., prin reprezentant convențional C. J. V., în motivarea căreia a precizat că la data de 24.12.1991 a cumpărat un teren în suprafață de 300 mp, situat în Intravilanul Mun. Câmpina, ..168 (actual . din . pe o alee cu lățimea de 3,50 mlpe terenul statului, ulterior solicitănd Primăriei Câmpina și Consiliului local Câmpina, realizarea acestui drum de acces din ., la terenul său, cu regim de stradă de categoria a I., potrivit art 4, 6, 10 si Anexa 5 lit D din Legea 37/1975 .

A mai arătat intervenienta că această stradă a fost realizată inițial prin Dispoziția nr.145 din 18.12.1992 a Primarului mun. Câmpina, ulterior aceasta fiind inclusă în planul urbanistic zonal pentru terenul situat în Mun. Câmpina între . și Bucegi, adoptat prin Hotărârea nr.1 din 30 ianuarie 1995 și astfel suprafața de teren ocupată de această stradă de 94,50 mp a trecut în domeniul public al orașului.

Ulterior, însă prin Hotărârea nr.49/30.11.1995 Consiliul local al mun. Câmpina a modificat planul de urbanism și, în mod nejustificat și ilegal a radiat drumul de acces la terenul său, cu toate că nu se modificase nimic în situația acestuia .

În ceea ce privește cererea de intervenție în interesul Prefecturii Județului P. intervenienta a susținut că reclamantul nu a realizat construcția în termen de 2 ani astfel cum s-a stabilit în decizia de atribuire și că acesta nu a dobândit nici un titlu de folosință asupra terenului, deoarece nu a fos autorizat să construiască .

Prin încheierea pronunțată la data de 02.06.1997 a fost admisă exceptia inadmisibilității cererii de intervenție, atât cererea de intervenție în interes propriu cât și cererea de intervenție în interesul pârâtei, fiind respinsă ca inadmisibilă, considerându-se că intervenienta înțelege să își apere numai un dezmembrământ al dreptului de proprietate și anume posibilitatea de a folosi terenul unei alte persoane, pentru a avea acces la calea publică, o atare cerere putând forma obiectul unei acțiuni civile bazate pe dretul comun și nu pe dispozițiile legii 29/1990 alin 1 privind contenciosul administrativ .

Prin decizia civilă nr.229/16.09.1997 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost admisă acțiunea formulată de reclamant iar pârâta, P. Județului P., prin reprezentantul său Prefectul județului P., a fost obligată să emită ordin de atribuire în proprietate a suprafeței de 343 mp teren situat în orașul Câmpina, ., nr.10, jud. P., în favoarea reclamantului A. F..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs P. Județului P. și intervenienta C. J. V., iar prin decizia civilă nr.2241 /19.10.1999 Inalta Curte de Casație și Justiție, reținând că potrivit Legii 169/1991 competența de soluționare a cauzei, revine instanței de drept comun, restectiv Judecătoria Câmpina, a admis recursurile formulate, a casat sentința civilă nr.299/16.06.1997 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a trimis cauza în fond, Judecătoriei Câmpina spre soluționare, constatând că se impun ample probatorii în vederea stabilirii unei situații corecte cu privire la temeinicia acțiunii introductive și a cererii de intervenție.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Câmpina la data de 3.11.2005, fiind înaintat acestei instanțe de către Curtea de Apel Ploiești.

La termenul din data de 25.01.2006 la cererea intervenientei prin reprezentant legal s-a dispus suspendarea judecării cazuzei în temeiul art 244 alin 1 pct 2 cod procedură civilă în vigoare la acea dată, până la solutinonarea definitivă a plângerii penale formulată de aceasta impotriva fostului primar al mun. Câmpina M. Romul R. si a fostului consiler juridic N. D., ce viza ăntocmirea în fals prin omisiune a adresei nr._/25.09.1998, prin care s-a propus Prefectului atribuirea în proprietate către reclamantul A. F. a terenului în suprafață de 343 mp, adresă care a stat la baza emiterii ordinului prefectului nr.148/16.12.1998, ordin care la rândul său a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.8041/25.07.1991 .

La data de 27.08.2014 intervenienta C. J. V., prin reprezentant convențional C. J. V., a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

În motivarea cererii intervenienta a arătat că P. de pe lângă Judecătoria Câmpina, prin Rezoluția nr.689/P/2006 din 27.12.2010 - comunicată la 02.02.2011, a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe numiții M. R. R., N. D. Mihaeia, M. P. și Tiseanu H. Lurențiu, cercetați pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fals intelectual, uz de fals și omisiunea sesizării organelor judiciare, deoarece s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor.

Prin Rezoluția nr.291/II/2/2011 - 689/P/2006 din 11.03.2011 dispusă de P.-Procurorul Parchetului, a fost admisă plângerea formulată de soțul intervenientei și s-a infirmat rezoluția procurorului.

Prin Rezoluția nr.689/P/2006 din 28.03.2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților M. R. R. și N. D. M. precum și neînceperea urmăririi penale față de aceștia precum și față de Tiseanu H. L. și M. P., cercetați pentru infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și prin îngrădirea unor drepturi, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor publice, omisiunea sesizării organelor judiciare, întrucât nu sunt întrunite elementele acestor infracțiuni și s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, iar în final, prin Rezoluția nr. 629/II/2/2011 - 689/P/2006 din 18.05.2011 a P.-Procuroului aceluiași P., a fost respinsă plângerea formulată de același petent împotriva Rezoluției, cu motivarea că rezoluțiile din 16.06.2006 și din 31.08.2006 - desființate de instanța de judecată - își păstrează valabilitatea, iar pentru toate faptele sesizate pretinse infracțiuni a survenit prescripția răspunderii penale, fără a evidenția aceste fapte și considerentele pentru care s-a ajuns la această concluzie.

A mai arătat intervenienta că timp de 8 ani, în cauză s-au efectuat cercetări doar 19 zile, iar în rest, procurorul a refuzat să efectueze acte de urmărire, conduită prin care a sfidat legea, i-a umilit și a împiedicat judecata acestei cauze civile.

În legătură cu formularea cererii de repunere pe rol la această dată, intervenienta a arătat că se datorează împrejurării că soțul său care o reprezintă, a avut probleme foarte severe de sănătate, pe care le va dovedi cu acte medicale, probleme care l-au pus în imposibilitate în mod obiectiv, nu de a formula cererea și de a participa la proces.

Alăturat cererii de repunere pe rol intervenienta a depus în copie la dosar înscrisuri.

La termenul din data de 15.10.2014 reclamantul a invocat excepția perimării acțiunii, iar reprezentantul legal al intervenientei a depus la dosar o precizare a cererii de intervenție (f.304-313).

De asemenea, în combaterea excepției invocate, intervenienta a depus la dosar un set de acte medicale( 339-400) privindu-l pe sotul acesteia si totodată reprezentantul său în acest dosar.

Prin sentința nr 3180/22.10.2014 Judecătoria Câmpina a admis excepția perimării acțiunii, invocată de reclamant, și a constatat perimată acțiunea formulată de reclamantul A. F., în contradictoriu cu pârâta P. P. PRIN PREFECT și cu intervenienta C. J. V., prin procurator C. J. V..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură efectuat în cauză a avut loc la data de 25.01.2006, când cauza a fost suspendată, până la soluționarea plângerii penale formulată de către intervenientă împotriva fostului primar al municipiului Câmpina M. R. R. și a consilierului juridic N. D. – secretar delegat al mun. Câmpina, ce viza ăntocmirea în fals prin omisiune a adresei nr._/25.09.1998, prin care s-a propus Prefectului atribuirea în proprietate către reclamantul A. F. a terenului în suprafață de 343 mp, adresă care a stat la baza emiterii ordinului prefectului nr.148/16.12.1998, ordin care la rândul său a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.8041/25.07.1991, în temeiul art.244 alin.1 pct. 2 cod procedură civilă.

Conform art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții de cel puțin un an.

Suspendarea facultativă întemeiată pe prevederile art.244 alin 1, dăinuie, astfel cum stipulează alin 2 al aceluiași articol, până cănd hotârârea pronunțată în pricina care a determinat suspendarea, a devenit irevocabilă. În spetă nu s-a ajuns la pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau achitare, actul final al cercetării fiind Rezoluția P.- procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina din data de 18.05.2011, prin care plângerea penală a fost respinsă, soluția nemaifiind atacată și râmânând astfel definitivă.

Perimarea nu curge cât timp durează suspendarea judecății pronunțată în baza acestor dispoziții legale, însă după momentul rămânerii definitive a soluției pronunțată de P., începe să curgă termenul de un an, înăuntrul căruia părțile ar fi trebuit să stăruie în judecată prin efectuarea unui act de procedură.

În speță de la data de 18.05.2011 și până la formularea de către intervenientă a cererii de repunere pe rol (27.08.2014 ) au trecut 3 ani si 3 luni, fără ca în acest interval de timp părțile să efectueze vreun act de procedură care să întrerupă cursul perimării.

În ceea ce privește motivul de suspendare a termenului de perimare, invocat de intervenientă, anume acela al imposibilității de a formula cererea de repunere a cauzei pe rol, în tot acest interval de timp, ca urmare a faptului că reprezentantul său în acest dosar a avut probleme grave de sănătate ce l-ar fi împiedicat să formuleze o astfel de cerere și să participe la proces, instanța reține că potrivit art.250 alin 3 cod pr. civ. 1865, perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată, din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Stabilirea dacă împrejurările care au împiedicat partea interesată să stăruie în judecată sunt sau nu mai presus de voința acesteia, adică dacă sunt sau nu de natură a constitui un impediment care să suspende perimarea, conform art 250 Cod pr. civ, este o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanței.

Verificând actele medicale depuse la dosar de reprezentantul intervenientei, respectiv cele ulterioare datei de 18.05.2011(f.370-417), pentru că până la acestă dată cursul perimării era oricum suspendat în temeiul art 250 alin 1 Cod pr. civ, s-a reținut că acestea sunt în mare parte buletine de analize medicale, rezultate ecografii si rezultat computer tomograf și nu se încadrează în cerințele art 250 alin 3 cod pr. civ., atâta vreme cât mandatarul părții nu a fost internat în spital în această perioadă sau nu invocă vreo altă situație de natură a-l pune în imposibilitate efectivă de a formula cererea de repunere a cauzei pe rol.

Instanța a constatat că simplele investigații medicale pe care le-a făcut reprezentantul intervenientei în această perioadă nu justifică lipsa de stăruință în judecată a intervenientei, mai ales că aceasta sau reprezentantul său aveau posibilitatea să solicite în scris, prin postă, repunerea cauzei pe rol, înauntrul termenului de perimare, deci dupa data de 18.11.2011, în termen de un an, sau să angajeze un avocat în acest sens.

Cu privire la netimbrarea cererii de perimare invocată de intervenientă în cuprinsul concluziilor scrise, instanța a reținut că reclamantul nu a formulat cerere de perimare, pentru a fi aplicabile disp. art 3 lif. din Legea 176/1997 privind taxele judiciare de timbru ca lege în vigoare la data introducerii acțiunii și nu dispozițiile OUG 80/2013 invocate de intervenientă, ci a invocat perimarea pe cale de excepție, iar pentru invocarea unei excepții nici Legea 176/1997 privind taxele judiciare de timbru, nici OUG 80/2013 nu prevăd obligația achitării vreunei taxe de timbru.

Totodată nici cererea de repunere pe rol nu trebuia timbrată de intervenientă, întrucât potrivit disp. art 3 lit Ș din Legea 176/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru repunerea pe rol se taxează cu 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acțiunea a cărei judecare a fost suspendată, când suspendarea judecării se datorează părților. În speță, suspendarea judecării nu s-a datorat părților, pe de o parte, iar pe de altă parte acțiunea principală este scutită de plata taxei de timbru, fiind litigiu funciar.

Așadar, față de imprejurarea că de la data soluționării definitive a dosarului penal care a determinat suspendarea, prin Rezoluția P.-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina din data de 18.05.2011 si pana la data repunerii cauzei pe rol, 27.08.2014, s-a împlinit termenul de un an prev. de art 248 cod pr. civ., instanța, în baza art. 252 alin 2 C.pr.civ., raportat la art. 248 C.pr.civ. – a admis excepția perimării si sa constate perimarea acțiunii.

Împotriva acestei soluții la data de 28.10.2014 a declarat recurs recurenta – intervenientă în nume propriu C. J. V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

In motivare, a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, la data de 05.02.1997, reclamantul A. F. a chemat în judecată pe pârâtul Prefectul Județului P. și a solicitat obligarea acestuia la emiterea Ordinului de constituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 343 mp, teren situat la domiciliul său din Câmpina . nr. 10, județul P., cauză înregistrată la CURTEA DE APEL PLOIEȘTI-S.C.A.

La termenul din 10.04.1997, recurenta a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului Prefect și a solicitat admiterea cererii în principiu, iar în fond respingerea acțiunii reclamantului, deoarece în esență acesta nu are titlu de folosință pe terenul de 343 mp, 1-a ocupat abuziv timp de 9 ani, fără forme legale, terenul a avut permanent destinație agricolă, cu interdicție de construire și începând cu data de 30.01.1995 este afectat de detalii de sistematizare, fiind constituită o stradă de acces la terenul proprietatea mea, stradă care a intrat în domeniul public.

Pe terenurile afectate de detalii de sistematizare nu se poate reconstitui un drept de proprietate.

Ulterior recurenta a precizat că acțiunea reclamantului era inadmisibilă deoarece nu a efectuat procedura grațioasă prevăzută de lege.

Prin încheierea din 2.06.1997, instanța a respins cererea de intervenție ca inadmisibilă, iar prin Sentința civilă nr.229 din 16.06.1997 a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul, iar pe cale de consecință a obligat pârâtul să emită Ordin de atribuire în proprietate a suprafeței de 343 mp în favoarea reclamantului.

Împotriva Sentinței civile nr.229 din 16.06.1997 s-a declarat recurs potrivit art. 52 alin. 2, din C.P.C. 1864, cum de altfel a declarat recurs și pârâtul prefect.

După tergiversarea abuzivă timp de 25 luni, fosta Curte Supremă de Justiție - S.C.A. prin Decizia nr. 2441/19.10.1999 a admis recursurile declarate de recurentă și respectiv pârâtul prefect, împotriva sentinței civile menționate, pe care a casat-o și în fond, a trimis cauza Judecătoriei Câmpina spre competentă soluționare.

Soluția instanței supreme este contrară propriei practici a instanței și a judecătorului care a dispus-o.

Dosarul cauzei a fost arhivat infracțional la Curtea de Apel Ploiești timp de 6 ani, în disprețul cererilor recurentei insistente de a fi pus pe rol, iar judecata a fost reluată la 16.11.2005.

In apărare, a invocat disp. art. 52 alin. 1, 3 și art. 53 din C.P.C. 1864 și literatura juridică.

Astfel, la înregistrarea prezentei cauze din 3.11.2005, instanța de fond avea obligația să verifice calitatea terților și să observe că cererea de intervenție nu a fost încuviințată în principiu, context în care îi revenea obligația de aplicarea procedurii prevăzute de art. 52 alin. 1 din C.P.C. 1864, care este o normă imperativă, în sensul ascultării sale și a părților din cauză, după care să dispună cu privire la încuviințarea în principiu a intervenției, sau respingerea ei, după caz.

Deoarece instanța în mod abuziv nu a aplicat prevederile legale invocate pe parcursul celor cinci termene acordate, recurenta nu a dobândit calitatea de parte în cauză, respectiv de intervenientă în interes propriu și în interesul pârâtului prefect, rămânând un terț căruia legea nu-i recunoaște nici un drept procesual.

In momentul în care a stăruit, în scris, pentru a patra oară pentru încuviințarea în principiu a cererii de intervenție, la termenul din 15.02.2014, instanța a dat prioritate cererii de perimare formulată de reclamant și a refuzat să pună în discuția părților cererea de intervenție, deși au trecut 9 ani de când instanța a pus cauza pe rol și respectiv 15 ani de când a fost investită judecarea cauzei.

Prin sentința civilă recurată instanța a admis excepția perimării, invocată de reclamantul A. F. și a constatat acțiunea perimată.

Din conținutul minutei se înțelege că instanța a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. F., el având calitatea de parte în proces.

Este adevărat că potrivit art. 248 din C.P.C. 1864, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cursul perimării este suspendat potrivit art. 250 din același cod, cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

In sfârșit, potrivit acelorași prevederi legale, perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Din analiza textelor legale invocate mai sus, rezultă fără echivoc, faptul că sancțiunea perimării vizează orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, etc, fără ca între aceste acțiuni civile, expres și limitativ prevăzute de lege, să se regăsească și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul unei părți, cerere care are doar forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată potrivit art. 50 alin. 1 din Cod, fără a fi o cerere de chemare în judecată veritabilă în sensul art. 112 din același cod.

Pe de altă parte, prevederile art. 248-250 din C.P.C. 1864, care reglementează sancțiunea perimării cererii de chemare în judecată, ș.a., stipulează în mod expres ca ea se aplică atunci când cererea a rămas în nelucrare „ din vina părții", „din lipsa de stăruință a părților" iar perimarea se suspendă „pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată".

Așadar, vinovate de rămânerea în nelucrare a unei cereri de chemare în judecată, ș.a. nu pot fi decât părțile dintr-o cauză civilă, a căror calitate a fost verificată și validată de instanță la debutul acțiunii.

per a contrario, un terț care a formulat o cerere de intervenție, cerere care nu este asimilată cu cererea de chemare în judecată, având un alt regim juridic, iar respectiva cerere de intervenție nu a fost încuviințată în principiu, nu a dobândit calitatea de „parte în proces", nu are drepturi și obligații procesuale, astfel că terțul nu poate fi vinovat de lăsarea în nelucrare a intervenției.

Evident legea nu obligă terțul care a formulat o cerere de intervenție într-o cauză, să stăruie necontenit pe lângă instanță ca aceasta să se pronunțe cu privire la încuviințarea în principiu a cererii sale.

Cu toate acestea, recurenta a arătat că a stăruit în acest sens, prin motivele de recurs din 20.06.1997, concluziile scrise din 17.09.1998, notele scrise din 19.10.1999 și precizările din 15.10.2014, dar stăruința a fost zadarnică, deoarece instanța a refuzat să se pronunțe cu privire la încuviințarea în principiu a cererii noastre timp de 15 ani, respectiv de la investirea sa cu prejudecarea cauzei de către instanța de casare.

Din examinarea încheierilor de ședință pronunțate în intervalul 16.11._06, a rezultat că instanța, în mod greșit s-a pronunțat cu privire la cererile formulate de aceasta, pe care de altfel le-a respins, mai înainte de a lua în discuție cererea de intervenție, a o încuviința în principiu, procedură obligatorie de la investirea instanței, pe baza căreia putea dobândi calitatea de parte în proces, respectiv de intervenientă.

Cum nu s-au respectat normele invocate mai sus, recurenta a rămas un terț în cauză care a formulat o cerere de intervenție și a așteptat ca instanța să hotărască în privința intervenției.

Este adevărat, că la termenul din 25.01.2006 a depus la dosarul cauzei o plângere penală și dovada că s-a început urmărirea penală pentru infracțiuni de fals intelectual, uz de fals, ș.a. în legătură cu actele juridice ale reclamantului, solicitând suspendarea judecății, dar instanța a dispus din oficiu suspendarea cauzei, fără a se pronunța în sensul admiterii cererii noastre de suspendare, deoarece nu avea calitatea de parte în cauză și nu putea formula valabil cereri sau invoca excepții.

Evident că instanța trebuia să dispună tot din oficiu repunerea cauzei pe rol, potrivit art. 248 alin. 1 Teza ultimă, din același cod.

In prezenta cauză puteau să stăruie în reluarea judecării acesteia, doar părțile din proces, respectiv reclamantul și pârâtul, după cum și instanța trebuia să dispună din oficiu, reluarea și continuarea procesului, după ce verifica stadiul urmăririi penale prin fixarea unor termene de control, pe baza rolului său activ.

Recurenta a mai arătat că, din redactarea minutei, se înțelegere că instanța a admis excepția de perimare invocată de reclamant și a constatat perimată acțiunea civilă a acestuia, care are într-adevăr calitatea de parte în proces și care a lăsat în nelucrare cererea de chemare în judecată de peste 15 ani, deoarece a primit ilegal titlul de proprietate pentru terenul de 343 mp și nu mai avea interes să continue judecata în cauză.

. situație, instanța era obligată să continue judecata cererii mele de intervenție, care are propria independență.

Totodată, a mai susținut că, literatura juridică și practica judiciară au statuat că se continuă judecarea cererii de intervenție, chiar dacă reclamantul a renunțat la judecată sau a intervenit o tranzacție între reclamant și pârât, datorită caracterului independent al cererii de intervenție, după cum o cerere de intervenție este respinsă numai atunci când cererea de chemare în judecată este anulată sau respinsă ca inadmisibilă.

Indiferent de situație, judecata unei cereri de intervenție începe cu procedura încuviințării în principiu a intervenției sau respingerea ei ca inadmisibilă și nu poate începe cu o excepție de perimare a cererii de intervenție, mai înainte ca instanța să fie investită cu judecata intervenției.

Pe lângă toate cele de mai sus, a mai precizat că a făcut dovada cu o multitudine de acte medicale că în perioada mai 2011-iunie 2014 a fost în imposibilitate de a stărui în încuviințarea în principiu a cererii de intervenție, deși legea nu o obliga la această stăruință, din cauza alterării severe a stării de sănătate a reprezentantului său, împrejurare care este de natură să conducă la suspendarea perimării.

Conduita instanței de a partaja aceste acte medicale în volume diferite pentru a nu se observa continuitatea lor este o dovadă în plus a relei-credințe cu care a tratat cererea sa.

Cât privește împrejurările din pricina cărora partea este împiedicată să stăruie în judecată, în înțelesul art. 250 alin. 3 din același cod, practica judiciară a statuat că acestea sunt situații de fapt și rămân la aprecierea instanței, de la caz la caz.

Din atitudinea instanței, care timp de 6 ani, după investire, a refuzat să pună cauza pe rol, iar alți 9 ani a refuzat ostentativ să aplice prevederile art. 52, alin. 1 din codul arătat, care sunt norme imperative și se aplică din oficiu, în înțelesul art. 248 alin. 1 Teza ultimă, din același cod și să-i încuviințeze în principiu intervenția pentru a o introduce în cauză și a dobândi calitatea de parte în proces, cu drepturi și obligații procesuale, se înțelege că a urmărit doar împiedicarea accesului meu în justiție, pentru a proteja la vedere pe reclamantul din cauză, ale cărui acte juridice obținute ilicit de la pârâtul prefect, sunt lovite de nulitate absolută.

Instanța de judecată a refuzat categoric să pună dosarul pe rol timp de 6 ani, iar în intervalul 16.11._14, a refuzat la fel de categoric să se pronunțe cu privire la încuviințarea în principiu asupra intervenției, astfel că cererea sa a rămas în nelucrare timp de 15 ani din vina exclusivă a instanței.

Așadar, în ceea ce o privește pe recurentă nu sunt incidente prevederile art. 248 alin. 1 raportat la art. 250 alin. 1 din codul arătat, deoarece cererea de intervenție a unui terț nu se poate perima, mai înainte de a fi încuviințată în principiu de instanță, acesta fiind momentul în care instanța se socotește investită cu judecarea cererii de intervenție iar autorul cererii, terț în cauză, dobândește calitatea de intervenient. Prevederile la care a făcut referire sancționează cu perimarea doar conduita părților din cauză, nu și a unui terț.

Din aceste considerente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a hotărî cu privire la încuviințarea în principiu a intervenției și judecata ei pe fond.

În drept, a invocat disp art. 253 alin. 2, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 din Cod.pr.civilă.

La data de 14.01.2015 intimatul reclamant A. F. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, a arătat că niciuna din criticile formulate de către recurenta nu este întemeiata, pentru următoarele considerente:

-prin sentința civila 3180 / 2014, Judecătoria Câmpina a dispus in mod temeinic si legal, admiterea excepției perimării formulata de reclamant si constatarea perimării acțiunii.

-ultimul act de procedură efectuat în cauză a avut loc la data de 25.01.2006, când cauza a fost suspendată, până la soluționarea plângerii penale formulată de către intervenienta împotriva fostului primar al municipiului Câmpina M. R. R. și a consilierului juridic N. D.;

-actul final al cercetării dosarului penal menționat mai sus este Rezoluția P.-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina din data de 18.05.2011, prin care plângerea penală a fost respinsă, soluția nemaifiind atacată și rămânând astfel definitivă;

-cererea de repunere pe rol a prezentei cauze a fost depusa pe rol de către intervenienta pe data de 27.08.2014 deci după 3 ani, 3 luni si 9 zile:

- conform art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții de cel puțin un an;

Ca urmare, aceasta cauza începută in anul 1997, suspendata la cererea intervenientei si repusa pe rol, s-a perimat prin nelucrare, iar toate celelalte susțineri formulate nu mai au nici un efect in condițiile in care perimarea este o sancțiune care determină stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de stăruință a părților în judecată. Perimarea ca sancțiune procesuală se bazează pe culpa părții care a lăsat cauza în nelucrare timp îndelungat; lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzelor civile dăunează procesului de administrare a justiției; aceasta deoarece activitatea instanțelor judecătorești este încărcată astfel cu totul nejustificat, iar raporturile dintre părți rămân mult timp într-o situație incertă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a dispozițiilor art. 248-254 Cod proc.civ., ale art. 304 și 304 indice 1 Cdo proc.civ., reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 10.04.1997 recurenta intervenientă prin reprezentant convențional C. J. V. a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul Prefecturii Județului P., în dosarul nr. 460/1997 în care intimatul –reclamant a chemat în judecată pârâta Prefectuta Județeului P. prin Prefect solicitând instanțanței obligarea pârâtei la atribuirea în proprietate a unei suprafețe de teren de 343 mp.

Prin cererea de intervenție a solicitat admiterea în principiu a acesteia și respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea cererii de intervenție, a precizat că la data de 24.12.1991 a cumpărat un teren în suprafață de 300 mp, situat în Intravilanul Mun. Câmpina, ..168 (actual . din . pe o alee cu lățimea de 3,50 mlpe terenul statului, ulterior solicitănd Primăriei Câmpina și Consiliului local Câmpina, realizarea acestui drum de acces din ., la terenul său, cu regim de stradă de categoria a I., potrivit art 4, 6, 10 si Anexa 5 lit D din Legea 37/1975 .

Împotriva acestei decizii au declarat recurs P. Județului P. și intervenienta C. J. V., iar prin decizia civilă nr.2241 /19.10.1999 Inalta Curte de Casație și Justiție, reținând că potrivit Legii 169/1991 competența de soluționare a cauzei, revine instanței de drept comun, respectiv Judecătoria Câmpina, a admis recursurile formulate, a casat sentința civilă nr.299/16.06.1997 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a trimis cauza în fond, Judecătoriei Câmpina spre soluționare, constatând că se impun ample probatorii în vederea stabilirii unei situații corecte cu privire la temeinicia acțiunii introductive și a cererii de intervenție.

Împotriva deciziei nr. 2441/19 octombrie 1999 recurenta prin reprezentant legal a formulat contestație în anulare, soluționată la data de 10.03.2000 prin respingerea contestației în anulare.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Câmpina la data de 3.11.2005, fiind înaintată acestei instanțe de către Curtea de Apel Ploiești.

La termenul din data de 25.01.2006 s-a dispus suspendarea judecării cazuzei în temeiul art 244 alin 1 pct 2 cod procedură civilă în vigoare la acea dată, până la solutionarea definitivă a plângerii penale formulată de aceasta impotriva fostului primar al mun. Câmpina M. Romul R. si a fostului consiler juridic N. D..

Așa cum rezultă din considerentele încheierii de ședință, instanța a analizat cererea de suspendare a judecății cauzei și a considerat că sunt indicente dispozițiile art. 244 alin.1 pct.2 din Cod proc.civ. întrucât plângerea penală formulată a vizat întocmirea în fals prin omisiunea adresei nr._/25.09.1998, prin care s-a proprus atribuirea în proprietate către reclamantul A. F. a terenului în suprafață de 343 mp, situat în Mun.Ploiești, adresă care a stat la baza emiterii Ordinului prefectului nr. 148/16.12.1998, ordin care la rândul său a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 8041/25 iulie 1991 și că prin cererea de intervenție formulată s-a solicitat de către intervenientă constatarea nulității ordinului prefectului nr. 148/16.12.1998 și a titlului de proprietate nr. 8041/25 iulie 1991.

La data de 27.08.2014 intervenienta C. J. V., prin reprezentant convențional C. J. V., a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

La termenul din 15.10.2014 intimatul reclamant a invocat excepția perimării.

Instanța de fond, reținând că se impune analizarea cu prioritate a excepției perimării, în temeiul art. 137 Cod proc.civ., a soluționata eceastă excepție în sensul admiterii acesteia și a constatării perimării cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, respectiv a nerespectării dispozițiilor art. 52 alin.1 și 3 și art. 53 din Cod.proc.civ., tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, în cazul în care un terț formulează o cerere de intervenție voluntară primcipală, instanța trebuie să stabilească dacă această cerere poate fi încuviințată în principiu, și anume dacă pretenția poate fi soluționată în litigiul aflat pe rol. Înainte de a se decide cu privire la încvuiințarea în principiu a cererii de intervenție, instanța de judecată va trebui să verifice următoarele aspecte: dacă terțul justifică un interes și pretinde un drept propriu; dacă există o legătură suficientă între cererea principlaă și cererea de intervenție, care să justifice soluționarea împreun a celor două cereri.

Asupra admisibilității în principiu a intervenției voluntare principale, instanța de judecată se va ronunța printr-o încheiere, prin care se va încuviința în principiu cererea sau se va respinge ca inadmisibilă.

În cauză, tribunalul reține că deși, după casarea cu trimitere, nu există la dosarul cauzei o încheiere de ședință care prin care să se ateste că s-ar fi analizat și soluționat cererea de intervenție voluntară principală și accesorie, în cauză recurenta intervenientă a beneficiat de drepturile pe care le-ar avea orice parte în proces, astfel, la primul termen de judecată după casarea cu trimitere, recurenta a formulat cerere de recuzare împotriva completului de judecată, cerere care a fost analizată și soluționată la data de 23.01.2016, din perspectiva motivelor de recuzare invocate, această cerere de recuzare nefiind respinsă ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală de litigant.

De asemenea, la următorul termen de judecată, respectiv 25 ianuarie 2006, recurenta a formulat cerere de suspendare a judecății cauzei, cererea care a fost admisă de instanță, motivându-se tocmai pe faptul că soluția ce urmează a fi pronunțată în cauza penală ar avea o înrâurire hotărâtoare atât asupra soluției ce urmează a fi dată cererii principale cât și a cererilor de intervenție formulate de recurentă.

Mai mult, tribunalul constată că instanța de fond cu ocazia pronuțării asupra excepției perimării, a analizat implicit și cererea de repunere pe rol.

Astfel, instanța de fond aprecizat că suspendarea facultativă întemeiată pe prevederile art.244 alin 1, dăinuie, până cănd hotârârea pronunțată în pricina care a determinat suspendarea, a devenit irevocabilă, însă în spetă nu s-a ajuns la pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau achitare, actul final al cercetării fiind Rezoluția P.- procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina din data de 18.05.2011, prin care plângerea penală a fost respinsă, soluția nemaifiind atacată și râmânând astfel definitivă.

Astfel, instanța de fond a reținut că perimarea nu curge cât timp durează suspendarea judecății pronunțată în baza acestor dispoziții legale, însă după momentul rămânerii definitive a soluției pronunțată de P., începe să curgă termenul de un an, înăuntrul căruia părțile ar fi trebuit să stăruie în judecată prin efectuarea unui act de procedură.

Instanța de fond a mai reținut că, de la data de 18.05.2011 și până la formularea de către intervenientă a cererii de repunere pe rol (27.08.2014 ) au trecut 3 ani si 3 luni, fără ca în acest interval de timp părțile să efectueze vreun act de procedură care să întrerupă cursul perimării.

Este avident, faptul că instanța de fond a analizat cererea de repunere pe rol a intervenientei, căreia i-a fost atribuită calitatea de parte, întrucât dacă se admite susținerea recurentei potrivit căreia nu ar fi dobândit calitatea de parte, instanța de fond nu ar mai fi analizat cererea de repunere pe rol.

De asemenea, instanța de fond a analizat și motivul de suspendare a termenului de perimare, invocat de intervenientă, anume acela al imposibilității de a formula cererea de repunere a cauzei pe rol, în tot acest interval de timp, ca urmare a faptului că reprezentantul său în acest dosar a avut probleme grave de sănătate ce l-ar fi împiedicat să formuleze o astfel de cerere și să participe la proces, și a apreciat că această situație de fapt nu se încadrează în cerințele art 250 alin 3 cod pr. civ., atâta vreme cât mandatarul părții nu a fost internat în spital în această perioadă sau nu invocă vreo altă situație de natură a-l pune în imposibilitate efectivă de a formula cererea de repunere a cauzei pe rol.

În concluzie, faptul că în dosarul cauzei nu există o încheiere de încuviințare în principiu a cererilor de intervenție, nu înseamnă automat că recurenta nu a dobândit în realitate calitatea de parte, în condițiile în care cererile formulate de aceasta (cerere de rezuzare, cerere de suspendare, cerere de repunere pe rol, cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr. 3180/2014) au fost analizate tocmai pentru că i s-a recunoscut calitatea de parte, aceasta din urmă nefiind vătămată în vreun fel, din această perspectivă.

În concluzie, susținerile recurentei potrivit cărora a rămas un terț căruia legea nu îi recunoaște nicio legitimare procesuală sunt nefondate.

În cea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de fond avea obligația de a dispune din oficiu repunerea pe rol a cauzei, tribunalul apreciază că este nefondată întrucât suspendarea judecății s-a făcut în urma solicitării intervenientei, iar codul de proc.civilă nu stabilește în sarcina instanței obligația repunerii pe rol a cauzei.

De asemenea, susținerile recurentei potrivit cărora doar reclamantul și pârâtul puteau să străruie în reluarea judecății și continuarea procesului sunt nefondate pentru argumentele menționate mai sus.

În plus, tribunalul constată că în cauză nu există vreo cerere de repunere pe rol sau vreun recurs declarat împotriva încheierii de suspendare formulate de recurentă și care să fi fost respinse pe considerentul că aceasta nu ar avea calitatea de parte în proces.

De asemenea, susținerea potrivit căreia instanța de fond era obligată să continue judecata în cauză este nefondată, întrucât instanța de fond a analizat cererea de repunere pe rol și a constatat că rămânerea pricinii în nelucrare se datorează și intervenientei, care a lăsat pricina în nelucrare.

Tribunalul mai reține că principalul efect al perimării constă în stingerea procesului, iar potrivit regulii indivizibilității, consacrat de art. 251 Cod proc.civ., perimarea se resfrânge asupra tuturor.

În ceea ce privește împrejurările care au împiedicat intervenienta să stăruie în judecată, împrejurări care, în opinia recurentei ar fi condus la suspendarea termenului de perimare, Tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 250 alin.3 Cod proc.civ.perimarea se suspendă, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Tribunalul reține că împrejurările care au împiedicat partea să stăruie în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa este o chestuiune de fapt, lăsată la aprecierea instanței.

În cauză, instanța de fond a analizat împrejurările invocate de recurentă prin mandatar și a reținut în mod temeinic faptul că „simplele investigații medicale pe care le-a făcut reprezentantul intervenientei în această perioadă nu justifică lipsa de stăruința a intervenientei, mai ales că aceasta sau reprezentantul său avea posibilitatea să solicite în scris prin poștă repunerea cauzei pe rol, înăuntrul termenului de perimare, deci după data de 18.11.2011, în termen de un an sau să angajeze un avocat în acest sens”.

În mod corect instanța de fond a reținut că aceste împrejurări nu sunt mai presus de voința recurentei, întrucât acestea trebuie să fie obiective, asimilabile forței majore, care nu puteau fi prevăzute și nici depășite de către recurentă.

Astfel, recurenta putea formula personal cerere de repunere pe rol, putea depune prin poștă cererea de repunere pe rol (aducând la cunoștința instanței actul final al cercetării - Rezoluția P. - procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina din data de 18.05.2011) sau putea angaja un apărător care să formuleze o astfel de cerere.

În ceea ce privește susținerea recurentei privind încălcarea dreptului de acces la justiție, tribunalul reține următoarele:

Aplicarea riguroasă a unei sancțiuni procedurale cum este cea a perimării cererii de chemare în judecată, nu este de natură să afecteze dreptul de acces la justiție, în interpretarea pe care CEDO a dat-o, prin jurisprudența sa, dispozițiilor art. 6 din Convenție, acest drept nefiind unul absolut. Se permite așadar statelor membre, ca prin norme interne să aducă limitări implicite acestui drept, proporționale scopului urmărit, acela al păstrării unui echilibru între interesele private ale părților în procesul civil și interesul general al unei bune administrări a justiției.

Mai mult, Tribunalul reține că recurenta putea formula pe cale separată o cerere de chemare în judecată împotriva reclamantului intimat, fără să fie nevoită să aștepte o soluție în acest dosar. Nu în ultimul rând, tribunalul reține că sancțiunea procedurală aplicabilă în cauză, nu îi este defavorabilă recurentei (date fiind obiectul și cauza cererilor de intervenție).

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Tribunalul reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

În temeiul art. 274 Cod proc.civ., reținând că recurenta se află în culpă procesuală, o va obliga la plata către intimatul reclamant a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta – intervenientă în nume propriu C. J. V., domiciliată în București, ., ., ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3180/22.10.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. F., domiciliat în Câmpina, . V., nr. 10B, jud. P. și cu intimata pârâtă P. P. PRIN PREFECT, cu sediul în Ploiești, .-4, jud. P., ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant suma de 800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică azi 19.01.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. D. E. D. G. G. M.

GREFIER

C. A.

Operator date cu caracter personal 5595

Red. E.C.D./tehnored E.C.D.

2 ex/ 09.02.2015

Jf M. - L. E.

D f_

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 15/2015. Tribunalul PRAHOVA		Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 17/2015.... →

Fond funciar. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul PRAHOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul PRAHOVA