Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 29421/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 97
Ședința publică din data de 08.01.2015
PREȘEDINTE – M. N.
JUDECĂTOR – N. A.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva încheierii de ședință din data de 19.11.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul-debitor D. R. A., CNP_, domiciliat în Vălenii de M., ., jud. Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform OP nr. 724/30.09.2014, anulată și atașată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-debitor, lipsă fiind apelanta-creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării cererii de apel, o unește cu fondul și acordă cuvântul atât asupra excepției invocate, cât și asupra cererii de apel.
Intimatul-debitor, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată. În dezbaterea cererii de apel, solicită respingerea apelului, menținerea soluției instanței de fond, ca legală și temeinică. Arată că a vândut mașina cu o jumătate de an anterior aplicării amenzii contravenționale, motiv pentru care nu a mai plătit-o.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/27.08.2014 Judecătoria Ploiești a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii înregistrată sub nr._, prin care executorul judecătoresc P. A. a solicitat încuviințarea executării silite, in toate modalitatile de executare, a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contraventiei . 11 nr._/16.08.2011, privind pe creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Bucuresti și pe debitorul D. R. A. .
Primindu-se dosarul la Judecătoria Vălenii de M., cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 12.11.2014.
După administrarea probelor încuviințate părților, prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. la data de 19.11.2014, a fost respinsă cererea, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut că prin procesele-verbale de constatare a contravenției încheiate de intimată, debitorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002. Prin aceleași procese-verbale, debitorul a fost obligat să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în forma în vigoare la acel moment.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în legii se anulează.
În drept, potrivit art. 665 alin. 5 pct. 4 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, prin care a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate.
De asemenea, instanța reține că prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea Constituțională a statuat că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.”
În aceste condiții, dând eficiență principiului retroactivității legii contravenționale, cu valoare constituțională, instanța apreciază că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională, obligația acestuia de a plăti tariful de despăgubire nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 665 alin. 5 pct. 4 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea de încuviințare a executării silite ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/16.08.2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată executorului judecătoresc s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului D. R. A. întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/16.08.2011.
În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii.
Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001.
În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Astfel, conform textului legal invocat, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de ICCJ, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă, și nu subsidiară.
Emiterea și comunicarea proceselor-verbale de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, creditoarea a solicitat instanței de apel să constate faptul că procesele-verbale de contravenție în cauză au fost emise în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestora s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a proceselor-verbale de constatare a contravenției a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva proceselor-verbale de contravenție și nici nu a achitat de bunăvoie obligațiile stabilite prin procesele-verbale de contravenție, ca și sancțiuni aplicate pentru fapta săvârșită.
În acest sens, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare a solicitat instanței de control judiciar să constate faptul că, în cuprinsul proceselor-verbale de constatare a contravenției în cauză sunt identificate creanțe supuse executării silite și că aceste creanțe îndeplinesc toate condițiile cerute de lege de a fi certe, lichide și exigibile.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri, fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002.
Prin urmare, potrivit susținerilor apelantei-creditoare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar, în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC și la art. 37 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul că procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare a susținut că instanța de fond, în baza considerentele sus-menționate, trebuia să constate faptul că respectiva creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. (1) - (3) NCPC.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin. (5) NCPC, încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
De asemenea, apelanta-creditoare a arătat că instanța de fond, în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite „avea obligația să respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."
Totodată, apelanta-creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit art. 665 alin. (2) NCPC, încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.
Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul-verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.
În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 NCPC, art.466 și următoarele NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.
În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în materia soluționării cererilor de încuviințare a executării silite.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 11.12.2014, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților.
Intimatul-debitor, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 08.01.2015, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării cererii de apel, a unit-o cu fondul și a rămas în pronunțare.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că apelul este tardiv formulat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit disp. art. 248 N.C.P.C „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/16.08.2011 intimatul a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin. 1 din OG 15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa si obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 de euro.
Potrivit art. 665 alin. 6 NCPC, „ Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare”.
Conform art. 185 alin. 1, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Prin urmare, decăderea este o sancțiune legală de respectare a termenelor de procedură, rațiunea si importanța decăderii fiind determinate tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.
În speța dedusă judecății Tribunalul reține că Încheierea apelată a fost comunicată la data de 25.11.2014, iar apelul a fost declarat la data de 04.12.2014, cu depășirea termenului imperativ de 5 zile prevăzut de disp. art. 665 alin. 6 NCPC.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 248 N.C.P.C. Tribunalul va admite exceptia tardivității declarării apelului invocată de instanță, din oficiu și va respinge apelul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 19.11.2014, pronunțată de Judecătoria S., ca fiind tardiv introdus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția tardivității introducerii apelului, invocată din oficiu.
Respinge apelul declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva încheierii de ședință din data de 19.11.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul-debitor D. R. A., CNP_, domiciliat în Vălenii de M., ., jud. Prahova, ca tardiv introdus.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2015.
Președinte, Judecător,
M. N. N. A.
Grefier,
L. E. A.
operator de date cu caracter personal 5595
red./tehnored. N.A.
4 ex./23.01. 2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. B. D. C.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 381/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 50/2015.... → |
---|