Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2064/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2064/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 41253/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2064
Ședința publică din data de 05.05.2015
Președinte: D. G.
Judecător: N. C.
Grefier: A. Ș. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, împotriva încheierii de ședință din data de 31.10.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul – debitor M. G., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, .. 51, județul Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr. 5042/02.10.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 22.10.2014, sub nr._, Biroul Executorului Judecătoresc M. I., cu sediul în Ploiești, .. 1, ., ., a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011, în toate modalitățile prevăzute de lege.
În drept a invocat dispozițiile art. 665 alin. 1 C.proc.civ.
În dovedirea acțiunii, la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, înscrisuri.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat încheierea din data de 31.10.2014 prin care a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct. 1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin decizia nr. 10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent (fl. 7 dosar).
Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța constată că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.
Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.
În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.
Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.
În consecință, constatând că prezentele proces verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A. a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prin cererea adresata B. M. I., s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului M. G., întrucât aceasta nu si-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlurile executorii, respectiv PROCESUL VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENȚIEI . nr._/12.12.2011.
In urma solicitării noastre, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins în mod netemeinic și nelegal cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu," prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin posta, cu aviz de primire" în conformitate cu prevederile O.G. 2/2001 și că procesul - verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu în sensul dispozițiilor art. 37 din OG nr.2/2001.
În acest sens, invederează instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare „ Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.""
Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definește acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are o importantă relevanță în incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate si in jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală s-a statuat faptul că "În cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracțională s-a încheiat iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp."
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda.
Prin urmare, având in vedere cele sus rubricate, in speța de fata, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.
Având in vedere faptul ca, in speța, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, invederează instanței de judecată faptul că aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțata de ICCJ, prevedea că modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului ( emitentul documentului), aceasta fiind alternativa si nu subsidiara.
Prin urmare, datorita faptului ca, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continua, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese in mod evident faptul ca, in speța, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauza a fost efectuat în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, solicită instanței de apel să constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciata sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin.l din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție și nici nu a achitat de buna voie obligația stabilită prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.
In acest sens, conform art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, solicită instanței de apel să constate faptul că în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanță supusă executării silite și ca această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR- SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și în consecința și recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Prin urmare, reiese fără echivoc faptul că în speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art.638 NCPC raportat la art.640 NCPC si la art. 37 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, instanța de fond în baza considerentelor sus rubricate, trebuia sa constate faptul ca creanța este certa, lichida si exigibila, întrunind cerințele art.662 alin. 1-3 NCPC.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedura necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata ( „pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin.5 NCPC încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.
De asemenea, instanța de fond în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite avea obligația să respectate dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilesc: " Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz. întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."
Totodată, invederează instanței de apel faptul că, potrivit art. 665 alin. 2 NCPC încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul ca procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect
Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.
În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare să facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.
În baza acestor considerente, solicită, admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011.
În drept au fost invocate disp. art.665 alin.6 NCPC, art.466 și următoarele NCPC.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011, intimatul-debitor a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28,00 de euro.
Acest proces - verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului, prin afișare la domiciliul său, la data de 04.01.2012, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la fila 7 dosar fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.
Potrivit art.27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Conform art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 C.pr.civ.
Astfel cum statuează art.665 alin.5 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;
înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
debitorul se bucură de imunitate de executare;
titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
există alte impedimente prevăzute de lege.
În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitor a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.
Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului-verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.
În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul - verbal de contravenție . nr._/12.12.2011, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin afișare la domiciliul său.
În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era și nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, e drept) din decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-și găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.
Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art.480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta - creditoare și încuviințării executării silite a titlului executoriu – procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011, în ceea ce privește tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, O.P. 76, C.P. 87, împotriva încheierii de ședință din data de 31.10.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul – debitor M. G., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, .. 51, județul Prahova.
Schimbă în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu – procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011 emis de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA – CNADNR - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva debitorului M. G.,
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2015.
Președinte, Judecător,
D. G. N. C.
Grefier,
A. Ș. P.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. N.C.
4 ex./16.05. 2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. C. C.
„Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu – procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011 emis de creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA – CNADNR - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva debitorului M. G., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, .. 51, județul Prahova, pentru care s-a pronunțat prezenta decizie de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii”.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 271/2015. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2173/2015.... → |
---|