Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1665/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 1665/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 1665/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1665

Ședința publică din data de 10.04.2015

PREȘEDINTE – D. G.

JUDECĂTOR – C. D. E.

GREFIER – C. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare ., CUI_, cu sediul ales la Cabinet, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 11.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul – debitor I. G. R., CNP_, domiciliat în Boldești Scăieni, ., ..

Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată cu OP nr._/2014, anulată și atașată la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta creditoare, prin avocat M. M., lipsă fiind intimatul debitor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apelanta creditoare, prin apărător, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apelanta creditoare, prin apărător, solicită admiterea apelului conform motivelor invocate pe larg în cerere, fără cheltuieli de judecată.

Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 01.08.2014, sub nr._, petentul Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești T., T. și G., a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. 4277/2014, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. București împotriva debitorului I. G. R..

În motivare, s-a arătat că titlul executoriu îl reprezintă contractul de credit nr 2107 din data de 14.09.2006 încheiat între BCR SA și debitorul I. G. R..

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 665 C.pr.civ.

În dovedire s-au depus: cererea creditoarei de executare silită, titlul executoriu, încheierea executorului judecătoresc de deschidere a dosarului de executare silită, contractul de cesiune, extras din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare.

Prin Încheierea pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 11.08.2014, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești T., T. și G., prin care s-a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. 4277/2014, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. BUCUREȘTI împotriva debitorului I. G. R..

Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Între BCR SA și debitorul I. G. R. s-a încheiat contractul de credit nr 2107 din data de 14.09.2006 .

Între BCR SA și S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. BUCUREȘTI a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 277/31.05.2011, fără că în cuprinsul contractului să fie individualizate creanțele și debitorii cedați.

Instanța de fond a reținut că în contractul de cesiune se precizează că noțiunea „protocol de identificare și prin protocol înseamnă documentul aferent semnat de reprezentanții autorizați ai părților prin care creanțele sunt transferate, vândute și cesionate în conformitate cu prezentul contract, portofoliul și creanțele fiind identificate în Anexa 1 a respectivelor protocoale”, iar la dosar nu au fost depuse respectivele protocoale. Mai mult decât atât din extrasul din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare rezultă că această cesiune către S.C. E. K. România S.R.L. București s-a realizat în baza contractului nr.46/26.02.2010, modificat și completat prin actul adițional nr. 1/26.02.2010, a protocolului de cesiune nr. 1/26.02.2010 și a protocolului de cesiune nr. 2/30.02.2010, iar ultimele documente menționate nu au fost depuse la dosar.

Totodată, deși în extrasul din Arhiva de Garanții Reale Mobiliare depus la dosar apare numele debitorului Tutu N., acest document nu permite identificarea cu exactitate a creanței ce a trecut în patrimoniul cesionarului S.C. E. K. România S.R.L. București.

În drept, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.663 alin. 1 C.pr. civ. executarea silită poate porni numai la cererea creditorului.

Totodată, din interpretarea art. 632 alin. 1 și art. 662 alin. 1 C.pr. civ rezultă că executarea silită se poate face în baza unui titlu executoriu și numai dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 120 din OUG 99/2006 contractele de credit constituie titluri executorii.

În cauză, instanța de fond a reținut existența valabilă a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr 2107 din data de 14.09.2006, în care calitatea de creditor aparține BCR SA.

În continuare, instanța de fond a apreciat că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că S.C. E. K. România S.R.L București a dobândit creanța rezultată din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr 2107 din data de 14.09.2006 și implicit calitatea de creditoare a debitorului I. G. R..

Pentru considerentele de mai sus, având în vedere dispozițiile art.663 alin.1 C.pr.civ. și apreciind că nu s-a făcut dovada identității dintre persoana care a formulat solicitarea de executare silită, respectiv S.C. E. K. România S.R.L. București și cea care are calitatea de creditor în temeiul titlului executoriu invocat, în temeiul art. 665 alin. 5 pct.7 C.pr.civ, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a executării silită formulată de Societatea Civilă Profesională A Executorilor Judecătorești T., T. Si G., apreciind că nedovedirea transmiterii creanței individualizate de contractul de credit invocat, constituie un impediment în încuviințarea executării silite.

Împotriva soluției instanței de fond, a declarat apel, în termen legal, creditoarea E. K. România SRL, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel, s-a arătat că împotriva debitorului G.-R. llie s-a formulat cerere de executare silită ce face obiectul dosarului de executare 4277/2014, in temeiul titlului executoriu - contract de credit 2107/14.09.2006, încheiat de către debitoare cu BCR SA.

Creditoarea a învederat că Judecătoria Ploiești a respins cererea de încuviințare a executării silite, reținând, că in cauza nu s-a făcut dovada cesiunii de creanța cuprinsă în contractul mai sus menționat, nu a fost depusa Anexa nr. 1 la contract.

Creditoarea a criticat soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, motivând că cesiunea de creanța între BCR SA apelanta . SRL a fost încheiata înainte de . Noului Cod Civil, astfel, aceasta cesiune este guvernată de regulile instituite de vechiul Cod Civil.

Creditoarea a susținut că potrivit disp. art. 1391 C. civ. "la strămutarea unei creanțe [...] predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului".

Așadar, creditoarea a precizat că cesiunea de creanța este un contract care este valabil încheiat prin simpla tradițiune a titlului și fără a fi necesar a se încheia vreun înscris.

Prin urmare, creditoarea a menționat că în lipsa obligativității formei scrise, se deduce că dovada cesiunii se face prin dovedirea posesiei titlului, iar la momentul formulării cererii de executare silita . SRL a depus titlul executoriu in original - contractul încheiat de BCR SA cu G.-R. llie, anexat cererii înaintate organului de executare.

Creditoarea a arătat că la data formulării cererii de executare silita (moment anterior solicitării încuviințării), . SRL se afla in posesia titlului executoriu, iar coroborând aceasta situație de fapt cu dispozițiile art. 1391 C.civ., instanța de fond ar fi trebuit să concluzioneze că in mod aparent, creditoarea își justifică pretenția de a avea calitatea de creditor al domnului G.-R. llie.

Mai mult decât atât, prin depunerea la dosar a unei copii de pe un contractul de cesiune de creanță, apelanta creditoare apreciază că a făcut dovada existenței unui transfer convențional al unor creanțe de la BCR SA la creditoare; așadar și sub acest aspect, in aparență se justifică posesia legitimă a titlului executoriu, respectiv, pare a exista un temei legal pentru prezenta titlului in posesia E. K. România și, în plus față de aceasta, la dosar a fost depus si un extras din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) conținând si o referire la debitorul cedat.

De altfel, creditoarea a arătat că prin înscrierea avizului privind cesiunea de creanța la AEGRM, s-a îndeplinit formalitatea referitoare la notificarea debitoarei, cu privire la cesiune, iar în aceste condiții, ținând cont și de natura necontencioasă a cererii de încuviințare silita, in cadrul căreia instanța trebuie sa verifice numai aparența de legalitate a cererii de executare silita, Judecătoria Ploiești ar fi trebuit să se rezume la a constata ca in mod aparent apelanta creditoare și-a justificat pretenția de a avea calitatea de creditor al obligației conținute in titlul executoriu aflat in original in posesia sa și al cărei debitor este G.-R. llie.

În consecință, creditoarea a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit sa admită cererea de încuviințare a executării silite, urmând ca eventuale discuții asupra cauzei sa se facă numai in condițiile exercitării de către partea interesata a dreptului de dispoziție in procesul civil, in principiu prin formularea unei eventuale contestații la executare.

În drept au fost invocate disp. art. 1391 C. civ., 466 C. pr. civ.

Apelanta - creditoare a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii de ședința din 11.08.2014 și pe fond admiterea cererii de încuviințare a executării silite.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, respectiv nr._, la data de 27.02.2014.

Examinând încheierea apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În esență, apelanta critică încheierea instanței de fond considerând că în mod greșit aceasta a apreciat asupra calității de creditor in cauza a petentei-apelante.

Din probatoriul administrat, Tribunalul constată ca soluția adoptata de către instanța de fond este temeinica si legala deoarece calitatea de creditor trebuie să rezulte neîndoielnic dintr-un înscris care să îmbrace forma legală, simpla prezumare a acestei calități nefiind suficientă.

Este adevărat că, in prezenta cauza, contractul de cesiune încheiat intre BCR si E. K. România SRL la 14.09.2006 este guvernat de dispozițiile Codului civil -1866 .

Potrivit disp. art. 1391 Cod civil, pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat care are calitatea de terț față de convenția dintre cedent si cesionar, dar pentru ca cesiunea să fie opozabilă părților, deci inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalități, respectiv notificarea sau acceptarea cesiunii de către debitorul cedat.

Aceste condiții de forma impuse de legiuitor pentru ca cesiunea sa fie opozabila debitorului au ca scop tocmai ca debitorului cedat să i se aducă la cunoștință in mod efectiv schimbarea creditorului său.

Prin urmare, până la îndeplinirea acestor formalități cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul este îndreptățit să o ignore.

Numai după îndeplinirea formalităților arătate in precedent, debitorul cedat devine debitor al cesionarului si pe cale de consecință poate fi pus in executare silita de către acesta, prin toate mijloacele permise de lege.

Or, în prezenta cauza, Tribunalul constata ca nu se face nici dovada că cesiunea de creanță a avut ca obiect si creanța datorata de debitoare si nici nu se face dovada calității de creditor a cesionarului, calitate care să-i fie opozabilă debitorului cedat deoarece nu s-a îndeplinit niciuna dintre formalitățile arătate in precedent.

Este adevărat că nu este necesar consimțământul debitorului decât in anumite situații, dar in același timp trebuie făcută dovada certa atât a încheierii convenției intre cesionar si cedent cu privire la creanța pentru care s-a solicitat executarea silită, cât si a opozabilității cesiunii către debitorul cedat, numai in aceasta situație petenta având calitatea de creditor al acestuia, astfel încât să poată solicita punerea in executare silita a titlului executoriu.

În aceste condiții, față de dispozițiile imperative ale art. 1391 Cod civil, nu este suficienta simpla tradițiune a titlului executoriu intre cedent si cesionar, pentru ca acesta din urmă să dobândească calitatea de creditor al debitorului cedat.

Nu poate fi primita nici susținerea apelantei, in sensul că extrasul din Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) conținând si o referire la debitorul cedat, face dovada publicității cesiunii, inclusiv față de debitor.

Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) este reglementata de art. 2413 Noul Cod Civil.

Efectul înscrierii in aceasta arhiva este cel arătat de disp. art. 2415 NCC potrivit căruia „creditorul care înscrie o ipoteca asupra unui bun este prezumat că are cunoștință despre existenta tuturor ipotecilor care au fost înscrise mai înainte cu privire la același bun . Dovada contrara nu este admisibilă”.

Prin urmare, înscrierea in aceasta arhivă a unei creanțe cesionate înainte de . Noului cod civil nu poate avea efectele cerute de art. 1391 din Vechiul Cod civil, referitoare la formalitățile necesare pentru opozabilitatea cesiunii față de debitorul cedat.

Dispozițiile legale imperative din art. 1391 Vechiul Cod civil au fost edictate tocmai in scopul de a asigura protecția efectivă a debitorului împotriva oricăror abuzuri ce s-ar putea produce cu ocazia punerii sale in executare, fiind necesar ca acesta să cunoască in mod efectiv faptul schimbării creditorului său, tocmai pentru a se evita o plată nedatorată sau o compensație nelegală.

Așa cum s-a arătat si in precedent, numai după îndeplinirea formalităților cerute de lege, debitorul cedat devine debitor al cesionarului si nu mai poate plăti in mod valabil cedentului.

De asemenea, numai din acest moment, debitorul nu mai poate invoca compensația pentru o creanță ce s-a născut împotriva cedentului ulterior notificării sau acceptării cesiunii.

Concluzionând, fără a pune la îndoială validitatea contractului de cesiune invocata in cauza, dar constatând ca petenta-apelantă nu a făcut dovada calității sale de creditor al debitorului cedat, nefiind îndeplinite formele necesare pentru opozabilitate fata de debitor, nefiind făcuta nici dovada că obiect al cesiunii îl constituie si creanța datorată de intimatul debitor, văzând suma tuturor considerentelor expuse anterior, Tribunalul apreciază ca motivele de apel sunt nefondate .

Prin urmare va respinge apelul ca atare, încheierea pronunțata de Judecătoria Ploiești la data de 11.08.2014, fiind temeinică și legală dat fiind faptul că, în cauza nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de disp. art. 665 Noul Cod pr.civ., raportat la disp. art. 663 NCPC, dispoziții potrivit cărora executarea silita poate porni numai la cererea creditorului, daca prin lege nu se prevede altfel, calitatea de creditor al apelantei petente nefiind făcută, conform celor expuse anterior .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta-creditoare ., CUI_, cu sediul ales la Cabinet, împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 11.08.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimatul – debitor I. G. R., CNP_, domiciliat în Boldești Scăieni, ., ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2015.

Președinte,

Judecător,

D. G.

C. D. E.

Grefier,

C. A.

Operator de date cu caracter personal 5595

Red. E.C.D./ tehnored. B.M.D.

4 ex./13.05.2015.

D.f. nr._ /2011 - Judecătoria Ploiești

J.f. Șimon R. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1665/2015. Tribunalul PRAHOVA