Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2252/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2252/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 40900/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2252
Ședința publică din data de 21 Mai 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, cu număr de înregistrareJ_, și C.U.I._, împotriva încheierii de ședință din data de 03 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor N. C. SRL, C._, cu sediul în . Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform OP nr. 5433/15.10.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel că, analizând actele și lucrările dosarului, invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării apelului, având în vedere data la care i s-a comunicat creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. încheierea apelată, respectiv 21.01.2015 și data înregistrării apelului la instanța care a pronunțat încheierea – 27.01.2015, așadar, cu depășirea termenului legal de 5 zile prevăzut de disp. art. 665 alin. 6 Teza a - II - a C.pr.civ., întrucât ultima zi de depunere a cererii de apel a fost în data de 26.01.2015 și, constatând cauza în stare de judecată rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, Biroul Executorului Judecătoresc P. A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . 11 nr._/19.12.2011 în toate modalitățile prevăzute de lege.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 03.11.2014, Judecătoria Ploiești a respins ca neîntemeiată cererea.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu art. 632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod pr.civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin decizia nr. 10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei instanța de fond a reținut că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, ., nr._ și ., nr._ întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A. la data de 19.12.2011, a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent.
Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.
Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.
În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.
Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.
În consecință, constatând că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, ., nr._ și ., nr._ întocmite de C.N.A.D.N.R. – S.A. la data de 19.12.2011, a căror transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii și încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Procesul Verbal de Constatare a Contravenției.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată Biroului Executorului Judecătoresc P. A. s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului N. . și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesele - verbale de constatare a contravenției ., nr._, ., nr._ și ., nr._ .
În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001.
În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Mai mult decât atât, apelanta – creditoare a susținut că potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care consta în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are, în opinia apelantei, o importanță relevantă în incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție.
În acest sens, apelanta – creditoare a susținut că prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Penala s-a statuat faptul ca „in cazul in care in timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii in vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început si a durat o perioada de timp."
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amendă.
Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că având in vedere cele menționate în precedent, în speța de față momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.
Având în vedere faptul că, în speță, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, apelanta – creditoare a susținut că aplicarea dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțata de ICCJ, prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativa și nu subsidiară.
Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definită și reglementată de O.G. nr. 15/2002, precum și ca legea contravenționala aplicabila în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza a fost efectuat in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de Ia data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, apelanta – creditoare a susținut că debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție și nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.
În acest sens, apelanta – creditoare a susținut că potrivit art. 37 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, apelanta – creditoare a solicitat instanței de apel să constate faptul că în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauza este identificata creanța supusa executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichidă și exigibilă.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar să instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii 455/2001 si ale HG 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si "obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșita de utilizator și în consecința și recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.
Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că reiese fără echivoc faptul că în speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Această creanță este supusă regulilor de procedura civilă, iar în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se executa la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, apelanta – creditoare a susținut că instanța de fond trebuia sa facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC și la art. 37 din OG nr/2001, cu modificările si completările ulterioare si sa constate faptul ca procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
De asemenea, apelanta – creditoare a susținut că instanța de fond în baza considerentelor menționate, trebuia să constate faptul că această creanță este certă, lichidă si exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. 1-3 NCPC.
Mai mult decât atât, apelanta – creditoare a susținut că procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata („pipăie fondul”) la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin. 5 NCPC încuviințarea executării silite poate fi respinsa numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu.
De asemenea, apelanta – creditoare a susținut că instanța de fond în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare in România, in momentul pronunțării si deliberării asupra Încuviințării executării silite avea obligația sa respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabilesc: "Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie."
Totodată, apelanta – creditoare a susținut că potrivit art. 665 alin. 2 NCPC încuviințarea executării silite se face fără citarea pârtilor, tocmai pentru faptul ca procedura încuviințării executării silite este o procedura necontencioasa, legiuitorul reglementând clar acest aspect.
Prin urmare, în această faza, instanța de executare are numai obligația de a verifica daca procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.
În acest sens, apelanta – creditoare a susținut că în procedura necontencioasa a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesata poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investita cu o cerere de încuviințare silită.
De asemenea, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că Deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egala cu cea a legii cu caracter interpretativ.
Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că aplicarea Deciziei nr. 10/2013 a ICCJ în speța de față, deci pentru o situație anterioara momentului pronunțării, ar fi echivalenta cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.
Or, apelanta – creditoare a susținut că norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurala căreia nu i se aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.
Prin urmare, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că procedura de comunicarea a titlului executoriu în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare la momentul respectiv.
În baza acestor considerente, apelanta – creditoare solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a proceselor - verbale de constatare a contravenției ., nr._, ., nr._ și ., nr._ .
În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 C.pr.civ., art.466 și urm. C.pr.civ., precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.
În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în acest sens.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 27.02.2015.
Legal citat debitorul nu a depus întâmpinare, dar a formulat concluzii scrise prin care a invocat excepția tardivității declarării apelului.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma excepției tardivității declarării apelului invocată din oficiu, tribunalul constată și reține următoarele:
Potrivit art.665 alin.6 Teza a - II - a C.pr.civ., „încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare”.
În speță, potrivit procesului-verbal de înmânare, creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. i-a fost comunicată încheierea de ședință din data de 03.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, la data de 21.01.2015(f. 17– dos. fond), ceea ce înseamnă că de la acest moment începe să curgă termenul legal imperativ de 5 zile înlăuntrul căruia se putea exercita calea de atac a apelului.
Procedând la calcularea termenului de 5 zile, conform art.181 alin.1 pct.2 C.pr.civ., înseamnă că se putea declara apel până pe data de 26.01.2015, inclusiv.
În cauza dedusă judecății, potrivit rezoluției aplicată pe cererea de apel, aceasta a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești la data de 29.01.2015fiind expediată la data de 27.01.2015, conform ștampilei oficiului poștal, așadar, cu depășirea termenului legal de 5 zile de la comunicarea încheierii care se atacă, termen care, așa cum s-a arătat, expira la data de 26.01.2015, inclusiv, fiind lipsită de relevanță data la care cererea de apel a fost înregistrată în evidențele creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. sub nr. 18/_, respectiv 22.01.2015.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul urmează să admită excepția tardivității declarării apelului invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge apelul declarat de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 03.11.2015, ca fiind tardiv introdus, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată de instanță din oficiu.
Respinge apelul declarat de apelanta creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, cu număr de înregistrareJ_, și C.U.I._, împotriva încheierii de ședință din data de 03 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-debitor N. C. SRL, C._, cu sediul în . Prahova, ca tardiv declarat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. M. C.-A. M.
GREFIER,
M.-D. B.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. G.M./Tehnored. MȘ
4 ex./ 02.06 .2015
D.f.nr._– Judecătoria Ploiești
J. f. I. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1985/2015. Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2259/2015.... → |
|---|
