Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2259/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2259/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 42384/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2259
Ședința publică din data de 21 Mai 2015
PREȘEDINTE - G. M.
JUDECĂTOR - C.-A. M.
GREFIER - M. - D. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, cu număr de înregistrareJ_, și C.U.I._, împotriva încheierii de ședință din data de 06 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-debitoare G. L. I., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform OP nr. 5006//02.10.2014, ce a fost anulat și atașat la dosarul cauzei.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul ia act că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, astfel că, analizând actele și lucrările dosarului, invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării apelului, având în vedere data la care i s-a comunicat creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. încheierea apelată, respectiv 25.11.2014 și data înregistrării apelului la instanța care a pronunțat încheierea – 03.12.2014, iar ultima zi de depunere a cererii de apel a fost în data de 02.12.2014, fiind astfel, depășit termenul legal de 5 zile prevăzut de disp. art. 665 alin. 6 Teza a - II - a C.pr.civ. și, constatând cauza în stare de judecată rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_ la data de 27.10.2014 petentul B.E.J. M. I. a solicitat încuviințarea executării silite la cererea creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. –Direcția Regionala Drumuri si Poduri București, împotriva debitoarei G. L. I., în baza titlului executoriu reprezentat de procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011 și . nr._/12.12.2011, în toate modalitățile de executare prevăzute de lege.
În motivarea cererii s-a arătat că debitoarea refuză executarea de bună-voie a obligațiilor stabilite în titlul executoriu.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Cererea a fost legal timbrată.
Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 06.11.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc M. I., reținându-se că, în conformitate cu art.632 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art.665 alin.5 C.pr.civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct.1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
Potrivit art.37 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art.31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin decizia nr.10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, instanța de fond a reținut că, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește proceselor - verbale de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011 și . nr._/12.12.2011, întocmite de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent.
Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța de fond a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.
Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.
În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.
Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.
În consecință, constatând că procesele - verbale de constatare a contravenției . 11 nr._/12.12.2011 și . nr._/12.12.2011 întocmite de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la domiciliul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr.2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, judecătorul fondului a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen legal, apel creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a proceselor-verbale de constatare a contravenției . 11 nr._/12.12.2011 și . nr._/12.12.2011.
În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată B. M. I. s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitoarei, întrucât nu și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesele - verbale de constatare a contravenției .> R 11 nr._/12.12.2011 și . nr._/12.12.2011.
În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitorului.
De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”, în conformitate cu prevederile O.G. nr.2/2001 și că procesul - verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art.37 din O.G. nr.2/2001.
În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art.27 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului - verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
Mai mult decât atât, apelanta-creditoare a arătat că, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale.
În opinia apelantei creditoare, instituția contravenției continue are o importanță relevantă în incidența cu alte instituții de drept, iar legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Penala s-a statuat faptul ca "în cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adoptă mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp."
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amenda.
Prin urmare, arată apelanta creditoare, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.
Având în vedere faptul că, în speță, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, învederează instanței de judecată faptul că aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de ICCJ, prevedea că modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă și nu subsidiară.
Datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, apelanta consideră că, în mod evident, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.13 coroborat cu art.14 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, creditoarea a solicitat instanței de apel să constate faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Apelanta creditoare a apreciat că, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție și nici nu a achitat de bunăvoie obligația stabilită prin procesul - verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.
În acest sens, conform art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare a solicitat instanței de control judiciar să constate faptul că, în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.
Prin Ordonanța Guvernului nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr.144/2012), legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr.455/2001 și ale H.G. nr.1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri, fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C.N.A.D.N.R. S.A. în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr.84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul C.N.A.D.N.R. S.A. de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.
Potrivit susținerilor apelantei-creditoare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art.662 C.pr.civ.
Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar, în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitorului, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art.640 C.pr.civ. și la art.37 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul că procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, apelanta-creditoare a susținut că instanța de fond, în baza considerentele sus-menționate, trebuia să constate faptul că respectiva creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art.662 alin.1 - 3 C.pr.civ.
Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul”) la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art.665 alin.5 C.pr.civ., încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
De asemenea, apelanta-creditoare a arătat că instanța de fond, în temeiul art.252 C.pr.civ. privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite „avea obligația să respecte dispozițiile art.5 din Legea nr.76/ 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."
Totodată, apelanta - creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit art.665 alin.2 C.pr.civ., încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.
Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.
În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr.10/2013 a I.C.C.J., întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.
De asemenea, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că Deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egală cu cea a legii cu caracter interpretativ.
Prin urmare, apelanta – creditoare a susținut că aplicarea Deciziei nr. 10/2013 a ICCJ în speța de față, deci pentru o situație anterioară momentului pronunțării, ar fi echivalentă cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.
Or, apelanta – creditoare a susținut că norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se aplică principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.
Prin urmare, apelanta – creditoare a solicitat să se constate faptul că procedura de comunicare a titlului executoriu în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare la momentul respectiv.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 C.pr.civ., art.466 și urm. C.pr.civ., precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.
În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 02.03.2015.
La termenul de judecată din data de 21.05.2015, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării apelului în raport de data la care s-a comunicat creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. încheierea apelată – 25.11.2014 și data înregistrării apelului la instanța care a pronunțat respectiva încheiere – 03.12.2014.
Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma excepției tardivității declarării apelului invocată din oficiu, tribunalul constată și reține următoarele:
Potrivit art.665 alin.6 Teza a - II - a C.pr.civ., „încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare”.
În speță, potrivit procesului – verbal de înmânare, creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. i-a fost comunicată încheierea de ședință din data de 06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, la data de 25.11.2014 (f.13 – dos. fond), ceea ce înseamnă că de la acest moment începe să curgă termenul legal imperativ de 5 zile înlăuntrul căruia se putea exercita calea de atac a apelului.
Procedând la calcularea termenului de 5 zile, conform art.181 alin.1 pct.2 C.pr.civ. în sensul că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul nici ziua de la care acesta începe să curgă și nici ziua când acesta se împlinește, înseamnă că se putea declara apel până pe data de 02.12.2014 inclusiv (termenul se împlinea pe 01.12.2014 care, fiind zi nelucrătoare, l-a prorogat până în prima zi următoare lucrătoare).
În cauza dedusă judecății, potrivit rezoluției aplicată pe chiar cererea de apel, aceasta a fost înregistrată la Judecătoria Ploiești la data de 03.12.2014, așadar, cu depășirea termenului legal de 5 zile de la comunicarea încheierii care se atacă, termen care, așa cum s-a arătat, expira la data de 02.12.2014 inclusiv, fiind lipsită de relevanță data la care cererea de apel a fost înregistrată în evidențele creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. sub nr.18/_, respectiv 28.11.2014.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul urmează să admită excepția tardivității declarării apelului invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge apelul declarat de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 06.11.2014, ca fiind tardiv introdus, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ. – soluționarea excepției astfel invocată făcând imposibilă analizarea celorlalte aspecte incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată de instanță din oficiu.
Respinge apelul declarat de apelanta creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, cu număr de înregistrareJ_, și C.U.I._, împotriva încheierii de ședință din data de 06 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-debitoare G. L. I., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., județ Prahova, ca tardiv declarat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. M. C. A. M.
GREFIER,
M. D. B.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. C.A.M./tehnored. R.C.
4 ex.- 16.07.2015.
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. T. N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2252/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1997/2015.... → |
|---|
