Obligaţie de a face. Decizia nr. 2308/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2308/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 22430/281/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2308
Ședința publică din data de 02.06.2015
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR - A. G. H.
GREFIER – A. D.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelanții – reclamanți R. P. și R. A., ambii având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova și de apelanta – pârâtă B. T., având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/03.10.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 26 mai 2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință când instanța pentru a da posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 02 iunie 2015 când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanții R. P. și R. A. au chemat în judecată pe pârâta B. T., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la emiterea acordului pentru edificarea extinderii la construcția proprietatea lor.
În motivare reclamanții au arătat că pârâta este funcționar la Serviciul de Urbanism, iar în această calitate a efectuat toate demersurile pentru demolarea construcției lor, edificarea acestei extinderi fără autorizație de construire datorându-se refuzului pârâtei de a elibera acordul notarial.
În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În același timp, pârâta a invocat excepția tardivității, excepția lipsei de interes, și existența autorității de lucru judecat.
Pe fond, pârâta a arătat că a refuzat să își dea acordul pentru această extindere a locuinței întrucât îi afectează proprietatea în mod grav, lucrarea fiind executată fără proiect tehnic și detalii de execuție, iar construcția este lipită de locuința sa, folosindu-se de dormitorul său ca închidere perimetrală.
La termenul din 12.12.2012 instanța a luat act că pârâta a înțeles să renunțe la excepțiile invocate.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiza tehnică specialitatea construcții.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr._/03.10.2014 prin care a respins cererea având ca obiect obligație de a face formulată de reclamanții R. P. și R. A. în contradictoriu cu pârâta B. T., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel, iar art. 2 din lege prevede că autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
Conform art. 21 procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde mai multe etape.
În fapt, instanța a reținut că în anul 2005 reclamanții R. P. și R. A. au efectuat o extindere la locuința proprietatea lor din Ploiești, ., imobil situat lângă imobilul deținut de către pârâta B. T., aspect ce reiese din înscrisurile de la dosar și răspunsul la interogatoriu.
Reclamanții au efectuat această extindere fără o autorizație de construire, dar au întocmit o documentație PAC returnată fără a se ști motivul. Lucrările de extindere au fost efectuate în regie proprie cu persoane angajate de reclamantă, iar lucrarea nu a fost supravegheată de un diriginte de șantier, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic A. D..
Între părți au existat o . litigii înregistrate pe rolul instanțelor.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la emiterea acordului notarial pentru reaua-credință a acesteia.
Legiuitorul a prevăzut că executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire. În speță, reclamanții au edificat o extindere la locuința proprietate personală fără o deține o astfel de autorizație de construire în anul 2005.
În vederea obținerii autorizației de construire sunt necesare mai multe documente, printre care, în anumite situații specifice, și acordul vecinului. Acordul vecinilor se va da condiționat de asigurarea, prin proiectul tehnic P.Th. și autorizația de construire/desființare, a măsurilor de punere în siguranță a construcției preexistente rezultate în urma raportului de expertiză tehnică întocmit la comanda investitorului noii construcții.
Refuzul nejustificat de a-și da acordul se constată de către instanța de judecată competentă, hotărârea acesteia urmând să fie acceptată de către emitentul autorizației de construire/desființare în locul acordului vecinilor.
În speța dedusă judecății reclamanții au solicitat să se constate că pârâta, vecina lor, refuză în mod nejustificat să le emită acordul necesar obținerii autorizației de construire.
Cu privire la aceste aspect, instanța a reținut că din interpretarea dispozițiilor legale în materie rezultă că acordul vecinului trebuie obținut în prealabil în vederea obținerii autorizației de construire. În situația în care vecinul, în mod nejustificat, refuză să își dea acordul, se poate apela la instanța de judecată.
În prezenta cauză, în anul 2005 reclamanții R. P. și R. A. au efectuat o extindere la locuința proprietatea lor din Ploiești, ., imobil situat lângă imobilul deținut de către pârâta B. T., fără autorizație de construire, fără a solicita în prealabil acordul vecinului.
Aceștia au procedat direct la edificarea construcției în regie proprie cu angajați de reclamanta, iar lucrarea nu a fost supravegheată de un diriginte de șantier, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic A. D..
Așa cum rezultă din textele de lege, acordul vecinului se dă condiționat asigurarea, prin proiectul tehnic P.Th. și autorizația de construire/desființare, a măsurilor de punere în siguranță a construcției preexistente rezultate în urma raportului de expertiză tehnică întocmit la comanda investitorului noii construcții.
Or, în situația de față nu a existat o asemenea asigurare din partea reclamanților, iar construcția vecinului nu a fost pusă în nici o formă în siguranță, aceștia procedând pur și simplu la edificarea construcției, pârâta fiind pusă în situația de a își da un acord ulterior edificării acesteia, când nu mai poate fi schimbat nimic esențial la construcție.
Reclamanții au solicitat să se constate reaua-credință a pârâtei, însă instanța a reținut că prin modalitatea pe care au înțeles să o exercite, ridicarea unei construcții fără autorizație și apoi obligarea vecinului la emiterea acordului, denotă rea-credință din partea acestora și nu din partea pârâtei.
Așa cum a arătat mai-sus, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, Constituția României obligând la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăți. Or, în această modalitate, se depășesc limitele bunei vecinătăți.
Instanța a reținut că reclamanții aveau posibilitatea și la momentul edificării construcției să obțină acordul vecinului în instanță, având ca temei abuzul de drept în baza dreptului comun și nu neapărat a legii speciale în domeniul construcției, cu obligarea acestuia la emiterea acordului, înainte însă de a proceda la ridicarea construcției.
Având în vedere cele mai-sus enunțate, instanța a reținut că pârâta nu a fost de rea-credință, iar refuzul acesteia nu a fost unul nejustificat raportat la modul de edificarea a construcției vecine, sens în care a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel, în termen legal, reclamanții R. P. și R. A. și pârâta B. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, apelanții-reclamanți R. P. și R. A. au arătat că sentința civilă nr._/03.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești este nelegală, deoarece a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale invocate și o greșită aplicare a acestora la situația de fapt.
Astfel, aceștia au învederat că, prin acțiunea formulată au solicitat obligarea pârâtei la emiterea acordului prevăzut de lege pentru eliberarea autorizației de construcție privind edificarea extinderii la locuința proprietatea lor, însă instanța de fond, în motivarea sentinței, a făcut o trecere în revistă a dispozițiilor legale aplicabile executării lucrărilor de construcții, menționând inclusiv Ordinul Ministrului nr. 839/2009 care prevede în art. 27 în ce situații este obligatoriu acordul vecinilor pentru obținerea autorizației de construcție.
În această situație, apelanții-reclamanți au considerat că judecătorul fondului a raportat greșit dispozițiile legale invocate la situația de fapt, reținând că acest acord trebuie obținut înainte de executarea construcției, în speță extinderea locuinței fiind executată în anul 2005, fără respectarea condițiilor prevăzute în Legea 50/1991 și OM 839/2009.
S-a mai reținut că nu s-au luat măsuri de punere în siguranță a construcției preexistente și nici de protejare a imobilului vecin, apelanții fiind de rea-credință deoarece au înțeles să solicite acest acord abia în anul 2009.
S-au mai invocat de către judecătorul fondului dispozițiile referitoare la proprietate, dispozițiile din Constituția României privind asigurarea bunei vecinătăți, reținându-se că apelanții aveau posibilitatea să solicite acest aviz la momentul edificării construcției.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea, pe considerentul că pârâta nu a fost de rea-credință, iar refuzul acesteia a fost justificat de modul de edificare a construcției vecine.
Apelanții – reclamanți au apreciat că motivarea sentinței nu cuprinde decât opinia judecătorului fără nici o raportare la probele administrate în cauză și fără a se arăta pe care din probele administrate se fundamentează această soluție, o astfel de motivare nefiind de natură a oglindi situația reală cuprinsă în probele dosarului și a convinge asupra legalității și temeiniciei sale.
S-a mai precizat că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă eroarea în care s-a aflat judecătorului fondului atunci când a considerat că reclamanții au formulat această cerere cu rea-credință, în contextul în care în anul 2007 reclamanții au formulat o acțiune în contradictoriu cu Primăria mun. Ploiești prin care au solicitat obligarea acesteia la emiterea acordului unic și autorizației de construire pentru extinderea construcției proprietatea lor conform expertizei tehnice S. I. și certificatului de urbanism nr. 867/12.06.2006, în cauză făcându-se dovada la 06.09.2006, că IJC Prahova a emis în baza expertizei tehnice S. I., expert autorizat MLPAT, acordul pentru obținerea autorizației de construcție, obținându-se și toate avizele necesare în vederea emiterii acesteia.
Cu privire la acest aspect, apelanții-reclamanți au adus la cunoștință că întreaga documentația a fost depusă la Primăria mun. Ploiești cu mențiunea vizată spre neschimbare, după care a fost anulată printr-o simplă semnătură fără nici un fel de justificare sau motivare.
Ulterior, prin Adresa_/2007 s-a comunicat reclamanților necesitatea obținerii unei declarații notariale în formă autentică privind acordul pârâtei în calitate de vecin în vederea obținerii autorizației de construcție.
Cererea prin care s-a solicitat emiterea autorizației de construcție a fost respinsă prin decizia 1239/22.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, numai pe considerentul că nu s-a cerut și obținut acordul vecinului, în condițiile în care extinderea efectuată de reclamanți este adiacentă imobilului proprietatea pârâtei.
Pe cale de consecință, apelanții au formulat cererea de chemare în judecată a pârâtei care refuzat să-și exprime acest acord în formă autentică, deși nu există motive legale pentru a justifica refuzul, probele administrate în cauză dovedind că reaua-credință a intimatei pârâte rezultă din multiplele cereri și sesizări pe care le-a formulat începând cu anul 2006 împotriva reclamanților în legătură cu realizarea acestei extinderi, uzând de funcția pe care o avea la Direcția de Urbanism a Primăriei Ploiești, prin care a paralizat toate demersurile legale efectuate de reclamanți în vederea intrării în legalitate, respectiv obținerea autorizației de construcție, dispusă prin procesul-verbal de control încheiat de reprezentanții ISC Prahova la data de 12.06.2006.
Apelanții au subliniat că s-a făcut dovada că lucrarea de extindere a construcției a fost realizată în baza unui proiect întocmit de Biroul de Arhitectură C. A. și în baza certificatului de urbanism emis în mod legal, iar după încheierea procesului-verbal de către ISC Prahova în urma controlului efectuat la 12.06.2006, ca urmare a sesizării pârâtei, s-a dispus . lucrărilor realizate prin emiterea autorizației de construire și efectuarea expertizei tehnice a întregii lucrări de către un expert tehnic atestat MLPAT în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru asigurarea cerințelor legale ale construcției.
Această expertiză a fost efectuată de către S.C. SIF PROIECT S. SNC Ploiești, s-a emis certificatul de urbanism și s-au obținut avizele necesare, fiind depusă întreaga documentație la Serviciul de Urbanism al Primăriei Ploiești în vederea emiterii autorizație de construire, întreaga documentație fiind anulată fără nici un fel de justificare și motivare și fără să fie încunoștințați reclamanții ce dispoziții legale nu au fost respectate prin actele depuse.
Astfel, obligativitatea acordului pârâtei pentru emiterea autorizației de construcție a rezultat nu din lucrările de specialitate întocmite, ci din decizia Curții de Apel Ploiești pronunțată în anul 2008 care a condiționat emiterea autorizației de acest acord, motiv pentru care se arată că nu se poate reține reaua-credință a reclamanților privind formularea prezentei cereri deoarece ei s-au conformat dispozițiilor unei hotărâri definitive și irevocabile, întreaga documentație aflată la dosar, precum și expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul A. D. demonstrând că prin edificarea extinderii ce către reclamanți nu se afectează rezistența, stabilitatea și siguranța în exploatarea clădirii aparținând pârâtei.
Din constatările la fața locului expertul a concluzionat că între cele 2 construcții există un rost constructiv de 15 cm umplut cu material izolant, că planșeul de beton al extinderii se află la aceeași distanță față de peretele pârâtei de la data construcției și că adâncimea fundației nu afectează casa vecină, obiectele sanitare neputând influența structural imobilul vecin.
Din analiza tehnică de specialitate rezultă cu certitudine că edificarea acestei extinderi nu a fost și nu este de natură să o prejudicieze în vreun mod pe pârâtă, refuzul acesteia de a-și exprima acordul cerut de lege în vederea obținerii autorizației fiind manifestat cu rea-credință și în dorința de produce prejudicii reclamanților, ceea ce, în opinia acestora, afectează grav relațiile de bună vecinătate.
De altfel, chiar din expertiza efectuată de expertul MLPAT S. I. în anul 2006 s-a concluzionat că nu s-a afectat negativ capacitatea de rezistență și stabilitate a construcțiilor adiacente de la nr. 128 și 130, dar au fost atenționați proprietarii celor 2 imobile că există pericolul de prăbușire a calcanului construcției de la nr. 130, proprietatea pârâtei, impunându-se lucrări de consolidare a acestuia. Nu se știe dacă pârâta a efectuat aceste lucrări, dar a încercat în orice modalitate să determine demolarea construcției vecinilor, deși nu-i creează nici un prejudiciu și respectă toate dispozițiile legale.
Față de aspectele expuse anterior, apelanții reclamanți au solicitat instanței de apel să facă o analiză completă a probelor administrate în cauză și textelor de lege aplicabile și, pe cale de consecință, să admită apelul, urmând a schimba în tot sentința pronunțată în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii de apel formulată de pârâta B. T. s-a arătat că, prin hotărârea pronunțată în cauză, respectiv nr._/03.10.2014, instanța a respins cererea promovată de reclamanți ca neîntemeiată, reținând în mod corect că reclamanții aveau posibilitatea să solicite acest acord și înainte de edificarea construcției, precum și că refuzul său nu a fost unui nejustificat, raportat la modul de edificare a construcției și nici motivat de rea-credință.
Apelanta – pârâtă a criticat soluția instanței de fond în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea reclamanților la cheltuieli de judecată avansate de aceasta în desfășurarea prezentului litigiu, arătând că instanța a omis să se pronunțe cu privire la acordarea cheltuielilor, fără a oferi nici un fel de motivare în acest sens, apreciind soluția instanței ca fiind nelegală sub acest aspect.
În raport de aspectele invocate, apelanta-pârâtă a considerat că hotărârea instanței de fond vine în contradicție cu dispozițiile art. 274 si urm. din Codul de procedura civilă, în conformitate cu care partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, la baza obligației de plată a cheltuielilor efectuate în proces stând culpa procesuală dedusă din sintagma "partea care cade în pretențiuni".
Prin urmare, apelanta-pârâtă a apreciat că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte, iar rezolvarea corectă a cererilor privind cheltuielile de judecată asigură repararea completă a pagubei suferite de partea care a câștigat.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărâre judecătorească de soluționare a litigiului.
Mai mult, cheltuielile de judecată trebuie să acopere, pentru cel care a câștigat în totul și în exclusivitate procesul, toate sumele avansate în vederea realizării judecații.
Or, în cazul său, aceste cheltuieli s-au ridicat la suma de 4744 lei, reprezentând: 744 lei onorariul de avocat (fila 23 dosar); 1000 lei onorariu de avocat (fila 232 dosar); 1000 lei onorariu expert (fila 93 dosar); 1000 lei onorariu în completare, cerut de expert; 1000 lei onorari expert-consilier M. G..
Apelanta a învederat că aceste cheltuieli au fost solicitate și în fața instanței de fond, aspect reținut și în încheierea din data de 17.09.2014 prin care a fost amânată pronunțarea în prezentul dosar până la data de 24.09.2014, unde se reține că "Pârâta, prin apărător, solicită cheltuieli de judecată".
În acest sens, apelanta a subliniat că se impune obligarea reclamanților, în baza dispozițiilor art. 274 din Codul de procedura civilă, la plata sumei reprezentând onorariul de avocat, deoarece în temeiul răspunderii civile delictuale, cel care este în culpă procesuală trebuie să despăgubească integral pe cel care a câștigat procesul.
Față de aceste precizări, apelanta-pârâtă a solicitat instanței să admită apelul și, în condițiile art. 480 Cod Procedură Civilă, să modifice în parte sentința civilă nr._/03.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în sensul obligării reclamanților și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces în cuantum de 4744 lei.
Totodată, apelanta – pârâtă a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată și pentru această etapă procesuală în sumă de 500 lei onorariu avocat.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._, la data de 09.03.2015.
În raport de motivele de apel formulate de apelanții-reclamanți, apelanta-pârâtă B. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului în ceea ce privește criticile formulate de aceștia și menținerea sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanta-pârâtă a arătat că cererea de apel nu respectă cerințele impuse de art. 287 alin. 1 pct. 3 și 4 Cod procedură civilă, nefiind indicate motivele de fapt și de drept sau probele pe care se întemeiază.
Pe fond, apelanta-pârâtă a subliniat că acordul vecinilor este necesar pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata vecinătate și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora, apreciind că reclamanții se află în eroare, obligația obținerii acordului său pentru emiterea autorizației de construire nefiind fundamentată de decizia Curții de Apel, ci chiar de condițiile impuse de legislația în vigoare, respectiv OM 839/2009, hotărârea Curții de Apel venind ca o confirmare a acestui fapt, aceștia neputând invoca necunoașterea legii în susținerea cererii deduse judecății, conform principiului de drept ce guvernează procesul civil potrivit căruia „Nemo legem ignorare censetur”.
În ceea ce privește susținerile reclamanților, în sensul că aceștia ar fi respectat condițiile legale pentru edificarea construcției, apelanta-pârâtă a învederat că reclamanții vor să inducă în eroare instanța de judecată, nefiind reale susținerile acestora în sensul că au realizat extinderea în baza unui proiect întocmit de arhitect sau în baza unui certificat de urbanism, acestea fiind realizate abia în anul 2007, respectiv în anul 2006, reclamanții solicitând în anul 2006 certificatul de urbanism nr. 867/2006, prin care li s-au cerut avizele legale și acordul vecinilor.
În același sens, apelanta-pârâtă a menționat că în procesul-verbal de control din data de 12.06.2006 întocmit de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Stat în Construcții s-a menționat că reclamanții au realizat o extindere a locuinței fără proiect tehnic și detalii de execuție, neverificat prin specialiști verificatori de proiecte atestați și, de asemenea, nu au asigurat verificarea execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginte de șantier atestat MLPAT., apreciind astfel că rezultă nerespectarea prevederilor legale de către aceștia.
În plus, apelanta-pârâtă a considerat că instanța de fond a reținut în mod corect că nu se poate reține reaua sa credință, criticile apelanților-reclamanți fiind astfel neîntemeiate și neavenite.
În concluzie, apelanta a solicitat instanței să respingă apelul reclamanților și să mențină soluția instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată următoarele:
Sub aspectul apelului formulat de apelanții reclamanți tribunalul reține că apelanții reclamanți au sesizat instanța cu o acțiune având ca obiect suplinirea consimțământului pârâtei intimate la edificarea de către aceștia a unei extinderi la locuința proprietatea lor, consimțământul intimatei pârâte fiind solicitat de Primăria Municipiului Ploiești prin certificatul de urbanism nr. 653/18.05.2012, părțile având calitatea de vecini.
Pentru autorizarea efectuării lucrărilor a solicitat acordul pârâtei în privința spațiului extins, însă aceasta a refuzat să-și dea acordul.
Potrivit dispozițiilor art. 27 al. 1 din Ordinul nr. 839 din 12 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, acordul vecinilor prevăzut la punct 2.5.6 al secțiunii I „Piese scrise” a cap. A ”Documentația tehnică pentru autorizare executarea lucrărilor de construire” este necesar în anumite situații: a) pentru construcții noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate – și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora; b) pentru lucrări de construcție necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente; c) în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.
Alineatul 2 și 3 al aceluiași articol precizează că situațiile prevăzute la al. 1 lit. a corespund cazurilor în care prin ridicarea unei construcții noi în vecinătatea imediată a unei construcții existente se pot cauza acesteia prejudicii privind rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul ori siguranța în exploatare.
Situațiile prevăzute la al. 1 lit. b și c corespund cazurilor în care urmare investiției noi pot fi create situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă și cea propusă, atât în situația în care se aduc modificări de destinație a spațiilor în interiorul unei clădiri, cât și în situația în care funcționalitatea unei construcții noi este incompatibilă cu caracterul și funcționalitatea zonei în care urmează să se integreze.
Cauzele cele mai frecvente sunt cele legate de afectarea funcțiunii de locuit prin implementarea unor funcțiuni incompatibile datorită zgomotului, circulației, degajării de noxe etc.
În cauza de față, în raport intenția de extindere a spațiului aflat în proprietate, acordul vecinilor se impune a fi solicitat însă, față de textul legal menționat și actele de la dosar, rezultă că refuzul intimatei în a-și da acordul este neîntemeiat.
Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză a rezultat, contrar susținerilor intimatei apelante, că extinderea realizată de apelanții reclamanți nu afectează rezistența, stabilitatea și siguranța în exploatare a clădirii aparținând intimatei apelante.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar și anume faptul că nu este afectată folosința imobilului intimatei apelante se poate trage o singură concluzie și anume aceea că refuzul acesteia de a-și da consimțământul solicitat prin certificatul de urbanism este nejustificat și abuziv, ceea ce ne plasează în sfera abuzului de drept, care trebuie sancționat conform art. 26 cod civil și art. 57 din Constituție.
De aceea se apreciază că dreptului de proprietate al intimatei nu i se aduce atingere în nici un mod, iar prin suplinirea acordului intimatei nu se încalcă prevederile art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la proprietate și art. 8 dreptul la respectarea vieții private și a domiciliului.
Așa fiind, tribunalul constată că sub toate aceste aspecte criticile apelanților reclamanți sunt fondate.
Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art.296 cod pr. Civ., tribunalul urmează să admită apelul, iar pe cale de consecința va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite acțiunea precizată în sensul că va suplini acordul pârâtei pentru edificarea extinderii la construcția proprietatea reclamanților situată în Ploiești, ., județul Prahova, acord necesar în vederea obținerii autorizației de construire.
Sub aspectul apelului formulat de apelanta intimată, față de soluția adoptată cu privire la apelul formulat de apelanții reclamanți și a schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii precizate, tribunalul constată că partea care a pierdut procesul este apelanta intimată, astfel că, având în vedere și dispozițiile art.274 cod pr. Civ., urmează să respingă această cale de atac ca nefondată.
În temeiul art.274 cod pr. Civ., tribunalul va obliga apelanta - pârâtă la plata către apelanții - reclamanți a sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta – pârâtă B. T. având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/03.10.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.
Admite apelul declarat de apelanții – reclamanți R. P. și R. A., ambii având domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr._/03.10.2014 pronunțate de Judecătoria Ploiești.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că admite acțiunea precizată în sensul că suplinește acordul pârâtei pentru edificarea extinderii la construcția proprietatea reclamanților situată în Ploiești, ., județul Prahova, acord necesar în vederea obținerii autorizației de construire.
Obligă apelanta - pârâtă la plata către apelanții - reclamanți a sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. R. A. G. H. fiind în c.o. semnează președintele instanței
Grefier,
A. D.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. M.R./tehnored. S.L.F.
5 ex.- 30.06.2015.
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. M. R.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2327/2015. Tribunalul... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2347/2015.... → |
|---|
