Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 3278/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3278/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 3278/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3278
Ședința publică din data de 09.12.2015
PREȘEDINTE - ALICE GABRIELA HARHOI
JUDECĂTOR - M. R.
GREFIER - R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant P. G. - S., domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 13.10.2014 și a sentinței civile nr. 2821/02.03.2015, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - pârâtă G. (fostă T.) M., domiciliată în Ploiești, ., ..
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 24.11.2015 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar note scrise, iar ulterior având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării, la data de 09.12.2015, când a pronunțat următoarea decizie, sens în care:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești – Secția I Civilă sub nr._, reclamantul P. G. - S. a chemat în judecată pe pârâta G. (fostă T.) M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor coachizite dobândite de părți în timpul concubinajului, cu reținerea, în favoarea sa, a unei cote majorate de 80%.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a întreținut relații de concubinaj notoriu cu pârâta și, iar în timpul conviețuirii cu aceasta, părțile au dobândit un bun imobil situat în Mun. Ploiești, ., ., ., compus din două camere de locuit și dependințe, în suprafață utilă de 39,49 mp. și un autovehicul marca Opel Vectra C. 1,6 l. cu nr. de înmatriculare_ .
În ceea ce privește cota majorată solicitată, reclamantul a învederat că imobilul a fost obținut de la sora sa care, la rândul său, a primit apartamentul de la mama sa, astfel că prețul vânzării a fost foarte mic în comparație cu prețurile de pe piața liberă din acea perioadă.
Reclamantul a mai arătat că autovehiculul marca Opel Vectra C. a fost dobândit, prin contribuție exclusivă, prin contractarea unui credit de nevoi personale de la Piraeus Bank.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, inscrisuri, respectiv: contractul de vanzare - cumpărare aut. sub nr. 9942/23.11.2004 de B.N.P. T. M., certificatul de înmatriculare al autovehiculului Opel Vectra C. și cartea de identitate a autovehiculului, certificat de naștere, sentinta civilă nr.6895/16.06.2011 pronuntată de Judecatoria Ploiesti.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.669 C.civ.
În raport de susținerile reclamantului P. G. - S., legal citată, pârâta G. (fosta T.) M. a formulat, în temeiul art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu masa bunurilor de partajat, însă, cu reținerea, în favoarea sa, a unei cote de 90%, arătând în motivarea cererii reconvenționale depusă, conform art.119 C.pr.civ., că a achitat, prin contribuție exclusivă, prețul apartamentului, ca urmare a unei vânzări anterioare a unui imobil - proprietate personala.
Totodată, pârâta a precizat că, în privința autovehiculului marca Opel Vectra C., doar aceasta este proprietar.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.669 C.civ. și art.6731 C.pr.civ.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care a arătat că susținerea pârâtei în sensul că bunurile solicitate a fi aduse la masa de partajat au fost achiziționate din banii proprii ai acesteia nu este reală.
La termenul de judecată din data de 11.11.2013, reclamantul P. G. - S. a formulat cerere completatoare prin care a solicitat aducerea la masa de partajat a creditului contractat la Piraeus Bank în valoare de 6.500 Euro și deducerea, în favoarea sa, a contravalorii ratelor plătite din acest credit prin contribuție exclusivă, începând cu luna iunie 2010 până în luna iulie 2013, învederând că autoturismul marca Opel Vectra - bun mobil solicitat a fi adus la masa de partajat a fost achiziționat ca urmare a contractării acestui credit.
Raportat la cererea completatoare, pârâta G. (fosta T.) M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata, arătând că suma obținută din creditul bancar obținut de la Piraeus Bank a fost folosită, în exclusivitate, de reclamant.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, interogatorii reciproce și martori, Judecătoria Ploiești a pronunțat la data de 13.10.2014 încheierea interlocutorie de partaj prin care a admis în parte atât acțiunea formulată de reclamantul P. G. – S., cât și cererea reconventională formulată de pârâta G. (fosta T.) M., constatând că părțile au dobandit, în coproprietate, urmtaoarele bunuri: imobilul situat în Mun. Ploiesti, ., ., ., reclamantul cu o cotă de contributie de 10%, iar pârâta cu o cotă de contributie de 90% și autovehiculul marca Opel Vectra C. 1,6 l. nr de inmatriculare_ și nr. de identificare WOLOJBF_, cu cote de contributii egale, respingând în rest cererile.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, astfel cum rezultă din sustinerile ambelor părți care se coroborează cu declaratiile martorilor audiați I. V. și Baietu R., precum și cu sentinta civilă nr.6895/16. 06.2011 pronuntată de Judecatoria Ploiesti, că acestea au întreținut relatii de uniune consensuală în perioada anilor 1998 - 2010.
Concubinajul sau uniunea consensuală a două persoane nu este reglementată, ca atare, în dreptul civil român, nici cu privire la relatiile nepatrimoniale personale și nici referitor la relatiile patrimoniale dintre concubini.
D. urmare, regimul juridic al bunurilor dobândite de către soți, anume proprietatea în devalmășie nu este aplicabil și concubinilor, indiferent de durata convietuirii acestora.
Prezumția comunității de bunuri prevăzută de art.30 C. fam. nu se aplică decât soților, nefiind posibil a se extinde sfera acesteia.
În raporturile dintre concubini, izvorul coproprietății nu poate fi, în esență, nici moștenirea legală și nici legea (întrucât, un regim special și derogatoriu de la dreptul comun este rezervat doar soților), nici uzucapiunea, ci doar conventia părților, fie ea expresă sau tacită, însă, doar cu conditia să fie neechivocă.
Instanta de fond a reținut că proprietatea comună pe cote - părți este acea modalitate a dreptului de proprietate care se caracterizează prin aceea că, un bun aparține, concomitent, mai multor titulari, fiecare din ei având o cotă - parte ideală din acest drept.
Astfel, în situatia concubinilor, în ceea ce priveste relațiile patrimoniale dintre acestia, avem de-a face cu situația, eventuală, a coproprietății, raportat la fiecare bun dobandit împreună, fiind necesar a se demonstra, în cadrul unui partaj, contributia fiecăruia pentru fiecare bun individual, iar nu contribuția la universalitatea patrimoniului, astfel cum este reglementaat în cazul soților.
Specifică relatiilor patrimoniale dintre concubini este proba contribuției pentru fiecare bun în parte și, cumulativ, intentia acestora de a dobândi, în comun, bunurile, per a contrario, existând doar cu un drept de creantă supus prescriptiei, potrivit regulilor generale aplicabile oricaror pretenții bănești.
Pentru aceste motive, instanța de fond a analizat cererile, în raport de fiecare bun, în parte, solicitat de părți a fi adus la masa de partajat.
În spetă, astfel cum rezultă din conținutul contractului de vanzare - cumparare aut. sub nr.9942/23.11.2004 de B.N.P. T. M., s-a reținut că, în data de 23.11.2004, părțile au dobandit, în indiviziune și părți egale, proprietatea asupra imobilului situat în Mun. Ploiesti, ., ., compus din două camere de locuit și dependinte, în suprafață utilă de 39,49 mp., de la sora reclamantului - P. M. L., prețul fiind de_ ROL.
Spre deosebire de forța probantă - până la înscrierea în fals - conferită mențiunilor referitoare la constatarile personale ale agentului instrumentator, puterea doveditoare a declarațiilor și mentiunile părților cuprinse în înscrisul autentic au valoare probantă până la proba contrară.
Acest fapt își are explicatia în faptul că declarațiile și mențiunile făcute de părți nu sunt și nici nu pot fi verificate de agentul instrumentator spre a stabili dacă ele exprimă voința liberă și neviciată a părților sau dacă, ele corespund sau nu, realității.
Întrucât, mențiunea părților din contractul de vanzare - cumparare referitoare la dobândirea bunului imobil, în părți egale, reprezintă o declarație a părților care nu poate fi verificată de notar la încheierea actului, instanta de fond a reținut că aceasta are forță probantă până la proba contrară și, întrucât, ambele părți au contestat cota egală reținută prin înscrisul autentificat, s-a procedat la interpretarea probatoriului administrat în cauză.
Astfel, în ceea ce priveste cota de contributie la achizitionarea imobilului, prima instanță a reținul că, pe de o parte, reclamantul a solicitat retinerea, în favoarea sa, a unei cote majorate de 80%, arătând că apartamanetul a fost achizitionat de la sora sa care, la rândul său, l-a primit de la mama sa, astfel că prețul vânzării a fost foarte mic în comparatie cu prețurile de pe piața liberă din acea perioadă.
Pe de altă parte, pârâta a solicitat stabilirea, în patrimoniul său, a unei cote majorate de 90% din valoarea bunului imobil, arătând că, anterior achizitionarii apartamentului (o lună) a vândut un alt imobil - bun propriu - garsonieră - pentru suma de_ ROL care a fost, integral, folosită pentru achitarea prețului de_ ROL.
În ceea ce priveste susținerea reclamantului, în sensul că prețul necesar achiziționării bunului imobil a fost mult inferior celor practicate pe piața liberă de la momentul încheierii actului translativ de proprietate, în considerarea relațiilor de familie dintre vânzător (sora reclamantului) și cumpărător, instanta de fond nu primit-o, întrucât, acesta nu a făcut dovada celor invocate.
Astfel, sub aspect probatoriu, conform art.1169 C.civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Instanța de fond a constatat că, din niciun mijloc de probă administrat în cauză, nu a rezultat că prețul achiziționării imobilului a fost inferior prețurilor practicate, la acel moment, pe piața vânzării imobilare, acest aspect nefiind un fapt notoriu care nu trebuie dovedit.
Pe de altă parte, nici inovocarea de către reclamant a prezumției simple, în sensul că prețul obținut în urma vânzării unei garsoniere este insuficient pentru acoperirea prețului unui imobil cu două camere nu a putut fi reținută de instanta de fond, întrucât, prețul de vânzare/achizitionare a unui bun imobil depinde de mai multe caracteristici, și anume anul de construire, zona în care este amplasat imobilul, materialul din care este construit, finisajele acestuia, aspecte care pot conduce la o valoarea mai ridicată a unui imobil - garsonieră aflat într-o anumită zonă față de un apartament cu două camere situat într-o altă zonă.
Cum, în cauză, nu s-a făcut proba că cele două imobile au caracteristici asemanatoare, instanta de fond nu a reținut sustțnerile reclamantului.
În ceea ce priveste declarația martorului Baietu R., în sensul că parinții reclamantului au achizitionat fiului lor un imobil situat în zona de Nord a Mun. Ploiesti, prima instanță a apreciat că nu o poate primi, aspectul învederat de martor fiind cunoscut de la părinții reclamantului, necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă administrat.
De altfel, prin cererea introductivă, reclamantul nici nu a invocat acest aspect, ci doar a arătat că imobilul a fost cumpărat de la sora sa, pentru un preț mai mic, părinții săi acordându-i celei din urmă o sumă de bani pentru a tranzactiona imobilul cu fratele său – reclamantul, la un preț mai mic decât cele practicate pe piața imobiliară.
Pentru aceste motive, instanta de fond a respins solicitarea reclamantului de reținere, în favoarea sa, a unei cote majorate de 80%, ca neintemeiată.
Referitor la solicitarea pârâtei în sensul de a stabili, în patrimoniul său, o cotă de contributie de 90%, instanta de fond a reținut că, prin contractul de vanzare - cumparare aut. sub nr.3952/21.10.2004 de B.N.P. L. C. C., pârâta a vândut numitului Denovschi D. un imobil - proprietate personală pentru suma de_ ROL.
Cum, în speță, imobilul solicitat a fi adus la masa de partajat situat în Mun. Ploiesti, ., ., a fost achizitionat în data de 23.11.2004, asadar, la o lună de la vânzarea bunului propriu al pârâtei, sustinerea acestzeia apare susținută de prezumția simplă pe care instanța o tras-o din faptele cunoscute (anume, obținerea sumei de_ ROL cu o lună înainte de achizitionarea bunului coproprietate) la faptele necunoscute (achitarea prețului bunului imobil coproprietate din suma anterior obținută).
Acest mijloc de probă al prezumției simple se coroborează cu declarația martorului I. V. care a declarat că imobilul în litigiu a fost achizitionat din banii obținuți din vânzarea unui alt imobil - proprietatea pârâtei.
Pentru aceste motive, instanta de fond a constatat că, în timpul uniunii consensuale, părțile au dobândit, în copropietate, imobilul situat în Mun. Ploiesti, ., ., ., reclamantul cu o cotă de contributie de 10%, iar pârâta cu o cotă de 90%.
Referitor la cel de-al doilea bun solicitat a fi adus la masa de partajat, respectiv autovehiculul marca Opel Vectra C., prima instanță a reținut că, astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare nr.P00302321H, în data de 11.09.2008, autovehiculul marca Opel Vectra, cu nr. de identificare WOLOJBF_ a fost înregistrat în evidențele Inspectoratului de Poliție Prahova, având drept deținător pe pârâta T. M..
Astfel cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr.9 din interogatoriul propus pârâtei, aceasta a recunsocut că, în timpul concubinajului, părțile au dobândit autovehiculul marca Opel Vectra, motiv pentru care instanța a apreciat că aceasta reprezintă o recunoaștere, implicită, a dreptului de coproprietate a reclamantului.
Referitor la cota de contribuție a părților la dobândirea acestuia bun, prima instanță a constatat că niciuna dintre părți nu a făcut dovada vreunei contribuții majorate, motiv pentru care a constatat că, în timpul uniunii consensuale, părțile au dobandit, în cote egale, autovehiculul marca Opel Vectra C. 1,6 l., cu nr. de înmatriculare_ și nr. de identificare WOLOJBF_.
În ceea ce priveste cererea completatoare a reclamantului prin care a solicitat aducerea la masa de partajat a creditului contractat la Piraeus Bank în valoare de 6.500 Euro și deducerea, în favoarea sa, a contravalorii ratelor plătite din acest credit, prin contributie exclusivă, începand cu luna iunie 2010 și până în luna iulie 2013, prima instanță a reținut că, pe de o parte, prima solicitare, aceea de aducere la masa de împărțit a unui credit încheiat de una dintre părți este inadmisibilă, iar pe de altă parte, cererea de deducere a contravalorii ratelor achitate de reclamant este neîntemeiată.
În primul rând, instanța de fond a reținut că partajarea unui credit este inadmisibilă.
Potrivit art.6736 alin.1 C.pr.civ., dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operatii de măsurătoare, evaluare și alte asemenea pentru care instanța nu are date suficiente, ea va da o incheiere prin care va stabili elementele prevazute la art.6735 alin.1, întocmind, în mod corespunzator, minuta prevazută de art.258 C.pr.civ.
În temeiul art.6735 alin.1 C.pr.civ., dacă părțile nu se învoiesc, instanta va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietari, cota parte ce se cuvine fiecaruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.
Conform tezei a – II - a din acelasi text de lege, dacă se împarte o moștenire, instanta va mai stabili datoriile transmise prin mostenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile mostenirii.
Aplicand dispozitiile legale menționate la cauza pendinte, instanta de fond a constatat că reclamantul a formulat cerere de partaj bunuri coachizite supusă reglementărilor speciale ale procedurii împărtelii judiciare (art.6731 - 67314 C.pr.civ.) și, cu referire la cererea de împărțire a creditului bancar, s-a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente dispozitiile legale referitoare la procedura împărțelii judiciare.
Astfel, includerea pasivului în masa de împărțit, în cazul partajului de bunuri coachizite, nici nu este reglementat de lege, art.6735 alin.1 Teza finală C.pr.civ. făcând referire, exclusiv, la datoriile și creanțele în cazul moștenirilor, făcându-se astfel o distincție, clară, între ieșirea din indiviziune derivând din moștenire și cea derivând din alte raporturi juridice.
Distincția făcută de legiuitor nu este întâmplătoare, ci este justificată de imprejurarea că datoriile și creanțele izvorâte din moștenire sunt reglementate între mostenitori (deci, participanții la procesul de partaj).
În al doilea rând, instanța de fond a constatat că solicitarea reclamantului privind reținerea, în favoarea sa, a unui drept de creanță reprezentat de contravaloarea ratelor achitate de acesta la Piraeus Bank este neintemeiată, deoarece, acesta a invocat că, pentru achizitionarea autovehiculului marca Opel Vectra C. 1,6 l. cu nr. de inmatriculare_, a încheiat un contract de credit bancar cu Piraeus Bank, pentru suma de 6.500 Euro.
Însă, în administrarea probei cu inscrisuri, reclamantul a înțeles să depună la dosar doar ordine de încasare din care rezultă, într-adevăr, că acesta a efectuat către Piraeus Bank diferite plăți reprezentand „rate credit”, fără însă a se preciza izvorul concret al obligației acestuia.
Întrucât, reclamantul nu a înțeles să depuna la dosar contractul de credit bancar pretins încheiat cu Piraeus Bank, pentru suma de 6.500 Euro, instanta s-a aflat în imposibilitate de a analiza clauzele contractuale, conditiile, precum și părțile între care acesta a fost incheiat, motiv pentru care, a respins cererea, ca neintemeiată.
În consecință, în raport de cele reținute, instanța de fond a constatat că cererile părților sunt întemeiate în parte, fiind admise ca atare și, în baza art. 6735 C.pr.civ., a constatat că acestea au dobândit în coproprietate imobilul situat în Mun. Ploiesti, ., ., ., reclamantul cu o cotă de contributie de 10%, iar pârâta cu o cotă de 90%, precum și autovehiculul marca Opel Vectra C. 1,6 l. cu nr. de inmatriculare_, cu nr. de identificare WOLOJBF_, cu cote de contributii egale.
Prin sentința civilă nr.2821/02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă în parte atât cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. G. - S., cât și cererea reconventională formulată de pârâta G. (fostă T.) M., dispunându-se ieșirea din indiviziune a părților, conform încheierii interlocutorii de partaj din data de 13.10.2014 și variantei II de lotizare din raportul de expertiză tehnică construcții ing. Dubuleac L. și compensarea cheltuielilor de judecată până la concurența sumei de 1.926 lei, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei reprezentand cheltuieli de judecată, iar în temeiul art.502 din O.U.G. nr.51/2008 a fost obligată ca, dupa rămânerea definitivă și irevocabilă a sentintei, să restituie ajutorul public acordat în cuantum de 712,44 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, părțile au dobândit, în coproprietate, următoarele bunuri: imobilul situat în Mun. Ploiești, ., ., ., reclamantul având o cotă de contribuție de 10%, iar pârâta o cotă de 90% și autovehiculul marca Opel Vectra C. 1,6 l. cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare WOLOJBF_, cu cote de contribuții egale, respingând în rest cererile.
Ulterior pronunțării încheierii interlocutorii de partaj, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare prin care să se evalueze bunul imobil și să se efectueze variante de lotizare, astfel încât, la data de 29.01.2015, a fost depus la dosar raportul de expertiză.
În ceea ce priveste atribuirea bunurilor reținute la masa de partajat, instanta de fond a constatat că reclamantul a solicitat atribuirea, în natură, a imobilului, solicitand ieșirea din indiviziune, conform variantei IV de lotizare, iar pârâta a solicitat ieșirea din indiviziune, conform variantei II de lotizare.
La atribuirea bunurilor, instanța a avut în vedere dispozițiile art.6739 C.pr.civ. care prevăd că, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei - părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Având în vedere că, prin încheiere interlocutorie de partaj s-a reținut, în favoarea pârâtei, o cotă de contribuție de 90% la dobândirea bunului imobil, mai mare decât cea a reclamantului, instanța de fond a atribuit, în natură, apartamentul celei dintâi.
Pentru motivele de fapt și de drept menționate, prima instanță, în baza încheierii interlocutorii de partaj pronunțată în data de 13.10.2014, a admis pe fond în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională și a dispus ieșirea din indiviziune a părților, conform variantei II de lotizare din raportul de expertiză - lotizare întocmit de expertul tehnic Dubuleac L..
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că, în procesul de partaj, părțile au o dublă calitate, de reclamanți și de pârâți, iar soluția pronunțată cu privire la ieșirea din indiviziune este, deopotrivă, în interesul tuturor.
Prin urmare, dacă ambele părți efectuează cheltuieli în legătură cu procesul, se impune compensarea lor în raport de valoarea pretențiilor admise și, eventual, obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenței respective, motiv pentru care, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei reprezentand cheltuieli de judecată și, în temeiul art.502 din O.U.G. nr.51/2008, a obligat pârâta ca, după rămânerea definitivă și irevocabilă, a prezentei sentințe să restituie ajutorul public acordat în cuantum de 712,44 lei.
Împotriva încheierii de admitere în principiu pronunțată la data de 13.10. 2014 și a sentinței instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P. G. - S., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea/casarea acestora în parte, în sensul modificării încheierii de admitere în principiu, în sensul reținerii dobândirii bunurilor de părți, în cotele precizate, respectiv: apartament situat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, dobândit în timpul concubinajului în cota de 1/2 fiecare, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat de B.N.P. T. M. sub nr.9942/23.11.2004 și dobândirea de reclamantului a autoturismului marca Opel Vectra C. 1.6 L, înmatriculat sub nr._, cu plata prețului aferent acestuia din creditul contractat de la Piraeus Bank S.A. la data de 22.07._; în cazul reținerii apartenenței dreptului de proprietate aferent acestui bun mobil în patrimoniul ambelor părți, s-a solicitat reținerea la masa de partaj a valorii integrale a creditului dobândit în scopul achiziționării lui, împreună cu costurile (dobânzi și comisioane) și obligarea pârâtei la plata cotei din acest credit corespunzătoare cotei dreptului de proprietate asupra bunului mobil constatată.
De asemenea, reclamantul P. G. - S. a solicitat casarea sentinței civile nr.2821/02.03.2015 și trimiterea cauzei înapoi la prima instanță, în vederea refacerii raportului de expertiză privind lotizarea bunurilor coachizite, în raport cu modificarea încheierii de admitere în principiu.
Astfel, reclamantul a arătat că, prin cererea adresată instanței de fond, a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâta, pe parcursul anilor 1998 - 2010, în timpul acestei relații achiziționând un apartament și un autoturism marca Opel Vectra C..
Apartamentul a fost achiziționat la un preț inferior prețului de piață, de la sora sa - P. M. L. care l-a vândut pentru suma de_ lei, în indiviziune și în cote egale, astfel cum reiese din conținutul contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP T. M. sub nr.9942/23.11.2004.
Autoturismul a fost achiziționat, inițial, de reclamantul P. G. - S., la data de 24.07.2008, de la vânzătorul B. I., pentru prețul de 6.000 Euro - preț plătit integral de acesta din valoarea unui credit bancar obținut de la Piraeus Bank S.A., însă, a fost înmatriculat, la insistentele pârâtei și, din cauza faptului că eu acesta era bolnav și nu se putea deplasa, pe numele acesteia.
Ulterior despărțirii părților, nu s-a putut sista starea de indiviziune asupra drepturilor de proprietate, prin acord, motiv pentru care reclamantul a investit instanța de judecată cu prezenta cauză, prin cererea reconvențională formulată, pârâta solicitând constatarea, în urma cercetării judecătorești ca, la momentul achiziționării imobilului în discuție, contribuția sa la plata prețului său ar fi fost mai mare decât a sa, solicitând o cotă de 90% din dreptul de proprietate asupra acestuia și că este proprietarul, exclusiv, al autoturismului marca Opel Vectra C., conform mențiunilor certificatului de înmatriculare al acestuia.
Instanța de fond a pronunțat, la data de 13.10.2014, încheierea interlocutorie prin care a constatat că părțile au dobândit, împreună, atât imobilul care face obiectul litigiului, cât și autoturismul menționat, însă, asupra imobilului s-a reținut că pârâta are un drept de proprietate de 90%, iar asupra autoturismului părțile au drept de proprietate, în cotă egală, de câte 1/2 fiecare, fiind, însă, respinsă cererea de aducere la masa bunurilor coachizite și a pasivului reprezentat de valoarea creditului dobândit de reclamant pentru achiziționarea acestui autoturism.
Ulterior, prin sentința recurată, având în vedere cotele de coproprietate astfel stabilite, s-a dispus partajarea bunurilor menționate, reținute in încheierea interlocutorie, atribuind pârâtei imobilul, în considerarea cotei sale majorate de proprietate și autoturismul reclamantei, pentru compensarea obligațiilor relativ la sultele pe care părțile și le datorează reciproc.
Motivele recursului constau în aceea că, prin încheierea de admitere în principiu recurată, instanța de fond a încălcat mai multe prevederi legale incidente situației juridice a părților, interpretând eronat actul dedus judecății, fiind incidente, în cauză, motivele de modificare a hotărârii prevăzute de art.304 alin.8 și 9 C.pr.civ.
Prevederile legale încheiate la pronunțarea acestei încheieri sunt acelea care reglementează modul de dobândire a dreptului de proprietate (art.644 rap. la art.942 și art.969 C.civ. 1865), precum și acela al regimului probatoriu în materie civilă, respectiv al regimului actelor autentice și probele admise împotriva înscrisurilor (art.1191 alin.2, art.1173 alin.1 C.civ. 1865), dar și aplicarea, în mod eronat, a prezumției de coproprietate din regimul patrimonial caracteristic căsătoriei, în regimul convențional al proprietății coachizite.
Astfel, s-a arătat că imobilul situat în Ploiești, ..3, ., . a fost achiziționat de părțile din prezentul litigiu, în timpul concubinajului lor, prin convenție, materializată într-un act autentificat, în indiviziune și în cote egale, iar actul notarial autentic nu a fost declarat fals.
În aceste condiții, este exclusă o dovedire a unei cote majorate a vreuneia dintre părți la dobândirea drepturilor de proprietate, întrucât, regimul coproprietății nu numai că este dovedit prin act autentic, dar este și stabilit de părțile coproprietare prin intermediul aceluiași act autentic care reprezintă pentru ele o convenție cu putere de lege (conform principiului pacta sunt servanda).
În cazul de față, imobilul a fost achiziționat prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat de B.N.P. T. M. sub nr.9942/23.11.2004, iar în conținutul său se precizează, expres, că vânzarea se face, în indiviziune și în părți egale, celor doi cumpărători - părți ale prezentului litigiu.
Dreptul de proprietate al părților în timpul relației de concubinaj nu cunoaște, sub imperiul vechiului Cod civil, o reglementare particulară, însă, nici nu este asimilat de doctrina și jurisprudență regimului patrimonial în devălmășie, caracteristic patrimoniului soților, raporturile care se stabilesc între concubini nefiind raporturi de dreptul familiei, chiar dacă, în fapt, ei conviețuiesc după reguli similare celor ale soților.
Astfel, normele de drept civil aplicabile partajului coachizit între concubini, sunt general valabile oricărei coachiziții, indiferent de calitatea persoanelor care dobândesc în această modalitate un bun, iar partajul de bunuri coachizite este, esențialmente civil, drept urmare cotele de proprietate nu sunt prezumate de lege în raportul de 1/2, ci sunt stabilite de coproprietari sau de persoana care transferă bunul.
În cazul de față, contractul de vânzare - cumpărare nu atestă doar achiziționarea imobilului de către cumpărători (cumpărarea propriu - zisă), ci și cota pe care părțile au stabilit-o la achiziționarea sa (reprezentând o convenție a părților - cumpărători din acest punct de vedere).
D. urmare, cota dreptului de proprietate al fiecăreia dintre părți nu face obiectul prezumției legale de egalitate a cotelor, aplicabil regimului devălmășiei și nu se poate răsturna această prezumție cu alte mijloace de probă.
Mai mult decât atât, cota coachizitorilor de 1/2 fiecare, dovedită prin mențiunea expresă din actul de vânzare - cumpărare autentic, nu poate fi infirmată cu alt mijloc de probă, întrucât, actul autentic notarial se bucură de prezumția absolută de legalitate până la dovedirea falsificării lui, iar legea interzice dovedirea cu martori sau alte mijloace de probă împotriva acestuia.
Instanța de fond, în motivarea hotărârii pronunțate, în mod vădit străin de litera legii, reține că, în conținutul actului autentificat, există declarații ale părților implicate care au valoare restrânsă, până la proba contrară, întrucât, acestea nu pot fi verificate de agentul instrumentator și înfrânge voința explicită a părților (convenția lor) privind achiziționarea imobilului, în cote egale, dând o altă interpretare raportului juridic creat între cumpărători decât aceea explicit exprimat de aceștia la momentul încheierii convenției și reținut prin actul autentic.
C. egală de coproprietate de 1/2 a fiecăruia dintre cumpărători este definită de contractul autentic încheiat de ei nu este prezumată nici de lege și nici de judecător și nu poate fi infirmată sau dovedită altfel prin alt mijloc de probă, pentru că, în caz contrar, instanța de fond ar modifica, nepermis, raporturile juridice ale acestora descrise și stabilite, explicit, în contractul care are putere de lege între ele.
Este regretabilă necunoașterea legii de judecătorul fondului și comiterea unei astfel de greșeli în soluționarea cererilor cu care acesta a fost investit, drept pentru care reclamantul P. G. - S. s-a solicitat a se constata că părțile au dobândit imobilul în litigiu, în cotele prevăzute în actul autentic de vânzare - cumpărare, respectiv în cote egale, de câte 1/2 fiecare.
Autoturismul marca Opel Vectra C. a fost, inițial, achiziționat de reclamantul, astfel cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare pentru vehicul folosit întocmit la data cumpărării lui - 24.07.2008, împreună cu vânzătorul B. I., înscris conform căruia pentru suma de 6.000 Euro, împrejurare coroborată cu data obținerii creditului bancar în valoare de 6.500 Euro, de la Piraeus Bank S.A., conform contractului de împrumut 310102G_/ 02.07.2008.
Ulterior, însă, la insistențele pârâtei, reclamantul a înregistrat acest autoturism în evidențele poliției, pe numele său, dar nu există niciun fel de dovadă care să contrazică împrejurarea plății prețului de achiziție de către reclamant și care să nască prezumția că acest bun a fost achiziționat de părți, în cote egale, astfel că, în aprecierea probelor administrate, bunul nu aparține acesteia decât în mod formal, întrucât, reclamantul a achitat, singur, prețul de cumpărare al acestuia.
D. urmare, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că, asupra acestui bun, părțile au, fiecare, un drept de coproprietate de 1/2 (prezumat de lege, dar doar în cazul bunurilor din patrimoniul soților), incluzându-l în masa de partaj a bunurilor coachizite.
În cazul acestui bun, certificatul de înmatriculare (actul formal impus de lege pentru identificarea mașinii și a utilizatorului/proprietarului) atestă calitatea de proprietar până la dovedirea contrară (actul neavând valoarea probantă a unui înscris încheiat de părți), iar identitatea proprietarului se stabilește în raport cu probele administrate pentru dovedirea convenției formale sau materializate de vânzare - cumpărare a acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosar (declarația vânzătorului mașinii, contractul de vânzare - cumpărare în format tipizat, necesar pentru îndeplinirea formalităților de reînmatriculare) rezultă, fără dubiu, că acesta a fost achiziționat, exclusiv, de reclamant (în timpul concubinajului, achizițiile nu sunt prezumate a fi în numele concubinilor), iar pârâta nu a putut proba, în niciun fel, o împrejurare diferită de cea descrisă.
O altă critică a vizat împărțirea datoriilor aferente regimului de coproprietate coachizită, datorii (pasiv) constând în valoarea creditului obținut de reclamantul P. G. - S. de la Piraeus Bank S.A. pentru plata prețului autoturismului care face obiectul partajului, instanța de fond oferind o motivare cel puțin halucinantă, apreciind, în esență, că pasivul unei mese de partaj nu poate fi cerut a fi lichidat decât în cazul împărțirii unei mase succesorale, iar nu și în regimul bunurilor coachizite.
D. urmare, deși a reținut, într-un mod arbitrar și lipsit de logică juridică, faptul că bunul mobil - autoturism - face parte din masa de partaj a bunurilor coachizite, totuși, creditul obținut pentru plata prețului său nu este o datorie a coachizitorilor, comună și în cote similare cotelor de proprietate aferente bunului.
Simultaneitatea obținerii acestui credit cu momentul cumpărării autoturismului, corelația dintre valoarea lui și valoarea cu care autoturismul a fost achiziționat, lipsa oricăror probe privind participarea pârâtei la plata prețului, dovada achitării prețului de către reclamant constituie împrejurări care generează, la rândul lor, o prezumție că suma de 6.500 Euro care face obiectul creditului, este folosită la plata prețului autoturismului.
D. urmare, în aceeași logică care a condus judecătorul la a stabili că autoturismul a fost achiziționat de părți, împreună, și dreptul de proprietate asupra lui este comun, trebuia să impună și includerea, în pasivul pretinsului patrimoniu comun, a datoriei născute pentru plata prețului, datorie care trebuia suportată de părți, în aceleași cote, în care au dobândit bunul.
Aprecierea instanței de fond ca fiind inadmisibilă cererea de „partajare a unui credit” este rezultatul, pe de o parte, al interpretării eronate a cererii cu care a fost investită (într-adevăr, nu se partajează „creditul” (în sensul modificării contractului de credit), ci obligația de plată a datoriei/împrumutului acordat), dar și a interpretării complet eronate a legii (dacă legea procesuală permite doar partajarea pasivului succesoral, rezultă, în accepțiunea deficitară a judecătorului fondului, ca alt tip de pasiv nu poate fi impus coproprietarilor, în regimuri de coproprietate diferite de cel generat de succesiune).
D. urmare, din interpretarea probelor administrare, a rezultat că valoarea acestui credit a fost folosită pentru achiziționarea bunului mobil coachizit stabilit de instanța ca fiind achiziționat de părți, în cote egale, motiv pentru care această valoare trebuie suportată de ambele părți și trebuia cuprinsă în sfera bunurilor și a obligațiilor comune ale celor două persoane, împreună cu costurile acordării lui.
În consecință, având în vedere aceste motive, reclamantul P. G. - S. apreciază că, în cauză, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 alin.8 și 9 C.pr.civ. și se impune modificarea încheierii interlocutorii pronunțată de judecătorul fondului la data de 13.10.2014, în sensul constatării că bunul imobil a fost achiziționat de părți, în cote egale, că autoturismul a fost achiziționat doar de reclamant, iar în cazul în care, acesta ar fi deținut în regim de coproprietate, că împrumutul contractat de acesta pentru plata prețului său trebuie suportat de ambele părți.
Întrucât, pentru refacerea lotizării este necesară efectuarea unui alt raport de expertiză, probă care nu poate fi administrată în fața instanței de recurs, reclamantul a solicitat ca, după modificarea încheierii de admitere în principiu, să se dispună casarea sentinței civile nr.2821/02.03.2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu dispoziția refacerii raportului de expertiză, a lotizării bunurilor și a sistării stării de indiviziune a părților asupra bunurilor și a obligațiilor din patrimoniul comun.
În drept, art.299 alin.1, art.304 alin.8 și 9, art.312 alin.3 C.pr.civ.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 19.08.2015, pricina fiind soluționată, în faza procesuală a apelului, în condiții de legală citare a părților litigante.
În raport de motivele de apel formulate de apelantul - reclamant P. G. - S., intimata - pârâta G. (fostă T.) M. a depus, în temeiul art.308 alin.2 C.pr.civ., întâmpinare (f.21) solicitând, în baza art.312 alin.1 Teza a - II - a C.pr.civ., respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca legale și temeinice atât a încheierii de admitere în principiu pronunțată la data de 13.10.2014, cât și a sentinței civile nr.2821/02. 03.2015, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești.
Astfel, intimata a menționat că, atât încheierea pronunțată la data de 13.10. 2014, cât și sentința nr.2821/02.03.2015, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești sunt legale și temeinice, fiind date cu respectarea dispozițiilor legale în materie și fără a cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și nici nu au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de fond stabilind, în mod corect și real, raporturile dintre părți și situația de fapt și de drept existentă.
Situația învederată de recurentul - reclamant nu corespunde realității, susținerile acestuia fiind formulate cu rea – credință, în condițiile în care, în mod corect, instanța de fond a reținut cota majorată de 90% pentru intimată în ceea ce privește imobilul supus partajării reprezentat de apartamentul situat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova care a fost achiziționat din banii obținuți din vânzarea garsonierei proprietatea sa și care a fost achiziționată cu banii primiți de la tatăl său, obținuți de acesta din vânzarea unui bun succesoral.
Astfel, cum a reținut și instanța de fond în I.A.P., imobilul menționat a fost cumpărat, în urma vânzării de către intimată a imobilului – proprietatea sa, cu cca. o lună înainte de achiziționarea imobilului, susțineri care se coroborează cu toate probele existente la dosarul cauzei, iar orice alte susțineri ale recurentului sunt formulate cu rea - credință, tocmai pentru a induce în eroare instanța de judecata, neavând niciun suport probatoriu.
Susținerile recurentului din motivele de recurs sunt contradictorii cu ceea ce s-a fost solicitat de către acesta prin cererea introductivă.
Astfel, dacă prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat reținerea unei cote majorate de 80% din masa bunurilor de partajat, în motivele de recurs susține faptul că, în situația dată, „este exclusă o dovedire a unei cote majorate a vreuneia dintre părți”, rezultând, fără putință de tăgadă faptul că acesta încearcă inducerea în eroare a instanței de judecată, astfel cum a încercat și în fața instanței de fond.
În plus, atitudinea recurentului - reclamant este una oscilantă față de faptul că, în fața instanței de fond, astfel cum rezultă din încheierea din data de 16.02. 2015, acesta a solicitat varianta a - IV - a de lotizare, conform raportului de expertiza întocmit în cauză, prin care acesta nu primește niciunul dintre cele două bunuri solicitate a fi partajate, ci doar sultă.
Astfel, și din declarația martorului propus de recurent se observă faptul că aceasta este nesinceră și nu se coroborează cu probele existente la dosar, arătându-se că părinții recurentului au cumpărat acestuia un apartament în anii 2000 - 2003, însă, în realitate, imobilul a cărei partajare se solicită a fost achiziționat intimată la sfârșitul anului 2004.
Mai mult decât atât, martorul recurentului situează apartamentul în zona de nord a Municipiului Ploiești, în schimb, apartamentul achiziționat în anul 2004 este situat pe . află în zona de vest a orașului, astfel cum rezultă și din harta pe care depusă la dosarul de fond.
Pe cale de consecință, în mod corect, instanța de fond a înlăturat susținerile martorului recurentului, întrucât, acestea nu corespund realității, fiind contrare celorlalte probe aflate la dosarul cauzei.
Singurul motiv pentru care intimata a fost de acord ca și reclamantul să fie trecut în actele de proprietate ale apartamentului este acela al naivității, crezând că, în această modalitate, va asigura o familie și un cămin pentru minorul rezultat din relația de concubinaj a părților, fără însă a se gândi la o eventuală situație, precum cea din prezent.
Contrar voinței intimatei de a întemeia o familie, în adevăratul sens al cuvântului, reclamantul nu a dorit decât obținerea unei locuințe și nu întemeierea unui cămin, dovada fiind faptul că, în prezent, acesta deține, în mod exclusiv, atât autoturismul, cât și apartamentul la care a schimbat încuietorile și nu permite accesul nici la intimatei și nici al minorului.
În ceea ce privește autoturismul, deși intimata a susținut faptul că este al său, considerând în continuare acest lucru, a fost de acord cu cele pronunțate de către instanța de fond în privința acestuia.
Referitor la creditul contractat de recurent la Piraeus Bank, în mod corect, acesta nu a fost adus la masa de partaj, întrucât, a fost folosit, în exclusivitate, de acesta, în interes propriu, intimata nebeneficiind, în niciun fel, de această sumă de bani împrumutată.
Intimata a solicitat a se avea în vedere și faptul că părinții săi au ajutat-o, în nenumărate rânduri, inclusiv din punct de vedere financiar, dar și în creșterea și educarea minorului, pe recurent neinteresându-l și necontribuind, în niciun fel și cu nicio sumă de bani, nici în ceea ce privește minorul, nici cheltuielile comune rezultate din conviețuirea părților.
Ajutorul acordat intimatei de către părinții acesteia rezultă și din înscrisurile aflate la dosar din care rezultă împrumuturile, aproximativ anuale, contractate atât de tatăl, cât și de mama acesteia la C.A.R. a Pensionarilor, tocmai pentru a o ajuta pe aceasta atât cu cheltuielile necesare ei, cât și cu cheltuielile necesare întreținerii minorului, inclusiv cele școlare ale acestuia.
La termenul de judecată din data de 24.11.2015, tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind apel, iar nu recurs, având în vedere valoarea bunurilor care compun masa de partaj, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate construcții civile și industriale ing. Dubuleac L., respectiv 118.500 lei (f.240 – dos. fond).
Examinând încheierea interlocutorie de partaj din data de 13.10.2014 și sentința apelată, ambele pronunțate de Judecătoria Ploiești, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Regimul comunității de bunuri nu folosește concubinilor, în raporturile patrimoniale dintre aceștia fiind aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote - părți, în măsura în care este dovedită existența unei asemenea proprietăți.
De asemenea, în literatura de specialitate s-a decis că, în cazul concubinilor, nimic nu împiedică să se constate existența unui drept de coproprietate pe cote - părți a acestora asupra bunurilor dobândite de ei, raportat la contribuția fiecăruia la dobândirea lor, stabilită prin probe.
Rezultă, așadar, că în cazul concubinilor, bunurile devin proprietate comună pe cote - părți, pentru fiecare, în proporția în care a contribuit la achiziționarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de cumpărare.
Contribuția concubinilor la dobândirea bunurilor în timpul conviețuirii lor este o chestiune de fapt și, poate fi lămurită, pe baza probelor ce se administrează, în cazul concubinajului dovada proprietății indivize trebuind a fi făcută în raport de fiecare bun, iar nu în raport de totalitatea bunurilor.
În speță, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, din relația de uniune consensuală întreținută de reclamantul P. G. - S. cu pârâta T. (actuală G.) M., a rezultat minorul P. V. - A., ns. la data de 25.07.1999 (f.11 – dos. fond).
Prin contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.9942/23.11.2004, părțile au dobândit, conform mențiunilor inserate în act, de la sora reclamantului - P. M. - L., în indiviziune și părți egale, imobilul - apartament situat în Mun. Ploiești, ., ., ., prețul fiind de_ ROL achitat integral de cumpărători la data perfectării contractului (f.7 – dos. fond).
Anterior, la data de 21.10.2004, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare aut. sub nr.3952 prin care pârâta T. M. a înstrăinat numitului Denovschi D. garsoniera nr.37 – proprietatea sa, dobândită, prin cumpărare, de la numita Bitu E. – A., situată în Mun. Ploiești, ., ., prețul acestei vânzări fiind de_ lei încasat, integral, de vânzătoare la data perfectării actului (f.19 – dos. fond).
Deși, prin petitul acțiunii cu care reclamantul P. G. - S. a investit instanța de fond a solicitat, în mod expres, reținerea unor cote diferențiate în favoarea părților în ceea ce privește dobândirea bunurilor coachizite, respectiv de 80% în favoarea sa și 20% în favoarea pârâtei care, prin cererea reconvențională formulată în cauză (f.63 - dos. fond) a solicitat, la rândul său, reținerea în favoarea sa unei cote de 90% și 10% pentru reclamant, susținând că bunurile achiziționate în timpul concubinajului notoriu al părților au fost dobândite din banii săi, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, dat fiind momentul apropiat al înstrăinării imobilului - garsonieră - proprietate a pârâtei - 21.10.2004 de cel al dobândirii de către părți al imobilului - apartament situat în Mun. Ploiești, ., ., . - 23.11.2004, respectiv o lună, fiind obținută, ca preț, suma de _ ROL raportat la suma plătită cu titlu de preț al apartamentului - _ ROL, există o prezumție simplă rezultată din fapte cunoscute, și anume suma de bani obținută de pârâtă cu titlu de preț al garsonierei care se apropie, din punct de vedere al cuantumului, de cea plătită de părți pentru apartament.
Astfel, și martora I. V. audiată la solicitarea pârâtei a arătat că pe reclamant îl cunoaște din anul 1998 când s-a mutat într-un apartament situat în același . și aceasta, respectiv în cel al bunicii pârâtei unde părțile au locuit timp de 2 ani și, vânzând acest imobil, cu banii obținuți s-a cumpărat o garsonieră în care concubinii s-au și mutat (f.50 - dos. fond).
Martora a mai relatat că, în anul 2001, reclamantul a părăsit garsoniera în care, ulterior, a locuit numai pârâta și, în anul 2004, aceasta a vândut garsoniera, iar din banii obținuți a fost achiziționat un apartament cu două camere cumpărat de la sora reclamantului, cu precizarea că, întrucât, pârâta dorea întemeierea unei familii, a acceptat ca, pe actul de vânzare – cumpărare al imobilului, să figureze și reclamantul.
La rândul său, martorul Baetu R. audiat la cererea reclamantului a arătat că, din discuțiile purtate cu părinții acestuia, a aflat că aceștia au înstrăinat două imobile din dorința de a cumpăra copiilor lor câte un imobil și, întrucât, reclamantul era căsătorit în perioada anilor 2000 – 2003 (nb. întreținea relații de concubinaj), au achiziționat un apartament în zona de nord a orașului, cu precizarea că nu a fost niciodată în imobil și nici pe pârâtă nu o cunoaște foarte bine, aspectele relatate fiind cunoscute din spesele părinților reclamantului (f.185 – dos. fond).
Așa fiind, cum situațiile învederate de martorul audiat la cererea reclamantului sunt cunoscute de acesta, exclusiv, din discuțiile purtate cu părinții acestuia este evident, pe de o parte, subiectivismul acestora, iar pe de altă parte nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, spre deosebire de situația pârâtei care a probat, fără putință de tăgadă, faptul că suma cu care a fost achitat prețul imobilului - apartament situat în Mun. Ploiești, ., ., . provine din prețul încasat de aceasta ca urmare a înstrăinării garsonierei - bun propriu al acesteia, acest din urmă fapt, respectiv caracterul de bun propriu al garsonierei fiind recunoscut de reclamant la interogatoriu (f.155 – dos. fond, întrebările nr.6 și 7).
Deși, prin întâmpinarea la cererea reconvențională formulată de reclamant la data de 11.11.2013 (f.123 – dos. fond) se menționează că părinții săi au vândut un teren, conform contractului de vânzare - cumpărare aut. sub nr.574/21. 01.2004, iar banii obținuți au fost folosiți pentru dobândirea apartamentului, se constată că, într-adevăr, prin actul invocat (f.125 – dos. fond), numiții P. T. și P. S. au înstrăinat lui M. V. un teren în suprafață de 510 mp. situat în intravilanul ., însă, pe de o parte, prețul vânzării a fost de numai 80.000.000 ROL, respectiv jumătate din prețul cu care a fost achiziționat apartamentul situat în Mun. Ploiești, ., ., ., iar pe de altă parte, durata mare de timp între cele două operațiuni – 21.01.2004 și, respectiv 23.11.2004 pune sub semnul întrebării împrejurarea alocării prețului obținut în această direcție, din nicio probă administrată în cauză nerezultând afectarea sumei de 80.000.000 ROL pentru cumpărarea imobilului în litigiu, fiind mult mai plauzibil și credibil că suma obținută de pârâtă în urma înstrăinării garsonierei – bun propriu a fost încorporată în prețul apartamentului.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că, în timpul uniunii consensuale, reclamantul P. G. – S. și pârâta G. (fostă T.) M. au dobândit, în coproprietate, imobilul situat în Mun. Ploiești, ., ., ., reclamantul având o cotă de contribuie de 10%, iar pârâta o cotă de contribuție de 90% susținută, din punct de vedere probatoriu, de prețul încasat în urma înstrăinării garsonierei – bun propriu.
Atât prin petitul acțiunii, cât și prin concluziile scrise depuse de reclamantul P. G. - S. (f.203 – dos. fond) s-a susținut, în mod expres și constant, stabilirea unor cote diferențiate în favoarea părților în ceea ce privește bunurile coachizite dobândite în timpul relației de uniune consensuală a acestora, prin motivele de apel solicitându-se, pentru prima dată în faza procesuală a apelului, reținerea cotelor egale, de ½ pentru fiecare concubin la dobândirea apartamentului în litigiu situat în Mun. Ploiești, ., ., ..
Potrivit art.294 alin.1 Teza I C.pr.civ. de la 1865 „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi”.
Astfel, cum s-a arătat, câtă vreme, reclamantul P. G. – S. a investit, în mod constant, instanța de fond cu o anumită solicitare, respectiv aceea de a se reține, în favoarea sa, o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor coachizite de 80%, nu se poate ca, pentru prima dată, în fața instanței de control judiciar, să solicite reținerea cotei egale, de ½ pentru fiecare concubin, la dobândirea apartamentului situat în Mun. Ploiești, ., ., ., context în care prima critică urmează a fi înlăturată.
Referitor la autovehicul marca Opel Vectra C. 1,6 l. cu nr. de înmatriculare_ reținut la masa de partaj ca fiind dobândit de părți în timpul concubinajului notoriu, în cote de ½ pentru fiecare, se constată că, potrivit cărții de identitate a vehiculului, acesta figurează pe numele pârâtei T. M., fiind dobândit de la numitul B. I., aceeași mențiune în privința deținătorului regăsindu-se și în certificatul de înmatriculare (f.8, 10 – dos. fond).
De altfel, și la interogatoriul luat la solicitarea pârâtei, reclamantul a făcut o recunoaștere simplă, fără adaosuri sau rezerve a faptului alegat de partea care a propus proba, respectiv că, din anul 2006, pârâta este proprietara autovehicul marca Opel Vectra (f.157 – dos. fond, întrebarea nr.19), din probele administrate în cauză nerezultând vreo cotă majorată a unuia dintre concubini la dobândirea vehiculului, motiv pentru care, în mod corect, s-a reținut că, în timpul uniunii consensuale, părțile au dobândit, în cote egale, acest bun mobil, astfel încât, nici această critică formulată de reclamant nu își găsește fundament și susținere în materialul probatoriu administrat în cauză.
Prin cererea completatoare formulată de reclamantul P. G. - S. la termenul de judecată din data de 11.11.2013 (f.113 – dos. fond), s-a solicitat aducerea la masa de partajat a creditului contractat de acesta la Piraeus Bank în valoare de 6.500 Euro și deducerea, în favoarea sa, a contravalorii ratelor plătite din acest credit, prin contribuție exclusivă, începând cu luna iunie 2010 până în luna iulie 2013, în valoare de 5.365 Euro, învederând că autoturismul marca Opel Vectra - bun mobil solicitat a fi adus la masa de partajat a fost achiziționat ca urmare a contractării acestui credit.
Într-adevăr, prin contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310102G_ din data de 22.07.2008, așadar în timpul relațiilor de uniune consensuală, reclamantul P. G. - S. a contractat de la Piraeus Bank un împrumut pentru nevoi personale, în cuantum de 6.500 Euro, cu rambursare lunară, într-o perioadă de 60 de luni, respectiv până la data de 22.07.2013, potrivit graficului de rambursare (f.228, 235 – dos. fond).
Deși, la interogatoriul luat la solicitarea reclamantului, pârâta a recunoscut faptul că, în perioada concubinajului, părțile au dobândit autovehicul marca Opel Vectra C. cu nr. de înmatriculare_ (f.153 – dos. fond, întrebarea nr.9) și, dând dovadă de rea - credință, la întrebarea nr.10 care se referă la contractarea, la data de 22.07.2008, a unui împrumut de către reclamant în valoarea de 6.500 Euro, cu banii astfel împrumutați cumpărând, la data de 24.07. 2008, mașina și achitând proprietarului prețul convenit, aceasta a negat, afirmând că nu știe ce s-a făcut cu banii, în condițiile în care, este vorba de o sumă mai mult decât considerabilă, cu precizarea că pârâta nu a negat, niciun moment, existența contractului de credit.
Astfel, susținerea instanței de fond în sensul că partajarea unui credit este inadmisibilă pe calea prezentului demers judiciar este eronată, întrucât, nu s-a solicitat și nu este vorba de „partajarea unui credit” care, într-adevăr, nu s-ar putea partaja, ci de aducerea la masa de partaj, ca și pasiv, a obligației de plată a datoriei/împrumutului acordat în sumă de 6.500 Euro, chiar dacă a fost contractat numai de reclamantul P. G. - S. prin contractul de credit nr. 310102G_ din data de 22.07.2008 încheiat cu Piraeus Bank, moment care se plasează, în timp, în interiorul perioadei de concubinaj notoriu al părților, acest credit fiind folosit în vederea achiziționării autovehiculului marca Opel Vectra C. 1,6 l. cu nr. de înmatriculare_ reținut în compunerea masei de partaj ca fiind dobândit de părți, cota de contribuție a fiecărui concubin fiind de 1/2.
Este evident că, în speță, există o simultaneitatea în ceea ce privește obținerea acestui credit cu momentul cumpărării autoturismului, lipsa oricăror probe privind participarea pârâtei la plata prețului, etc. constituind împrejurări care generează, la rândul lor, prezumția că suma de 6.500 Euro care face obiectul creditului a fost folosită la plata prețului autoturismului.
Pe cale de consecință, se impune și includerea, în pasivul patrimoniului comun, a datoriei născute pentru plata prețului autoturismului, datorie care trebuia suportată de părți, în aceleași cote, în care au dobândit și bunul în care a fost încorporat creditul contractat în timpul concubinajului.
Referitor la capătul de cerere privind deducerea, în favoarea reclamantului, a contravalorii ratelor achitate de acesta în perioada iunie 2010 – iulie 2013, prima instanță a motivat soluția de respingere a acestei solicitări prin aceea că, în administrarea probei cu inscrisuri, acesta a înțeles să depună la dosarul cauzei doar ordine de încasare din care rezultă, într-adevăr, că acesta a efectuat către Piraeus Bank diferite plăți reprezentand „rate credit”, fără însă a se preciza izvorul concret al obligației acestuia și, întrucât, nu a înțeles să depună contractul de credit bancar pretins încheiat cu Piraeus Bank, pentru suma de 6.500 Euro, instanta de fond s-a aflat în imposibilitate de a analiza clauzele contractuale, conditiile, precum și părțile între care acesta a fost incheiat, motiv pentru care, a respins această cererea, ca neîntemeiată.
Este adevărat că, în speță, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, după momentul pronunțării încheierii interlocutorii de partaj din data de 13.10.2014, contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310102G_ din data de 22.07.2008, intervenit așadar în timpul relațiilor de uniune consensuală întreținute de părți, prin care a contractat de la Piraeus Bank un împrumut pentru nevoi personale, în cuantum de 6.500 Euro, cu rambursare lunară, într-o perioadă de 60 de luni, respectiv până la data de 22.07.2013, potrivit graficului de rambursare, și anume la data de 16.02.2015 (f.228, 235 – dos. fond), prin aceste înscrisuri făcându-se, pe deplin, dovada existenței creditului contractat și a ratelor stabilite pentru restituirea acestuia, reclamantul făcând dovada achitării, în mod exclusiv, a ratelor, conform recipiselor aflate la f.114 - 122, dos. fond.
Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul urmează să admită apelul și, în temeiul art.296 C.pr.civ., va schimba în parte încheierea interlocutorie de partaj din data de 13.10.2014 în sensul admiterii cererii completatoare formulată de reclamantul P. G. – S., dispunând aducerea la masa de partaj a creditului în sumă de 6.500 Euro contractat de acesta prin contractul de credit nr. 310102G_ din data de 22.07.2008 încheiat cu Piraeus Bank, urmând a deduce în favoarea reclamantului contravaloarea ratelor achitate de acesta în perioada iunie 2010 – iulie 2013, menținând restul dispozițiilor încheierii.
Se va numi expert contabil pentru a calcula contravalorea ratelor achitate de reclamant în perioada iunie 2010 – iulie 2013, cu un onorariu în cuantum 600 lei în sarcina de plată a apelantului – reclamant, urmând ca expertul constructor să întocmească noi propuneri de lotizare după preluarea datelor din raportul de expertiză contabilă.
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul - reclamant P. G. - S. împotriva sentinței civile nr.2821/02.03.2015 a Judecătoriei Ploiești, tribunalul se va pronunța odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul – reclamant P. G. - S., domiciliat în Ploiești, ., ., . împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 13.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata - pârâtă G. (fostă T.) M., domiciliată în Ploiești, ., ., jud. Prahova și, în consecință:
Schimbă în parte I.A.P. din data de 13.10.2014 în sensul că admite cererea completatoare formulată de reclamant.
Aduce la masa de partaj creditul în sumă de 6.500 Euro contractat de reclamant prin contractul de credit nr. 310102G_ din data de 22.07.2008 încheiat cu Piraeus Bank.
Deduce în favoarea reclamantului contravaloarea ratelor achitate de acesta în perioada iunie 2010 – iulie 2013.
Menține restul dispozițiilor IAP din 13.10.2014.
Numește expert contabil pentru a calcula contravaloarea ratelor achitate de reclamant în perioada iunie 2010 – iulie 2013.
Onorariu expert contabil 600 lei în sarcina de plată a apelantului – reclamant
Expertul constructor va întocmi noi propuneri de lotizare după preluarea datelor din raportul de expertiză contabilă.
În ceea ce privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2821/ 02.03.2015 a Judecătoriei Ploiești, tribunalul se va pronunța odată cu fondul.
Fixează termen de judecată la data de 28.01.2016 S4, T1, pentru când se vor cita părțile
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. G. H. M. R.
GREFIER
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red. A.G.H./tehnored. M Ș
4 ex. - 13.01.2016
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. B. C. - M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2990/2015. Tribunalul... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 2288/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
