Pensie întreţinere. Decizia nr. 2317/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 2317/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 5082/204/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.2317
Ședința publică din data de 02.06.2015
PREȘEDINTE - A. G. H.
JUDECĂTOR - N. C.
GREFIER - M. Ș.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat apelantul pârât A. E. CNP_, domiciliat în mun.Câmpina, .. 17, ., ., împotriva sentinței civile nr.197/20.01.2015, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. E. A. ,CNP_, domiciliată in comuna Telega, . jud. Prahova și autoritatea tutelară P. C. TELEGA, cu sediul in .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant personal și asistat de avocat Ț. P., și intimata reclamantă reprezentată de avocat P. C..
Procedura de citare este îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform chitanței . nr._/29.05.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, precum și că apelantul a depus la dosar, prin intermediul compartimentului registratură, un înscris denumit „propunere tranzacție”, după care:
Tribunalul, în baza art. 131 cod proc. civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 95 C.pr.civ.
Apelantul pârât depune la dosar . nr._/29.05.2015 prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel formulată.
Tribunalul ia act că apelantul pârât, prezent personal in instanță, depune chitanța prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20,00 lei, anulată și atașată.
Apărătorul apelantului pârât, având cuvântul, arată că, în ceea ce privește propunerea de tranzacție depusă la dosar, apreciază că aceasta a fost depusă pentru a împrăștia orice alte discuții si dubii, urmând ca partea adversă să aibă în vedere această situație dar si instanța.
In opinia sa, a prezentat o situație clară si concretă sens in care, pentru a nu se crea nici un fel de speculații sau dubii că ar fi făcut această propunere în mod formal, solicită chiar acordarea unui termen de control; apelantul va pleca imediat din acest apartament în condițiile in care intimata îi dă suma de bani la care a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească sau măcar jumătate din ea și restul in rate, iar din această sumă, care de fapt îi aparține apelantului, acesta înțelege să suporte această diferență, potrivit pensiei care a fost stabilită la instanța de fond din niște drepturi ale apelantului.
Solicită ca instanța să aprecieze această poziție ca fiind corectă; in condițiile in care partea adversă ar plăti această sumă, apelantul nu ar mai stărui în apel, suma care de fapt îi aparține, având dreptul de dispoziție să pună la dispoziție si fiicei sale așa cum s-a stabilit pentru o anumită sumă; dacă intimata este de acord, solicită a se acorda un asemenea termen de control pentru a nu se crea discuții că apelantul a făcut această propunere formală.
Părțile au in momentul de față 4 dosare pe rol, toate s-ar rezolva; unul dintre dosare are ca obiect drept de retenție pe ordonanță, altul este o acțiune pe legile de drept comun – majorare de pensie, apoi este o cerere reconvenționala.
Consideră că dacă intimata ar accepta aceasta situație, toate celelalte trei cauze s-ar rezolva; aceasta neavând niciun fel de încărcătură imorală, pentru că este o hotărâre prin care intimata a fost obligată la această sumă. In rest, nu are la dispoziție aceasta suma de bani. Dacă intimata nu va dori să accepte această propunere, urmează ca instanța să acorde cuvântul asupra fondului apelului.
Reprezentantul intimatei-reclamante, având cuvântul, arată că a fost avertizat de această situație, că ar fi posibil ca apelantul să solicite ceea ce a prezentat la termenul de astăzi, însă intimata nu este de acord cu această propunere de tranzacție.
Arată că, in speță, este o situație dramatică cu acest copil, care este un copil cu probleme de sănătate, suferă de scolioză, de astm bronșic, cu probleme deosebite si care primește câteodată, din partea tatălui, 50, 60 de lei; Acest lucru nu este posibil întrucât intimata are cheltuieli foarte mari de făcut pentru un corset, pentru că este necesar ca minora să poarte un corset, ce se schimbă la 6 luni si sigur multe medicamente; intimata nu este de acord cu solicitarea părții adverse, dorind continuarea judecății in prezenta cauză.
Apărătorul apelantului pârât, având cuvântul, arată că, pentru ca instanța să aprecieze dacă aceste susțineri sunt pur si simplu formale, de natură a crea un anumit suspans, sau dacă sunt întemeiate, in condițiile in care se aduce un act oficial prin care să se facă dovada cumpărării unui astfel de corset, apelantul renunță la apelul său; acesta a vorbit cu minora si cu medicul; acest corset nu mai este necesar de cca. 2 ani de zile; pentru a nu exista nici un fel de dubiu, în condițiile in care se confirmă printr-un act oficial că s-a cumpărat in ultima perioadă acest corset, apelantul își retrage apelul. Dacă nu există acest act, atunci solicită cuvântul in susținerea apelului.
Tribunalul respinge cererea formulată de apărătorul apelantului intimat, privind acordarea unui termen in vederea discutării proiectului de tranzacție depus la acest termen, având in vedere poziția tranșantă exprimată de apărătorul intimatei.
Părțile prezente, prin apărători, având cuvântul pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Tribunalul, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului apelului.
Apărătorul apelantului pârât, având cuvântul în dezbateri, solicită a se avea în vedere dovezile administrate de fiecare parte și nu după aspectele lacrimogene sau insultele si jignirile care i s-au adus apelantului.
Solicită a se avea in vedere că, în ceea ce îl privește pe apelant, acesta a înțeles si înțelege să își facă datoria in ceea ce privește întreținerea minorei, insă in limitele pe care le are in momentul de fată, efectiv, care nu pot sa fie străine de situația economică si a tării si de sumele pe care apelantul le poate obține in acest moment.
Instanța de fond a stabilit, impresionată de susținerile legate de corset, care nu mai este folosit de cca. 2 ani de zile si apelantul și-a asumat acest risc, în condițiile in care se depune vreun act oficial cu privire la achiziționarea unui astfel de corset, acesta va renunța la apel; solicită ca instanța să aibă in vedere poziția corecta si sinceră a apelantului, aspectele prezentate de partea adversă fiind simple afirmații.
Astfel, arată că, aceasta este situația, acestea sunt posibilitățile morale si materiale ale apelantului de a obține sume raportate la un contract pentru 2 ore; numai un om cu capul in nori, fără judecată, nu ar fi mulțumit să lucreze cu jumătate de normă, sau cu normă întreagă, pentru a avea la dispoziție niște sume de bani, pentru a-si putea să-si permită cât de cât ceva si a putea să aibă la dispoziție anumite sume de bani; S-a depus la dosar si instanța de fond a retinut că suma de bani pe care apelantul o obține si in prezent este de 448 lei lunar; aceasta este situația, raportat si la posibilitățile economice ale tării, pe care le suferă si apelantul si poate . si copilul; dacă apelantul nu ar lucra deloc ar fi o altă situație; in condițiile in care are acest contract de două ore cu speranța că poate pe viitor va avea un contract de 4 ore, sau de o normă întreagă; este o anumita situație, dar raportat strict la normele legale care reglementează pensia de întreținere, aceasta se raportează la venitul pe care îl are apelantul; s-a depus la dosar contractul si instanța a reținut că atât realizează apelantul.
Cu toate acestea, arată că, într-un mod ipotetic instanța de fond a stabilit pensia la venitul minim pe economie pe care insă apelantul nu îl obține; apelantul nu are de unde să facă rost de acesti bani, acesta este de o totală bună credință; nu poate să fie scoasa din context; intimata l-a evacuat pe apelant din casă, acesta neavând nici drept de retenție; a solicitat majorarea pensiei la niște venituri pe care apelantul nu le obține.
Totodată, arată că intimata, în momentul de față, are de achitat o sultă, cca. 700 de milioane de lei; a solicitat să se constate prescrierea deși nu este cazul. Apelantul nu trebuie distrus si trebuie raportat la cea ce are.
Arată că, fată de aceasta situație, strict juridic, solicită a se constata că apelul este întemeiat, că in momentul de fată veniturile reale ale apelantului care sunt atestate si confirmate de acte oficiale, este pentru suma de 448 lei si nu pentru suma de 9 sute si ceva de lei pe care instanța de fond a reținut-o in mod ipotetic, si pentru care l-a obligat la această pensie.
Solicită ca instanța să aprecieze cum se cuvine atât întâmpinarea, ce conține acele cuvinte insultătoare si jignitoare aduse apelantului, si să concluzioneze că situația reală este aceasta; apelantul si-a asumat riscul si a spus că dacă intimata prezintă un act oficial din care să rezulte afirmațiile făcute, apelantului își retrage apelul, întrucât este clar că minora nu mai poartă corsetul in momentul de fată.
Apelantul este cel care face niște eforturi, o duce pe minoră în fiecare an la mare si, în prezent, nici măcar nu poate să o vadă pe fetită.
Totodată, arată că art.6 din Conventia la care România a aderat privind dreptul la un proces echitabil, este valabil si pentru apelant.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate, in sensul respingerii acțiunii; să se constate că nu este cazul a se majora pensia de întreținere la acest moment raportat la veniturile apelantului; solicită a se lua act că nu solicită cheltuieli de judecata.
Totodată, solicită ca instanța să cenzureze puțin si cheltuielile de judecată pe care le-a făcut intimata cu apărătorul acesteia.
Reprezentantul intimatei reclamante, având cuvântul în dezbateri, apreciază că a fost îndeplinită condiția legii pentru a solicita admiterea cererii, aceasta fiind admisă de instanța de fond, întrucât s-a schimbat situația acestui copil; dacă la început era un copil normal ulterior s-a aflat, s-a stabilit, că lucrurile sunt dramatice, pentru că acest copil este dus la școală in fiecare zi de către o altă persoană care să-i pună ghizdanul in spate, să o ducă acasă, să rezolve toate problemele pe care aceste copil nu poate să le facă.
Consideră că este posibilă menținerea pensiei stabilită la instanța de fond, împotriva căreia apelantul se răzvrătește astăzi, dar solicită a se avea în vedere că acest copil are într-adevăr această nevoie zilnică, care trebuie condus la scoală, trebuie adus de la scoală, trebuie ajutat pentru că aceasta este situația.
Îndeplinindu-se această condiție prevăzută de lege, in sensul modificării situației fată de momentul in care s-a stabilit inițial, in 2007, prin hotărâre judecătorească, acea obligație, după atâta timp sigur că trebuie să se înțeleagă că acest lucru presupune un efort financiar deosebit, la care apelantul nu vrea să participe, sau când participă și acest lucru se întâmplă foarte rar, participă cu 50 de lei, 60 de lei; se plânge că nu a găsit un serviciu care să fie plătit cu mai mult de 448 lei, deși se știe foarte bine că apelantul face insistent curse cu mașina, taximetrie, de unde sigur realizează niște bani. Solicită respingerea apelului cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
In replică, apărătorul apelantului pârât, având cuvântul, arată că nu aceasta este situația; de cine se știe că apelantul face curse, este o afirmație pur si simplu jignitoare, nefiind adevărat că fetita merge cu însoțitor; apelantul se întâlnește cu fetita si niciodată nu a avut însoțitor; apelantul si-a asumat acel risc spunând ca intimata să aducă un act doveditor, insă nu este niciunul.
In consecință, solicită a nu se avea în vedere aceste patetice aspecte prezentate de partea adversă. Ceea ce se cere in momentul de fată, este ca instanța să încalce anumite norme imperative care stabilesc modul de calculare a pensiei, dar intimata nu face absolut nimic din ceea ce a obligat-o legea, iar apelantul nu a mai vrut să se răzvrătească, apelantul nu se răzvrătește împotriva copilului.
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._, reclamanta G. E. A. a chemat în judecată pe pârâtul A. E. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei lunare de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 2488/2004 a Judecătoriei Câmpina, in favoarea minorei A. L.-I., născuta la data de 12.09.2000, în principal, la un procent de 25% din venitul minim pe economie la care să se adauge o sumă de 150 lei/lunar pentru nevoile speciale (medicale) ale minorei, în subsidiar la un procent de 25% din venitul minim pe economie.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, divorțul fiind pronunțat prin sentința civilă nr. 3719/03.12.2007 a Judecătoriei Câmpina, minora rezultată din căsătorie fiindu-i încredințată acesteia spre creștere și educare, iar pârâtul a fost obligat prin sentința civilă 2488/2007 la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25% din veniturile sale de la acea vreme.
Reclamanta a menționat că paratul nu a mai manifestat interes fata de copil, necontribuind material la întreținerea si creșterea acestuia, motivând că nu are serviciu stabil sau că lucrează cu normă redusă, trimițând sporadic sume mici de bani cu titlu de pensie, deși minora are o problemă de sănătate majoră, fiind încadrată în categoria persoanelor cu handicap care necesită protecție specială.
Starea de sănătate a minorei trebuie supravegheată periodic, acest lucru implicând drumuri la medic (chiar și în altă localitate: Ploiești, București), kinetoterapie zilnic și un corset special - schimbat din 6 în 6 luni - al cărui cost se ridică la peste 1000 lei, sumă ce nu este acoperită de CAS decât în foarte mică parte si, date fiind recomandările medicale, minora are nevoie permanentă de însoțitor pentru a merge la școala (transportat ghiozdan, îmbrăcat etc.), fiind nevoită să apeleze și la ajutorul altor persoane pentru acest lucru, desigur contra cost.
In drept, reclamanta a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 529 si urm. cod civil.
În raport de susținerile reclamantei, paratul a formulat în temeiul art. 205 cod proc. civilă, întâmpinare, prin care a arătat că, începând cu data de 09.04.2014, este angajat al S.C. MABREL TRANS SRL Câmpina, conform contractului individual de munca nr. 9 în baza căruia își desfășoară activitatea ca șofer de taxi, cu program redus de 2 ore/zi, având un salariu lunar brut de 225 lei, iar conform art. j pct. 1., contractul de munca este pe durata nedeterminata, precizându-se că, deși veniturile sale sunt cu mult sub limita subzistentei, reușește totuși să își achite lunar obligațiile de plata a pensiei de întreținere necesare minorei.
Cu privire la cererea reclamantei privind nevoia majorării acestei pensii, pârâtul a considerat ca aceasta este nejustificata, motivat de faptul că minora s-a născut cu grave probleme de sănătate și că nu s-a îmbolnăvit ulterior divorțului acestuia de reclamanta si, cu atât mai mult, nu s-a îmbolnăvit ulterior solicitării de către reclamanta a pensiei de întreținere, prin instanța de judecata.
In ceea ce privește capătul principal de cerere, pârâtul a solicitat respingerea acestuia, având in vedere ca pensia de întreținere se calculează raportat la venitul net al celui ce o plătește, nevoile medicale ale minorei nu sunt urmare a unei stări de sănătate precare a acesteia, apăruta ulterior sentinței civile nr. 2488/2007, minora născându-se cu aceste probleme de sănătate, mama acesteia cunoscând aceasta situație, cu atât mai mult, toate documentele medicale aflându-se la reclamanta.
Referitor la capătul subsidiar de cerere a considerat, dat fiind faptul ca reclamanta nu a făcut o explicitare reala cu privire la acesta - că in afara sumelor de bani pretinse nejustificat prin capătul principal de cerere, reclamanta dorește, sa i se achite in plus, încă 25 % din venitul minim pe economie, însă solicitarea acesteia ca pârâtul sa achite in plus, fata de pensia de întreținere recalculata, conform cerințelor acesteia, încă 150 lei încalcă prevederile legale.
În temeiul disp. art. 201 alin 2 teza I cod proc. civilă, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că minora s-a născut fără probleme majore de sănătate, astfel cum rezultă din fișa medicală a copilului, . bronșic persistent infectoalergic a fost descoperit după vârsta de 2 ani, iar problema majoră la coloană, la vârsta de 4 ani și, deși era vorba de o problemă, într-adevăr congenitală, aceasta a fost vizibilă și diagnosticată mai târziu, ambele probleme de sănătate ale copilului necesitând o atenție și o supraveghere medicală permanentă.
Reclamanta a mai arătat ca nu este de acord cu susținerea paratului in sensul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 531 pct. 1 cod civil, ca nu a apărut o schimbare în ceea ce privește nevoia celui care primește întreținere, precizând că minora a fost încadrată în anul 2013 (ulterior sentinței de stabilire a pensiei) în categoria persoanelor cu handicap care necesită protecție specială, încadrare care a fost menținută și în anul 2014, conform Hotărârii nr. 5029/07.01.2014 a Consiliului Județean Prahova - Comisia pentru Protecția Copilului.
A susținut reclamanta că, pe lângă vizitele periodice la medic (numai o consultație fiind in cuantum de 250 lei), minora poartă un corset ce trebuie înlocuit din 6 în 6 luni, corset foarte costisitor (circa 1000 lei), costurile nefiind acoperite in întregime de Casa de Asigurări de Sănătate, iar recuperarea scoliozei este un proces de lungă durată, dificil, care solicită perseverență și tenacitate atât din partea pacientului, dar și familiei acestuia, precum și costuri foarte mari.
In raport de susținerile paratului din întâmpinare și actele referitoare la veniturile acestuia din ultimii ani, venituri ce variază între 335 și 700 lei brut/lunar, dar și contractul său actual de muncă cu timp parțial (2h/zi), cu care pârâtul încearcă sa facă dovada că trăiește la limita subzistenței din ajutorul dat de tatăl său, reclamanta a menționat ca acesta practică taximetria întreaga zi, iar nu doar 2 ore.
În urma probei cu înscrisuri, administrată în cauză, la solicitarea ambelor părți, Judecătoria Câmpina a pronunțat sentința civilă nr. 197/20.01.2015, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, dispunând recalcularea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul, prin sentința civilă nr. 2488/19.09.2007 a aceleiași instanțe, în favoarea minorei A. L.-I., născuta la data de 12.09.2000, de la cota procentuală de 25% din venitul său lunar la suma de 189 lei/lunar, pentru perioada 16.09._14 și la suma de 204,75 lei/lunar, începând cu data de 01.01.2015 și până la majoratul minorei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 2488/19.09.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, în favoarea minorei A. L. I., născuta la 12.09.2000, o pensie lunară de întreținere în cotă procentuală de 25 % din venitul net lunar al acestuia, pe care-l obținea ca angajat al S.C. Orion SA Campina, începând cu 2.07.2007, până la majoratul minorei.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 3719/3.12.2007 pronunțată de Judecătoria Câmpina s-a dispus desfacerea căsătoriei parților, minora A. L. I. rezultată din căsătorie fiind încredințată mamei, cu menținerea pensiei de întreținere stabilita in favoarea acesteia prin sentința civila nr. 2488/19.09.2007.
De la pronunțarea acestei hotărâri nevoile minorei au crescut odată cu vârsta, în prezent pârâtul fiind încadrat în muncă și realizând venituri, având un salariu de baza de 488 lei lunar, astfel cum reiese din adeverința nr.2/13.05.2015 eliberata de . Câmpina, al cărui cuantum lunar net, însă, este mai mic decât venitul minim brut pe economie, de 900 lei, potrivit H.G. nr. 871/2013 și, respectiv de 975 lei, potrivit H.G. nr. 1091/2014 cu deducerile obligatorii (-16 %).
Potrivit art. 531 din N.C.C., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
În temeiul acestei norme și, având în vedere că nevoile minorei au crescut, instanța de tutelă a apreciat că acțiunea este întemeiată in parte, fiind admisă ca atare, dispunându-se recalcularea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 2488/19.09.2007 a Judecătoriei Câmpina, în favoarea minorei A. L.-I. ns. la 12.09.2000, de la cota procentuală de 25% din venitul său net lunar la suma de 189 lei lunar pe perioada 16.09._14, reprezentând ¼ din venitul minim brut pe economie stabilit prin H.G. nr. 871/2013 și la suma de 204,75 lei lunar, începând cu 1.01.2015 și până la majoratul minorei reprezentând ¼ din venitul minim brut pe economie stabilit prin H.G. nr. 1091/2014, cu deducerile obligatorii (-16 %).
Instanța de tutelă a avut în vedere, la stabilirea cuantumului lunar al pensiei de întreținere ce incumbă pârâtului, venitul minim brut pe economie, al cărui cuantum este de 900 lei, conform H.G. nr. 871/2013 și, respectiv de 975 lei, conform H.G. nr. 1091/2014 cu deducerile obligatorii (-16 %), iar nu veniturile actuale ale acestuia, astfel cum sunt evidențiate în adeverința nr. 2/13.05.2015, întrucât acestea din urmă sunt mult mai mici decât venitul minim brut pe economie, apreciindu-se că recalcularea pensiei lunare de întreținere în funcție de veniturile, ce reies din adeverința menționată, nu este în interesul superior al minorei, conform art. 263 N.C.C.
S-a avut în vedere venitul minim brut pe economie, cu deducerile obligatorii, iar nu veniturile actuale ale paratului, întrucât aceasta măsură este apreciată a fi în interesul superior al minorei, având in vedere ca, astfel cum rezulta din actele medicale depuse la dosar, aceasta este un copil cu dizabilitati, fiind încadrata in grad de handicap care necesită protecție specială, afecțiunea de care aceasta suferă necesitând îngrijire si ajutor permanent, precum si supraveghere medicala periodica, inclusiv purtarea unor dispozitive medicale ( orteze), ce implica costuri ridicate.
In cauza nu poate fi primita solicitarea reclamantei in sensul majorării pensiei lunare de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 2488/2004 a Judecătoriei Câmpina, in favoarea minorei A. L. I., la un procent de 25% din venitul minim pe economie la care să se adauge o sumă de 150 lei/lunar, având in vedere disp. art. 529 alin. 2 NCC, conform cărora, atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește pana la o pătrime din venitul sau lunar net, pentru un copil.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, pârâtul A. E., arătând că, asigurând instanța de buna sa credința si seriozitate in motivele formulate, de faptul ca in mod voluntar si conștient participă si contribuie material si moral la creșterea si întreținerea minorei, exista cauze si praguri coroborate cu normele legale incidente in cauza, care conduc la aprecieri certe ale contribuției ce privesc pensia de întreținere.
Art. 263 cod civil, invocat de instanța de fond se referă la principiul interesului superior al copilului, ca norma generala, cu care pârâtul este pe deplin de acord, însă cat privește insa cuantumul obligației de întreținere, acesta este reglementat de norme juridice de stricta interpretare care nu îngăduie interpretări lărgite si de care nu s-a ținut cont.
Art. 529 alin 1 cod civil, prevede ca "întreținerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmează a o plăti", alin 2 al aceluiași articol stipulând ca "Întreținerea se stabilește pana la o pătrime din venitul sau lunar pentru un copil."
Raportat la prevederile art. 531 cod civil, pârâtul a menționat că a făcut dovada ca, in realitate, veniturile sale nete s-au diminuat si, nicidecum, nu au crescut spre a determina majorarea pensiei, sens în care a depus contractul de muncă si adeverința nr. 2/13.05.2014 emise de S.C. Sunray-Taxi SRL Campina din care rezulta ca realizează un salariu de baza de 488 lei.
Pârâtul a învederat că se află la limita subzistentei, fiind lipsit de toate plăcerile in mod voluntar spre a-ți asigura strict cele necesare vieții, impactul patetic emoțional pe care îl sugerează reclamanta fiind numai in mica măsura real.
Solicită pârâtul a se observa că actele medicale de care se servește reclamanta provin din anul 2012-2013, minora aducându-i la cunoștința ca nu mai poarta corsetul (orteza).
Pârâtul lucrează de mai mulți ani cu program de 2 si 4 ore - ca si acum, acestea fiind posibilitățile reale pe care personal le resimte, dar, totuși, s-a străduit sa achite 150 lei/lunar, iar minora beneficiază si de pensie de handicap.
Reclamanta dovedește si o atitudine imorala si duplicitara ce se răsfrânge fizic si material asupra posibilităților materiale si de existenta ale pârâtului.
Prin sentința civila nr. 378/01.02.2010 a Judecătoriei Câmpina, definitiva, prin care a fost soluționat litigiul privind partajarea bunurilor comune dobândire de părți în timpul căsătoriei, s-a atribuit reclamantei apartamentul proprietate personala, cu obligația acesteia de a achita pârâtului sulta de 67.179.51 lei in termen de 6 luni, cu precizarea că din această sumă reclamanta a achitat numai 300 lei, pe care daca pârâtul ar fi avut-o îi asigura un trai mai decent si putea material sa o sprijine si pe minora.
Potrivit aceleiași hotărâri, pârâtul a trebuit sa achite suma de 11.478,31 lei credit neachitat, reclamanta solicitând si obținând evacuarea acestuia, fără a îi achita parte din sulta datorată.
In raport de aceste împrejurări care periclitează existenta pârâtului si care dovedesc posibilitățile sale materiale reale, solicită a se constata lipsa veniturilor care sa conducă la majorarea pensiei de întreținere, precum si aplicarea greșita a legii, aflându-se . adevărat dificila, creata in mare parte de reclamantă care o instiga pe minora sa ăl urască ca tata, context în care solicită a i se respecta dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 CEDO la care România a aderat.
Pentru a-și arata buna credința, pârâtul a precizat ca daca reclamanta îi achita sulta datorata, care îi aduce o suma licita, stabilita prin hotărâre judecătoreasca, înțelege sa achite pensia stabilita de instanța si sa retragă apelul.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar la data 20.03.2015, pricina fiind soluționată în condiții de legală citare a părților.
În temeiul disp. art. 482 cod proc. civilă raportat la art. 205 cod proc. civilă, intimata-reclamantă G. E. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului (fila 10), arătând că, după cum se poate observa, apelul este de un patetism jalnic, fiind incredibil, cum un părinte, folosește asemenea modalitate pentru a se eschiva de la plata întreținerii unicului său copil, cu atât mai mult cu cât, acesta se află într-o situație foarte delicata și dificilă din punct de vedere al stării de sănătate.
Cum în mod corect a reținut instanța de fond, după stabilirea pensiei de întreținere prin sentința civilă nr. 2488/19.09.2007, starea de sănătate a minorei s-a înrăutățit, aceasta fiind, ulterior, încadrată în grad de handicap. Mai mult, fetița a început școala, nevoile acesteia crescând mult, pe lângă cele necesare având nevoie și de însoțitor permanent și din 6 în 6 luni minora are nevoie de un corset nou, pe care îl poartă zilnic, afirmația apelantului necorespunzând realității.
În realitate, pârâtul a trimis începând cu luna iunie 2014 câte 60 lei/lunar, iar în primele două luni ale anului 2015 câte 100 lei/lunar, în condițiile în care pensia de handicap a copilului este în cuantum de 39 lei/lunar, un cuantum mai mult decât ridicol pentru un copil cu nevoi speciale.
Pârâtul care „trăiește la limita subzistenței”, și-a achiziționat, ulterior sentinței atacate, un autoturism Opel Zafira, petrecându-și vacanțele la mare, iar programul de lucru de 2h/zi este numai pe hârtie, acesta practicând taximetria întreaga zi.
Dar, pentru că acest lucru este foarte greu de dovedit, pârâtul s-a folosit doar de contractul de muncă, pretinzând că acesta este singurul său venit, cu precizarea că o persoană chiar fără niciun venit este obligată la pensie de întreținere raportată la salariul minim pe economie.
În temeiul art. 201 alin 2 teza I cod proc. civilă, apelantul-pârât A. E. a formulat răspuns la întâmpinare ( fila 22).
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Conform disp. art. 529 alin 1 cod civil „întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti”, alin 2 stipulând „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3m sau mai mulți copii”.
La rândul său, art. 531 alin 1 cod civil pre vede că „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreține sau poate hotărî încetarea plății ei”.
În speță, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, se reține că din căsătoria părților încheiată la data de 01.08.1998 a rezultat minora A. L.-I., născuta la data de 12.09.2000.
Prin sentința civilă nr. 2488/19.09.2007, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta G. E. A., dispunându-se obligarea pârâtului să plătească acesteia pentru minora A. L.-I. o pensie lunară de întreținere în cotă procentuală de 25% din venitul său net lunar, începând cu data de 02.07.2007 și până la majorat.
Ulterior, aceiași instanță a pronunțat sentința civilă nr. 3719/03.12.2007, prin care declarând desfăcută căsătoria părților, a încredințat minora spre creștere și educare mamei, menținând pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 2488/2007 a Judecătoriei Câmpina.
Analizând înscrisurile medicale depuse la dosar, se constată că minora suferă de afecțiuni, precum scolioză dorsolombară, gibozitate hemitorace stâng, malformații vertebrale multiple, recomandându-i-se purtarea permanentă a unui corset și kimioterapie zilnică.
Prin Hotărârea nr. 5029/07.01.2014 a CJ Prahova – Comisia pentru Protecția Copilului s-a dispus încadrarea copilului A. L.-I., născuta la data de 12.09.2000, într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială, conform certificatului nr. 29/07.01.2014, fiind aprobat planul de recuperare a minorei.
Este evident că nevoile minorei în vârstă de circa 15 ani au crescut în raport de momentul pronunțării sentinței civile nr. 2488, respectiv anul 2007, context în care se apreciază că demersul judiciar inițiat de reclamantă este întemeiat în parte, impunându-se majorarea cuantumului pensiei lunare de întreținere la care a fost obligat pârâtul, date fiind multiplele afecțiuni de care suferă copilul, afecțiuni care au condus la încadrarea acestuia în categoria persoanelor cu handicap care necesită protecție specială.
Cum în mod corect a reținut și instanța de fond, la stabilirea cuantumului majorat al pensiei de întreținere nu poate fi avută în vedere adeverința nr. 2/13.01.2015 emisă de ., care atestă că acesta în funcția de șofer are un salariu de bază lunar de 488 lei, câtă vreme nivelul acestuia se situează sub nivelul venitului minim brut pe economie, o soluție contrară fiind în detrimentul interesului superior al minorei, interes care întotdeauna trebuie să primeze.
Este evident că minora A. L.-I., născuta la data de 12.09.2000, este un copil cu dizabilități, fapt probat prin înscrisurile medicale depuse la dosar, fiind încadrată astfel cum s-a mai arătat în grad de handicap care necesită protecție specială, afecțiunile grave de care aceasta suferă necesitând îngrijire, supraveghere și aparate medicale speciale și, nu în ultimul rând, un ajutor permanent.
Deși, în cuprinsul motivelor de apel, pârâtul a arătat că, în situația în care reclamanta i-ar achita sulta la plata căreia a fost obligată prin sentința civilă nr. 378/01.02.2010 a Judecătoriei Câmpina, ar înțelege să achite pensia la care a fost obligat și chiar să retragă cererea de apel, tribunalul urmează a înlătura această susținere, în condițiile în care este dreptul copilului de a beneficia de plata pensiei de întreținere din partea părintelui căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare, aceasta independent de pretinse sume datorate între părinți, sume a căror plată nu poate condiționa pensia de întreținere.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul, constatând că apelul este nefondat, urmează să-l respinsă ca atare și, în baza art. 480 alin 1 cod proc. civilă, va păstra sentința atacată.
În temeiul art. 451 alin 1 cod proc. civilă raportat la art. 453 alin 1 cod proc. civilă, va fi obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 7/6.04.2015 (fila 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat apelantul pârât A. E. CNP_, domiciliat în mun. Câmpina, .. 17, ., ., împotriva sentinței civile nr.197/20.01.2015, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. E. A. ,CNP_, domiciliată in comuna Telega, . jud. Prahova și autoritatea tutelară P. C. TELEGA, cu sediul in ., ca nefondat.
Obligă apelantul să plătească intimatei 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi 02.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. N. C.
Fiind în CO, semnează Fiind în CO, semnează
președintele instanței președintele instanței
GREFIER
M. Ș.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. HAG/5 ex/13.07.2015
Jud fond J. M.
Dos fond_
← Pensie întreţinere. Decizia nr. 2318/2015. Tribunalul PRAHOVA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|