Pretenţii. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 162/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 162/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.162

Ședința publică din data de 24.03.2015

PREȘEDINTE - E. C. D.

JUDECĂTOR - C. M.

- R. C.

GREFIER - CARDAȘOL I. N.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă E. G. domiciliată în București, sector 3, Piața A. I., nr.5, .. A, . împotriva încheierii de ședință din data de 08.10.2014 dată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații pârâți M. A., M. G. M. și M. C. toți cu domiciliul în ..

Cererea de recurs timbrată cu suma de 9 lei taxă de timbru conform chitanței nr._/14.01.2015, anulată la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată că la data de 17.03.2015 recurenta reclamantă a depus la dosar o cerere prin care invocă excepția conexității dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești, instanță inferioară, 0față de imposibilitatea conexității, respinge cererea formulată de aceasta și verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la nr._ 13, reclamanta A. L. a chemat în judecată pe pârâții M. A., M. G. M. și M. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 4000 de lei reprezentând c/valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de ea în dosarul nr._/281/2007 al Judecătoriei Ploiești, dosar strămutat de ICCJ la Judecătoria B., înregistrat la nr._/197/2011.

Potrivit certificatului de legatar nr. 60/04.12.2013, la data de 03.11.2013 a decedat reclamanta, de pe urma sa rămânând ca unic moștenitor numita E. G., în calitate de legatar universal și nepoată de frate, revenindu-i întreaga masă succesorală, fiind introdusă în cauză în calitate de reclamantă.

Prin încheierea din data de 08.10.2014 instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 c.pr.civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite de instanță la termenul de judecată din data de 10.09.2014, reținând că reclamanta nu a indicat domiciliul pârâtului și nu a făcut dovada efectuării demersurilor în acest sens.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea continuării judecății, arătând că a efectuat demersuri pentru aflarea domiciliului pârâtului, dovadă în acest sens fiind cererile sale din data de 01.10.2014, 22.10.2014, răspunsul V/665/03.11.2014 al Direcției Județene de Evidența Persoanelor Prahova prin care se menționează că datele solicitate au fost comunicate Judecătoriei Ploiești, mai ales că, într-un alt dosar, instanța a fost cea care a solicitat date privind persoana sa la SPCEP București, sector 1.

Primindu-se dosarul al Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 07.01.2015.

Tribunalul, examinând încheierea în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin încheierea din data de 18.06.2014 s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea suplimentării probatoriului, cu citarea reclamantei de a depune la dosar hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat dosarul nr._/197/2011, sub sancțiunea suspendării cauzei în temeiul art. 242 c.pr.civ., iar prin încheierea din data de 10.09.2014 s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a indica domiciliul actual al pârâtului M. C. sau dovada demersurilor efectuate în acest sens, sub sancțiunea suspendării cauzei, acordându-se termen la data de 08.10.2014.

La termenul de judecată din data de 08.10.2014, deși reclamanta a depus o cerere la dosar prin care a învederat că s-a adresat Direcției Județene de Evidența Persoanelor Prahova pentru a afla domiciliul actual al pârâtului M. C., instanța de fond a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 c.pr.civ. motivând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile instituite în sarcina sa.

Potrivit cererilor din data de 01.10.2014, 22.10.2014, răspunsului nr. V/665/03.11.2014 emis de SEIP Prahova, reclamanta a solicitat acestui serviciu eliberarea unei adeverințe privind domiciliul actual al numitului M. C., fiul lui C. și A., cu ultimul domiciliu cunoscut în ..

Potrivit art. 242 c.pr.civ. instanța poate suspenda judecata când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului.

Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că prin încheierea din data de 10.09.2014 s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a indica domiciliul actual al pârâtului M. C. sau dovada demersurilor efectuate în acest sens, sub sancțiunea suspendării cauzei, acordându-se termen la data de 08.10.2014, dată la care, deși reclamanta a depus o cerere la dosar prin care a învederat că s-a adresat Direcției Județene de Evidența Persoanelor Prahova pentru a afla domiciliul actual al pârâtului M. C., instanța de fond a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 c.pr.civ. motivând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile instituite în sarcina sa.

Or, în condițiile în care reclamanta, ținând seama de obligația de a afla actualul domiciliu al pârâtului astfel cum i s-a pus în vedere prin încheierea din data de 10.09.2014, a efectuat demersuri în acest sens, formulând cereri către instituția abilitată în scopul îndeplinirii obligației, instituție care i-a comunicat că relațiile solicitate au fost înaintate instanței de judecată, iar reclamanta a adus la cunoștința instanței demersurile efectuate, înseamnă că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației instituită în sarcina sa.

De altfel, având în vedere susținerile reclamantei, instanța de fond avea obligația de a-i acorda un termen de judecată pentru a-i da posibilitatea acesteia să comunice rezultatul demersurilor efectuate și nicidecum să suspende cauza, cu atât mai mult cu cât nu există niciun impediment ca și instanța, în baza rolului activ, să efectueze adresă către instituțiile abilitate pentru a solicita comunicarea unor relații necesare bunei desfășurări a procesului.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 c.pr.civ. nefiind îndeplinite cerințele acestui text de lege pentru luarea unei asemenea măsuri.

Criticile recurentei în sensul că încheierea instanței de fond este nelegală cât timp a efectuat demersuri pentru aflarea domiciliului pârâtului, dovadă în acest sens fiind cererile sale din data de 01.10.2014, 22.10.2014, răspunsul V/665/03.11.2014 al Direcției Județene de Evidența Persoanelor Prahova prin care se menționează că datele solicitate au fost comunicate Judecătoriei Ploiești, că într-un alt dosar, instanța a fost cea care a solicitat date privind persoana sa la SPCEP București, sector 1, sunt întemeiate deoarece, într-adevăr, din actele existente la dosar reiese că reclamanta a efectuat demersuri în scopul îndeplinirii obligației instituită în sarcina sa de către instanța de fond, aducând la cunoștința acesteia diligențele efectuate, instanță care, astfel, avea obligația de a acorda termen pentru comunicarea rezultatului acestor demersuri și nicidecum să suspende cauza, situație în care nu se poate considera că reclamanta nu ți-a îndeplinit obligațiile, cu consecința împiedicării bunei desfășurări a procesului din vina sa, mai ales că și instanța, în baza rolului activ, are dreptul și chiar obligația să efectueze adresă către instituțiile abilitate pentru a solicita comunicarea unor relații necesare bunei desfășurări a procesului.

Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, în temeiul art. 496 c.pr.civ., va admite recursul, va casa în tot încheierea recurată și va trimite cauza la Judecătoria Ploiești în vederea continuării judecății.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursuldeclarat de recurenta reclamantă E. G. domiciliată în București, sector 3, Piața A. I., nr.5, .. A, . împotriva încheierii de ședință din data de 08.10.2014 dată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimații pârâți M. A., M. G. M. și M. C. toți cu domiciliul în . și, în consecință:

Casează în tot încheierea recurată și trimite cauza la Judecătoria Ploiești în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

E. C. D. C. M. R. C.

GREFIER,

Cardașol I. N.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red./Tehnored, CR

3 ex./24.04.2015

D.f._ 13 – Judecătoria Ploiești

J.f. G. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul PRAHOVA