Pretenţii. Hotărâre din 16-03-2015, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 1075/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1075
Ședința publică din data de 16.03.2015
PREȘEDINTE: E. C. D.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: A. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă ., cu sediul în Ploiești, ., nr. 23, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/09.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. M., domiciliată în Ploiești, ., nr. 188, jud. Prahova și M. I., domiciliată în București, sector 1, ., nr. 10.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, achitată cu chitanța . nr._/2014, 1305,50 lei, achitată cu chitanța . nr._/2014 și timbru judiciar în cuantum de 6,15 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanta pârâtă reprezentată de avocat P. T. și intimata reclamantă I. M., reprezentată de avocat L. G., lipsă fiind intimata reclamantă M. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata reclamantă prin apărător, depune la dosar copia dosarului de executare silită nr. 151/2013 al B. Divoi M. și copia contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr._ de pe rolul Judecătoriei Ploiești, în vederea soluționării cererii de suspendare a prezentei cauze.
Tribunalul acordă părților cuvântul cu privire la cererea de suspendare a cauzei, formulată de intimata reclamantă, prin apărător.
Intimata reclamantă, prin apărător, solicită admiterea cererii de suspendare a cauzei, având în vedere motivele de apel în care se susține diferența valorii construcției între cea evaluată în procedura executării silite și evaluarea efectuată în cauză.
Învederează că acest aspect se putea solicita în contestația la executare care există pe rolul Judecătoriei Ploiești, respectiv dosarul nr._, fiind contestat inclusiv actul de adjudecare ce a stat la baza pronunțării soluției din prezenta cauză, precum și toate formele de executare silită.
Învederează că s-a făcut dovada existenței pe rol a contestației la executare și apreciază necesară suspendarea prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr._, de a cărui soluționare definitivă depinde soluționarea prezentului apel.
Apelanta, prin apărător, învederează că se solicită o suspendare facultativă dacă dezlegarea cauzei depinde de un drept, urmând a se avea în vedere obiectul cererii de fond, momentul când s-a născut dreptul la acțiune și dacă dezlegarea pricinii de față are legătură cu contestația la executare.
Învederează că a existat un contract de închiriere, iar apelanta pârâtă nu a putut preda bunul în aceleași condiții în care l-a preluat, iar la încetarea contractului de închiriere s-a formulat acțiunea în pretenții.
Arată că dreptul său la acțiune s-a născut cu mult înainte de formularea contestației la executare, contestația la executare are ca obiect procedura greșită a executării și nu are relevanță în acțiunea în pretenții.
Intimata reclamantă, prin apărător, învederează că în contestația la executare se aduc critici raportului de expertiză efectuat în faza executării silite, având legătură cu valoarea din raportul de expertiză, deoarece apelanta solicită o sumă de bani.
Apelanta pârâtă, prin apărător, solicită să se verifice când s-a născut dreptul său la acțiune și valoarea la momentul când s-a născut dreptul său, în contestație la executare mobiliară, menționând că nu o interesează valoarea și a greșit executorul pentru că nu a făcut executarea imobiliară, ci mobiliară.
Tribunalul acordă cuvântul pe fond.
Apelanta pârâtă, prin apărător, învederează că trebuie avut în vedere momentul nașterii dreptului și valoarea imobilului la acel moment.
Arată că apelanta pârâtă a primit acceptul pentru edificarea construcției, iar la momentul încetării contractului de închiriere trebuia să aducă imobilul în starea în care l-a închiriat, proprietarele transmițându-i că nu trebuie demolată construcția.
Învederează că contractul de închiriere și-a încetat efectele în martie 2011 și din acest moment proprietarele terenului nu au revenit asupra notificării prin care nu a demolat construcția și au devenit proprietari asupra acesteia.
Învederează că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, nu s-a analizat situația de fapt și de drept, invocă dispozițiile art. 494 alin. 3 c.pr.civ.
Arată că prin accesiune, proprietarul terenului a devenit proprietarul construcției, acțiunea a fost respinsă.
Menționează că pretențiile nu puteau avea ca izvor faptul ilicit, solicitând să se aibă în vedere modalitatea în care au încetat raporturile contractuale.
Învederează că instanța de fond nu a arătat fapta ilicită, vinovăția, paguba, a fost somat să nu demoleze construcția.
Arată că unitatea administrativ teritorială i-a comunicat faptul că nu poate da autorizație pentru construcție, iar accesiunea este o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, iar instanța de fond trebuia să-i dea valoarea solicitată.
Solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate, admiterea cererii reconvenționale urmând a se menține soluția de anulare a acțiunii reclamantelor, ca netimbrată.
Intimata reclamantă, prin apărător, solicită respingerea apelului, ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Învederează că s-au invocat dispozițiile art. 494 alin. 3 c.pr.civ., respectiv constructorul de bună credință.
Menționează că apelanta pârâtă nu a fost constructor de bună-credință.
Arată că în cauză este vorba despre o construcție cu caracter provizoriu, acordul reclamantelor a fost pentru o construcție cu caracter provizoriu, ulterior derulându-se contractul de închiriere și s-a ajuns la termen.
Menționează că contractul de închiriere nu mai există și s-a promovat acțiune pentru achitarea chiriei, iar notificarea a fost formulată deoarece chiria restantă nu fusese achitată și trebuia să rămână construcția pe teren pentru a se recupera contravaloarea chiriei restante.
Arată că accesiunea se constată prin hotărâre judecătorească și nu înseamnă că prin ajungerea la termen a unui contract de închiriere, proprietarul terenului este și proprietarul construcției, iar accesiunea nu operează pur și simplu.
Arată că intimata reclamantă nu este proprietarul construcției, apelanta pârâtă a fost obligată la plata chiriei, aceasta nu a avut bunuri în patrimoniu și a fost notificată să nu demoleze construcția, notificarea efectuându-se în faza executării silite, arătând că menține susținerile, apelanta solicitând o diferență de valoare a construcției stabilită în cadrul acestui dosar și cea stabilită în faza executării silite.
Apelanta, prin apărător, solicită admiterea apelului, învederând că nu a cerut vreo diferență de bani.
Cu privire la provizoratul construcției, arată că autorizația de construire este dată provizoriu deoarece contractul de închiriere era pe o perioadă de 10 ani, construcția a rămas pe teren este folosită de proprietarii terenului.
Invocă dispozițiile art. 645 c.civ. și învederează că reclamantele nu au formulat acțiune în constatare; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata reclamantă, prin apărător, învederează că în dosarul de executare silită, s-a încercat executarea silită imobiliară și nu s-a putut efectua, nu s-a putut intabula construcția.
Apelanta pârâtă, prin apărător, învederează că nu se putea executa imobiliar deoarece intimatele au refuzat să facă intabularea.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, la 24.03.2011, reclamantele I. M. si M. I. in contradictoriu cu parata . au solicitat instantei ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună: obligarea paratei la achitarea către reclamante a sumei de 8500 lei reprezentând contravaloarea chiriei datorate de parata pe perioada noiembrie 2009 - 19 martie 2011 pentru imobilul ce a format obiectul contractului de inchiriere autentificat sub nr.360/19.01.2001 precum și obligarea paratei sa readucă terenul ce a format obiectul inchirierii in starea existenta la momentul incheierii contractului, la care se adaugă cheltuielile de judecata.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr._/09.07.2014 prin care a admis excepția netimbrării acțiunii, invocată de pârâtă, a anulat ca netimbrată acțiunea având ca obiect pretenții + obligație de a face formulata de reclamante, a respins cererea reconvențională formulată de parata .., ca neîntemeiată și a respins cererea părților privind obligarea reciprocă a acestora la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în motivarea acțiunii, reclamanta I. M. a arătat că a încheiat cu parata .. contractul de inchiriere nr. 360/2001 prin care s-a închiriat societății terenul in suprafața de 160 m.p. indiviz din suprafața de 340 m.p., indiviz din suprafața de 840 m.p., teren situat in Ploiești, . ( fosta 23 august), nr.188, jud.Prahova, chiria lunara stabilita inițial, fiind in cuantum de 30 RON ( 300.000 lei).
S-a mai aratat totodata ca prin Actul adițional 1497/1704.2006, cuantumul chiriei a fost de 500 RON ( 5.000.000 lei), durata inchirierii fiind de 10 ani.
Prin notificarea nr.68/17.03.2011, i s-a pus in vedere pârâtei prin reprezentant legal - asociat unic B. R. P. - că incepand cu data de 19 martie 2011, contractul de inchiriere inceteaza, ca urmare a implinirii termenului de inchirere, societatea pârâtă fiind anunțată ca reclamantele nu înțeleg să mai prelungească contractul de inchiriere inițial incheiat sau sa incheie un nou contract, cu precizarea că .. nu a mai achitat chiria pentru terenul închiriat din luna noiembrie 2009, chiria restantă ridicându-se la suma de 8.500 lei.
Reclamantele au mai arătat că pârâtă, prin activitatea pe care a desfășurat-o spălătorie auto-pe terenul închiriat a adus acestuia modificări, realizând pe teren două bazine de depozitare a apei de capacitate mare, fapt care a afectat folosința normală a terenului.
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe disp. art.l410 c.civ si urm.
În raport de susținerile reclamantelor, la data de 07.06.2011, parata a depus la dosar întampinare - cerere reconvențională prin care a solicitat instanței obligarea acestora in solidar la plata sumei de 50.000 lei reprezentând prețul materialelor si al muncii pentru realizarea construcției, a amenajărilor din Ploiesti, ., nr. 188, jud. Prahova care reprezenta punctul de lucru, constructie aflata pe terenul închiriat societății pârâte.
La termenul de judecata din 29.01.2013, reclamantele au depus la dosar, cerere precizatoare, context în care s-a dispus disjungerea acestei cereri calificata drept o modificare a acțiunii, sens în care s-a format un nou dosar, respectiv Ds. nr._ având ca obiect obligație de a face.
Ulterior, la termenul de judecata din 16.04.2013, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de pârâta - ., formându-se ds. nr._ având ca obiect obligație a face, care a fost conexat la Ds. nr._, astfel încât in dosarul inițial - Ds. nr._, obiectul acțiunii deduse judecății a rămas pretenții pe primul capăt al cererii inițiale.
În urma probelor administrate în cauză, la solicitarea părților, cu înscrisuri, interogatorii reciproce și expertize tehnice de specialitate topometrie, construcții civile, agricole și industriale, protecția mediului și contabilă, instanța de fond a pronunțat Sentința civilă nr. 8810/11.05.2013 prin care a admis acțiunea formulată de reclamantele I. M. și M. I., dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 8500 lei către reclamante reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 19.10._11 conform contractului de închiriere autentificat sub nr. 360/19.03.2001 modificat prin Actul adițional autentificat sub nr. 1497/17.04.2006, suma calculata conform raportului de expertiza contabila, întocmit in cauza de expert contabil C. N..
Împotriva sentinței sus - menționată, pârâta . declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând art. 304 indice 1 C.p.c.
Prin Decizia civilă nr. 1551/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în Ds. nr._, s-a respins recursul formulată de pârâta ., ca nefondat
În Ds. nr._, s-au administrat probe, respectiv: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, proba cu expertiza construcții civile.
La termenul de judecată din 05.02.2014, instanța a rămas în pronunțare pe fondul cauzei, acțiunea fiind repusă pe rol la 12.03.2014 în vederea discutării excepțiilor invocate de pârâtă prin concluziile scrise depuse la 10.02.2014, respectiv: excepția netimbrării acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii, părțile fiind citate cu mențiunea de a preciza temeiul de drept al cererilor formulate și de a timbra corespunzător pretențiile reciproce, sub sancțiunea anulării cererilor.
La termenul de judecată din 09.04.2014, instanța de fond a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii vizează o problemă de fond și a stabilit în sarcina reclamantelor obligația de a depune la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 593,26 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat si a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, excepția de netimbrare fiind una dintre acestea. Excepția de netimbrare, care ține de legala învestire a instanței, este una absolută, care poate fi invocată oricând, inclusiv din oficiu și este prioritară celorlalte excepții invocate de pârât.
În conformitate cu art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile evaluabile în bani se taxează la valoare.
Art. 5 din Ordinul nr. 760/C/1999 prevede că taxarea se face la valoarea din cerere. Instanța constată că pentru termenul de judecată din 09.04.2014, în urma repunerii cauzei pe rol, părțile au fost citate cu mențiunea de a preciza temeiul de drept al cererilor formulate și de a timbra corespunzător pretențiile reciproce, sub sancțiunea anulării cererilor.
La termenul de judecată din 09.04.2014, instanța de fond a pus în vedere apărătorului reclamantelor să depună la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 593,26 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Potrivit art. 20 alin. (1) și (2) teza I din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, “taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conf. alin. 3 al aceluiași articol, cu anularea cererii”.
În conformitate cu art. 35 alin. 3 din Ordinul nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în cazul în care taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Potrivit alin. 5 al art. 35 din Ordinul nr. 760/C/1999, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea cererii. Având în vedere că reclamantele nu și-au îndeplinit obligația stabilită
în sarcina acestora până la termenul acordat, instanța de fond a admis excepția netimbrării invocată de pârâta .. și a anulat cererea ca netimbrată.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta .. prin care a solicitat obligarea reclamantelor in solidar la plata sumei de 50.000 lei reprezentând prețul materialelor si al muncii pentru realizarea construcției, a amenajărilor din Ploiesti, ., nr. 188, jud. Prahova care reprezenta punctul de lucru, construcție aflata pe terenul închiriat societății pârâte, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform Actului de adjudecare emis la data de 17.04.2014 (fila 101 dosar) întocmit în dosarul de executare silită nr. 151/2013/g al Biroului Judecătoresc M. D., a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra construcției de la pârâta .. la reclamantele I. M. si M. I., motiv pentru care, prima instanță, observând obiectul cererii reconvenționale, pretenții, a constatat că cererea reconvențională este neîntemeiată și în consecință, în temeiul disp. art. 1073 potrivit căruia „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare” și disp. art. 998-999 Cod civ. „Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” a respins-o ca neîntemeiată.
F. de soluția pronunțată, instanța de fond a respins cererea părților privind obligarea reciprocă a acestora la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, avind in vedere gravele abuzuri comise de magistratul S. Z., față de drepturile procesuale ale acesteia, care a constituit completul de judecata si care a soluționat dosarele_ ,_ ,_ si_, precum si a manierei de distorsionare a adevărului in ceea ce privește starea de fapt expusa in prezenta sentința.
A învederat apelanta că este adevărat ca inițial a fost constituit dosarul nr._, prin care reclamante erau cele doua intimate din prezentul apel, si care au formulat o cerere de chemare in judecata prin care solicitau obligarea apelantei la plata unor sume de bani cu titlu de restanta chirie, precum si obligarea societății de a aduce terenul in starea inițiala in care acesta se afla mai înainte de a fi incheiat contractul de închiriere.
A arătat, de asemenea, că este adevărat, ca societatea a formulat o cerere reconvențională prin care solicita obligarea reclamantelor la plata contravalorii construcției edificata pe terenul acestora.
Apelanta a menționat că, inițial, acest dosar a fost examinat de mai multe complete de judecata, iar completul format din magistrat S. I. a fost cel care a încuviințat si administrat toate probele necesare soluționării cauzei, pâna la momentul in care acest dosar a fost preluat de magistrat S. Z..
A precizat totodată că, deși dosarul nr._ era in stare de judecata, întrucât toate probele solicitate la cererea pârtilor fusese administrate, în mod paradoxal, fără nici un argument juridic fundamentat, instanța de judecata, după mai multe amânări, a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea valorii chiriei datorata de apelantă, deși, potrivit actelor de la dosar si in raport de cererea formulata printr-o simpla operațiune de înmulțire se afla suma pretinsa. De altfel expertul contabil nu a ajuns si nu putea sa ajungă decât la același rezultat, la care se ajungea prin operațiunea înmulțirii valorii chiriei lunare cu lunile pentru care aceasta nu fusese plătită.
A arătat apelanta că acest magistrat, după ce a pus in vedere reclamantelor sa iși precizeze petitul nr. 2 de acțiune, a găsit de cuviința sa disjungă aceasta precizare de acțiune, de acțiunea inițiala si astfel se formează dosarul nr._, care are ca obiect obligația de a face.
Apelanta a menționată că, deoarece singurul obiectiv al acestui magistrat era acela de a crea un mare avantaj procesual reclamantelor, a uitat sa precizeze ce se întâmpla cu cererea reconvențională a apelantei, care rămăsese tot in dosarul nr._ .
Totodată, a învederat apelanta că, la următorul termen, fără ca vreo parte sa o solicite, sau fără ca instanța sa pună in discuția pârtilor o altă disjungere, același magistrat a dispus disjungerea cererii reconvenționale de petitul de cerere in pretenții, care mai rămăsese de soluționat in dosarul nr._, formându-se dosarul_ care trebuia sa aibă ca obiect pretenții, fiind astfel înregistrate pe rolul judecătoriei dosarele_ ,_ si_ .
Apelanta a arătat că judecătorul a soluționat separat cererea in pretenții, după care a conexat dosarul nr._ la dosarul nr._, astfel încât, dosarul nou format, respectiv 1975, după conexare avea ca obiect obligația de a face si pretenții.
A apreciat apelanta că se poate constata si dovedi ca interesul major al judecătorului a fost acela de a tergiversa soluționarea dosarului nr._, până la momentul in care intimatele din prezenta cauza reușeau sa execute creanța ce tocmai fusese stabilita de același judecător in dosarul nr._ .
A mai susținut apelanta că, in urma unei executări silite mobiliare, intimatele au adjudecat la un preț derizoriu construcția edificata de apelantă, deși fusese evaluata la nivelul anului 2011 la suma de 50.000 lei, judecătorul fondului a trecut la soluționarea dosarului nr._, pronunțând o hotărâre nelegala si netemeinica.
A apreciat apelanta că prin toata activitatea desfășurata de acest magistrat in toate aceste dosare, a dovedit rea credința de a respecta legea.
A învederat apelanta că nelegalitatea sentinței consta in încălcarea dispozițiilor art. 129 si 261 C.pr civila, astfel încât, potrivit art. 129 C.pr.civila instanța de judecata este obligata sa depună toate diligentele pentru aflarea si stabilirea adevărului, pentru ca numai așa se poate pronunța o hotarâre legala si temeinica, iar pe de alta parte potrivit art 261 alin 1 pct 5, c pr civ instanța este obligata sa arate motivele de fapt si de drept care i-au format covingerea, precum si acelea pentru care a respins cererea pârtilor.
Apelanta a susținută că datorita relei credințe de care a dat dovada instanța de fond, aceasta nu avea practic nici un interes in aflarea si stabilirea adevărului si a pronunțării unei sentințe legale, iar pe de alta parte daca ar fi încercat sa răspundă argumentelor apelantei privind izvorul obligațional de plata al intimatelor, ar fi trebuit sa iși contrazică propriile afirmații.
De altfel din analiza conținutului sentinței atacate rezulta, potrivit susținerilor apelantei că, in realitate instanța de fond nu a reținut nimic din starea de fapt ce trebuia sa o analizeze prin prisma petitului de obligare a intimatelor reclamante la despăgubiri, iar cu privire la chestiunile de drept, intre cererea acesteia si susținerea instanței de fond sunt doua linii paralele. In ceea ce privește starea de fapt, a apreciat apelanta că aceasta nu a fost analizata, mărginindu-se numai la a menționa in istoricul cauzei in ce consta cererea reconvenționala, fără a face o verificare efectiva a acestora.
Cu privire la situația de drept, a arătat apelanta că se constata ca instanța de judecata nu face nici un comentariu cu privire la conținutul solicitărilor noastre prin prisma dispozițiilor art. 494 c civ.
De asemenea, deși in notele scrise a făcut o analiza amănunțita a obligațiilor stabilite prin contractul de închiriere si a efectelor acestuia, instanța de fond nu și-a amintit nimic cu privire la acest aspect.
Contrar legii, a apreciat apelanta că instanța de fond a făcut trimitere la art 998-999 susținând ca acesta ar fi singurul izvor al cererii in pretenții, însă, a precizat ca izvorul dezdăunării îl reprezintă conținutul art. 494 c civil, menționând totodată că instanța de fond, în mod eronat, a susținut ca transferul dreptului de proprietate asupra construcției s-a făcut in urma actului de adjudecare, care ar fi operat in executarea silita. A arătat apelanta că transferul dreptului de proprietate de la societate la intimate a operat la încetarea contractului de închiriere prin efectele accesiunii imobiliare.
O altă critică adusă hotărârii instanței de fond este aceea că, în accepțiunea apelantei, instanța fondului a interpretat și aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile legale referitoare la încheierea, executarea si încetarea contractului, ale dispozițiilor legale privind accesiunea imobiliara si ale dispozițiilor aret 494 alin 3 c civ.
Cu privire la dispozițiile legale privind încheierea, executarea si încetarea contractelor, a susținut apelanta ca instanța de fond avea obligația sa verifice baza legala a raporturilor juridice stabilite intre parti, fiind evident ca intimatele, in calitate de proprietare a terenului ce a făcut obiectul contractului de închiriere, au încheiat un asemenea contract cu apelanta pentru o perioada de 10 ani.
A arătat totodată apelanta că este adevărat ca societatea in dorința sa de a edifica o construcție cu destinația spălătorie auto, a solicitat consimțământul expres in acest sens al proprietarelor, consimțământ care s-a dat, iar pe baza acestor acte, respectiv contract si (declarație) consimțământ de construire, societatea a primit autorizație de construire provizorie, edificând o spălătorie auto pe terenul proprietatea reclamantelor.
A menționat de asemenea că este adevărat ca potrivit clauzelor contractuale, societatea la momentul încetării contractului de închiriere avea obligația sa aducă terenul in forma inițiala, respectiv sa iși ridice materialele folosite la edificarea acestei construcții.
A arătat apelanta că, în anul 2011, când trebuia sa înceteze contractul (mai precis 19.03.2011), societatea știind ce obligații îi reveneau la momentul încetării contractului, mai ales in condițiile in care reclamantele notificase intenția lor de a nu mai prelungi contractul, s-a adresat autorității publice locale sa ii elibereze autorizația de demolare. După ce societatea apelantă a făcut acest demers, Primăria Ploiești a primit o notificare din partea intimatelor, in calitate de proprietare ale terenului, ca nu doresc ca aceasta construcție sa fie demolata si ca atare sa nu se elibereze autorizația de demolare. F. de aceasta împrejurare autoritatea publica locala competenta in emiterea autorizației de demolare, a comunicat apelantei faptul ca se respinge cererea de eliberare a autorizației de demolare, având in vedere cererea expresa a proprietarelor terenului de a nu se demola construcția.
A menționat apelanta că cele doua intimate au notificat si societatea sa nu demoleze construcția si să fîe lăsat terenul in forma existenta la încetarea contractului de închiriere, în urma acestei cereri directe si neîndoielnice, societatea nemaiputând sa demoleze construcția.
A mai susținut ca singura posibilitate de a-si recupera contravaloarea acestei construcții a societății era de a solicita prin instanța de judecata obligarea proprietarelor terenului la plata contravalorii sporului de valoare al fondului, arătând totodată că, prin demersurile făcute de cele doua intimate, atât la autoritatea publica locala competenta la eliberarea autorizației de demolare, cit si prin notificarea expresa adresata societății., acestea și-au manifestat neîndoielnic intenția de a deveni proprietarele construcției prin accesiune imobiliara.
Apelanta a apreciat că . își au aplicabilitatea dispozițiile art. 494 alin 3 ultima teza si anume, când construcția a fost făcuta de o a treia persoana cu buna credința, proprietarul are dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor si prețul muncii, sau de a plați o suma de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului.
A făcut mențiunea apelanta că, in situația concreta in care proprietarele terenului au înțeles sa preia construcția in proprietatea lor, trebuia sa o despăgubească cu contravaloarea creșterii fondului, problema esențiala, fiind aceea de a stabili când a operat transferul de proprietate asupra construcției de la societate la reclamantele intimate, apreciind că, pentru stabilirea acestui aspect trebuia verificată modalitatea de transmitere a proprietății si data operării sale.
Apelanta a arătat că, potrivit art 645 c civ vechi, proprietatea se dobândește prin accesiune sau încorporațiune și verificând dispozițiile secțiunii I, din capitolul II al titlului II din codul civil, intitulata despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile se constata ca se regăsesc si situațiile prevăzute de art 494 alin3, c civ.
In ceea ce privește data la care a operat aceasta accesiune, a susținut apelanta ca aceasta coincide cu data de 19.03.2011, data încetării contractului de închiriere, întrucât acesta este momentul când intre părți au încetat orice raporturi juridice cu privire la contractul de închiriere existent.
A susținut totodată, ca momentul accesiunii nu poate coincide cu cel al notificării apelantei, întrucât acest act de voința unilaterala este in termenul de executare al contractului de închiriere si astfel până la încetarea efectiva a acestuia, reclamantele puteau reveni asupra solicitărilor din notificare, sa retragă solicitarea formulata si astfel sa redevină aplicabile clauzele contractuale, iar cum o asemenea manifestare de voința nu a intervenit până la aceasta data, la termenul din 19.03.2011 au fost stinse orice obligații născute in baza contractului de închiriere.
A mai criticat apelanta hotărârea instanței de fond și în sensul că aceasta a interpretat si aplica greșit dispozițiile art 998-999 c civ.
Apelanta a arătat că este foarte adevărat ca deosebirea intre răspunderea contractuala si cea delictuala, presupune o buna cunoaștere a definițiilor contractului si delictului, insă, instanța de fond a făcut trimitere la neaplicarea dispozițiilor art. 998c civ, in contextul în care nu face nici un fel de comentariu asupra vreunei pretinse fapte ilicite.
Așadar, a apreciat apelanta că instanța de fond a fost . de drept, confundând instituții fundamentale ale dreptului civil, respectiv dreptul de proprietate, contractul si delictul.
A menționat totodată că, dacă instanța de fond ar fi analizat cu mai mare atenție dispozițiile art. 494 alin 3 C.civ, la care a făcut trimitere expresa in notele scrise, ar fi putut ajunge la concluzia ca nu fapta ilicita este izvorul acțiunii apelantei, ci obligațiile născute din dreptul acesteia de proprietate.
Apelanta a mai susținut că cel mai grav lucru, care demonstrează necunoașterea legii, este trimiterea de instanța de fond atât la conținutul art. 1073 c civ cit și la art 998-999 c civ., aceste dispoziții excluzându-se reciproc, apreciind că daca se face trimitere la art 1073 C. civ înseamnă ca se acceptă ca exista o obligație convenționala, și ca atare e necesar a fi examinate efectele unei convenții, inclusiv posibilitatea atragerii răspunderii contractuale.
Totodată, a menționat apelanta că, daca se face trimitere la art. 998-999 c civ, trebuie analizat un fapt juridic cauzator de prejudiciu, însă, in cauza de fata singurul temei de drept aplicabil fiind cel consacrat de art. 494 alin 3 c civil.
În continuare se critică sentința instanței de fond care a făcut trimitere la asa zisul act de adjudecare, refuzând sa analizeze probele administrate, respectiv expertizele executate in dosar, susținând ca acest lucru a fost făcut de asemenea cu intenția directa de fraudare.
A apreciat apelanta că instanța de fond ar fi trebuit sa stabilească valoarea creanței acesteia la data nașterii ei si nu la pretinsa data la care s-ar fi făcut evaluarea in cadrul executării silite, judecătorul fondului refuzând sa examineze maniera de evaluare a bunului imobil in faza de executare silita, pentru ca ar fi descoperit ca intre obiectivele stabilite in faza procesuala si cea din executarea silita există deosebiri fundamentale, in sensul ca in procedura cercetării judecătorești evaluarea s-a făcut fata de un bun imobil, pe cita vreme in executarea silita s-a efectuat procedura evaluării bunurilor mobile.
A susținut totodată apelanta că refuzul nejustificat de a analiza probele administrate in cauza si refuzul total de a analiza nașterea dreptului nostru la despăgubire, face ca hotărârea sa fie netemeinică.
A arătat că, din moment ce prin cererea de chemare in judecata s-a solicitata obligarea reclamantelor intimate la despăgubirea cu contravaloarea clădirii, este evident ca acest lucru nu se putea cere decât in condițiile in care apelanta nu mai era proprietarii construcției.
De asemenea, apelanta a învederat că aceasta situație de fapt nu a fost contestata nici un moment, nici de intimate si nici de instanța de fond, care trebuia sa constate ca valoarea creanței apelantei se raporta la valoarea de la momentul exercitării acțiunii si ca atare trebuia sa constate ca intre valoarea stabilita de expert Seminenco si cea stabilita in procedura executării silite era o diferența esențiala, societatea apelantă rămânând si fără construcție si obligata fata de intimate.
A solicitat instanței de apel sa îndrepte abuzul instanței de fond, sa dispună completarea probatoriului cu înscrisuri in sensul de a fi depus raportul de expertiză efectuat in faza de executare silita, solicitând admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței atacate si pe fond admiterea cererii reconvenționale, in sensul de a obliga intimatele la plata valorii construcției astfel cum a fost evaluata de expert Seminenco si anume de 50.947 lei, cu cheltuieli de judecata in fond si apel.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 244 alin.1 instanța poate suspenda judecata, atunci când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul altei judecăți.
În cauză, intimata-reclamantă –pârâtă a solicitat suspendarea judecății invocând faptul că pe rolul Judecătoriei Ploiești se află în curs de soluționare cauza ce formează obiectul dosarului nr._, având ca obiect contestație la executare, fiind contestată modalitatea prin care s-a adjudecat imobilul, iar de soluția dată în dosarul nr._ depinde soluția din acest dosar.
Analizând cererea de suspendare prin prisma art. 244 alin.1 raportat la obiectul cererii reconvenționale, Tribunalul apreciază că se impune respingerea cererii de suspendare, întrucât dezlegarea pricinii din dosarul nr._ nu depinde de modalitatea de soluționare a contestației la executare.
Pe fondul apelului, Tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește susținerea apelantei privind greșita modalitate a disjungerii, judecării separate sau a conexării pricinilor, tribunalul apreciază că este nefondată, întrucât aceste măsuri au fost luate pentru buna administrare a justiției, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, iar în măsura în care nu s-a produs nicio vătămare, acestea nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar.
În cauză, tribunalul reține că măsurile administrative dispuse de judecătorul primei instanțe nu au fost în măsură să producă o vătămare apelantei.
În ceea ce privește aspectele ce țin de aprecierea subiectivă a părților referitoare la conduita magistratului fondului, tribunalul reține că acestea nu pot forma obiectul unei căi de atac, mai mult aceste sunt simple susțineri nedovedite prin nicio probă.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât au fost încălcate disp. art.129 Cod proc.civ. și art. 261 Cod proc.civ., tribunalul reține că este nefondată întrucât rolul activ al judecătorului nu se analizează separat ci ținând cont de alte principii procesuale, respectiv principiul disponibilității, principiul contradictorialității și principiul aflării adevărului judiciar (susținut de probe). În cauză, tribunalul reține că rolul activ al judecătorului trebuie să fie diminuat în cazul în care părțile beneficiază de asistență juridică calificată, întrucât judecătorul nu trebuie să se substituie părțile și nici nu are rol de avocat al vreuneia dintre părți.
În ceea ce privește susținerea privind greșita aplicare și interpretare a disp. art. 494 Cod civil, Tribunalul reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr.360/2001 prin care s-a închiriat apelantei pârâte reclamante, terenul în suprafață de 160 mp. indiviz din suprafața de 340 mp., indiviz din suprafața de 840 mp., teren situat în Ploiești, . (fostă ..188, jud. Prahova, chiria lunară stabilită, inițial, fiind în cuantum de 30 RON (300.000 ROL).
Prin Actul adițional nr.1497/1704.2006, cuantumul chiriei a fost stabilit la suma de 500 RON (5.000.000 ROL), iar durata închirierii a fost de 10 ani.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat la instanța de fond, pe acest teren a fost amenajată o construcție metalică pentru prestări servicii auto, pentru ca apelanta pârâtă să își poată desfășura activitatea.
La data de 24.04.2001 a fost întocmit certificatul de urbanism pentru „construcție metalică provizorie pentru prestări servicii”.Ulterior, a fost obținută și autorizația de construire a acestei construcții metalice, conform autorizației nr. 631/27.08.2001încheiandu-se și procesul-verbal de recepție nr. 2 la data de 25.07.2002.
Prin notificarea nr.68/17.03.2011, s-a pus în vedere apelantei pârâte-reclamante, prin reprezentantul său legal - asociat unic B. R. P., faptul că, începând cu data de 19.03.2011, contractul de închiriere încetează, ca urmare a împlinirii termenului de închiriere, apelanta fiind anunțată că intimatele nu înțeleg să mai prelungească contractul sau să încheie un nou contract.
Prin sentința civilă nr. 8810/14.05.2013, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a admis acțiunea formulată de intimatele reclamante I. M. și M. I., dispunând obligarea apelantei pârâte la plata sumei de 8.500 lei reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 19.10._11, conform contractului de închiriere aut. sub nr.360/19.03.2001, modificat prin Actul adițional aut. sub nr.1497/17.04.2006, potrivit raportului de expertiză contabilă contabil C. N..
Tribunalul reține că prin notificarea comunicată prin intermediul executorului Judecătoresc P. A., intimatele – pârâte au adus la cunoștința apelantei reclamante încetarea contractului de închiriere începând cu data de 19.03.2011 și au solicitat ca la părăsirea spațiului închiriat, construcția existentă pe acest teren se fie menținută. (fila 7 dosar fond_ ). În ceea ce privește acest aspect, Tribunalul reține că susținerile intimatelor din notele scrise sunt nefondate, întrucât contractul de închiriere încheiat între părți prin care se stipulase obligația apelantei să predea proprietarelor terenul în starea în care a fost închiriat încetase la data de 19.03.2011, iar proprietarele terenului și-au manifestat expres voința de a păstra construcția, or în acest caz, apelanta nu mai putea proceda la demolarea acestei construcții.
De asemenea, Tribunalul reține faptul că nu prezintă relevanță că apelanta nu mai este proprietarul construcției, întrucât acțiunea formulată vizează un drept de creanță reprezentat de contravaloarea prejudiciului suferit de apelantă, izvorul pretențiilor sale fiind îmbogățirea fără o justă cauză a intimatelor.
De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că a început executarea silită a apelantei iar intimatele au devenit adjudecatarele imobilului construcție, întrucât drepturile ambelor părți izvorăsc din acte/fapte juridice diferite și produc efecte diferite, în prezent ambele părți având un drept de creanță cert lichid și exigibil, una împotriva celeilalte, putându-se proceda eventual la o compensare parțială a acestor creanțe.
De regulă, proprietarul terenului devine, prin accesiune, și proprietar al construcțiilor, plantațiilor și lucrărilor realizate, având însă obligația să-l despăgubească pe constructor tot pe temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză.
Tratamentul juridic al constructorului este însă diferit, după cum el a fost rea-credință sau, dimpotrivă, de bună-credință. Cu privire la tratamentul juridic al constructorului de rea-credință trebuie stabilit faptul că prin constructor de rea-credință se înțelege acea persoană care ridică o construcție sau face o plantație sau altă lucrare pe un teren, cunoscând că terenul în cauză nu-i aparține, ci este proprietatea altuia. Într-o astfel de ipoteză, potrivit art. 494 alin. 1-2 și alin. 3, prima parte, proprietarul terenului are dreptul de a opta pentru una din următoarele posibilități: fie să invoce accesiunea devenind proprietar al construcției, plantației ori lucrării respective, cu obligația de a plăti constructorului de rea-credință valoarea materialelor și prețul muncii, fie să-l oblige pe constructorul de rea-credință să procedeze la desființarea sau ridicarea construcției, plantației sau lucrării respective, pe propria lui cheltuială, și de a pretinde daune-interese, dacă a suferit un prejudiciu, în condițiile răspunderii civile delictuale. În literatură s-a susținut în ceea ce privește constructorul de rea-credință că acesta nu se bucură de dreptul de retenție, întrucât posesia sa asupra imobilului a fost întotdeauna cu titlu precar și nicidecum sub nume de proprietar, așa cum se întâmplă cu constructorul de bună-credință.
Prin constructor de bună-credință se înțelege acea persoană care ridică o construcție, face o plantație sau altă lucrare pe un teren, având convingerea fermă, dar eronată, că acel teren se află în proprietatea sa. De regulă, buna-credință rezultă din existența unui titlu asupra terenului, titlu ale cărei vicii nu sunt cunoscute de către dobânditor.
Art. 494 alin 3, parte finală prevede că proprietarul terenului devine, prin accesiune, în mod obligatoriu, și proprietar al construcției, plantației sau lucrării, fără a putea cere demolarea ori desființarea ei în cazul bunei-credințe. Invocând accesiunea, proprietarul terenului este îndatorat, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, să-l despăgubească pe constructor. În ce privește întinderea obligației de despăgubire, proprietarul terenului are dreptul să opteze între două soluții posibile: să-l indemnizeze pe constructor cu o sumă de bani egală cu valoarea materialelor și prețul muncii; să-i plătească o sumă de bani reprezentând sporul de valoare a terenului înregistrat ca urmare a ridicării construcției, efectuării plantației sau facerii altei lucrări.
În cauză, tribunalul reține că apelanta a construit cu acordul proprietarelor terenului. În această situație, este evident că intimatele, în calitate de proprietare ale terenului au devenit proprietarele construcției, iar apelanta este îndreptățită să obțină despăgubiri, potrivit principiului îmbogățirii fără justă cauză.
În ceea ce privește valoarea acestei despăgubiri, Tribunalul apreciază că intimatele aveau la dispoziție două posibilități: pe de o parte să-l indemnizeze pe constructor cu o sumă de bani egală cu valoarea materialelor și prețul muncii; sau să-i plătească o sumă de bani reprezentând sporul de valoare a terenului înregistrat ca urmare a ridicării construcției.
Întrucât intimatele proprietare nu au recunoscut dreptul apelantei la despăgubiri, nu și-au manifestat dreptul de opțiune, acesta aspect a rămas în sarcina instanței care trebuie să stabilească valoarea acestor despăgubiri.
Tribunalul reține că în dosarul inițial, respectiv_, din care s-a disjuns cererea reconvențională formulată de către apelantă, au fost efectuate mai multe expertize și întocmite mai multe rapoarte de expertiză însă cu obiective diferite.
Pentru apelantă, raportat la cererea reconvențională a fost încuviințată proba cu expertiză de specialitate construcții, cu obiectul de a se evalua costul materialelor și a manoperei pentru realizarea construcției –spălătorie auto, situată în Ploiești, G. G. C., intimatele neopunându-se la efectuarea expertizei cu astfel de obiectiv și neformulând un obiectiv suplimentar. (a se vedea încheierea de ședință din 15.11.2011 dosar_ -fila 73).
De asemenea, în același dosar, pentru intimate, printre altele, a fost încuviințată și proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții având ca obiectiv „stabilirea lucrărilor care sunt necesare pentru ca terenul să revină la forma inițială, anterior contractului de închiriere.
Atât expertiza construcții încuviințată la solicitarea intimatelor cît și raportul de expertiză construcții încuviințat la solicitarea apelantei au evaluat construcția însă în raport de obiectivele stabilite de către instanță, astfel că valoarea stabilită în raportul de expertiză C. C. înregistrat la BLE 1027/12.12.2011 este diferită de valoarea stabilită în raportul de expertiză construcții Seminenco G. înregistrat la BLE sun nr. 54/23.01.2012.
Tribunalul reține că, în mod corect instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de către intimate, (a se vedea încheierea de ședință din 21.02.2012 –fila 124 dosar 5355) întrucât expertizele au avut obiective diferite la care au răspuns ambii experți. Astfel, expertul C. a evaluat construcția în vederea stabilirii lucrărilor necesare pentru demolarea construcției, calculând valoarea manoperelor necesare pentru desființarea construcțiilor și instalațiilor etc, pe când expertul Seminenco a evaluat despăgubirea ce s-ar cuveni apelantei reprezentând o sumă de bani egală cu valoarea materialelor și prețul muncii.
În ceea ce privește valoarea construcției stabilită în procedura executării silite, tribunalul reține că dispozițiile legale ce guvernează materia executării silite prevăd facultatea recurgerii de către executorul judecătoresc la efectuarea expertizei prețuitoare a bunului imobil urmărit, conform art. 500 alin. (2) C. proc. civ, însă expertiza efectuată are natura juridică a unei forme de executare silită supuse controlului de legalitate al instanței de executare.
Este adevărat că, potrivit art. 2 din OG nr 2/2000 Expertiza tehnica efectuata din dispoziția organelor de urmărire penala, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiza tehnica judiciara, însă aceasta a fost efectuată într-o procedura necontencioasă, împotriva acesteia apelanta a formulat contestația la executare, iar prin raportare la cauza pendinte, expertiza efectuată de expert M. I., are valoarea unei expertize extrajudiciare, astfel că Tribunalul apreciază că această expertiză are o valoare probatorie inferioară raportului de expertiză efectuat de către Expert Semimenco G..
În concluzie, Tribunalul reține că expertul Seminenco G. a răspuns obiectivelor formulate, a respectat dispozițiile legale în materie, folosind în mod corect metoda valorii de înlocuire și aplicând în mod corect coeficienții de corecție, motiv pentru care omologhează raportul de expertiză întocmit de către expert Seminenco G., înregistrat la BLE sub nr. 54/23.01.2012, și față de considerentele de fapt și drept expuse anterior, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., va admite apelul declarat de apelanta pârâtă ., împotriva sentinței civile nr._/09.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va admite cererea reconvențională formulată de către . și va obliga intimatele în solidar la plata către apelantă a sumei de 50.974 RON conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de către expert Seminenco G..
Va lua act că apelanta va solicita cheltuielile pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de către intimat I. M., ca neîntemeiată
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă ., cu sediul în Ploiești, ., nr. 23, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/09.07.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. M., domiciliată în Ploiești, ., nr. 188, jud. Prahova și M. I., domiciliată în București, sector 1, ., nr. 10.
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că admite cererea reconvențională formulată de către . și obligă intimatele în solidar la plata către apelantă a sumei de 50.974 RON conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de către exp. Seminenco G..
Ia act că apelanta va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi16.03.2015.
Președinte, Judecător,
E. C. D. G. D.
Grefier,
A. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red.E.C.D../tehnored.I.I.E.
5 ex./ 11.05.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. Z. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1008/2015. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
