Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2188/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 2188/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 917/105/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.2188

Ședința publică din data de 19.05.2015

PREȘEDINTE - R. C.

JUDECĂTOR - M. C. A.

GREFIER - CARDAȘOL I. N.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. C. J. domiciliat în mun. Câmpina, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 2419/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații P. I. D., P. G. E., A. G. C., toți cu domiciliul în mun. Câmpina, ., jud. Prahova și S. Ș. cu domiciliul în București, ..59, .> La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reprezentați de avocat T. M., lipsind contestatorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Apărătorul intimaților, având cuvântul, arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimaților în dezbateri.

Apărătorul intimaților, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar pe fond respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr._, contestatorul P. C. J. a chemat în judecată pe intimații P. I. D., P. G. E., A. G. C. și S. Ș., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 233/03.04.2014 a Tribunalului Prahova și stabilirea unui termen de judecată în scopul rejudecării recursului cu posibilitatea administrării probatoriului invocat de el în calea de atac a apelului.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că la stabilirea cadrului procesual vizând părțile, ar fi trebuit să fie introdusă în calitate de reclamantă și soția sa, P. I. M., motiv pentru care decizia este lovită de nulitate absolută, instanța având obligația să dea dovadă de rol activ.

A mai arătat contestatorul că sentința cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire, fiind inexplicabilă respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâților de a demola anexa și partea de acoperiș ce se suprapune peste acoperișul său, fiind incidente disp. art. 322 pct. 2 c.pr.civ. în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, având în vedere și înscrisurile noi descoperite de ei după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței.

A precizat contestatorul că, din cauza conivenței frauduloase dintre intimați și martorele I. C. E. și S. E. L., prin sentința civilă nr.1065/05.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a anulat procesul-verbal de contravenție, martorele declarând că la imobilul intimatului P. I. D. nu s-a efectuat nicio modificare sau extindere, nu a fost închisă nicio verandă, deși prin procesul-verbal se constată că, urmare deplasării pe teren, s-a constatat existența unei construcții fără autorizație, astfel că din cauza anulării acestui proces-verbal prin sentința civilă nr.1065/2013, sentința civilă nr.2419/2013 nu-și mai poate produce efectele, aceasta fiind și intenția intimatului.

Totodată, contestatorul a susținut că, pe de altă parte, aceleași martore au declarat în dosarul nr._ în ședința publică din data de 23.01.2013 că știu că intimații au efectuat o . lucrări la casa acestora, au închis veranda, declarând astfel mincinos în funcție de interesul intimaților în fiecare dosar.

S-a arătat de către contestator și faptul că, prin adresa nr._ emisă de Primăria Câmpina i se comunică faptul că urmare anulării procesului-verbal de contravenție, consideră că nu intimații au realizat extinderile la imobil, ci proprietarul anterior deși, conform declarației vechiul proprietar A. G., depusă în dosarul nr._, au fost efectuate lucrări doar la interiorul imobilului, cum și instanța a reținut în expozeu, relevant fiind actul nou emis de primărie și care practic demonstrează imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor sentințelor.

La data de 06.03.2015 intimații P. I. D., P. G. E. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare întrucât, prin decizia nr. 233/2014 s-a respins apelul declarat de contestator, fără ca acesta să mai declare recurs împotriva deciziei și, deși nu s-a menționat temeiul de drept al contestației în anulare ci temeiul de drept al cererii de revizuire formulată de către același contestator împotriva aceleiași decizii și care face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Prahova, totuși, din analiza motivelor prezentate se poate deduce c ă acesta își întemeiază soluția pe disp. art. 318 c.pr.civ., în condițiile în care nu se invocă niciun viciu de procedură și nici încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, iar art. 318 c.pr.civ. vizează hotărârile pronunțate în recurs or, în cauză, contestația vizează o hotărâre pronunțată în apel, fiind astfel inadmisibilă.

Pe fondul contestației în anulare, contestatorii au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că motivele invocate nu reprezintă greșeli materiale în sensul disp. art. 318 c.pr.civ., că susținerea vizând greșita neintroducere în cauză a soției contestatorului este total neîntemeiată deoarece procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, caz în care instanța nu poate dispune cu privire la părțile din cauză, mai ales că soția contestatorului nu ar fi justificat calitate procesul pasivă în cauză cât timp căsătoria a intervenit ulterior declanșării procesului și deci nu are niciun drept de proprietate asupra imobilului, iar celelalte susțineri din cadrul contestației dovedesc, în realitate, încercarea contestatorului de a se rejudeca pricina, de a se reanaliza probatoriile, lucru inadmisibil într-o cale extraordinară de atac.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin decizia nr. 233/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, s-a respins cererea de completare a probatoriilor formulată de apelantul reclamant P. C. J. și s-au respins apelurile formulate de apelantul reclamant P. C. J., de apelantul pârât P. I. D. și de apelanta intervenientă reclamantă P. G. E., împotriva sentinței civile nr.2419/10.10.2013 a Judecătoriei Câmpina, ca nefondate reținându-se în esență că, potrivit probelor administrate, în special expertizele efectuate în cauză demonstrează temeinicia soluției pronunțată de instanța de fond, apelurile declarate, sub toate motivele invocate fiind nefondate, nemulțumirile apelanților nefiind susținute de niciuna din probele administrate, decizie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâtul P. I. D. și de intervenienta P. G. E., ca nefondat, în baza deciziei nr.2593/08.12.2014 a Curții de Apel Ploiești.

Art. 318 c.pr.civ nemodificat prevede că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că prin decizia nr. 233/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, s-a respins cererea de completare a probatoriilor formulată de apelantul reclamant P. C. J. și s-au respins apelurile formulate de apelantul reclamant P. C. J., de apelantul pârât P. I. D. și de apelanta intervenientă reclamantă P. G. E., împotriva sentinței civile nr.2419/10.10.2013 a Judecătoriei Câmpina, ca nefondate reținându-se în esență că, potrivit probelor administrate, în special expertizele efectuate în cauză demonstrează temeinicia soluției pronunțată de instanța de fond, apelurile declarate, sub toate motivele invocate fiind nefondate, nemulțumirile apelanților nefiind susținute de niciuna din probele administrate, decizie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâtul P. I. D. și de intervenienta P. G. E., ca nefondat, în baza deciziei nr.2593/08.12.2014 a Curții de Apel Ploiești.

Ca atare, atât timp cât în baza deciziei civile nr. 233/03.04.2014, irevocabilă, a fost respins apelul declarat de apelantul reclamant P. C. J., ca nefondat, constatându-se netemeinicia motivelor invocate de către contestator, înseamnă că, în realitate, nu există nici o împrejurare care să ateste existența unei greșeli materiale la momentul soluționării apelului, întrucât în speță prin intermediul contestației în anulare nu se poate repune în discuție, nu se poate analiza din punct de vedere al temeiniciei sau netemeiniciei anumite pretenții care au făcut obiectul soluționării irevocabile în baza unei hotărâri judecătorești între părți, ocazie cu care contestatorul nu poate pretinde reanalizarea acestor pretenții și care vizează însuși fondul cauzei soluționat deja irevocabil și nicidecum o greșeală materială.

Împrejurările invocate de către contestator constând în neintroducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a soției sale, în analizarea în mod deficitar a probelor administrate în cauză, în respingerea capătului de cerere vizând obligarea pârâților de a demola anexa și partea de acoperiș ce se suprapune peste acoperișul său, în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a sentinței civile atacate, în declararea de către martorele audiate a unor împrejurări false ca fiind adevărate, existența unor înscrisuri noi, exced unei contestații în anulare, întrucât în realitate acestea nu fac parte din categoria situațiilor reglementate de disp. art.318 referitoare la existența unei greșeli materiale, ci dimpotrivă repun în discuție temeinicia sau netemeinicia unor probe existente la dosar, analizarea sau neanalizarea legalității, nelegalității unor acte, aspecte ce nu pot face obiectul unei contestații în anulare, contestație în cadrul căreia se analizează existența sau inexistența unei greșeli materiale.

Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare întrucât contestatorul are dreptul, în principiu, să formuleze contestație împotriva unei hotărâri pronunțată de instanța de apel, cu atât mai mult cu cât decizia nr. 233/2013 a rămas și irevocabilă prin respingerea recursului în baza deciziei nr. 2593/2014 a Curții de Apel Ploiești, urmând ca instanța, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a temeiurilor de drept incidente în cauză, să se pronunțe cu privire la temeinicia sau netemeinicia pretențiilor contestatorului și, constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.318 c.pr.civ., va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimați prin întâmpinare.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. C. J. domiciliat în mun. Câmpina, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 2419/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații P. I. D., P. G. E., A. G. C., toți cu domiciliul în mun. Câmpina, ., jud. Prahova și S. Ș. cu domiciliul în București, ..59, ., ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

R. C. M. C. A.

GREFIER,

Cardașol I. N.

Operator de date cu caracter personal nr. 5595

Red./Tehnored. CR

7ex./29.05.2015

D.a._ – Tb. Prahova

J.a. – C. M.; N. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2188/2015. Tribunalul PRAHOVA