Suspendare provizorie. Decizia nr. 1577/2015. Tribunalul PRAHOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1577/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 941/331/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1577
Ședința publică din data de 07.04.2015
Președinte: N. C.
Judecător: D. G.
Grefier: A. Ș. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de contestatoarea S. L., CNP_, cu domiciliul in municipiul B., ., județul B., împotriva Sentinței civile nr. 1430/21.10.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata . IFN SA, Înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, C. RO_, cu sediul in București, .. 6 A, parter, sector 2.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform chitanței . nr._ (86)/27.01.2015, ce a fost anulată și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură: la data de 27.01.2015, prin fax și, respectiv, la data de 29.01.2015, prin poștă, dovada de achitare de către apelanta – contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței susmenționate; la data de 23.02.2015, întâmpinare formulată de intimată, iar la data de 31.03.2015, răspunsul apelantei – contestatoare la întâmpinarea susmenționată, însoțită de un set de înscrisuri, după care,
Tribunalul invocă din oficiu excepția tardivității declarării apelului și rămâne în pronunțare, în principal, cu privire la excepția invocată din oficiu și, în subsidiar, pe fond.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față constata următoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei B. sub nr._/24.10.2013, contestatoarea S. L. a formulat contestatie la executare impotriva executarii silite pornită in dosarul de executare nr. 252/2013 al B. N. E. M. solicitand anularea titlurilor executorii si suspendarea executarii silite pana la solutionarea prezentei contestatii, in contradictoriu cu intimata . IFN SA.
In motivarea contestatiei se arată că prin adresa din 16.08.2013, in ds. de executare nr. 252/2013 a fost înștiințata că s-a dispus inființarea popririi asupra veniturilor ce i se cuvin de la Gradinita cu Program Prelungit, până la concurența sumei de 14.053,84 lei, compusă din 12.404,84 lei reprezentând debit restant la care se adaugă dobânzi penalizatoare calculate zilnic până la achitarea integrală a debitului, stabilite prin titlul executoriu si 1.649 lei reprezentând cheltuieli de executare, stabilite prin încheierea pronunțată la 16.08.2013.
La data de 17.06.2008 contestatoarea a incheiat cu intimata . IFN SA ( in prezent . IFN SA) contractul de credit nr._ in vederea achizitionării unui laptop pentru suma de 4334,27 lei, după care s-a incheiat actul aditional nr.1/24.06.1011 privind reesalonarea creantei de 6878,35 lei compusa din suma datorata, dobanzi si comisioane, actul fiind incheiat sub amenintarea executarii silite.
Se mai arata ca, desi a achitat parte din debit, s-a trecut la executarea silita, astfel ca executorul a procedat la intocmirea formelor de executare pentru suma de 14.053,84 lei in dosarul de executare, suma de doua ori mai mare decat creditul acordat, sens in care intelege sa conteste atât titlul executoriu, cat si actele de executare si masurile luate in dosarul de executare nr. 252/2013 aflat la B. N. E. M..
In drept s-au invocat dispozitiile art. 71 si urm. C. proc.civ.
S-au solicitat ca probe inscrisuri, expertiza contabila, precum si orice alte mijloace de proba a caror necesitate va reiesi din dezbateri si s-au anexat inscrisuri.
Intimata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei B., iar pe fond respingerea contestatiei la executare.
Prin sentinta civila nr. 6325/07.04.2014 Judecătoria B. a admis exceptia de necompetenta teritoriala si a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecătoriei Vălenii de M., dosarul fiind intregistrat sub nr._ /30.04.2014.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri pentru ambele părti, fiind respinsa aproba cu expertiza contabila .
Prin sent.civ. nr. 1430/21.10.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., instanta retine urmatoarele:
In cauza de fața s-a invocat prin intampinare exceptia tardivitații formularii contestatiei la executare indreptata impotriva insasi executarii silite realizate in dosar executional nr.252/2013 iar din oficiu instanta de judecata a invocat si exceptia netimbrarii capatului de cerere avand ca obiect suspendarea executarii silite, ambele exceptii fiind solutionate la termenul din data de 12.08.2014 avand in vedere considerentele ce se regasesc in cuprinsul incheierii pronuntate la acea data.
In cauza, se constata totodata ca s-a formulat si o contestatie la titlu in sensul ca s-au apreciat ca fiind abuzive o . clauze inserate in contractul de credit nr._ si actul aditional nr.1/24.06.2011. Astfel, se retine ca debitoarea a invederat instantei faptul ca nu i-au fost comunicate niciodata conditiile speciale cuprinse in contractul de credit si actul aditional, nu i-au fost comunicate graficele de rambursare ori alte documente referitoare la dobanzile, taxele si comisioanele aferente creditului pe care nu a avut posibilitatea sa le negocieze iar la punctul 4 din conditiile generale ale contractului de credit sunt prevazute numai cazuri de culpa sau neindeplinire ale debitorului, intelegandu-se astfel ca intimata creditoare nu este niciodata in culpa indiferent de actiunile intreprinse. Totodata s-au apreciat ca fiind abuzive si art.6.4, lit.g, art.4.1 lit.b, d, i si r, art.1.6 si art. 2.4 din contract invocandu-se in acest sens prevederile Lg.193/2000.
Potrivit art.712 alin.2 C.p.c „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
Contestația la executare este o cale specială oferită lege debitorului sau persoanelor interesate sau vătămate prin executare pentru a obține anularea actelor de executare întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale ori chiar a executării silite înseși.
Apărările de fond sunt admisibile în cadrul contestației la executare doar dacă titlul executoriu pus în executare este reprezentat de un înscris care nu este o hotărâre a unui organ de jurisdicție lato sensu, iar pentru contestarea acelui titlu executoriu nu se prevede nici o altă cale de atac.
In cauza de fața titlul executoriu este reprezentat de contractul de credit nr._ si actul adițional nr.1/24.06.2011 iar pentru contestarea unor eventuale clauze abuzive contestatoarea are deschisa calea unei actiuni in constatarea clauzelor abuzive, actiune ce este scutita de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.29 lit.f din OUG 80/2013 si care se solutioneaza potrivit dreptului comun.
In consecinta, avand in vedere considerentele din cele ce preced instanța admite exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare indreptata impotriva insasi executarii silite realizate in dosar executional nr.252/2013.
Admite exceptia netimbrarii capatului de cerere avand ca obiect suspendarea executarii silte.
Anuleaza capatul de cerere avand ca obiect suspendarea executarii silte ca netimbrat.
Respinge capatul de cerere avand ca obiect anularea titlurilor executorii ca neîntemeiat.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel contestatoarea S. L. , cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 14.01.2015.
In motivarea cererii de apel arata, in esență, că sentința este nelegala si netemeinica deoarece instanța trebuia sa aibă in vedere dovezile de comunicare a actelor de executare, excepția tardivității fiind invocata deși intimata era decăzuta din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepții deoarece întâmpinarea a fost depusa peste termenul legal .
In ce privește anularea titlurilor executorii considera ca prima instanța a făcut o judecata superficiala si fara a indica vreun temei de drept .
Mai arată că, intimata nu a răspuns corespunzător solicitării primei instanțe in cadrul administrării probatoriilor, astfel încât istoricul de cont depus de către intimata este insuficient pentru soluționarea cauzei.
In concluzie, arata ca prima instanța a lăsat impresia că s-a pronunțat asupra fondului dar a făcut o judecata superficiala a acestuia si s-a pronunțat doar asupra unor excepții invocate in mod nelegal.
Solicita admiterea apelului, anularea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare si restituirea cauțiunii care nu a fost utilizată, având in vedere ca a fost anulat ca netimbrat capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Intimata, legal citata a formulat întâmpinare .
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare .
Examinând actele si lucrările dosarului, in raport de excepția tardivității formulării apelului, Tribunalul constata următoarele:
Potrivit disp. art. 650 al. 3 NCPC ( aplicabil in cauza ) fata de data formulării cererii de executare silita), hotărârile pronunțate de instanța de executare pot fi atacate numai cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, daca prin lege nu se dispune altfel.
Prin urmare, hotărârea primei instanțe era supusa apelului in termen de 10 zile de la comunicare, respectiv, pentru apelanta S. L., termenul a început sa curgă de la data de 05.12.2014, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare aflate la fila 136 dosar de fond .
Așadar, ultima zi in care contestatoarea S. L. putea formula cererea de apel era 16.12.2014 .
Or, in prezenta cauza, cererea de apel a fost transmisa prin posta la data de 30.12.2014, așa cum rezulta din mențiunea de pe plicul aflat la fila 27 dosar de apel, adică peste termenul prevăzut de lege.
F. de aceste considerente, Tribunalul va admite excepția tardivității formulării cererii de apel si va respinge apelul declarat de contestatoarea S. L., CNP_, cu domiciliul in municipiul B., ., județul B., împotriva Sentinței civile nr. 1430/21.10.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata . IFN SA, Înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, C. RO_, cu sediul in București, .. 6 A, parter, sector 2, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității apelului declarat de contestatoarea S. L., CNP_, cu domiciliul in municipiul B., ., județul B., împotriva Sentinței civile nr. 1430/21.10.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata . IFN SA, Înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, C. RO_, cu sediul in București, .. 6 A, parter, sector 2.
Respinge apelul declarat de contestatoarea S. L., CNP_, cu domiciliul in municipiul B., ., județul B., împotriva Sentinței civile nr. 1430/21.10.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata . IFN SA, Înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, C. RO_, cu sediul in București, .. 6 A, parter, sector 2, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată in sedinta publica de judecata azi, 07.04.2015.
P. JUDECATOR
N. C. D. G.
GREFIER
A. Ș. P.
Operator date cu caracter personal nr. 5595
4ex./ Red./tehnored. GD /21.04.2015
d.f._ Judecatoria Vălenii de M.
j.f. A. M.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1595/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1583/2015.... → |
---|