Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 589/2013. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 589/2013 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 589/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 589
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: D. G.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: M. M. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta-petentă S. I. A. D. R. – F. PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .. 7, județul Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Tribunalul dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea apelantei să se prezinte în fața instanței.
La a doua strigare a pricinii în fața instanței se prezintă apelanta reprezentată de președinte B. G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul procedează la identificarea reprezentantului apelantei, B. G. acesta prezentând CI ., nr._, CNP_.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta reprezentată de președinte solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 05.09.2013, sub nr._, petenta S. I. A. D. R. – F. PRAHOVA a solicitat înscrierea in Registrul Special al Asociațiilor si Fundațiilor a Filialei Prahova a Societații I. A. din România.
La termenul de judecată din 10.09.2013, instanța de fond a amânat cauza si a acordat un termen de judecată pentru a da posibilitate petentei să facă dovada patrimoniului inițial al filialei si a depune la dosarul cauzei hotărârea de constituire a filialei, conform art. 13 alin 4 din OG 26/2000.
Prin încheierea de ședința din data de 24.09.2013, Judecătoria Ploiești a respins cererea formulată de petenta S. I. A. din România privind înscrierea in Registrul Special al Asociațiilor si Fundațiilor a Filialei Prahova, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 13 alin.4 din OG 26/2000 cu privire la asociații si fundații in vederea înscrierii filialei, reprezentantul asociației va depune cererea de înscriere, împreună cu hotărârea de constituire a filialei, statutul, actul constitutiv, actele doveditoare ale sediului si patrimoniului inițial ale acesteia, la judecătoria in a cărei circumscripție urmează sa-si aibă sediul filiala.
Deși instanța a citat petenta cu mențiunea de a depune la dosar dovada patrimoniului inițial al filialei si hotărârea de constituire a filialei, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiata cererea petentei .
Împotriva acestei încheieri, în termen legala a declarat apel petenta S. I. A. din România .
În motivarea apelului s-a arătat că odată cu cererea înregistrata la instanța, petenta a depus documentația la data de 05.09.2013 in vederea înscrierii in Registrul special al asociațiilor si fundațiilor a filialei Prahova a Societății I. A. din România.
A menționat ca pentru termenul de judecata din data de 10.09.2013, filiala nu a fost legal citată (la adresa sediului nu a sosit citație ), iar mențiunile comunicate de instanța de judecata privind depunerea in completare a patrimoniului si a hotărârii de constituire a filialei, prin citația emisa nu au ajuns la cunoștința petentei, astfel încât, nu din rea credința nu s-a depus documentația, ci pur si simplu din necunoaștere .
De asemenea, a solicitat a se avea in vedere că pentru termenul din 10.09.2013, instanța a amânat cauza si a mai acordat un termen la data de 24.09.2013, termen la care petenta nu avea oricum cunoștința de solicitarea instanței de judecata, completul respingând astfel cererea acesteia, deși la data de 26.09.2013, s-a depus la dosarul cauzei documentația solicitata .
In temeiul art. 480 alin.2 din Noul Cod de Proc. Civila, a solicitat admiterea apelului, urmând a se dispune înregistrarea filialei in registrul asociațiilor si fundațiilor .
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulat, ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, în temeiul art. 479 N.C.p.c., constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin motivele de apel formulate se arata in esență, că nu a existat rea-credință din partea petentei in omisiunea de a depune la instanța de fond înscrisurile solicitate ( respectiv dovada patrimoniului inițial al asociației precum si hotărârea de constituire a asociației), petenta neavând cunoștință dispozițiile instanței deoarece la sediul său nu a fost primita citația, însă la data de 26.09.2013, s-a depus la dosarul cauzei documentația solicitata .
D. conținutul înscrisurilor existențe la dosarul cauzei, Tribunalul constata ca petenta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru admiterea cererii sale, potrivit dispozițiilor O.G.26/2000 cu privire la asociații si fundații .
Astfel, potrivit art. 13 al . 3 și 4 „filiala se constituie prin hotărârea adunării generale a asociației. Personalitatea juridică se dobândește de la data înscrierii filialei în Registrul asociațiilor și fundațiilor. În vederea înscrierii filialei, reprezentantul asociației va depune cererea de înscriere, împreună cu hotărârea de constituire a filialei, statutul, actul constitutiv, actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial ale acesteia, la judecătoria în a cărei circumscripție urmează să-și aibă sediul filiala. Dispozițiile art. 6 și ale art. 9-12 sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Prin urmare, instanța va avea in vedere dispozițiile din același act normativ ce reglementează procedura de dobândire a personalității juridice fata de normele imperative cuprinse in art. 13.
Potrivit art. 6 din O.G. 26/2000 „în vederea dobândirii personalității juridice, membrii asociați încheie actul constitutiv și statutul asociației, în formă autentică sau atestată de avocat.
(2) Actul constitutiv cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:
a) datele de identificare a membrilor asociați: numele sau denumirea și, după caz, domiciliul sau sediul acestora;
b) exprimarea voinței de asociere și precizarea scopului propus;
c) denumirea asociației;
d) sediul asociației;
e) durata de funcționare a asociației - pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;
f) patrimoniul inițial al asociației; activul patrimonial, în valoare de cel puțin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociației, este alcătuit din aportul în natură și/sau în bani al asociaților. În cazul aportului în natură, forma autentică a actului constitutiv și a statutului este obligatorie;
g) componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale asociației;
h) persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;
i) semnăturile membrilor asociați.
(3) Statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:
a) elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția celor precizate la lit. g) și h);
b) precizarea scopului și a obiectivelor asociației;
c) modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat;
d) drepturile și obligațiile asociaților;
e) categoriile de resurse patrimoniale ale asociației;
f) atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale asociației;
g) destinația bunurilor, în cazul dizolvării asociației, cu respectarea dispozițiilor art. 60”.
De asemenea, OG 26/2000 prevede expres care sunt înscrisurile ce trebuie depuse in vederea înscrierii asociației respective și anume:
a) actul constitutiv;
b) statutul asociației;
c) actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial;
d) dovada disponibilității denumirii eliberată de Ministerul Justiției sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.
In raport cu aceste dispoziții legale precitate, Tribunalul constată ca s-au depus la dosar doua acte constitutive diferite, respectiv actul autentificat sub nr. 1989/06.08.2013, având un număr de 5 articole si semnat doar de către persoana împuternicită cu îndeplinirea formalităților si fără semnăturile membrilor fondatori si încă un act constitutiv, nedatat, ce conține modificări ale componentei Consiliului de Conducere si care este semnat si de o alta persoana in afara celor patru membrii fondatori.
F. de împrejurarea ca nici actul constitutiv in forma autentică si nici statutul autentificat nu cuprind mențiunea expres prevăzuta la art. 6 al. 2 lit. i si respectiv al. 3 lit. a din O.G. 26/2000, a cărei lipsă este sancționată cu nulitatea absolută, instanța nu poate verifica existenta acordului de asociere al membrilor fondatori .
Prin urmare, tribunalul constată că instanța de fond a apreciat in mod corect că nu s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor legale pentru înființare, nefiind depus un actul constitutiv clar, cu respectarea tuturor condițiilor legale enumerate anterior și care urmează a fi avut in vedere la înființarea asociației.
Pentru toate aceste considerente, constatând ca neîntemeiate motivele de apel invocate de către apelanta – petentă, tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - petentă S. I. A. D. R. – F. PRAHOVA, împotriva încheierii de ședință din data de 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de apelanta - petentă S. I. A. D. R. – F. PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 7, județul Prahova, împotriva încheierii de ședință din data de 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. G. M. N.
GREFIER
M. M. M.
operator date cu caracter personal 5595
red. N.M./ tehnored. T.S.
3 ex. / 29.01.2014
d.f._ Judec. Ploiești
j.f. I. A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 481/2013.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|








