Acţiune în constatare. Decizia nr. 1743/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1743/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 1743/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVASECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1743
Ședința publică din data de 10.12.2014
Președinte: Ș. O.-C.
Judecător: P.-A. A.
Grefier: D. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – pârâtă ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în Câmpina, Calea Doftanei, nr. 132, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 1403/17.04.2014 pronunțate de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimații – reclamanți F. T., CNP_ și U. R. F., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la sediul C.. Av. N. L. din localitatea C., ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta – pârâtă reprezentată de avocat P. T., lipsind intimații – reclamanți.
Cerere pentru care s-a achitat taxa judiciară de timbru 2395 lei conform chitanței . și nr._/20.10.2014, anulată și atașată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 08.12.2014, intimații au depus la dosar un set de înscrisuri, după care:
Reprezentantul apelantei – pârâte depune la dosar originalul chitanței reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2395 lei.
Instanța apreciază că nu este necesar a se comunica setul de înscrisuri depus la dosar de intimați, fiind vorba despre hotărâri pronunțate în dosare purtate între aceleași părți.
Având cuvântul reprezentantul apelantei – pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantei – pârâte arată că instanța trebuia să cenzureze acțiunea sub aspectul prescrierii dreptului la acțiune, ceea ce nu a făcut întrucât obiectul acțiunii admis de instanță a avut la bază obligația de a face, ce are ca rezultat dreptul de creanță și nu dreptul de proprietate. A susținut că este o acțiune personală care vizează realizarea obligației de face fundamentată de dreptul de creanță care este supus prescripției. De asemenea, a depus la dosar o hotărâre pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a făcut trimitere la modalitatea în care instanța trebuia să interpreteze dispozițiile privitoare la prescripția dreptului material la acțiune. Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii, ca prescrisă.
Al doilea motiv de apel vizează modalitatea greșită în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului de instanța de fond. Pentru a avea calitate procesuală activă trebuie să facă dovada că este titularul dreptului subiectiv material și că este titularul acțiunii pentru realizarea acelui drept. Nu există nici un mijloc de probă din care să rezulte că reclamantul avea dreptul de a le permite accesul la instanță în determinarea instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare – cumpărare. Este atașat la dosar certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctei în care nu se menționează dreptul de proprietate asupra acestui teren, care fusese dobândit prin act de vânzare – cumpărare, dar care la momentul dezbaterii succesiunii actul a fost sancționat de instanță cu nulitatea absolută. La momentul dezbaterii succesiunii s-a constatat că nu se poate reține dreptul de proprietate și atunci spune instanța că în patrimoniul unei persoane fizice vom găsi drepturi principale și drept de creanță, dar trebuie dovedit că în patrimoniul defunctei a existat dreptul de creanță pe care în calitate de moștenitori îl preiau. Nefiind titularul unui drept de creanță nu putea să acceseze la această acțiune. Solicită respingerea acțiunii ca lipsită de calitate procesuală pasivă.
Al treilea motiv de apel vizează o chestiune procedurală. Arată că potrivit disp. art. 111 din Vechiul Cod de Procedură Civilă și 35 din Noul Cod de Procedură Civilă dacă ai la îndemână acțiunea în realizare în detrimentul acțiunii în constatare, atunci cea din urmă este inadmisibilă. Petitele acțiunii au fost: constatarea dreptului de proprietate asupra spațiului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare – cumpărare asupra acestui spațiu. Apreciază că cele 2 petite se exclud unul pe altul, întrucât acel drept de proprietate care spune că a existat trebuia să-l dovedească și de aceea să se adreseze instanței pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare – cumpărare. În momentul în care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare – cumpărare înseamnă că a solicitat realizarea dreptului de creanță pentru a dovedi dreptul material. Pentru aceste motive, solicită respingerea ca inadmisibil a acestui capăt de cerere și nu ca neîntemeiat.
Pe fondul cauzei, reprezentantul apelantei – pârâte arată că instanța de judecată este legată să dezlege o pricină prin ceea ce a solicitat reclamantul. Petitele acțiunii sunt constatarea dreptului de proprietate asupra spațiului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare – cumpărare asupra acestui spațiu, iar în acest context solicită a se observa că pentru a reține această chestiune, adică să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare – cumpărare trebuie să se dovedească că s-a parcurs procedurile prin care s-a încheiat o convenție care poată să ducă la această soluție. Problema este că pentru ca instanța să se pronunțe trebuie să constate valabilitatea actului de vânzare – cumpărare, ceea ce este imposibil pentru că nu există temei juridic care să spună că poți să ceri instanței să constate o operațiune juridică. Numai așa se putea pronunța o hotărâre, specificând că procedura operațiunii de vânzare a fost legală. Consimțământul părților pe această procedură a fost valorificat și validat prin încheierea actului de vânzare – cumpărare, actul care a stabilit operațiunea parcursă. Cele 2 consimțăminte s-au materializat în actul sub semnătură privată, urmată de actul de vânzare – cumpărare. Problema este că instanța de judecată a ajuns la concluzia că cele două acte sunt lovite de nulitate absolută. Acum nu se poate spune că o parte din procedură, respectiv procesul – verbal încheiat anterior contractelor nu a fost sancționat. Al cincilea motiv de apel vizează dispozițiile art. 1073, 1075 și 1077 care arată că realizarea obligației de a face ce ar izvorî dintr-un act, dar actul a fost sancționat cu nulitatea absolută. Ulterior desființării actelor s-a încercat parcurgerea unei proceduri în prestație tabulară, dar și această acțiune a fost respinsă motivat de faptul că actul a fost lovit de nulitate. Arată că atâta vreme cât acele acte de procedură anterioare încheierii actului sub semnătură privată au fost sancționat nu mai pot face obiectul unei tranzacții. Solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii. Arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 12.12.2013 sub nr._ reclamanții F. Tullio și U. R. F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . – fostă ., să se constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului cu destinația spațiu comercial situat în mun. Câmpina, .. 84, . în cartea funciară nr. 280/III (e:280/III) sub număr cadastral 371/20D, în suprafață totală construită de 84 mp, cu valoare impozabilă de 18.4225 lei și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de titlu autentic, având în vedere oferta de preț nr. 80/19.09.2002, procesul-verbal de adjudecare a imobilului nr. 125/14.10.2002 și chitanțele nr. PH ALD_/17.10.2002, PH ALD_/17.10.2002 și PH ALD_/29.10.2002 prin care a fost achitat integral prețul imobilului; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanții au detaliat modul de dobândire de către V. D., soția reclamantului Fillipini Tullio și mama reclamantei U. R. F., în prezent decedată, a adjudecat la licitația organizată la sediul pârâtei în data de 14.10.2002 imobilul descris în petitul acțiunii, pentru prețul de_ USD, conform procesului-verbal de adjudecare nr. 125/2002, ulterior fiind emisă factura_/17.10.2002, achitată conform chitanțelor nr. PH ALD_/17.10.2002, PH ALD_/17.10.2002 și PH ALD_/29.10.2002, în valoare totală de 1._ lei, imobilul fiind scos din gestiunea societății. Între autoarea reclamanților și pârâtă a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, înregistrat sub nr. 88, precum și un alt contract, autentificat sub nr. 4581 la biroul notarial S. V. – I. M., în acesta din urmă fiind menționat un preț mai mic decât în contractul sub semnătură privată. După finalizarea operației de vânzare-cumpărare reclamantul și soția acestuia, V. D., și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate.
La aproximativ doi ani de la acel moment, pârâta a solicitat și obținut printr-o acțiune în justiție anularea celor două contracte de vânzare cumpărare, fiind pronunțată sentința nr. 1787/2004 în dosarul Tribunalului Prahova cu nr. 6500/2004, modificată în parte prin admiterea apelului prin decizia civilă nr. 79/2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1040/2005, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1707/2006 pronunțată în dosarul nr._ (1612/2005).
Totodată, prin încheierea din data de 08.10.207 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de radiere a reclamantului și soției sale din cartea funciară, apreciată ca neîntemeiată întrucât în cererea de îndreptarea a erorii materiale s-a indicat un alt număr de carte funciară, respectiv 280/III Câmpina – număr real – decât cel menționat în cererea introductivă de instanță, respectiv CF 89/VI/Câmpina, prin acesta din urmă fiind notat, în mod eronat, atât dosarele aflate pe rol cât și soluțiile instanței de judecată.
Urmare soluțiilor pronunțate în cauzele anterior expuse, în prezent, reclamantul și autoarea reclamantei U. R. F. sunt înscriși în cartea funciară ca proprietari fără a deține un titlu valabil. Ca urmare, cu ocazia dezbaterii succesiunii de pe urma defunctei V. D., decedată în data de 30.11.2007, soluționată prin eliberarea certificatului de moștenitor nr. 421/05.11.2008 de către BNP M. C. și M. P., în masa succesorală nu a putut fi cuprins și imobilul în litigiu.
În încercarea de a clarifica situația juridică a imobilului, reclamanții au procedat la convocarea pârâtei la notarul public pentru încheierea unui act autentic de vânzare – cumpărare, însă și acest demers a fost sortit eșecului, partea adversă nefiind proprietar tabular pentru a putea vinde. Reclamanții au încercat anterior promovării acțiunii soluționarea cauzei prin mediere, dar fără rezultat. Totodată., au mai arătat că nu au deschisă nici calea unei acțiuni în prestație tabulară nefiind întrunite condițiile prescrise de art. 29 din Legea 7/1996.
Au mai învederat reclamanții că timp de 11 ani au exercitat posesia și folosința asupra imobilului, au achitat de mai bine de 11 ani prețul conform procesului-verbal de adjudecare, s-au comportat în permanență ca adevărați proprietari, achitând la zi taxele și impozitele, au efectuat investiții la imobilul în litigiu în valoare de aproximativ_ euro, nesolicitând niciodată repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor de vânzare cumpărare în sensul restituirii sumelor achitate cu titlu de preț sau al celor folosite pentru îmbunătățirile aduse spațiului comercial, drept pentru care apreciază ca îndreptățită solicitarea lor de constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului, având închisă orice cale în realizare. În același sens a fost invocată atitudinea pârâtei care nu a solicitat repunerea părților în situația anterioară, renunțând la acest petit potrivit încheierii din data de 24.11.2004 din dosarul Tribunalului Prahova cu nr. 6500/2004, precum și prin atitudinea sa ulterioară, neprocedând la restituirea sau consemnarea sumelor primite cu titlu de preț al vânzării, netulburându-le posesia sau folosința imobilului respectiv.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 35 NCPC, art. 94 lit. j NCPC rap. la art. 104 NCPC, art. 80 din Legea 287/2009, art. 20 alin. 3, art. 27 alin. 3 din Legea 7/1996, fiind solicitată judecarea cauzei și în lipsa părților sau a reprezentanților acestora.
În susținerea cererii au fost depuse, în copii certificate: încheierea nr. 1649/02.04.2003 pronunțată de Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, certificat de înregistrare, certificat constatator nr._/03.10.2013 eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul, extras de carte funciară pentru informare, ofertă înregistrată sub nr. 80/19.09.2002, proces-verbal de adjudecare nr. 125/14.10.2002, proces-verbal de control din data de 21.03.2006, contract de vânzare – cumpărare nr. 88/17.10.2002, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4581/17.10.2002 de către notarul public I. M. cu sediul biroului în localitatea Câmpina, jud. Prahova, sentința civilă nr. 1787/2004 pronunțată în dosarul Tribunalului Prahova cu nr. 6500/2004, decizia civilă nr. 79/2005 pronunțată în dosarul Curții de Apel Ploiești cu nr. 1040/2005, decizia nr. 1707/2006 pronunțată în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr._ (1612/2005), încheierea din data de 08.10.2007 pronunțată în dosarul Curții de Apel Ploiești cu nr._, certificat de moștenitor nr. 421/05.11.2008 autentificat de notarul public P. M. C. cu sediul biroului în localitatea Câmpina, jud. Prahova, notificarea nr. 749/15.10.2013 și dovada comunicării, încheiere de certificare nr. 6/12.11.2013 întocmită de notarul public G. A. G. cu sediul biroului în localitatea B., jud. B., extras de carte funciară pentru autentificare, certificat de atestare fiscală, certificat de performanță energetică, contract de vânzare – cumpărare nr. 1210/05.06.1999, invitație la mediere și proces – verbal de nr. 4/06.12.2013 emise de mediator R. D. D. cu sediul biroului în localitatea B., jud. B..
Pârâta . a depus întâmpinare la data de 14.01.2014, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția inadmisibilității petitului vizând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, excepția insuficientei timbrări, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată (f. 56-58).
Argumentând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, pârâta a subliniat că în dovedirea primului petit al acțiunii trebuie probată existența dreptului de proprietate în patrimoniul părților adverse, or chiar prin motivarea cererii introductive aceștia recunosc că nu au putut include în masa de partaj de pe urma defunctei V. D. bunul imobil în litigiu, ca urmare cât timp nu pot invoca modalitatea de dobândire a bunului nu se poate promova o asemenea acțiune. În privința capătului de cerere în realizare, reclamanții nu pot face dovada că ei personal au intrat în raporturi juridice convenționale cu privire la vânzarea imobilului, ori o acțiune în realizare astfel întemeiată obligatoriu presupune existența unei convenții.
Referitor la excepția inadmisibilității petitului în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului pârâta a învederat că, raportat la temeiul de drept pe care acest capăt de cerere de sprijină, respectiv art. 35 NCPC, nu sunt îndeplinite condițiile promovării unei asemenea acțiuni, având în vedere că, pe de o parte reclamanții nu pot dovedi cum acest drept de proprietate s-a născut în patrimoniul lor, iar pe de altă parte, prin însăși promovarea petitului nr. 2 al acțiunii, respectiv hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, se poate constata că reclamanții au deschisă și calea acțiunii în realizare, aspecte față de care promovarea unei acțiuni în constatare este inadmisibilă.
În privința excepției insuficientei timbrări pârâta a solicitat, având în vedere că acțiunea are două petite, care de altfel se exclud reciproc, taxele judiciare de timbru să fie achitate pentru fiecare în parte, în cazul capătului de cerere în realizare, față de natura sa, prețul obiectului acțiunii să fie stabilit prin raportare la valoarea imobilului menționat în contractul de vânzare – cumpărare sub semnătură privată, respectiv_ USD, fără TVA, mai precis la echivalentul în lei al acestei sume.
Ca urmare, față de dispozițiile art. 3 alin. 2 lit. b și c rap. la art. 34 din OUG 80/2013, apreciind ca insuficientă taxa judiciară de timbru achitată până la acest moment de partea adversă, solicită să li se pună în vedere reclamanților completarea acesteia, iar în situația în care nu se vor conforma dispozițiilor instanței solicită anulara cererii introductive de instanța ca insuficient timbrată. În stabilirea taxei judiciare de timbru pârâta a solicitat să se aibă în vedere și faptul că partea adversă le-a comunicat un raport de evaluare al imobilului în litigiu, la nivelul anului 2013 acesta fiind prețuit la suma de 546.410 lei, valoarea la care reclamanții s-ar raporta într-un eventual proces de revendicare, nicidecum la valoarea menționată în contract și cu atât mai puțin la valoarea de impunere.
Pe fondul cauzei pârâta a acceptat parțial situația de fapt expusă de partea adversă, învederând totodată că la cerere cumpărătoarei V. D. s-a încheiat un act autentic sub valoarea reală a imobilului, în plus nefiind achitată nicio sumă cu titlu de TVA, deși în actul sub semnătură privată era prevăzut expres acest lucru. A fost respinsă apărarea privind lipsa de interes manifestată în reluarea proprietății, în prezent fiind demarată procedura evacuării din imobilul respectiv. Mai mult, a mai arătat pârâta, în timp ce se derula litigiul vizând nulitatea actelor juridice încheiate cu autoarea reclamanților, aceasta a promovat o acțiune privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fiind format astfel dosarul Tribunalului Prahova cu nr._ .
Ulterior acest demers a fost abandonat, V. D. formulând plângere penală împotriva administratorului de atunci al societății, U. D., pentru presupusa comitere a infracțiunilor de fals și înșelăciune în cea ce privește vânzarea imobilului. Împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă în dosarul penal astfel format, s-a formulat plângere, ce a făcut obiectul dosarului_, acțiune respinsă atât de Judecătoria Sighișoara cât și de Tribunalul M.. Reclamanții au formulat în anul 2010 o cerere de rectificare carte funciară, formându-se dosarul nr._, după parcurgerea căilor de atac acțiunea fiind respinsă irevocabil.
A mai învederat pârâta că actele juridice încheiate cu defuncta V. D. au fost declarate nule, drept pentru care nu mai există premisele formulării unei acțiuni în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, întrucât reclamanții nu pot face dovada existenței unui antecontract de vânzare cumpărare, nici încheiat în nume propriu și nici de către autoarea lor, precum și nici dovada neîndeplinirii obligațiilor asumate de către promitentul vânzător.
La întâmpinare pârâta a anexat raport de evaluare spațiu comercial nr. 2046/20.11.2013 (f. 59-74), extras de pe portalul instanțelor judecătorești (f. 75-79).
La data de 03.02.2014 reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de partea adversă, iar pe fond înlăturarea apărărilor acesteia.
În combaterea excepției lipsei calității procesuale active, reclamanții au învederat cu sunt moștenitorii defunctei V. D. M., conform certificatului de moștenitor depus la dosar, având calitatea de soț supraviețuitor, respectiv fiică, revenindu-le cotele de ¼ și respectiv ¾ din masa succesorală, ambii fiind acceptanți. Totodată, s-a subliniat că în privința reclamantului, bunul fiind dobândit în timpul căsătoriei cu V. D., acesta este bun comun, fiind legat de pârâtă prin oferta de preț depusă, procesul-verbal de adjudecare și prin cele trei chitanțe care atestă plata cu titlu de preț al imobilului efectuată, înscrisuri care reprezintă în opinia reclamanților un veritabil contract de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere în constatare, reclamanții au învederat că sunt îndeplinite toate condițiile necesare promovării cu succes a unei asemenea acțiuni, existența dreptului subiectiv în patrimoniul lor fiind dovedită prin oferta de preț depusă, procesul-verbal de adjudecare, prin cele trei chitanțe care atestă plata cu titlu de preț al imobilului efectuată, precum și prin factura emisă de pârâtă, nu în ultimul rând de către extrasul de carte funciară în care figurează ca proprietari. Totodată reclamanții au reluat susținerile din acțiune privind inexistența unei alte căi în realizarea dreptului.
Referitor la excepția insuficientei timbrări reclamanții au solicitat respingerea acesteia, motivând că taxele judiciare au fost achitate fiind stabilite potrivit art. 3 alin. 2 din OUG 80/2013 coroborat cu dispozițiile art. 31 alin. 3 și art. 35 alin. 1 din același act normativ. Totodată au combătut susținerile părții adverse privind o ipotetică promovare a unei acțiuni în revendicare, învederând că această acțiune nu le este deschisă, fiind proprietari tabulari fără a deține un titlu valabil.
Pe fondul cauzei reclamanții au mai arătat că procesul-verbal de adjudecare, oferta de preț și chitanțele de plată nu au fost anulate, iar susținerile părții adverse privind menționarea în cuprinsul actului de vânzare - cumpărare în formă autentică a unui preț mai mic decât cel real, din inițiativa autoarei părților, sunt nefondate, întrucât o atare situație nu ar fi creat niciun avantaj acesteia, în calitate de cumpărătoare achitând prețul real.
Prin încheierea de ședință din data de 10.04.2014 instanța a respins excepția insuficientei timbrări, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată, dispunând totodată unirea cu fondul a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității petitului în constatarea dreptului de proprietate.
După administrare probatoriului încuviințat în cauză, prin sentința civilă nr. 1403/17.04.2014 Judecătoria Câmpina a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității, invocate de către pârâtă, ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea, a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate, ca neîntemeiată, constatând, totodată, valabilitatea convenției de vânzare cumpărare din data de 14.10.2002 dintre pârâtă, în calitate de promitent vânzător, și autoarea reclamanților, în calitate de promitent cumpărător, cu privire la spațiul comercial în suprafață construită de 84,70 mp situat în Câmpina, .. 84, ., pentru prețul de 51.400 USD, fără TVA, achitat integral, urmând ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește calitatea procesuală activă, că din Certificatul de Moștenitor nr. 421/05.11.2008 eliberat de BNP M. C. și M. P. (f. 37) că reclamanții F. Tullio și U. R. F. au calitate de moștenitori legali ai defunctei V. D. M., in calitate de soț supraviețuitor, respectiv fiica, fiind astfel continuatori cu titlu universal în drepturi și obligații ai patrimoniului defunctei.
În alcătuirea drepturilor patrimoniale transmise reclamanților intră atât drepturile principale reale sau accesorii, cât și drepturile de creanță, cu excepția celor născute sau constituite ex lege intuitu personae.
Pentru a avea calitatea procesuală activă trebuie să existe identitate între persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului supus judecății.
Or, în speță câtă vreme reclamanții invocă calitatea de proprietari, respectiv promitenți-cumpărători în baza registrelor de carte funciară în care figurează ca și titulari ai dreptului de proprietate, respectiv CF nr. 280/III, partea a II a, precum și a actelor încheiate de autoarea lor cu pârâta și care nu au caracter strict personal - oferta de preț nr. 80/19.09.2002, procesul-verbal de adjudecare a imobilului nr. 125/14.10.2002 și chitanțele nr. PH ALD_/17.10.2002, PH ALD_/17.10.2002 și PH ALD_/29.10.2002, instanța de fond a constatat că aceștia au calitate procesuală activă, fiind titulari ai drepturilor supuse judecății, motiv pentru care va respinge excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Referitor la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile promovării unei acțiuni în constatare, reclamanții, așa cum s-a reținut și anterior, figurând în registrele de publicitate imobiliară în calitate de titulari ai dreptului de proprietate, fără ca insă acest drept să le fie recunoscut și de către pârâtă.
A reținut instanța de fond că acele critici ale pârâtei, în sensul că însăși promovarea petitului nr. 2 al acțiunii, respectiv cererea de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, denotă lipsa calității de proprietar a reclamanților si prin urmare ar conduce la inadmisibilitatea acțiunii in constatare, aceștia având deschisă calea acțiunii în realizare, sunt neîntemeiate, numai aparent cele două capete de cerere formulate de către reclamanți excluzându-se reciproc, în cadrul acțiunii în constatare, reclamanții întemeindu-si cererea și pe registrele de publicitate imobiliară, în timp ce în cadrul acțiunii in realizare au invocat raporturile contractuale dintre autoarea lor și pârâtă.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă și excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că defuncta V. D. M. a participat la licitația organizată de către pârâtă la data de 14.10.2002, in calitate de proprietar al spațiului comercial situat in ., . declarată câștigătoare, conform procesului verbal nr. 125/14.10.2002, întrucât a oferit suma solicitată de 51.400 $ fără TVA (f. 23), suma ce s-a stabilit a fi achitată la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Totodată, părțile au prevăzut că in suma oferita la licitație nu intra si cheltuielile legate de perfectarea actelor de vânzare-cumparare (taxa notarială și legalizare).
Prin urmare, convenția dintre autoarea reclamanților si pârâtă din data de 14.10.2002 are valoarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, părțile contractante stabilind in mod cert atât obiectul, cât și prețul vânzării, precum și momentul încheierii contractului ca act juridic negotium juris – perfectarea actelor de vânzare cumpărare in forma notarială.
Între autoarea reclamanților și pârâtă cu privire la același bun au fost încheiate la data de 17.10.2002 doua contracte de vânzare-cumpărare, unul sub semnătură privată, în care a fost menționat ca preț de vânzare suma de 56.500 USD, înregistrat sub nr. 88 și altul în formă autentifică, la Biroul Notarial S. V. – I. M., pentru un preț de_ ROL, sub nr. 4581.
La aceeași dată, pârâta a emis pe numele autoarei reclamanților factura nr._/17.10.2002, în valoare de 1._ ROL (fără TVA) ce a fost achitată conform chitanțelor nr. PH ALD_/17.10.2002, PH ALD_/17.10.2002 și PH ALD_/29.10.2002.
Totodată, prin încheierea nr. 3545/18.10.2002 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului și defunctei, V. D. M. asupra spațiului comercial cu nr. cadastral 371/20D; a, în suprafață construita de 84 mp și suprafață utilă de 66 mp.
Întrucât în contractul autentic a fost menționat un preț mai mic decât în contractul sub semnătură privată, prin sentința civilă nr. 1787/15.12.2004 pronunțată de Tribunalului Prahova, modificată în parte prin admiterea apelului prin decizia civilă nr. 79/04.03.2005 a Curții de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 1707/18.05.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea celor doua contracte de vânzare cumpărare sus menționate și s-a dispus radierea dreptului de proprietate al defunctei asupra imobilului spațiu comercial situat in .. 34, . funciară, însă prin încheierea din data de 08.10.207 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă cererea de îndreptarea a erorii materiale având ca obiect precizarea expresă a numărului de carte funciara.
Prin urmare, în prezent, reclamantul și autoarea reclamantei U. R. F. figurează înscriși în cartea funciară ca proprietari ai construcției în litigiu, deși nu dețin un titlu valabil.
Instanța de fond a reținut că, anterior promovării prezentei acțiuni, reclamanții au procedat la convocarea pârâtei la data de 12.11.2013 la sediul BNP A. G., în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, ofertă ce a fost declină de către pârâtă, astfel cum rezulta din încheierea de certificare nr. 6/12.11.2013.
Din cuprinsul întâmpinării, coroborate cu procesul verbal din 21.03.2006 și încheierea de certificare nr. 6/12.11.2013, reiese că prețul stabilit de comun acord de către părți prin procesul verbal din 14.10.2002, în valoare de 51.400 $ fără TVA a fost achitat de către defuncta V. D., nefiind returnat ca urmare a constatării nulității contractelor, iar bunul se află încă în posesia reclamanților.
Referitor la primul capăt de cerere, instanța de fond a reținut că, deși vânzarea spațiilor comerciale nu se supune rigorilor prevăzute pentru imobilele terenuri, respectiv locuințe, nefiind necesara respectarea vreunei condiții de formă pentru încheierea valabila a contractului de vânzare cumpărare, acestuia fiindu-i aplicabile dispozițiile generale in materie, respectiv principiul consensualismului potrivit căruia vinderea este perfectă intre părți îndată ce s-au învoit, fără remiterea lucrului vândut și a prețului, părțile autoarea reclamantei și pârâta au stipulat în mod expres în procesul verbal de licitație din 14.10.2002 încheierea contractului ca negotium juris la data perfectării actelor de vânzare cumpărare în forma notarială.
În consecință, odată cu desființarea retroactivă a celor doua contracte încheiate între părți și, implicit, a contractului de vânzare cumpărare ca negotium juris, reclamanții se consideră că nu au avut niciodată calitatea de proprietari ai spațiului comercial, neavând relevanță mențiunile din cuprinsul cărții funciare, care nu au valoare constitutivă de proprietate, ci numai de opozabilitate față de terți.
Pe de altă parte, procesul verbal din 14.10.2002 prin care defuncta Vad D. a fost declarată câștigătoare a licitației organizate de către pârâtă pentru vânzarea spațiului comercial din . (actual . antecontract de vânzare cumpărare a spațiului comercial în schimbul prețului de 51.400 $ fără TVA.
În consecință, încheierea acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, care nu a fost supusă controlului judecătoresc, nefiind la rândul ei desființată, a generat în sarcina părților contractante o obligație de a face care continuă să-și producă efectele, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare cumpărare în formă autentică.
Ulterior încheierii convenției, promitenta vânzătoare a primit suma de 56.500 USD, respectiv suma de 1._ ROL, conform facturii nr._ din 17.10.2002 și chitanțelor nr. PH ALD_/17.10.2002, PH ALD_/17.10.2002 și PH ALD_/29.10.2002, iar promitenta cumpărătoare a intrat în stăpânirea imobilului.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat incidența în speță a dispozițiilor art. 1073, 1075 și 1077 C. civ., care consacră principiul executării în natură a obligațiilor (inclusiv a celor de a face) și în temeiul cărora este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții - și anume încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ., și existența în patrimoniul promitentului-vânzător a bunului a cărui vânzare a fost promisă.
Prin urmare, instanța de fond a admis în parte acțiunea, constatând valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare din data de 14.10.2002 dintre pârâtă, în calitate de promitent-vânzător, și autoarea reclamanților, în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la spațiul comercial în suprafață construită de 84,70 mp situat în Câmpina, .. 84, ., pentru prețul de 51.400 USD, fără TVA, achitat integral, urmând ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond nu a sancționat cu prescripția dreptului la acțiune privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, aplicând greșit legea atât cu privire la soluționarea excepțiilor invocate, dar și cu privire la incidența dispozițiilor legale care trebuiau aplicate.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică, întrucât aceasta nu a verificat toate probele din dosar și, in mod nelegal, a ocolit conținutul hotărârilor judecătorești care aveau incidență în cauză.
Pârâta a susținut că instanța nu a ținut cont sau nu a vrut sa vadă că si actul sub semnătură privată încheiat intre societatea pârâtă și autoarea reclamanților-intimați a fost anulat.
La data de 14.07.2014 pârâtă a depus la dosar motivele de apel, arătând că instanța de fond trebuia să constate că dreptul la acțiune privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic era prescris.
A arătat pârâta că, din conținutul dispozitivului hotărârii judecătorești atacate, se constată ca acțiunea reclamanților a fost admisă în ceea ce privește petitul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
O asemenea hotărâre este ilegală, întrucât aceasta este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii, instanța de fond precizând fără echivoc că temeiul de drept în baza căruia urmează să admită acțiunea este determinat de conținutul dispozițiilor art. 1073, 1075 si 1077 C. civ.
Pe cale de consecință, pârâta a arătat că suntem in ipoteza raportului juridic obligațional, iar art. 1075 C. civ. Indică, neechivoc, faptul că dispozițiile sale vizează numai obligația de a face sau de a nu face, iar în speța de față este evident că instanța de fond a avut in vedere numai raportul juridic care are ca obiect obligația de a face (art. 1077 C. civ.).
Astfel, pe cale de consecință, instanța de fond avea obligația să verifice dacă dreptul la exercitarea unei acțiuni civile, care are ca obiect obligația de a face, era sau nu prescris, acest fapt impunându-se prin natura obiectului acțiunii.
Pârâta a susținut că este unanim știut că obligația de a face nu poate genera in favoarea celui ce o invocă, decât un drept de creanță, iar potrivit legii, exercitarea unui asemenea drept este supus sancțiunii prescripției, astfel că obligația de a face, generând un drept de creanță, este evident că acțiunea pe baza căreia se exercită un astfel de drept este una personală, care tinde la realizarea sa, ceea ce presupune incidența dispozițiilor art.1 din Decretul 167/1958.
De altfel, pârâta a arătat că practica judiciara este in acest sens, iar ICCJ, prin decizia nr. 1819/2011 a stabilit ca, „acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare reprezintă o modalitate de exercitare în natura a unei obligații de a face, acțiunea fiind personală, prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 1 din D 167/1958".
S-a mai menționat că, din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 1, a art. 3 alin. 1 teza 1 si art. 7 alin 1 din Decretul 167/1958, dreptul reclamanților la acțiune privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare era prescrisă la momentul sesizării instanței de fond.
Din economia considerentelor hotărârii judecătorești rezultă că acțiunea de față a fost exercitată la data de_ și, ca atare, reclamanții trebuiau să demonstreze că dreptul lor de a cere executarea acestei pretinse obligații de a face s-a născut cel mai târziu la data de 12.12.2010, or instanța precizează fără echivoc că hotărârea judecătorească prin care autoarea reclamanților a rămas fără titlu de proprietate asupra bunului a rămas irevocabilă la data de 18.05.2006.
Acesta este termenul de la care se putea promova o astfel de acțiune ca cea promovata de reclamanți și, conform acestei date termenul limită la care se putea exercita acțiunea de față era 18.05.2009.
În continuare, pârâta a menționat că, în situația in care reclamanții vor susține ca dreptul lor de a formula o asemenea acțiune se naște după decesul autoarei lor, trebuie să ne raportam la data emiterii Certificatului de Moștenitor nr. 421/05.11.2008, urmând a se constata că, raportat la acest moment, dreptul la acțiune este prescris, întrucât potrivit legii (art. 7 alin 1 din Decretul 167/1958) data de la care a luat cunoștință reclamatul de dreptul său este 05.11.2008, astfel că dreptul la acțiune trebuia exercitat cel mai târziu până la data de 05.11.2011.
Pentru aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea apelului si modificarea în tot a sentinței atacate, in sensul respingerii acțiunii si obligării intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecata.
De asemenea, pârâta a susținut că hotărârea este nelegală și sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale active, întrucât din analiza motivării soluției privind respingerea acestei excepții, se poate desprinde bănuiala rezonabilă că magistratul fondului, nu a dat dovada de imparțialitate, ci acesta in mod voit a urmărit pronunțarea unei hotărâri favorabile reclamanților.
Astfel, s-a arătat că în hotărârea atacată instanța a menționat că reclamanții au calitatea de moștenitori legali ai defunctei V. D. M., precum și că în alcătuirea drepturilor patrimoniale transmise intră atât drepturile principale reale sau accesorii, cât si drepturile de creanță, față de aceasta susținere nu are absolut nimic de comentat, însă următorul raționament dovedește reaua-credința a magistratului, care susține că in speța, câtă vreme reclamanții invocă calitatea de proprietari, respectiv promitenți-cumpărători in baza actelor depuse de aceștia, instanța constată ca aceștia au calitate procesuala activă.
Pârâta a menționat că era vorba de transmiterea de drepturi reale principale si accesorii, și de drepturi de creanță, nu și de transmitere a calității de promitenți-cumpărători într-o operațiune juridică.
Dacă față de o hotărâre judecătoreasca irevocabila, în baza căreia însăși instanța de fond recunoaște că autoarea reclamanților nu mai avea titlu de proprietate in patrimoniul acesteia la momentul decesului său, se mai afla său nu dreptul de creanță privind obligația de a face. Tocmai prin acele hotărâri judecătorești, operațiunea vânzării a fost declarata nulă, iar efectul principal al nulității este repunerea părților în situația anterioara, cu alte cuvinte, aceste hotărâri judecătorești au sancționat însăși operațiunea vânzării, iar teza cu oferta este evident o susținere greșită din punct de vedere juridic.
Așadar, reclamanții nu pot dovedi că în patrimoniul autoarei lor mai exista acest drept al valorificării obligației de a face, deși sub acest aspect lucrurile erau evidente. Obligația de a face, adică promisiunea de vânzare-cumpărare a spațiului comercial, își produsese efectul prin încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare, pentru a cărei realizare se prezumase, la momentul respectiv, că fusese parcurse toate etapele necesare încheierii unui asemenea act juridic.
Dimpotrivă, odată cu sancționarea celor două acte juridice, care nu se puteau încheia fără să se țină seama de modalitatea de licitație, de plată a prețului și de finalizare a acordului de voința, este evident că au fost sancționate toate actele premergătoarea încheierii acestora, astfel încât nu se mai poate susține că ar mai exista premisa aceleiași promisiuni de vânzare-cumpărare, astfel, în cauza de față, sub acest aspect, nu a fost dovedită calitatea procesuală activă a reclamanților.
În mod greșit a fost respinsă și excepția inadmisibilității petitului privind constatarea dreptului de proprietate, făcându-se o greșită interpretare a legii de către judecătorul fondului.
Pârâta a susținut că a demonstrat că în cauza nu se putea promova o astfel de acțiune, atâta timp cât era promovată acțiunea în realizarea dreptului, acțiunea in constatarea existentei unui drept presupune și impune ca dreptul material substanțial să existe in patrimoniul reclamantului, dar acesta să nu dețină instrumentul cu care sa dovedească dreptul său, or însăși instanța recunoaște că reclamanții au fost nevoiți să promoveze acțiunea in pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de act autentic, întrucât bunul din litigiu nu a putut fi reținut ca făcând parte din patrimoniul autoarei reclamanților.
Apelanta-pârâtă a susținut că a arătat ca art. 35 NCPC, ca si fostul art. 111 C.proc.civ., arată în mod expres ca este inadmisibilă acțiunea în constatarea existenței unui drept, dacă se exercită acțiunea în realizarea dreptului, astfel că nu soluția respingerii ca neîntemeiata era cea legală, ci aceea a respingerii ca inadmisibil a acestui capăt de cerere.
Un alt motiv criticat de apelanta-pârâtă este acela că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, arătând, totodată că în primul aliniat al considerentelor hotărârii atacate, instanța menționează ca reclamanții au solicitat „să se constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului cu destinația de spațiu comercial .... și să se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de titlu autentic”, instanța de fond respingând cererea de constatare a dreptului de proprietate, ca neîntemeiată și constatând valabilitatea convenției de vânzare cumpărare din data de 14.10.2002, urmând ca prezenta hotărâre să tina loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Astfel, apelanta-pârâtă a susținut că prin aceasta soluție instanța și-a trădat intenția de a favoriza reclamanții si de a renunța la principiul imparțialității magistratului.
Soluția potrivit căreia instanța constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare din data de 14.10.2002 nu are fundament legal, neexistând în legea civilă veche nicio dispoziție legală care să poată constitui baza unei asemenea soluții judecătorești, singura dispoziție legală care poate constitui temei de admitere a acțiunii in constatare fiind cea prevăzută de art. 111 C.proc.civ. (actual art. 35 NCPC), deoarece numai acest text de lege se referă la constatarea existentei sau inexistentei unui drept si nu a constatării valabilității unei convenții de vânzare-cumpărare.
Pârâta a mai precizat că nu trebuie confundat dreptul cu modalitatea de dobândire a dreptului, întrucât vânzarea-cumpărarea este o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, dar ea nu se confunda niciodată cu dreptul subiectiv patrimonial. Pentru a putea argumenta admiterea petitului privind pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de act autentic, era imperios necesar ca instanța de fond să treacă peste ceea ce era evident autoritate de lucru judecat, astfel judecătorul fondului trebuia cu orice preț să înlăture efectele nulității actelor juridice (sub semnătura privata si autentic) care consfințeau materializarea consimțământului părților.
S-a mai menționat că este evident că aceste acte juridice validau operațiunea vânzării cumpărării, al cărei efect primordial era transferul dreptului de proprietate, de la vânzătoare la cumpărătoare, ori sancționarea acestor acte cu nulitatea absoluta crea un obstacol greu de ocolit și, ca atare, a susținut că soluția privind constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare este inadmisibilă.
Instanța de fond interpretează și aplică greșit legea, respectiv a art. 948 C. civ. raportat la art. 1294, deoarece, după ce își prezintă argumentația care a stat la baza soluției pronunțate, la pagina 6 arată ca in aceste condiții sunt incidente in cauza dispozițiile art. 1073, 1075 si 1077 C. civ., care consacră principiul executării în natura a obligațiilor (inclusiv a celor de a face) sub rezerva îndeplinirii cumulative a doua condiții și anume: încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate a actelor juridice prevăzute de art. 948 C. civ. si existenta in patrimoniul promitentului vânzător a bunului ce va fi vândut.
Deși face trimitere la aceste texte de lege, instanța de fond nu arată sub nicio formă cum își au aplicabilitatea aceste norme in cauza dedusă judecații, deoarece art. 948 C. civ. evocă condițiile esențiale de validitate a unei convenții si anume: capacitatea de a contracta; consimțământul valabil; obiect determinat; o cauza licită.
Pornind de la definiția vânzării dată de art. 1294 C. civ., aceasta este o convenție prin care două părți se obliga intre sine, una sa transmită celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plați celei dinții prețul lui, urmează a verifica cum se materializează o asemenea operațiune juridica. Este unanim recunoscut că orice convenție civilă, inclusiv a celei de vânzare, trebuie să se materializeze ad probationem . poate fi sub semnătură privată sau, în unele situații speciale, prin act autentic.
Astfel, în realitate, materializarea operațiunii în scris demonstrează tocmai parcurgerea fazelor de realizare a vânzării și, pe cale de consecință, a susținut că în cauza de față parcurgerea acelei proceduri a licitației (materializată printr-un proces verbal), a plații prețului si emiterii facturii, nu sunt decât momente ale realizării vânzării în totalitate. Consemnarea operațiunii vânzării . semnătura privata si apoi in unul autentic, nu înseamnă că au existat mai multe vânzări, ci una singură și, ca atare sancționarea înscrisului care a consemnat vânzarea, cu nulitatea, duce la desființarea însăși a operațiunii.
Este inadmisibil sa vii și să spui că a fost sancționat antecontractul de vânzare-cumpărare, dar nu a fost a anulat procesul-verbal de consemnare a parcurgerii licitației, precum și să vii si sa spui, după nulitate, că de fapt acea cauza ilicită, care a dus la nulitate, nu își mai are valabilitatea și că ea de fapt acum este una licită și nici consimțământul nu mai poate subzista după sancționarea actului cu nulitatea.
Pentru toate aceste motive, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului modificarea în tot a sentinței atacate și, pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 27.06.2014, sub același număr de dosar, respectiv nr._ .
Legal citați intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului declarat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile criticată nr.1403/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina.
Privitor la lipsa calității procesuale active a lor, reclamanții au solicitat a se respinge această excepție, având în vedere faptul că aceștia au dezbătut succesiunea după autoarea lor V. D. M., la data de 05.11.2008, conform Certificatului de moștenitor nr. 421 autentificat de BNP P. M. C., și nu au renunțat expres sau tacit la moștenirea asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze, mai mult decât atât, primul intimat fiind înscris ca titular al dreptului de proprietate în cartea funciară ca bun comun dobândit după căsătorie.
Potrivit acestui certificat de moștenitor, aceștia în calitate de soț și în calitate de fiică, au acceptat atât activul, cât și pasivul moștenirii, constând în bunuri mobile și imobile, în cotele legale ce ne revin, respectiv de ¾ din întreg în favoarea intimatului reclamant nr.1 respectiv ¼ din întreg în favoarea intimatului reclamant nr. 2. Imobilul aflat în litigiu, a fost ofertat și adjudecat de autoarea lor la data de 19.09.2002, precum și achitat integral prin chitanțele depuse, la un an și jumătate de la încheierea căsătoriei cu adjudecătoarea acestuia, bunul fiind dobândit conform codului familiei și Codului civil în vigoare la data achiziționării, ca bun comun.
Au arătat intimații-reclamanți că motivul pentru care nu au putut trece la masa succesorală și acest imobil l-a reprezentat lipsa titlului valabil (actul autentic fiind anulat de instanța de judecată) iar hotărârile instanței de judecată (sentință și decizie civilă) au fost notate în cartea funciară iar dreptul de proprietate al autoarei și intimatului reclamant nr.1 nu a putut fi radiat din cartea funciară întrucât apelanta pârâtă a renunțat expres la petitul privind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului autentic și restituirea prețului.
Cu privire la lipsa unei dovezi din care să rezulte că reclamanții au intrat într-un raport juridic convențional cu privire la vânzarea imobilului, reclamanții au solicitat a se constata faptul că intimatul-reclamant nr.1 a dobândit acest imobil în cotă de ½ alături de soția sa, conform actului autentic anulat, și că în urma anulării titlului autentic și dezbaterii succesiunii, acesta este legat de apelanta-pârâtă prin oferta de preț depusă, procesul verbal de adjudecare, și nu în ultimul rând, de cele trei chitanțe din care rezultă plata cu titlu de preț a imobilului, precum și prin factura fiscală emisă de apelanta-pârâtă, care nu a fost niciodată anulată sau stornată, înscrisuri ce reprezintă un veritabil contract de vânzare-cumpărare, înscrisuri pentru care apelanta pârâtă nu poate face dovada anulării lor, fie de instanța de judecată, fie de emitentul acestora.
Privitor la excepția inadmisibilității cererii formulate, reclamanții au învederat că în mod corect instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere faptul că ambele condiții de validitate a admiterii acestei acțiuni sunt îndeplinite, atât în ceea ce privește existența dreptului material subiectiv de proprietate al reclamanților la momentul introducerii acțiunii raportat la oferta de preț depusă, procesul-verbal de adjudecare, cele trei chitanțe din care rezultă plata cu titlu de preț a imobilului, factura fiscală emisă de pârâtă, precum și cartea funciară depusă de asemenea la dosarul cauzei atât cea de informare, cât și cea solicitată pentru autentificare, din care rezultă faptul că reclamanții sunt proprietarii tabulari ai imobilului și că titlul în baza căruia au fost înscriși în cartea funciară ca proprietari a fost anulat de instanța de judecată, hotărârile irevocabile fiind de asemenea notate în cartea funciară în favoarea pârâtei.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv să nu existe o altă cale de realizare a dreptului pretins, reclamanții au menționat că, așa cum au dovedit și dezvoltat în cererea introductivă, nu au deschisă nicio altă cale în realizare, pe de o parte nici voluntar prin semnarea actului autentic la notar și nici în cadrul obligației de a face, întrucât pârâta nu este înscrisă în cartea funciară a imobilului ca proprietară și în consecință nu poate vinde.
De asemenea, intimații-reclamanți au susținut că nu pot formula acțiune în prestație tabulară, întrucât, potrivit art. 29 din Legea 7/1996, aceasta este o acțiune civilă prin care cel în favoarea căruia s-a transmis ori s-a constituit pe cale convențională un drept real imobiliar, cere instanței obligarea celui care a consimțit la constituirea sau strămutarea dreptului să-i predea înscrisul sub semnătură privată constatator ce constituie singurul exemplar doveditor (ori pârâta, deși a încasat integral prețul, a solicitat și obținut anularea actului autentic), și în prezent nu are faptic ce să predea, fie și cu consimțământ (reclamantul cumpărător a achitat integral prețul și deține fără titlu valabil imobilul, având posesia și folosința pe de o parte, iar pârâtul vânzător nu mai este proprietarul tabular al imobilului, încasând de 11 ani prețul, acesta fiind la dispoziția acestuia), și mai mult decât atât, la termenul din data de 24.11.2004 conform încheierii emise la dosarul civil nr. 6500/2004 al Tribunalului Prahova, prin reprezentant legal, pârâta a renunțat expres la petitul privind repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacției, respectiv restituirii imobilului și a prețului de la și către reclamanți, fapt ce îi îndreptățește pe reclamanți să susțină cu convingere că au acceptat și recunoscut tranzacția încheiată (procedura de adjudecare și actele emise respectiv oferta de preț, procesul verbal de adjudecare, chitanțele de încasare a prețului și factura emisă nu au fost anulate).
În susținerea fondului cauzei, reclamanții au solicitat a se avea în vedere faptul că, potrivit actului de adjudecare nr. 140/14.10.2002, reclamantul nr. 1, în nume propriu și în calitate de moștenitor legal al defunctei V. D., și reclamantul nr. 2, în calitate de moștenitor legal al defunctei V. D., au dobândit imobilul prin adjudecare încă de la data menționată, imobil pentru care au achitat integral prețul solicitat și pentru care există chitanțele . nr._,_,_ din 17 respectiv 29.10.2002 emise de apelant reclamantă, conform procesului verbal încheiat la data de 21.03.2006 sub nr.1879 de către Ministerul Finanțelor - Direcția de Control Financiar Fiscal Județul Prahova.
Reclamanții au mai arătat că, potrivit aceluiași proces verbal, se menționează faptul că urmare a acestei adjudecări/vânzări, imobilul a fost scăzut din gestiunea societății apelantei pârâte, conform verificărilor efectuate în actele contabile, fișa mijlocului fix și balanța contabilă (cont 212 construcții).
De asemenea, reclamanții au mai precizat că de când au intrat în posesia imobilului au executat lucrări de reparații și îmbunătățiri ale spațiului, conform celor constatate în raportul de evaluare, comportându-se întotdeauna ca un bun proprietar, cu bună credință, inclusiv în raporturile cu terții, pe de o parte.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de pârâtă, reclamanții au solicitat a se constata că sunt hilare și nesusținute de practica judiciară sau lege, în realitate fiind contrazise de probele administrate, după cum urmează.
Fiind vorba de pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, instanța de fond în mod corect a constatat existența dreptului pretins al reclamanților prin prisma argumentelor și înscrisurilor administrate, respectiv că oferta de preț emisă de autoarea lor, procesul-verbal de adjudecare al imobilului, chitanțele privind dovada achitării prețului și factura fiscală emise de pârâtă sunt înscrisuri valabile sub semnătură privată care reprezintă un veritabil antecontract de vânzare cumpărare;
Au menționat reclamanții că acțiunea în constatare este o acțiune civilă prin care se solicită instanței de judecată ca prin hotărârea sa, fie să se constate existența unui drept (atunci când nu este posibilă o acțiune în realizarea dreptului pretins) fie inexistența unui drept pretins al pârâtului, în ambele situații dreptul la acțiune fiind imprescriptibil.
De asemenea, au susținut că, în motivarea sentinței civile criticate, judecătorul de fond a avut în vedere și inexistența dreptului pretins al pârâtei asupra imobilului aflat în litigiu, dovedită cu înscrisurile depuse în anexă la acțiune și notele de ședință, înscrisuri din care rezultă indubitabil faptul că pârâta a renunțat expres la petitul privind repunerea părților în situația anterioară, în sensul predării imobilului și prețului de la și către subsemnații și, mai mult decât atât, a înregistrat în actele contabile tranzacția, încasarea prețului și scăderea activului din patrimoniul său conform procesului verbal încheiat de organul fiscal.
Intimații-reclamanți au învederat că, astfel, cauza ilicită la care face referire apelanta se referă tot la culpa sa la menționarea altui preț în cele două acte de vânzare cumpărare întocmite unul sub semnătură privată și altul în formă autentică, prin declararea unui preț mai mic decât cel achitat în realitate, situație ce i-ar fi creat tot acesteia un avantaj material, direct prin plata unui impozit pe venitul rezultat din tranzacție mai mic în favoarea persoanei juridice și prin crearea unui avantaj material nejustificat, o îmbogățire fără justă cauză în favoarea reprezentantului societății.
Datorită acestei cauze ilicite au fost desființate toate actele întocmite după această dată (respectiv cele două contracte de vânzare cumpărare), astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței civile depuse la dosarul de fond, pe de o parte, neputând fi anulate retroactiv și cele pentru care această cauză ilicită nu poate retroactiva, respectiv oferta de preț, procesul verbal de adjudecare, chitanțele de plată a prețului și factura fiscală, toate înscrisuri prealabile încheierii actului autentic și pentru care nu există sau nu a existat o cauză ilicită care să îndreptățească apelanta să solicite anularea expresă a acestora.
În susținerea celor afirmate, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
În drept, intimații-reclamanți au invocat dispozițiile art. 205 și urm. NCPC.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate de către apelanta-pârâtă, a prevederilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 480 NCPC, tribunalul constată că aceste motive sunt parțial fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În fapt, tribunalul reține că numita V. D.-M., autoarea reclamanților, s-a înscris la procedura de vânzare prin licitație publică a imobilului ce a aparținut pârâtei . (fostă .), situat în mun. Câmpina, .. 84, . speță fiind vorba despre un spațiu comercial (fila 22 dosar fond).
În urma licitației organizate la data de 14.10.2002, a fost declarată câștigătoare numita V. D.-M., care a oferit drept preț de cumpărare a imobilul exact suma solicitată de societatea pârâtă, respectiv 51.400 USD fără TVA, fără eventuale cheltuieli legate de perfectarea actelor de vânzare-cumpărare (taxă notarială și taxă de legalizare) (fila 23 dosar fond).
Conform aceluiași proces verbal, s-a stabilit ca numita V. D. să achite suma oferită, pe loc, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul mai reține că, urmare a declarării numitei V. D.-M. drept câștigătoare în cadrul licitației publice, în aceeași zi, respectiv la data de 17.10.2012 între cele două părți s-au încheiat două înscrisuri prin care părțile au declarat că înțeleg să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv.
Astfel, printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat „Contract de vânzare-cumpărare nr. 88/17.10.2002”, s-a menționat că prețul vânzării ar fi fost de 1._ lei vechi, fără TVA.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4581/17.10.2012 de BN „S. V. – I. M.” s-a menționat că prețul vânzării a fost de_ lei vechi.
Ulterior, pârâta . a chemat în judecată pe numita V. D.-M., iar prin sentința civilă nr. 1787/15.12.2004, astfel cum a fost schimbată în parte în apel, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 88/17.10.2002 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4581/17.10.2002 de BN „S. V. – I. M.” Câmpina.
De asemenea, aplicându-se principiile retroactivității actului și al repunerii părților în situația anterioară, s-a dispus și radierea dreptului de proprietate al numitei V. D.-M. asupra imobilului, spațiu comercial, situat în mun. Câmpina, .. 84, . funciară.
Această hotărâre judecătorească a rămas irevocabilă la data de 18.05.2006, prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 1707/18.05.2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
În cauza de față, tribunalul reține că prin cererea introductivă de instanță reclamanții F. Tullio și U. R. F., în calitate de succesori ai numitei V. D.-M., în prezent decedată (în calitate de soț supraviețuitor, respectiv fiică) au solicitat, pe de-o parte, constatarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar pe de altă parte, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil.
Primul motiv de apel invocat de pârâtă afirmă soluționarea de către instanța de fond a capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic fără a avea în vedere faptul că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului la acțiune al reclamanților în privința.
Din această perspectivă, tribunalul constată că sunt corecte susținerile pârâtei, potrivit cărora o asemenea cerere este prescriptibilă, în termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958.
De altfel, și ICCJ, prin Decizia nr. 8/10.06.2013, pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare.
Prin urmare, fiind vorba despre o acțiune care își are izvorul în instituția obligației de a face, întemeiate pe dispozițiile art. 1073, și 1077 C. civ., această acțiune are caracter personal, deoarece prin ea reclamantul își valorifică un drept de creanță, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligației pârâtului de a efectua demersurile necesare în vedere încheierii acestuia.
Prin urmare, rezultă că în mod evident acest capăt de cerere este prescriptibil, termenul de prescripție fiind de 3 ani.
Cu toate acestea, tribunalul apreciază că, pentru a pronunța dacă, în concret, în cauza de față, s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, înc e privește cererea reclamanților de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, trebuie analizat momentul la care a început sau trebuia să înceapă să curgă acest termen de prescripție.
Așa cum s-a subliniat în mod constant în jurisprudență, precum și în doctrină, momentul curgerii prescripției începe de la data convenită de părți, dacă nu a avut loc predarea anticipată a terenului, iar părțile s-au înțeles să încheie contractul la o anumită data.
Din probele administrate în cauză, coroborate cu susținerile părților, tribunalul reține că din luna octombrie 2002 și până în prezent imobilul a fost în mod continuu în posesia și folosința reclamanților, respectiv a autoarei lor, V. D.-M..
Faptul permisiunii de către societatea pârâtă, ., ca reclamanții (anterior autoarea lor) să aibă posesia acestui imobil trebuie considerat ca reprezentând o cauză de întrerupere a cursului prescripției, aceasta predare a imobilului – spațiu comercial echivalând cu recunoasterea drepturilor reclamanților.
O nouă prescripție începe să curgă de la data manifestării refuzului promitentului-vânzător de a participa la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Întrucât reclamanții au făcut dovada notificării pârâtei pentru data de 12.11.2013, în vederea prezentării la notarul public pentru încheierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare/actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, pentru imobilul în litigiu, (filele 38, 39 dosar fond) la data de 15.10.2013, și văzând momentul formulării prezentei acțiuni, 12.12.2013, tribunalul reține ca nu a intervenit prescripția dreptului reclamanților de a solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, nu pot fi primite susținerile pârâtei, în sensul că dreptul reclamanților la acțiune s-ar fi născut la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-ar fi constatat nulitatea celor două acte juridice din 17.10.2012, respectiv la data de 18.05.2006.
Referitor la al doilea motiv de apel invocat de pârâtă, referitor la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului spațiu comercial, situat în mun. Câmpina, .. 84, . reține că în procesele civile, reclamantul fiind cel care porneste actiunea, acesta trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă.
Literatura de specialitate a definit calitatea procesuală ca fiind existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuala activă) și, pe de alta parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Așa cum s-a amintit mai sus, în cauza de față, reclamanții au solicitat prin primul capăt de cerere, să se constate existența dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu. Constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu presupune, într-o logică juridică, ca reclamanții să facă dovada că dobândit dreptul de proprietate al imobilului și că, în prezent, au calitatea de proprietari ai acestui spațiu comercial.
Or, așa cum reclamanții înșiși și-au motiv în fapt și în drept cel de-al doilea capăt al acțiunii, prin care au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, la acest moment aceștia nu sunt în măsură să facă dovada deplină a dreptului lor de proprietate asupra respectivului imobil, înscrisurile prezentate (proces verbal de adjudecare, chitanțe de plată a prețului etc.) nefăcând dovada, prin ele însele calității de proprietari a reclamanților.
Așadar, atâta timp cât prin motivele de fapt și de drept invocate, reclamanții au arătat prin cererea introductivă de instanță că la momentul formării acțiunii nu sunt proprietarii imobilului în litigiu, rezultă în mod evident că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale active a acestora, în privința primului capăt al acțiunii, vizând constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului spațiu comercial, situat în mun. Câmpina, .. 84, .>
Cu alte cuvinte, intimații F. Tullio și U. R. F. nu au făcut dovada inițială a faptului că persoanele reclamante, care au formulat o cerere de constatare a dreptului lor de proprietate asupra unui bun, sunt chiar proprietarii respectivului bun.
În consecință, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanți, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate, excepție invocată de pârâtă la fond și reiterată prin motivele de apel, astfel că urmează a fi respins acest capăt de cerere pentru lipsa legitimării procesuale active.
În privința celui de-al treilea motiv de apel, referitor la modalitatea greșită de soluționare a excepției de inadmisibilitate a acestui prim capăt de cerere, vizând constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului spațiu comercial, situat în mun. Câmpina, .. 84, . seama de soluția pronunțată mai sus, prin care capătul respectiv al acțiunii va fi respins pentru lipsa legitimării procesuale active, tribunalul apreciază că se impune în continuare respingerea acestei excepții, însă urmare a faptului că analizarea acesteia a devenit de prisos, și nu pentru considerentele arătate de instanța de fond.
În sfârșit, cel de-al patrulea motiv de apel invocat de pârâtă vizează soluția pronunțată de instanța de fond în legătură cu cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la pronunțarea unei hotărâri judecătorești care țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Astfel, se observă că prin sentința atacată, instanța de fond a constatat, totodată, valabilitatea convenției de vânzare cumpărare din data de 14.10.2002 dintre pârâtă, în calitate de promitent vânzător, și autoarea reclamanților, în calitate de promitent cumpărător, cu privire la spațiul comercial în suprafață construită de 84,70 mp situat în Câmpina, .. 84, ., pentru prețul de 51.400 USD, fără TVA, achitat integral, urmând ca acea hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Nu pot fi primite susținerile pârâtei, în sensul că parcurgerea procedurii licitației (materializate prin întocmirea unui proces verbal), plata prețului și emiterea facturii nu ar reprezenta decât momente ale realizării vânzării.
În realitate, toate aceste elemente, consemnate în scris, fac dovada deplină a faptului că între părți s-a convenit transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, dinspre pârâtă către autoarea reclamanților.
În mod corect instanța de fond a arătat că pentru încheierea valabilă a unei convenții sunt necesare întrunirea, în mod simultan, condițiilor prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților, un obiect determinat și o cauză licită.
Urmează a fi înlăturate criticile pârâtei, în sensul că între părți nu s-ar fi încheiat vreun înscris (instrumentum probationes) care să dovedească existența acestei convenții. În realitate, examinând procesul verbal de licitație încheiat la data de 14.10.2002, se observă că pârâta a menționat că înțelege să încheie cu persoana câștigătoare a licitației, V. D.-M. (autoarea reclamanților), un contract de vânzare-cumpărare propriu-zis, atâta timp cât acest proces verbal de licitație nu constituie, prin el însuși, înscrisul care să ateste transferul valabil din punct de vedere legal al dreptului de proprietate asupra acelui spațiu comercial.
Mai mult decât atât, acest mențiunile din acest înscris se coroborează cu factura fiscală și cu chitanțele ce atestă plata făcută de V. D.-M. către societatea pârâtă, reprezentând contravaloarea prețului vânzării, identic cu cel oferit prin licitație.
Toate aceste înscrisuri, coroborate, dovedesc în mod cert faptul că părțile au convenit să încheie la o dată ulterioară un act de vânzare-cumpărare valabil, prin care pârâta să transfere către autoarea reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În cauza de față nu prezintă relevanță juridică faptul că, în urma unui proces declanșat de pârâta .-a constatat nulitatea celor două contracte încheiate în data de 17.10.2002 între părți, unul sub semnătură privată, și unul autentic, prin care părțile au menționat că vând, respectiv cumpără, acest imobil din mun. Câmpina.
Constatarea nulității celor două contracte, pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 6 din OG 12/1998 nu produce nici un efect asupra actelor juridice anterioare acestor două contract, respectiv asupra procesului verbal de adjudecare la licitație din data de 14.10.2002, asupra facturii fiscale, precum și a chitanțelor de plată a prețului vânzării.
Ele au rămas valabile, iar în baza lor reclamanții s-au adresat instanței pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În plus, față de condițiile prevăzute de art. 948 C. civ., fiind vorba despre un act de vânzare-cumpărare, în mod corect instanța de fond a constatat și îndeplinirea celor două condiții suplimentare pentru valabilitatea unui asemenea tip de contract, respectiv calitatea de proprietar a reclamantului asupra bunului vândut, precum și plata de către cumpărător a prețului.
Aceste condiții generale și speciale, privind valabilitatea unui contract de vânzare-cumpărare, fiind îndeplinite, ținând seama de opoziția pârâtei de a încheia un asemenea contract, în mod legal și temeinic instanța de fond a admis acest capăt de cerere și a constatat valabilitatea convenției de vânzare cumpărare din data de 14.10.2002 dintre pârâtă, în calitate de promitent vânzător, și autoarea reclamanților, în calitate de promitent cumpărător, cu privire la spațiul comercial în suprafață construită de 84,70 mp situat în Câmpina, .. 84, ., pentru prețul de 51.400 USD, fără TVA, achitat integral, urmând ca sentința apelată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În consecință, în raport de aceste considerente, tribunalul va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata de apelantă.
De asemenea, în baza art. 480 alin. 2 NCPC, tribunalul va admite apelul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 1403/17.04.2014 pronunțate de Judecătoria Câmpina și, în consecință, va schimba în parte sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate, și va respinge această pretenție, pentru lipsa legitimării procesuale active, fiind menținută, în rest, sentința, ca legală și temeinică.
Totodată, conform art. 451 NCPC, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata de apelantă.
Admite apelul declarat de apelanta – pârâtă ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în Câmpina, Calea Doftanei, nr. 132, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1403/17.04.2014 pronunțate de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații – reclamanți F. T., CNP_, și U. R. F., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la CABINET DE AVOCAT „N. L.”, cu sediul în C., ., jud.
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale active a intimaților – reclamanți, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate, respingând această pretenție, pentru lipsa legitimării procesuale active.
Menține, în rest, sentința, ca legală și temeinică.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată în acest cadru procesual.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2014.
PreședinteJudecător
Ș. O.-C. P.-A. A.
Grefier
D. A.
Red. O.C.Ș.
5 ex/30.04.15
D. f._ – Judecătoria Câmpina
J. f. D. L. I.
Operator date cu caracter personal nr. 5595
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1266/2014.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 223/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
