Contestaţie la executare. Decizia nr. 195/2016. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 195/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 195/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:016._

DECIZIA CIVILĂ NR. 195

Ședința publică din data de 02.02.2016

Președinte: N. C.

Judecător: D. G.

Grefier: A. Ș. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de intimatul Orașul P. - Serviciul Taxe și Impozite Locale, C._, cu sediul în P., ., județul Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 3038/06.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata - contestatoare B. A.-G., CNP_, având domiciliul în P., ., ., ..

Cerere de apel scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – intimat, reprezentat de consilier juridic I. E., lipsind intimata – contestatoare.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul apelantului – intimat, având cuvântul, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probatorii de administrat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte probatorii de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul apelantului – intimat, având cuvântul, solicită admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată, pentru considerentele și motivele consemnate în cererea de apel. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ contestatoarea B. alina G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Orașul P. – Serviciul Taxe și Impozite Locale, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate de intimată în dosarul de executare nr. 290/30.01.2014, respectiv a titlului executoriu nr._/30.01.2014 și a somației nr._/30.01.2014.

În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.04.2013 întocmit de către IPJ Gorj s-a dispus sancționarea sa cu amendă contravențională în cuantum de 3000 lei, în temeiul art. 52 lit. f și a art. 61 alin (1) lit.b din Legea 333/2003. Împotriva procesului verbal . nr._/15.04.2013, contestatoarea a formulat plângere contravențională, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu-J.. Plângerea a fost soluționată prin Hotărârea nr. 5562/2013 în sensul respingerii acesteia. Împotriva Hotărârii nr. 5562/2013 contestatoarea a declarat apel înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj.

Deși împotriva procesului-verbal . nr._/15.04.2013 a fost formulată plângere contravențională, intimata Orașul P. – Serviciul Taxe și Impozite Locale a demarat procedura executării silite împotriva contestatoarei, fiind emise titlul executoriu nr._/30.01.2014 și somația nr._/30.01.2014.

A mai susținut că aceste acte de executare silită sunt nelegale întrucât, potrivit art. 32 alin (3) din OG 2/2001 teza I, „Plângerea suspendă executarea" iar conform art. 37 din OG 2/2001: „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate." Ca urmare, executarea silită a amenzilor contravenționale constatate prin procese verbale de contravenție se poate face de către organele fiscale competente numai în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, în cazul în care procesul verbal de contravenție a fost atacat.

In drept, a invocat art. 711 și urm. C.proc.civ, art. 172-173 C.proc.fiscala și art.39 alin. (4) din OG 2/2001.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata Orașul P. – Serviciul Taxe și Impozite Locale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare motivand, în esență, că a procedat la întocmirea actelor de executare silită în urma comunicării procesului-verbal de contravenție . nr._/15.04.2013 de către organul care a aplicat sancțiunea contravențională, necunoscând împrejurarea că împotriva acestui proces verbal a fost promovată plângere contravențională.

În drept, a invocat art. 205 C.p.c., C. proced. fiscala.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin sent.civ. nr. 3038/06.03.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-au reținut următoarele:

Executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titularul dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge - cu concursul instituțiilor competente în acest sens - pe debitorul său, care nu-și execută de bună-voie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a și le aduce la îndeplinire, în mod silit.

Titlul executoriu este înscrisul care, alcătuit în conformitate cu prevederile legii de către organul competent, permite punerea în executare silită a creanței pe care o constată.

În conformitate cu prevederile art. 136 alin. 1 și 2 și art. 141 alin. 1 și 2 din OG nr. 92/2003, în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silită. Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Potrivit art. 37 alin. 1 din OG 2/2001 „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”

În art. 32 alin. 3 din OG 2/2001 se prevede că plângerea contravențională suspendă executarea procesului-verbal contestat. Fiind un caz de suspendare de drept a executării sancțiunii contravenționale, rezultă că, până la data la care va fi soluționată în mod definitiv plângerea contravențională organul de executare nu poate lua niciun fel de măsuri în vederea executării silite a contravenientului. Împrejurarea că organele de executare cunosc sau nu faptul că împotriva unui proces verbal de contravenție a fost formulată plângere contravențională nu are nicio relevanță, de vreme ce dispozițiile art. 32 alin. 3 din OG 2/2001 prevăd un caz de suspendare legală de drept a executării creanțelor fiscale.

Ca urmare, instanța apreciază că, de vreme ce intimata Orașul P. – Serviciul Taxe și Impozite Locale a emis titlul executoriu nr._/30.01.2014 și somația nr._/30.01.2014 în dosarul execuțional nr. 290/2014 în temeiul titlului de creanță reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/15.04.2013 întocmit de către IPJ Gorj, titlu de creanță împotriva căruia a fost formulată plângere contravențională, înainte ca instanța să se pronunțe în mod definitiv asupra legalității și temeiniciei acestuia, aceste acte de executare apar ca fiind nelegale, urmând să dispună admiterea contestației formulată de către contestatoarea B. A. G. și anularea acestor acte de executare.

Împotriva acestei sentințe a fost declarat apel de către Orașul P. persoana juridica de drept public ( Primăria -Serviciul Taxe si Impozite Locale), cod de înregistrare fiscala_, prin reprezentantul sau legal, ec. D. N. - primar .

In motivarea cererii de apel se arata că hotărâre pe care o critică, ca fiind netemeinica si nelegala, nu a fost pronunțata in raport cu actele si dovezile existente la dosarul cauzei, instanța de fond neținând cont ca existau dovezi prin care plângerea contravenționala a contestatoarei a fost respinsa si ca a existat un apel înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj care s-a soluționat in defavoarea contestatoarei.

Mai arata că, petenta-contestatoare B. A. G. nu avea interes sa depună soluția instanței de apel la plângerea contravenționala in dosarul_ împotriva procesului-verbal . nr._/15.04.2013 întrucât ii era defavorabila.

Arată ca exista dovada in acest sens si care nu a fost prezentata la fondul cauzei de contestatoare si crede ca subzista necesitatea prezentării acestei probe in apel. Anexează extras de pe portalul Tribunalului Gorj informații privind dosarul nr._, Hotărârea nr. 286/28.05.2014 prin care instanța de apel a respins ca nefondat apelul.

Mai arată că, întocmirea actelor de executare s-a făcut cu respectarea prevederilor legale in vigoare, a dispozițiilor Codului de procedura fiscala si a prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. La data judecării contestației la executare, contestatoarea avea cunoștința despre aceste aspecte, privitor la faptul ca exista o hotărâre a instanței de apel prin care a respins apelul declarat ,dar nu era interesata sa o prezinte instanței, interesul contestatoarei fiind acela de a anula actele de executare probabil in ideea ca actele dosarului de executare sa fie anulate astfel încât sa existe motiv de invocare a excepției de autoritate de lucru judecat. Instanța de fond a făcut o analiza subiectiva, si nu imparțiala. S-a aplecat doar asupra datei emiterii actelor de executare, neaplecându-se si asupra aspectelor daca a fost vătămata contestatoarea in vreun fel prin emiterea actelor de executare, doar așa ar fi produs si efecte asupra averii sau veniturilor contestatoarei, si neținând cont ca, totuși, plângerea contravenționala a contestatoarei a fost respinsa si pe fond si in apel astfel ca, apreciază ca anularea actelor de executare este neîntemeiata.

Examinând actele si lucrările dosarului, Tribunalul constata următoarele:

Apelanta, Orașul P. – Serviciul Taxe și Impozite Locale a emis titlul executoriu nr._/30.01.2014 și somația nr._/30.01.2014 în dosarul execuțional nr. 290/2014 în temeiul titlului de creanță reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/15.04.2013 întocmit de către IPJ Gorj .

Împotriva acestui proces-verbal de contravenție s-a formulat plângere de către intimata din prezenta cauza, fiind înregistrat dosarul nr._ pe rolul Judecătoriei Tg. J., in care s-a pronunțat sent.civ. nr. 5562/27.08.2013 prin care s-a respins plângerea, așa cum arata chiar intimata in notele scrise depuse la filele 64-65 dosar de fond.

Din extrasul de pe portalul instanțelor de judecata depus de către apelanta, in dosarul nr._ al Tribunalului Gorj, a fost respins apelul declarat de către intimata din prezenta cauza împotriva sentinței instanței de fond prin care i s-a respins plângerea contravenționala împotriva procesului-verbal de contravenție pus in executare in cauză supusa judecății, sent.civ. nr. 5562/27.08.2013 fiind definitivă.

Tribunalul va mai avea in vedere si următoarele dispoziții legale incidente in cauza.

Astfel, art.622 c.pr.civ. prevede că obligația stabilită prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în caz contrar se procedează la executarea silită a debitorului în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, caz în care pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu astfel cum prevăd disp. art.628 c.pr.civ.

De asemenea, conform art. 632 c.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art. 662 c.pr.civ.

Art. 712 c.pr.civ. stipulează că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executor o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Prin urmare, atât timp cât procesul-verbal de contravenție . nr._ a fost contestat, iar plângerea formulata împotriva acestuia a fost respinsa in mod definitiv, actul sancționator atesta o creanță certă, lichidă și exigibilă si constituie titlu executoriu, susceptibil de a fi pus în executare.

F. de aceste considerente, tribunalul apreciază ca fiind justificate criticile formulate de către apelanta împotriva hotărârii instanței de fond care in mod greșit a procedat la anularea actelor de executare, deși la momentul respectiv nu exista la dosar dovada unei eventuale admiteri a plângerii formulate de către intimata, ci doar a înregistrării acesteia pe rolul instanței de judecata, situație de natura a atrage doar suspendarea de drept a executării silite si nu anularea acesteia.

Prin urmare, tribunalul, in temeiul art. 480 NCPC, va admite apelul si pe cale de consecința va schimba in tot sentința atacată, in sensul că va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de intimatul Orașul P. - Serviciul Taxe și Impozite Locale, cu sediul în P., ., județul Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 3038/06.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata - contestatoare B. A.-G., CNP_, având domiciliul în P., ., ., . și, în consecință:

Schimbă in tot sentința atacată, in sensul că respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2016.

Președinte Judecător

N. C. D. G.

Grefier

A. Ș. P.

Operator date cu caracter personal nr. 5595

Red. D.G. /tehnored. GD

4ex. / 04 februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 195/2016. Tribunalul PRAHOVA