Contestaţie la executare. Decizia nr. 719/2016. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 719/2016 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 18-05-2016 în dosarul nr. 719/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:016._
DECIZIA CIVILĂ NR. 719
Ședința publică de la 18 Mai 2016
PREȘEDINTE: A. G. H.
JUDECĂTOR: M. R.
GREFIER: G. G. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta - intimată C. Națională de A. și D. Naționale din România SA Prin Direcția Regională De D. și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, împotriva sentinței civile nr._ din data de 27.10.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul - contestator L. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat M. M., din Ploiești, ., ., ..
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform ordinului de plată nr. 390 din data de 01.02.2016, anulată de instanță și atașată la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta cauză este la primul termen de judecată, după care:
Tribunalul, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului apelului.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 09.04.2015, sub numărul_, contestatorul L. C. a formulat în contradictoriu cu intimata C. Națională de A. și D. Naționale din România contestație la executare împotriva executării silite începute în dosar nr. 498/2014 pe rolul B. P. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Încheierii nr. 498/21.08.2014, precum și a tuturor formelor de executare subsecvente din dosarul nr. 498/2014, desființarea popririi stabilite prin adresa emisă de B. P. A. la data de 03.03.2015, suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a contestației la executare, restituirea sumei încasate sau în curs de încasare până la soluționarea definitivă a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a invocat excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, acesta nefiind comunicat contestatorului în termen de 1 lună de la data aplicării sancțiunii. A arătat contestatorul că avizul de primire din data de 12.07.2011 nu aparține petentului. În al doilea rând, executarea silită însăși este abuzivă, având în vedere intervenția Lg. 144/2012, prin care s-a abrogat tariful de despăgubire.
La data de 20.05.2015 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nelegală și netemeinică și menținerea tuturor formelor de executare emise de B. P. A. în baza titlului executoriu reprezentat de procesul – verbal de contravenție . nr._/24.06.2011.
În drept, intimata și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile art. 205-208 C., precum și dispozițiile cuprinse în întâmpinare, iar în dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 05.08.2015 contestatorul, prin apărător, a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Prin sentința civilă nr._/27.10.2015, Judecătoria Ploiești a admis contestația la executare formulată de către contestatorul L. C., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CESTRIN, a anulat actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 498/2014 întocmit de către B. P. A. și a obligat intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată, în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond examinând contestația la executare în raport de probele administrate și dispozițiile legale în materie, a apreciat că este întemeiată, motivat de următoarele considerente:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 24.06.2011, generat și semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001, contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 250 lei, fiind de asemenea obligat la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Analizând din această perspectivă procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 24.06.2011, instanța de fond a apreciat că aceste înscrisuri nu îndeplinesc condițiile de formă pentru a constitui titluri executorii, având în vedere că acesta a fost generat și semnat electronic și nu poartă semnătura creditorului, pentru considerentele ce urmează:
Înscrisul ce se pretinde a fi titlu executoriu în cauză reprezintă un proces-verbal de contravenție, astfel că cerințele privind punerea în executare a acestuia sunt prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Potrivit art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului contestator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acestuia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului contestator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
În acest sens, instanța fondului a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16.02.2015 în recursul în interesul legii prin care s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”
În concluzie, prima instanța a constatat că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.06.2011, generat și semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001, nu îndeplinește toate condițiile de formă cerute de lege, respectiv nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, pentru a putea constitui titlu executoriu valabil.
Ca urmare, constatând că în dosarul execuțional nr. 498/2014 pe rolul B. P. A. s-a început procedura executării silite și au fost întocmite acte de executare în temeiul unui înscris ce nu reprezintă titlu executoriu, instanța de fond a admis contestația la executare formulată și va dispune anularea tuturor actelor de executare întocmite în acest dosar.
Ca urmare a admiterii contestației la executare pe motivul că proceselor verbale de contravenție le lipsește caracterul de titlu executoriu prin lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, instanța reține că analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de contestatoare devine superfluă în cauză, drept pentru care nu va mai consider util demersul de a proceda la analiza separată a acestora.
În baza art. 453 (1) C., întrucât partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată la cererea părții adverse, instanța de fond a obligat intimata la plata sumei în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sentinței civile mai sus-menționate a declarat apel intimata C. Naționala de A. Si D. Naționale din România -S.A. prin Direcția Regionala de D. si Poduri București cu sediul in București, prin reprezentant legal M. M. - Director Regional, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Apelanta-intimată a solicitat instanței de control judiciar ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună modificarea in tot a Sentinței Civile nr._/27.10.2015 pronunțata de Judecătoria Ploiești in dosarul nr._, respingerea contestației la executare formulata de către contestatoare împotriva executării silite efectuata de către Biroul Executorului Judecătoresc P. Alexandu in baza titlurilor executorii PVCC . nr._/24.06.2011, generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, precum și menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc P. Alexandu in baza titlului executoriu menționat si continuarea executării silite.
Analizând motivarea sentinței atacate, apelanta-intimată a învederat instanței de apel și faptul ca in momentul pronunțării hotărârii, instanța de fond s-a aflat in eroare, reținând in mod nefondat ca fata de Decizia nr. 6/2015 procesele verbale de constatare a contravenției contestate nu pot beneficia de prezumția de autenticitate si sunt lipsite de forța executorie care este conferita actelor administrative unilaterale adoptate in regim de putere publica.
In ceea ce privește aspectele legate de generarea si semnarea electronica a proceselor - verbale de contravenție reținute de către instanța de fond, apelanta a mai solicitat instanței sa constate faptul ca acestea sunt nefondate.
Conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, procesul - verbal neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate,
Prin urmare, debitoarea a avut la dispoziție din momentul comunicării proceselor - verbale contestate, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Or, debitoarea nu a apelat Ia aceasta cale procesuala si prin urmare pana la desființarea acestora, titlurile executorii își mențin puterea executorie.
In alta ordine de idei, apelanta a solicitat instanței sa constate faptul ca in speța de fata executarea silita s-a efectuat in baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca si prin urmare motivele reținute de către instanța de fond reprezintă motive de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu si prin urmare nu vot fi luate in considerare întrucât in legătura cu aceste aspecte Iezea prevede o cale procesuala specifica pentru desființarea lui.
Prin urmare, s-a precizat că motivele reținute de către instanța de apel constituie motive ce pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, aceste aspecte neputând fi analizate pe calea contestației la executare.
Astfel, atât timp cat exista calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele legate de generarea si semnarea electronica a procesului - verbal de contravenție nu pot fi reținute ca motiv de admitere a contestației la executare, ci ele pot si trebuie sa fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art. 712 NCPC.
In acest sens, apelanta-intimată a solicitat instanței de control judiciar sa facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 712. alin. 2 NCPC si sa respingă motivarea instanței de fond, întrucât aceasta privește aspecte legate de fondul dreptului cuprins in titlurile executorii, întrucât contestatoarea a avut la dispoziție din momentul comunicării proceselor-verbale contestate, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Totodată, cat timp procesele verbale de contravenție adresate pe seama debitoarei nu au fost contestate in termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare a acestuia, subscrisa deține titluri executorii apte de executare silita pentru valorificarea creanțelor prevăzute in actele sancționatoare* care an intrat in putere de lucru judecat.
In ceea ce privește obligarea intimatei la plata sumei de 500 lei către contestator, cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat, apelanta a solicitat instanța de apei sa constate ca acesta este vădit disproporționat in raport cu valoarea si complexitatea cauzei, motiv pentru care solicitam diminuarea onorariului de avocat, in temeiul art.451 alin.2 NCPC
In baza acestor considerente, apelanta-intimată a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea in tot a sentinței apelate, menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc P. A. in baza titlurilor executorii menționate si continuarea executorii silite.
Contestatorul L. C., legal citat, prin avocat M. M., în baza dispozițiilor prev. de art. 205 C.pr.civ., a formulat și a depus întâmpinare la cererea de apel formulată de apelanta-intimată C. Naționala de A. si D. Naționale din România S.A.
În motivarea cererii, intimatul-contestator a arătat că nemulțumirea apelantei cu privire la greșita aplicare a instanței de fond a dispozițiilor Deciziei nr.6/2015 atât timp cat Împotriva titlului executoriu intimatul avea deschisa calea plângerii contravenționale.
De asemenea, intimatul a precizat că acest motiv de apel este nefondat intrucat, așa cum a menționat, acesta nu a primit procesul verbal ce a reprezentat titlu executoriu in cadrul dosarului de executare silita 498/2014, semnătura de pe avizul de primire din 12.07.2011, neaparținându-i intimatului.
De altfel, intimatul-contestator a subliniat faptul a depus in cadrul probei cu înscrisuri specimen de semnătura al intimatului din care se poate observa ca nu este aceeași semnătura și că instanța de fond putea sa analizeze in cadrul contestației la executare titlul executoriu pe fondul acestuia, chiar daca era o alta cale de atac. Insa cum aceasta cale nu a putut fi utilizata din vina apelantei, sunt incidente dispozițiile art. 172 alin. 3 din OG 92/200, ce statuează: „Contestația poate fi făcuta si împotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanța judecătoreasca sau de alt organ jurisdicțional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevăzuta de lege,"
Titlul executoriu nu este valabil atât timp cat sunt incidente dispozițiile Legii 144/2012 prin care s-a abrogat tariful de despăgubire, intervenind si aplicarea legii mai favorabile in materie contravenționala.
(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. De aceea, instanța de fond in mod corect a făcut aplicarea tuturor prevederilor legale, inclusiv a dispozițiilor decizie 6/2015 a ICCJ, hotărârea pronunțata fiind legala si temeinica.
In ceea ce privește diminuarea onorariului de avocat (500 lei), s-a apreciat că este o cerere nefondata având in vedere faptul ca din aceasta suma apărătorul intimatului-contestator mai rămâne cu aproximativ jumătate, restul sumei reprezentând impozit/cas/cass/costuri papetărie/etc..., iar avocatul a justificat onorariul prin activitatea efectiv prestata in cadrul dosarului (redactare si pregătire dosar instanța, depunere, asistenta/reprezentare juridica la fiecare termen), iar onorariul a fost perceput pana la soluționarea definitiva a dosarului.
Față de toate cele învederate, intimatul-contestator a solicitat instanței de control judiciar să dispună încuviințarea probei cu înscrisuri.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
La data de 03.03.2015 s-a format dosarul execuțional nr. 498/2014 al B. P. A. la solicitarea creditoarei CNADNR, iar prin Încheierea pronunțată la data de 23.06.2014 a Judecătoriei Ploiești în dosarul nr._, s-a încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.06.2011, în ceea ce privește contravaloarea tarifului de despăgubire, conform art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, în cuantum de 28 euro, în lei, la cursul de schimb BNR din ultima zi din luna anterioară datei achitării.
Pe calea contestației la executare, intimatul contestator a solicitat anularea tuturor formelor de executare.
Tribunalul reține că în aplicarea disp. art.31 al.1 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia și, de asemenea, potrivit disp. art.37 din OG 2/2001 procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate și în conformitate cu disp. art. 32 alin. 3 din același act normativ suspendă de drept executarea sancțiunii aplicate.
Art. 622 c.pr.civ. prevede că obligația stabilită prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în caz contrar se procedează la executarea silită a debitorului în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, caz în care pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori a altei lucrări, încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu astfel cum prevăd disp. art.628 c.pr.civ.
De asemenea, conform art. 632 c.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art. 662 c.pr.civ.
Art. 712 c.pr.civ. stipulează că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executor o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că în baza procesului verbal de constatare a contravenției contestatorul a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 alin. 1 din OG 15/2002, în cadrul executării silite s-au emis înștiințarea de plată, titlul executor și somația din data de 04.11.2014, prin care a fost obligat intimatul să plătească c/valoarea tarifului de despăgubire și cheltuielile de executare, contravenientul neformulând plângere împotriva procesului-verbal de contravenție, plângere care, de altfel, suspendă executarea silită, ci numai contestație la executare.
Ca atare, atât timp cât împotriva procesului-verbal de contravenție nu s-a formulat plângere contravențională, având în vedere prevederile art. 712 C.p.c., pe calea contestației la executare nu mai puteau fi primite criticile intimatului cu privire la condiții de formă și fond ale actului constatator, legalitatea sau nelegalitatea procedurii de întocmire acestui proces verbal, legalitatea sau prescrierea sancțiunii, aplicarea sau neaplicarea legii mai favorabile, toate acestea fiind aspecte de fond ce pot fi invocate decât pe calea specială de contestare a actului, calea plângerii contravenționale, sub toate aceste aspecte criticile apelantei fiind fondate.
Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art. 480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarata de apelanta - intimată C. Națională de A. și D. Naționale din România SA Prin Direcția Regională De D. și Poduri București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, împotriva sentinței civile nr._ din data de 27.10.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul - contestator L. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat M. M., din Ploiești, ., ., etaj 3, ..
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.05.2016.
Președinte, Judecător,
A. G. HarhoiMihail R.
Grefier,
G. G. B.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Ds.fd._ Judecătoria Ploiești
J.fd. R. M. S.
4 ex./23.05.2016
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 156/2016. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 627/2016. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|








