Contestaţie la executare. Hotărâre din 03-06-2014, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 962/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL P. - SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 962
Ședința publică din data de 03.06.2014
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTORI - R. C.
- E. C. D.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator M. C. A., domiciliat în com. Blejoi, ., Jud. P., împotriva sentinței civile nr._/ 25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, precum și a cererii de intervenție în interesul recurentului formulată de intervenienta M. E. DABNIELA, domiciliată în com. Blejoi, ., jud.P. în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. D. P. - A.F.P.C. B. - cu sediul în Ploiești, .- 62, J. P., intimata – intervenientă . prin A. J. R. P. IPURL, cu sediul în Ploiești, ., ..
Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 27.05.2011, susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data ce face parte integranta din prezenta când instanța, pentru a da posibilitatea recurentului contestator să achite taxa de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, amână pronunțarea pentru data de 03.06.2014 când a pronunțat următoarea decizie
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. contestația la executare înregistrată cu nr._ /23.02.2012 la Judecătoria Ploiești, contestatorul M. C. A. a chemat în judecată pe intimata A. - D.G.F.P. P. - A.F.P.C. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile încheiat la data de 09.02.2012, a masurilor dispuse în acest sens, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că în mod nelegal s-a instituit sechestru asupra autoturismelor BMW cu nr. de înmatriculare_, Audi înmatriculat sub nr._ în baza procesului verbal sus menționat, ținându-se seama de titlul executoriu nr._/02.09.2011 privind suma totală de 1.542.134 lei, din care 376.580 lei impozit pe profit, 315.055 lei majorări de întârziere, penalități aferente impozitului pe profit, 442.604 lei TVA, 395.395 lei majorări de întârziere, penalități aferente TVA, 12.500 lei amenzi, de Deciziile nr. 1380/05.08.2011, 1345/2011 privind angajarea răspunderii sale solidare cu S.C. A. TRANSPORT S.R.L. Ploiești, pentru plata în solidar a obligațiilor fiscale în suma totala de 1.542.134 lei, de procesul-verbal de inspecție fiscala nr. 2421/04.04.2011, întrucât este imposibil să se procedeze la executarea sa silită în condițiile în care autoturismele în litigiu constituie bunuri comune, fiind dobândite în timpul căsătoriei cu numita M. E. D., făcând și obiectul contractului de comodat încheiat cu S.C. A. T. S.R.L, în baza căruia societatea a primit un drept de folosința gratuită asupra vehiculelor, pe o durată de 10 ani cu începere de la data de 01.03.2011, autoturisme folosite în exclusivitate în interesul societății.
La data de 30.03.2012, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației, solicitând și respingerea contestației ca neîntemeiată în condițiile în care prin Decizia nr. 1380/05.08.2011 s-a stabilit răspunderea solidara a contestatorului alături de . Ploiești pentru suma de 1.542.134 lei, decizie care reprezintă un titlu de creanța devenit titlu executoriu în urma menținerii acestuia în baza Deciziei nr. 1531/20.10.2011, procedându-se în mod legal la executarea silită a contestatorului, iar prezenta contestație are un caracter inadmisibil în condițiile în care contestatorul avea posibilitatea să-și valorifice pretențiile prin intermediul unei acțiuni în contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004.
P. încheierea de ședință din data de 21 mai 2012, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, cauză repusă pe rol la data de 05.04.2013 la cererea contestatorului.
La data de 17 iunie 2013, S.C. A. T. S.R.L., prin administrator R. P. IPURL, a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, în condițiile în care beneficiază de autoturismele în litigiu în temeiul unor contracte de comodat, fiindu-i absolut necesare desfășurării activității comerciale, iar prin continuarea executării silite s-ar crea o mare deficiență în derularea planului de reorganizare.
La data de 18.11.2013, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenientă a . T. S.R.L. și a respins excepția inadmisibilității contestației la executare.
După administrarea probelor cu acte, prin sentința civilă nr._/25.11.2013 a Judecătoriei Ploiești, au fost respinse ca neîntemeiate atât contestația la executareformulată de contestator împotriva intimatei și a intervenientei, cât și cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientă.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza procesului-verbal de sechestru bunuri mobile nr.8367/ 02.09.2012 s-a înființat sechestru asupra autoturismelor BMW cu nr. de înmatriculare_, AUDI cu nr. de înmatriculare_, aparținând contestatorului în vederea recuperării creanțelor fiscale de 1.542.134 lei, deoarece prin Decizia nr.1380/ 05.08.2011 a fost obligat contestatorul la plata sumei de 1.542.134 lei, din care 376.580 lei impozit pe profit, 315.055 lei majorări de întârziere, penalități aferente, 442.604 lei TVA, 395.395 lei majorări de întârziere, penalități aferente TVA, 12.500 lei amenzi, decizie care potrivit Deciziei nr.3571/ 22 martie 2013 a Î.C.C.J., Deciziei nr.1531/ 20.10.2011 privind respingerea contestației administrative a contestatorului, reprezintă un titlu de creanță care a fost comunicat contestatorului, fiind respectate disp. art.44, art. 45 alin.2 din Codul pr, fiscală, iar în baza disp. art.142 alin.1, 2 și 3, art.151 alin.1-4, art. 152 C.pr.fiscală, procesul-verbal de sechestru nr.8367/09.02.2012, cuprinde toate mențiunile prevăzute dispozițiile sus menționate, mai ales că decizia nr.1380/05.08.2011 nu a fost anulată și nu s-a dispus suspendarea executării acesteia.
S-a menționat că la momentul întocmirii actului de executare contestatorul deținea în proprietate cele două autoturisme în litigiu, organul fiscal fiind îndreptățit să instituie sechestru asupra acestor bunuri prin întocmirea procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.8367/ 09.02.2012 în dosarul de executare nr._, autoturisme care nu sunt strict necesare activității prestate de către contestator, nefiind declarate neurmăribile prin alte dispoziții legale, ceea ce înseamnă că aceste bunuri sunt supuse executării silite, în conformitate cu disp. art.151 alin.1 C.pr.fiscală, motiv pentru care au fost înlăturate susținerile contestatorului conform cărora autoturismele fac obiectul unor contracte de comodat, întrucât în baza disp. art.151 alin.4 c.pr.fiscală executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea și valorificarea acestora, chiar dacă se află la un terț, astfel încât procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr.8367/09.02.2012 a fost întocmit în mod legal, ținându-se seama de neîndeplinirea obligației de către contestator, caz în care au fost respinse ca neîntemeiate atât contestația la executare, cât și cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației, anularea procesului verbal de sechestru, a tuturor măsurilor aplicate asupra bunurilor mobile în litigiu, motivându-se că au fost încălcate disp. art.353 alin.1 NCC atât timp cât bunurile mobile în litigiu reprezintă bunuri comune, fiind dobândite în timpul căsătoriei cu numita M. E. D., chiar dacă figurează înmatriculate pe numele său, având loc o încălcare a dreptului de proprietate al soției care nu are nicio legătură cu datoria și că executarea silită poate viza numai bunurile, proprietatea debitorului conform disp. art.142 alin.1 cod pr. fiscal, fiind încălcate și disp. art. 36 din Legea nr.85/2006, art.151 alin.2 cod pr. fiscală, în condițiile în care bunurile mobile au fost afectate patrimoniului profesional al societății aflată în insolvență, nefiindu-i comunicate actele de control, de impunere conform disp. art.45, art.205 alin.2 cod pr. fiscal, mai ales că prin contractul de comodat din data de 01.03.2011, societatea a primit în folosință gratuită cele două autoturisme în interesul exclusiv al acesteia, pe o durată de 10 ani, motiv pentru care în urma aprobării planului de reorganizare societatea intimată desfășoară activități producătoare de venituri, folosind cele două autoturisme în scopul achitării datoriilor față de creditorii acesteia.
În continuare, contestatorul a arătat că activitatea desfășurată de societatea intimată constă în efectuarea de transporturi rutiere, de mărfuri cu un număr de 17 mijloace de transport, cele două autoturisme permițând deplasarea reprezentanților societății la beneficiari în scopul realizării activității, devenind incidente disp. art.36 din Legea nr.85/2006 conform cărora se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor acestuia și că potrivit deciziei nr.1380/ 05.08.2011, organul fiscal nu a calculat în sarcina contestatorului obligații fiscale, ci a dispus angajarea răspunderii solidare a acestuia pentru plata obligațiilor fiscale aparținând societății, având calitatea de codebitor, încălcându-i-se drepturile, interesele legitime, având dreptul să i se comunice actele de control, de impunere, să le conteste, drept încălcat de către autoritatea fiscală care a refuzat să-i comunice actele respective, fiind în imposibilitate să le conteste.
De asemenea, contestatorul a precizat că titlul executoriu din 02.09.2011 privind suma totală de 1.542.134 lei, decizia nr.1380/05.08.2011, nu îi sunt opozabile atât timp cât nu i-au fost comunicate, neavând acces la verificarea legalității impunerii suplimentare dispusă în baza procesului verbal de inspecție fiscală nr.2421/04.04.2011, fiind imposibilă contestarea deciziei sus menționate, caz în care decizia nu reprezintă titlu de creanță.
Primindu-se dosarul la Tribunalul P. cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 25.03.2014.
La data de 29.04.2014, contestatorul și-a dezvoltat motivele de recurs în sensul că în baza disp. art.129 alin.10, art.142 alin.1 cod pr. fiscal, urmărirea pentru creanța personală se poate face asupra bunurilor proprietatea exclusivă a debitorului sau pentru cota sa parte din aceste bunuri, însă în speță urmărirea se poate realiza în limita cotei părți deținută de contestator, fiind imposibilă atât timp cât în cuprinsul procesului verbal de sechestru s-a menționat întreaga valoare a bunurilor considerate ca aparținând contestatorului fără să se specifice cota parte pe care o deține asupra acestor bunuri comune și că era necesar ca în cazul coproprietății devălmașe să se determine în prealabil instituirii sechestrului cota parte ce revine debitorului din bunurile comune, mai ales că instituirea sechestrului s-a făcut fără notificarea, comunicarea, înștiințarea celuilalt coproprietar care deține cota parte din bunurile mobile sechestrate.
Totodată, la data de 29.04.2014 numita M. Excaterina D. a formulat o cerere de intervenție în interesul recurentului, solicitând admiterea recursului, motivându-se că în baza disp. art.129 alin.10, art.142 alin.1 cod pr. fiscal, urmărirea pentru creanța personală se poate face asupra bunurilor proprietatea exclusivă a debitorului sau pentru cota sa parte din aceste bunuri, însă în speță urmărirea se poate realiza în limita cotei părți deținută de contestator, motiv pentru care o asemenea urmărire este imposibilă atât timp cât în cuprinsul procesului verbal de sechestru s-a menționat întreaga valoare a bunurilor considerate ca aparținând contestatorului fără să se specifice cota parte pe care o deține asupra acestor bunuri comune, fiind necesar ca în cazul coproprietății devălmașe să se determine în prealabil instituirii sechestrului cota parte ce revine debitorului din bunurile comune, mai ales că instituirea sechestrului s-a făcut fără notificarea, comunicarea, înștiințarea celuilalt coproprietar care deține cota parte din bunurile mobile sechestrate.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.304 si 3041 c. pr. civila, ținându-se seama de dispozițiile legale incidente în cauza, constata ca recursul este nefondat și cererea de intervenție este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În baza cărților de identitate existente la dosar, contestatorul a achiziționat la data de 04.03.2011 de la societatea intimată autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare_, după ce în prealabil a dobândit la data de 25.04.2007 autoturismul Audi cu nr. de înmatriculare_ .
Conform titlului executoriu nr._/02.09.2011, somației nr._/02.09.2011, s-a procedat la executarea silită a contestatorului pentru suma totală de 1.549.134 lei, ținându-se seama de decizia nr. 1380/05.08.2011, acte în temeiul cărora s-a procedat la emiterea procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 8367/09.02.2012,în urma căruia s-a înființat sechestru asupra bunurilor mobile aparținând contestatorului până la concurența sumei totale de 1.542.134 lei, constând în cele două autoturisme sus menționate, evaluate la câte 60.000 lei, bunuri care au fost predate în custodie contestatorului.
Potrivit înștiințărilor de poprire existente la dosar, sentinței nr.1878/ 09.11.2012 a Tribunalului P., s-a procedat în anul 2011 la executarea silită prin poprire a contestatorului în baza titlului executoriu sus menționat pentru suma totală de 1.542.134 lei, în condițiile în care societatea intimată se află în procedura insolvenței, fiind supusă reorganizării, confirmându-se planul de reorganizare la data de 09.11.2012, menținându-se pe cale judecătorească decizia nr.1380/05.08.2011 privind atragerea răspunderii contestatorului pentru obligațiile fiscale suplimentare calculate în sarcina societății debitoare.
În conformitate cu cărțile de identitate existente la dosar, contractele de comodat din data de 23.05.2011, 03.03.2011, 01.03.2011, procesele verbale anexate acestora de predare primire, contestatorul și intervenienta M. E. D. au primit în folosință de la societatea intimată pentru anumite perioade de timp, autoturismele Audi cu nr. de înmatriculare_, BMW cu nr. de înmatriculare_, după care la data de 01.03.2011 contestatorul a predat în folosință societății intimate autoturismele sus menționate.
Disp. art. 172 alin.3 Cod proc.fiscală, stipulează că o contestație la executare poate fi formulată și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de instanța judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
De asemenea, disp. art.205 alin.1, art.206 alin. 3, art. 209 Cod proc.fiscală, prevăd că împotriva deciziei de impunere și a deciziei de atragere a răspunderii solidare constituind titluri de creanța, se poate formula contestație care se va depune la organul fiscal emitent, iar în conformitate cu disp. art.142 alin.1, 2 și 3 Codul de procedură fiscală, executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, valorificarea acestora efectuându-se numai în vederea realizării creanțelor fiscale, a cheltuielilor de executare, fiind supuse sechestrării, valorificării bunurile urmăribile proprietatea debitorului, constând în bunurile mobile, imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit, bunurile care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie principala sursă de venit, bunurile mobile, imobile aflate temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing, etc.
În temeiul disp. art.151 alin.1-4 C.pr.fiscală, sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepțiile prevăzute de lege, iar în cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieții și muncii debitorului, precum și familiei sale: a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor și la formarea profesională, cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfășurării activității agricole, cum sunt uneltele, semințele, îngrășămintele, furajele și animalele de producție și de lucru; f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziții legale.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că în baza deciziei nr.1380/05.08.2011, a fost obligat contestatorul să plătească, în solidar, cu ., suma totală de 1.542.134 lei reprezentând obligații bugetare restante în calitate de asociat și administrator al acestei societăți, ocazie cu care în cuprinsul deciziei civile nr. 3571/22.03.2013 s-a menționat, printre altele, că s-a stabilit răspunderea solidară a contestatorului din cauza comportamentului acestuia constând în înstrăinarea patrimoniului societății, crearea stării de insolvabilitate a acesteia, însușirea disponibilităților bănești existente în conturile societății, motiv pentru care s-a procedat la executarea silită a contestatorului în baza deciziei sus menționate,fiind emise titlul executoriu nr._/02.09.2011, somația nr._/02.09.2011 pentru suma de 1.542.134 lei, astfel încât a fost întocmit procesul verbal de sechestru bunuri mobile nr.8367/09.02.2012 în temeiul căruia s-a înființat sechestru pentru suma sus menționată asupra autoturismelor în litigiu BMW cu nr._, Audi cu nr._, în valoare de 120.000 lei.
Ca atare, atât timp cât în baza deciziei nr.1380/05.08.2011 a fost obligat contestatorul să răspundă în solidar cu societatea intimată constând în plata sumei totale de 1.542.134 lei, stabilindu-se culpa acestuia cu privire la crearea stării de insolvabilitate a societății debitoare, iar până în prezent nu există nicio dovadă la dosar privind desființarea acestei decizii, înseamnă că, în realitate, o asemenea decizie reprezintă prin însăși natura sa un titlu de creanță care atestă în favoarea intimatei creditoare o creanță certă, a cărei existență reiese din cuprinsul deciziei, lichidă, al cărei cuantum a fost stabilit în cadrul acesteia, exigibilă, fiind ajunsă la scadență la data emiterii acesteia - 05.08.2011, demonstrând instituirea unei obligații de plată privind o sumă de bani în sarcina contestatorului.
De altfel, în condițiile în care decizia nr. 1380/05.08.2011 reprezintă un titlu de creanță producând efecte juridice, nefiind desființată până în prezent, făcând dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile a intimatei creditoare față de contestator, înseamnă că în mod legal au fost emise actele de executare constând atât în titlul executoriu nr._/02.09.2011, somația nr._/02.09.2011, cât și în procesul verbal de sechestru nr.8367/09.02.2012 în temeiul căruia s-a instituit sechestru asupra celor două autoturisme în litigiu în vederea recuperării sumei în valoare de 1.542.134 lei, datorată de către contestator la bugetul statului, în calitate de administrator și asociat al societății debitoare, fiind cel care a contribuit în exclusivitate la crearea stării de insolvabilitate a societății, punând-o în situația de a nu avea disponibilități în vederea achitării la bugetul statului a sumei datorată.
Mai mult chiar, atât timp cât cele două autoturisme în litigiu asupra cărora s-a instituit sechestrul, făcând obiectul executării silite figurează pe numele contestatorului, în calitate de proprietar, iar contestatorul a fost obligat la plata sumei totale de 1.542.134 lei, în solidar cu societatea debitoare, înseamnă că acesta răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile pentru datoriile societății intimate, categorie din care fac parte și cele două autoturisme în litigiu, proprietatea contestatorului.
Faptul că la un moment dat cele două autoturisme în litigiu ar fi fost dobândite de către contestator în timpul căsătoriei cu intervenienta, nu înseamnă în mod automat că intimata-creditoare se află în imposibilitate legală de a proceda la executarea silită a contestatorului și că bunurile mobile în litigiu nu pot face obiectul executării silite, deoarece, în realitate, în condițiile în care contestatorul invocă un drept de codevălmășie asupra bunurilor mobile în litigiu, acesta din urmă are obligația să procedeze la efectuarea partajării bunurilor comune și nicidecum intimata-creditoare, mai ales că soții au obligația să facă dovada modalității de dobândire a acestor bunuri față de terți, iar la un moment dat, autoturismul BMW a figurat pe numele societății debitoare, al cărei unic asociat era contestatorul, care și-a întocmit un contract de vânzare cumpărare în nume propriu privind înstrăinarea autoturismului în scopul creării insolvabilității societății debitoare, fiind imposibil ca acesta să-și invoce propria culpă, invocând existența unei asemenea vânzări pentru a obține desființarea cu orice preț a procesului verbal de sechestru.
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins ca neîntemeiate atât contestația la executare, cât și cererea de intervenție accesorie formulată de societatea intervenientă, nefiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 172 c.pr.fiscală, întrucât în mod legal s-a procedat la executarea silită a contestatorului, constând în sechestrarea celor două autoturisme, proprietatea acestuia, neexistând nicio dispoziție legală care să excepteze de la urmărire cele două autoturisme, iar predarea acestora societății interveniente, în baza unor contracte de comodat, în vederea folosirii acestora în scopul desfășurării activității societății nu reprezintă un impediment legal în vederea executării silite a contestatorului, în condițiile în care, însuși contestatorul a fost cel care, prin faptele sale, a creat starea de insolvabilitate a societății.
Susținerile contestatorului și ale intervenientei, în sensul că au fost încălcate disp. art.353 alin.1 NCC atât timp cât bunurile mobile în litigiu reprezintă bunuri comune, fiind dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă figurează înmatriculate pe numele recurentului, având loc o încălcare a dreptului de proprietate al intervenientei care nu are nicio legătură cu datoria proprie a contestatorului, nu pot fi avute în vedere deoarece contestatorul are obligația să facă dovada modalității de dobândire a celor două bunuri, prin intermediul unei acțiuni de partaj bunuri comune și nicidecum intimata creditoare, iar existența calității contestatorului și a intervenientei de soți, data dobândirii bunurilor, respectiv în cursul conviețuirii celor doi, reprezintă împrejurări care exced cauzei, contestatorul având posibilitatea să le invoce în cadrul unei acțiuni de partaj bunuri comune.
Afirmațiile contestatorului și ale intervenientei, conform cărora executarea silită poate viza numai bunurile proprietatea debitorului conform disp. art.142 alin.1 cod pr. fiscal, fiind încălcate disp. art. 36 din Legea nr.85/2006, art.151 alin.2 cod pr. fiscală, bunurile mobile fiind afectate patrimoniului profesional al societății, nefiindu-i comunicate actele de control, de impunere potrivit disp. art.45, art.205 alin.2 cod pr. fiscal și că prin contractul de comodat din data de 01.03.2011 societatea a primit în folosință gratuită cele două autoturisme în interesul exclusiv al acesteia, pe o durată de 10 ani, nu au relevanță în cauză, întrucât potrivit actelor existente la dosar cele două autoturisme figurează în exclusivitate pe numele contestatorului, fiind proprietatea acestuia din urmă, până la proba contrarie, iar în speță, se analizează raporturile juridice dintre contestator și intimata creditoare și, nicidecum raporturile juridice dintre contestator și societatea debitoare, folosirea celor două autoturisme de către societate, desfășurarea procedurii de insolvență față de societate, nefiind impedimente la executarea silită cu privire la cele două autoturisme, mai ales că recurentul a fost cel care prin faptele sale a creat starea de insolvabilitate a societății, fiind imposibil să-și invoce propria culpă pentru a se sustrage de la executarea silită.
Apărările contestatorului și ale intervenientei potrivit cărora în urma aprobării planului de reorganizare societatea intimată desfășoară activități producătoare de venituri, folosind autoturismele în scopul achitării datoriilor față de creditorii acesteia, activitatea desfășurată de societatea intimată constând în efectuarea transporturilor rutiere, de mărfuri și că cele două autoturisme permit deplasarea reprezentanților societății la beneficiari, în scopul realizării activității, devenind incidente disp. art.36 din legea nr.85/2006 conform cărora se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor acestuia, nu au niciun temei legal, deoarece împrejurările sus-menționate exced contestației la executare, care vizează executarea silită a patrimoniului contestatorului care răspunde solidar pentru suma datorată de către societatea debitoare și nicidecum modalitatea de reorganizare a societății, de desfășurare a procedurii insolvenței.
Motivele invocate de către recurent și intervenientă în sensul că potrivit deciziei nr.1380/ 05.08.2011, organul fiscal nu a stabilit în sarcina contestatorului obligații fiscale, ci angajarea răspunderii solidare pentru plata obligațiilor fiscale aparținând societății, având calitatea de codebitor, încălcându-i-se drepturile, interesele legitime, având dreptul să i se comunice actele de control, de impunere, fiind în imposibilitate de a le contesta, sunt neîntemeiate, întrucât decizia sus-menționată constituie prin însăși natura sa un titlu de creanță, făcând dovada instituirii în sarcina contestatorului a obligației privind plata unei sume de bani, indiferent de modalitatea de calculare a acesteia, iar în speță, nu se analizează modalitatea de emitere a deciziei, de comunicare a documentelor ce au stat la baza întocmirii acesteia specifice unei acțiuni privind raporturile juridice de drept fiscal și contencios administrativ, mai ales că o contestație la executare vizează soluționarea unor raporturi juridice derivând din procedura executării silite și nicidecum a altor raporturi juridice total diferite.
Criticile contestatorului și ale intervenientei privind necomunicarea recurentului a titlului executoriu din 02.09.2011 privind suma de 1.542.134 lei, a deciziei nr.1380/05.08.2011, inexistența caracterului opozabilității, imposibilitatea de a verifica legalitatea impunerii suplimentare dispusă în baza procesului verbal de inspecție fiscală nr.2421/04.04.2011, de a contesta decizia sus menționată, inexistența caracterului acesteia de titlu de creanță, sunt nefondate, deoarece actele sus-menționate care stau la baza executării silite produc efecte față de contestator, făcând dovada instituirii unei obligații de plată în sarcina acestuia, iar prin intermediul contestației la executare nu se poate pune în discuție modul în care a fost emisă decizia nr. 1380/2011, actele care au stat la baza emiterii acesteia de către organele fiscale, contestatorul având posibilitatea să-și valorifice anumite pretenții față de aceste documente contabile prin intermediul mijloacelor reglementate de dreptul fiscal și contencios administrativ, fiind imposibilă contestarea acestor acte pe cale indirectă în cadrul contestației la executare.
Aspectele invocate de către contestator și intervenientă, conform cărora în baza disp. art.129 alin.10, art.142 alin.1 cod pr. fiscal, urmărirea pentru creanța personală se poate face asupra bunurilor proprietatea exclusivă a debitorului sau pentru cota sa parte din aceste bunuri, dispoziții nerespectate atât timp cât în cuprinsul procesului verbal de sechestru s-a menționat întreaga valoare a bunurilor considerate ca aparținând contestatorului fără să se specifice cota parte pe care o deține asupra acestor bunuri comune, sunt nejustificate, întrucât actele existente la dosar atestă dobândirea bunurilor de către contestator, prezumția de comunitate operând numai între cei doi soți, în anumite condiții, contestatorul fiind cel care are obligația să facă dovada față de terțe persoane a cotei sale părți din anumite bunuri, iar în cadrul procesului-verbal s-a specificat pur și simplu, sechestrarea celor două autoturisme, predarea acestora în custodie contestatorului, valoarea estimativă a celor două bunuri, urmând ca la momentul executării silite propriu-zise a contestatorului, acesta din urmă să facă dovada întinderii dreptului său de proprietate asupra celor două bunuri.
Împrejurările invocate de către contestator și intervenientă în sensul că era necesar ca în cazul coproprietății devălmașe să se determine în prealabil cota parte ce revine debitorului din bunurile comune, sechestrul fiind instituit fără nicio notificare, comunicare, inclusiv a coproprietarului care deține cota parte din bunurile mobile sechestrate, nu atestă obligația în sarcina creditoarei de a proceda la executarea silită a contestatorului, doar asupra unei cote părți din bunurile mobile în litigiu, în condițiile în care, actele de la dosar prezumă dobândirea în proprietate de către contestator a celor două autoturisme, iar în cazul în care contestatorul pretinde achiziționarea în comun cu soția sa a celor două bunuri, acesta are obligația să facă dovada unei eventuale cote părți asupra acestor bunuri, contribuția sa la dobândirea bunurilor și nicidecum creditoarea care are obligația să ia toate măsurile necesare în vederea recuperării debitului datorat de către contestator.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie prev.de art.304 pct.1-9 c.pr.civ. si ținând seama de disp.art.3041 c.pr.civ., in baza art.312 alin.1 c.pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat, precum și cererea de intervenție în interesul recurentului-contestator formulată de către intervenientă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul contestator M. C. A., domiciliat în com. Blejoi, ., Jud. P., împotriva sentinței civile nr._/ 25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. D. P. - A.F.P.C. B. - cu sediul în Ploiești, .-62, J. P., intimata – intervenientă . prin A. J. R. P. IPURL, cu sediul în Ploiești, ., ., J. P. și intervenienta M. E. DABNIELA, domiciliată în ., jud. P., ca nefondat.
Respinge cererea de intervenție în interesul recurentului contestator M. C. A. formulată de intervenienta M. E. DABNIELA, domiciliată în ., jud. P., împotriva sentinței civile nr._/ 25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. D. P. - A.F.P.C. B. - cu sediul în Ploiești, ./62, J. P., intimata – intervenientă A. T. SRL prin A. J. R. P. IPURL, cu sediul în Ploiești, ., ., J. P., ca neîntemeiată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 03.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI
C. M. R. C. E. C. D.
Fiind în CO, semnează
Președintele instanței
GREFIER
Cardașol I. N.
Fiind în CO, semnează
P. grefier
Operator date cu caracter personal 5595
Red.MC/ tehnored TS.
2 ex/30.07.2014
D.f._ Jud. Ploiești
Jf. C. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 362/2014. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1397/2014. Tribunalul... → |
|---|
