Obligaţie de a face. Decizia nr. 314/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 314/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 314/2014
aROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 314
Ședința publică din data de 16.05.2014
PREȘEDINTE – G. D.
JUDECĂTOR – E. C. D.
GREFIER – A. L. E.
Pe rol fiind soluționarea (în rejudecare) a apelului civil declarat de apelanta–pârâtă D. L. M., domiciliată în Ploiești, ., nr. 36, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 334/07.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CABINET M. I. "DR. S. A.-F.", cu sediul în Ploiești, ., ., . și în Ploiești, .. 37, județ Prahova.
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței . nr._/21.03.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta–pârâtă reprezentată de avocat M. C. și intimatul–reclamant reprezentat de avocat N. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au fost depuse la dosar, prin serviciul registratură: raportul de expertiză construcții.
Tribunalul comunică părților câte un exemplar de pe raportul de expertiză.
Apărătorul apelantei, având cuvântul, arată că părțile au ajuns la un acord, în sensul că apelanta-pârâtă este de acord cu schimbarea destinației construcției în litigiu, dând în acest sens o declarație notarială pe care o depune în duplicat la dosar.
Apărătorul intimatului-reclamant, având cuvântul, față de declarația pârâtei, arată că reprezentatul reclamantului a dat o declarație notarială prin care înțelege să renunțe la judecata acțiunii. Înmânează apelantei-pârâte originalul declarației notariale, iar la dosar depune declarația notarială de renunțare la judecată a reprezentantului reclamantului, în duplicat.
Tribunalul ia act de susținerile părților, în sensul că au ajuns la un acord în prezenta cauză.
Apărătorul apelantei depune la dosar notă de susțineri și copia cărții de identitate a apelantei. Solicită să se ia act că numele corect al apelantei este D. L. M. și nu D. M. L., cum din eroare s-a consemnat în actele dosarului și solicită efectuarea de rectificări în acest sens.
Tribunalul ia act că numele corect al apelantei este D. L. M. și nu D. M. L., cum din eroare s-a consemnat în actele dosarului și dispune efectuarea de rectificări în acest sens, inclusiv în sistemul informatic Ecris.
Apărătorul apelantei-pârâte și apărătorul intimatului-reclamant, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pe fondul apelului.
Tribunalul ia act că nu mai sunt cereri de formulat și, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantei-pârâte, având cuvântul în dezbateri, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a soluției instanței de fond, și în conformitate cu art. 246 C.pr.civ., să se ia act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii principale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului-reclamant, având cuvântul în dezbaterea apelului, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a soluției instanței de fond, și în conformitate cu art. 246 C.pr.civ., să se ia act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii principale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamantul Cabinet M. I. “DR.S. A. – F.” în contradictoriu cu pârâta D. L. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia sa isi exprime acordul pentru schimbarea destinației imobilului situat în Ploiești .. 37, județul Prahova, iar in caz de refuz hotărârea să țină loc de consimțământ .
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a dobândit terenul din Ploiești .. 37, județul Prahova, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2148/2009, în vederea edificării unei clinici stomatologice, sens în care a întocmit documentația necesară, emiterea autorizației de construire fiind condiționată pe lângă celelalte avize menționate în certificatul de urbanism și de acordul notarial al vecinilor, printre care și pârâta, ce a refuzat exprimarea acestui acord.
Având în vedere că în lipsa acestui acord, nu se putea edifica clinica, iar în vederea edificării fuseseră contractate credite, reclamanta a schimbat destinația în locuință, urmând ca ulterior, în urma obținerii acordului pârâtei, să schimbe destinația în clinică stomatologică.
În acest sens, reclamanta a chemat-o la negocieri pe pârâta însă aceasta în continuare a refuzat să își da acordul în sensul schimbării destinației imobilului, motivând ca o astfel de împrejurare ar afecta exercitarea dreptului său de proprietate, și că această construcție ce urmează a se ridica nu respecta normele impuse de Codul civil și legislația în domeniul construcțiilor.
Reclamanta a mai arătat că această construcție nu este edificată pe hotar, nu are geamuri pe partea care se învecinează cu pârâta, iar prin natura activității desfășurate, condițiile igienico-sanitare sunt respectate întocmai, mai mult decât atât respectarea normativelor privind construcțiile sunt verificate de autoritățile emitente, iar refuzul pârâtei este singurul care împiedică efectuarea lucrărilor, astfel încât refuzul acesteia îmbracă forma unui abuz de drept, nefiind justificat prin vreun interes legitim și serios.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 24.02.2011 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că este proprietara imobilului din Ploiești, ., nr. 36, jud. Prahova, care se învecinează la răsărit cu imobilul reclamantei, iar prin notificarea nr. 67/11.10.2010 a fost solicitată în vederea exprimării acordului pentru schimbarea destinației acestuia din locuință în clinică stomatologică.
A învederat pârâta că a refuzat să își dea acordul pentru că reclamanta urmărește eludarea dispozițiilor legale, de natură a o prejudicia, având în vederea că o clinică presupune un flux continuu de pacienți, iar aparatura folosită produce zgomot, de natură a afecta liniștea în zonă.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și interogatoriile reciproce, iar pentru pârâtă și proba cu expertiza în specialitatea construcții, administrate în cauza.
După administrarea probatoriilor prin sentința civilă nr._/13.11.2012, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să-și exprime acordul pentru schimbarea destinației imobilului situat în Ploiești, .. 37, jud.Prahova, din locuință, în clinică stomatologică.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că, potrivit avizului nr.694/08.03.2010, nu este necesară evaluarea de mediu pentru edificarea clinicii stomatologice, iar potrivit clasării notificării nr. 6005/18.06.2010 din partea Agenției pentru protecția mediului Prahova, proiectul propus nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
Conform raportului de expertiză în specialitatea construcții întocmit în cauză, imobilul în litigiu respectă normele impuse de Codul civil, fiind respectate și disp. OMS nr. 536/1997 privind asigurarea însoririi ferestrelor camerelor de locuit ale locuințelor vecine. De asemenea, s-a considerat că, având în vedere obiectul construcției, respectiv acela de clinică stomatologică, nu pot fi create riscuri privind producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante.
Împotriva sentinței pronunțate la fond, pârâta a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de apel, pârâta a susținut că imobilul pe care l-a ridicat reclamanta nu respectă normele impuse de Codul civil și de legislația în domeniul construcțiilor, încălcând astfel dispozițiile art. 611 și urm.din Codul civil, art. 24 și 31 din Regulamentul general de urbanism nr. 27.06.1996 rep.și Ord.nr.536/23.06.1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației. Chiar din fotografiile din raportul de expertiză se observă poziția construcției pe care reclamanta vrea să o transforme în clinică stomatologică care este foarte aproape de linia de hotar.
A învederat reclamanta că această împrejurare este de natură să o afecteze, întrucât fiind o clinică stomatologică cu mai multe cabinete dentare, o atare împrejurare presupune un flux continuu de pacienți și aparatura medicală utilizată care produce un zgomot specific.
Mai mult decât atât, a susținut reclamanta, fiind o clădire înaltă, distanța până la locuința sa ar trebui să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea acesteia, pentru a nu-i umbri imobilul, astfel cum rezultă din art.2 din Ord.nr. 536/23.06.1997.
De asemenea, potrivit art. 4 din Ord.MS nr. 536/1997, o unitate de prestări servicii care poate crea disconfort prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri trebuie să fie amplasată în clădire separată, la o distanță de min.15 m de ferestrele locuințelor din jur, or, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, această distanță este de doar 11,71 m.
Totodată, apelanta a menționat că reclamanta a efectuat demersuri și a obținut autorizație de construire nr. 669/20.09.2010 emisă de primarul mun. Ploiești pentru locuință D+P+1, dar, cu toate acestea, a început să ridice o construcție cu destinație de clinică stomatologică, proiectele arhitecturale fiind în acest sens.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 334 din 07.06.2013 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamanta a dobândit imobilul teren din Ploiești, .. 37, jud. Prahova, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2148/2009, iar, în vederea edificării construcției, a obținut avizul nr. 090/19.11.2009 din partea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei mun. Ploiești, în baza certificatului de urbanism nr. 1426/09.11.2009, act de proprietate și taxa achitată. La data de 23.04.2010, a fost emis avizul nr. 029, iar prin hotărârea nr. 167/31.05.2010, s-a aprobat planul urbanistic zonal, la 17.06.2010, fiind emis certificatul de urbanism nr.986 în vederea construirii clinicii stomatologice, împrejmuirii, amenajării parcării, aleilor pietonale, branșament utilități, prin care se menționează necesitatea obținerii acordului vecinilor exprimat în formă notarială, în vederea obținerii autorizației de construire.
Conform avizului nr. 694/08.03.2010 obținut de reclamantă de la agenția regională pentru protecția mediului, evaluarea de mediu pentru edificarea clinicii stomatologice nu este necesară, iar potrivit clasării notificării nr. 6005/18.06.2010 emisă de Agenția pentru protecția mediului Prahova, proiectul propus nu se supune procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului.
La data de 23.07.2010, a fost obținut și referatul nr. 739 privind verificarea de calitate conform Legii nr. 10/1995 și HG nr. 925/1995 la cerințele privind construcțiile, iar la 25.06.2010, notificarea nr. 287/2010 din partea Direcției de Sănătate Publică Prahova, potrivit căreia construcția având ca destinație clinica stomatologică este în conformitate cu reglementările sanitare în vigoare.
Ulterior, la data de 06.09.2010, a fost emis referatul nr. 744 privind verificarea de calitate conform legii nr. 10/1995 și HG nr. 925/1995 la cerințele privind construcțiile care privește destinație de locuință individuală.
S-a reținut de instanță că, potrivit concluziilor raportului de expertiză construcții civile C. C., prin clădirea edificată de reclamantă sunt respectate normele impuse de Codul civil, disp. art. 611 și urm. Cod civil, nefiind practicate pe peretele paralel cu linia de hotar a proprietății pârâtei ferestre de vedere, iar pe peretele perpendicular pe linia de hotar există vedere piezișă la o distanță de 20 decimetri de linia de hotar. Mai mult, s-a reținut că sunt respectate și normele impuse de Regulamentul General de Urbanism Hot. Nr. 525/1996 privind amplasamentul în interiorul parcelei, distanța măsurată între linia de hotar și construcția cu destinație de clinică stomatologică fiind de 100 cm., în condițiile în care distanța minimă este de 60 cm. față de linia de hotar.
S-a luat totodată în considerare și studiul de însorire întocmit de arh. N. M., rezultând că se respectă art. 2 din OMN nr. 536/1997 privind asigurarea însoririi ferestrelor camerelor de locuit ale locuințelor vecine.
De asemenea, conform avizului nr. 029/23.04.2010 al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism Ploiești, a rezultat că se respectă art. 13 din condiții privind amplasarea parcării, iar prin raportul de expertiză s-a menționat că, potrivit adresei nr. 6005/18.06.2010, emisă de Agenția pentru protecția mediului, proiectul propus nu se supune procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului și de evaluare adecvată, rezultând că se respectă art. 9 din condițiile obligatorii privind intensitatea zgomotului.
Conform adresei nr. 694/08.03.2010 emisă de Agenția Regională pentru Protecția Mediului, pentru Amplasarea clinică stomatologică D+P+1 în mun. Ploiești, la adresa indicată mai sus nu este necesară evaluarea de mediu.
Potrivit prevederilor art.4 din Ordinul nr. 536/23.06.1997 privind normele de igienă și recomandările privind mediul de viață a populației, potrivit cărora „unitățile de mică industrie, comerciale și de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante se amplasează în clădiri separate, la distanță de min. 15 m de ferestrele locuințelor. Distanța se măsoară între fațada locuinței și perimetrul unității. Pentru unitățile sus-menționate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivităților, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare”.
În concluziile raportului de expertiză întocmit în fața instanței de fond, distanța măsurată între pereții celor două clădiri este de 11,71 m, iar sub acest aspect tribunalul a reținut că se impun restricții privind distanța minimă de 15 m doar dacă există posibilitatea ca locuința cu profil de „prestări servicii” să creeze riscuri privind producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante, ceea ce nu este cazul față de obiectul de activitate al clinicii, cât și față de distanța rezonabilă de aproximativ 12 m existentă între cele două clădiri.
Astfel din deciziile agențiilor de protecție a mediului, a reieșit că distanța de 15 m nu este luată în analiza agențiilor de specialitate privind protecția mediului, se respectă art. 4 din OMS nr. 536/1997 și nu există condiții privind crearea de riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante, etc.
În ceea ce privește susținerea apelantei (din cadrul motivelor de apel ale acesteia), potrivit căreia fiind o clădire înaltă, distanța dintre clinica stomatologică și locuința sa ar trebui să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea acesteia, pentru a nu-i umbri imobilul, astfel cum rezultă din art. 2 din Ordinul nr. 536/23.06.1997, tribunalul a făcut referire la studiul de însorire întocmit de arh.N. M., din care a rezultat că se respectă art. 2 din OMN nr. 536/1997 privind asigurarea însoririi ferestrelor camerelor de locuit ale locuințelor vecine și a reținut și faptul că apelanta-pârâtă nu a contestat autorizația de construire nr. 669/20.09.2010 emisă de primarul mun. Ploiești pentru locuință D+P+1 și nici celelalte acte administrative ulterioare, nefiind practic nemulțumită de edificarea unei construcții (având aceeași înălțime ca și ulterior momentului schimbării destinației), ci, de fapt, de schimbarea destinației construcției.
Întrucât prin probele administrate în cauză, reclamanta a reușit să dovedească caracterul abuziv al refuzului apelantei-pârâte de a-și exprima acordul pentru schimbarea destinației imobilului astfel încât, față de aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta D. M.-L., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, pârâta arată că hotărârile arătate sunt nelegale și nefondate fiind date cu aplicarea greșita a dispozițiilor art.480 cod civil întrucât i se încalcă dreptul de proprietate asupra imobilul pe care îl deține în proprietate.
În primul rând, construcția pe care o ridică reclamanta nu respectă normele impuse de Codul civil și de legislația în domeniul construcțiilor, norme privind distanțele obligatorii între proprietăți, încălcând astfel dispozițiile ar. 611 și următoarele din Codul civil, art. 24 și 31 din Regulamentul general de urbanism nr._ republicat și Ordinul nr.536/23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației.
Astfel, chiar din fotografiile din raportul de expertiză se observă poziția construcției pe care reclamanta vrea să o transforme în clinică stomatologică și faptul că aceasta este foarte aproape de linia de hotar.
Ori, această împrejurare este de natură să o afecteze având în vedere că o clinică stomatologică este o unitate cu mai multe cabinete dentare, presupune un flux continuu de pacienți și, mai mult, aparatura medicală utilizată în stomatologie produce un zgomot specific.
Zona în care se ridică această construcție cuprinde locuințe iar nu sedii ale persoanelor juridice ce desfășoară diferite activități și, în acest sens, existența unei clinici stomatologice ar afecta liniștea zonei.
De altfel, acesta este și motivul pentru care legiuitorul a inclus ca cerință obligatorie pentru schimbarea destinației unui imobil acordul vecinilor dat în formă autentică.
Mai mult decât atât, fiind o clădire înaltă, distanța până la locuința sa ar trebui să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea acesteia, pentru a nu-i umbri imobilul, după cum rezultă din art. 2 din Ordinul nr.536/23 iunie 1997.
Fără a face o analiză a modului în care au fost respectate/nerespectate dispozițiile acestui act normativ, expertul s-a raportat la acte care nu au nicio legătură cu aspectul litigios, creând o aparență de legalitate care nu există.
În realitate, expertul nici nu a răspuns obiectivului fixat de instanță, respectiv acela de a stabili dacă prin amplasarea construcției de către reclamantă se respectă sau nu actele normative în vigoare, în principal, art. 4 din Ordinul M.S. nr.536/1997.
Acest act normativ impune ca unitatea de prestări servicii care poate crea disconfort prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri etc. să se amplaseze în clădire separată, la o distanță de minim 15 m de ferestrele locuințelor din jur (art.4), ori, în cazul prezentului litigiu, așa cum rezultă din raportul de expertiză, această distanță este de doar 11,71 m.
Cu privire la acest aspect, expertul numit de către instanța de fond a concluzionat că „distanța de 15 m nu este luată în analiza agențiilor de specialitate privind protecția mediului”, însă, adresa nr. 694/8.03.2010 a Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anexată la lucrare, arată neechivoc faptul că procedura adoptării fără aviz de mediu a fost emisă condiționat de respectarea legislației de mediu în vigoare, ceea ce nu este incident în speță.
Pe de altă parte, această agenție era competentă să se refere strict la situații pentru care eră abilitată să se pronunțe și nu putea depăși limitele competențelor ce i-au fost stabilite prin lege. În concluzie, apreciază recurenta că aceste cerințe obligatorii nu sunt respectate în cazul clinicii stomatologice pe care reclamanta urmărește să o ridice lângă locuința sa.
În al doilea rând, menționează recurenta că modalitatea în care reclamanta a procedat cu ridicarea acestei construcții dovedește o vădită rea-credință. Aceasta susține că a fost nevoită să obțină autorizația pentru locuință pentru a nu pierde creditele bancare și că, refuzul său de a-și da acordul, a condus la această împrejurare, însă, aceste susțineri nu pot fi primite, neavând niciun suport probator.
Deși reclamanta a efectuat demersuri și a obținut autorizația de construire nr.669/20.09.2010 emisă de Primarul Municipiului Ploiești, pentru „locuință D+P+1, împrejmuire teren, alei pietonale, parcări, branșament electric aerian, cu stâlp intermediar", cu toate acestea, a început să ridice o construcție cu destinație de clinică stomatologică, proiectele arhitecturale fiind în acest sens.
Pentru a da o notă de legalitate demersului său, la scurt timp de la emiterea autorizației, reclamanta i-a solicitat acordul pentru a schimba destinația construcției din locuință în clinică stomatologică, dar consideră că a procedat în această manieră tocmai pentru a o pune în fața faptului împlinit, forțând-o astfel să-și dau acordul pentru ridicarea unei clinici stomatologice.
Este adevărat că alte persoane care au calitatea de vecini, respectiv B. N. și B. M. F. au dat o declarație notarială prin care au arătat că sunt de acord cu edificarea unei construcții D+P+1 la mai puțin de 1,90 m de linia de hotar însă, această declarație conține inadvertențe ce ridică un semn de întrebare asupra legalității sale și nu este în măsură să o determine să-și dea consimțământul.
Apreciază recurenta că, în aceste situații, consimțământul ține de o apreciere subiectivă a situației, ori, în cazul de față, ca urmare a analizării detaliate a situației, a ajuns la concluzia că existența unei clinici stomatologice în imediata vecinătate, ar deranja-o în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate.
Având și recurenta calitatea de medic, învederează că știe ce presupune o clinică medicală, care ar fi avantajele și dezavantajele acesteia și, de aceea, refuzul de a-și da acordul nu reprezintă un abuz de drept.
În consecință, în raport de motivele invocate recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârilor anterioare în sensul respingerii acțiunii promovate de Cabinetul M. I. „Dr. S. A. - F." ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.3711/20.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis recursul declarat de pârâta D. M. L., casată decizia civilă nr. 334/07.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:
Potrivit art. 611 Cod civil „unul din vecini nu poate face fără consimțământul celuilalt, nici într-un chip fereastră sau deschidere într-un zid comun”.
Pe de altă parte, art. 612 stipulează că „nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină, iar în art. 613 se face precizarea că „nimeni nu poate avea vederi piezișe pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanță de 6 decimetri.”
Referitor la respectarea distanțelor prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate, din cuprinsul raportului de expertiză C. C., efectuat ca urmare a deplasării la fața locului și pe baza analizei actelor prezentate de părți și a prevederilor legale, rezultă că la construcția edificată de reclamantă nu sunt practicate ferestre de vedere pe peretele paralel cu linia de hotar a recurentei, iar pe peretele perpendicular pe linia de hotar există vedere piezișă la o distanță de 20 decimetri de linia de hotar.
Prin urmare, raportat la împrejurările expuse anterior, concluzia este aceea că reclamanta a respectat normele impuse de art. 611 și urm, Cod civil, în ceea ce privește amplasarea construcției.
Pe de altă parte, art. 24 din Hotărârea nr. 525/1966 privind Regulamentul general de urbanism, vizând amplasarea în interiorul parcelei, invocat de recurentă în susținerea demersului său cu mențiunea că ar fi fost încălcat, prevede că autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă se respectă distanțele minime obligatorii față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, conform Codului civil.
În condițiile în care distanța minimă față de linia de hotar prevăzut de art. 612 Cod civil este de 60 de cm, iar distanța măsurată între linia de hotar și construcția cu destinația de clinică stomatologică, aparținând reclamantei, este de 100 cm, rezultă că sunt respectate normele impuse de Regulamentul general de urbanism.
Deși se afirmă de recurentă că poziția construcției pe care reclamanta intenționează să o transforme în clinică stomatologică este foarte aproape de linia de hotar, iar datorită înălțimii sale îi umbrește imobilul, nici criticile sub acest aspect nu pot fi primite.
Referitor la însorirea imobilului, instanța a reținut că în art. 2 din Ordin Nr. 536/23 iunie 1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, se stabilește că „amplasarea clădirilor destinate locuințelor trebuie să asigure însorirea acestora pe o durată de minimum 1 ½ ore zilnic, la solstițiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit. Distanța dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc.”
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor legale, sub acest aspect, la dosarul cauzei s-a depus un studiu de însorire întocmit de arhitect M. N. care, pe baza măsurătorilor efectuate în raport de poziția corelativă a construcției aparținând reclamantei și a celei aparținând recurentei, a explicat, în mod detaliat, prin trimiteri făcute la dispozițiile legale, că imobilul în litigiu respectă prevederile art. 2 din Ordin nr. 536/23 iunie 1997, astfel încât, critica recurentei vizând împrejurarea că ar fi umbrită locuința sa, nu pot fi primite de instanță.
Afirmațiile recurentei vizând împrejurarea că modalitatea în care reclamanta a ridicat construcția în litigiu ar dovedi reaua-credință a acesteia din urmă, apar ca nefondate în condițiile în care nu au fost dovedite.
Faptul că inițial reclamanta a obținut autorizație de construire pentru imobil cu destinație de locuință D+P+1, iar ulterior a făcut demersurile necesare pentru schimbarea destinației acestuia în clinică stomatologică nu poate fi apreciată ca o dovadă de rea-credință, câtă vreme aceasta a solicitat autorităților competente obținerea avizelor și autorizațiilor cerute de dispozițiile legale în acest sens.
Pe de altă parte, comentariile formulate de recurentă cu privire la conținutul declarațiilor notariale prin care o parte din vecinii reclamantei și-au exprimat acordul cu privire la destinația construcției edificată de aceasta nu au relevanță în ceea ce privește soluționarea prezentului recurs și urmează a fi înlăturate.
O ultimă critică formulată de recurentă se referă la faptul că nu se justifică admiterea acțiunii de față, câtă vreme construcțiile edificate de reclamantă nu respectă prevederile art. 4 din Ordinul 536/1997.
Conform acestui text de lege „unitățile de mică industrie, comerciale și de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasează în clădiri separate, la distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor. Distanța se măsoară între fațada locuinței și perimetrul unității. Pentru unitățile sus-menționate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivităților, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare.”
În ceea ce privește prevederile mai sus menționate, la instanța de fond expertiza efectuată a stabilit doar că distanța dintre construcțiile edificate de reclamantă și ferestrele imobilului recurentei este de 11,7 mp, fără a preciza clar și expres dacă acest amplasament respectă prevederile legale invocate sub acest aspect.
Cu privire la această împrejurare, reclamanta a menționat că Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești a stabilit că pentru planul PUZ Amplasare clinică stomatologică D+P+1 în municipiul Ploiești, .. 37 nu este necesară evaluarea de mediu, iar Agenția pentru Protecția Mediului Prahova a dispus clasarea notificării.
Existența acestor două înscrisuri nu fac dovada respectării Ordinului nr. 536/1997 cu privire la imobilul edificat de reclamantă, întrucât prin adresa nr. 694/2010 Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești a stabilit că planul PUZ Amplasare clinică stomatologică D+P+1 se supune procedurii de adoptare fără aviz de mediu, dar cu următoarele condiții: respectarea propunerilor planului, respectarea legislației de mediu în vigoare (legislație care, în mod firesc, include și Ordinul nr. 536/1997) și solicitarea de la autoritatea competentă pentru protecția medicului de a emite actele de reglementare corespunzătoare fiecărei etape a planului de investiții (fila 53 d.f.).
Pe de altă parte, în ceea ce privește clasificarea notificării dispusă de Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, se reține că această măsură a fost luată motivat de faptul că proiectul propus nu intră sub incidența HG 445/2009 și art. 28 din OUG 57/2007 (deci fără a se analiza prevederile Ordinului 536/1997) și prin urmare nu se supune procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului.
Câtă vreme recurenta învederează că refuzul său de a-și da acordul cu privire la clinica stomatologică edificată de reclamantă este justificat de faptul că prin amplasarea acestuia s-ar încălca prevederile art. 4 din Ordinul nr. 536/1997, iar probele administrate la instanțele anterioare nu sunt de natură să lămurească pe deplin problema sub acest aspect, Curtea consideră că se impune completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize de specialitate care, ținând cont de amplasarea imobilului în litigiu la o distanță mai mică de 15 m de ferestrele locuinței recurentei (respectiv 11,7 m), în funcție de caracteristicile construcției edificată de reclamantă, prin raportare la activitatea propriu-zisă ce urmează a fi desfășurată în această locație, să menționeze dacă o atare activitate poate să creeze riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante (prin urmare, să precizeze dacă se respectă art. 4 din Ordinul 536/1997) iar în caz afirmativ, să menționeze mijloacele adecvate de limitare a nocivităților, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare. O atare completare a probatoriilor se impune a fi realizată pentru a se asigura o rezolvare judicioasă a prezentului raport juridic.
Ținând cont de toate argumentele expuse în precedent și având în vedere faptul că în baza art. 305 C.pr.civilă în fața instanței de recurs nu se poate administra decât proba cu înscrisuri, Curtea, în raport de considerentele prezentei decizii, în temeiul art. 312 alin.3 C.pr.civilă, admite recursul și dispune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în vederea completării probatoriilor sub aspectul menționat anterior.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 07.01.2014.
In cauza a fost administrata proba cu expertiza specialitatea construcții, potrivit considerentelor deciziei de casare, expertiză ce a fost efectuata de către arh. M. I..
La ultimul termen de judecata s-au depus declarațiile notariale autentificate sub nr. 1161/15.05.2014 si 1162/15.05.2014 .
Examinând cauza, in raport de probele administrate, in fond după casare, Tribunalul constata următoarele:
Potrivit declarației autentificate sub nr. 1162/15.05.2014 de către B.N.P. Asociati L. M. si L. M.-L., depusa la fila 45, reclamanta a renunțat la judecata cauzei si a solicitat admiterea apelului si schimbarea in tot a sentinței nr._/13.11.2012 a Judecătoriei Ploiești in sensul de a se lua act de renunțarea sa la judecata cererii cu a cărei soluționare a investit instanța, in prezenta cauză.
De asemenea, potrivit declarației autentificate sub nr. 1161/15.05.2014 de către B.N.P. Asociati L. M. si L. M.-L., depusa la fila 44, pârâta, in calitate de proprietara a imobilului situat in Ploiești, . nr. 36, jud. Prahova si-a exprimat acordul in legătura cu schimbarea destinației construcției din Ploiești, .. 37, din locuința in clinica stomatologică.
F. de cererea reclamantei de renunțare la judecata si de acordul expres al pârâtei in acest sens, Tribunalul, in temeiul art. 246 Cod pr.civ.-1865, va admite apelul formulat si pe cale de consecința va dispune schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul că va lua act de cererea reclamantei de renunțare la judecata cererii de chemare in judecată, înregistrata inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești, sub nr._ .
In temeiul art. 274 Cod pr.civ.-1865, ia act ca niciuna dintre părti nu solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta–pârâtă D. L. M., domiciliată în Ploiești, ., nr. 36, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 334/07.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CABINET M. I. "DR. S. A.-F.", cu sediul în Ploiești, ., ., . și în Ploiești, .. 37, județ Prahova, și în consecință:
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că ia act de renunțarea la judecată.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. D. E. C. D.
Fiind in c.o. semneaza Presedintele instanței
GREFIER,
A. L. E.
Fiind in c.o. semneaza P. -grefier
operator de date cu caracter personal nr.5595
red. G.D./tehnored. GD
4 ex./ 11.08. 2014
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. S. R.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 527/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 365/2014. Tribunalul... → |
|---|
