Fond funciar. Sentința nr. 02/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2331/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2331

Ședința publică din data de 02.06.2015

Președinte: N. C.

Judecător: D. G.

Grefier: A. Ș. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul D. G., CNP_, cu domiciliul în ., județul Prahova, împotriva Sentinței civile nr._/02.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. LOCALĂ DE F. F. A C. G. CRICOV cu sediul în . Prahova și C. JUDEȚEANĂ DE A. L. F. F. PRAHOVA, CF_, cu sediul în Ploiești, .-4, județul Prahova.

Cerere de apel scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul – reclamant, personal și asistat de avocat S. A., precum și intimata – pârâtă C. Locală de F. F. a C. G. Cricov, reprezentată de avocat I. I. C., lipsind intimata – pârâtă C. Județeană de A. L. F. F. Prahova.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură: la data de 01.04.2015, întâmpinare formulată de C. Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, iar la data de 23.04.2015, răspunsul apelantului – reclamant la întâmpinarea susmenționată, după care,

Apărătorul apelantului – reclamant, având cuvântul, solicită a i se încuviința să depună la dosar un set de înscrisuri, cu mențiunea că unele înscrisuri mai sunt la dosar, precum și alte înscrisuri, inclusiv un ziar nou apărut. Depune la dosar o notă de ședință însoțită de un set de înscrisuri.

Tribunalul ia act că se depune la dosar de către apelantul – reclamant, prin apărător, o notă de ședință însoțită de un set de înscrisuri, din care o parte sunt la dosar, copii comunicate și intimatei – pârâte C. L. de F. F. a C. G. Cricov, prin apărător.

Părțile, prin apărători, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri

Apărătorul apelantului – reclamant, având cuvântul, solicită să se admită apelul cum este formulat, să se modifice în tot Sentința civilă nr. 11.922/02.09.2014 a Judecătoriei Ploiești, să se constate nulitatea absolută parțială a Titlurilor de proprietate nr._/05.04.2015 și nr._/08.02.2011, să fie obligată C. Locală să înainteze documentația Comisiei Județene pentru emiterea unui nou titlu pe numele de D. G., prin excluderea nepoatei N. L. M. întrucât nu are calitate de moștenitor și să fie obligate pârâtele să menționeze întreaga suprafață de teren, adică 1 ha în loc de 1000 mp cum în mod greșit a fost trecut. Astfel, arată că prin cererea înregistrată sub nr. 1348/05.04.1991 la Primăria G. Cricov, D. G. a solicitat să primească terenul de pe urma autorului său D. D., decedat la 08.06.1980. Or, arată că, după înregistrare și acum foarte târziu, fără să știe și fără să cunoască apare în această cerere N. L. M. care este fiica fratelui său N. I., decedat la 01.06.1980. Arată că cererea s-a făcut numai de D. G. și nu a cunoscut în ce împrejurări a apărut această nepoată pe cererea sa. De altfel, arată că cererile nu se fac în grup, ci personal. Solicită a se observa de instanță că în acea cerere, numele N. L. M. este scris cu alte caractere, nu este semnătura dumneaei pe această cerere, nu este trecută calitatea acesteia și consideră că nu putea fi trecută pe acea cerere întrucât tatăl acesteia a fost denunțător așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar și din certificatul de moștenitor pe care l-a depus azi, care există și la dosar. Mai mult decât atât, arată că prin Sentința civilă nr. 8484/11.11.1991, Judecătoria Ploiești a admis acțiunea formulată modificată, introdusă de reclamantul D. G. împotriva pârâților N. I. și N. L. M., asistată prin mama sa N. E., constată instanța că reclamantul D. G. este unicul succesor al defuncților D. O. decedată la data de 12.01.1978 și D. D. decedat la data de 08.06.1980, prin renunțare la succesiunea pârâților, renunțare care se referă și la N. I. și la N. L. M.. Or, arată că instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 698 în mod nelegal constatând că, pe de o parte, ea vine în nume propriu la succesiune și, în al doilea rând, că ar fi formulat cerere. Or, arată că niciuna din aceste condiții nu sunt îndeplinite, pentru că nu a formulat nicio cerere niciodată și nu poate să vină din moment ce hotărârea instanței nr.8484/11.11.1981 este definitivă prin nerecurare. Consideră că, în aceste condiții, instanța nu putea să vină cu aplicarea dispozițiilor art. 698 Cod civil. Totodată, arată că al doilea capăt al apelului se referă la împrejurarea că nu a fost trecută întreaga suprafață de 1 ha în titlul de proprietate. Astfel, arată că în titlul de proprietate nr._ în loc să se treacă suprafața de 1 ha s-a trecut numai suprafața de 1000 m.p. Solicită a se observa cererile care sunt depuse la dosar de către intimată, respectiv de către comisie. În acest sens, arată că în dosar se află 2 cereri: pe una este scris IAS 010, iar pe a doua cerere (depusă tot la dosar conform cu originalul) nu scrie IAS 010. De asemenea, arată că din adeverința depusă de ei la dosar dată de la Primărie, rezultă în mod clar că acțiunile la unitățile de stat sunt pentru 1 ha. Precizează că este Adeverința nr. 1456/12.08.1991, în care se spune de acțiuni la unitățile de stat pentru 1 ha. De asemenea, arată că mai este un alt înscris pe care l-au depus azi la dosar, respectiv un ziar din care rezultă (primarul spune) că Registrul Agricol este plin de modificări fără acoperire și spune așa: începând din anul 2012 a constat, în urma numeroaselor sesizări de la cetățenii comunei, foarte multe modificări în Registrul Agricol, tăieturi cu pixul de diferite culori, scrieri cu creionul, ștersături, pierderi de suprafețe de la un registru la altul. Mai mult, arată că se mai spune tot în articol de acest primar că tot la nivel de registru agricol au fost descoperite aproximativ 114 roluri fără a avea bază legală. Arată că acolo primarii a trecut pe cine au vrut, dar în aceste titluri de proprietate nu poate să o treacă pe nepoată. Mai mult decât atât, arată că este raportul de expertiză tehnică judiciară a expertului Boieroiu în care acesta spune: total terenuri 10.000 m.p, deci și expertul spune că este vorba de 1 ha, iar lor li se dă 1000 m.p. Solicită să se admită apelul cum este formulat. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatei – pârâte C. L. de F. F. a C. G. Cricov, având cuvântul, solicită să se respingă apelul ca nefondat. Consideră că soluția pronunțată de către instanța de fond este temeinică și legală. Referitor la înscrisurile depuse, solicită să se constate că și în situația în care va apare un IAS 010 sau nu va apare, acel înscris are un număr de înregistrare care este identic pe ambele înscrisuri. De asemenea, în ceea ce privește articolele din ziar cu privire la declarațiile primarului, consideră că nu face altceva decât să arate o situație de fapt care nu se referă în mod concret la acest dosar. Pe cale de consecință, solicită să se respingă apelul. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub numărul_, reclamanta D. G., a solicitata în contradictoriu cu pârâta C. Locală de aplicare a legilor F. F. G. Cricov și cu C. Județeană de aplicare a Legilor F. F. ca prin hotărârea ce se va dispune în cauza să se admită acțiunea și pe cale de consecință să se constate nulitatea absoluta parțială a T.P nr._/05.04.2005 și nr._/08.12.2011

În motivarea cererii a arătat reclamantul că prin cererea înregistrată sub numărul 1348/05.04.1991 reclamantul în calitate de fiu a solicitat să primească suprafața de teren care a aparținut autorului său D. D..

Arată reclamantul că după înregistrarea cererii și fără consimțământul său a fost trecută pe titlul de proprietate nepoata sa N. L. M. care este fiica fratelui N. I., astfel că din acest punct de vedere, reclamantul considera că nepoata sa nu trebuia să apăra pe titlul de proprietate.

De asemenea reclamantul arata că în anul 1991 s-a formulat o cerere în constatare la Judecătoria Ploiești pentru că instanța să constate că acesta este singurul moștenitor al defunctului D. D., după ce N. I. renunțase în mod expres la moștenire.

În concluzie solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și pe cale de consecința anularea parțială a celor doua titluri de proprietate.

În anexa la cerere reclamantul a depus T.P_/2005 T.P_/2011, adeverința emisă la data de 17.03.2010, certificat de moștenitor nr. 1126/1979, certificat de moștenitor 2139/1980, Anexa 3, Încheiere emisa de către O.C.P.I, sentința nr. 8484/11.011.1991, de asemenea un set de înscrisuri atașate la f. 20-33 dosar.

La fila 34 dosar a fost înaintată, întâmpinare, prin care pârâta C. Locală de aplicare a Legilor F. F. a solicitat respingerea acțiunii învederând că, așa cum rezultă din cererea de reconstituire nr. 1348/1991, D. G. împreună cu N. L. M. au solicitat reconstituirea terenurilor ce au aparținut defunctului D. D. în acest sens cererea fiind aprobată și întocmindu-se anexele corespunzătoare respectiv Anexa 1 pentru suprafața de 3,18 ha si anexa 19 pentru suprafața de 0,10 ha.

Arata de asemenea pârâta că, ulterior anexa 19 s-a transformat în anexa 32 și 36, iar suprafața de 0,10 ha regăsindu-se în anexa 32 validată de către Hotărârea Comisiei Județene nr. 3563/2004 pentru care s-a emis T.P_/2005 pe care l-a primit domnul D. G. fără obiecțiuni, semnând de primire. În adeverința nr. 1456/12.08.2991 greșit este trecută suprafața de 1,00 ha ca figurând în anexa 19 ( a se vedea anexa 19 și 32 întocmite de Comisa Locală și validate de către C. Județeană).

De asemenea se menționează că referitor la terenul agricol în suprafață de 3,18 ha reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe numele tuturor părților.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topo, lucrarea fiind înaintată și atașată la dosar f. 97-100.

Prin sentința nr._/02.09.2014 Judecătoria Ploiești a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul D. G., reținând că, așa cum rezultă din înscrisurile înaintate la dosar, respectiv Certificatul de moștenitor nr. 1126/29.11.1979(f.11 dosar) și Certificatul de moștenitor nr. 2139/1980(f.12 dosar), reclamantul D. G. este descendentul defunctului D. D., cel după care s-a reconstituit dreptul de proprietate, emitanțu-se în acest sens cele două titluri contestate de către reclamant.

Din analiza cererii de reconstituire atașata la f. 13 dosar și înregistrată pe rolul Comisiei Locale de aplicare a Legilor F. F. G. Cricov nr. 1348/1991, D. G. a solicitat împreună cu N. L. M. reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului D. D..

În urma modificărilor ce au survenit în sensul transformării anexei 19, în anexa 32 și respectiv în anexa 36, suprafața de 0,10 ha s-a regăsit în anexa 32, validată prin 3563/2004 H.C.J. Conform procedurii s-a emis T.P nr._/05.04.2005 pe care după cum este precizat în întâmpinarea atașată la f.34 dosar, reclamantul l-a primit fără să conteste acest înscris în vreun moment.

Pe de alta parte, așa cum rezultă din mențiunile făcute de către pârâtă Comisa Locală de aplicare a Legilor F. F. G. Cricov, terenul agricol în suprafața de 3,18 ha reconstituit moștenitorilor defunctului a suferit unele modificări față de împrejurarea că reclamantul a solicitat la un moment dat schimbarea categoriei de folosință.

Arată astfel reclamantul în primul capăt de cerere că, N. L. M. nu avea calitatea de moștenitoare de pe urma defunctului D. D., întrucât tatăl acesteia N. I., era renunțător la moștenire, astfel că în cele două titluri de proprietate moștenitoarea N. L. M. nu trebuia menționată.

De asemenea reclamantul precizează că în titlul de proprietate_/05.04.2005 în mod eronat s-a inserat suprafața de teren de 1000 m.p, în loc de 1 ha așa cum era necesar a se menționa, astfel că se impune modificarea vecinătăților pentru diferența de 9000 m.p.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din leg 18/1991 ,, Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. În acord cu dispozițiile alin. 2 a acestui text..,, de prevederile prezentei legi beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către acesta, precum și, în condițiile legii moștenitorii acestora.

Analizând prima solicitare a reclamantului instanța retine că potrivit D.R.I.L XI/2007 în aplicarea dispozițiilor art. 8 și art. 13 din leg 18/1991 beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prev. de art. 700 C.civ., iar nu și cei care au renunță.

În acest sens reclamantul a invederat instanței ca prin sentința civilă 8484/11.11.1991 pronunțată de Judecătoria Ploiești în Dosarul_/1991, D. G. este singurul moștenitor al defuncților D. D. și D. O. întrucât N. I. și N. L. M. sunt renunțători.

Potrivit certificatului de moștenitor atașat la f. 11 dosar, defunctul N. I. a fost renunțător numai la partea din moștenire care i s-ar fi cuvenit de pe urma autoarei D. O., în ceea ce privește situația expusă de către reclamant, în sensul ca N. I. este renunțător la masa succesorală rămasă de pe urma tatălui său D. D., susținerea nu se confirmă odată ce din certificatul de moștenitor atașat la fila 12 dosar de pe urma defunctului D. D. nu există renunțători.

Din interpretarea sistemică a dispoz. art 698 C.proc.civ ,, eredele renunțător nu poate fi reprezentat niciodată…,, copii acestuia venind să culeagă din masa succesorală în virtutea propriului lor drept.

Situația calității celor doi moștenitori N. I. și N. L. M. a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, însă cu toate acestea fără nici un dubiu se poate constata că N. L. a venit să culeagă în nume propriu din masa succesorală a bunicului, formulând o cerere de reconstituire, fapt ce îi conferă drept deplin asupra terenurilor menționate în cele doua titluri.

În acest sens, instanța de fond a apreciat că în cauză nu este incidentă niciuna dintre ipotezele art. III din Legea 169/1997, privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate în litigiu, în favoarea exclusivă a reclamantului, motive pentru care a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, instanța analizând situația prin coroborarea mijloacelor de proba cu susținerea părților, a reținut că, suprafața de teren identificată este de 1000 m.p așa cum rezultă și din raportul de expertiză atașat la f. 98-100 dosar, astfel că unele modificări survenite în teren s-au datorat schimbării categoriei de folosință schimbare ce a fost solicitata de către reclamant.

Mai mult decât atât din însăși anexa atașată la f.36-40 dosar rezultând că această suprafață de teren este de 1000 m.p

În cauză reclamantul nu a probat veridicitatea susținerilor sale așa încât dând eficiență dispozițiilor legale în materie dar și mijloacelor de probă ce au servit în apreciere, sens în care instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul D. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, constatarea nulității absolute parțiale a Titlurilor de proprietate_/05.04.2005 și numărul_/08.02.2011, obligarea Comisiei Locale de F. F. să înainteze documentația Comisiei Județene de F. F. pentru ca aceasta să emită noi titluri de proprietate numai pe numele D. G., prin excluderea din cele două titluri a nepoatei sale N. L.-M., întrucât aceasta nu are moștenitori.

În motivarea acțiunii a arătat reclamantul că prin cererea înregistrată sub nr. 1348/05.04.1991, la Primăria G. Cricov, Jud. Prahova, în calitate de fiu a solicitat să primească suprafețele de teren care au aparținut autorului său D. D. decedat la dala de 08 iunie 1980. A menționat reclamantul că după înregistrarea cererii și fără să fie înștiințat, a fost înscrisă și nepoata sa, N. L. M., fiica fratelui său N. I..

A mai arătat reclamantul că terenurile pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate sunt în suprafața totală de 3,18 ha din care acțiuni la unitățile de stat pentru 1 ha așa cum rezulta din adeverința nr. 1456/12 august 1991. Aceste terenuri sunt situate în puncte și au suprafețe diferite astfel: - Valea Rujii - pășuni - fi.25 ha: 1 Vie arabil- 0,50 ha; Ograda -arabil- 0,30 ha: Acasă -arabil- 0,17 ha; Neagra neprod. 0:25 ha; pasuni-0.30 ha: C.-neprod 0,08 ha; B.-pășuni 0,25 ha: Dulgeanu -pășuni 0,25 ha; Acasă -vii- 0,03 ha; Acasă - curți- 0,04 ha; Total 3,18 ho si 1 ha l.A.S.

De asemenea, a arătat reclamantul că în anul 1991 a formulat cerere în constatare la Judecătoria Ploiești pentru ca instanța să constate că este singurul moștenitor al defunctului D. D., întrucât fratele său D. I. renunțase în mod expres la moștenire. Cererea a fost înregistrată sub nr._/1991, iar prin sentința civilă nr. 8484/11.11.1981 a fost admisă cererea și a rămas definitiva prin nerecurare.

Reclamantul a precizat că în urma cererii de reconstituire a dreptului de proprietate C. Județeană Prahova i-a eliberat Titlul de Proprietate nr._/05.04.2005, de pe urma defunctului D. D. în care sunt trecuți ca titulari ai dreptului de proprietate D. G. și N. L.-M.. În acest Titlu de proprietate_/05.04.2005 este menționat că sunt proprietarii suprafeței situate în extravilanul . " I . suprafața de 0 ha și 1000 mp, având următoarele vecinătăți: Nord De 299, Est moșt. D. Ș., Sud De 264/1, V. D. Ghe. I., apreciind că titlul de proprietate este întocmit eronat, întrucât pe de o parte cele două Comisii Locale și Județene nu au ținut cont de Sentința Civilă nr. 8484/11.11.1981 menționând în titlu și pe N. L.-M., iar pe de alta parte în loc ca în titlu să se menționeze conform Adeverinței nr. 1456/12.08.1991 că are un drept de proprietate la 1 ha, în titlu s-a menționat doar suprafața de 0 ha și 1000 mp, acestea fiind motivele pentru care s-a solicitat nulitatea absoluta parțială a Titlului de Proprietate nr._/05.04.2005.

De asemenea, reclamantul a precizat că în urma cererii de reconstituire s-a eliberat și Titlul de Proprietate ar._/08.02.2011 de pe urma (defunctului D. D. în care sunt menționați ca titulari ai dreptului de proprietate atât el cât și nepoata sa).

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere comisia recunoaște că în anexa inițială, numai reclamantului ar fi trebuit să i se reconstituie suprafața de 3.18 ha, însă anexa inițiala a suferit modificării, în sensul că reclamantul a solicitat schimbarea suprafeței de 0,30 ha teren împădurit, cu privire la această solicitare, reclamantul a menționat că i s-a aprobat aceasta schimbare dar din 0,30 ha. După schimbarea acestei categorii de folosință C. Locală de F. F. așa cum recunoaște în întâmpinare, din suprafața de 3,18 ha. i-a luat 0,30 ha. astfel încât acesta figurează cu suprafața de 2,88 ha., care a fost validate prin Comisiei Județene nr. 3422/2004.

C. L. de F. F. nu a ținut cont de adeverința nr. 1456/12 august 1991, prin care reclamantul trebuia să primească 3,18 ha. teren și acțiuni la unitățile de stat 1 ha, și nu de 1000 mp., care i-au fost dați în urma reconstituirii către C. Locală de F. F..

Mai arată reclamantul că cererea de chemare în judecată a fost formulată după ce a primit adeverința nr. 1.457/12.08.1991, adeverința în care a constatat că în mod ilegal a fost trecută și N. L. M..

Cu privire la împrejurarea că cererea ar fi fost formulată și de N. L. M. reclamantul a învederat că aprecierile instanței de fond sunt neadevărate. Cererea a fost formulată numai de către reclamant, semnată de acesta și nu sunt cunoscute împrejurările în care a apărut și numele acesteia pe cerere în condițiile în care numele acesteia este scris cu alte caractere, nu a semnat cererea și în dreptul rude nu este menționat nimic.

În drept art. 457 alin. 3 și art. 466 și urm. C. pr.civ.

Legal citată pârâta C. Județeană Prahova Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor Agricole Si Forestiere a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul reclamant D. G., și menținerea sentinței civile nr._/02.09.2014 a Judecătoriei Ploiești.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că potrivit cererii de chemare în judecată, apelantul reclamant D. _ G. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate nr._/05.04.2005 și nr._/08.02.2011 în sensul excluderii moștenitoarei N. L.-M. din ambele titluri și menționarea suprafeței de 1 ha teren agricol în titlul de proprietate nr._/05.04.2005 și nu 1000 mp cum a fost trecut inițial precum și modificarea vecinătăților.

În ceea ce privește primul capăt de cerere, pârâta a apreciat că instanța de fond, în mod corect a constatat că numita N. L. M. are calitatea de moștenitoare a defunctului D. D., și a fost trecută legal în titlurile de proprietate a căror nulitate absolută parțial se solicită. De altfel, în cererea nr. 1348/05.04.1991 figurează atât apelantul reclamant cât și numita N. L. M.. Potrivit dispozițiilor art.8 alin. 3 din Legea nr.18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere, ceea ce presupune ca este necesară formularea unei cereri, dreptul de proprietate neputând fi dobândit din oficiu.

Așa cum a reținut și instanța de fond, apelantul reclamant a ridicat titlurile de proprietate fără nici o obiecțiune, mai mult pe titlu de proprietate nr._/08.02.2011 s-a ieșit din indiviziune și s-au înscris suprafețele de teren în cartea funciară, așa cum rezultă din încheierea nr._/29.09.2011 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, înscris depus la dosarul cauzei.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, pârâta a arătat că trebuie observat că titlul de proprietate nr._/05.04.2005 a fost emis în baza reconstituirii dreptului de proprietate conform anexei nr.19 - 1000 mp transformata ulterior în anexa 32 cu aceeași suprafață, fiind emisă HCJ nr.3563/25.08.2004, hotărâre necontestată de apelantul reclamant. Conform Raportului de expertiză, suprafața de 1000 mp a fost identificată, singurele modificări survenite în teren fiind datorate schimbării categoriei de folosință.

Prin hotărârea pronunțata, instanța de judecată, verificând titlurile de proprietate emise în favoarea apelantului reclamant, a constatat că în cauză nu sunt incidente nici unul din cazurile prevăzute de art.III din Legea nr. 169/1997, astfel că titlurile de proprietate nr._/05.04.2005 și nr._/08.02.2011 au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale am titlurilor de proprietate nr._/05.04.2005 și nr._/08.02.2011 în sensul de a fi exclusă moștenitoarea N. L. M. din ambele titluri.

A mai solicitat reclamantul să fie menționat în titlul de proprietate nr._/05.04.2005 suprafața de 1 ha teren agricol și nu 1000 mp cum a fost trecut inițial și modificarea vecinătăților.

Tribunalul constată că, în ceea ce privește susținerea reclamantul că în mod eronat în titlul de proprietate_/05.04.2005 s-a inserat suprafața de teren de 1000 m.p, în loc de 1 ha așa cum era necesar a se menționa, astfel că se impune modificarea vecinătăților pentru diferența de 9000 m.p., este nejustificată, având în vedere că, titlul de proprietate menționat a fost emis în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform Anexei nr. 19 devenită anexa 32 și 36, depuse în copie la dosar, de unde rezultă în mod indubitabil suprafața de teren de 0.10 ha, adică exact 1000 mp.

Această suprafață de teren apare și în Hotărârea Comisiei Județene nr. 3563/25.08.2004, pentru care s-a emis titlul de proprietate, și, pe de altă parte din registrul agricol depus în copie la dosar rezultă de asemenea suprafața de teren de 1000 mp.

Susținerea reclamantului în sensul că pârâta C. L. de F. F. nu a ținut cont de adeverința nr. 1456/12 august 1991, prin care trebuia să primească 3,18 ha. teren și acțiuni la unitățile de stat 1 ha, și nu de 1000 mp., care i-au fost dați în urma reconstituirii către C. Locală de F. F., este nejustificată, având în vedere că, reclamantul este cel care a solicitat schimbarea categoriei de folosință de 0,30 ha teren împădurit, așa fiind, figurează cu 2,88 ha teren.

Referitor la N. L. M., tribunalul constată că, așa cum rezultă din cererea de la fila 13 dosar, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată atât de reclamant cât și de aceasta ambii figurând pe cerere.

În acest condiții era firesc ca titlurile de proprietate să fie eliberate atât pe numele reclamantului cât și pe numele acesteia.

Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, formulată în interiorul termenelor legale acordate de legiuitor. Solicitarea se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire. Cererea va cuprinde:

Comisiile locale de fond funciar preiau și analizează cererile depuse, verifică în mod riguros îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, solicitând în acest scop toate relațiile și datele necesare, stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propun alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane, completează, în urma verificărilor efectuate, anexele la regulament cu persoanele fizice și juridice îndreptățite, înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară. urma unei hotărâri de validare a propunerilor făcute, pronunțată de către C. județeană de fond funciar, comisiile locale vor proceda la punerea în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora. De asemenea, comisiile locale sunt cele care, potrivit competențelor ce le revin, înmânează titlurile de proprietate celor îndreptățiți.

Având în vedere că, alături de reclamant a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și N. L. M., în mod firesc au fost eliberate titlurile de proprietate și pe numele acesteia.

Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge apelul declarat de reclamant ca nefundat, potrivit disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE L.

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul D. G., CNP_, cu domiciliul în ., județul Prahova, împotriva Sentinței civile nr._/02.09.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - pârâte C. LOCALĂ DE F. F. A C. G. CRICOV cu sediul în . Prahova și C. JUDEȚEANĂ DE A. L. F. F. PRAHOVA, CF_, cu sediul în Ploiești, .-4, județul Prahova, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.

Președinte Judecător

N. C. G. D.

Fiind în CO semnează Fiind în CO semnează

Președintele Instanței Președintele Instanței

Grefier

P. A. Ș.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red./Tehnored. N.C.

5 ex./29.06.2015

D.f._ – Judecătoria Ploiești

J. f. D. A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 02/2015. Tribunalul PRAHOVA