Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 18/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 18/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 18
Ședința publică din data de 19.01.2015
PREȘEDINTE C. D. E.
JUDECĂTOR: D. G.
JUDECĂTOR G. M.
GREFIER: C. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta N. L., domiciliată în com. Lipănești, ., jud. Prahova, împotriva încheierii din data de 30.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. (fostă N.) I. M., domiciliată în ., N. L., domiciliat în com. Lipănești, ., jud. Prahova, N. GH. N., domiciliat în ., DN1A, jud. Prahova, I. GH. V., cu domiciliul ales la C. E., în Ploiești, ., ., F. GH. A., domiciliată în com. Lipănești, ., jud. Prahova, C. GH. E., domiciliată în în Ploiești, ., ., ., N. GH. I. M., domiciliată în București, sector 2, ., nr. 19, N. M., domiciliată în com. Lipănești, .. Prahova, C. (fostă V.) R. E., domiciliată în Boldești Scăieni, ., jud. Prahova.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata N. I. M., personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinări formulate de intimatele Codurat R. E. și S. (fostă N.) I. M., după care,
Tribunalul ia act că la dosar s-au depus întâmpinări formulate de intimatele Codurat R. E. și S. (fostă N.) I. M., prin care se solicită admiterea recursului.
Intimata învederează că fratele său N. I.. decedat, era renunțător și nu avea dreptul la nimic, nu trebuia să fie pus în posesie, iar copiii acestuia nu au putut face actele de vânzare cumpărare.
Învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimata solicită respingerea recursului, deoarece fratele său, N. I. este renunțător.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
Notă: După strigarea cauzei și rămânerea instanței în pronunțare, s-a prezentat apărătorul recurentei, avocat N. C..
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin Sentința civilă nr. 839/20.01.2012, Judecătoria Ploiești a admis cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Nița Gh.N., I. GH: V., F. GH. A., C. E., Nița Gh.I. M., Nița M., C. (V.) R. E. și Nița I. M., a constat deschisă succesiunea defuncților Nița I. G. decedat la data de 06.07.2010 și Nița M. decedată la data de 23.12.1987, a constatat că părțile au calitatea de moștenitori legali ai defuncților, reclamantul Nița Gh.V. în calitate de fiu cu o cotă de 1/7 din masa succesorală partajabilă, pârâtul Nița N. în calitate de fiu cu o cotă de 1/7 din masa partajabilă, I. V. în calitate de fiică cu o cotă de 1/7 din masa partajabilă, F. A. în calitate de fiică cu o cotă de 1/7 din masa partajabilă, C. E. în calitate de fiică cu o cotă de 1/7 din masa partajabilă, Nița I. M. cu o cotă de 1/7 din masa partajabilă, pârâtele Nița M., C. (V.) R. E., Nița I. M. în indiviziune o cotă de 1/7 din masa partajabilă, în calitate de moștenitori legali ai defunctului Nița I. ( fiul defuncților), omologând raportul de expertiză specialitatea construcții civile și industriale și raportul de expertiză specialitatea topografie și a constatat că masa partajabilă se compune din construcțiile situate în Com. Lipănești, ., terenurile din titlu de proprietate nr. 33/26.02.2007 în suprafață de 1,5297 ha, dispunând ieșirea din indiviziune a părților conform variantei unice de lotizare stabilită în raportul de expertiză specialitatea topografie, după care, a compensat parțial cheltuielile de judecată, obligând pârâții Nița GH. N., I. GH: V., F. GH. A., C. E., Nița Gh.I. M. la plata sumei de 100 lei către reclamant reprezentând rest după compensare și pârâtele Nița M., C. (V.) R. E. și Nița I. M. în solidar suma de 100 lei, reprezentând rest după compensare și a obligat părțile la plata către stat a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, în temeiul art. 19 alin.1 din OUG nr. 51/2008. (114,30 lei reclamantul Nița Gh.V., pârâții Nița N., I. V., F. A., C. E., Nița I. M. și suma de 38,1 lei pârâtele Nița M., C. (V.) R. E., Nița I. M..
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, în data de 08.07.2014 petenta N. L. a solicitat instanței îndreptarea erorii materiale strecurată în Sentința civila nr. 839/20.01/2012, în sensul că în mod greșit s-a reținut numele său ca fiind „N. M.” în loc de „N. L.”.
În motivarea cererii, petenta a învederat faptul că, în urma demersurilor efectuate în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1449 mp – extravilan, situata în tarlaua 17, . prin sentința civilă nr. 839/20.01/2012 pronunțata de Judecătoria Ploiești, i s-a comunicat de către la OCPI Prahova că nu este posibilă datorită acestor inadvertențe, motiv pentru care a fost nevoită să promoveze această cerere.
În dovedire, petenta a depus înscrisuri.
Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 30.07.2014, Judecătoria Ploiești a respins cererea privind îndreptarea erorii materiale ca neîntemeiată .
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea de îndreptate a erorii materiale se solicită îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 839/20.01/2012 pronunțata de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în sensul că în mod greșit s-a reținut numele petentei ca fiind „N. M.” în loc de „N. L.”.
Aceasta a precizat că prin cererea introductivă, reclamantul N. Gh V. a solicitat în contradictoriu cu paratii N. Gh N., I. Gh V., Fratila Gh. A., C. Gh E., N. Gh I. M., N. I M., C. R. E. si N. M. (petenta), ieșirea din indiviziune asupra bunurilor mobile succesorale.
Potrivit art. 281 alin. 1 Cod proc.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri ori încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Analizând înscrisurile regăsite în dosarul de fond, instanța de fond a constatat că nu rezultă identitatea dintre N. M. și petenta, astfel cum cea din urmă susține.
Mai mult decât atât, în ședința de judecata din data de 03.10.2012 (fila 33 din dosarul de recurs de pe rolul Tribunalului Prahova), la momentul soluționării recursului împotriva sentinței civile nr. 839/20.01/2012 pronunțata de Judecătoria Ploiești, numita N. M. a răspuns personal, fără a menționa aspectul învederat prin prezenta cerere. Or, instanța găsește ilogic ca la apelul nominal realizat de grefierul de ședință petenta N. L. să răspundă la numele de N. M..
Față de rațiunile expuse mai sus, în temeiul textului de lege menționat, instanța de fond a constatat că cererea este neîntemeiată și a respins-o.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta N. L..
În motivarea cererii de recurs, petenta a susținut că instanța, în motivarea respingerii cererii de îndreptare a erorii, a arătat că în ședința de judecată din 03.10.2012, la momentul soluționării recursului, N. M. a fost prezentă în instanța și la apelul făcut nu a învederat instanței că de fapt se numește N. L. și nu N. M..
Or, recurenta - petentă a susținut că această motivare nu poate fi primită din mai multe considerente.
Astfel, recurenta - petentă a susținut că instanța nu a observat că moștenitorii defunctului N. I. sunt: N. I. M. și C. R. E. în calitate de fiice si ea, N. L. - soție supraviețuitoare.
În acest sens, recurenta - petentă a susținut că instanța avea obligația să verifice actele de stare civilă depuse în dosar cu care s-a făcut dovada calității de moștenitori ai defunctului, în lipsa unui certificat de moștenitor care să ateste calitatea acestora.
De asemenea, recurenta – petentă a învederat că, în motivarea cererii de îndreptare eroare depune copia certificatului de căsătorie între defunctul N. I. și ea - N. L. - soție supraviețuitoare.
În concluzie, recurenta - petentă a solicitat să se constate că cererea asupra numelui (prenumelui) este evidentă și sunt îndeplinite cerințele art. 281 alin. 1 C.proc.civ..
Față de considerentele expuse, recurenta - petentă a solicitat să se admită recursul, să se dispună admiterea cererii și îndreptarea erorii materiale în sensul că moștenitoare a defunctului N. I. în calitate de soție supraviețuitoare este N. L. (ea) și nu N. M..
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova - Secției I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. _ .
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate de petentă, a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceste motive sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Analizând actele si lucrările dosarului, verificând si certificatul de casatorie al petentei recurente aflat la fila 9 dosar, Tribunalul retine că în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 281 Cod procedura civila deoarece numele corect al soției supraviețuitoare a defunctului N. I. este acela de N. L. si nu N. M. așa cum greșit s-a consemnat in hotărârea a cărei îndreptare se solicită .
Pe cale de consecință, văzând si întâmpinările formulate de pârâții C. R. E. si S. ( fosta N. M. ) care recunosc susținerile petentei, va admite recursul declarat de recurenta N. L. și va modifica în tot încheierea recurată, în sensul că admite cererea de îndreptare eroare materială.
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 839/21.01.2012 în sensul că numele recurentei - petente este „N. L." și nu „N. M." cum eronat s-a menționat, îndreptarea urmând a fi operată în toate exemplarele sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta N. L., domiciliată în com. Lipănești, ., jud. Prahova, împotriva încheierii din data de 30.07.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. (fostă N.) I. M., domiciliată în ., N. L., domiciliat în com. Lipănești, ., jud. Prahova, N. GH. N., domiciliat în ., DN1A, jud. Prahova, I. GH. V., cu domiciliul ales la C. E., în Ploiești, ., ., ., F. GH. A., domiciliată în com. Lipănești, ., jud. Prahova, C. GH. E., domiciliată în în Ploiești, ., ., ., N. GH. I. M., domiciliată în București, sector 2, ., nr. 19, N. M., domiciliată în .. Prahova, C. (fostă V.) R. E., domiciliată în Boldești Scăieni, ., jud. Prahova și, în consecință:
Modifică în tot încheierea recurată, în sensul că admite cererea de îndreptare eroare materială.
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 839/21.01.2012 în sensul că numele recurentei - petente este „N. L." și nu „N. M." cum eronat s-a menționat, îndreptarea urmând a fi operată în toate exemplarele sentinței.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2015.
Președinte, Judecători,
C. D. E. D. G. G. M.
Fiind in concediu semnează Președintele instanței
Grefier,
C. A.
Operator de date cu caracter personal 5595
red. D.G./tehnored. A.Ș.P.
5 ex./ 17.02.2015
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. B. C. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 100/2015. Tribunalul PRAHOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 251/2015. Tribunalul... → |
|---|








