Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 533/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 533/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 19-08-2014 în dosarul nr. 533/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 533
Ședința publică din data de 19.08.2014
PREȘEDINTE – A. G. H.
JUDECĂTOR – M. R.
GREFIER – R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. PODURI B., cu sediul în B., .. 13, ., județul B. împotriva încheierii din data de 17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul - debitor T. E. M. cu domiciliul în Ploiești, ., nr. 218 A, ..
Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr. 984/25.06.2014 ce a fost anulată și atașată la dosarul cauzei.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești „D. M.”, a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/25.03.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. - prin Direcția Generală de D. și Poduri B. privind pe debitorul T. E. M., până la concurența sumei în cuantum de 28 EURO reprezentând contravaloare tarif de despăgubire, precum și a cheltuielilor de executare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării către contravenient a procesului-verbal indicat, astfel încât nu s-a făcut dovada că acesta constituie titlu executoriu conform legii, deși s-a acordat un termen pentru ca petenta să facă această dovadă, astfel încât instanța fondului a respins cererea, ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii pronunțată de instanța de fond a declarat apel, în termen legal, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Generală de D. și Poduri, B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și încuviințarea executării silite a procesului - verbal de constatare a contravenției . nr. nr._/25.03.2011.
În fapt, apelanta-creditoare arată că în urma încheierii procesului verbal . ll nr,_/25,03.2011 Contravenientul T. E.-M. a fost sancționat cu amenda in cuantum de 250 lei conform art. 8 alin. 1 si 2 din OG 15/2002 cu modificările si completările ulterioare si totodată "contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravenționala, cu titlu de tarif de despăgubire", conform prevederilor art.8 a lin. 3 in cuantum de 28 euro.
Față de precizarea ca procesul verbal de contravenție mai sus ar[tat, nu ar fi fost legal comunicat, apelanta precizează că la data de 31.03.2011 un agent delegat al acesteia, s-a deplasat la domiciliul debitorului și a afișat înscrisul in condiții legale si in prezența unui martor, întocmind despre acesta, proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare aplicând așadar dispozițiile art. 27 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Totodată, apelanta-creditoare arată că potrivit dispozițiilor prev de art. 27 teza I din OG 2/2001: "Comunicarea procesului-verbal si a înștiințării de plata se face prin poșta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. ...", lăsându-i astfel creditorului dreptul de opțiune si de a uzita de metoda de comunicare pe care o consideră mai eficienta.
Ulterior comunicării procesului verbal mai sus amintit prin afișare la domiciliul debitorului, apelanta menționează că a procedat la notificarea acestuia pentru stingerea creanței pe cale amiabilă prin somația nr. 86/m/5569/2013-07-18, adresa expediata către T. E.-M. prin poșta cu aviz de primire, corespondența returnată cu mențiunea: "avizat, reavizat, expirat termen păstrare".
Având in vedere ca deși a uzitat de toate metodele de înștiințare a debitorului despre debitul înscris în procesul-verbal de contravenție . nr._/25.03.2011, notificare rămasă însă fără rezultat, in conformitate cu prevederile art. 42 din O.G. nr.2/2001, a fost trimisa către B. D. M. cererea de executare silita nr.86/m/1158/13.03.2014 a debitorului T. E.-M..
Prin urmare, apelanta-creditoare apreciază că în speța, D.R.D.P. B. in calitate de creditoare, a depus toate diligentele necesare aducerii la cunoștința debitorului contravenient a actului sancționator.
De asemenea, apelanta menționează că o opinie contrara ar aduce atingere justului echilibru necesar a fi asigurat între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o maniera care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus aceasta măsura, la unul pur formal (în varianta considerării celor doua modalități de comunicare ca fiind alternative), pe de o parte, si care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcina imposibil de realizat, ce ar depinde in exclusivitate de voința persoanei sancționate ( contravenientul având opțiunea de a ridica sau nu corespondenta, abuzând ulterior de lipsa încunoștiințării si condamnând evident compania), de a se preleva . de dreptul respectiv, pe de alta parte, conform considerentelor deciziei nr. 10/2013 a înaltei Curți.
Mai mult decât atât, tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale (rovinieta) este reglementata de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Astfel, in baza principiului de drept specialul deroga de la general, legea generala, care se aplica tuturor proceselor verbale de constatare a contravențiilor, este O.G. nr. 2/2001 si aceasta completează toate legile speciale prin care sunt stabilite fapte ce se constituie contravenții si care se sancționează cu amenda, deci si O.G. nr. 15/2002.
Examinând încheierea de ședință apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și dispozițiile legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.665 alin.5 C.pr.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, cum este și cazul litigiului de față, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege.
În cauză de față, în mod justificat, prima instanță a apreciat că procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A. prin Direcția Regională de D. și Poduri B. la data de 25.03.2011, nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât nu s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin poștă, cu aviz de primire.
Este evident că, în soluționarea cererii formulate de apelanta - creditoare, nu se putea face abstracție de statuările obligatorii, potrivit art.517 alin.4 C.pr.civ., din Decizia nr.10/10.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, hotărâre potrivit căreia modalitatea de comunicare a procesului - verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art.27 din O.G. nr.2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Or, apelanta - creditoare a depus la dosar doar procesul - verbal de comunicare prin afișare la domiciliul contravenientei, astfel că, reținând că nelegala comunicare are semnificația juridică a lipsei unei asemenea comunicări, tribunalul apreciază ca fiind corectă concluzia judecătorului fondului în sensul că nu poate determina momentul de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru exercitarea plângerii contravenționale.
Tribunalul nu poate lua în considerare susținerea apelantei în sensul că prima instanță nu avea abilitarea de a verifica dacă procesul - verbal de contravenție a fost legal comunicat, atât timp cât, realizarea acestei operațiuni în condiții de legalitate determină caracterul de titlu executoriu al respectivului înscris.
Totodată, Tribunalul nu poate avea în vedere susținerile apelantei potrivit cu care ar fi comunicat și cu scrisoare recomandată procesul verbal ce ar constitui titlu executoriu, de vreme ce această operațiune s-ar fi realizat, potrivit înscrisurilor depuse în fața instanței de apel la data de 29.07.2013, pe când procesul verbal a fost emis la data de 25.03.2011, așadar la mai bine de doi ani de la data constatării faptei.
Este greu de crezut că timp de doi ani de zile comunicarea procesului verbal nu s-a realizat.
Pe de altă parte, chiar dacă a considera faptul că această comunicare s-ar fi realizat la o distanță de timp mai mult decât considerabilă, atunci ar deveni pe deplin aplicabile dispozițiile art.14 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul având în vedere și art.480 alin.1 C.pr.civ. cu aplicarea art.665 alin.5 C.pr.civ., va păstra în tot încheierea de ședință din data de 17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de declarat de declarat de apelanta – creditoare C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE D. PODURI B., cu sediul în B., .. 13, ., județul B. împotriva încheierii din data de 17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimatul - debitor T. E. M. cu domiciliul în Ploiești, ., nr. 218 A, ., județul Prahova, ca nefondat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.08.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. G. H. M. R.
GREFIER
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr.5595
Red./tehnored. R.M.
4 ex. – 25.08.2014
d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. P. E. R.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 495/2014.... → |
|---|








