Servitute. Decizia nr. 254/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 254/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 254/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.254
Ședința publică din data de 15.04.2014
PREȘEDINTE - M. R.
JUDECĂTOR - A. G. H.
GREFIER - R. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta – reclamantă S.C. E. G. O. S.R.L. cu sediu în O., .. 12, .. 1, . împotriva încheierii ide ședință din data de 22.11.2013 și a sentinței civile nr. 3011/29.11.2013 pronunțate de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimații – pârâți . cu sediul în M., județul Prahova și C. L. M., cu sediul în ..
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 1.04.2014 ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar note scrise, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2014, când instanța, având în vedere că unul din membrii completului de judecată lipsește, în temeiul disp.art. 126 C.pr.civ. a amânat pronunțarea la data de 15.04.2014, când a pronunțarea următoarea decizie:
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 18.03.2011 sub nr._, reclamanta S.C. E. G. O. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții . și C. L. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună crearea în favoarea reclamantei a dreptului de folosință (servitute de trecere) de la drumul județean până la incinta punctului de lucru de pe raza comunei M., a drumurilor secundare 423 și 390 aflate în proprietatea și administrarea pârâților și obligarea pârâților să respecte liniștita folosință a celor două drumuri secundare de acces de către societatea reclamantă; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deține pe raza comunei M. o suprafață de teren de_ m.p., teren pe care se află deschis și un punct de lucru, demarând procedurile pentru construirea unei stații agregate minerale și a unei cariere de exploatare pietriș și nisip. A mai învederat reclamanta că C. L. Prahova a eliberat autorizația de construire nr. 17/09.07.2010 pe care primarul comunei M. nu vrea să o recunoască, atitudine față de care nu au putut desfășura lucrările specifice din autorizație. Ca urmare a nerespectării hotărârii judecătorești privind obligarea emiterii avizului pentru PUZ instanța de judecată a dispus amendarea Consiliului L. M. și a primarului I. G..
Reclamanta a mai arătat că întrucât punctul de lucru și incinta acestuia sunt situate în afara perimetrului construibil accesul cu utilaje nu se poate face decât de la drumul județean prin folosirea drumurilor secundare de exploatare nr. 423 și 390, prinse în harta cadastrală a comunei.
La data de 12.03.2011, a mai învederat reclamanta, că primarul a dispus să se sape un șanț în calea de acces, după care au fost înfipți niște țăruși pentru a bloca trecerea utilajelor societății, ca urmare se află în imposibilitatea practică de a folosi aceste căi de acces.
Față de această împrejurare, a solicitat să se constate că proprietatea deținută în extravilanul comunei M. are natura juridică de proprietate înfundată și că singura cale de acces la drumul județean nu se poate face decât pe aceste drumuri secundare, fiind îndeplinite condițiile art. 577, 586 și 616 C. civ.
Pârâții . și C. L. M. au formulat întâmpinare (f. 21-22) prin care au solicitat respingerea acțiunii ca vădit nefondată.
În fapt, pârâții au arătat că cererea formulată este în vădită contradicție cu disp. art. 13 din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora „servituțile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituți sunt compatibile cu uzul sau cu interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate”. În speță fiind vorba despre drumuri secundare care deservesc o comunitate locală nu poate fi instituită o servitute de trecere care să deservească interesele unei persoane juridice, un S.R.L. care desfășoară activitate comercială pe raza comunei M.. Crearea unei servituți care să deservească activitatea de exploatare a reclamantei impune ca aceste drumuri să necesite ample lucrări de lărgire prin care se vor afecta și fondurile învecinate, neputându-se asocia în cazul de față servitutea cu o simplă cale de acces cu piciorul și mașina.
La termenul de judecată din data de 21.02.2012 numiții M. G. și M. M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu (f. 94), cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanță prin încheierea din data de 22.06.2012 pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acesteia.
La termenul de judecată din data de 13.09.2013 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a numitului B. S., moștenitorilor defuncților C. L., Potoacă I. M. și M. I. G., instanța respingând ca informă cererea de introducere în cauză a altor persoane pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la acea dată.
Sub aspectul probatoriului instanța a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților (f. 71), interogatoriul reclamantei (f. 97-98), proba cu expertiză tehnică topografică (f. 85-87), răspuns la obiecțiuni (f. 163), proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții (f. 211-221), raport de expertiză tehnică topografică-completare (f. 240-242) și proba testimonială cu martorii M. G., V. G., Ș. E., N. I. (f. 303-306).
La dosar au fost depuse punctele de vedere formulate de experții consilieri I. G., P. D. și P. D. (f. 92-93, 250,).
După administrarea probatoriilor, prin Sentința civilă nr. 3011/29.11.2013, Judecătoria Câmpina a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E. G. O. S.R.L. și a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta S.C. E. G. O. S.R.L. deține pe raza comunei M. o suprafață de teren de 79.804 m.p., teren pe care se află deschis și un punct de lucru, demarând procedurile pentru construirea unei stații agregate minerale și a unei cariere de exploatare pietriș și nisip, iar în vederea realizării activităților specifice operațiunilor de exploatare reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții . și C. L. M., crearea unei servituți de trecere de la drumul județean DJ 101P până la incinta punctului de lucru, pe drumurile secundare DE 423 și DE 390 aflate în proprietatea și administrarea acestora și obligarea pârâților să respecte liniștita folosință a celor două drumuri secundare de acces către punctul său de lucru, cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei, reclamanta completându-și oral acțiunea cu un nou petit, respectiv obligarea pârâților a permite accesul cu utilaje grele la punctul de lucru, or, după acordarea cuvântului pe fond, orice cereri noi formulate nu mai pot fi avute în vedere, astfel că, față de disp. art.132 C.pr.civ. instanța constată că nu a fost legal sesizată cu privire la acest capăt de cerere.
Judecătoria a reținut că potrivit art. 616 cod civil proprietarul al cărui loc este înfundat și care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, iar potrivit art.13 din Legea nr. 213/1998 servituțile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai in măsura in care aceste servituți sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia ii sunt destinate bunurile afectate, textul de lege vizând imposibilitatea absolută de ieșire la drumul public a celui care reclamă constituirea unui drept de trecere pe terenul proprietatea altei persoane, textul găsindu-și aplicare în situația în care pentru proprietarul fondului dominant nu există nicio ieșire la calea publică.
per a contrario, atâta timp cât fondul dominant beneficiază de o ieșire la calea publică acesta nu are caracterul unui loc înfundat și, pe cale de consecință, trecerea pe locurile învecinate nu poate fi pretinsă.
În plus s-a reținut că la stabilirea unei servituți de trecere trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează a suporta consecințele servituții, iar nu să se ia în considerare, în mod precumpănitor sau exclusiv, interesul celui ce urmează a beneficia de dreptul de trecere.
Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză de expert B. N. și schița de plan anexă la raportul de expertiză a rezultat că terenul deținut de reclamantă nu prezintă caracterul unui „loc înfundat”, accesul spre teren putând fi efectuat din drumul județean pe drumurile de exploatare DE 423, DE 390 și DE 191 (f. 85-87).
Mai mult chiar, s-a reținut că constituirea un drept de servitute pe un drum deschis circulației publice, astfel cum solicită reclamanta, nu este reglementată de nicio dispoziție legală, scopul drumurilor publice, cum este cazul și drumurilor de exploatare DE 423, DE 390 și DE 191, fiind acela de a asigura circulația pe acestea, fără a fi nevoie, în acest sens, de o hotărâre judecătorească.
Din cuprinsul rapoartelor de expertiză întocmite în cauză a rezultat că cele trei drumuri de exploatare care facilitează accesul către terenul reclamantei se circumscriu noțiunii de „drum public”, astfel cum acesta este definit de art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 și art.3 lit.a din O.G. nr.43/1997.
Împrejurarea că aceste căi de acces către balastieră nu prezintă configurația geometrică și alcătuirea de structură pe care o impune traficul de utilaje grele, așa cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză tehnică construcții întocmit de expert O. C. nu constituie un motiv de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, pârâții . și C. L. M. neputând fi obligați, pe calea unei acțiuni în servitute, la contractarea unor lucrări de antrepriză, așa încât să faciliteze accesul reclamantei către punctul său de lucru pe drumurile de exploatare sus-menționate.
Mai mult, instanța de fond a reținut că prin raportul de expertiză tehnică topografică – completare au fost identificate terenurile amenajate de către reclamantă în zona drumurilor DE 423 și DE 390, constatându-se că acestea nu respectă configurația drumurilor publice conform planului parcelar și afectează proprietățile private învecinate.
Totodată, din concluziile raportului de expertiză a mai rezultat că în zona acestor drumuri nu există terenuri disponibile ale domeniului public și domeniului privat.
Împotriva Încheierii de ședință din data de 22.11.2013 și a Sentinței civile nr. 3011/29.11.2013, ambele pronunțate de Judecătoria Câmpina, a declarat apel reclamanta . SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii, apelanta-reclamantă a susținut faptul că deși instanța de fond retine în mod corect că a formulat o acțiune prin care a solicitat pe de o parte crearea unei servituți de trecere în favoarea societății lor de la punctul de lucru la calea publică, respectiv drumul județean, iar pe de altă parte obligarea pârâților să îi respecte liniștita folosință a drumurilor secundare nr. 423 și nr.390 de la calea publică la punctul de lucru, totuși aceasta se pronunță numai cu privire la primul capăt de cerere, nefăcând niciun fel de analiză și nepronunțându-se pentru cel de-al doilea capăt de acțiune.
Astfel, apelanta-reclamantă a susținut în ceea ce privește primul motiv de apel referitor la nelegalitatea și netemeinicia încheierii de ședința din data de 22 noiembrie 2011 că se poate constata că ambele parți din litigiu au apreciat că în urma administrării suplimentarii probei cu expertiza topo, se impune efectuarea unei cercetări locale, tocmai pentru a se vedea cu exactitate care este situația din teren, iar această cerere a fost formulată ca urmare a inadvertențelor reliefate de expertizele tehnice realizate în cauză.
În acest sens, apelanta-reclamantă a susținut că inițial expertul topo a identificat în primul raport de expertiză tehnică faptul că există în teren cele două drumuri secundare și totodată a constatat că acestea erau blocate accesului cu utilaje, fiind efectuate săpături.
De asemenea, apelanta-reclamantă a susținut că expertul constructor, prin lucrarea efectuată, a arătat că drumul existent are dimensiuni diferite, că el trebuie consolidat și bine determinat grafic.
Or, ca o consecință imediată instanța de fond admite și dispune ca expertul topo să identifice drumul din teren cu dimensiunile lățimii corespunzătoare și, totodată, să stabilească dacă actualul drum afectează sau nu și proprietăți private, iar în cazul în care sunt afectate proprietăți private să se identifice și să se determine aceste suprafețe.
Mai mult, apelanta-reclamantă a susținut expertul topo în raportul de completare nu evidențiază decât dimensiunile pe lățime și face afirmația că sunt afectate proprietăți private, dar nu identifică suprafețele acestora și, ca atare a susținut că se impunea o cercetare la fața locului, pentru a se verifica direct pe teren configurația drumurilor secundare de acces, dimensiunile acestuia, dar mai ales daca aceste drumuri erau sau nu blocate, făcând astfel imposibila circulația pe ele.
Astfel că, apelanta-reclamantă a apreciat că respingerea cererii părților ca neutilă apare, în opinia lor, ca nelegală.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel referitor la sentința atacată, apelanta-reclamantă a susținut că aceasta este nelegală întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cel de-al doilea capăt de acțiune și anume obligarea pârâților să îi lase liniștita folosința a drumurilor de la calea publică la punctul lor de lucru.
În continuare, apelanta-reclamantă a susținut că instanța de judecata, deși argumentează corect situația nașterii servituții de trecere, totuși nu a ținut cont de specificul situației concrete care viza două aspecte esențiale.
Astfel, în ceea ce privește un prim aspect, apelanta-reclamantă a susținut că trebuia să se constate opoziția pârâților în a recunoaște caracterul de căi publice de acces a celor două drumuri secundare, ceea ce dacă ar fi fost adevărat ar fi corespuns cu existenta locului înfundat al proprietății lor, iar în ceea ce privește al doilea aspect, a precizat că era vorba de crearea unei servituți de trecere cu utilaje și nu cu piciorul, ceea ce urma să fie verificat.
De aceea, apelanta-reclamantă a susținut că motivarea respingerii primului capăt de cerere pe considerentul că existau cele două drumuri secundare de acces nu sunt lămuritoare sub aspectul existentei unei căi de acces de la drumul județean la punctul de lucru cu utilaje grele, iar sub acest aspect instanța trebuia, eventual, să respingă acțiunea pe considerentul imposibilității creării unei căi de acces mai lată ca cea existentă, eventual datorita lipsei de disponibil teren din domeniul public pentru crearea unei astfel de căi.
Apelanta-reclamantă a susținut în continuare că hotărârea însă este vădit nelegal și netemeinică prin prisma capătului de cerere privind obligarea pârâților să îi permită liniștita folosință a celor două căi de acces secundare existente, respectiv DE 423 si 390.
Astfel, sub acest aspect, apelanta-reclamantă a arătat că a dovedit atât cu înscrisuri ( planșe foto) și acte emise de la executorul judecătoresc, cât și cu expertiza topo și declarații de martori, că din anul 2011 și până la data judecații cauzei, societatea lor nu este lăsată de reprezentanții autorităților locale (cei doi pârâți) să folosească pașnic cele două căi de acces publice.
Mai mult, apelanta-reclamantă a precizat că din planșele foto anexate rezultă că drumurile de acces au fost blocate și, de asemenea, din actele depuse ca urmare a demersurilor făcute de executorul judecătoresc în executarea hotărârii de a li se permite accesul pe aceste drumuri secundare, rezultă același lucru.
Or, expertiza Baiuță identifică blocarea căii de acces prin săpare de șanțuri, iar cei doi martori audiați au relatat imposibilitatea folosinței drumurilor de acces datorită opoziției totale a autorităților, respectiv ale primarului și consilierilor locali.
Totodată, apelanta-reclamantă a susținut că toate aceste aspecte dovedite de ei trebuia să ducă instanța la concluzia că într-adevăr, deși căile de acces există, totuși societatea lor nu le poate folosi întrucât ele au fost blocate.
În acest sens, apelanta-reclamantă a susținut că a făcut dovada certă că împiedicarea folosinței căilor de acces este determinantă de reprezentanții celor doi pârâți și ca atare atitudinea lor trebuia sancționată cu atât mai mult cu cât este foarte adevărată susținerea afirmației, că orice cale publică trebuie să fie deschisă circulației publice.
Or, ei au demonstrat că acest drept de liberă circulație cu utilajele pe aceste căi este încălcat de autoritățile publice locale.
Mai mult, apelanta-reclamantă a susținut că această cerere vizând obligarea pârâților de a le lasă liniștita folosință a căilor publice de acces, nu are nicio legătură cu servitutea de trecere, ci este o încălcare flagrantă a unei obligații ce decurge, nu din convenția părților, ci din voința legii și de aceea instanța trebuia să analizeze cererea lor prin prisma instituției obligației de a face și nu prin cea a servituții.
Astfel, apelanta-reclamantă a apreciat că se impune de asemenea completarea probatoriului cu înscrisuri și cercetare locala.
În acest sens, apelanta-reclamantă a susținut că se impune proba cu înscrisuri, întrucât după pronunțarea hotărârii, atitudinea reprezentanților autorității locale, față de posibilitatea folosinței căilor de acces de către ei a devenit și mai violentă, astfel că susține în continuare că se impune administrarea probei cu cercetare locală.
Așadar, apelanta-reclamantă a solicitat, în principal suplimentarea probatoriului, iar pe fond, admiterea apelului modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii sale privind obligarea pârâților de a-i lăsa liniștita folosința celor două cai de aceea secundare.
Intimații-pârâți . L. M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de . O. împotriva sentinței civile nr._, ca vădit nefondat.
Astfel, în ceea ce privește un prim aspect, referitor la nelegalitatea încheierii de ședința din data de 22.11. 2013 prin care instanța a respins cererea de suplimentare a probatoriului în sensul efectuării unei cercetări locale, intimații-pârâți au susținut că, din punctul lor de vedere ar fi fost necesară o asemenea cercetare, numai dacă rapoartele de expertiza nu ar fi lămurit instanța.
Or, nu sunt de acord cu mențiunile apelantei legate de o așa-zisă concluzie contradictorie în rapoartele de expertiza efectuate în cauză, precizând totodată că ei au solicitat proba cu cercetare locala numai ca instanța să perceapă situația din teren și să constate în măsura în care aprecia ca neconcludente concluziile expertizelor configurația acestor drumuri și caracterul lor total impropriu desfășurării activității de exploatare material mineral.
În continuare, intimații-pârâți au susținut că instanța de fond, raportând răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiza topo a apreciat că înscrisurile aflate la dosar sunt pe deplin lămuritoare astfel încât suplimentarea probatoriului cu cercetarea locală nu mai era necesară și, în aceste condiții au considerat că apelul declarat împotriva Încheierii din data de 22.11. 2013 este nefondat, întrucât în final, instanța s-a raportat la toate înscrisurile de la dosar și a pronunțat o sentința legală.
În ceea ce privește un al doilea aspect, referitor la motivul de apel prin care se critică nelegalitatea sentinței ca urmare a faptului că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere prin care a solicitat „liniștita folosința a drumurilor de la calea publica la punctul de lucru", intimații-pârâți au susținut că se impune de asemenea respingerea acestui ca vădit nefundat.
Astfel, intimații-pârâți au susținut că instanța în considerentele sentinței a concluzionat asupra ambelor capete de cerere ale acțiunii și a constatat că potrivit expertizelor nu se justifică instituirea unei servituți de trecere asupra drumurilor De 390 și de 423, întrucât terenul unde își desfășoară activitatea apelanta reclamanta nu este un drum înfundat.
Mai mult, intimații-pârâți au susținut că instanța a apreciat în baza expertizei topo efectuate în cauză că terenul deținut de reclamanta nu prezintă caracterul unui „loc înfundat", accesul spre teren putând fi efectuat din drumul județean pe drumurile de exploatare De 423, De 390 și De 191" și, în aceste condiții instituirea unei servituți de trecere pe aceste drumuri de exploatare nu se justifică.
Intimații-pârâți au susținut n continuare că problema privind accesul pe aceste drumuri o reprezintă configurația acestor drumuri și structura total improprie față de specificul activității pe care o desfășoară apelanta.
În acest sens, intimații-pârâți au susținut că în aceste condiții cererea formulată de către reclamanta este în vădită contradicție cu dispozițiile art. 13 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia potrivit căruia "servituțile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura in care aceste servituți sunt compatibile cu uzul sau cu interesul public, căruia îi destinate bunurile afectate".
Or, așa cum rezultă din materialul probator drumurile în speță au fost inițial creat de locuitorii care dețineau terenuri agricole în zona respectivă, iar destinația acestor drumuri la momentul instituirii lor a vizat in mod cert exploatările agricole de pe raza satului Cocorastii Capiii care să permită accesul deținătorilor de terenuri la loturile ce le-au fost reconstituite odată cu apariția Legii nr.18/1991.
În continuare, intimații-pârâți au susținut că în anul 2007, în mod abuziv, fără a deține autorizație de construire reclamanta din prezenta cauza a procedat la lărgirea De 390 și la pietruirea lui, acaparând suprafețe din terenurile ce aparțineau persoanelor din zonă, iar aceste demersuri abuzive ale ., au generat în final amendarea sa de către conducerea Consiliului Județean de la acea data prin întocmirea procesului verbal nr. 18/22.08.2008, act pe care reclamanta nu l-a contestat și se afla depus la dosar la termenul din data de 11.10.2013.
Intimații-pârâți au susținut că situația de vădita nelegalitate în care s-a aflat reclamanta este ilustrată de înscrisurile depuse la dosar, memorii, plângeri, sesizări adresate autorității publice locale de cetățenii afectați de situația creată de către aceasta societate documente depuse la filele 99-114 dosar și filele 142-160.
De asemenea, intimații-pârâți au susținut că aceste acte demonstrează cert caracterul abuziv al instituirii acestei servituți, care aparent ar viza drumurile de acces, în realitate, însă drumurile au fost și sunt instituite pe proprietăți private asupra cărora nu se poate interveni, întrucât se încalcă prevederile art. 634 Cod Civil și solicită a se avea în vedere că drumurile de exploatare De 390 și De 423 s-au instituit cu destinația certă de a se accede de proprietarii terenurilor din zona la loturile agricole cu piciorul și căruța. nu pentru a deservi o exploatare de material mineral - cariera - așa cum este situația impusa de reclamant.
Or, instanța coroborând toate probele din dosar a analizat și capătul de cerere privind „pașnica folosința „a drumurilor", folosința ce nu se circumscrie specificului acestor cai, întrucât ele nu pot fi amenajate astfel încât să deservească activității apelantei.
Totodată, intimații-pârâți au mai susținut că în cadrul soluționării cauzei s-au administrat probe tehnice care, la rândul lor, evidențiază caracterul nefondat al acțiunii și totodată și susținerile lor față de caracterul abuziv al configurației actuale a drumului De 390 identificat în raportul de expertiza topo - completare - Baiuță N. ca fiind De 390/43 și De 390/46.
Astfel, intimații-pârâți au susținut că expertul evidențiază cu linie continuă De 390 ca fiind drumul de exploatare real, inițial și cu linie punctată drumul de acces instituit de reclamanta și se chiar și expertul face mențiunea că în zona drumului de acces de 390/43, lățimea actuala a drumului variază între 5,27 si 7.98 m și ocupă o suprafață de 2590 mp, „cu 1120 mp mai mult față de planul parcelar - drumul afectează proprietăți private din tarlaua 26. .>
De asemenea, intimații-pârâți au susținut că aceleași mențiuni sunt făcute de expert pentru De 390/46, unde lățimea actuala a drumului cuprinsa intre 7,43 m si 9,20 m a determinat ca acest drum să ocupe „cu 513 MP teren mai mult față de planul parcelar; drumul afectează proprietățile private ale lui Bumbacea S. și C. L.".
Or, în aceste condiții aserțiunile reclamantei față de așa zisă stare conflictuala care a fost generată de autoritatea publică locala sunt vădit tendențioase, în realitate, . acționând sistematic în mod abuziv, astfel încât a determinat reacția persoanelor afectate de măsurile sale, oamenii intervenind spontan să își protejeze proprietățile și, întrucât servitutea de trecere pe care reclamanta o solicită pe drumurile de exploatare identificate precum și folosința acestora încălca proprietăți private, intimații-pârâți au apreciat că sub nicio forma configurația actuală a acestor drumuri nu poate constitui drum de acces pentru ea, întrucât așa cum demonstrează expertiza topo, se ocupa teren din proprietăți private și, mai mult decât atât, nici caracteristicile tehnice actuale nu pot deservi specificul activității ..
De asemenea, intimații-pârâți au susținut că aliniamentul De 390 nu este cea mai scurtă cale la drumul public, ci un alt aliniament, schițat în raportul de expertiza topo inițial Baiuta în punctele BJ, însă din punct de vedere tehnic el nu poate deservi o asemenea servitute pentru exploatarea de tip carieră.
Astfel, intimații-pârâți au susținut că raportul de expertiza specialitatea construcții efectuat de expert O., concluzionează de asemenea faptul că din punct de vedere al suprafeței de rulare și a complexului rutier drumurile pe care se solicită accesul prin instituirea servituți exclusive prezintă defecțiuni frecvente și pe suprafețe extinse și este total improprie transporturilor zilnice, intensive și agabaritice: îmbrăcăminte rutiera este neconformă cerințelor normative; este afectată de condițiile climatice, cu generare de praf și noroi ca urmare a circulației rutiere; se produce infiltrarea apelor din precipitații în corpul drumului, prin îmbrăcămintea care permite aceasta, lipsesc dispozitivele de colectare și evacuare a apelor care stagnează; planeitatea suprafeței de rulare este necorespunzătoare, cu pante defectuoase; materialele granulare sunt contaminate cu argila și cu suprafețe de parte carosabila chiar inierbate.
De asemenea, intimații-pârâți au susținut că în expertiza construcții se evidențiază că aceste drumuri ar necesita încadrarea lor în clasa tehnica V, cu o singura banda de circulație si anume: - parte carosabila de 4,00 m, acostamente de 2x0,50 m, platforma a drumului in aliniament de 5,00 m; îndepărtarea apelor prin pantă transversală a drumului, pante longitudinale, șanțuri colectoare și traversări de descărcare; ampriza de taluzuri la rambleu și șanțuri de garda la debleu; locuri de încrucișare la maxim 250-300 metri cu lățimea corespunzătoare, etc.
Or, toate aceste date tehnice corelate cu configurația terenului si cu planul parcelar din zonă, reflectă faptul că instituirea acestei servituți pentru specificul activității ., astfel încât să se respecte atât condițiile tehnice cât și topografia și dreptul de proprietate asupra terenurilor învecinate acestor drumuri nu se poate realiza.
In acest sens, intimații-pârâți au solicitat să se cenzureze concluziile expertizei specialitatea construcții drumuri - pag.8 si 9 din expertiza O. n.n- privind specificația tehnica ST - 022-1999 pentru proiectarea drumurilor cu o singura banda aprobata cu ORD MLPAT 66/N din 2000, care impune cerințe deosebite pentru un drum care să asigure transport intensiv, agabaritic privind infrastructura unui sistem rutier, cu privire la: stratul de forma (amenajat pe întreaga platformă a drumului, cu pante transversale de 5%), un strat drenant (alcătuit din material granular de minim 10 cm), stratul de fundație proiectat cu o grosime de minim 15 cm.
Or, crearea unei servituți care sa deservească activitatea de exploatare a reclamantei impune ca aceste drumuri să necesite ample lucrări de lărgire prin care se vor afecta și fondurile învecinate ale unor persoane care nu au fost parte în proces și nu se pot realiza fără o autorizare care să verifice strict condițiile tehnice și topografice în care se poate realiza amenajarea acestor drumuri.
Astfel, intimații-pârâți au susținut că toate aceste demersuri necesită costuri însemnate, proiecte și avizări ce nu se pot antama de autoritatea publică pentru a deservi un interes privat al unui agent economic care sistematic a încălcat normele legale și a creat o stare conflictuala permanentă.
Mai mult, intimații-pârâți au susținut că în cazul de față nu se poate asocia servitutea și folosința drumurilor cu o simplă cale de acces cu piciorul și mașina, ci implica o instituirea unor căi de acces care să asigure circulația unor mașini de tonaj ridicat, agabaritice.
În ceea ce privește motivările făcute de apelanta privind imposibilitatea punerii în executare a deciziei 953/2011 a Tribunalului Prahova pronunțată pe cale de ordonanță președințială în dosarul_, intimații-pârâți au susținut că nu poate suplini situația din teren și dispozițiile legale.
Astfel, intimații-pârâți au susținut că prin Decizia 953/28.06.2011 s-a pronunțat pe cale de ordonanța președințiala într-o totală necunoaștere a situației de fapt din teren, la acea dată nefiind administrate probele din prezentul dosar și, în mod nelegal, instanța a impus luarea unor masuri ce nu aveau caracter vremelnic impus de ordonanța și care nu trebuie să influențeze sub niciun aspect soluția din dosarul de fond.
În acest sens, intimații-pârâți au susținut că a se dispune potrivit solicitărilor reclamantei, ignorându-se probele din dosar înseamnă fără putința de tăgada să se ajungă la situația în care autoritatea publică locală este obligata să încalce proprietăți private pentru a deservi interesele economice ale unui agent privat.
În aceste condiții, intimații-pârâți au susținut că in mod corect instanța de fond a reținut că „la stabilirea unei servituți trebuie să se țină seama și de interesul celui ce urmează a suporta consecințele servituții, iar nu să se ia în considerare, în mod precumpănitor sau exclusiv, interesul celui ce urmează a beneficia de dreptul de trecere" .
Mai mult decât atât, intimații-pârâți au susținut că amenajarea acestei servituți potrivit intereselor ., întrucât susținerile sale vizează în mod sistematic acuzarea autorității publice ca ar fi încălcat accesul sau la calea publica, deși situația este cu totul alta, ar determina crearea unor premise pentru obligarea lor la accepta instituirea amenajării acestor drumuri încălcând dreptul de proprietate al persoanelor afectate de aceasta servitute .
Totodată, intimații-pârâți au susținut că din depozițiile martorilor propuși de autoritatea publica locală și audiați la termenul din data de 11.10.2013 se certifică faptul că nu autoritatea publică a incitat să se blocheze drumurile, ci oamenii au reacționat în mod independent, nemulțumiți de tăcerea și pasivitatea autorităților județene, care după aplicarea amenzii pentru drumurile abuziv amenajate nu a mai reacționat la situația conflictuala din zona și a mai și autorizat exploatarea de material mineral.
De asemenea, intimații-pârâți au susținut că trebuie să se aibă în vedere faptul că nu există teren în proprietatea autorității publice locale care să determine o eventuala amenajare a drumurilor și ea ar viza exclusiv proprietăți private asupra cărora nu aveau niciun drept să intervenim în condițiile în care interesul public local nu o impune.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate de către reclamantă, în raport cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele care se vor expune în continuare:
Sub aspectul cererii de completare a probatoriului, formulată de către apelant tribunalul reține că potrivit art. 292 al. 1 teza II Cod pr. civ. instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
Ori, față de materialul probator administrat în fața primei instanțe și față de reglementarea menționată care instituie o facultate, iar nu o obligație pentru instanța de control judiciar tribunalul apreciază că nu se impune suplimentarea probatoriului, sens în care urmează să respingă cererea apelantului.
Pe de altă parte, apelantul a avut la dispoziție timpul necesar pentru a depune la dosar înscrisurile de care dorea să se folosească în fața instanței de apel, lucru pe care acesta nu l-a făcut și mai mult decât atât nu a indicat în mod concret care ar fi fost aceste înscrisuri.
Nici cercetarea locală nu poate constitui o probă esențială soluționării cauzei, câtă vreme, în fața judecătoriei a fost efectuată o expertiză care a arătat pe larg situație din teren.
Sub aspectul fondului cauzei tribunalul reține că primul motiv de apel vizează încheierea de ședință din data de 22.11.2013, prin care s-a respins cererea de suplimentare a probatoriului, respectiv de a se efectua o cercetare locală.
După cum se știe, potrivit art.112, pct.5 cod pr. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă și dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
P. încheierea de ședință din data de 17 mai 2011, Judecătoria Câmpina, la solicitarea părților a încuviințat pentru acestea, respectiv pentru apelanta reclamanta proba cu interogatoriu, proba testimonială și proba cu expertiză topo, probe pe care le-a considerat pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
La acest moment procesual nu s-a pus problema și a încuviințării probei cu cercetarea locală.
Ori, art.138 cod pr. civ., stabilește în mod clar în ce condiții se poate completa probatoriul, solicitarea apelantului neîncadrându-se în niciunul din motivele strict și limitativ prevăzute de lege.
Chiar dacă intimatele nu s-au opus la încuviințarea acestei probe, nu înseamnă cu instanța de judecată avea obligația de a o încuviința, câtă vreme probatoriul administrat în cauză a fost considerat lămuritor de judecătorul cauzei.
A se solicitat completarea probatoriului, după mai bine de doi ani de la data încuviințării probelor contravine și dispozițiilor art.6 din C.E.D.O, părțile având obligația de a-și exercita drepturile și obligațiile procesuale, cu bună credință.
De altfel, solicitarea apelantului apare ca netemeinică, câtă vreme, șa cum s-a arătat anterior expertul desemnat în cauză a identificat terenurile și a concluzionat cu privire la situația de loc înfundat.
Așa fiind, tribunalul apreciază că sub acest aspect criticile apelantului vizând greșita respingere a cererii de completare a probatoriului este nefondată.
În ceea ce privește motivele de apel vizând soluția adoptată de instanța de judecată asupra fondului cauzei, tribunalul reține că obiectul principal al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, la constituit crearea în favoarea apelantei reclamante a dreptului de folosință – servitute de trecere, de la drumul județean până la incinta punctului său de lucru, temeiul juridic constituindu-l dispozițiile din vechiul cod civil din materia servituților stabilite de lege și cea a dreptului de trecere.
Ori, așa cum rezultă din chiar cuprinsul sentinței criticate, prima instanță a analizat pe deplin cererea apelantei.
Astfel, așa cum se reține și în cuprinsul raportului de expertiză topo efectuat în cauză, suprafața de teren ce se află în proprietatea apelante reclamante nu se circumscrie noțiunii de „loc înfundat”.
Apelanta are posibilitatea, ca pe cele două drumuri, respectiv DE 423 și DE 390/43 să ajungă la terenul proprietatea sa și are constituie punct de lucru al societății.
De altfel, aceste drumuri face parte din domeniul public al localității intimate, iar din concluziile raportului de expertiză constructor, ing. O. C., rezultă că din punct de vedere al siguranței traseelor, acestea sunt corespunzătoare.
Împrejurarea că aceste drumuri de exploatare nu sunt proprii desfășurării unui trafic cu utilaje grele nu dă dreptul apelantei să formuleze o astfel de cerere, așa cum este cea dedusă judecăți, iar mai mult decât atât, terenurile adiacente, sunt domenii private.
Tribunalul reține că nu intimatele au blocat drumurile de acces, ci, așa cum s-a arătat anterior, chiar configurația acestora le fac improprii desfășurării traficului greu, sub acest aspect criticile apelantei fiind nefondate.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, atât la propunerea apelantei, cât și la propunerea intimatei a rezultat faptul că nu cele două intimate restricționează accesul societății apelante către punctul său de lucru, ci unele persoane, ale căror drepturi de proprietate au fost încălcate chiar de către apelantă.
Pe de altă parte, tribunalul reține că prima instanță și-a motivat pe larg și cu trimitere la probele administrate în cauză soluția adoptată și chiar dacă nu a făcut referire expresă la fiecare capăt de cerere, din analiza hotărârii, rezultă cu certitudine că s-a răspuns fiecărei critici, așa încât și sub acest aspect criticile apelantei sunt nefondate.
Sunt nefondate susținerile apelantei în ceea ce privește culpa intimatelor în folosirea căilor de atac, câtă vreme întreg materialul probator administrat în cauză contrazice aceste susțineri.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art.296 cod pr. civ, va respinge apelul ca nefondat.
Tribunalul va lua act că se solicită cheltuieli de judecată, pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta – reclamantă S.C. E. G. O. S.R.L. cu sediu în O., .. 12, .. 1, . împotriva încheierii ide ședință din data de 22.11.2013 și a sentinței civile nr. 3011/29.11.2013 pronunțate de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimații – pârâți . cu sediul în . și C. L. M., cu sediul în ., ca nefondat.
Ia act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 15.04.2014.
P., JUDECĂTOR,
M. R. A. G. H.
GREFIER,
R. C.
Operator date cu caracter personal 5595
Red. M.R./tehnored. A.Ș.P.
d.f._ – Judecătoria Câmpina
J. f. L. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 357/2014. Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 429/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
