Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 852/2014. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 852/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 852/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 852

Ședința publică din data de 07.10.2014

PREȘEDINTE: N. C.

JUDECĂTOR: D. G.

GREFIER: A. Ș. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. TIMIȘOARA, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în Timișoara, ..18, județul T., prin Secția D. Naționale D., ..5A, județul Hunedoara, împotriva încheierii de ședință din data de 17.04.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata – debitoare . S., CUI_, cu sediul în Teișani –_, . și intimata - petentă SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI „T., T. ȘI G.”, C. RO14124971, cu sediul în Ploiești, . nr.4, .. D, ., județul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 07.10.2014, s-a depus la dosar prin serviciul registratură o cerere formulată de apelanta-creditoare prin care depune la dosar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform chitanței . nr._/23.09.2014, după care

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești „T., T. și G.” a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.04.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regionala de D. si P. Timișoara, privind pe debitoare . S..

Prin încheierea de ședință din data de 17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești „T., T. și G.”, reținându-se că, în conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct. 1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.04.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent (fl. 7 dosar).

Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitorului, în prealabil, prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța de fond a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.

Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.

În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.

Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitor pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.

În consecință, constatând că prezentul procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.04.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V-a din Codul de procedură civilă, instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat apel creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România SA, prin Direcția R. de D. și P. Timișoara, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 14.04.2011.

În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că în conformitate cu art. 665, alin. 5 din noul Cod de Procedură Civilă „Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege."

Apelanta a arătat că încheierea atacată nu îndeplinește condițiile impuse de articolul menționat, întrucât procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.04.2011 reprezintă titlu executoriu în urma necontestării acestuia în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 al OG nr. 2/2001 care prevede că „împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia".

Având în vedere că procesul verbal a fost comunicat contravenientului în anul 2011, acesta a devenit titlu executor în urma necontestării acestuia, iar decizia instanței de fond este nelegală de a menționa că în baza Deciziei 10/2013 acest titlu nu a fost comunicat (aceasta intrând în vigoare în anul 2013, iar procesul verbal îndeplinea condițiile de a fi titlu executor din anul 2011);

A mai arătat apelanta că a dovedit legalitatea comunicării procesului procesului-verbal de constatare a contravenției printr-un „proces verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției" semnat de martor, în momentul afișării, astfel că procedura de comunicare a fost realizată în conformitate cu art. 27 al Ordonanței 2/2001 în vigoare la data comunicării, respectiv „poștă sau prin afișare la domiciliul contravenientului”

Comunicarea prin poștă „cu aviz de primire" a devenit obligatorie doar în urma Deciziei nr. 10 din 10 iunie 2013 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată.

Apelanta a arătat că a Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se aplică din momentul intrării în vigoare a acesteia, iar obligativitatea instanțelor judecătorești de a respecta această procedură de comunicare este de la data publicării în Monitorul Oficial. Așadar, în anul 2011, în momentul afișării procesului verbal creditoarea nu avea posibilitatea cunoașterii acestei decizii și ca urmare comunicarea s-a realizat prin afișare la domiciliul contravenientului, care în acel moment era în conformitate cu prevederile art. 27 al OG nr. 2/2001. Ca urmare, chiar dacă conform art. 517 alin. 4 din Noul Cod Procedura Civilă „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial", nu poate avea efect retroactiv în aplicarea acestor proceduri de comunicare întrucât legea dispune numai pentru viitor, și „decizia se pronunță numai în interesul legii".

În conformitate cu art. 25 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 “în situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită". Urmare a acestui considerent titlu executor privind tariful de despăgubire în cuantum de 96 euro în momentul respingerii cererii de încuviințare a executării silite, este un titlu valabil, creanța fiind certă lichidă și exigibilă.

Modalitatea de a executa tarifele de despăgubiri este reglementată de art. 25 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 “În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită”.

În drept, au fost invocate dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 11.06.2014.

Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Potrivit art.665 alin.5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

 cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

 hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;

 înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

 creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

 debitorul se bucură de imunitate de executare;

 titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

 există alte impedimente prevăzute de lege.

În cauză de față, în mod justificat, prima instanță a apreciat că procesul-verbal de contravenție . nr._/14.04.2011, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât nu s-a făcut dovada comunicării către contravenient, prin poștă, cu aviz de primire.

Este de domeniul evidenței că, în soluționarea cererii formulate de apelanta-creditoare, nu se putea face abstracție de statuările obligatorii, potrivit art. 517 alin.4 Cod procedură civilă, din decizia nr. 10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, hotărâre potrivit căreia modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Or, apelanta-creditoare a depus la dosar doar procesul-verbal de comunicare prin afișare la domiciliul contravenientului (fila 7 dosar fond), astfel că, reținând că nelegala comunicare are semnificația juridică a lipsei unei asemenea comunicări, tribunalul apreciază ca fiind corectă concluzia judecătorului fondului în sensul că nu poate determina momentul de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru exercitarea plângerii contravenționale.

Tribunalul nu poate lua în considerare susținerea apelantei în sensul că prima instanță nu avea abilitarea de a verifica dacă procesul-verbal de contravenție a fost legal comunicat, atât timp cât realizarea acestei operațiuni în condiții de legalitate determină caracterul de titlu executoriu al respectivului înscris.

Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul constatând că apelul este nefondat, urmează să îl respingă ca atare și, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ. cu aplicarea art. 665 alin. 5 C.pr.civ., va păstra în tot încheierea de ședință din data de 17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge apelul declarat de apelanta-creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI D. NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, prin DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. TIMIȘOARA, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J40/552/15.01.2004, cu sediul în Timișoara, ..18, județul T., prin Secția D. Naționale D., ..5A, județul Hunedoara, împotriva încheierii de ședință din data de 17.04.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul susmenționat, în contradictoriu cu intimata – debitoare . S., CUI_, cu sediul în Teișani –_, . și intimata - petentă SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI „T., T. ȘI G.”, C. RO14124971, cu sediul în Ploiești, . nr.4, .. D, ., județul Prahova, ca nefondat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

N. C. D. G.

GREFIER,

A. Ș. P.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. N.C./tehnored. A.L.E.

4 ex ./13.10.2014

d.f.nr._ - Judecătoria Ploiești

j.f. D. F. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 852/2014. Tribunalul PRAHOVA