Partaj judiciar. Decizia nr. 849/2013. Tribunalul SĂLAJ

Decizia nr. 849/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 719/309/2011

ROMANIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ Nr. 849

Ședința publică din 17 septembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: C. N. C., judecător

Judecător: D. Patrițiu, vicepreședinte tribunal

Judecător: H. I. – D.

Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții K. M. și K. C., domiciliați în loc. Pericei, nr. 381, Jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 168 din 7 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei, în dos. nr._, având ca obiect, partaj judiciar

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, se prezintă recurentul reclamant K. M., asistat de apărătorul acestuia – av. B. E., lipsă fiind recurenta reclamantă K. C., precum și intimații T. I., P. . de succesoare a C.A.P. Pericei, T. M., C. R., T. R. și T. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar taxele judiciare de timbru și timbru judiciar în cuantum de 60 lei și 1,5 lei, aferente căii de atac exercitate, nu au fost achitate.

Recurentul reclamant, prin reprezentant av. B. E., solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a putea plăti taxele judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și 1,5 lei.

Instanța, potrivit art. 104 alin. 13 din Hot. C.S.M. nr. 387/2005 privind aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor de judecată, va lăsa cauza la a doua strigare.

La a doua strigare, recurenții reclamanți – prin reprezentant, depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar ( f. 17).

Totodată, se constată depusă la dosar la fila 16, o convenție încheiată între recurenții reclamanți K. M., K. C. – și T. M., proprietara imobilului, prin care s-a stabilit pe cale amiabilă limitele între proprietățile acestora.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra fondului.

Recurenții reclamanți, prin reprezentant av. B. E., învederează instanței faptul că, aceștia doresc să renunțe la judecata recursului.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 168 din 07.02.2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, s-a admis cererea formulată de reclamanții K. M. și K. C., împotriva pârâților, P. C. Pericei - în calitate de succesoare a C.A.P. Pericei, T. M., C. R., T. R. și T. C., moștenitorii defunctului pârât T. I. .

S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul înscris în cf nr.4383 Pericei nr.top.192/b/2 intravilan de 1088 mp pe care îl atribuie reclamanților, fără sultă către pârâți.

În motivarea sentinței se arată că în C.F. 4383 Pericei nr.top.192/b/2 intravilan de 1088 mp figurează ca proprietari tabulari T. I. pe 294 mp prin moștenire, CAP Pericei pe 294 mp, K. M. și soția K. E. pe 500 mp teren prin cumpărare (f.4).

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții K. M. și K. K., solicitând instanței admiterea recursului cu modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că suprafața de teren supusă partajului era de 1088 mp., suprafață deținută de pârâții coindivizari, la care se adaugă suprafața de teren de 500 mp deținută de aceștia anterior. Așadar, la suprafața de 1088 mp., în mod obligatoriu urma să fie adăugată suprafața de 500 mp., proprietatea acestora, fapt neobservat de către expert și, mai apoi, de către prima instanță.

Recurenții, K. M. și soția K. E., proprietari ai imobilului situat administrativ în com. Pericei, . și T. M., proprietara imobilului situat ad-tiv în comuna Pericei, ., s-a încheiat o convenție, care are ca obiect stabilirea pe cale amiabilă a limitelor între proprietățile acestora. Aceștia de comun acord au stabilit aliniamentul prin baterea a 3 țăruși metalici, delimitând în acest mod proprietățile acestora. Prin această convenție părțile semnatare înțeleg astfel să stingă orice litigiu privitor la linia de hotar între proprietățile acestora.

Potrivit disp. art. 246 Cod procedură civilă, partea poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

În consecință, față de cererea creditoarei depusă în recurs și art. 246 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a lua act de renunțarea la judecarea recursului declarat în cauză.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

DECIDE:

I-a act de renunțarea la recurs a petenților K. M. și K. C., împotriva sentinței civile nr. 168 din 07.02.2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

C. N. C. D. Patrițiu H. I. – D. H. V.

Red.C.N.C./07.10.2013,

Dact. H.V./07.10.2013,

ex.2,

Jud. fond: C. A. S.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 849/2013. Tribunalul SĂLAJ