Pretenţii. Decizia nr. 48/2013. Tribunalul SĂLAJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 6920/337/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.48
Ședința publică din 22 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. N. C., judecător
D. Patrițiu, vicepreședinte tribunal
P. A., judecător
C. C., grefier
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții M. Z. prin PRIMAR și C. L. AL MUNICIPIULUI Z., cu sediul în Z., Piața I. M., nr. 3, județul S. și pârâtul M. C.-N. reprezentat prin PRIMAR, cu sediul în C. N., .-3, județul C. împotriva sentinței civile nr.3487 din 20 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Z., în dosar civil nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Instanța, în conformitate cu prevederile art.104 alin.13 din Hotărârea CSM nr.387 din 22.09.2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.85 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurentul M. Z. prin Primar a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, chitanța nr._, în cuantum de 159,62 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei.
Instanța invocă, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul M. C.-N. prin Primar și reține cauza în pronunțarea asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3487/20 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Z. a fost admisă acțiunea formulata de către reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., în contradictoriu cu C. L. al Municipiului Z. și M. Z. reprezentat prin Primar, pârâtele fiind obligate la plata către reclamanta a sumei de 3.853,11 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii, 02.12.2011, până la plata integrală a debitului. Pârâtele au fost obligate la plata către reclamanta a sumei de 822 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 322 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar și 500 lei onorariu expert.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 6920 din data de 02.12.2011 reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A a chemat în judecată pârâtul C. L. al mun.Z. solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să fie obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3.853,11 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând suma acordata asiguratului său în baza asigurării facultative CASCO, dobândă legală aferentă de la data introducerii acțiunii, solicitând totodată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea timbrajului.
Cu privire la starea de fapt, instanța a reținut că la data de 05.06.2012, conducătorul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_, rulând pe . Z., în dreptul Gării de Nord, pe timp de noapte, a intrat cu autoturismul într-o groapă adâncă și nesemnalizată din carosabil, fiind avariate astfel anumite repere ale autoturismului condus. Această stare de fapt a fost reținută pe baza declarației conducătorului auto confirmată de concluziile expertizei tehnice dispusă în cauză de instanță, configurația gropii din asfalt, putând determina producerea avariilor autoturismului cu nr. de înmatriculare_, la viteza de circulație legală în localitate.
Instanța a constatat că la data producerii accidentului, proprietarul autovehiculului, marca BMW, R. Ema, avea încheiat cu reclamanta, cu privire la această mașină, contractul de asigurare facultativă CASCO pentru avarii și furt . nr._ ( f. 159), valabil pe perioada 20.03.2010 – 19.03.2011.
În urma accidentului rutier, la vehicul asigurat s-au produs avarii, descrise în declarația conducătorului auto în fața inspectorilor de asigurări, constatate prin note tehnice emise de două unități service (f.22,25), precum și din cele consemnate în dosarul de daune auto întocmit de reclamantă, la următoarele elemente ale mașinii: jantă dreapta față, scut motor, jantă dreapta spate, anvelopă dreapta spate. Aceleasi avarii sunt constatate și prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P. G. (f.175-179).
Reprezentantul asiguratei păgubite a solicitat, prin cererea adresată reclamantei la data de 09.06.2010, plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului produs bunului asigurat (f.19). Dând curs cererii, reclamanta a întocmit dosarul de daună nr.CA/SJ/10/_. Conform fișei de calcul reparație nr. RA-018/SJ din 05.07.2010 a unității service . (f.29-34), valoarea despăgubirilor pentru piesele avariate a fost stabilite la suma de 4.576,58 lei. Aceasta este valoarea pentru care a fost emisă în final și factura fiscală nr._/07.07.2010, cuprinzând contravaloarea pieselor înlocuite, a materialelor pentru vopsire si a manoperei (f.24), societatea de asigurare acceptând la plată suma de 3.853,11 lei, conform referatului depus în probațiune, după scăderea sumei necuvenite -304,83 lei și a franșizei-418,64 (f.12,13,28). Totodată, în concluziile raportului de expertiză dispus de instanță, valoarea lucrărilor necesare pentru aducerea autoturismului la starea inițială a fost stabilită la suma de 4.656,11 lei. Societatea reclamantă a efectuat plata sumei de 3.853,11 lei către unitatea de service auto ce a efectuat reparațiile, la data de 20.07.2010, conform înscrisurilor aflate la filele 10-11 din dosar.
În privința temeiului juridic al acțiunii, la termenul din 13.09.2012, având în vedere și apărările formulate în întâmpinare, instanța a pus în discuția părților temeiul juridic al acțiunii, apreciind că fundamentul răspunderii pârâtului îl reprezintă art.1000 alin.1 Cod Civil.
Instanța a reținut dispozițiile art.22 din Legea 136/1995, potrivit cărora asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului în ceea ce privește dreptul de a cere repararea prejudiciului de la persoanele responsabile de producerea lui. legitimarea procesuală activă a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni fiind justificată.
Din analiza probelor administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, planșele foto și expertiza tehnică auto dispusă de instanță, care confirmă susținerile reclamantei cu privire la împrejurările accidentului, instanța a apreciat că accidentul produs este consecința neîntreținerii corespunzătoare a drumului. Faptul că în concluziile raportului de expertiză se menționează că accidentul ar fi putut fi evitat prin ocolire sau preluarea între roți a gropii din asfalt de către conducătorul autovehiculului avariat, nu poate duce la exonerarea pârâților de răspundere în condițiile în care expertul nu a stabilit în sarcina șoferului încălcarea vreunei reguli de circulație, iar groapa existentă în asfalt nu era semnalizată, având culoarea închisă în carosabil.
Potrivit art.5 alin.6 al OUG 195/2002 în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public răspunde și administratorul drumului public, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii. Drumul pe care s-a produs incidentul rutier este un drum de interes local, astfel încât administrarea acestuia intră în sarcina Consiliului L. Z..
Instanța a analizat susținerea pârâtului C. L. al Mun.Z. potrivit căreia nu poate fi răspunzător de daunele produse autoturismului avariat, arătând că potrivit prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 „unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”.
În conformitate cu art.22 al OG 43/1997 administrarea drumurilor de interes local se asigură de către consiliile locale pe raza administrativ-teritoriala a acestora iar potrivit actelor existente la dosar, accidentul s-a produs pe o . Z., care se găsește în administrarea consiliului local. Potrivit contractului de administrare a domeniului public din mun.Z. nr.1737/20._ încheiat de Primăria Municipiului Z., executarea serviciilor de reparații și întreținere străzi revine Direcției Generale de Administrare a Domeniului Public Z.. Dreptul de administrare directă al Direcției Generale de Administrare a Domeniului Public Z. s-a constituit exclusiv prin H.C.L. nr.301/2004, fiind un drept real ce presupune posesia, în numele și din puterea unității administrativ-teritoriale, folosința și dispoziția materială, în anumite situații limitate specifică fiecărei categorii de bunuri, nu însă și dispoziția juridică.
Instanța a avut în vedere prevederile art. 7 alin.1 din O.G. nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, potrivit cărora ”înființarea, organizarea, coordonarea si reglementarea serviciilor de administrare a domeniului public si privat constituie dreptul exclusiv al autorităților administrației publice locale, iar monitorizarea si controlul funcționarii și gestionarii acestora intră în atribuțiile si responsabilitatea exclusiva a acestor autorități”, iar art. 11. alin.1 prevede că în cazul gestiunii directe autoritățile administrației publice locale își asumă nemijlocit toate sarcinile si responsabilitățile privind organizarea, conducerea, finanțarea, gestionarea si controlul funcționării serviciilor de administrare a domeniului public si privat, respectiv administrarea si exploatarea infrastructurii aferente”, având dreptul să sancționeze operatorul prestator de servicii de administrare a domeniului public si privat în cazul în care acesta nu prestează serviciile la nivelul indicatorilor de calitate și de eficiență stabiliți în contractul încheiat, astfel cum prevede în mod expres art.42 din același act normativ.
S-au reținut și prevederile art.1 al Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public Direcția Generală de Administrare a Domeniului Public Z., care prevăd că reprezintă un serviciu de interes local ce funcționează sub autoritatea Consiliului L. Z., astfel că nu se poate susține că operează un transfer de orice responsabilitate, paza juridică a bunului presupunând puterea independentă de direcție, control și supraveghere asupra bunului, condiții neîntrunite în cauză. Prin urmare, raportat și la dispozițiile art.14 din O.G. nr.71/2002 potrivit cărora autoritățile administrației publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor si strategiilor de dezvoltare a serviciilor de administrare a domeniului public și privat, respectiv a programelor de dezvoltare a infrastructurii edilitar-urbane, precum și dreptul și obligația de a monitoriza și de a controla calitatea, cantitatea și eficiența serviciilor prestate, precum și modul de respectare și de îndeplinire de către operatori a obligațiilor contractuale asumate, modul de administrare, exploatare, întreținere și menținere în funcțiune, dezvoltare si/sau modernizare a infrastructurii edilitar-urbane încredințate prin contractul de delegare a gestiunii, instanța a apreciat că susținerile pârâtului referitoare la lipsa răspunderii sale, apar ca neîntemeiate.
De asemenea, potrivit art. 27 alin. 1, ”autoritățile administrației publice locale acționează în numele și în interesul comunităților locale pe care le reprezintă și răspund față de acestea pentru modul in care gestionează și administrează infrastructura edilitar-urbana a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modul în care organizează, coordonează și controlează serviciile de administrare a domeniului public si privat”.
Instanța a reținut că, în cauză, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale ale pârâtului Consiliului L. Z. în temeiul art.1000 alin.1 Cod Civil, respectiv fapta ilicită, culpa, prejudiciul si raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu. În privința prejudiciului s-a constatat că a fost dovedit de către reclamanta prin actele depuse în probațiune la dosar, respectiv fișa de calcul reparație nr. RA-018/SJ din 05.07.2010 a unității service, factura fiscală nr._/07.07.2010, expertiza tehnică auto dispusă de instanță, iar legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu este stabilită prin însăși prevederile legale anterior amintite, cât timp s-a dovedit existența prejudiciului și fapta ilicită.
Pârâtul Municipiului Z. prin Primar reprezintă entitatea cu personalitate juridică, chiar dacă în art. 22 din O.G. nr. 43/1997 se menționează că administrarea drumurilor de interes local se asigură de consiliile locale, judecarea acțiunii doar în contradictoriu cu această entitate, fără personalitate juridică, deci fără patrimoniu, putând avea consecințe nefavorabile pentru reclamanta, într-o eventuala procedura ulterioară de punere în executare silită. În plus, este de domeniul evidenței că, în realitate, M. Z. și C. L. Z. nu sunt două entități distincte (de altfel și pe citație apare aplicată ștampila Municpiului Z.) dar, datorită redactărilor confuze din legislație, s-a ajuns în situația ca și practica judiciară să fie neunitară, ceea ce creează mari dificultăți celor care își valorifică pretențiile pe cale judiciară împotriva unităților administrativ teritoriale. Cum orice persoană, fizică sau juridică are dreptul la judecata echitabilă și într-un termen rezonabil, iar procedurile judiciare se finalizează doar la momentul punerii în executare, se impune ca hotărârile să fie date într-o formă care să nu complice lucrurile în etapa executării silite.
Instanța a reținut și faptul că reclamanta a încercat soluționarea procesului cu pârâtul pe cale amiabilă, îndeplinind procedura prealabila a concilierii directe, prevăzute de 720 indice 1 si urm. C.pr.civ, nefinalizată cu soluționarea amiabilă a conflictului ivit. Conform deciziei nr.23/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție “Natura juridică a acțiunii în regres exercitate de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.”
În privința dobânzii solicitate, potrivit art.43 C.. și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile”, însă având în vedere cererea reclamantei, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi acordate decât de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectând principiul disponibilității în procesul civil.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. L. al Municipiului Z. și M. Z. reprezentat prin Primar, apreciind-o ca nelegală și netemeinică, arătând în esență următoarele: instanța de judecată a apreciat în mod greșit că fundamentul răspunderii pârâtului îl reprezintă art. 1000 alin. 1 Cod civil, în condițiile în care acțiunea, concilierea efectuată în cauză, extinderea de acțiune au fost întemeiate pe dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil. Sub acest aspect menționat că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității părților potrivit cărouia doar părțile pot determina conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care le-ar putea parcurge. S-a arătat că instanța nu putea să procedeze la schimbarea temeiului juridic al cererii fără a pune în discuția părților aestă problemă, pentru a da posibilitatea reclamantului să-și formuleze apărările pe care le consideră necesare. Recurenții au apreciat că temeiul juridic corect al acțiunii reclamantului îl constituie dispozițiile art. 998-999 Cod civil, respectiv răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie și nu dispozițiile art. 1000 alin. 1 cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală a paznicului juridic al bunului pentru prejudiciul cauzat de fapta acelui bun.
Recurenii au arătat că față de C. local al mun. Z. nu sunt întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile subiective fundamentată de art. 998-999 Cod civil și nici condițiile răspunderii civile obiective în baza art. 1.000 alin. 1 teza finală, deoarece răspunderea civilă petnru bunuri, în cazul de față drumurile, incumbă paznicului juridica al acestuia, respectiv Direcției Generale de Administrare a Domeniului Public Z.. În acest sens s-a făcut referire la Hotărârea Consiliului L. nr. 301/20.12.2004 prin care domeniul public al Mun.Z. a fost transmis în administrarea DGADP Z., entitate cu personalitate juridică, care în opinia recurenților a devenit paznicul juridic al bunului. S-a apreciat pe cale de consecință că la data de 05 iunie 2010 când conducătorul auto a intrat cu autotrusimul în groapa situată în carosabil, nefiind semnalizată corespunzător, administratorul drumului era DGADP Z., nicidecum C. L. al Mun. Z., aceasta fiind instituția răspunzătoare pentru pretinsul prejudiciu.
Recurenții au arătat și faptul că acțiunea formulată de reclamantă este nedovedită pentru că presupusul eveniment rutier a fost „constatat” de reclamantă pe baza declarației asiguratului, la fața locului nefiind chemate organele de poliție raportat la faptul că în urma acestuia a rezultat doar avarierea autoturismului. Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admintrea recursului și în urma rejudecării cauzei respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantă.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea pronunțată este legală și temeinică. Referitor la schimbarea temeiului juridic al acțiunii s-a arătat că a respectat dispozițiile legale și a pus în discuția părților noul temei juridic în ședința publică din data de 13 septembrie 2012, aspect menționat inclusiv de recurenți în motivarea recursului. În ceea ce privește reținerea dispozițiilor art. 1000 alin. 1 Cod civil, intimata a arătat că în cauză bunul, respectiv drumul, printr-un defect, groapă din carosabil a condus la producerea prejudiciului în cauză. Chiar dacă defectul bunului își are cauza în neîndeplinirea obligațiilor legale a administratorului drumului de a întreține drumurile publice într-o stare corespunzătoare, s-a apreciat că indiferent în ce sens s-ar interpreta prevederile legale, sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru angajarea răspunderii civile a recurenților. Raportat la răspunderea Consiliului L. al Mun. Z., intimata și-a însușit motivarea instanței de fond din care reiese că răspunderea acestuia nu poate fi înlăturată în urma transferării dreptului de administrare a domeniului public către DGADP Z..
În cauză a declarat recurs intimatul-pârât M. C.-N. prin Primar, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate și extinse față de pârâtul M. C.-N.. S-a menționat că evenimentul rutier s-a produs pe un drum deschis circulației publice din Mun. Z., condiții în care legitimarea procesuală pasivă a noului pârât nu-și găsește justificare.
La termenul de judecată din data de 22 ianuarie 2013 tribunalul a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de M. C.-N. prin Primar.
Analizând cu prioritate excepția invocată, tribunalul constată că în cursul judecății în fața primei instanțe intimata-reclamantă a depus la dosar o extindere de acțiune în care a menționat din eroare că solicită introducerea în cauză a pârâtului M. C.-N. prin Primar (fila 90). În data de 12 iunie 2012 intimata-reclamantă a depus extindere de acțiune față de M. Z. prin Primar, arătând că în prima extindere de acțiune a făcut referire din eroare la pârâtul M. C.-N.. Din acest motiv s-a solicitat scoaterea din cauză a pârâtului M. C.-N. și citarea pârâtului M. Z., prin Primar. Prin încheierea din data de 28 iunie 2012 instanța dispus scoaterea din cauză a Municipiului C.-N. în calitate de pârât având în vedere eroarea strecurată în extinderea de acțiune. Astfel începând cu acest termen, M. C.-N. prin Primar și-a pierdut calitatea de parte în cauză, acesta fiind motivul pentru care nu a fost menționat în dispozitivul hotărârii instanței de fond. În aceste condiții lipsind calitatea de parte și recursul formulat de M. C.-N. apare ca fiind inadmisibil, urmând a fi admisă excepția invocată cu consecința respingerii recursului.
Analizând recursul formulat de C. L. al Municipiului Z. și M. Z. reprezentat prin Primar, tribunalul apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A a chemat în judecată pârâtul C. L. al Mun.Z. și prin extinderea de acțiune M. Z. prin Primar, solicitând instanței obligarea pârâților la plata sumei de 3.853,11 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând suma acordată asiguratului său în baza asigurării facultative CASCO cu dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond a constatat că starea de fapt descrisă de reclamantă în acțiunea formulată se confirmă, reieșind că la data de 05.06.2012, conducătorul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare_, în timp ce rula pe . Mun. Z., pe timp de noapte, în apropierea Gării de Nord a intrat cu autoturismul într-o groapă adâncă și nesemnalizată din carosabil. Starea de fapt a fost reținută pe baza declarației conducătorului auto confirmată de concluziile expertizei tehnice dispusă în cauză, potrivit cărora configurația gropii din asfalt, a putut determina producerea avariilor autoturismului. Referitor la avarii instanța a reținut că acestea au fost descrise în declarația conducătorului auto dată în fața inspectorilor de asigurări, au fost constatate prin note tehnice emise de două unități service (f.22,25) și consemnate în dosarul de daune auto întocmit de reclamantă, fiind constatate la următoarele elemente ale mașinii: jantă față, scut motor, jantă dreapta spate, anvelopă dreapta spate. În acord cu reținerile instanței de fond, tribunalul constată că prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că avariile indicate de conducătorul autoturismului, numitul R. A. și menționate în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-au putut produce în urma intrării cu roțile din partea dreaptă în groapa din carosabil, nesemnalizată corespunzător (f.175-179).
În aceste condiții apare ca nefondată susținerea recurenților-pârâți referitor la faptul că starea de fapt nu a fost dovedită, fiind luate în considerare exclusiv declarațiile conducătorului auto, fără ca accidentul să fie constatat de organele de poliție. Așa cum s-a menționat de către recurenți, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, nefiind necesară prezența organelor de poliție pentru constatare, însă mijloacele de probă administrate în cauză, constând în expertiza efectuată și înscrisurile depuse la dosar, au confirmat starea de fapt expusă de reclamantă în acțiunea formulată.
Calitatea intimatei reclamante de a solicita obligarea pârâților la plata despăgubirilor reiese din dispozițiile dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995, potrivit cărora asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului în ceea ce privește dreptul de a cere repararea prejudiciului de la persoanele responsabile de producerea lui. Reclamanta a făcut dovada că în urma întocmirii dosarului de daună a achitat suma de 3.853,11 lei pentru reparațiile necesitate de autoturism. Valoarea despăgubirii a fost stabilită de unitatea service . la suma de 4.576,58 lei, fiind acceptată la plata doar suma menționată anterior după scăderea sumei necuvenite de 304,83 lei și a franșizei în cuantum de 418,64 lei. Valoarea despăgubirilor a fost determinată și prin expertiza întocmită în cauză, la o sumă apropiată de cea stabilită de unitatea service, respectiv 4.656,11 lei, condiții în care instanța de fond a apreciat că este pretențiile reclamantei sunt întemeiate sub aspectul cuantumului sumei solicitate.
În ceea ce privește angajarea răspunderii civile a Consiliului L. al Mun. Z., tribunalul constată că instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic că aceasta nu poate fi înlăturată, ca efect al HCL nr. 301/2004, raportat la dispozițiile art. 22 din OG nr. 43/1997, potrivit cărora administrarea drumurilor de interes local se asigură de către consiliile locale de pe raza administrativ-teritorială a acestora, evenimentul rutier producându-se pe un bulevard situat în Mun. Z., care se găsește în administrarea consiliului local. Tribunalul apreciază ca fiind întemeiate aprecierile instanței de fond referitoare la faptul că în urma HCL nr. 301/2004 și a contractului de administrare încheiat între C. L. și DGADP Z., acestei instituții nu i-a fost transferată paza juridică a bunurilor, aspect care reiese din interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. 1, art. 11 alin. 1, art. 14 din OG nr. 71/2002, art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public DGADP Z., din care reiese în mod cert că aceasta reprezintă un serviciu de interes local ce funcționează sub autoritatea Consiliului.
Recurenții au invocat faptul că în mod nejustificat prima instanță a schimbat temeiul de drept al răspunderii civile delictuale, din dispozițiile art. 998 și urm. Ccivil în dispozițiile art. 1000 alin. 1 Cod civil. Tribunalul constată că în cuprinsul încheierii din data de 13 septembrie 2012 la care instanța face referire în motivarea hotărârii nu s-a menționat punerea în discuție a schimbării temeiului juridic al acțiunii formulate de reclamantă. De altfel părțile nu au fost prezente la acest termen condiții în care ar fi fost necesară citarea lor cu mențiunea că urmează a fi pus în discuție acest aspect. Din aceste motive, tribunalul nu va reține motivarea instanței în această privință, însă raportat la faptul că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în baza art. 998-999 Cod civil, temei invocat de reclamantă în acțiunea introductivă, apreciază că nu se impune admiterea recursului și modificarea sentinței, pârâții având obligația să repare prejudiciile cauzate prin neîndeplinirea obligației de întreținere corespunzătoare a drumurilor publice, în calitate de proprietar al străzilor care fac parte din domeniul public local al muncipiului în cazul pârâtului Mun. Z. (potrivit pct. III, subpunct 1 Anexa Legii nr. 213/1998), respectiv în calitate de administrator al străzilor, în cazul pârâtului C. L. al Mun. Z..
Raportat la cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul M. C.-N., prin Primar și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Mun. Z. și pârâtul C. L. al Mun. Z., împotriva sentinței civile nr. 3487 din 20.09.2012 a Judecătoriei Z..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul M. C.-N., prin Primar.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Mun. Z. și pârâtul C. L. al Mun. Z., împotriva sentinței civile nr. 3487 din 20.09.2012 a Judecătoriei Z..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C. NicolaeClaudiu D. Patrițiu P. A. C. C.
Red./Dact.A.P.
2 ex/15 februarie 2013
Jud. fond M. L.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 322/2013. Tribunalul SĂLAJ | Fond funciar. Decizia nr. 353/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
|---|
