Plângere contravenţională. Decizia nr. 220/2013. Tribunalul SĂLAJ

Decizia nr. 220/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 959/309/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Date cu caracter personal

Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 220/2013

Ședința publică din 05 Martie 2013

Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte tribunal

Judecător: I. D.

Judecător: D. G., președinte secție civilă

Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul declarat de petentul C. M. D., cu domiciliul în localitatea Pustă, nr. 299, județul S., împotriva sentinței civile nr. 1435 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei, în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședința se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul este motivat, semnat, după care:

Instanța, constată că potrivit dispozițiilor art. 159¹ Cod procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză și în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare

TRIBUNALUL

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr. 1435 din 21 noiembrie 2012 Judecătoria Șimleu Silvaniei a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C. M. D., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean S..

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean S. petentul fost sancționat cu amendă în sumă de 630 lei și i s–a reținut permisul de conducere pentru 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 (3) b din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut în sarcina petentului că în data de 21.05.2012, orele 11,20 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 19B 43 prin localitatea Zăuan cu defecțiuni tehnice grave la mecanismul de direcție conform raportului tehnic de control în trafic RAR din 21.05.2012.

Din raportul de control tehnic în trafic depus la fila 12 dosar, rezultă că autoturismul condus de petent prezenta mai multe neconformități, defecțiuni la mecanismul de frână și direcție.

Petentul nu a motivat în vreun fel plângerea formulată și nu a invocat nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a procesului-verbal contestat.

Actul de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie iar petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt contrare celei reținute în procesul-verbal.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs petentul C. M. D. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate și a anulării procesului verbal de contravenție.

În motivul de recurs invocat petentul arată că a fost victima unui abuz din partea poliției și a celor de la RAR întrucât nu a avut defecțiunile menționate în actul de constatare și nu au ridicat autoturismul pe o rampă pentru constatare ci au dat cu piciorul în roata dreaptă și stângă și așa au constatat defecțiunile.

Recursul petentului C. M. D. nu este întemeiat.

Prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de 21 mai 2012 Inspectoratul de Poliției Județean S. a aplicat petentului amenda contravențională de 630 lei și i s-a reținut permisul de conducere pentru 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut că petentul în data de 21 mai 2012 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 19 B 43 prin localitatea Z. cu defecțiuni tehnice grave la sistemul de direcție conform Raportului tehnic de control în trafic RAR din 21 mai 2012.

Este evident că din Raportul de control tehnic în trafic depus la fila 17 . dosar fond rezultă că autoturismul condus de petentul recurent prezenta defecțiuni la sistemul de direcție și frână fiind enumerate 7 defecțiuni.

În cazul în speță petentul recurent nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținut în procesul verbal de contravenție și nu a depus înscrisuri.

Or este evident că sarcina combaterii celor menționate în cuprinsul procesului verbal de contravenție revine petentului recurent care nu a propus probe și nu a depus înscrisuri și nu agentului constatator.

În consecință în mod justificat prima instanță a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C. M. D., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean S..

Se impune deci în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă respingerea ca nefondat a recursului declarat de petentul C. M. D., împotriva sentinței civile nr.1435 din 21 noiembrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C. M. D., împotriva sentinței civile nr.1435 din 21 noiembrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

K. M. I. D. D. G. C. P. E.

În concediu de odihnă

Semnează vicepreședinte

Tribunal D. Patrițiu

Red.DG/08.04.2013/Dact.CPE/12.04.2013/2ex./Jud.fond: M. A. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 220/2013. Tribunalul SĂLAJ