Plângere contravenţională. Decizia nr. 315/2013. Tribunalul SĂLAJ

Decizia nr. 315/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 2766/337/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator date nr. 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.315

Ședința publică din 26 martie 2013

Completul compus din:

Președinte: D. G., președinte secție civilă

K. M., președinte instanță

L. M., judecător

V. V., grefier

S-a luat în examinare recursul formulat de petena . SÎNCRAIU SILVANIEI, cu sediul în localitatea Sîncraiu Silvaniei, nr.67, ., împotriva sentinței civile nr.3904 din 16 octombrie 2012 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatului, I. T. de Muncă S., consilier juridic T. C., lipsă fiind recurenta-petentă.

Procedura de citare este îndeplinită prin afișare la tabla instanței.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța îi învederează reprezentantului intimatului faptul că împotriva recurentei-petent a fost deschisă procedura falimentului.

Nefiind alte cereri de formulat, ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentantul recurentului-intimat, consilier juridic T. C., solicită respingerea recursului formulat de către recurenta-petentă.

Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr.3904 din 16 octombrie 2012 Judecătoria Z. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă S., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 4 aprilie 2012 încheiat de intimat.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că la data efectuării controlului și în urma verificării documentelor aparținând societății petente inspectorii de muncă au constatat primirea la muncă fără forme legale de angajare a două persoane, respectiv pe M. Z. și Szongoth A., la punctul de lucru al societății situat în zona de deasupra Grădinii Poporului, în vecinătatea . casa familială aparținând lui familiei A.. Prin această faptă au fost încălcate dispozițiile art.16 din Codul muncii.

Starea de fapt descrisă în procesul-verbal a fost confirmată de declarațiile, date sub semnătura proprie, de cele doua persoane surprinse de inspectorii intimatei desfășurând activitate la societatea petenta. Aceste persoane au declarat că lucrează pentru societatea petentă din data de 28 martie 2012, ca muncitori necalificați, cu normă întreagă de 8 ore pe zi, aflându-se în perioadă de probă. Însăși petenta a recunoscut în plângerea sa că la momentul controlului cele două persoane se aflau la punctul de lucru al societății, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.

Chiar dacă angajații s-ar fi aflat în perioadă de probă, existența contractului de muncă în formă scrisă era necesară, fiindcă legea sancționează „primirea la muncă” fără contract, indiferent că angajarea se definitivează sau nu.

Referitor la cea de-a doua contravenție, prevăzută de art.260 alin.1 lit.i din Codul muncii (nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară) și pentru care s-a aplicat sancțiunea avertismentului, instanța a constatat constată că ea nu a fost contestată de petentă prin plângere, rezultând implicit că recunoaște comiterea acesteia.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs petenta . solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii plângerii contravenționale.

În motivul de recurs invocat petenta arată că . își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor cu un număr de cinci angajați astfel că intenția acesteia nu este de a primi la muncă persoane fără forme legale, respectiv fără a avea încheiat contract de muncă, iar în privința celor două persoane este adevărat că nu aveau la momentul controlului încheiate contracte de muncă dar se aflau la acel punct de lucru pentru a identifica activitățile prestate de către lucrătorii angajați și ulterior dacă considerau că munca ce urmau să o desfășoare era satisfăcătoare, urmau să solicite administratorului societății angajarea lor. Se mai arată că fapta contravențională prezintă un grad de pericol social redus raportat la normele încălcate.

Recursul petentei . nu este întemeiat.

Potrivit art.260 alin.1 lit.e Codul Muncii – constituie contravenție și se sancționează primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art.16 alin.1, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

În cazul în speță prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de 4 aprilie 2012 I. T. de Muncă S. a aplicat petentei amenda de 20.000 lei și avertisment pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art.276 alin.1 lit.e și art.260 alin.1 lit.i din Legea nr.53/2003 republicată. S-a reținut că, la data de 30 martie 2012 în urma controlului efectuat la punctul de lucru al societății din Z., în zona de deasupra Grădinii Poporului, în vecinătatea . casa familială aparținând lui A. P. T. și I. s-a constatat că numiții Matyaș Z. și Szongoth A. prestau muncă în domeniul construcțiilor pentru societatea controlată, din data de 28 martie 2012, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă. (f.45 – dosar fond).

Este de reținut că în cazul în speță prin Încheierea civilă nr.428/C din 1 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul S. s-a admis cererea debitorului . Sîncraiu Silvaniei și s-a dispus deschiderea procedurii falimentului fiind numit lichidator judiciar CII D. L. D. și s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de a conduce al debitorului.

În aceste condiții recursul declarat de petenta . împotriva sentinței civile nr.3904 din 16 octombrie 2012 a Judecătoriei Z. trebuia formulat de către lichidatorul judiciar și nu de către administratorul societății căruia i s-a ridicat dreptul de administrare directă prin Încheierea civilă nr.428/C din 1 octombrie 2012 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ .

În consecință în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat de petenta . Sîncraiu Silvaniei prin administrator M. Ș. ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I,

DECIDE :

Respinge recursul formulat de petenta . Sîncraiu Silvaniei prin administrator M. Ș. ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

D. G. K. M. L. M. V. V.

Red.DG/25.04.2012

Dact.VV/25.04.2012/2ex.

Jud.fond: H. I.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Le

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 315/2013. Tribunalul SĂLAJ