Plângere contravenţională. Decizia nr. 463/2013. Tribunalul SĂLAJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 463/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 4622/337/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date – 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.463
Ședința publică din 26 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte instanță
L. M., judecător
D. G., președinte secție civilă
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul C. O. V., domiciliat în Z., ., nr.10, ., jud. S., împotriva sentinței civile nr.156 din 22 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z., având ca obiect plângere contravențională - OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și că recursul nu este motivat.
Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591 Cod procedură civilă, se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.
Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr.156/ 22 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul C. O. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 13.07.2012.
Pentru a dispune în acest sens instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 13.07.2012, petentul C. O. V. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 420 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.108 alin.1 lit. c din O.U.G. 195/2002 și sancționată de art.101 alin.2 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de în data de 13.07.2012, în jurul orelor 13.30 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare CJ-44-sDN prin localitatea Poarta Sălajului, iar la controlul efectuat a refuzat să prezinte actul de identitate și permisul de conducere.
În urma administrării probei cu ascultarea martorului L. B. C. (f.25) instanța reține faptul că acesta a asistat la întocmirea procesului-verbal contestat și a observat faptul că petentul a refuzat inițial să prezinte actele de identitate agentului constatator iar ulterior i-a spus acestuia că le are asupra sa însă nu dorește să i le prezinte agentului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal . nr._ din data de 13.07.2012, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, în urma probatoriului administrat în cauză, s-a apreciat că, starea de fapt descrisă în procesul-verbal corespunde realității, petentul nefăcând dovada unei stări de fapt contrare, motiv pentru care reține faptul că procesul-verbal . nr._ din data de 13.07.2012 a fost temeinic întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Astfel, instanța arată faptul că respectarea prezumției de nevinovăției în materie contravențională nu presupune că dacă un contravenient nu este ținut să-și dovedească nevinovăția este suficient ca acesta să conteste procesul-verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspundere. Chiar dacă procesul-verbal de contravenție nu beneficiază de o prezumție absolută de legalitate, el constituie o probă a vinovăției contravenientului. O instanță sesizată cu o plângere contravențională în fața căreia nu se prezintă nici o probă, nu poate admite plângerea, în condițiile în care unica probă a dosarului, procesul-verbal, indică culpabilitatea petentului.
Astfel cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în recenta decizie de inadmisibilitate în cauza I. P. împotriva României din 28 iunie 2011, este necesară în materie contravențională, stabilirea echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție și cea de legalitatea și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte de miza concretă a procesului pentru petent și pe de altă parte de dreptul său la apărare.
Aplicând acest raționament în cauză, instanța constată că implicațiile concrete ale procedurii asupra petentului se rezumă la obligativitatea achitării unei amenzi într-un cuantum relativ redus. În ceea ce privește dreptul său la apărare, se reține că petentului i s-a oferit posibilitatea să propună probe în apărarea sa, oferindu-i-se cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale, astfel cum a statuat și Curtea în cauza mai sus citată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate, având în vedere dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 instanța reține faptul că aceste sancțiuni aplicate petentului sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și nu este necesară reindividualizarea lor de către instanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul arătând în dezvoltarea motivelor de recurs faptul că instanța de fond nu a analizat cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001 și nu a ținut cont de situația prezentată de petent și de martorul audiat,interpretând eronat prevederile legale invocate în cauză.
Precizează că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a faptelor și anume martorul audiat se afla pe bancheta din spate a autospecialei de poliție distanța dintre autovehicolul său și autospecială fiind de aproximativ 10 m ,apreciază că între martor și agentul constatator au fost stabilite unele întâlniri pentru conceperea declarației înainte de proces.
Precizează că între locul săvârșirii și constatării faptei și cel al întocmirii procesului verbal există o distanță de mai mulți km fapte neevidențiat în procesul verbal ,deși este susținut de martorul audiat nu este reținut în motivarea sentinței.
Motivarea instanței de fond nu justifică calitatea de agent constatator a organului de poliție care a întocmit actul atacat aceasta fiind în opinia recurentului principala cauză de nulitate a procesului verbal de contravenție.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse alte acte și nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice 1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică analizând judicios procesul verbal atacat,și verificându-l atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei.
În fapt, la data de data de 13.07.2012, petentul C. O. V. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 420 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.108 alin.1 lit.c din O.U.G. 195/2002 și sancționată de art.101 alin.2 din același act normativ.
Pentru aplicarea acestor sancțiuni, s-a reținut în sarcina petentului că că în data de în data de 13.07.2012, în jurul orelor 13.30 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare CJ-44-sDN prin localitatea Poarta Sălajului, iar la controlul efectuat a refuzat să prezinte actul de identitate și permisul de conducere.
Procesul verbal nu a fost semnat de petent fiind însă înserat la rubrica mențiuni :”Are documentele asupra sa însă refuză să le prezinte”.
Martorul semnatar al procesului verbal atacat a fost audiat nemijlocit de instanță –respectându-se normele de procedură –și a confirmat faptul că petentul a refuzat inițial să prezinte actele de identitate agentului constatator iar ulterior i-a spus acestuia că le are asupra sa însă nu dorește să i le prezinte agentului.
Motivul de recurs invocate de recurent potrivit căruia instanța de fond nu ar analizat cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001 nu se susține în condițiile în care instanța respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, a examinat mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Prin plângerea înregistrată la fond petentul a apreciat că înscrisul de la rubrica obiecțiuni a fost înscris abuziv de către agentul constatator care i-a refuzat dreptul de a face obiecțiuni conform art. 16 alin.7.
Tribunalul reține că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite )
Ori petentul nu a dovedit afirmațiile sale ,în procesul verbal fiind inserate la rubrica mențiuni cele declarate de petent agentului constatator aspect confirmat de martorul audiat.
Prin recursul formulat recurentul precizează că principala cauză de nulitate absolută a procesului verbal atacat este dată de lipsa calității de agent constatator al organului de poliție care a întocmit actul atacat-ori acest aspect,invocat de recurent pentru prima dată în recurs nu a fost dovedit în cauză.
Neîntemeiat este și motivul de recurs nu potrivit căruia în opinia recurentului instanța de fond nu ar fi a ținut cont de situația prezentată de acesta și de martorul audiat,interpretând eronat prevederile legale invocate în cauză ,în condițiile în care din motivarea hotărârii atacate rezultă că aceasta cuprinde in considerentele sale motivele de fapt si de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directa cu aceasta si care o susțin,iar afirmațiile recurentului potrivit căruia martorul audiat ar fi fost influențat pentru a da depoziția de la dosar sunt supoziții neconfirmate de ansamblul probator administrat în cauză.
Față de starea de fapt corect reținută de prima instanță ,instanța de recurs reține la rândul său temeinicia procesului verbal, care a fost probat în condițiile legii precum și împrejurarea că petentul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute prin actul atacat.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Pentru aceste motive,
În nunele L E G I I,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. O. V. împotriva sentinței civile nr. 156 din 22 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
K. M. L. M. D. G. V. V.
Red.LM/15.05.2013
Dact.VV/17.05.2013/2ex.
Jud.fond: C. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 148/2013. Tribunalul SĂLAJ | Fond funciar. Decizia nr. 242/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
|---|
