Plângere contravenţională. Decizia nr. 538/2013. Tribunalul SĂLAJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 538/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 1519/309/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 538
Ședința publică din data de 14 mai 2013
Completul compus din:
Președinte: P. R. M.
Judecător: I. D.-D.
Judecător: C. D.
Grefier: M. L.-M.
S-a luat în examinare recursul formulat de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R. - Cluj-N. cu sediul procesual ales în Cluj-N., .. 41, Jud. Cluj prin consilier juridic M. B. împotriva sentinței civile nr. 99/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul legal al intimatei-petente S.C. G. T. S.R.L., manager R. G., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este motivat și semnat.
Instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 1591 Cod procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză.
Reprezentantul legal al intimatei-petente depune întâmpinare, solicitând instanței recalificarea acesteia în concluzii scrise și o . înscrisuri constând în ordine de deplasare, copie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și altele (filele 14-25).
Nefiind alte cereri de invocat, ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentantul legal al intimatei-petente arată că demersurile de înregistrare a conducătorilor auto în baza de date a ARR au început în data de 15.03.2012 când au solicitat să le fie transmisă cheia de acces necesară logării în sistemul informatic, dată la care le-a fost comunicată, însă accesul în sistem le-a fost permis abea în data de 29.03.2012, deși plătiseră cheia de înregistrare în data de 27.03.2012. Acesta solicită respingerea recursului declarat de I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, care prevedea înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
Instanța, în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare asupra recursului declarat.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 99/30.01.2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta S.C. G. T. S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenție . NR._ întocmit la data de 03.07.2012 de către I. de S. pentru Controlul în Traficul Rutier și a fost modificat procesul verbal contestat în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment.
În considerentele hotărârii s-a reținut că în fapt contravenienta a fost sancționată deoarece nu a introdus în baza de date și datele personale ale conducătorului auto.
S-a analizat procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității și al temeiniciei, și s-a apreciat că procesul verbal a fost corect întocmit și a făcut dovada realității celor menționate în actul constatator.
În continuare s-a reținut că petenta a făcut demersuri pentru ., din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că la data de 15.03.2012, petenta a înregistrat cererea pe site-ul ARR pentru acces ARR, obținându-se cheia pentru conectarea pe acest site. Societatea ARR a solicitat plata sumei de 41 lei, reprezentând contravaloarea cheii de acces, în vederea deblocării cheii de acces și permiterii de raportări, obligație la care societatea petentă s-a conformat. Aceste demersuri au fost efectuate de societatea petentă anterior datei de 28.03.2012, data constatării săvârșirii contravenției. Rezultă intenția petentei de a intra în legalitate. (f. 35-39).
Este adevărat că obligația neîndeplinită de petentă a fost instituită pentru prima dată prin OMTI nr. 1007/2010, publicat în M.O. nr. 28 din 12.01.2011 și că de la această dată a trecut mai bine de un an timp în care petenta nu și-a îndeplinit obligația care îi revenea potrivit legii. Cu toate acestea, petenta a conștientizat că are această obligație și a efectuat demersuri pentru a intra în legalitate iar la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție, petenta intrase în legalitate.
Având în vedere însă împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege, împrejurările în care au fost întocmite nota de constatare și procesul verbal de contravenție, instanța a reindividualizat sancțiunea, considerând că amenda în cuantum de 3000 lei este mare față de fapta săvârșită.
Prin urmare, instanța apreciază că sancțiunea contravențională mai ușoară este de natură să realizeze scopul general al sancțiunii contravenționale și anume atragerea atenției contravenientei asupra gravității faptei săvârșite și determinarea acesteia de a respecta dispozițiile legii.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs agentul constatator I. de S. pentru Controlul în Traficul Rutier, solicitând modificarea hotărârii recurate și respingerea plângerii contravenționale.
Consideră soluția criticabilă sub aspectul reindividualizării sancțiunii; prin urmare este greșit a se reține că prin aplicarea „avertismentului” se realizează scopul general al sancțiunii contravenționale și anume atragerea atenției contravenientei asupra gravității faptei săvârșite și determinarea acestuia de a respecta dispozițiile legii.
Legiuitorul a prevăzut sancțiuni diferite în funcție de gradul de pericol social al faptelor contravenționale încriminate, iar în cazul faptelor contravenționale aflate în categoria „încălcărilor minore” limitele de sancționare sunt mult reduse față de celelalte categorii și ca atare deja individualizarea sancțiunii pornește de la un cuantum mai redus. În consecință nu este justificată aplicarea sancțiunii avertismentului pe acest considerent.
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, modul de redactare a actului normativ în care se realizează descrierea faptei contravenționale nu permite o evaluare a gradului de pericol social, care să permită eventuala înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertisment. Simpla nerespectare a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române situația conducătorilor auto angajați, prin completarea unui formular în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, constituie contravenție, iar sancțiunea prevăzută de lege este amenda. Întrucât fapta constatată de agentul constatator se circumscrie exact textului legal incriminator, iar petenta intimata nu a relevat aspecte care ar induce concluzia existenței unei situații particulare, ce ar releva un grad de pericol social mai redus decât cel avut în vedere de textul legal care descrie și sancționează fapta contravențională, apreciază înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment ca neoportună.
Gravitatea faptei fiind stabilită de către legiuitor prin chiar textul legal de sancționare a acesteia.
Argumentul instanței de fond că în realitate fapta săvârșită nu prezintă un pericol social deosebit, consideră că nu poate fi primit.
În acest sens, este de reținut că, chiar fără încălcarea altor prevederi privind regimul transporturilor, legea stabilește ca fiind contravenție și sancționează fapta reținută în sarcina intimatei-petente.
Pe de altă parte, obligația de a declara situația conducătorilor auto în baza de date a Autorității Rutiere Române – A.R.R. a fost instituită pentru prima dată prin OMTI nr. 1007/2010 care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 28 din 12.01.2011. După această dată orice modificare, respectiv angajare sau desfacere a contractului individual de muncă a conducătorilor auto trebuie transmisă Autorității rutiere Române – ARR în termen de maxim 15 zile.
Consideră că intimata-petentă a avut timp suficient, de la instituirea obligației și până la data constatării faptei, să-și onoreze obligația prevăzută de norma legală incidentă în speță.
Și contravenienta S.C. G. T. S.R.L. depune o întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței pronunțate de Juudecătoria Șimleu Silvaniei.
Toate criticile aduse sentinței civile recurate sunt neîntemeiate.
Astfel, încă înainte de sancționare – au făcut demersuri pentru înregistrarea în baza de date a ARR - a conducătorilor auto angajați. În data de 15.03.2012 au solicitat ARR-ului să le transmită cheia de acces necesară logării în sistemul informatic, iar în 27 martie au făcut dovada plății cheii de înregistrare.
Toate aceste demersuri au fost efectuate înainte de a fi sancționați.
Fapta a fost constatată la data de 29.03.2012, iar procesul verbal încheiat la data de 03.07.2012 și la acea dată toate neregulile au fost înlăturate iar un control la sediul societății ar fi demonstrat că fapta reținută în sarcina lor nu mai există.
Apreciază că instanța de fond a reținut corect că fapta prezintă un grad redus de pericol social, aplicând în cauză doar sancțiunea „avertismentului”.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pe următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.07.2012 întocmit de către I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier petenta a fost sancționată cu amenda de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 5 punct 18 din HG 69/2012 reținându-se că la data controlului din 03.07.2012 autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ - deținută de petentă – și condusă de P. I. – nu avea în mențiunile aflate la bordul autovehiculului - datele personale ale conducătorului auto.
Faptele au fost corect reținute, numai că, anterior sancționării contravenienta a făcut demersuri pentru . încă din 15.03.2012 cheia pentru conectarea la acest site. Prin urmare, a făcut demersuri pentru a intra în legalitate.
Potrivit prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
În prezenta cauză, contravenienta a întreprins toate demersurile pentru a se conforma solicitării agentului constatator.
Așa fiind, prima instanță a reținut corect circumstanțe atenuante și favorabile contravenientei, cum ar fi acelea privind modul și mijloacele de săvârșire, atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege.
Raportat la aceste aspecte, tribunalul reține că ele sunt de natură a forma convingerea că aplicarea sancțiunii „avertismentului” și-a atins scopul educativ și nu se impune casarea sentinței atacate.
Prin urmare, și raportat la art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă se va respinge.
Pentru aceste motive
În numele L E G I I,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier împotriva sentinței civile nr. 99/30.01.2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
P. R. M. I. D. C. D. M. L.-M.
Red.PRM/14.06.2013/Dact.MLM/05.07.2013 /2 ex./Jud. fond M.-A. D.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3661/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Decizia nr. 535/2013.... → |
---|