Reexaminare sanctiune contraventionala. Decizia nr. 447/2013. Tribunalul SĂLAJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 5309/337/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.447
Ședința publică din 26 aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte instanță
L. M., judecător
D. G., președinte secție civilă
V. V., grefier
Ministerul Public este reprezentat de S. P., procuror șef secția judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul S..
S-a luat în examinare recursul formulat de petentul M. Z. prin primar cu sediul in Z., Piața I. M., nr.3, jud.S., împotriva sentinței civile nr.4584/28.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Z., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit.i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar recurentul-petent a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului formulat, solicită instanței respingerea acestuia ca nefondat.
Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr.4584 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Z. în_, s-a respins sesizarea Municipiului Z., prin Primar, pentru înlocuirea cu sancțiunea amenzii a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicate intimatei L. G., prin Sentința civilă nr. 1346 din 27.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sesizarea sa, Municipiului Z., prin Primar a solicitat înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicate intimatei L. G., prin Sentința civilă nr.1346 din 27.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. cu sancțiunea amenzii, în temeiul art. 2 din OG 55/2002, motivând că persoana contravenientă se sustrage de la executarea sancțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului, verificând dispozițiile legale incidente, prima instanță a reținut că procedura înlocuirii sancțiunii prestării activității în folosul comunității cu amenda contravențională prevăzută de art. 21 din O.G. 55/2002 este complementară procedurii contravenționale prevăzute de art. 6 – 9 din același act normativ, care vizează aplicarea direct de către instanța de judecată a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității în cazul în care agentul constatator apreciază, în raport de gravitatea faptei, că sancțiunea amenzii nu este îndestulătoare.
În acest caz, dacă s-a aplicat în sarcina contravenientului sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, iar contravenientul se sustrage de la executare ori nu își îndeplinește atribuțiile ce-i revin la locul de muncă, instanța poate să înlocuiască această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
Înlocuirea este o facultate pentru instanță, soluția ținând cont de împrejurările de fapt ale fiecărui caz în parte și de faptul că, în accepțiunea legii, sancțiunea amenzii este o sancțiune mai ușoară decât sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, or, procedând la înlocuire, se reconsideră modul de individualizare a sancțiunii contravenționale aplicabile în cauză, funcție de posibilitatea de a atinge cât mai eficient scopul sancțiunii urmărit de legiuitor.
Dacă însă, sancțiunea prestării de către contravenient a unei activități în folosul comunității nu a fost aplicată direct de instanță ca sancțiune principală, ci a fost transformată de instanță din sancțiunea amenzii, în procedura prevăzută de art. 9 din O.G. 2/2001, ca efect al imposibilității executării silite, înlocuirea din nou a activității în folosul comunității cu amenda este inadmisibilă. Transformarea amenzii în activitate a fost o obligație pentru instanță, conform imperativului art. 9 alin.5, tocmai pentru a se asigura executarea sancțiunii într-un alt mod decât cel pecuniar, în condițiile în care contravenientul nu a achitat amenda la termenele stabilite și nu există posibilitatea executării silite.
Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității trebuie executată silit pe baza mandatului de executare emis de instanță, în condițiile art.15 și următoarele din O.G. nr.55/2002. Unitatea de poliție este obligată să pună în executare mandatul, iar primarul este obligat să-l aducă la îndeplinire.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs M. Z., prin Primar, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate și rejudecând pe fond, a se dispune înlocuirea sancțiunii muncii în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
Criticile recurentei vizează următoarele:
Prin sentința civilă nr.1346/27.03.2012 a Judecătoriei Z. s-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.11.2011, întocmit de către I. Județean de J. S., cu sancțiunea prestării unei activității în folosul comunității pe o durată de 10 ore și s-a emis Mandatul de executare nr. 63 din 11.05.2012 prin care contravenienta a fost obligată la prestarea unei activități în folosul comunității.
Cu toate acestea contravenienta nu s-a prezentat în vederea executării muncii în folosul comunității.
Instanța de fond a făcut o apreciere greșită asupra temeiurilor de drept pe care s-a pronunțat conform art.15 și următoarele din O.G. nr. 55/_, deoarece contravenienta nu s-a prezentat la sediul instituției pentru executarea sancțiunii, situație în care sunt incidente prevederile art. 21 din OG nr. 55/2002.
Prin faptul că nu s-a înlocuit sancțiunea prestării activității în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale, art.22 din OG nr. 55/2002 nu are aplicabilitate, mandatul de executare neputând fi executat ca și creanță bugetară. Mandatul de executare nu poate fi echivalat cu un proces verbal de contravenție potrivit dispozițiilor legale privind executarea creanțelor bugetare, mai exact art. 110 pct. 3 Titlul VIII din Codul de procedură fiscală.
Deliberând asupra recursului de față, tribunalul reține următoarele:
După cum s-a susținut în hotărârea recurată, în cazul intimatei L. G. s-a dispus transformarea amenzii contravenționale în sancțiunea prestării unei activității în folosul comunității.
Nu sunt incidente prin urmare dispozițiile legale care permit transformarea din nou, a sancțiunii obligării la muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
Prima instanță a observat corect aceste dispoziții legale (art. 15 și art. 21 din OG nr. 55/2002) sunt aplicabile doar dacă, ab inițio, s-a aplicat contravenientului sancțiunea obligării la muncă în folosul comunității.
Transformarea din nou a activității în folosul comunității în amendă nu asigură executarea sancțiunii contravenționale printr-o mai bună individualizare, ci, dimpotrivă, dă naștere unui ciclu de transformări ale sancțiunilor principale contravenționale fără nicio rațiune juridică.
Acest aspect, esențial în cazul de față, este reținut ca atare de considerentele hotărârii atacate și corespunde întru totul soluției de respingere a sesizării deduse judecății.
Se constată pentru cele ce preced, că hotărârea atacată este temeinică și legală, drept pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. Z. prin Primar împotriva sentinței civile nr. 4584 din 28 noiembrie 2012 a Judecătoriei Z..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
K. M. L. M. D. G. V. V.
Red. KM/27.05.2013
Dact. VV/5.06. 2013/2 ex.
Jud. fond D. U. E.R.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 838/2013. Tribunalul SĂLAJ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 105/2013.... → |
---|