Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1025/2013. Tribunalul SĂLAJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1025/2013 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 1446/309/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 1025/2013
Ședința publică din 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
Judecător: K. M., președinte Tribunal
Judecător: I. D.-D.
Grefier: C. P. E.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâta .., cu sediul în municipiul C.-N., Piața G. A., nr. 5, județul C., împotriva sentinței civile nr. 708 din 11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei în dosar nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise, fila 23-29, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 01 octombrie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 708 din 11.06.2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a admis cererea precizată a reclamanților E. Lucreția și E. A. formulată în contradictoriu cu pârâta . – C.-N., pentru revendicare imobiliară și obligă pârâta să lase în deplină proprietatea și posesie reclamanților suprafața de 4963 mp teren înscris în CF nr._ Șimleu Silvaniei, nr. cad._.
Pârâta a fost obligată la ridicarea gardului care împiedică accesul la terenul proprietatea reclamanților și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2497,10 lei către reclamanta E. Lucreția.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului activ al fermei nr. 9 „Piersicărie Șimleul Silvaniei”, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.09.2000 și asupra întregului activ al fermei nr. 9 Șimleul Silvaniei, compusă din pomi fructiferi și al fermei nr. 16 Șimleul Silvaniei compusă din pomi fructiferi în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5.11.2002.
Ulterior cumpărării de către pârâtă a întregului activ al celor două ferme, reclamanții devin proprietara tabulară asupra terenului în suprafață de 4963 mp înscris în CF nr._ Șimleu Silvaniei (Ferma 9) dobândit ca urmare a partajului suprafeței de 3,130 ha înscrisă în TP nr. 1079/17/02.02.2005 emis pe numele antecesoarei reclamantei, numitei C. F., și în baza sentinței civile nr. 1722/2009 a Judecătoriei Z..
Conform expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, terenul în litigiu este înscris în CF nr._ Șimleu Silvaniei pe numele reclamanților, în prezent făcând parte din terenul ce compune ferma nr. 9 și se află amplasat în incinta acesteia.
Reiese astfel, faptul că pârâta ocupă suprafață de 4963 mp din al cărui proprietar sunt reclamanții, acțiunea în revendicare apărând ca întemeiată.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului. Cu alte cuvinte este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În baza art. 563 Cod civil, instanța urmează să admită cererea de revendicare și să oblige pârâta să lase în deplină proprietate și posesie această suprafață înscrisă în CF nr._ Șimleu Silvaniei.
Faptul că pârâta a îngrădit suprafața livezii, incluzând și terenul proprietatea reclamanților, îi face pe aceștia în imposibilitate de se folosi de proprietatea lor.
Referitor la petitul privind ridicarea gradului care împiedică accesul la proprietatea reclamantei, prin raportare la acțiunea în revendicare admisă, instanța va obliga pârâta la ridicarea gardului astfel încât reclamanții să poată folosi corespunzător suprafața de 4963 mp.
Împotriva acestei sentințe, pârâta .. C.-N. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât față de temeiul de drept invocat de reclamanți art. 563 Cod civil, acțiunea în revendicare trebuia să se îndrepte împotriva unei persoane care deține bunul revendicat fără drept. În speță această condiție nu este îndeplinită, recurenta are un drept de folosință asupra terenului, deoarece a dobândit în condiții de legalitate deplină plantația și întreg activul fermei 9, astfel că nu se poate considera îndeplinite cerințele acțiunii petitorii formulate de reclamantă, dreptul de superficie a pârâtei fiind preexistent titlului de proprietate al reclamantei.
Existența dreptului de proprietate asupra construcției, plantației sau altor lucrări situate pe terenul proprietatea altei persoane,m atrage după sine un drept de folosință asupra terenului respectiv, acest drept constând practic într-un drept real de superficie. Astfel, în momentul în care construcția, plantația sau altă lucrare este realizată pe sol sau subsol, dreptul de superficie apare și ca rezultat al suprapunerii dreptului de proprietate asupra terenului cu dreptul de proprietate asupra construcției, plantației sau lucrării.
La data la care recurenta a cumpărat plantația, dispozițiile legale în vigoare nu prevedeau posibilitatea ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să se facă cu toate investițiile efectuate în decursul timpului, ba mai mult Legea nr. 1/2000, sub imperiul căreia s-au realizat licitațiile, excludea posibilitatea reconstituirii dreptului în cazul în care terenul era ocupat de plantații pomicole sau viticole, luciu de apă, etc. legea prevedea pentru terenurile de stat, de pe care investițiile au fost vândute cu respectarea legii, foștii proprietari pot opta pentru un alt amplasament ori pentru despăgubiri (art. 4 alin.1 indice 3 din Legea nr. 1/2000). Câtă vreme reclamanții nu au înțeles să uzeze de aceste dispoziții legale, cunoscând situația terenului, înseamnă că și-a asumat, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, asupra terenului va avea numai nuda proprietate respectiv un drept de dispoziție juridică, posesia și folosința terenului revenind recurentei pe întreaga durată a existenței plantației.
În dosarul nr. 2337/2005 al Tribunalului S., dosar în care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 409/2008, s-a respins acțiunea introductivă ce viza constatarea nulității contractelor prin care a dobândit plantația, arătate anterior și s-a statuat că nu există temeiuri legale care să infirme dreptul lor de proprietate asupra plantației aflată azi pe terenul despre care reclamanții susțin că le aparține, urmare aplicării ,,sui generis” a legilor de retrocedare a proprietății funciare.
Dreptul de superficie este o excepție la teoria accesiunii, în temeiul căreia tot ce se află pe un fond aparține proprietarului acestuia. El presupune posibilitatea ca, în anumite situații, uzul suprafeței fondului să fie constituit într-un drept de superficie, în favoarea proprietarului construcțiilor și plantațiilor aflate pe acel fond.
Mai mult, doctrina a opinat că dreptul de superficie are un caracter perpetuu, derivat din însuși dreptul de proprietate asupra construcției edificate, iar acest caracter se întinde și asupra părții din dreptul de superficie care apare ca o dezmembrare a dreptului de proprietate asupra terenului.
Astfel, pe durata existenței plantației are un drept de superficie ceea ce implică folosința terenului precum și un drept de dispoziție limitat asupra acestuia.
Dreptul de superficie durează atâta timp cât există construcția sau plantația ce se află pe terenul aflat în litigiu, fapt ce se impune respingerea acțiunii introductive, indiferent de împrejurarea dacă reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate în locul învederat de aceștia.
Atâta vreme cât are un drept de superficie susține recurenta, asupra terenului nu poate fi considerată deținător fără drept al terenului, astfel că acțiunea în revendicare nu putea fi admisă.
Prin întâmpinarea sa reclamanții E. Lucreția și E. A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că antecesoarea lor a dobândit în temeiul legii fondului funciar în mod originar dreptul de proprietate asupra terenurilor din litigiu drept de proprietate neîngrădit de nici un termen, de nici o sarcină și cu atât mai mult de un dezmembrământ.
Întradevăr dobândirea dreptului de proprietate în baza legii este o dobândire originară superioară oricărui alt mod de dobândire.
Acest mod de dobândire exclude existența și supraviețuirea unui drept de superficie invocat de recurentă.
Pe de altă parte, transmiterea dreptului de proprietate s-a efectuat de la o societate comercială S.C. Agromixt S.A. care nu avea un drept de superficie și astfel nu putea transmite un astfel de drept.
Recursul este nefondat pentru următoarele:
Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului activ al fermei nr. 9 „Piersicărie Șimleul Silvaniei”, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.09.2000 și asupra întregului activ al fermei nr. 9 Șimleul Silvaniei, compusă din pomi fructiferi și al fermei nr. 16 Șimleul Silvaniei compusă din pomi fructiferi în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5.11.2002.
Recurenta arată că a dobândit dreptul de superficie asupra terenului care preexista titlului de proprietate al reclamanților.
Conform art. 693 alin.1 cod civil ,,Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință”.
Conforma alin. 2 din același articol ,,Dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispozițiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.”.
În favoarea reclamanților proprietari de teren funcționează prezumția că sunt proprietarii supraedificatelor dar prezumția poate fi răsturnată făcându-se dovada contrarie.
Dreptul de superficie este un drept real pe care o persoană, proprietar asupra construcțiilor, a altor lucrări sau plantații, îl are pe suprafața de teren care aparține unei alte persoane ‚, terenul asupra căruia superficiarul capătă un drept de folosință.
Dreptul de superficie, așa cum prevede alin 2 din art. 693 Cod civil, se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și prin uzucapiune sau alt mod prevăzut de lege.
Recurenta susține că l-a dobândit în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 2000, din al cărui conținut rezultă că obiectul acestuia, l-a constituit Ferma nr. 9 Piersicărie Șimleu Silvaniei care era compusă la acea vreme din pomi fructiferi de diverse soiuri (f. 49-53).
A recunoaște însă existența unui asemenea drept, ar însemna nu doar o atingere adusă folosinței terenului ci și o lipsire de proprietate, pentru simplul motiv că dacă s-ar constata dreptul de superficie în favoarea pârâtei, dreptul de folosință a reclamanților ca atribut al dreptului de proprietate ar fi afectat pe toată durata existenței plantației existente pe terenul proprietate reclamanților și s-ar aduce atingere chiar substanței dreptului de proprietate având în vedere particularitatea sa față de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, de a fi un drept perpetuu.
În speță dreptul nu s-a putut naște din convenția anterior încheiată de pârâtă, doar pentru faptul că acest contract este valabil, respingându-se acțiunea de constatare a nulității absolute a acestuia, nulitatea absolută referindu-se la elementele de formă ale încheierii contractului de vânzare cumpărare și chiar sentința civilă nr. 1247/2005 a Tribunalului S., la care face referire recurenta arată că obiectul contractului l-a constituit vânzarea de acțiuni și nicidecum de terenuri agricole.
Faptul că pârâții au proprietatea plantației aflate pe terenul proprietatea reclamanților nu înseamnă recunoașterea unui drept real al acesteia în mod gratuit care ar lipsi de substanță dreptul de proprietate al reclamanților.
Aceste considerente fac astfel ca recursul pârâtei să fie nefondat, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă acesta să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta .. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 708 din 11.06.2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Obligă pârâta la 600 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. G. K. M. I. D. C. P. E.
Red. KM 08.11.2013/dact. ECP/18.11.2013/2 ex. jud fond C. A.S.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 336/2013. Tribunalul SĂLAJ | Fond funciar. Decizia nr. 1209/2013. Tribunalul SĂLAJ → |
|---|
