Anulare act. Decizia nr. 763/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 763/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 14453/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 763/R
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Judecător G. D. S.
Judecător M. F.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă BIG (fostă B.) A. N., cu dom. ales la cabinet av. N. F. în mun. Satu M., ., . M., împotriva sentinței civile nr. 3391/15.05.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. C. sen. și B. I. M., ambii cu dom. procedural ales la cabinet av. G. C., în Satu M., ..9/1, jud. Satu M., având ca obiect anulare act.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 21 octombrie 2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de 28 octombrie 2013, apoi la data de azi, când,
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3391/15.05.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._ a fost admisă astfel cum a fost precizată acțiunea civilă înaintată de reclamanții B. C. senior și B. I. M. împotriva pârâtei B. A. N. (fostă BIG) și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți cu privire la imobilul în litigiu și autentificat sub nr.6696/06.12.2004 al BNP Ressler P. F., diminuându-se totodată onorariul avocațial al reclamanților în temeiul art.274 alin.3 Cod de procedură civilă și fiind obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate și astfel determinate de către prima instanță, în temeiul art.274 Cod de procedură civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 06.12.2004 părțile au încheiat contractul în litigiu prin care au convenit ca, în schimbul sumei de 20.000 Euro, pârâta să cumpere teren intravilan de 1000 m.p. în mun.Satu M. identificat conform datelor din cuprinsul hotărârii, achitându-se un avans de 5.000 Euro anterior încheierii contractului, diferența de 15.000 Euro urmând a fi achitată după aprobarea pe seama pârâtei cumpărătoare a unui credit bancar de 15.000 Euro de la BCR Satu M..
Sub aspectul stării de fapt rezultate din probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut că în realitate scopul urmărit de către părțile contractante a fost facilitarea obținerii de către pârâtă a creditului bancar menționat anterior, întrucât aceasta din urmă se afla în relații de prietenie fiul vânzătorilor, căsătorindu-se ulterior cu acesta, în anul 2005, scopul urmărit de către vânzători fiind practic facilitarea obținerii creditului bancar în vederea gratificării fiului lor, respectiv a tinerilor căsătoriți, iar nu obținerea prețului pentru terenul în cauză.
În acest sens, s-a invocat interdicția acordării unui astfel de credit în ipoteza în care transferul patrimonial asupra imobilului cu care s-a garantat ulterior împrumutul bancar ar fi operat față de o rudă apropiată a beneficiarului acestui credit, având în vedere gradul de rudenie dintre vânzătorii aparenți și viitorul soț al reclamantei.
Față de această stare de fapt prima instanță a prezumat că scopul imediat al pârâtei, în calitate de cumpărătoare în contractul de vânzare-cumpărare în litigiu a fost acela de a obține creditul bancar în vederea construirii unei case, iar nu acela de a plăti prețul stipulat în contract astfel încât, pornind de la prevederile art.1203 și 966 cod civil (1864) aplicabil speței raportat la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, a concluzionat că respectivul contract fondat pe o cauză falsă, lipsind contraprestația pârâtei, adică plata prețului.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților în primă instanță, s-a făcut aplicarea în speță a disp.art.274 alin.1 și 3 Cod de procedură civilă (1865), conform celor expuse anterior.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs în termenul legal pârâta solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților fundamentându-și recursul pe greșita interpretare de către prima instanță a stării de fapt deduse judecății, pe nelegala înlăturare a prezumției legale relative instituite prin art.967 Cod civil (1864) precum și pe greșita aplicare a dispozițiilor normative în materie (fila nr.3 din dosarul de recurs).
Totodată, s-a invocat și lipsa de rol activ a primei instanțe, care nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea aflării adevărului, critică din recurs pe care instanța de control judiciar a înlăturat-o în temeiul art.129 alin.5 indice 1 Cod de procedură civilă (1865), introdus prin art.I pct.14 din Legea nr.202/2010 (raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată – 01.11.2012), potrivit căruia „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
Intimații reclamanți legal citați se prezintă prin av.C. G. și depun întâmpinare (filele nr.19-21) prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică, motivând în fapt că prin răspunsul dat la interogatoriu de către pârâtă în fața primei instanțe, la pct.6-7, s-a recunoscut scopul real urmărit prin încheierea contractului atacat precum și lipsa contraprestației, cu consecința fictivității vânzării în cauză, astfel încât în speță nu își găsește aplicarea prezumția legală relativă reglementată prin art.967 Cod civil (1864) la care face referire recurenta pârâtă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, tribunalul apreciază soluția primei instanțe ca nelegală și găsește fondate criticile recurentei pârâte, din perspectiva următoarelor considerente:
Sub aspectul stării de fapt, în mod corect instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6696/06.12.2004 al BNP Ressler P. F. (filele nr.7-8 din dosarul primei instanțe), la data de 06.12.2004 reclamanții vânzători B. C. senior și B. I. M. au înstrăinat pârâtei cumpărătoare Big A. N. (la acea dată necăsătorită) terenul intravilan în suprafață de 1000 m.p. din mun.Satu M., identificat conform datelor din cuprinsul contractului, în schimbul prețului de 20.000 Euro, din care 5.000 Euro s-au achitat cu titlu de avans înaintea semnării contractului, aspect consemnat în cuprinsul contractului autentic și însușit sub semnătură de către reclamanții cumpărători, având putere probantă până la înscrierea în fals, iar diferența de 15.000 Euro urma să se achite imediat după obținerea de către cumpărătoare a unui credit de la BCR Sucursala Județeană Satu M. (fila nr.7 alin.3 idem).
În schimb, în mod eronat prima instanță a reținut că în cauză lipsește contraprestația pârâtei cumpărătoare, în sensul că prețul convenit nu s-ar fi achitat.
Cu privire la acest aspect, tribunalul constată că plata avansului de 5.000 Euro s-a realizat anterior încheierii contractului atacat, așa cum s-a arătat mai sus, iar diferența de 15.000 Euro a fost virată imediat după aprobarea acordării creditului, din contul beneficiarei Big A. N. în contul vânzătoarei B. I. M., așa cum rezultă din adresa nr.DJ_ R/14.05.2013 a BCR Sucursala Județeană Satu M. (fila nr.54 din dosarul primei instanțe) și din cuprinsul dispoziției de transfer din data de 06.12.2004 (fila nr.90 idem).
În consecință, față de înscrisurile menționate anterior, coroborat cu răspunsurile date la interogatoriu de către recurenta pârâtă în fața primei instanțe (filele nr.47-49), în special cele de la pct.3-5, se reține că s-a dovedit plata contraprestației convenite prin contractul de vânzare-cumpărare atacat.
Este adevărat că pârâta personal a recunoscut prin același interogatoriu, la pct.6 – 7 că scopul real al încheierii contractului a fost facilitarea obținerii unui credit bancar, în vederea construirii unei locuințe împreună cu viitorul soț, fiul vânzătorilor.
Această împrejurare nu conduce însă la concluzia inexistenței cauzei juridice a contractului de vânzare-cumpărare atacat.
Dimpotrivă rezultă că între părți au existat două acte juridice distincte: unul secret, consensual (act juridic în sensul de negotium juris), vizând tocmai facilitarea obținerii contractului bancar, iar altul public, cunoscut de către părți, în speță contractul de vânzare-cumpărare autentic ce face obiectul litigiului de față.
Împrejurarea că, distinct de contractul de vânzare-cumpărare atacat, părțile au încheiat și un contract secret nu determină nulitatea celui dintâi fundamentată pe lipsa cauzei. După cum rezultă din conținutul respectivului contract și al înscrisurilor bancare menționate anterior, nu numai că s-a făcut dovada existenței cauzei juridice a contractului, ci s-a făcut dovada executării acestuia, inclusiv prin achitarea prețului de către pârâta cumpărătoare care și-a îndeplinit astfel contraprestația.
Din această perspectivă, raționamentul primei instanțe în sensul că executarea acestei contraprestații nu a avut loc se prezintă a fi eronat și pe cale de consecință s-a reținut în mod greșit aplicabilitatea în cauză a disp.art.966 Cod civil (1864).
Instanța de control judiciar apreciază că, dimpotrivă, raportat la materialul probator administrat în cauză, dobândesc deplină eficiență în speță prevederile art.967 Cod civil (1864) prin care se instituie o prezumție legală relativă de existență a cauzei și de valabilitate a acesteia, prezumție care nu a fost răsturnată prin alte mijloace de dovadă de la dosarul cauzei.
S-a mai reținut că, starea de fapt dedusă judecății se prezintă mai degrabă a îmbrăca forma juridică a unei simulații, decât aceea a unui act juridic lovit de nulitate pentru inexistența cauzei sau fundamentarea sa pe o cauză falsă.
În acest context, atât în doctrină (F. Baias – Simulația. Studiu de doctrină și jurisprudență, Editura Rosetti, București 2003, nr.485 pag.322) cât și în jurisprudență (sentința nr.650/1948 a Tribunalului Ilfov, Secția a II-a Civ., publicată în Justiția Nouă nr.8/1948, pag.353) s-a arătat că expresia „cauză falsă” din cuprinsul art.966 Cod civil poate să fie înțeleasă în două feluri: cauză eronată – atunci când se crede că există cauza și în realitate ea nu există; sau cauză simulată – când părțile au afișat în mod voluntar și conștient o altă cauză decât cea adevărată.
Făcând delimitarea între cele două situații, se poate concluziona că prevederile art.966 Cod civil nu sancționează cu anularea convenția a cărei cauză a fost indicată în mod fals, ci pe aceea care a fost încheiată pe o cauză falsă, astfel încât obligația este valabilă întrucât, deși cauza exprimată este falsă, există totuși o altă cauză legitimă.
Prin prisma acestor considerente tribunalul urmează a admite recursul și în consecință va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților, făcând totodată aplicarea în cauză a dispozițiilor art.274 raportat la art.298 și 316 Cod de procedură civilă (1865) în privința cheltuielilor de judecată ocazionate recurentei pârâte în primă instanță și în recurs, în limitele dovedirii acestora, conform înscrisurilor probante de la dosar (filele nr.91-92 din dosarul primei instanțe, filele nr.10-12, 23-25 din dosarul de recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă BIG (fostă B.) A. N., cu dom. procedural ales la sediul profesional al C.. Av. N. F., în mun. Satu M., ., . M., împotriva Sentinței civile nr. 3391/15.05.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. C. senior și B. I. M., ambii cu dom. în mun. Satu M., .. 9, jud. Satu M., și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
Obligă intimații-reclamanți să plătească recurentei-pârâte suma de 5109 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță și în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 octombrie 2013.
Președinte, E. R. | Judecător, G. D. S. | Judecător, M. F. |
Grefier, C. Z. |
Red.E.R./07.11.2013.
Tehnored_VD /07.11.2013.
2 ex.
Jud.fond: C. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 309/2013. Tribunalul SATU... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 275/2013.... → |
|---|
