Contestaţie la executare. Decizia nr. 8/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 4083/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8/R
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. C.
Judecător M. G. R.
Judecător R. G. M.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu M. și S. E., domiciliată în Satu M., .. 13, jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr.5091 din 18 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile. Recursul declarat de recurenta Directia G. a Finantelor Publice Satu M., este scutit de timbraj, iar recursul declarat de recurenta Ș. E. nu este timbrat. Recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile și reține că recursul declarat de recurenta DGFP Satu M. este scutit de timbraj, iar recursul declarat de recurenta S. E. nu este timbrat. Invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției și pe fond.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5091/18.06.2012 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis în parte contestația formulată de contestatoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., în contradictoriu cu intimata S. E. și a anulat în parte somația și procesul verbal de cheltuieli din 15.03.2012 emise de B. K. G. V. în dosar execuțional 112/2012 în sensul că a stabilit ca obligația de plată să fie executată în termen de cel mult 6 luni conform O.G. 22/2002, respectiv a restrâns executarea silită în privința cheltuielilor de executare – onorariu executor pe care l-a redus de la suma de 1178 lei (TVA inclus) la suma de 258,36 lei (fără TVA). Totodată a respins cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în data de 24.02.2012, prin încheierea nr. 1010/2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, a fost încuviințată cererea de executare silită formulată de creditorul Zier Janos împotriva debitorului Statul Român prin MEF, cu privire la titlurile executorii sentința civila_/d/2010 pronunțată de Tribunalul Satu M. si decizia civilă nr. 413/2011/R, pronunțată de Curtea de apel Oradea în dosarul nr._, irevocabila prin efectul legii.
Prin hotărârea anterior menționată, debitorul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 2500 Eur cu titlu de despăgubiri conform Legii 221/2009.
În data de 15.02.2012, intimatul s-a adresat cu o cerere de executare silită a titlului executoriu, către B. K. G. V. care a întocmit procesul verbal de cheltuieli/15.03.2012 prin care a stabilit faptul că, debitorul are sarcina achitării sumei totale de 2500 Eur si suma de 1545, 2 lei (compusă din 1178 lei onorariu executor, TVA inclus, restul sumelor reprezentând alte taxe specifice fazei execuționale, emițând si somație în acest sens prin care a solicitat ca plata sumelor susmenționate să fie efectuată în termen de 1 zi.
Contestația la executare a fost apreciată ca întemeiată în parte.
I. În privința dispozițiilor OG 22/2002 invocate de contestatoare, instanța a apreciat că cererea este întemeiată în parte.
Potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditorului, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditoarea va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, niciun alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
Prin somația emisă la data de în dosarul execuțional 112/2012, s-a solicitat contestatoarei ca în termen de cel 1 zi de la comunicare, să achite debitul urmărit silit, așadar procedura reglementată de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 nu a fost respectată. Termenul de șase luni are natura juridică a unui moratoriu legal, acesta amână până la împlinirea sa, alegerea și aplicarea unei proceduri execuționale concrete în vederea realizării executării silite, dar nu împiedică, ci presupune formularea unei cereri de executare silită, ca o condiție prealabilă a emiterii somației. Creditoarea este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art.7 și art. 112 din Legea nr. 188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă. Executorul judecătoresc nu poate modifica termenul susmenționat prevăzut expres de lege, iar invocarea art. 6 alin. 1 din CEDO în somație apare ca neîntemeiată. Instanța a reținut faptul că termenul de care beneficiază debitorul Statul Român are drept scop protejarea bugetului de stat în vederea unei bune administrări a acestuia. Acest termen nu are semnificația unei poziții privilegiate a Statului în raport cu alte categorii de debitori, ci vizează evitarea blocării normalei funcționări a instituțiilor publice, aspect ce nu apare ca fiind incompatibil cu jurisprudența CEDO în această materie.
Pe de altă parte, este de reținut că potrivit jurisprudenței CEDO, statul este ținut practic de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, cauza V. I. împotriva României).
În cauza S. P. împotriva României, Curtea, reiterând jurisprudența sa anterioară, a arătat că dreptul de acces la justiție protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. Termenul de 6 luni susmenționat, în condițiile în care debitul provine dintr-o procedură reparatorie a suferințelor morale cauzate în trecut (un beneficiu legiferat de stat în favoarea celor aflați în situațiile prevăzute de lege), dar si raportat la scopul pentru care a fost instituit, apare ca unul rezonabil.
Pentru aceste motive, apărările contestatoarei au fost primite în cauză, instanța dispunând completarea dispozițiilor somației în acest sens, restul apărărilor intimatului în această privință fiind înlăturate ca neîntemeiate.
II. Criticile aduse de contestatoare în privita cheltuielilor de executare silită au fost apreciate ca întemeiate.
Posibilitatea reducerii onorariilor executor a fost recunoscută de jurisprudența constantă în materie, executarea silită făcând parte din procesul civil, apelându-se în acest scop la prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, respectiv la jurisprudența CEDO.
Instanța de fond a analizat onorariul execuțional raportat la prevederile de mai jos.
Potrivit art.274 alin.3 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul sa mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat. Potrivit Deciziei nr. 1122/08.06.2006 a Curții Constituționale, dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de procedura civilă, nu contravin dispozițiilor art.16 din Constituție. Curtea Constituțională a reținut ca prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesara cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnica, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Dispozițiile susmenționate sunt pe deplin aplicabile în cauză după cum s-a arătat mai sus.
Jurisprudența CEDO, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse cheltuieli de judecată/de executare, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real facute în limita unui cuantum rezonabil.
În speță, ținând seama de criteriile la care se refera art.274 alin.3 Cod proc.civilă, respectiv valoarea pricinii si de munca depusa de executor, în faza de executare silită, s-au reținut următoarele: obiectul pricinii l-a constituit executare silită; în ceea ce privește al doilea criteriu prevăzut de același text, respectiv proporționalitatea onorariului cu volumul de munca, se constată că dificultatea cauzei este scăzută, iar activitatea executorului a constat în demersurile necesare emiterii somației, a procesului verbal de cheltuieli, executarea silită fiind una indirectă. Cu toate acestea, onorariul în cuantum de 1178 lei (950+TVA) a fost fixat la un cuantum orientat spre maximul prevăzut de Ordinul 2550/2006 (10% din sumele mai mici de 50.000 lei).
Așadar, instanța a constatat că suma de mai sus nu este rezonabilă și necesară, impunându-se reducerea lui la suma de 258,36 lei reprezentând minimul legal fără TVA. În acest sens, raportat la prevederile Ordinului 2550/2006 și la circumstanțele criteriile menționate mai sus, instanța a apreciat că se impune reducerea la minimul prevăzut de lege raportat la debitul urmărit si cele reținute mai sus. Având în vedere că debitul urmărit silit este în cuantum de_ lei (2500 Eur*4,3672 lei reprezentând cursul valutar afișat de BNR în 15.03.2012 conform înscrisului de la fila 24 dosar) rezultă că onorariul minim este în cuantum de 258,36 lei (60 lei + 2% din ceea ce depășește suma de 1000 lei=258,36 lei, fără TVA.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a admis în parte cererea dispunând modificarea somației în privința termenului de plată a obligației, precum si restrângerea executării silite ca urmare a reducerii onorariului executorului.
În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la suspendarea executării silite, potrivit art.403 alin.1 Cod proc.civ., instanța a constatat că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că suspendarea executării ar fi operat până la momentul pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul ca, în temeiul art.300 alin.2 coroborat cu art.403 alin.4 Cod proc.civ., să se dispună, prin încheiere, suspendarea provizorie a executării silite ce se derulează în dosar de executare nr.112/2012, până la soluționarea cererii de suspendare formulata de către instituția recurentă; în temeiul art.300 alin.2 Cod proc.civ., solicită să se dispună prin încheiere suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr.112/2012, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, iar pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației la executare și pe cale de consecință anularea formelor de executării silite, a tuturor actelor de executare efectuate în dosar de executare nr.112/2012, în privința realizării creanței.
În motivarea căii de atac promovate, recurenta arată că prin sentința atacată instanța de fond a admis în parte contestația la executare.
Combate cele reținute de către prima instanță prin următoarele:
Instituția recurentă nu a refuzat niciun moment punerea in executare punerea în executare a dispozitivului titlului executoriu, însă creditoarea S. E. nu a solicitat punerea în executare a acestora, adresându-se direct executorului judecătoresc K. G. V..
1. În ceea ce privește cererea de suspendarea provizorie, arată că potrivit art.6 alin.4 si 5 din OG nr.22/2002 suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni: „(4) Instanța sesizată potrivit alin.(1)-(3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
(5) În cazuri urgente, instanța prevăzută la alin. (4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. "
În ceea ce privește suspendarea executării in temeiul art.403 alin.1 din Codul de procedura civila arată faptul că în conformitate cu art.229 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, „Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile si orice masuri pe care le îndeplinesc in vederea administrării creanțelor fiscale cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal".
Prin urmare, potrivit textului lege, organele fiscale sunt scutite de plata taxelor, tarifelor, comisioanelor sau cauțiunilor pentru cererile, acțiunile si orice masuri pe care le îndeplinesc in vederea administrării creanțelor fiscale.
Pe cale de consecință, se impune ca în temeiul art.403 alin.1 din Codul de procedură civilă, să se dispună prin încheiere, suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr.112/2012, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
Arată, totodată, și faptul că potrivit art.26 alin.2 din O.M.J. nr.760/C/22.04.1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicata în M.Of. nr.380/10.08.1999: „Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile si acțiunile, inclusiv caile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituționala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public, de Ministerul Finanțelor si unitățile din subordinea acestuia, indiferent de obiectul acestora; cererile si acțiunile, precum si căile de atac formulate de alte instituții publice/de interes public, indiferent de calitatea procesuala a acestora, sunt scutite de taxa judiciara de timbru atunci când au ca obiect venituri publice".
II. Pe fondul cauzei, arată că Biroul Executorului Judecătoresc K. G. V. a înaintat instituției recurente somația, precum si procesul verbal de cheltuieli emise în dosar de executare nr.112/2012, fiind somat să achite suma dispusa prin hotărârea judecătoreasca, precum si cheltuieli de executare.
Învederează faptul că, potrivit art.2 din Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituția recurentă dispune un termen legitim de 6 luni, legiferat prin actul normativ menționat: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. "
Totodată, în conformitate cu art.3 din Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creditoarea are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai daca acesta din urma nu respecta termenul de plata prevăzut de lege: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditoarea va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie."
Rezulta ca, in raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu menționate, sunt de stricta interpretare aspectele arătate, nefiind susceptibile de extrapolare la alte situații decât cele expres precizate de lege.
Nu în ultimul rând, subliniază faptul că recurenta nu este de acord cu cheltuielile reprezentând onorariu executor judecătoresc întrucât nu sunt respectate termenele prevăzute de Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În acest sens prevederile Codului de procedura civila, dispun:
ART.372 "Executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."
ART.269 (1) "Hotărârile judecătorești vor fi investite cu formula executorie, daca legea nu prevede altfel.”
Art.371 alin.(4) din Codul de procedură civilă, dispune: "(1) Hotărârea judecătoreasca sau alt titlu se executa numai daca este investit cu formula executorie prevăzuta de art. 269 alin. 1, afara de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu si de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se executa fără formula executorie. "
ART.371 ind.1 "(1) Obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2) În cazul în care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozițiilor prezentei carti, daca legea nu prevede altfel."
Așa cum reiese din dispozițiile legale menționate mai sus, in principal art.3711 (1) din Codul de procedura civila, obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în acest sens creditoarea S. E., trebuia/era obligată să se adreseze instituției recurente cu o cerere prin care să solicite punerea în executare a obligațiilor stabilite în titlul executoriu menționat mai sus, hotărârile judecătorești investite cu formula executorie, astfel cum dispun prevederile art.371(1) - 371(4) din Codul de procedura civila, cu respectarea termenelor prevăzute în O.G. nr.22/2002 .
Potrivit prevederilor legale mai sus menționate, art.371 alin.(4) coroborate cu dispozițiile art.269 alin.(1) din Codul de procedura civila, executarea unei hotărâri judecătorești sau a unui alt titlu executoriu (inclusiv de bunăvoie, întrucât textul de lege nu face distincție) se realizează numai daca hotărârea/hotărârile judecătorești este investita cu formula executorie potrivit art.269 alin.1 din același act normativ, deci creditoarea trebuia să se adreseze instituției recurente cu o cerere in vederea punerii în executare a titlurilor executorii, evident anexând cererii hotărârile judecătorești investite cu formula executorie.
Pe cale de consecință, creditoarea S. E., neîndeplinind aceasta procedura prin solicitarea adresata către instituția recurentă de a pune in executare dispozitivul hotărârii judecătorești investit cu formula executorie, asa cum prevăd dispozițiile art.371(1) - 371(4) din Codul de procedura civila, coroborate cu prevederile O.G. nr.22/2002, în opinia recurentei cheltuielile de executare, reprezentând onorar executor judecătoresc si cheltuieli de executare silita, nu sunt datorate.
În consecința, onorariul executorului judecătoresc trebuie sa reprezinte echivalentul muncii acestuia pentru punerea in executare a hotărârii judecătorești, si nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, in detrimentul debitorului urmărit, apreciind ca in speța de față, onorariul ar trebui diminuat.
Astfel că, raportat la actele de executare întocmite in cadrul dosarului de executare nr.112/2012 nu se justifica un onorariu in limitele maxime prevăzute de lege.
În ceea ce privește punerea in executare a hotărârii judecătorești arată că recurenta nu a refuzat niciun moment punerea in executare, însă creditoarea S. E., nu a solicitat punerea în executare a acestora.
În același sens, indică și prevederile art.139 Cod procedura fiscala, potrivit căruia veniturile bugetului general consolidate nu pot fi urmărite de nici un creditor: „impozitele, taxele, contribuțiile si orice alte venituri ale bugetului general consolidate nu pot fi urmărite de nici un creditor pentru nicio categorie de creante in cadrul procedurii de executare silita".
Așadar, legiuitorul a impus dispoziții derogatorii de la dreptul comun in materie de executare silita, iar operațiunea demarata de executor vizează eludarea dispozițiilor legale prohibitive si derogatorii ale art.139 Cod procedura fiscala, iar virarea sumei de bani in contul B. K. G. V. nu reprezintă plata creanței datorate bugetului de stat.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea S. E. solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a contestației la executare, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a somației și a procesului verbal privind cheltuielile de executare emise de către B. K. G. V. în dos.exec.nr.112/2012.
Prezentarea motivelor de recurs este superfluă, întrucât pricina a fost soluționată de către tribunal pe calea unei excepții de ordin procedural.
Astfel cum rezultă din partea introductivă a acestei hotărâri, tribunalul, în ședința publică din data de 09.01.2013, a ridicat, din oficiu, excepția de netimbrare a recursului formulat de creditoarea S. E..
Examinând excepția invocată din proprie inițiativă, instanța a găsit-o întemeiată, întrucât recurenta-creditoare datora, pentru soluționarea căii de atac exercitate, în conformitate cu disp.art.2 coroborat cu art.11 din Lg.nr.146/1997, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și întrucât aceasta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de către instanță, obligație comunicată recurentei, conform actului de procedură aflat la fila nr.20 din dosar, până la termenul de judecată stabilit.
În consecință, tribunalul, în temeiul disp.art.20 alin.1 și 3 din Lg.nr.146/1997 și art.137 Cod procedură civilă, a admis excepția invocată și a anulat, ca fiind netimbrat, recursul promovat de către partea creditoare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de contestatoarea DGFP Satu M., în limitele investirii instanței, a disp.art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, reținându-se că în speță nu au fost evidențiate motive de ordine publică în înțelesul disp.art.306 alin.2 Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică și găsește nefondate criticile recurentei pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditoarei.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditoarei, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditoarea va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, niciun alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
Termenul de șase luni are natura juridică a unui moratoriu legal, acesta amână până la împlinirea sa, alegerea și aplicarea unei proceduri execuționale concrete în vederea realizării executării silite, dar nu împiedică, ci presupune formularea unei cereri de executare silită, ca o condiție prealabilă a emiterii somației. Creditoarea este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art.7 și art.112 din Legea nr.188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă.
Aplicarea termenului de 6 luni este condiționată de dovedirea împrejurării că executarea creanței stabilite prin titlu executoriu nu începe sau nu poate continua din cauza lipsei de fonduri, termenul fiind acordat tocmai pentru ca instituția publică debitoare să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată.
În speță, debitoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri, astfel că nu poate beneficia de termenul stabilit de art.2 din O.G. nr.22/2002.
Nu poate fi reținută ca argument pentru anularea actelor de executare, nici susținerea contestatoarei în sensul că intimatul avea obligația, conform dispozițiilor Codului de procedură să solicite contestatoarei punerea în executare a obligațiilor instituite prin titlul executoriu, după investirea cu formulă executorie a hotărârii.
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ, prin care acțiunile au fost admise, constituie titluri executorii și nu este necesară investirea acestora cu formulă executorie. În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 1080 din 23 februarie 2011 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pe de altă parte, este de reținut că potrivit jurisprudenței CEDO, Statul este ținut practic de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, cauza V. I. împotriva României).
În cauza S. P. împotriva României, Curtea, reiterând jurisprudența sa anterioară, a arătat că dreptul de acces la justiție protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.
În cauzele M. și alții împotriva României, S. împotriva României și Ș. împotriva României, Curtea a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei). Curtea nu a subscris tezei Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a Sentinței din 3 martie 1999, amintind că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei).
Prin somația emisă, executorul judecătoresc a învederat contestatoarei să achite cheltuieli de judecată stabilite conform dispozitivului Titlului executoriu, nefiind menționată și obligația de achitare a cheltuielilor de executare.
În acest context, tribunalul apreciază că sentința recurată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul promovat de contestatoarea DGFP Satu M., fără cheltuieli de judecată în recurs pentru intimata creditoare, nefiind solicitate, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de S. E..
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, jud.Satu M. împotriva sentinței civile nr.5091/2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata S. E., domiciliată în Satu M., ..
Fără cheltuieli de judecată pentru intimată, nefiind solicitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.01.2013.
Președinte, I. M. C. | Judecător, M. G. R. | Judecător, R. G. M. |
Grefier, V. S. |
Red.M.G.R./15.01.2013
Tehnored_BER /15.01.2013
Ex.2
Jud.fond: N. S. T.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2708/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 741/2013. Tribunalul SATU MARE → |
|---|
