Contestaţie la executare. Decizia nr. 335/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 335/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 9909/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 335/R
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. C.
Judecător M. G. R.
Judecător Z. K.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta D. G. A FINANTELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 8657 din 15 Octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimatul S. V., domiciliat în Tiream, nr. 360, jud. Satu M., având ca obiect contestație la executare.
La pronunțare nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;
Se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 03.04.2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de 10.04.2013 și data de azi, când;
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8657/15.10.2012 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., în contradictoriu cu intimatul S. V. și a anulat în parte somația emisă de către DGFP Satu M. și procesul verbal de cheltuieli din data de 15.06.2012, respectiv 21.05.2012 emise de Birou executor Judecătoresc P. D., în dosar execuțional nr. 128/E/2012 în sensul că a restrâns executarea silită ca urmare a diminuării onorariului executorului judecătoresc de la suma de 1376,10 lei TVA inclus la suma de 324,92 lei, TVA inclus, a onorariului avocațial de la suma de 1000 lei la suma de 10 lei, respectiv a dispus ca obligația de plată să fie efectuată în termen de cel puțin 1 zi, cel mult 6 luni de la comunicarea somației. A fost respinsă cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în data de 06.06.2012, prin încheierea nr.2731/2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._, a fost încuviințată cererea de executare silită formulată de creditorul S. V. împotriva debitorului Statul Român cu privire la titlul executoriu sentința civilă nr. 2018/D/2010, pronunțată de Tribunalul Satu M..
Prin sentința anterior menționată, debitorul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 2500 Eur cu titlu de daune morale conform Legii 221/2009.
În data de 21.05.2012, intimatul s-a adresat cu o cerere de executare silită a titlului executoriu, către B. P. care a întocmit procesul verbal de cheltuieli/21.05.2012 prin care a stabilit faptul că, debitorul are sarcina achitării sumei de 2500 Eur si 2499, 09 lei cheltuieli de executare silită - 1000 lei onorariu avocațial, 1376,40 lei onorariu executor, TVA inclus, restul sumelor reprezentând alte taxe specifice fazei execuționale, emițând si somație în acest sens prin care a solicitat ca plata sumelor de mai sus să fie efectuată în termen de 1 zi de la comunicare.
I. În privința dispozițiilor OG 22/2002 invocate de contestatoare, instanța de fond a apreciat că cererea este întemeiată în parte.
Potrivit dispozițiilor art.1 și 2 din O.G. nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditorului, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art.3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, niciun alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
Prin somația emisă la data de în dosarul execuțional 128/E/2012, s-a solicitat contestatoarei ca în termen de 1 zi de la comunicare, să achite debitul urmărit silit, așadar procedura reglementată de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 nu a fost respectată. Termenul de șase luni are natura juridică a unui moratoriu legal, acesta amână până la împlinirea sa, alegerea și aplicarea unei proceduri execuționale concrete în vederea realizării executării silite, dar nu împiedică, ci presupune formularea unei cereri de executare silită, ca o condiție prealabilă a emiterii somației. Creditorul este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art. 7 și art. 49 din Legea nr. 188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă. Executorul judecătoresc nu poate modifica termenul susmenționat prevăzut expres de lege iar invocarea art.6 alin.1 din CEDO în somație apare ca neîntemeiată. Instanța de fond a reținut faptul că termenul de care beneficiază debitorul Statul Român are drept scop protejarea bugetului de stat în vederea unei bune administrări a acestuia. Acest termen nu are semnificația unei poziții privilegiate a Statului în raport cu alte categorii de debitori, ci vizează evitarea blocării normalei funcționări a instituțiilor publice, aspect ce nu apare ca fiind incompatibil cu jurisprudența CEDO în această materie.
Pe de altă parte, este de reținut că potrivit jurisprudenței CEDO, statul este ținut practic de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, cauza V. I. împotriva României).
În cauza S. P. împotriva României, Curtea, reiterând jurisprudența sa anterioară, a arătat că dreptul de acces la justiție protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. Termenul de 6 luni susmenționat, raportat la scopul pentru care a fost instituit, apare ca fiind unul rezonabil.
Potrivit dispozițiilor art.371 indice 7 Cod procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, care va fi ținut să suporte inclusiv cheltuielile făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. Așadar, depunerea cererii de executare silită atrage obligația debitorului de a suporta cheltuielile de executare efectuate de către creditor, sens în care contestația la executare formulată a fost apreciată ca neîntemeiată, fiind respectate dispozițiile art.2 din O.G. nr. 22/2002 și ale art. 50 din Legea nr. 188/2000.
II. Criticile aduse de contestatoare în privita cheltuielilor de executare silită au fost apreciate ca fiind întemeiate.
Posibilitatea reducerii onorariilor executor a fost recunoscută de jurisprudența constantă în materie, executarea silită făcând parte din procesul civil, apelându-se în acest scop la prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă respectiv la jurisprudența CEDO.
Potrivit art.274 alin.3 Cod procedură civilă, judecatorii au dreptul sa mărească sau să micșoreze onorariile avocatilor, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat. Potrivit Deciziei nr. 492/08.06.2006 a Curții Constituționale, dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de procedura civilă, nu contravin dispozițiilor art.16 din Constituție. Curtea Constituționala a reținut ca prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesara cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnica, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Dispozițiile sus-menționate sunt pe deplin aplicabile în cauză după cum s-a arătat mai sus.
Jurisprudența CEDO, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse cheltuieli de judecată/de executare, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real facute în limita unui cuantum rezonabil.
În speță, ținând seama de criteriile la care se refera art.274 alin.3 Cod proc. civ., respectiv valoarea pricinii si de munca depusa de executor, în faza de executare silită, se rețin următoarele: obiectul pricinii l-a constituit executare silită; în ceea ce privește al doilea criteriu prevăzut de același text, respectiv proporționalitatea onorariului cu volumul de munca, se constată că dificultatea cauzei este scăzută, iar activitatea executorului a constat în demersurile necesare emiterii somației, a procesului verbal de cheltuieli, executarea silită fiind una indirectă. Cu toate acestea, onorariul în cuantum de 1376,40 lei (1110 lei+TVA) a fost fixat la cuantumul orientat spre maximul prevăzut de Ordinul 2550/2006 (10% din sumele mai mici de 50.000 lei).
Așadar, instanța de fond a constatat că suma de mai sus nu este rezonabilă și necesară, impunându-se reducerea lui. În acest sens, raportat la prevederile Ordinului 2550/2006 și la circumstanțele criteriile menționate mai sus, instanța de fond a apreciat că se impune reducerea la minimul prevăzut de lege raportat la debitul urmărit (2500 Eur-curs BNR afisat la 21.01.2012, data procesului verbal de cheltuieli-1Eur= 4.4408 lei, rezulta ca debitul este de_ lei) si cele retinute mai sus. Având în vedere că debitul urmărit este de_ lei rezultă că onorariul minim este în cuantum de 262,04 lei (60 lei + 2% din ceea ce depășește suma de 1000 lei)+TVA 24% (62,88 lei), rezultând suma de 324,92 lei.
Pentru verificarea onorariului avocațial în cuantum de 1000 lei instanța de fond a utilizat aceleași criterii de mai sus concluzionând faptul că se impune reducerea acestuia la suma de 10 lei.
Instanța de fond a reținut că activitatea d-nei avocat a constat în redactarea cererii de executare silită de la fila 38 (conținând 2 alineate, cererea nepresupunând efort). Acest fapt nu justifică solicitarea unui onorariu de 1000 lei. Procedând astfel, s-a îngreunat nepermis situația debitorului prin impunerea în sarcina sa a unor cheltuieli nerezonabile si inutile, ce nu justifică activitatea depusă într-o etapă care constituie apanajul executorului judecătoresc iar nu a activității depuse de avocat. În plus solicitarea unui onorariu avocațial comparabil celui al executorului judecătoresc apare ca fiind inadmisibilă.
Atitudinea debitorului poate fi sancționată în această fază a procesului civil doar prin impunerea cheltuielilor de executare silită specifice, reglementate prin codul de procedură civilă si Legea 188/2001, respectiv prin alte sancțiuni prevăzute de lege (amenzi, penalități, etc). Așadar, neconformarea acestuia nu justifică achitarea sumei de 1000 lei solicitată cu acest titlu.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a admis în parte cererea dispunând modificarea somației în privința termenului de plată a obligației, precum si restrângerea executării silite în privința cheltuielilor de executare ca urmare a reducerii onorariului executorului și a onorariului avocațial.
În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la suspendarea executării silite, potrivit art.403 alin.1 Cod proc.civ., s-a constatat că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că suspendarea executării ar fi operat până la momentul pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M. solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, reiterând argumentele din cuprinsul contestației înregistrate în fața primei instanțe și fundamentate pe disp.art.2 și 3 din OGR nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele investirii instanței, a disp.art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, a materialului probator administrat în cauză și a reglementărilor legale în materie, reținându-se că în speță nu au fost evidențiate motive de ordine publică în înțelesul disp.art.306 alin.2 Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică și găsește nefondate criticile recurentei DGFP Satu M. pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditorului, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art.3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, niciun alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
Termenul de șase luni are natura juridică a unui moratoriu legal, acesta amână până la împlinirea sa, alegerea și aplicarea unei proceduri execuționale concrete în vederea realizării executării silite, dar nu împiedică, ci presupune formularea unei cereri de executare silită, ca o condiție prealabilă a emiterii somației. Creditorul este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art.7 și art.49 din Legea nr.188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă.
Aplicarea termenului de 6 luni este condiționată de dovedirea împrejurării că executarea creanței stabilite prin titlu executoriu nu începe sau nu poate continua din cauza lipsei de fonduri, termenul fiind acordat tocmai pentru ca instituția publică debitoare să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată.
În speță,debitoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri,astfel că nu poate beneficia de termenul stabilit de art.2 din O.G. nr.22/2002.
Nu poate fi reținută ca argument pentru anularea actelor de executare, nici susținerea contestatoarei în sensul că intimatul avea obligația, conform dispozițiilor Codului de procedură să solicite contestatoarei punerea în executare a obligațiilor instituite prin titlul executoriu,după investirea cu formulă executorie a hotărârii.
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ, prin care acțiunile au fost admise, constituie titluri executorii și nu este necesară investirea acestora cu formulă executorie. În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 1080 din 23 februarie 2011 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pe de altă parte, este de reținut că potrivit jurisprudenței CEDO, Statul este ținut practic de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, cauza V. I. împotriva României).
În cauza S. P. împotriva României, Curtea, reiterând jurisprudența sa anterioară, a arătat că dreptul de acces la justiție protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.
În cauzele M. și alții împotriva României, S. împotriva României și Ș. împotriva României, Curtea a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei). Curtea nu a subscris tezei Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a Sentinței din 3 martie 1999, amintind că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei).
Față de cele de mai sus, tribunalul apreciază că sentința recurată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul promovat de GDFP Satu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr.8657/2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul S. V., domiciliat în Tiream, nr.360, jud.Satu M..
Fără cheltuieli de judecată pentru intimat, nefiind solicitate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11.04.2013.
Președinte, I. M. C. | Judecător, M. G. R. | Judecător, Z. K. |
Grefier, V. S. |
Red.M.G.R./25.04.2013
Tehnored_BER /25.04.2013
Ex.2
Jud.fond: N. S. T.
| ← Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 46/2013. Tribunalul... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1444/2013.... → |
|---|
