Despăgubiri Legea nr.221/2009. Încheierea nr. 1707/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Încheierea nr. 1707/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 2380/83/2013
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE Nr. 1707/D/CC
Ședința Camerei de Consiliu de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Grefier A. V. C.
Pe rol se află verificarea îndeplinirii obligației reclamantei K. E., dom. în mun. Satu M., . 14, . M., de completare a cererii de chemare în judecată.
Procedura se desfășoară în cameră de consiliu, fără citarea reclamantei, acestei etape administrative fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 532 alin. (1) NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că partea reclamantă nu a depus la dosarul cauzei, până la această dată, cerere completatoare sau modificatoare,
INSTANȚA,
DELIBERÂND:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin cererea introductivă înregistrată la instanță la data de 11.03.2013 sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanta K. E. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin acordarea compensației bănești solicitate.
Cu ocazia verificării de către completul de judecată căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, a îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 194-197 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, în privința cererii introductive în instanță mai sus menționate, în condițiile disp. art. 200 alin. 1 din aceeași lege, s-a constatat că respectiva cerere nu îndeplinește aceste cerințe, astfel încât s-a pus în vedere părții reclamante să indice, în termen de 10 zile, sub sancțiunea anulării cererii, alături de alte mențiuni, următoarele elemente: sediul pârâtului, codul de identificare fiscală a acestuia, precum și să indice modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii pretențiilor, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare (conform disp. art. 194 lit. a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă).
Față de împrejurarea că, în urma împlinirii termenului legal de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, calculat de la data de 22.03.2013 (data comunicării cu partea reclamantă a adresei prin care acesteia i s-a pus în vedere obligația de completare a cererii principale și sancțiunea procedurală aplicabilă în caz de neconformare), reclamantul în cauză nu și-a completat cererea în sensul celor dispuse de către instanță, reținându-se în acest sens și referatul grefierului de ședință, care a învederat instanței că partea reclamantă nu a depus la dosarul cauzei, până la data prezentei hotărâri, cerere completatoare sau modificatoare, în speță urmează a se da eficiență dispozițiilor art. 200 alin. 3 din legea de mai sus, și în consecință instanța va anula cererea de chemare în judecată formulată în cauză, conform dispozitivului prezentei încheieri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează, ca fiind incompletă, întemeiat pe disp. art. 200 alin. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, cererea de chemare în judecată înaintată de reclamanta K. E., dom. în mun. Satu M., . 14, . M..
Împotriva prezentei încheieri, reclamanta poate formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia, cererea de reexaminare urmând a se depune la Tribunalul Satu M..
Pronunțată în ședința publică din data de 10 aprilie 2013.
Președinte, E. R. | ||
Grefier, A. V. C. |
Red:E.R./ 08.05.2013
Tehnored_VD /08.05.2013.
3 ex. – . reclamanta K. E.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1411/2013.... | Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 46/2013. Tribunalul... → |
---|