Contestaţie la executare. Decizia nr. 44/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 742/296/2012*
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 44/R
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător G. D. S.
Judecător E. R.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-contestatoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană nr. 3-5, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 6369/31.07.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimatul-creditor B. I., dom. în Beltiug, ., jud. Satu M. și intimatul B. K. V. G., cu sediul în Satu M., ., eta.1, jud. Satu M., având ca obiect contestație la executare.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 14.01.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil, de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6369/31.07.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M. prin reprezentanții săi legali, în contradictoriu cu intimații BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC K. G. V. cu sediul în Satu M. și creditorul BODONY I.. Contestatoarea a fost obligată să plătească creditorului B. I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de contestatoare este nefondată raportat la probatoriul administrat în cauză și la temeiurile de drept incidente în speță.
În cauză contestatoarea nu neagă sub nici o formă justețea titlului executoriu deținut de intimat împotriva sa – Sentința civilă nr. 1174/D/24.06.2010 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._ și Decizia civilă nr. 2224/2010-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr._ .
Pe marginea capătului principal al cererii de chemare în judecată, adică cel ce vizează contestația la executare se reține faptul că la contestatoare sunt posibile a fi reținute două motive efective: primul este cel care se bazează pe faptul că în opinia contestatoarei executarea silită a început înainte de a se scurge termenul legal de 6 luni prevăzut în beneficiul său de dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002 și al doilea legat de faptul că executorul judecătoresc a ales în mod nepermis a solicita un onorariu maxim pentru el în raport de reglementarea acestuia prin Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
În raport de primul motiv instanța de fond a pus în vedere contestatoarei pentru a stabili dacă aceasta nu are disponibilități financiare, să depună la dosar dovezi referitoare la aceste lipsuri sub sancțiunea decăderii din probe. Contestatoarea nu a depus aceste dovezi deși ei îi incumbă sarcina probei, dovezile contabile fiind doar la îndemâna ei și nu la intimat, astfel că instanța nu poate aprecia ca incident termenul de 6 luni invocat în speță de contestatoare – așa cum cer în acest sens dispozițiile art. 3 din OG nr. 22/2002 raportate la dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002.
Nefiind probată așadar lipsa de disponibil financiar de către contestatoare – instanța decăzând-o în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. 2 C.proc.civ. raportat la dispozițiile art. 103 alin. 1 C.proc.civ. din probele cu înscrisuri – instanța de fond a apreciat că susținerea contestatoarei legată de faptul că s-a inițiat executarea silită în mod nelegal în dosarul execuțional nr. 348/2011 de B. K. G. V. (atașat în copie la dosar) este una total nefondată, executarea silită fiind posibilă și înlăuntrul termenului de 6 luni atunci când există disponibil financiar la instituțiile publice debitoare, caz în care se regăsește și contestatoarea.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației la executare invocat de contestatoare, instanța de fond l-a apreciat, de asemenea, ca nefondat deoarece din actele dosarului execuțional nr. 348/2011 de B. K. G. V., reiese clar că suma cerută de executorul judecătoresc în speță pentru onorariul său a fost de 6200 lei care este conformă cu onorariile permise prin Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești – suma cerută nefiind excesivă față de cuantumul efectiv al creanței datorată de contestatoare în cauză.
Instanța de fond a considerat așadar că nu poate primi nici una dintre apărările contestatoarei legate de nelegalitatea executării silite, astfel că în cauză capătul principal al cererii de chemare în judecată, adică cel ce vizează contestația la executare a fost respins integral ca nefondat potrivit dispozițiilor art. 399 alin. 2 C.proc.civ.
De asemenea, în raport de excepțiile invocate de intimatul BODONY I. care au fost unite cu fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în speță a fost soluționată de instanța de recurs prima excepție care a fost casată ca neîntemeiată cu privire la lipsa calității de reprezentant a executorului judecătoresc K. G. V. pentru intimatul BODONY I., așa că problema de drept fiind dezlegată ea nu a mai fost analizată în cauză – analiza purtându-se doar cu privire la cea de a doua excepție invocată cu referire la lipsa calității procesuale pasive a B. K. G. V..
Instanța de fond a apreciat că excepția este întemeiată în condițiile în care așa cum a arătat intimatul B. I. prin întâmpinare, chiar și Curtea Constituțională a delimitat clar ipoteza în care organul de executare refuză a îndeplini un act de executare așa cum a statuat prin Decizia nr. 162 din 22.04.2003. Sigur că în situația în care executorul judecătoresc ar fi depășit prin cuantum onorariul maxim admis prin Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești – ceea ce în speță după cum s-a arătat mai sus nu s-a întâmplat – atunci și această ipoteză ar fi permis reținerea unei calități procesuale pasive a executorului judecătoresc K. G. V. în cauza de față nefiind o situație contradictorie principiilor asumate de Curtea Constituțională prin Decizia nr.162 din 22.04.2003.
Suspendarea executării silite cerută de contestatoarea în capătul secundar al cererii de chemare în judecată nu poate avea o altă soartă decât pe cea a capătului principal pe principal instituit al regulii de drept că accesoriul urmează soarta principalului. Este evident că nici nu are cum să fie primit capătul secundar al cererii de chemare în judecată în condițiile în care executarea silită a fost apreciată în speță ca una legală și temeinică în cadrul dosarului execuțional nr. 329/2012 de B. K. G. V.
În consecință, instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 399 alin. 2 C.proc.civ., a textelor de lege și a considerentelor expuse mai sus a respins ca nefondată în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., prin reprezentanții săi legali, în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc K. G. V. și creditorul B. I.. În temeiul art. 274 C.proc.civ. instanța de fond a obligat contestatoarea să plătească creditorului B. I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat pretins în cauză de intimat și justificat prin chitanța depusă la dosar.
Împotriva Sentinței civile nr. 6039/2012, contestatoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., în temeiul art. 304^1 C.proc.civ. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac promovate și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul ca să dispună prin încheiere:
- în temeiul art. 300 alin. 2 coroborat cu art. 403 alin. 4 C.proc.civ., suspendarea provizorie a executării silite ce se derulează în dosar de executare nr. 348/2011, până la soluționarea cererii de suspendare formulată de către instituția recurentă;
- în temeiul art. 300 alin. 2 C.proc.civ., suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr. 348/2011, până la soluționare a irevocabilă a contestației la executare;
- pe fondul cauzei, admiterea în tot a contestației la executare și pe cale de consecință anularea formelor de executare silită, a tuturor actelor de executare efectuate în dosar de executare nr. 348/2011, în privința realizării creanței.
În motivare, se arată că instituția recurentă nu a refuzat nici un moment punerea în executare a dispozitivului titlului executoriu, însă creditorul B. I. nu a solicitat punerea în executare a acestora, adresându-se direct executorului judecătoresc K. G..
În ceea ce privește cererea de suspendarea provizorie, recurenta învederează că potrivit art. 6 alin. 4 și 5 din OG nr. 22/2002 suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni: „(4) Instanța sesizată potrivit alin. (1)-(3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
(5) În cazuri urgente, instanța prevăzută la alin. (4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. încheierea nu este supusă nici unei căi de atac."
În ceea ce privește suspendarea executării în temeiul art. 403 alin. 1 C.proc.civ. recurenta arată faptul că în conformitate cu art. 229 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice masuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal".
Prin urmare, potrivit textului lege, organele fiscale sunt scutite de plata taxelor, tarifelor, comisioanelor sau cauțiunilor pentru cererile, acțiunile și orice măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale.
Pe cale de consecință, se impune ca în temeiul art. 403 alin. 1 C.proc.civ., instanța să dispună prin încheiere, suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr. 348/2011, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
Totodată recurenta arată și faptul că potrivit art. 26 alin. 2 din O.M.J. nr. 760/C/22.04.1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicată în M.Of. nr. 380/10.08.1999: „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituționala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Ministerul Finanțelor și unitățile din subordinea acestuia, indiferent de obiectul acestora; cererile și acțiunile, precum și căile de atac formulate de alte instituții publice/de interes public, indiferent de calitatea procesuală a acestora, sunt scutite de taxa judiciară de timbru atunci când au ca obiect venituri publice".
Pe fondul cauzei, recurenta arată următoarele:
În fapt, Biroul Executorului Judecătoresc K. G. a înaintat instituției recurente somația, precum și procesul verbal de cheltuieli emise în dosar de executare nr. 348/2011, fiind somată să achite suma dispusă prin hotărârea judecătorească, precum și cheltuieli de executare.
Recurenta învederează faptul că potrivit art. 2 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituția debitoare dispune de un termen legitim de 6 luni, legiferat prin actul normativ menționat: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditoarei."
Totodată, în conformitate cu art. 3 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creditoarea are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai dacă acesta din urmă nu respectă termenul de plată prevăzut de lege: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditoarea va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie."
Rezulta că, în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu menționate, sunt de strictă interpretare aspectele arătate, nefiind susceptibile de extrapolare la alte situații decât cele expres precizate de lege.
Nu în ultimul rând recurenta subliniază faptul că, nu este de acord cu cheltuielile reprezentând onorariu executor judecătoresc întrucât nu sunt respectate termenele prevăzute de Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În acest sens prevederile Codului de procedură civilă, dispun:
Art. 372 „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."
Art. 269 „(1) Hotărârile judecătorești vor fi investite cu formula executorie, dacă legea nu prevede altfel."
Art. 371 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dispune: „(1) Hotărârea judecătoreasca sau alt titlu se executa numai dacă este investit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie”.
Art. 371^1 „(1) Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.”
Așa cum reiese din dispozițiile legale menționate mai sus, în principal art. 371^1 (1) C.proc.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în acest sens creditorul B. I. trebuia/ era obligat să se adreseze instituției recurente cu o cerere prin care să solicite punerea în executare a obligațiilor stabilite în titlul executoriu menționat mai sus, hotărârile judecătorești investite cu formulă executorie, astfel cum dispun prevederile art. 371(1) - 371(4) C.proc.civ., cu respectarea termenelor prevăzute în OG nr. 22/2002 .
Potrivit prevederilor legale mai sus menționate, art. 371 alin.(4) coroborate cu dispozițiile art. 269 alin.(1) C.proc.civ., executarea unei hotărâri judecătorești sau a unui alt titlu executoriu (inclusiv de bunăvoie, întrucât textul de lege nu face distincție) se realizează numai dacă hotărârea/hotărârile judecătorești este investită cu formulă executorie potrivit art. 269 alin. 1 din același act normativ, deci creditorul trebuia să se adreseze instituției debitoare cu o cerere în vederea punerii în executare a titlurilor executorii, evident anexând cererii hotărârile judecătorești investite cu formulă executorie.
Pe cale de consecință, creditorul B. I., neîndeplinind această procedură prin solicitarea adresata către instituția debitoare de a pune în executare dispozitivul hotărârii judecătorești investite cu formula executorie, așa cum prevăd dispozițiile art. 371(1) - 371(4) C.proc.civ., coroborate cu prevederile O.G. nr. 22/2002, recurenta consideră că, cheltuielile de executare, reprezentând onorar executor judecătoresc și cheltuieli de executare silită, nu sunt datorate. În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii acestuia pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești și nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor, în detrimentul debitorului urmărit, apreciind că în speța de față, onorariul ar trebui diminuat. Astfel că raportat la actele de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 348/2011 nu se justifica un onorariu în limitele maxime prevăzute de lege.
În ceea ce privește punerea în executare a hotărârii judecătorești, instituția recurentă arată că nu a refuzat nici un moment punerea în executare, însă creditorul B. I. nu a solicitat punerea în executare a acestora. În același sens, învederează și prevederile art. 139 Cod procedură fiscală, veniturile bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de nici un creditor: „impozitele, taxele, contribuțiile și orice alte venituri ale bugetului general consolidate nu pot fi urmărite de nici un creditor pentru nicio categorie de creanțe în cadrul procedurii de executare silită".
Așadar, legiuitorul a impus dispoziții derogatorii de la dreptul comun în materie de executare silită, iar operațiunea demarată de executor vizează eludarea dispozițiilor legale prohibitive și derogatorii ale art. 139 Cod procedură fiscală, iar virarea sumei de bani în contul B. K. G. nu reprezintă plata creanței datorate bugetului de stat.
În lumina celor ce preced, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în situația în care se va aprecia ca nefondat recursul promovat, recurenta solicită diminuarea cheltuielilor de judecată, apreciindu-le ca fiind nepotrivit de mari raportat la munca îndeplinită de avocat în dosarul de fond.
În drept, invocă dispozițiile legale la care a făcut referire în cererea de recurs.
Deși legal citat cu această mențiune, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul declarat din perspectiva motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:
I. În privința dispozițiilor OG 22/2002 invocate de recurentă, instanța apreciază că cererea nu este întemeiată.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Termenul de șase luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc, organ competent de executare, în sensul legii, la cererea creditorului, marchează momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de plată de către instituția publică debitoare.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din același act normativ, dacă în cadrul acestui termen nu se realizează creanța, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Dispoziții similare cuprinde și Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1031 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale față de debitori instituții publice, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se precizează expres însă faptul că până la împlinirea termenului de șase luni sau a termenului convenit, nici un alt act de executare silită, cu excepția somației, nu poate fi îndeplinit, iar după expirarea termenului, se va continua procedura de executare silită.
Prin somația emisă la data de în dosarul execuțional 348/2011, s-a solicitat contestatoarei ca în termen de o zi cel mult 6 luni să achite debitul urmărit silit, așadar procedura reglementată de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 a fost respectată. Creditorul este legitimat să depună cererea de executare silită la executorul judecătoresc competent, conform prevederilor art. 7 și art. 49 din Legea nr. 188/2000, de vreme ce debitorul a rămas în pasivitate în ce privește obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlurile executorii-hotărâre judecătorească irevocabilă.
Tribunalul mai reține că și potrivit jurisprudenței CEDO, statul este ținut de executarea din oficiu a obligațiilor care îi incumbă la fel ca orice alt debitor. Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din C.E.D.O. În consecință, sub acest aspect criticile aduse sentinței recurate sunt nefondate.
II. Criticile aduse de contestatoare în privința cheltuielilor de executare silită sunt fondate.
Posibilitatea reducerii onorariilor executor a fost recunoscută de jurisprudența constantă în materie, executarea silită făcând parte din procesul civil, apelându-se în acest scop la prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă respectiv la jurisprudența CEDO.
Potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constată motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Potrivit Deciziei nr. 492/08.06.2006 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedura civilă, nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție. Curtea Constituționala a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Dispozițiile sus-menționate sunt pe deplin aplicabile în cauză după cum am arătat mai sus.
Jurisprudența CEDO, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse cheltuieli de judecată/de executare, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. În cauză, având în vedere criteriile la care se refera art. 274 alin. 3 C.proc.civ., respectiv valoarea pricinii și munca depusă de executor, în faza de executare silită, se constată că dificultatea cauzei este scăzută, iar activitatea executorului a constat în demersurile necesare emiterii somației, a procesului verbal de cheltuieli, executarea silită fiind una indirectă, onorariul în cuantum de 6.200 lei a fost fixat la cuantumul orientat spre maximul prevăzut de Ordinul 2550/2006.
Așadar, instanța constată că suma de mai sus nu este rezonabilă și necesară, impunându-se reducerea ei, un cuantum de 3.100 lei fiind rezonabil.
Față de cele de mai sus, instanța va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul restrângerii executării silite în privința cheltuielilor de executare ca urmare a reducerii onorariului executorului.
III. În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la suspendarea executării silite, potrivit art. 403 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că suspendarea executării ar fi operat până la momentul pronunțării hotărârii.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda recurentei, nefiind solicitate
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., Piața Romană nr. 3-5 împotriva Sentinței civile nr. 6369/31.07.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic privind pe intimații BODONY I. domiciliat în localitatea Beltiug . județul Satu M. și BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC K. V. G. cu sediul în Satu M., . și în consecință:
Modifică în tot sentința în sensul admiterii în parte a contestației și reduce cheltuielile de executare la suma de la suma de 6200 lei la 3100 lei onorariu executor judecătoresc.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.
Președinte, M. F. | Judecător, G. D. S. | Judecător, E. R. |
Grefier, C. Z. |
Red: F.M. – 19.02.2013
Tehnored_NM / 19.02.2013
2 ex.
Jud.fond: Z. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 104/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 306/2013.... → |
|---|
