Contestaţie la executare. Decizia nr. 311/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 311/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 11426/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 311/R
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Judecător I. M. C.
Judecător E. R.
Grefier M. O.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta D. G. A FINANTELOR PUBLICE Satu M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 23-5, jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 8894 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimata K. M., domiciliată în Beltiug, nr. 104, jud. Satu M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând faptul că, dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din 20.03.2013, când, fiind lipsă părțile pronunțarea în cauză a fost amânată pentru data de azi, 27.03.2013, după care;
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8894/19.10.2012 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a respins contestația la executare silită formulată de contestatoarea D. G. A FINANTELOR PUBLICE SATU M. împotriva formelor de executare inițiate de intimata K. M. M. în cadrul dosarului execuțional nr. 480/2012 al B. K. G. V.. Totodată, contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M. a fost obligată să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că din cuprinsul dosarului de executare nr.480/2012 a B. K. G. V., rezidă că executarea silită se desfășoară în limitele legale, în baza titlurilor executorii constând în Sentința civilă nr.590/D pronunțată la data de 07 februarie 2011 de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, Decizia civila nr.1850/2011 pronunțată în data de 07.09.2011 de Curtea de Apel Oradea in dosar nr._, încheierea de încuviințare a executării silite nr.2884/15.06.2012 pronunțata in dosar nr._, precum si procesul verbal privind cheltuielile de executare întocmit in executorul judecătoresc, la data de 21.06.2012, cu privire la suma totală de 3.963,2 lei.
În condițiile art.403 alin.1 din Codul de procedură civilă, suspendarea executării silite, solicitată de contestator, ce se derulează în dosar de executare nr.480/2012 a B. K. G. V., până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, se poate realiza, doar dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță.
În temeiul art.229 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice măsuri pe care le îndeplinesc in vederea administrării creanțelor fiscale cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal, prin urmare, potrivit textului lege, organele fiscale, în cauza pendinte, nu sunt scutite de plata taxelor, tarifelor, comisioanelor sau cauțiunilor pentru cererile, acțiunile si orice masuri pe care le îndeplinesc in vederea administrării debitelor fiscale - pretenții-daune morale la Lg.221/2009, obiect al speței pendinte.
Potrivit art.26 alin.2 din O.M.J. Nr.760/C/22.04.1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicata in M. Of. Nr. 380/10.08.1999: „Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile si acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituționala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public, de Ministerul Finanțelor si unitățile din subordinea acestuia, indiferent de obiectul acestora; cererile si acțiunile, precum si căile de atac formulate de alte instituții publice/de interes public, indiferent de calitatea procesuala a acestora, sunt scutite de taxa judiciara de timbru atunci când au ca obiect venituri publice”, ori obiectul speței - pretenții-daune morale la Lg.221/2009-,nu constituie venituri publice;
De altfel, în cauza pendinte, cererea de suspendare a executării silite formulata de contestatoare, se impune a fi respinsă fiind practic lipsita de eficientă juridică întrucât contestatoarea nu a motivat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acesteia si mai mult utilitatea unei astfel de cereri. Simpla solicitare prin contestație a suspendării executării silite nu presupune, admiterea cererii de către instanța de judecata. Executorul judecătoresc a solicitat contestatoarei doar plata unor creanțe certe, lichide si exigibile constatate prin hotărâri judecătorești ramase definitive si irevocabile si fiind investite cu formula executorie, respectiv să achite suma prevăzuta in sentința, așa cum prevede Ordonanța 22/2002 la art.2: „termen, ce curge de la data de la care debitorul a primit somația de plată, comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului", lucru ce nu implica in nici un fel afectarea termenului de plată de 6 luni prevăzut de textul OG nr.22/2002.
Hotărârile judecătorești care constituie titlurile executorii în speță, au fost pronunțate in contradictoriu cu contestatoarea, ca atare, aceasta, a luat la cunoștință la timpul potrivit despre obligațiile sale de plată.
Actele de executare efectuate in dosar execuțional. nr. 480/2012, in privința realizării creanței totale de 3.963,2 lei, întocmite de executorul judecătoresc K. G. V., sunt legale, neexistând niciun motiv pentru anularea acestora, in speță a somației emise, fiind întocmite conform art. 373 ind. 1 alin 3 Cod proc.civ., „in temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silita a obligației stabilite prin titlul executoriu in oricare dintre formele prevăzute de lege, dispozițiile art. 371 ind. 1 alin. 3 aplicându-se in mod corespunzător. Încuviințarea executării silite este de drept valabila si pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc in cadrul procedurii de executare silită încuviințate."
În ce privește cheltuielile de executare stabilite de către executorul judecătoresc instanța de fond a apreciat că și acestea sunt legale și justificate, conform art.371 ind.7 alin.2 Cod proc.civ., potrivit cărora „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară". Potrivit art.371 ind.7 alin.3 Cod proc.civ. „sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii", iar alin.4 al aceluiași text de lege prevede ca „pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu". În privința onorariului executorului judecătoresc, art.37 alin.1 din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești, cuprinde, onorariile minimale maximale stabilite prin lege. Onorariul stabilit de către executorul judecătoresc si celelalte cheltuieli de executare (taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, taxe poștale si alte deplasări) sunt în concordanta cu dispozițiile legale in materie si nu exista niciun temei legal in vederea neplății acestora sau pentru a se dispune reducerea acestuia. Onorariul de avocat, din faza de executare silită, este dovedit prin chitanța depusă la dosarul execuțional, avocații nu au onorarii minimale sau maximale impuse de lege, motiv pentru care onorariul stabilit de către avocat, acceptat și achitat de partea reprezentată, nu poate sa fie îngrădit, fiind vorba despre o profesie liberală.
Potrivit dispozițiilor art.371 ind.1 în alin.1 si 2 Cod proc.civ. „obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în speță, cu respectarea termenelor prevăzute in OG 22/2002. În cazul in care obligația nu se execută de buna voie, aceasta poate fi adusă la îndeplinire prin forța coercitiva a statului, adică prin executare silita (forțată)." Cu alte cuvinte, executarea silita reprezintă acea procedura prin care o obligație neîndeplinita de bunăvoie este înfăptuită fără voia debitorului asupra bunurilor sale în mod forțat.
Dacă contestatoarea era de bună credință și dorea să își achite obligațiile de plată ce îi incumbă (conform titlului executoriu), ar fi procedat la plata acestora, întrucât de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la emiterea somației de către executorul judecătoresc, a trecut o perioadă apreciabilă. Executarea de bunăvoie a obligațiilor semnifică executarea acestora din proprie inițiativă, nicidecum prin formularea unei cereri către DGFP Satu M., pentru punerea in executare a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, despre care proces, atât debitorul-contestator cât și creditorul, au avut cunoștință, pe tot parcursul derulării acestuia.
Executorul judecătoresc învestit, a procedat la emiterea somației în dosarul execuțional cu acordarea unui termen de gratie de 6 luni, care este un beneficiu acordat debitorului, în cazul în care invocă și face dovada lipsei de disponibil, semnificând in acest sens că acest termen este acordat ulterior emiterii unei somații, nicidecum nu este anterior, neexistând niciun termen prevăzut de lege pentru punerea in executare a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, dacă nu este stabilit un termen de plată prin însăși titlul executoriu. (termen la care face referire OG 22/2002).
Dispozițiile art.2 ale OG 22/2002, condiționează acordarea beneficiului unui termen de plata de 6 luni, de faptul „lipsei de fonduri", lucru neprobat de contestatoare prin vreun demers făcut în acest sens, și de altfel, neacceptat în principiu, de statele comunitare ca având relevanta în materia executării hotărârilor judecătorești.
Potrivit art.2 din Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituția dispune un termen legitim de 6 luni, legiferat prin actul normativ menționat: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile" necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
În conformitate cu art.3 din Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creditorul are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai daca acesta din urmă nu respectă termenul de plată prevăzut de lege: În cazul în care instituțiile publice - în calitate de debitor - nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2 din Ord.nr.22/2002, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.", ori contestatorul, în calitate de debitor, nu probează, în vreun fel, diligente depuse, în intenția de îndeplinire a obligației de plată, în termenul prevăzut de art.2 din actul normativ mai sus menționat;
Pentru considerentele mai sus menționate, instanța de fond, în baza disp.art.261 Cod proc.civ., art.371-374, art.399 Cod proc.civ., dispozițiile O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, a respins contestația conform dispozitivului sentinței atacate.
În temeiul art.274 Cod proc.civ., contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M. a fost obligată să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul ca: în temeiul art.300 alin.2 coroborat cu art.403 alin.4 din Codul de procedură civilă, să se dispună prin încheiere, suspendarea provizorie a executării silite ce se derulează în dosar de executare nr.480/2012, până la soluționarea cererii de suspendare formulata de către instituția recurentă; în temeiul art.300 alin.2 din Codul de procedură civilă, să se dispună prin încheiere, suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr.480/2012, până la soluționare a irevocabilă a contestației la executare; pe fondul cauzei, admiterea în tot a contestației la executare și pe cale de consecință anularea formelor de executării silite, a tuturor actelor de executare efectuate în dosar de executare nr.480/2012, în privința realizării creanței.
În motivarea căii de atac promovate, recurenta arată că prin hotărârea atacată a fost respinsă contestația la executare promovată de recurenta-contestatoare.
Combate cele reținute de către instanța prin următoarele:
Instituția recurentă nu a refuzat niciun moment punerea in executare punerea în executare a dispozitivului titlului executoriu, însă creditoarea K. M. M. nu a solicitat punerea in executare a acestora, adresându-se direct executorului judecătoresc K. G. V..
I. În ceea ce privește cererea de suspendarea provizorie, recurenta arată următoarele:
Potrivit art.6 alin.4 si 5 din OG nr.22/2002 suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni: „(4) Instanța sesizată potrivit alin.(1)-(3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
(5) În cazuri urgente, instanța prevăzută la alin.(4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. "
În ceea ce privește suspendarea executării in temeiul art.403 alin. 1 din Codul de procedura civila arată faptul ca in conformitate cu art.229 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, „Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile si orice masuri pe care le îndeplinesc in vederea administrării creanțelor fiscale cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal".
Prin urmare, potrivit textului lege, organele fiscale sunt scutite de plata taxelor, tarifelor, comisioanelor sau cauțiunilor pentru cererile, acțiunile si orice masuri pe care le îndeplinesc in vederea administrării creanțelor fiscale.
Pe cale de consecință, se impune ca în temeiul art.403 alin.1 din Codul de procedură civilă, să se dispună prin încheiere, suspendarea executării silite ce se derulează în dosar de executare nr.480/2012, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
Arată, totodată, si faptul ca potrivit art.26 alin.2 din O.M.J.nr.760/C/22.04.1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicata in M.Of. Nr. 380/10.08.1999: „Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile si acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituționala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Ministerul Public, de Ministerul Finanțelor si unitățile din subordinea acestuia, indiferent de obiectul acestora; cererile si acțiunile, precum si căile de atac formulate de alte instituții publice/de interes public, indiferent de calitatea procesuala a acestora, sunt scutite de taxa judiciara de timbru atunci când au ca obiect venituri publice".
II. Pe fondul cauzei, arată următoarele:
În fapt, Biroul Executorului Judecătoresc K. G. V. a înaintat instituției recurente somația, precum si procesul verbal de cheltuieli emise în dosar de executare nr.480/2012, fiind somata să achite suma dispusa prin hotărârea judecătoreasca precum si cheltuieli de executare.
Învederează faptul că, potrivit art.2 din Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituția recurentă dispune un termen legitim de 6 luni, legiferat prin actul normativ menționat: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditoarei. "
Totodată, in conformitate cu art.3 din Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creditoarea are posibilitatea promovării executării silite împotriva debitorului numai daca acesta din urma nu respecta termenul de plata prevăzut de lege: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditoarea va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. "
Rezulta ca, in raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu menționate, sunt de stricta interpretare aspectele arătate, nefiind susceptibile de extrapolare la alte situații decât cele expres precizate de lege.
Nu în ultimul rând, subliniază faptul că instituția recurentă nu este de acord cu cheltuielile reprezentând onorariu executor judecătoresc întrucât nu sunt respectate termenele prevăzute de Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În acest sens prevederile Codului de procedura civila, dispun:
ART. 372 ""Executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. "
ART. 269 (1) "Hotărârile judecătorești vor fi investite cu formula executorie, daca legea nu prevede altfel."
Art. 371 alin.(4) din Codul de procedură civilă, dispune:
„(1) Hotărârea judecătoreasca sau alt titlu se executa numai daca este investit cu formula executorie prevăzuta de art. 269 alin. 1, afara de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu si de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se executa fara formula executorie."
ART. 3711 "(1) Obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
(2) În cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozițiilor prezentei carti, daca legea nu prevede altfel. "
Așa cum reiese din dispozițiile legale menționate mai sus, în principal, art.3711 (1) din Codul de procedura civila, obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, in acest sens creditoarea K. M. M., trebuia/era obligat sa se adreseze instituției recurente cu o cerere prin care sa solicite punerea in executare a obligațiilor stabilite in titlul executoriu menționat mai sus, hotărârile judecătorești investite cu formula executorie, astfel cum dispun prevederile art. 371(1) - 371(4) din Codul de procedura civila, cu respectarea termenelor prevăzute în O.G. nr.22/2002 .
Potrivit prevederilor legale mai sus menționate, art.371 alin.(4) coroborate cu dispozițiile art.269 alin.(1) din Codul de procedura civila, executarea unei hotărâri judecătorești sau a unui alt titlu executoriu (inclusiv de bunăvoie, întrucât textul de lege nu face distincție) se realizează numai dacă hotărârea/hotărârile judecătorești este investita cu formula executorie potrivit art.269 alin.1 din același act normativ, deci creditoarea trebuia să se adreseze instituției recurente cu o cerere in vederea punerii în executare a titlurilor executorii, evident anexând cererii hotărârile judecătorești investite cu formula executorie.
Pe cale de consecință, creditoarea K. M. M., neîndeplinind aceasta procedura prin solicitarea adresata către instituția recurentă de a pune in executare dispozitivul hotărârii judecătorești investit cu formula executorie, așa cum prevăd dispozițiile art.371 (1) - 371(4) din Codul de procedura civila, coroborate cu prevederile O.G. nr.22/2002, în opinia recurentei, cheltuielile de executare, reprezentând onorar executor judecătoresc si cheltuieli de executare silita, nu sunt datorate.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc menționează că art.39 alin.1 din Legea nr.188/2001 privind executorii judecătorești și Ordinul nr.2550/14.11.2006 cuprind onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
La stabilirea nivelului maxim al onorariului executorului judecătoresc legiuitorul a avut în vedere întreaga activitate de executare silită. Procesul de executare silită cuprinde o . etape și presupune efectuarea anumitor acte de executare, respectiv emitere somație, proces-verbal de cheltuieli de executare, proces-verbal de actualizare a creanței, adresa de înființare a popririi, adresa de înștiințare a debitorului cu privire la înființarea popririi, iar în cazul valorificării bunurilor mobile sau imobile, procesul execuțional este mult mai complex: inventarierea, identificarea și evaluarea bunurilor, vânzarea la licitație publică (emiterea și publicarea anunțurilor privind vânzarea, emiterea proceselor-verbale de licitație, a actului de adjudecare etc).
Afirmația recurentei că la stabilirea nivelului maxim al onorariului executorului judecătoresc legiuitorul a avut în vedere întreaga activitate de executare silită, este pe deplin susținută de art.55 alin.3 din OMJ nr.210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești care stipulează că:
"La stabilirea onorariilor vor fi avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit".
Or, stabilirea unui onorariu în cuantumul solicitat este vădit disproporționată, nefiind justificată de efortul intelectual depus, complexitatea si valoarea actelor de executare sau de răspunderea pentru cele trei acte îndeplinite, respectiv somație, proces-verbal de cheltuieli și adresă de înființare a popririi, prin aceasta încălcându-se principiul echității, întrucât executarea silită are ca scop satisfacerea creanței creditorului, iar nu pedepsirea debitorului prin obligarea la plata unor cheltuieli exorbitante și nejustificate. Legiuitorul a prevăzut expres sancțiunile aplicabile debitorului în cazul refuzului îndeplinirii obligațiilor: actualizarea creanței, calcularea de dobânzi și penalități de întârziere, amenda civilă prevăzută de art.5803 din Codul de procedură civilă.
Executarea silită nu are drept scop să atragă sume prejudiciabile pentru debitorul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, grevând în mod neîntemeiat bugetul de stat.
Pe cale de consecință, chiar dacă executorul judecătoresc a stabilit onorariul la nivelul maxim prevăzut de Ordinul nr. 2550/2006, potrivit art. 37, alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.144/2007, debitorul somat care își executată obligația de îndată sau în termenul acordat de lege va fi ținut să suporte doar cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc proporțional cu activitatea depusă de către acesta, respectiv emiterea unei somații a unui proces-verbal de cheltuieli și a unei adrese de înființare a popririi.
Mai mult decât atât, astfel cum mai sus s-a arătat, art.55 din OMJ nr.210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2001 privind executorii judecătorești prevede expres că onorariu executorului judecătoresc trebuie să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea și valoarea actului, precum și răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit.
Pe cale de consecință, apreciază că se impune cenzurarea onorariului executorului judecătoresc raportat la activitatea efectiv prestată de către acesta.
Referitor la onorariul de avocat menționează că potrivit art.29 alin.1 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, "avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență".
Din economia dispozițiilor mai sus invocate rezultă că înscrisul doveditor din care să reiasă angajarea unui avocat în faza executării silite, precum și întinderea obligațiilor acestuia este contractul încheiat în conformitate cu art.28 din Legea nr.51/1995, iar nu o chitanță din care să rezulte plata unei sume de bani unui avocat de către creditor.
În condițiile în care contractul mai sus precizat nu a fost prezentat, este evident că nu se poate verifica dacă partea a fost reprezentată de un avocat în faza executării silite, precum nici identitatea dintre avocatul care a fost remunerat și cel care a reprezentat partea în faza executării silite și nici întinderea obligațiilor acestuia.
Mai mult decât atât, art.31 alin.3 din Legea nr.51/1995 prevede expres: „Contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu".
Or, potrivit art.372 din codul de procedură civilă executarea silită se efectuează numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
D. urmare, includerea în cheltuielile de executare silită a unei sume cu titlu de onorariu avocat, fără ca respectiva sumă să fie stabilită printr-un contractul de asistentă juridică - acesta fiind singurul înscris recunoscut de lege ca fiind titlul executoriu pentru suma cu acest titlu, s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 372 din Codul de procedură civilă.
Pe cale de consecință, apreciază că se impune admiterea contestației la executare și îndreptarea actelor de executare în sensul înlăturării onorariului de avocat.
În subsidiar, în contextul în care instanța nu ar primi criticile de nelegalitate invocate, solicită să se procedeze la cenzurarea onorariului avocatului raportat la activitatea efectiv prestată de către acesta.
Astfel, arată că în temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța, fără să intervină în contractul de asistența juridică (care produce efecte doar între creditor și apărătorul ales), are obligația de a analiza în ce măsură onorariul stabilit de creditor trebuie suportat de debitor având în vedere complexitatea cauzei și efortul concret depus de avocatul creditorului.
Solicită a se avea în vedere și faptul că prestația avocatului în fața instanțelor de judecată este mult mai complexă, presupunând asistență juridică și/sau reprezentare, precum și alocarea de timp și resurse incomparabilă cu faza executării silite în care, prestația avocatului constă în redactarea unei cereri adresată executorului judecătoresc pentru urmărirea și încasarea unei creanțe.
Or, stabilirea unui onorariu de avocat în cuantum solicitat în faza executării silite pentru redactarea adresei de învestire a executorului judecătoresc este vădit disproporționată, prin aceasta încălcându-se principiul echității, întrucât, astfel cum s-a arătat la pct. 2, executarea silită are ca scop satisfacerea creanței creditorului, iar nu pedepsirea debitorului prin obligarea la plata unor cheltuieli exorbitante si nejustificate. Legiuitorul a prevăzut expres sancțiunile aplicabile debitorului în cazul refuzului îndeplinirii obligațiilor: actualizarea creanței, calcularea de dobânzi și penalități de întârziere, amenda civilă prevăzută de art.5803 din Codul de procedură civilă.
Executarea silită nu are drept scop să atragă sume prejudiciabile pentru debitorul Ministerul Finanțelor Publice, grevând în mod neîntemeiat bugetul de stat.
Aspectele prezentate sunt susținute și de dispozițiile art.37, alin.1 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.144/2007, potrivit cărora debitorul somat care își executată obligația de îndată sau în termenul acordat de lege va fi ținut să suporte doar cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc proporțional cu activitatea depusă de către acesta, respectiv redactarea unei cereri adresată executorului judecătoresc pentru urmărirea și încasarea unei creanțe.
Pe cale de consecință, în condițiile în care nu se va dispune înlăturarea sumei cu titlu de onorariu de avocat, solicită a se proceda la cenzurarea acesteia raportat la activitatea efectiv prestată.
Astfel că raportat la actele de executare întocmite in cadrul dosarului de executare nr.480/2012 nu se justifica un onorariu in limitele maxime prevăzute de lege.
În ceea ce privește punerea in executare a hotărârii judecătorești, arată ca instituția recurentă nu a refuzat nici un moment punerea in executare, insa creditoarea K. M. M., nu a solicitat punerea in executare a acestora.
În același sens, învederează si prevederile art.139 Cod procedura fiscala veniturile bugetului general consolidate nu pot fi urmărite de niciun creditor: „impozitele, taxele, contribuțiile si orice alte venituri ale bugetului general consolidate nu pot fi urmărite de nici un creditor pentru nicio categorie de creanțe in cadrul procedurii de executare silita ".
Așadar, legiuitorul a impus dispoziții derogatorii de la dreptul comun in materie de executare silita, iar operațiunea demarata de executor vizează eludarea dispozițiilor legale prohibitive si derogatorii ale art.139 Cod procedura fiscala, iar virarea sumei de bani in contul B. K. G. V. nu reprezintă plata creanței datorate bugetului de stat.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Tribunalul, deliberând asupra recursului promovat de DGFP SATU M. prin prisma criticilor formulate, în bata art.304 ind.1 Cod proc.civ., îl apreciază ca fondat în parte pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei în privința nerespectării termenului de 6 luni prevăzut de O.G.R. 22/2002 sunt nefondate, având în vedere că prin somația de plată, emisă cu data de 21.06.2012 din dosarul de executare silită nr.480/2012, al executorului judecătoresc K. G. V., s-a stabilit 1 zi ca termen de plată a creanței de 32.963,2 lei de la primirea somației fără să se facă dovada lipsei de fonduri pentru a beneficia de termenul de 6 luni care nu este lăsat la aprecierea instituțiilor publice debitoare. Mai mult, somația de plată ca act procedural de executare prevăzut de însăși dispozițiile art. 2 teza finală din OG 22/2002 constituie momentul de care curge termenul de grație de 6 luni în favoarea debitoarei, dacă se află in ipoteza lipsei de fonduri în vederea executării obligațiilor sale.
Următorul motiv de recurs referitor la cheltuielile de executare, tribunalul în dezacord, cu instanța de fond, apreciază că, în ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr.2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Potrivit dispozițiilor art. 37 alin.2 lit. a) din Legea nr.188/2000, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei, onorariul maxim este de cel mult 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite iar cel minim este diferențiat în funcție de cuantumul creanței așa cum se prevede în Ordinul MJ 2550/2006 cu modificările la zi și în vigoare la data emiterii somației.
Cât privește contestarea onorariului executorului judecătoresc pentru operațiunea de mai sus, este de precizat că potrivit art.371 ind.7 alin.3 Cod procedură civilă „Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin proces verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii „(Ordinul nr. 2550/14.11.2006). Astfel de dovezi nu sunt reținute în conținutul actului, executorul se rezumă să rețină fără nici o justificare, onorariul maximal.
Fiind un act de executare, potrivit art.399 alin.1 și 3 Cod procedură civilă coroborat și cu considerentele din Decizia nr.206 din 15 mai 2003 a Curții Constituționale, poate forma obiectul unei contestații la executare, prilej cu care, pot fi analizate inclusiv aspectele legate de modul de stabilire a onorariului ținând seama de aspectele concrete ale executării, de valoarea bunurilor, durata în timp a executării, cheltuielile legate de executare suportate și justificate de partea interesată, așa cum rezultă din conținutul normei de drept evocate.
Stabilirea onorariului de către executor (art.577 Cod procedură civilă) nu se rezumă doar la folosirea arbitrară a limitelor maximale, de vreme ce există și limite minimale, executorul având o marjă de apreciere în stabilirea lor în așa fel încât să păstreze un just echilibru între suma stabilită și munca prestată, ținând seama de împrejurările concrete în care se desfășoară executarea.
În aceste condiții, reținând lipsa elementelor care să justifice folosirea limitelor maximale ale onorariului, este întemeiată critica recurentei sub acest aspect, astfel că se impune anularea în parte a procesului verbal de cheltuieli din 21.06.2012 emis de B. K. G. V. .
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuat de executorul judecătoresc. În cauză, raportat la singurul act de executare emis (somația), volumul de muncă, complexitatea executării silite care de regulă când debitorul este instituție publică executarea silită se face prin poprire onorariul executorului judecătoresc stabilit în limita maximă prevăzută de lege este disproporționat și se impune diminuarea acestuia la limita minimă stabilită de Ordinului 2550/2006 privind executarea silită prin poprire.
În consecință, s-a reținut ca fiind întemeiată în parte contestația la executare, în privința cheltuielilor de executare astfel că se impune în baza art. 404 C.pr.civ. refacerea somației și a procesului verbal de cheltuieli în limitele reduse la care se mai adiționează cheltuielile de procesare (taxe de expediere, timbre ș.a) rămase neschimbate.
În ceea ce privește capătul de cerere cu privire la suspendarea executării silite, potrivit art. 403 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că suspendarea executării ar fi operat până la momentul pronunțării hotărârii.
În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ., art.304 ind.1 Cod proc.civ., art.304 pct.9 Cod pr.civ., tribunalul a admis recursul declarat de DGFP Satu M. împotriva sentinței civile nr.8894/19.10.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M., a modificat în tot sentința în sensul admiterii în parte a contestației, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în localitatea Satu M., Piața Romană, nr.3-5, jud.Satu M., împotriva sentinței civile nr.8894/2012 a Judecătoriei Satu M. și în contradictoriu cu intimata K. M., cu domiciliul în localitatea Beltiug, nr.104, jud.Satu M. și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Admite în parte contestația la executare formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în localitatea Satu M., Piața Romană, nr.3-5, jud.Satu M., și în privința cheltuielilor de executare din dosarul de executare silită nr.480/2012 a B. K. G. V., reduce onorariul executorului judecătoresc de la suma de 3596 lei (TVA inclus) la suma de 885,6 lei (TVA inclus).
Restrânge executarea silită în dosarul de executare silită nr.480/2012 a B. K. G. V. în privința cheltuielilor de executare, anulează actele de executare parțial, conform celor de mai sus și dispune refacerea.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.03.2013.
Președinte, M. G. R. | Judecător, I. M. C. | Judecător, E. R. |
Grefier, M. O. |
Red.I.M.C./12.04.2013
Tehnored_BER /12.04.2013
Ex.2
Jud.fond: M. T.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1528/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1818/2013.... → |
|---|
