Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3340/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 3340/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 5325/83/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3340/D
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. R.
Grefier: V. H.
Ministerului Public reprezentat de dl. procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. M. cu domiciliul procedural ales la Cabinet Av. M. E. M., cu sediul în Carei, ., nr. 16, județul Satu M., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect pretenții - daune morale, în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți.
Prezenta cauză a fost suspendată la data de 14.09.2012, dată de la care a rămas în nelucrare până la acest termen de judecată, depășindu-se astfel termenul prevăzut de art. 252 Cod procedură civilă, cauza fiind repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4, din Legea nr. 221/2009.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea fiind scutită de timbraj.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra excepției invocate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de perimare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA,
DELIBERÂND:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
P. acțiunea civilă înregistrată la instanță sub dosar nr. de mai sus reclamanta P. M. (născ. Sili) a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin plata compensației bănești solicitate.
În ședința publică de la termenul de judecată din data de 14.09.2011 (fila nr. 15) instanța a procedat la suspendarea pricinii întemeiat pe disp. art.242 pct.2 Cod de procedură civilă, raportat la împrejurarea că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în fața instanței și că nu a solicitat judecarea în lipsă.
P. a fost repusă pe rol din oficiu în vederea perimării, stabilindu-se termen de judecată pentru data de 06.12.2013, părțile fiind citate cu mențiunea că „se va discuta cu prioritate excepția de perimare a cererii”, raportat la soluția de suspendare pronunțată la termenul de judecată din 14.09.2011, evocată anterior, instanța reținând cu prioritate incidentul procedural menționat în cele ce preced.
Analizând incidentul procedural de mai sus, tribunalul apreciază excepția ca fiind întemeiată, reținând că în speță s-a împlinit termenul legal prev.de art.248 Cod de procedură civilă, că nu a fost dovedită îndeplinirea unui act de procedură întreruptiv al cursului perimării și că în cauză nu a fost evidențiată vreo cauză de suspendare în condițiile art.250 Cod de procedură civilă, astfel încât urmează a fi aplicate disp.art.252 Cod de procedură civilă și a se constata perimarea, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimarea acțiunii civile înaintate de reclamanta P. M. (născ. Sili), dom. în ., jud. Satu M., cu dom. procedural ales la sediul profesional al C.. Av. M. M. E., în mun. Carei, . nr. 16, jud. Satu M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în mun. București, ., sector 5, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009.
Cu recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 06 decembrie 2013.
Președinte, E. R. | ||
Grefier, V. H. |
Red.E.R./10.12.2013.
Tehnored_H.V /10.12.2013.
2 ex
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1928/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 963/2013.... → |
---|