Uzucapiune. Decizia nr. 622/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1390/266/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 622/R
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. S.
Judecător M. F.
Judecător E. R.
Grefier C. Z.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurentul-reclamant G. V., cu dom. procedural ales la cabinet av. B. A., în Negrești Oaș, .. 12/1, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 328/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. I., dom. în Călinești Oaș nr. 213, jud. Satu M., S. M., P. M., ambele dom. în Târșolț ., P. I., dom. în Boinești nr. 472, G. V., dom. în Vulcani .. 41, jud. Hunedoara, R. I., dom. în Boinești, ., C. G. și C. I., ambii cu ultimul dom. necunoscut, având ca obiect uzucapiune.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 09.09.2013, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi.
INSTANȚA
deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 328/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul G. V., prin avocat, împotriva pârâților P. I. și S. M. – moștenitorii proprietarului tabular P. I., P. M. – moștenitorul proprietarului tabular D. M., P. I. și G. V. – moștenitorii proprietarului tabular G. M., R. I., C. G. și C. I., pentru constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, dezmembrarea terenului și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Terenul din litigiu este înscris în CF nr. 1533 și nr. 1534 Târșolț, sub nr. cadastral 1441/a în suprafață de 9093 mp și nr. cadastral 1441/3/b în suprafață de 8719 mp. Reclamantul este născut în anul 1978.
Din punct de vedere cadastral terenurile din litigiu au fost identificate prin documentația cadastrală întocmită de topograful R. A. I. M..
Prin precizarea de acțiune de la fila nr. 64 din dosar fond, reclamantul a arătat că ternul din litigiu a fost cumpărat de la numitul R. I. la data de 27.09.1999 prin înscrisul sub semnătură privată aflat la dosarul cauzei la fila nr. 65.
Din depozițiile martorilor G. M. (51 ani) și H. G. (55 ani) rezultă că terenul în litigiu este situat în localitatea Târșolț, în locul numit „Zălești”, fiind în suprafață de circa 40 ari. Martorii au mai arătat că terenul a aparținut anterior posesiei reclamantului, posesie care este de circa 7 ani, părinților reclamantului care l-au cumpărat în anul 1999 de la numitul R. I.. La data vânzării terenului vânzătorul nu figura ca proprietar tabular al terenului ce a făcut obiectul convenției sub semnătură privată încheiată între tatăl reclamantului și el.
Durata posesiei exercitate asupra terenului din litigiu de către vânzătorul R. I. a fost relatată de către martori ca fiind de peste 30 de ani anterior înstrăinării.
Posesia reclamantului împreună cu cea a autorilor lui față de acest teren este situată în timp de către martorii amintiți mai sus, în urmă cu 20 – 50 de ani, de la data promovării acțiunii (31.08.2012), fără ca martorii să poată preciza anul începerii acestei posesii.
Raportat la această stare de fapt, instanța de fond a constatat că prescripția achizitivă a început înainte de . Legii nr. 7/1996, în speță făcându-se aplicabile dispozițiile art. 27, art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938.
Având în vedere că reclamantul nu și-a înscris dreptul de proprietate prin uzucapiune în CF, în condițiile dispozițiilor art. 27 din Decretul Lege nr. 115/1938 chiar fără cauză legitimă, posesia invocată se analizează din perspectiva dispozițiilor art. 28 din același act normativ în conformitate cu care „cel care a posedat un bun nemișcător în condițiile legii timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în CF, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. De asemenea va putea cere înscrierea dreptului său, cel care a posedat un bun nemișcător în condițiile legii în timp de 20 de ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciară a declarațiunii de renunțare la proprietate”.
În ambele cazuri este vorba de decesul sau renunțarea proprietarului și numai în aceste ipoteze, posesia exercitată asupra imobilului în condițiile legii timp de 20 de ani poate produce efecte prin înscrierea dreptului uzucapat în cartea funciară. Nici una din cele două condiții nu este îndeplinită în speța dedusă judecății.
Pentru aceste considerente instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, la pronunțarea hotărârii având în vedere și Decizia nr. 86/10 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea actelor normative privind prescripțiile achizitive începute sub imperiul Decretului Lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996.
De asemenea, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că această uzucapiune nu a fost începută în momentul extinderii legislației române în Transilvania prin Legea nr. 389/22.06.1943 și data intrării în vigoare a Decretului Lege nr. 115/1938, iar conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947, pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27.04.1938, prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite în ceea ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început. Astfel, uzucapiunilor începute înainte de 15.09.1943 li se aplică Codul civil austriac sau după caz, legile locale maghiare, iar uzucapiunilor începute între 15.09.1943 și 12 iulie 1947 li se aplică Codul român civil, condiții ce nu sunt îndeplinite în speța dedusă judecății.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată întrucât nu au fost solicitate.
Împotriva Sentinței civile nr. 328/2013, reclamantul G. V., prin avocat, a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii și trimiterea cauzei în rejudecare la instanța de fond ori admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii reclamantului astfel cum a fost formulată și precizată; fără cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului, se arată că la pronunțarea hotărârii atacate instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Decretul-Lege nr. 115/1938 care este legea aplicabilă în speța de față pentru a putea uzucapa, însă se apreciază că acțiunea sa astfel cum a fost precizată este întemeiată, îndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru a putea uzucapa, deoarece:
Inițial, din discuțiile avute, reprezentantul reclamantului a avut o altă reprezentare a stării de fapt cât privește posesia acestui imobil, motiv pentru care s-a impus precizarea acțiunii introductive prin care s-a învederat instanței de fond că imobilul din litigiu a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 27.09.1999 ce a fost încheiat între reclamant și vânzătorul R. I.
Instanța de fond în mod greșit reține (la pag. 2 din hotărâre), că acest contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată din data de 27.09.1999 este încheiat între tatăl reclamantului și vânzătorul R. I.; contractul la care s-a făcut referire este încheiat între recurentul reclamant și R. I. și nu între tatăl reclamantului și acesta din urmă.
De asemenea, se apreciază că posesia recurentului reclamant joncționează cu posesia vânzătorului R. I., astfel că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de lege cu privire la durata acesteia.
Intervalul de ani asupra căruia s-a exercitat posesia recurentului reclamant cu cea a vânzătorului cât privește imobilul din litigiu a fost situat de către instanța de fond între 20-50 ani; se consideră că este o apreciere strict subiectivă și care nu corespunde realității atât vreme cât s-a dovedit posesia recurentului-reclamant de la data cumpărării imobilului - 1999 - prin înscris sub semnătură privată la care se adaugă posesia vânzătorului, martorii declarând că vânzătorul a folosit acest imobil peste 30 ani. Pe cale de consecință, nu se poate interpreta că imobilul a fost folosit maxim 50 ani, cu atât mai mult cu cât acest teren a fost folosit de vânzătorul R. I., care, la rândul său l-a primit de la tatăl său. Daca instanța de fond totuși nu a fost lămurită cu privire la acest aspect, deși au fost audiați doi martori în acest sens, trebuia, în virtutea rolului activ să dispună audierea a încă unui martor pentru a dovedi anul exact al începerii posesiei pentru a elimina orice îndoieli.
De asemenea, se susține că s-a dovedit că recurentul reclamant a avut o posesie continuă, netulburată și exercitată sub nume de proprietar.
Conform Deciziei nr. 86/10.12.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt cârmuite de dispozițiile Decretului Lege nr. 115/1938 care în art. 28 din cuprinsul său menționează „cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii timp de 20 ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.
Cu privire la acest act normativ, dacă instanța de fond a apreciat incidența Decretului-Lege nr. 115/1938 în speța de față, se solicită instanței de recurs a aprecia că recurentul reclamant a dovedit, cel puțin pentru cota parte din întregul teren, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de actul normativ menționat, respectiv posesia de minim 20 ani de la data decesului proprietarilor tabulari (decese dovedite cu acte de stare civilă existente la dosarul cauzei, respectiv pentru proprietarii de CF nr. 1534 Târșolț - P. I. și D. M. și CF nr. 1533 - G. M., cu excepția cotei de 2/12 parte aparținând lui C. loan și C. G., pe care i-a prezumat în viață). În acest caz, chiar dacă s-a interpretat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul civil, deși recurentul reclamant susține contrariul, se apreciază că soluția corectă era de admitere în parte a acțiunii pentru cota parte de teren, respectiv cel identificat sub nr. top. noi, respectiv nr. top. L. 1 - 96 mp, nr.top. L. 2 - 110 mp, nr. top. L. 3 - 1792 mp al CF nr. 1534 Târșolț și parte din CF nr. 1533 Târșolț, întemeiat pe prevederile Decretului Lege nr. 115/1938, cu consecința efectuării unui nou raport de expertiză si nu de respingere a acțiunii ca nefondată.
Raportat la aspectele reflectate, se apreciază că acțiunea recurentului reclamant este fondată și, pe cale de consecință se solicită admiterea recursului conform petitului
În drept, invocă art. 299 și urm. C.proc.civ.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații pârâți nu au depus întâmpinare în cauză.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a susținut că posesia utilă a început cu 60 de ani în urmă, iar prin precizarea de acțiune se invocă joncțiunea posesiei cu cea a vânzătorului R. I., care, la rândul său, conform declarației martorului H. G. l-a posedat mai bine de 30 de ani. În consecință, stabilind momentul începerii curgerii termenului de prescripție achizitivă cu cel mult cca.45 de ani în urmă, legea aplicabilă este fără îndoială Decretul Lege nr.115/1938. Recurentul consideră că, în baza rolului activ, trebuia dispusă audierea mai multor martori pentru a dovedi momentul începerii curgerii termenului, dar potrivit art.129 alin.5 ind.1 C.proc.civ. această critică nu este admisibilă în recurs.
Reclamantul invocă joncțiunea posesiilor. Pentru a opera această joncțiune, este necesar să existe just titlu. Antecontractul de vânzare cumpărare - în speță contractul încheiat cu R. I., care nu transferă dreptul de proprietate - nu poate constituie just titlu, reclamantul posedând doar din anul 1999.
În ceea ce privește cota de 10/12 parte imobil, argumentele susținute de recurent nu sunt întemeiate. În cazul în care dreptul de proprietate aparține mai multor coproprietari, uzucapiunea nu se analizează raportat la fiecare coproprietar, ci la dreptul de proprietate în întregul său. Atât timp cât unul dintre coproprietari este în viață, nu se poate vorbi de îndeplinirea condiției prevăzute de art.28 din Decretul Lege 115/1938.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G. V. domiciliat în Negrești Oaș, Aleea Trandafirilor ., la C..Av. B. A., împotriva Sentinței civile nr. 388/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în contradictoriu cu intimații P. I., S. M., P. M., P. I., G. V., R. I., C. G. și C. I..
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2013.
Președinte, G. D. S. | Judecător, M. F. | Judecător, E. R. |
Grefier, C. Z. |
Red: G.D. S. – 22.10.2013
Tehnored_NM / 25.10.2013
2 ex.
Jud.fond: A.O.S. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 955/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2763/2013.... → |
|---|
