Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2709/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 2709/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 3192/83/2013
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2709/D
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Grefier M. O.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu M. reprezentat prin dl.procuror T. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. E. cu dom. în Satu M., .. 67, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri, în baza Lg. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta I. E.-personal, lipsă fiind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, în fond, procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea de chemare în judecată fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4, din Lg. 221/2009.
În considerarea dispozițiilor art. 131 N.C.P.C., instanța verifică din oficiu competența, și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 1 alin. 1, art. 2 alin 2 și art. 6 alin. 1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară; art. 4 alin. (4), art. 5 alin (1), din Legea nr. 221/2009.
Instanța constată că, procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea fiind scutită de timbraj, iar în temeiul art. 238 N.C.P.C. estimează durata necesară pentru cercetarea procesului de o lună, ca fiind un termen optim și previzibil, reținând că pricina poate fi soluționată și la acest termen de judecată.
În temeiul art. 219 N.C.P.C. s-a trecut la verificarea identității reclamantei, conform Cărții de identitate . nr._.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, rap. la art. 4 din Lg. 221/2009. Învederează că nu are de formulat cereri în probațiune.
Reclamanta având cuvântul arată că, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate. Nu are alte cereri, excepții de formulat în cauză, considerând procesul în stare de judecată.
Instanța ia act de poziția exprimată de reclamantă și reprezentantul Ministerului Public și în temeiul art. 248 pct. 4 N.C.P.C., apreciind că pentru soluționarea excepției este necesară administrarea acelorași probe ca și pentru soluționarea fondului, unește excepția invocată cu fondul, acordând cuvântul în cadrul dezbaterii prezentei pricini, cu privire la care:
Reclamanta având cuvântul pe fond solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, privind acordarea de daune morale, ținând seama de Deciziile Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 precum și de Decizia nr.12 în dosarul nr.14/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că nu există un temei legal pentru acordarea despăgubirilor pretinse.
Instanța declară închise dezbaterile în temeiul art. 394 N.C.P.C., urmând să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, odată cu fondul cauzei.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanta I. E. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.
Pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, până la închiderea cercetării judecătorești, nu a depus întâmpinare în cauză.
Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile disp.art.137 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare.
Examinând excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța reține că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”
Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză (23.04.2013), instanța găsește întemeiată excepția invocată și în consecință o va admite, respingând cererea astfel promovată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge cererea formulată de reclamanta I. E. cu dom. în Satu M., ..67, jud.Satu M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iunie 2013.
Președinte, M. G. R. | ||
Grefier, M. O. |
Red.M.G.R./25.06.2013
Tehnored_BER /25.06.2013
Ex.5
- ..cu: I. E., S. R. prin MFP București, P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
← Fond funciar. Decizia nr. 290/2013. Tribunalul SATU MARE | Rectificare carte funciară. Hotărâre din 25-06-2013,... → |
---|