Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2778/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 2778/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 2615/83/2013
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2778/D
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Z. K.
Grefier M. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M..
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta U. A. M. cu dom. în Satu M., Drumul Careiului nr. 55, . M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect despăgubiri, în baza Lg. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, în fond, procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea de chemare în judecată fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4, din Lg. 221/2009.
În considerarea dispozițiilor art. 131 N.C.P.C., instanța verifică din oficiu competența, și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (4), art. 5 alin (1), din Legea nr. 221/2009.
Instanța constată că, procedura de citare este legal îndeplinită față de părți, cererea fiind scutită de timbraj, iar în temeiul art. 238 N.C.P.C., având în vedere că nu s-a solicitat administrarea altor probe estimează că procesul poate fi soluționat la acest termen de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, invocă excepția prescripției dreptului la acțiune rap. la art. 4 din Lg. 221/2009, învederând că nu are de formulat cereri în probațiune.
Instanța ia act de poziția exprimată de reprezentantul Ministerului Public și în temeiul art. 248 pct. 4 N.C.P.C., apreciind că pentru soluționarea excepției este necesară administrarea acelorași probe ca și pentru soluționarea fondului, unește excepția invocată cu fondul, acordând cuvântul în cadrul dezbaterii prezentei pricini, cu privire la care:
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, privind acordarea de daune morale, ținând seama de Deciziile Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 precum și de Decizia nr.12 în dosarul nr.14/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că nu există un temei legal pentru acordarea despăgubirilor pretinse.
Instanța declară închise dezbaterile în temeiul art. 394 N.C.P.C., urmând să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, odată cu fondul cauzei.
INSTANȚA,
DELIBERÂND:
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanta U. A. M. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri bănești, daune morale rezultate din încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești pentru persoana victimă a încălcării, în condițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, apreciind că se cuvine repararea prejudiciului moral suferit, prin oferirea compensației bănești solicitate.
Pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP Satu M., până la închiderea cercetării judecătorești, nu a depus întâmpinare în cauză.
Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile disp.art.137 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare.
Examinând excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța reține că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”
Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză, instanța găsește întemeiată excepția invocată și în consecință o va admite, respingând acțiunea civilă astfel promovată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge cererea formulată de reclamanta U. A. M., cu dom.în Satu M., Drumul Careiului, nr.55, . M., CNP_ împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Satu M..
Pronunțată în ședință publică, azi 21.06.2013.
Președinte, Z. K. | ||
Pt.Grefier, M. C. fiind în concediu legal de odihnă, semnează prim grefier |
Red.Z.K./22.07.2013.
Tehnored_VD /22.07.2013.
5 ex. – ..cu: U. A. M., S. R. prin MFP București, P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 565/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 686/2013.... → |
---|