Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2380/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2380/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 5487/83/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2380/D
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. C.
Grefier L. P.
Ministerul Public este reprezentat de dl M. D., în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta D. C., prin av. M. M. E., cu dom. proced. ales în Carei, . nr. 16, jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La pronunțare, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, cu precizarea că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 16 mai 2013, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta sentință. În vederea deliberării, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de azi, dată pentru care:
INSTANȚA,
DELIBERÂND:
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. de mai sus, reclamanta D. CORNELA născută B. a chemat în judecată în calitate de pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate caracterul politic al hărțuirii tatălui ei și al ei, al detenției tatălui ei în perioada 01.02.1952 și până în februarie 1953; să se stabilească o despăgubire morală pentru lunile de detenție 12 luni și pentru anii de domiciliu forțat din 1948 și până la detenția lui în suma de 78.000 Euro; cu cheltuieli de judecată și onorar de avocat.
În motivare reclamanta arată că tatăl ei B. Alimpiu s-a născut la 09.08.1890 și a fost preot greco-catolic, fiind hirotonit la data de 24.10.1915, după ce a terminat patru ani de cursuri teologice la Teologia greco-catolică din G.. A funcționat ca preot paroh în parohiile Șintereag (1916-1917), Negrilești (1917) și Rugășești (1917-1922) din județul Solnoc-Dobâca (S.), iar din data de 1 septembrie 1922 până în septembrie 1940 ca profesor de religie la Liceul de stat "G. Ș." din Baia M.. Ca recunoaștere a activităților desfășurate a fost numit protopop onorar, cu drept de a purta brâul roșu, de către M. luliu H., prin adresa nr. 4052 din 12 iulie 1930. De asemenea, a fost defensor al Tribunalului matrimonial de a II a instanță nr. 865 din 31 martie 1931 și asesor supleant a Venerabilului Tribunal din episcopia Greco-Catolică Română a Maramureșului, nr. 1071 din 2 martie 1933; Numit și constituit Asesor actual al Consistoriului Episcopesc în Eparhia Greco-Catolică Română a Maramureșului cu titlu de Prea Onorat și drept de vot egal, 4179 din 28 noiembrie 1946.
Precizează că între anii 1940-1945 au fost refugiați la A.. După revenirea la Baia M., în 1945, tatăl reclamantei B. Alimpu, a reluat activitatea de profesor de religie greco-catolică la Liceul "G. Ș." până în anul 1948, când o dată cu Reforma învățământului religia a fost eliminată ca materie de studiu.
Arată reclamanta că anul 1948 a fost anul în care au început persecuțiile împotriva tatălui ei B. Alimpiu, precum și al familiei sale. În primul rând tatăl ei a rămas fără nicio sursă de venit, fiind dat afară din învățământ și ca atare întreaga familie, acesta fiind singurul cel care a avut venituri.
Menționează că tatăl ei nu a posedat niciodată niciun fel de avere mobilă sau imobilă.
După interzicerea religiei greco-catolice, tatălui reclamantei i s-a cerut să semneze trecerea la religia ortodoxă cu toate că nu avea parohie, fiind profesor de religie. A refuzat să semneze, iar într-o noapte din luna octombrie 1948, arată reclamanta, au fost treziți din somn de 2 civili și un polițist care au venit să le facă percheziție, la domiciliul din Baia M.. La un moment dat, polițistul care cotrobăia prin dulapuri scoate un teanc de carnete de membru P.N.Ț., partid scos în afara legii. Arată reclamanta că a stat înmărmurită deoarece era dulapul ei și bineînțeles că nu poseda așa ceva. Unul dintre civili a început să se rușineze și i-a făcut semn polițistului să le ia de acolo. Atunci a înțeles că totul era o înscenare. Menționează că tatăl ei, ca și toți preoții greco-catolici de atunci nu au făcut parte din niciun partid.
Arată că nu au găsit nimic, dar totuși le-au instalat un polițist în casă și le-au declarat că sunt în "domiciliu forțat". Astfel că în permanență, ziua-noaptea, erau cu polițistul în casă. Nu au avut voie să părăsească locuința. La scurt timp, tatăl ei, s-a îmbolnăvit de tifos exantematic și timp de un an a fost internat la fostul sanatoriu TBC din Baia M.. Șicanele continuau, arată că au fost obligați să părăsească locuința, și le-au dat o cameră și o verandă în aceeași clădire. Din verandă părinții ei au improvizat o bucătărie, iar în încăperile din care au fost evacuați s-au instalat alte persoane.
Precizează reclamanta faptul că a absolvit facultatea de muzică la "Conservatorul G. D." din Cluj în anul 1950 și a solicitat să fie repartizată la Liceul "G. Ș." din Baia M., unde exista o catedră de muzică neocupată. A solicitat aceasta deoarece la acest liceu a profesat tatăl ei și urma să domicilieze cu părinții ei, însă i-a fost refuzată cererea pe motiv că este fiica unui preot greco-catolic. Astfel, arată că a fost repartizată în Carei, unde și-a desfășurat întreaga activitate didactică, dar deoarece era fiică de preot greco-catolic nu a fost considerată vrednică să fie dirigintă. De abia după 1964 i s-au încredințat clase ca dirigintă. Menționează că a fost deseori amenințată cu datul afară din învățământ. De asemenea în jurul anilor 1970 i s-a propus să devină membră a P.C.R. dar a refuzat. Apoi la data de 1 februarie 1952 s-a pomenit în casă cu Șeful Siguranței din Carei, care pe un ton obraznic a întrebat-o unde s-a ascuns tatăl ei, deoarece nu l-au găsit la Baia M., iar reclamanta le-a răspuns că la Mediaș și le-a dat adresa.
Ulterior a aflat reclamanta că l-au arestat în aceeași zi, ridicându-l de la masă și nepermițându-i să ia cu el decât paltonul.
Reclamanta arată faptul că oricât s-au interesat, inclusiv la Siguranță, nu le-au spus unde l-au dus. Prima veste au primit-o în septembrie 1952, printr-o carte poștală prin care tatăl ei cerea o șubă și bocanci, deoarece era la Canal și urma să vină iarna.
Menționează reclamanta că l-au arestat și dus la Canal la vârsta de 63 de ani, după ce fusese internat 1 an cu tifos exantematic, probabil că au așteptat să se însănătoșească. Apoi nu au mai știut nimic până la eliberarea sa în februarie 1953 (anexă Biletul de Liberare nr. 660 din 14 februarie 1953, vizat spre neschimbare în data de 18 februarie 1953, în original). A revenit mult slăbit și îmbătrânit și le-a povestit că a fost încarcerat în beciurile Siguranței din Satu M., unde 6 luni de zile nu a văzut lumina soarelui. Ulterior l-au dus la muncă forțată, la Canalul D.-Marea N.. Aici s-a îmbolnăvit de pneumonie, dar totuși l-au obligat să muncească. A menționat duritatea și sadismul gardienilor, care-i îmbrânceau și-i loveau cu picioarele, dar mai multe amănunte nu le-a prezentat deoarece spunea că și-a dat cuvântul de onoare să nu o povestească cele văzute.
Învederează reclamanta faptul că tatăl ei nu a fost niciodată judecat, nu i s-a spus pentru ce este arestat, nu a primit niciodată niciun fel de sentință. A dedus însă cu certitudine că toate acestea s-a întâmplat deoarece a refuzat să-și renege religia greco-catolică.
Mai arată că la o lună de la arestarea tatălui ei, Siguranța din Baia M. a amenințat-o pe mama sa, B. C., că dacă nu iese din încăperile ce le ocupă o evacuează la Șomcuța M..
Precizează reclamanta faptul că ea era căsătorită în Carei, i se născuse primul copil care avea 5 luni, și stătea în chirie într-o cameră. A găsit înțelegere la proprietară și astfel a adus-o pe mama sa la ea, într-o înghesuială de nedescris. Faptul că mama ei a eliberat locuința din Baia M. o dovedește cu adeverința Oficiului de închiriere din Baia M., eliberată la data de 10.04.1952, anexată în original.
Reclamanta arată că îi este greu să descrie succint urmările celor făptuite de regimul comunist cu tatăl ei și familia sa. Arată că a trăit într-o permanență frică, a trebuit să se umilească de multe ori, educația religioasă a copiilor fiind foarte dificil de efectuat. Până la Revoluția din 1989 nu a putut frecventa biserica greco-catolică. A fost o mare suferință morală. Amintește piedicile pe care le-a avut la înmormântarea tatălui ei, în rit greco-catolic, în urma morții sale survenite la data de 28.05.1978, în Carei.
Menționează că suferințele fizice și morale, lipsurile, presiunile la care au fost expuși de către regimul comunist, numai pentru faptul că tatăl ei era fidel credinței pe care a avut, precum și profesiei, neputând închipui să trăiască altfel decât în spiritul educației creștine, trebuie să fie reparate cel puțin parțial de către statul care a condamnat regimul totalitar.
În drept, invocă disp.art.3, 4, pct.2, art.5 din Legea 221/2009, dispozițiile Codului Civil.
P. precizarea și completarea de acțiune, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri materiale, concretizată în venitul mediu lunar pe economia națională pe perioada detenției și al domiciliului obligatoriu, respectiv pe 52 de luni.
Menționează că datorită măsurilor luate de către regimul comunist toată familia sa a fost supusă la privări, domiciliu obligatoriu, iar tatăl ei și condamnat la închisoare pe un an de zile, motive pentru care reclamanta a fost lipsită de posibilitatea unui câștig și S. al cărui cetățean este, fiind obligat la apărarea drepturilor reclamantei civile și morale.
Pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP Satu M., până la închiderea cercetării judecătorești, nu a depus întâmpinare în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Antecesorul reclamantei, respectiv tatăl acesteia numitul B. Alimpiu (O.) cu datele personale din dispozitivul hotărârii a fost preot greco - catolic și a funcționat ca preot în parohiile arătate de reclamantă în acțiune cât și profesor de religie la Liceul de stat „Gheorgehe Sincai" din Baia M. până în anul 1948, când o dată cu Reforma învățământului, religia a fost eliminată ca materie de studiu și acest moment marchează și începutul persecuțiilor împotriva sa odată cu interzicerea cultului greco catolic ca religie.
Din foaia matricolă penală 302 /10.04.1952 întocmită de Penitenciarul de Securitate Satu M. (fila 7 de la dosar) și biletul de liberare nr. 660/14.02.1953 a Penitenciarului Colonia Castelu, numitul B. Alimpiu a fost arestat din 1.02. 1952 până la 18.02. 1953, arestare care a avut legătură cu calitatea de preot greco-catolic și cu refuzul de a colabora cu regimul comunist și de a accepta noua conducere politică. Din prezentarea dovezilor anterioare, a faptelor care au condus la luarea măsurii arestării de către organele de Securitate rezultă că antecesorul reclamantei a suferit o încălcare a drepturilor și libertăților cetățenești fiind victimă a arestării politice pe nedrept.
Reclamanta în calitate de fiică a persoanei victime justifică calitatea procesuală activă, prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Lg. 221/2009, care recunoaște și moștenitorilor persoanei victime decedate dreptul de a solicita instanței de judecată constatarea caracterului politic al arestării, și pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. 2 din Lg. 221/2009 cererea fiind imprescriptibilă conf. art. 4 alin. 4 din Lg. 221/2009. în opinia tribunalului de vreme ce antecesorul reclamantei a fost arestat, ne aflăm în ipoteza art. 4 alin. 1 din Lg. 221/2009 și nu în cea reglementată de art. 4 alin. 2 când cererea poate fi formulată numai personal de victima măsurii administrative, noțiune definită de art. 3 alin. 1 din Lg. 221/2009.
Fiind constatat caracterul politic al măsurii și arestării suferite de persona victimă, moștenitorii ar putea beneficia de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bunurilor confiscate sau a despăgubirilor morale.
Sub aspectul daunelor morale, instanța este obligată însă să respecte deciziile Curții Constituționale, respectiv Dec. nr.1358/20.10.2010 și Dec. nr. 1360/21.10.2010 astfel că nu mai există un cadrul legal pentru admiterea cererilor de despăgubire formulate în baza Legii nr.221/2009, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate tocmai a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a) teza întâi din Lg. 221/2009, ce constituie temeiul de drept substanțial al cererii pentru acest capăt de cerere.
Mai mult prin Decizia nr. 12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție de soluționare a Recursului în interesul legii privind efectele deciziilor Curții Constituționale asupra cauzelor aflate pe rolul instanțelor și având ca temei de drept textul de lege declarat neconstituțional s-a stabilit cu forță obligatorie pentru instanțe din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 330/7 alin. 4 Cod.pr.civ. că art. 5 alin. 1 lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial (15 noiembrie 2010). Prezenta cauză a fost înregistrată pe rol la 12.06.2012.
În considerarea celor arătate instanța a admis în parte cererea conform dispozitivului prezentei hotărâri, cu respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale și morale. Cât privește solicitarea personală a reclamantei de constatarea caracterului politic a hărțuirii sale și compensarea valorică prin daune morale a suferințelor îndurate constând împiedicarea de a accede în plan profesional, tribunalul reține că nu au fost administrate dovezi în acest sens pentru a constata că reclamanta este a fost victima unor măsuri administrative abuzive cu caracter politic, astfel că a respins cererea ca neîntemeiată, în considerarea textelor de lege evocate.
în baza art. 274 C.pr.civ. au fost acordate cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform documentelor fiscale anexate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta D. C. n.B., în calitate de moștenitoare legală după defunctul – tată B. Alimpiu, d.la 28.05.1978, cu dom.în Carei, ..13, . M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE București citat prin D.G.F.P. a Județului Satu M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, jud.Satu M. și în consecință:
Constată caracterul politic al arestării antecesorului reclamantei, B. Alimpiu (O.), n.la 09.08.1890, în perioada 01.02.1952 și 18.02.1953.
Respinge capătul de cerere pentru acordarea despăgubirilor morale.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantă în nume propriu.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform facturii nr.618/27.04.2010.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi: 23.05.2013.
Președinte, I. M. C. | ||
Grefier, L. P. |
Red.I.M.C./07.06.2013.
Tehnored_VD /07.06.2013.
5 ex. – ..cu: D. C., S. R. prin MFP București prin DGFP Satu M., P. de pe lângă Tribunalul Satu M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1507/2013.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 561/2013.... → |
|---|
