Revendicare imobiliară. Decizia nr. 439/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 439/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 5483/296/2011
Dosar nr._ Cod operator:
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 439/R
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Z. K.
Judecător I. M. C.
Judecător M. G. R.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant P. O. ROMÂNĂ BÂRSĂU DE SUS PRIN CURATOR O. L. cu sediul în Bârsăul de Sus, ., jud. Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 9943/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria Satu mare, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. N. și B. M. ambii cu dom. în Bârsăul de Sus, nr.451, jud. Satu M., având ca obiect revendicare imobiliară.
La pronunțare nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier privind îndeplinirea procedurii de citare, după care, se învederează instanței că la data de 21.05.2013, prin serviciul registratură al instanței recurenta a depus concluzii scrise.
Se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 15.05.2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.9944/19.11.2012 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta P. O. ROMÂNĂ BÂRSĂU DE SUS în contradictoriu cu pârâții B. N. și B. M., având ca obiect revendicare imobiliară.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut curmătoarele:
În ceea ce privește acțiunea în revendicare, aplicabile în cauză sunt prevederile Codului Civil, adoptat prin Legea nr.287/2009, raportat la art.5, alin.(2) din Legea nr.71/2011, text potrivit căruia dispozițiile Legii nr.287/2009 privind Codul civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil.
Astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art.555, alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Din art.556 rezultă în ce mod poate fi îngrădit acest drept de proprietate, respectiv prin limitele materiale ale bunului, prin lege ori prin voința proprietarului.
Art.563 Cod civ. prevede că: (1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. (2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel. (3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut. (4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă.
În ceea ce privește proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară, instanța de fond a reținut că, potrivit art.565 din Legea nr.287/2009, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Instanța a reținut că imobilul în litigiu, astfel cum a fost identificat prin planul de amplasament depus la dosar (filele 16-17), este înscris în CF nr.187 Bârsăul de Sus (fila 17), sub nr. top. 900, ca fiind în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române Bârsăul de Sus.
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că reține că acțiunea în revendicare poate fi respinsă în cazul în care pârâtul dovedește faptul că a uzucapat imobilul în litigiu, uzucapiunea fiind un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate. Uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. Pentru determinarea legii aplicabile, este esențială determinarea momentului în care a început posesia celui ce pretinde că a uzucapat. În cauza de față, pârâtul a invocat anul 1972 ca fiind an al începerii posesiei. În cadrul Legii nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară s-a reglementat un singur sistem de publicitate imobiliară, la nivelul întregii țări, respectiv cel al cărții funciare, iar în ce privește uzucapiunea nu mai sunt consacrate cazurile speciale prevăzute de Decretul-lege nr.115/1938, fiind aplicabilă uzucapiunea de drept comun, astfel cum este reglementată în Codul civil. Pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretului-lege nr.115/1938, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar și după data intrării în vigoare a Legii nr.7/1996. Aceste aspecte au fost statuate prin decizia nr.LXXXVI (86)/10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii. Art.6, alin.(2) din Legea nr.241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938, prevedea că prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite în ceea ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început. Astfel, uzucapiunilor începute înainte de 15 septembrie 1943 li se aplicau Codul civil austriac sau, după caz, legile locale maghiare, uzucapiunilor începute între 15 septembrie 1943 si 12 iulie 1947 li se aplicau dispozițiile Codului civil român, iar uzucapiunilor începute după data de 12 iulie 1947 li se aplicau dispozițiile art.27 si art.28 din Decretul-Lege nr.115/1938. Raportat la momentul în care a început posesia pârâților, aplicabile în cauză sunt prevederile Decretului-Lege nr.115/1938.
Potrivit declarației martorului C. I. (fila 18), acesta are cunoștință despre faptul că pârâtul a primit de la socrul său, ca zestre, terenul în suprafață de 30-40 ari, situat în zona denumită „Ș.”, din Bârsăul de Sus. Martorul a mai arătat că pârâtul folosește acest teren de foarte mult timp, de pe vremea comunismului, dar nu poate preciza anul în care a intrat în posesia lui. Martorul a arătat că a auzit despre faptul că terenul ar aparține Bisericii în urmă cu mai mult timp. De asemenea, martorul P. I. (fila 19) a arătat că pârâții folosesc un teren în zona denumită „Ș.”, unde părinții săi au fost vecini cu socrii pârâtului. Martorul a precizat că terenul a fost dat pârâtului ca zestre de către socrul acestuia.
Prin interogatoriul administrat în cauză, pârâții au recunoscut că nu dețin acte de proprietate pentru terenul în litigiu. Însă, prin întâmpinare, pârâtul s-a prevalat de o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Astfel, este de observat că, prin sentința civilă nr.1042/10.02.1993, pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul nr._/1992 (fila 12), rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsă acțiunea Primăriei . B. N., având ca obiect conturbare de posesie, cu privire la terenul din localitatea Bârsăul de Sus, din locul denumit „Ș.”. În considerentele acestei sentințe, s-a arătat că reclamanta de atunci nu a avut posesia terenului în litigiu, în timp ce pârâtul a folosit terenul din litigiu în mod neîntrerupt de peste 20 de ani.
Este de reținut că nu doar dispozitivul unei hotărâri se bucură de putere de lucru judecat, ci și considerentele care pregătesc dispozitivul. În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Efectul de „lucru judecat” al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu, semnifică autoritatea de lucru judecat, care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea); lato sensu semnifică puterea de lucru judecat, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).
"Autoritatea de lucru judecat" și "puterea de lucru judecat" nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauza și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componenței res judicata a puterii de lucru judecat.
Prin hotărârea pronunțată în cauza B. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Statul Român pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse. De asemenea, în cauza Pilot Service contra României, CEDO a statuat că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art.6.1 din Convenție nu face nicio diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind să fie respectată și aplicată indiferent de rezultatul procesului. Mai mult de atât, în cauza Zazanis și alții contra Greciei, CEDO a statuat că obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune în discuție problema soluționată prin hotărârea definitivă.
În plus, față de cele menționate anterior, în cauza Amuraritei contra României, CEDO a stabilit că dreptul la un proces echitabil garantat de art.6.1 trebuie interpretat prin prisma preeminenței dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate. Pentru respectarea acestui principiu statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă. Așadar, instanțele sesizate ulterior nu trebuie să mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare. În concluzie, CEDO a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art.6.1 din Convenție.
D. urmare, inițiativa reclamantei nu poate avea succes în prezenta cauză, independent de înscrierea dreptului de proprietate în favoarea sa în cartea funciară și independent de probele testimoniale propuse (respectiv, declarațiile martorilor O. M. și G. I., potrivit cărora reclamanta este proprietara terenului folosit de pârâți). Titlul de proprietate invocat de către reclamantă (fila 34), cu nr.31-_/2004 a fost emis ulterior respingerii acțiunii Primăriei Comunei Bârsău împotriva pârâtului B. N.. Prin urmare, reclamanta nu se poate prevala de un titlu de proprietate emis după ce Primăriei Comunei Bârsău i s-a respins acțiunea de conturbare în posesie împotriva pârâtului printr-o sentință în care s-a constatat o posesie neîntreruptă de peste 20 de ani a pârâtului (cu alte cuvinte, s-a constatat intervenirea uzucapiunii în favoarea pârâtului, împrejurare ce a condus la respingerea acțiunii). De altfel, chiar luând în considerare că reclamanta a figurat și anterior ca proprietar tabular în cartea funciară supusă analizei, acțiunea acesteia nu poate fi admisă fără a se contrazice starea de fapt reținută prin sentința civilă menționată, prin care s-a recunoscut implicit intervenirea uzucapiunii (mod originar de dobândire a proprietății, opozabil independent de înscrierea din cartea funciară) în favoarea pârâtului B. N..
Față de cele de mai sus, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei împotriva pârâților, reținând că aceștia din urmă au opus reclamantei prescripția achizitivă ce a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. O. ROMÂNĂ BÂRSĂU DE SUS, solicitând admiterea recursului ca legal, temeinic si fondat, modificarea hotărârii atacate în tot ca nelegala si netemeinica, rejudecarea cauzei pe fond, în urma căreia să se dispună admiterea acțiunii introductive de instanța ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta arată că dreptul de proprietate este un drept imprescriptibil, iar ocrotirea atributelor sale face obiectul mai multor reglementări legale, atât în legea civila, cât si in legea fundamentala și în normele comunitare.
P. Ortodoxa Română Bârsăul de Sus, are intabulat drept de proprietate asupra imobilului din litigiu in carte funciara definitivă nr.187 Barsaul de Sus, nr.top 900, ori este in detrimentul aplicării legii civile nerecunoașterea acestui drept de proprietate.
Învederează că s-a adresat instanței pentru că, așa cum rezulta din lucrările dosarului, respectiv din probele administrate in cauza, atât la cererea reclamantei, cât și a pârâților, în nenumărate rânduri a arătat pârâților ca imobilul este proprietatea recurentei, totuși aceștia insistă în a priva reclamanta de dreptul de folosința. Pârâții la interogatorii au recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei, dar ca ar fi făcut un schimb de teren, nelegal realizat, desigur, iar in urma acestui schimb continua sa folosească acest teren. Însă chiar din atitudinea pârâților rezulta intenția de eludare a legii, ceea ce instanța de judecata era îndreptățită să corecteze imediat prin admiterea acțiunii, deoarece aceștia declara ca au folosit terenul chiar daca știu ca este al reclamantei si ca așa pretinsele acte de proprietate se afla in curs de eliberare. Sunt afirmații neprobate, realizate in eludarea legii care se impunea a fi aplicata cu evidenta in cazul de față.
Consideră că nu se poate tolera o astfel de atitudine a pârâților întrucât ar însemna încurajarea nerespectării legii, ori pârâții, deși găsesc scuze de moment, este clar ca insista in încălcarea unui drept de proprietate, fără a putea opune reclamantei un titlu valabil, care să poată fi cel puțin comparat de instanță cu cel prezentat de reclamanta.
În opinia recurentei instanța de fond a valorificat in mod nefondat afirmațiile pârâților, concluzionând ca acțiunea civila este nefondată. În cauza s-a efectuat si o lucrare topografica extrajudiciara, pe care pârâții nu au contestat-o, care releva faptul ca terenul din litigiu este folosit de care pârâți, așa cum de altfel au arătat si martorii ascultați, atât cei propuși de către pârâți, cât și de reclamanta. În mod necontradictoriu a fost ascultat un martor al pârâților, înainte ca interogatoriile sa fie administrate, martor care, în final, la întrebări mai pertinente si energice a dezbătut exact aceeași problematica, cum că pârâții folosesc terenul mai de mul timp si ca l-ar fi primit de la părinți, dar ca nu au acte în acest sens. Totuși nu se poate trece peste nerespectarea principiului contradictorialității si ascultarea de martori înainte de administrarea probei interogatoriului, cu atât mai mult cu cât, după luarea interogatoriului, instanța de fond a întrebat daca se mai impune ascultarea martorilor reclamantei in condițiile răspunsurilor date la interogatoriu.
Este o modalitate de administrare a justiției tributara eludării normelor procedurale si urmata de pronunțarea unei soluții nefondate. A valorifica simple susțineri pentru a hotărî încălcarea si legitimarea încălcării dreptului de proprietate este o atitudine a pârâților care se impune a fi îndreptată de care instanța de recurs.
Așa cum s-a arătat martorii au relevat ca se cunoaște in comună, fiind de notorietate ca terenul respectiv este proprietatea Bisericii, mai mult, si pârâții recunosc ca folosesc fără vreun titlu terenul și nu pot prezenta sau opune reclamantei un titlu valabil, vorbesc despre un schimb nedovedit, care de fapt este un abuz, deoarece ei nu folosesc terenul reconstituit in baza Legii 18/1991 cu modificări si completări, ci prin așa numit "schimb" folosesc fără drept acest teren.
Menționează că terenul, așa cum arata si schița topografica, se regăsește în cartea funciara definitivă nr.187 Bârsăul de Sus, număr topografic 900, cum reiese si din cartea funciara depusa in extras si extenso, iar toate probele pledează pentru admiterea a fondata a acțiunii.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, prin admiterea recursului promovat.
În drept, invocă art.299-316 Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul B. N. solicită respingerea recursului, motivat de faptul că terenul care face obiectul acestei acțiuni a fost folosit de socrul său din anul 1962, când i-a fost dat în schimbul altui teren preluat de către Consiliul Popular din vremea aceea, iar intimatul-pârât folosește acest teren din anul 1972 fiind primit ca zestre de la socrul său. Precizează că pentru acest teren plătește impozit în fiecare an, începând cu anul 1972 și până în prezent.
Menționează că în anul 1992 a fost acționat în instanță de către primărie sub dosar nr._/1992, acțiunea fiind respinsă.
Învederează că din informațiile pe care le deține, recurenta a primit suprafața avută înscrisă în CF în totalitate.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta P. O. R. BÂRSĂUL DE SUS solicită admiterea recursului astfel cum acesta a fost declarat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, arată că după cum reiese din CF nr.187 a comunei Certeze, recurenta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din anul 1968. În perioada comunistă, terenul a fost preluat abuziv de către stat, prin . pe toate parcelele în suprafață de 13 ha și 7473 mp. loturi zootehnice, chiar dacă nu s-au înființat CAP-uri. Astfel, recurenta a fost deposedată în mod abuziv de folosința terenului a cărei proprietară era.
Învederează că după anul 1990, a început demersurile în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de 13 ha si 7473 mp. Cu toate acestea, datorita prevederilor legale, acest fapt a avut loc treptat, nefiind posibila reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe preluate de către stat, întrucât nu era permis de lege.
Astfel, Legea nr.18/1991, așa cum a fost modificata prin Legea nr. 169/1997 a prevăzut limite maxime de reconstituire a dreptului de proprietate in favoarea cultelor religioase.
1. Cu privire la uzucapiunea susținută de intimații-pârâți arată că aceștia au arătat ca folosesc terenul în litigiu din anul 1972, opunând recurentei ca si apărare uzucapiunea, ca si mijloc de dobândire a proprietății asupra terenului identificat in Cartea Funciara nr. 187 a Comunei Certeze cu nr. topo 3019 si 3018, in suprafața de 4222 mp.
Instanța de fond a reținut ca intimații au opus recurentei prescripția achizitiva, prescripție care a fost constatata printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila, respingând acțiunea in revendicare imobiliara formulată recurentă, reținându-se în Sentința civila nr.1042/10.02.1993, pronunțata de către Judecătoria Satu M. in dosarul nr._/1992, că pârâtul B. N. a folosit terenul în litigiu în mod neîntrerupt timp de 20 de ani.
În speță, s-au constatat ca fiind aplicabile prevederile Decretului lege nr.115/1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, mai exact dispozițiile art.28 care prevăd ca "Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciara, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat".
Consideră constatările instanței de fond ca fiind neconforme cu dispozițiile legale in materie, astfel intimații nu au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru acest mod de dobândire a proprietății prevăzute de art.28 din Decretul Lege nr.115/1938.
Cu privire la efectele acțiunii posesorii arată, în primul rând, că acțiunea intentata de către . format dosarul nr._/1992, împotriva pârâtului B. N. este o acțiune posesorie, lucru care reiese atât din dispozițiile instanței de judecata din hotărârea judecătoreasca aflata la dosar, cât si din denumirea acesteia: "acțiune in conturbare de posesie".
Acțiunea posesorie a fost creata pentru a se putea da, in unele situații, forța mai mare stărilor de fapt decât stărilor de drept.
În aceste sens, in anul 1992-1993, a fost discutata in fața Judecătoriei Satu M., doar starea de fapt aferenta posesiei utile a pârâților pentru o anumita perioada de timp, pentru a fi apărați in fața terților si a fi lăsați in posesia terenului.
Așa cum si doctrina statuează, o acțiune posesorie, spre deosebire de o acțiune petitorie, nu are ca scop si efect recunoașterea unui drept, proprietatea spre exemplu, ci doar recunoașterea si înzestrarea cu putere juridica a unei stări de fapt.
D. urmare, o acțiune posesorie va avea autoritate de lucru judecat doar cu privire la o viitoare acțiune posesorie, dar niciodată cu privire la o acțiune petitorie prin care se vor pune in discuție stări de drept si nu de fapt.
Astfel, hotărârea judecătoreasca pronunțata ca urmare a unei acțiuni posesorii nu are autoritate de lucru judecat in ce privește fondul dreptului si nu poate fi invocata in procesul următor declanșat printr-o acțiune petitorie.
Condițiile de admitere a unei acțiuni posesorii, de tulburare sau conturbate in posesie in cazul de față, sunt că cel in favoarea căruia se recunoască starea de fapt (sa fie repus in posesie sau lăsat in posesie) să fi posedat timp de 1 an si sa fi avut o posesie utila, adică neviciata ( art. 674 alin (1) si (2) VCC. si art. 949 NCC).
Menționează că nu discută soluția Judecătoriei Satu M. din anul 1993, însă ceea ce trebuie reținut este că în acel an, instanța a decis ca pârâtul poseda bunul de mai bine de un an, iar posesia acesteia a fost utila, fapt pentru care acțiunea in conturbate de posesie intentata de . a fost respinsă.
Astfel, nu s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitiva de 20 de ani, ci doar s-a statuat ca intimatul B. N. poseda bunul de un an fapt care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ca acesta sa posede in continuare.
Cu privire la opozabilitatea Sentinței civile nr.1042/10.02.1993 - prezumție relativa, arată, în al doilea rând, că actul jurisdicțional (ca orice act juridic, in general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, si efecte de opozabilitate față de terți.
Ca element nou apărut în ordinea juridica si in cea sociala, hotărârea nu poate fi ignorata de către terți, sub motiv ca nu au participat in procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic si cu valoarea unui mijloc de proba (respectiv, de prezumție).
În același timp, pentru că recurenta nu a participat la dezbaterea judiciara finalizata prin hotărârea judecătoreasca ce i se opune (si astfel, nu și-a putut face propriile apărări), a avut posibilitatea ca in cadrul acestui proces, prin administrare de probe, sa răstoarne prezumția invocata de pârâți si care față de recurentă are doar valoare relativa, (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, in condițiile art.1202 alin. 2 Cod civil, doar in relațiile dintre părți).
Astfel, recurenta a arătat pe fondul judecații faptul ca pârâții nu au folosit neîntrerupt terenul, faptul ca recurenta este titulara dreptului de proprietate conform extrasului de carte funciara aflat la dosarul cauzei precum si din declarații martorilor, precum si faptul ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile Decretului-Lege nr.115/1938.
Cu privire la îndeplinirea condițiile, conform prevederilor Decretului-Lege nr.115/1938 arată următoarele:
a. Uzucapiunea extratabulară
Pârâții și-au întemeiat dobândirea dreptului de proprietate pe dispozițiile art.28 din Decretul lege nr.115/1938. În acest sens este si motivarea instanței de judecata, care statuează ca "in speța s-au constatat aplicabile prevederile Decretului lege nr.115 din 1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, art.28".
Potrivit dispozițiilor art.28 din Decretul lege invocate "(1) Cel ce a posedat un bun nemișcător in condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris in cartea funciara, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat".
Astfel, pentru ca uzucapiunea extratabulara sa-si producă efectele trebuie sa fie îndeplinite 5 condiții:
- proprietarul intabulat in cartea funciara sa fie decedat sau sa fi renunțat la dreptul sau;
- moștenitorii, statul sau o alta persoana sa nu își fi înscris dreptul de proprietate in cartea funciara;
- posesia sa fie utila;
- posesia sa dureze douăzeci de ani după moartea sau renunțarea proprietarului înscris in cartea funciara;
- uzucapantul sa ceara înscrierea dreptului sau de proprietatea in cartea funciara.
În ceea ce privește uzucapiunea extratabulară susținuta de către pârâții B., arată că după cum reiese din analiza condițiilor menționate, reiese fără dubiu ca acestea nu sunt îndeplinite, neputând fi vorba de dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în acest sens, proprietarul intabulat in cartea funciara sa fie decedat sau sa fi renunțat la dreptul sau.
Astfel, este necesar, în primul rând ca titularul dreptului intabulat in cartea funciara sa fie decedat, cerința neîndeplinita in cauza in condițiile in care recurenta a fost în ființă în toata aceasta perioada.
În speță, recurenta P. Ortodoxa R. Barsaul de Sus este proprietarul tabular al imobilului litigios încă din anul 1968, după cum reiese din Cartea Funciara nr. 187 a Comunei Certeze cu nr. topo 900.
Astfel, nu se poate susține ca recurenta ar fi decedata ori și-ar fi încetat existenta sau ar fi renunțat de dreptul de proprietate asupra imobilului, nefiind îndeplinita aceasta condiție pentru ca pârâții sa uzucapeze.
Mai mult, in temeiul Legii nr.18/1991 si a Legii nr.1/2000, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Satu M., a reconstituit dreptul de proprietate a recurentei asupra 5 ha pe teritoriul satului Barsaul de Sus, întrucât acestea au fost preluate in mod abuziv de către stat. În acest sens, a fost emis Titlul de proprietate nr. 31-_ din anul 2002.
Termenul uzucapiunii începe să curgă, pentru uzucapiunea extratabulara, de la data decesului sau, după caz, a încetării existentei persoanei juridice ori a înregistrării declarației de renunțare la proprietate. În speță, întrucât recurenta a fost in ființa in toata acesta perioadă in care se presupune ca pârâții au uzucapat, nici măcar nu a început sa curgă termenul de prescripție achizitiva, respectiv posesia să dureze 20 de ani după moartea sau renunțarea proprietarului înscris în CF.
Conform art. 1846 cod civil "orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii", fiind necesar ca potrivit art. 1847 cod civil posesia sa fie continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar si neechivoca.
Prin posesie netulburata se înțelege acea posesie care nu se fondează pe acte de violenta. În speța, întrucât imobilul a fost preluat in mod abuziv de către stat, consideră ca posesia se bazează pe acte de violență.
Preluarea abuziva de către stat a imobilului in litigiu reiese din Decizia Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Satu M., care a reconstituit dreptul de proprietate a recurentei asupra 5 ha pe teritoriul satului Barsaul de Sus, întrucât acestea au fost preluate in mod abuziv de către stat, in temeiul Legii nr. 18/1991 si a Legii nr. 1/2000. Astfel, acest teren a fost preluat de către stat in vederea constituirii de loturi zootehnice. În măsura in care nu ar fi existat o preluare de către stat, se întreabă de ce ar mai fi fost nevoie de o decizie de reconstituire a dreptului de proprietate. În plus, recurenta a solicitat sa se constate preluarea abuziva a imobilului de către stat, ori aplicarea nelegala a actului normativ de trecere in proprietatea statului.
În acest sens, a urmat procedurile prevăzute de legile speciale si s-a prevalat de dispozițiile acestor legi pentru a obține masuri reparatorii in natura, urmare a cărora s-a emis o decizie de reconstituire a dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, până la acest moment recurenta nu are posesia imobilului întrucât intimatul-pârât B. N. refuza eliberarea acestuia.
Arată că, Curtea Constituționala a statuat ca in cazul imobilelor preluate de stat fără titlu, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat, iar statul nu a devenit proprietar (decizia Curții Constituționale nr.73/1995).
De asemenea, conform Deciziei nr.3870 din 11 mai 2005 (Dosar nr._/2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție) cursul prescripției a fost întrerupt în perioada 1961-1990, când terenul s-a aflat in patrimoniul CAP.
Chiar daca in speță terenul nu s-a aflat in patrimoniul CAP, el s-a aflat in patrimoniul unui lot zootehnic (instituție de cercetare conform Legii nr.1/2000) fiind preluat in aceiași maniera.
Cu privire la identificarea terenului arată că exista o confuzie intre terenul reclamat de către recurentă si terenul arătat de către parați, astfel după cum reiese si din adeverința depusa de către aceștia, pârâții figurează cu o suprafața de teren de doar 30 de ari.
Pe de altă parte, suprafața de teren a cărei revendicare o solicită este in suprafața de 4222 mp, chestiune care nu s-a dorit a fi lămurită la fondul cauzei.
Astfel, s-ar fi impus la fondul cauzei a se face o expertiza topografica care sa releve suprafața de teren aflata in posesia pârâților, precum si amplasamentul cadastral al acestuia.
În plus, după cum reiese din titlul de proprietate aflat la dosarul cauzei, recurenta se învecinează cu pârâții la vest în ceea ce privește . 3024/1 si la est in ceea ce privește . 3024/3.
Este evident ca aceștia poseda alte parcele decât parcelele in litigiu, astfel încât s-ar fi impus efectuarea unei expertize topografice in acest sens.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În drept, invocă Decretul-lege nr.115/1938, Legea nr.18/1991, Legea nr.1/2000, Codul civil.
Prin concluziile scrise, recurenta P. O. ROMÂNĂ BÂRSĂUL DE SUS solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a Sentinței civile nr.9944/2012 pronunțate în ședința publica din 19 noiembrie 2012 de către Judecătoria Satu M., în dosarul cu nr._, ca fiind netemeinică și nelegală si, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată și precizată, respectiv să se dispună eliberarea terenului de la locul numit "Ses", înscris in CF nr. 187 def. Barsaul de Sus, nr. topo 3018 si 3019și să se dispună lăsarea terenului menționat în deplină proprietate și posesie recurentei-reclamante; totodată, solicită obligarea intimaților-pârâți la plata tuturor cheltuielilor de judecata. În fapt, recurenta reiterează, în esență, susținerile cuprinse în cadrul căii de atac promovate, precum și în cadrul răspunsului la întâmpinare.
Tribunalul, deliberând asupra recursului, în conformitate cu disp.art.304 ind.1 Cod proc.civ., prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, îl apreciază ca întemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform disp.art.463 Cod civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În ceea ce privește proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF, reținem, în consens cu instanța de fond, că, potrivit art.565 din lg.nr.287/2009, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul CF.
Imobilul în litigiu astfel cum a fost identificat prin planul de amplasament, este înscris în CF 187 Bârsăul de Sus, nr.top 900 ca fiind în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române Bârsăul de Sus.
Acest teren se află însă în posesia intimaților, care nu dețin nici un titlu de proprietate asupra lui. Starea de fapt invocată de reclamanta-recurentă este confirmată de pârâții-intimați prin răspunsul la interogatoriu, de martorii audiați în cauză, precum și de sentința civilă nr.1042/1993 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._/1992.
Obiectul dosarului mai sus menționat îl constituie acțiunea civilă promovată de reclamanta Primăria Bârsău împotriva pârâtului B. N. pentru conturbare în posesie, fără a exista o acțiune reconvențională a pârâtului pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Apreciem deci, că sentința civilă menționată prin considerentele sale stabilește că pârâtul B. N. având în posesie timp îndelungat terenul, nu a conturbat în posesie reclamanta în decurs de 1 an de la înregistrarea acțiuni, analizând exclusiv condițiile conturbării în posesie.
Instanța nu a constatat însă dobândirea dreptului de proprietate de către pârâtul B. N. în temeiul prescripției achizitive de 29 de ani, nu a analizat posesia din această perspectivă și a disp.DL nr.115/1938.
Puterea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești vizează în mod exclusiv starea de fapt a posesiei.
Considerăm pertinente criticile recurentei în sensul că o acțiune posesorie va avea autoritate de lucru judecat doar cu privire la o acțiune posesorie, dar niciodată la o acțiune petitorie, prin care se pun în discuție stări de drept nu stări de fapt (V.S. – D. civil, Ed.C.H.B., București 2009 pag.73-76).
Acțiunea în revendicare, ca acțiune petitorie, tinde să stabilească dreptul de proprietate prin compararea titlurilor deținute de părți.
În situația imobilelor evidențiate în regim de CF, acțiunea în revendicare se întemeiază pe înscrierile în CF.
Reclamanta-recurentă este unica titulară a dreptului de proprietate asupra terenului conform înscrierii CF.
În consecință, acțiunea sa este întemeiată potrivit disp.art.480 Cod civil.
În virtutea argumentelor expuse și a disp.art.312 Cod proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea reclamantei, conform dispozitivului prezentei decizii.
În baza art.316 rap.la art.298 și 274 Cod proc.civ., tribunalul va obliga intimații la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând 1990 lei onorariu avocat în recurs conform chitanței depuse în probațiune și 264 lei taxă timbru în recurs (total 2254 lei) și respectiv 712 lei taxă timbru în primă instanță, 2000 lei cheltuieli avocațiale la fond, conform chitanțelor depuse la filele 74-76.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamantei P. O. ROMÂNĂ BÂRSĂU DE SUS, cu sediul în Bârsăul de Sus, ., jud.Satu M., împotriva Sentinței civile nr.9944/2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. N. și B. M., domiciliați în Bârsăul de Sus, nr.451, jud.Satu M. și, în consecință:
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantei P. O. ROMÂNĂ BÂRSĂU DE SUS împotriva pârâților B. N. și B. M..
Obligă pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei terenul de la locul numit „Ș.”, înscris în CF 187 Bârsăul de Sus, nr.top 3018, 3019.
Obligă pârâții să achite reclamantei 2200 cheltuieli de judecată în primă instanță și 2254 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2013.
Președinte, Z. K. | Judecător, I. M. C. | Judecător, M. G. R. |
Grefier, V. S. |
Red.M.G.R./18.06.2013
Tehnored_BER /18.06.2013
Ex.2
Jud.fond: A. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 644/2013. Tribunalul SATU MARE | Servitute. Decizia nr. 24/2013. Tribunalul SATU MARE → |
|---|
