Fond funciar. Decizia nr. 423/2013. Tribunalul SATU MARE
Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 3300/218/2011*/a1
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 423/R
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Z. K.
Judecător I. M. C.
Judecător M. G. R.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenții S. A., S. V., S. I., S. E., domiciliați în C., ., jud. Satu M., împotriva încheierii din 28.02.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații F. V., domiciliată în C., nr. 154, jud. Satu M., C. L. SĂUCA PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR SĂUCA, C. JUDEȚEANĂ SATU M. PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR și S. R., domiciliată în C., nr. 163, jud. Satu M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul S. A., lipsă fiind restul părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile. La data de 21.03.2013, prin serviciul registratură al instanței recurenții au depus concluzii scrise și încheierea din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Carei.
În baza art.103 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 se constată că nu există alte cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile și reține că recursul este scutit de timbraj. Pune în discuție admisibilității căii de atac raportat la disp.art. 34 alin. 2 C.pr.civ.
Recurentul susține că este admisibil un astfel de recurs.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a căii de atac.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea camerei de consiliu din 28.02.2013 dată în dosar nr.330/218/_, Judecătoria Carei a respins, în baza art.34 alin.2 Cod proc.civ., ca lipsită de obiect, cererea formulată de pârâții S. A., S. V., S. I. și S. E., pentru recuzarea d-nei judecător Bara A., având în vedere abținerea sa de la judecată intervenită la 13.12.2012.
Tribunalul, deliberând asupra recursului, cu prioritate conform art.137 Cod proc.civ., prin prisma excepției de inadmisibilitate, reține următoarele:
În temeiul disp.art.34 alin.2 Cod proc.civ. „încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul”.
În consecință, prezentul recurs este promovat în afara cadrului legal, fiind inadmisibil.
Criticile recurenților privind soluția dată prin încheierea menționată pot fi cuprinse în cadrul cererii de recurs care poate fi îndreptată împotriva sentinței civile care urmează a fi pronunțată în dosar.
În baza art.312 Cod proc.civ., tribunalul va respinge, ca inadmisibil, recursul promovat de pârâții S. A., S. V., S. E., S. I., împotriva Încheierii camerei de consiliu din 28.02.2013 a Judecătoriei Carei – dosar nr._ 1*, în contradictoriu cu intimații F. V., S. R., C. Funciară L. Săuca, C. Funciară Jud.Satu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul promovat de pârâții S. A., S. V., S. E., S. I., domiciliați în C., ..Săuca, jud.Satu M. împotriva Încheierii camerei de consiliu din 28.02.2013 a Judecătoriei Carei – dosar nr._ 1*, în contradictoriu cu intimații F. V., domiciliată în C., jud.Satu M., S. R., domiciliată în C., nr.163, jud.Satu M., C. FUNCIARĂ L. SĂUCA, C. FUNCIARĂ JUD.SATU M..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2013.
Președinte, Z. K. | Judecător, I. M. C. | Judecător, M. G. R. |
Grefier, V. S. |
Red.M.G.R./20.05.2013
Tehnored_BER /20.05.2013
Ex.2
Jud.fond: S. C. A.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 230/2013.... | Sechestru asigurător. Hotărâre din 16-05-2013, Tribunalul... → |
---|