Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 204/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 6320/296/2011
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 204/R
Ședința publică de la 27 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. C.
Judecător M. G. R.
Judecător Z. K.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul B. A. F., domiciliat în Satu M., . 8, . M., împotriva Sentinței civile nr. 6288 din 21 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. M. A., intimat B. G. SOCIETEGENERALE SA, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
La pronunțare nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier privind îndeplinirea procedurii de citare, după care, se învederează instanței că la data de 26.02.2013, prin serviciul registratură al instanței recurentul a depus concluzii scrise.
Se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 20.02.2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5288/21.06.2012 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. M. A. împotriva pârâtului B. A. F.; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta B. M. A. împotriva B. G. SOCIETE GENERALE SA București și, în consecință: a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit, sub durata căsătoriei autoturismul Renault Symbol ._ . RO13946; a constatat că părțile au contractat, sub durata căsătoriei, un credit în sumă de 26.000 lei din care sub durata căsătoriei au achitat suma de 1.019,37 lei; s-a dispus împărțeala bunurilor identificate mai sus atribuind pârâtului Renault Symbol ._ . RO13946; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.019,37 lei credit rambursat în timpul căsătoriei; a obligat pârâtul să achite în continuare ratele datorate pârâtei B. G. SOCIETE GENERALE SA la creditul datorat în baza contractului de credit nr._/29.09.2010 semnat de părți; a respins capătul de cererea privind vânzarea autoturismului; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.028 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că potrivit certificatului de divorț nr.59/10.02.2011 căsătoria încheiată de părți în data de 22.05.2010 a fost desfăcută în data de 15.02.2011.
Părțile au fost de acord că sub durata căsătoriei au contractat un credit cu contractul nr._/29.09.2010 de la B. G. SOCIETE GENERALE SA în sumă de 26.000 lei, care a fost folosită pentru cumpărarea autoturismului Renault Symbol ._ . RO13946, acesta fiind folosit numai de către pârât. De asemenea, suma de 1.019,37 lei ca fiind ½ parte din suma achitată sub durata căsătoriei nu a fost contestată de pârât.
Cu toate acestea, pârâtul a susținut că această sumă este inclusă în suma pe care și-a asumat-o prin contractul de împrumut autentificat cu nr.77/6.01.2011.
Pârâtul a invocat contractul de împrumut, ca fiind un partaj de bunuri deghizat, dar nu a probat și faptul că sumele din actul autentic ar constitui rezultatul partajului amiabil de bunuri comune.
Așa fiind, instanța de fond a constatat că părțile se află în proprietate codevălmașă asupra autoturismului Renault Symbol ._ . RO13946.
Conform disp. art. 673 ind.5 pct.2 Cod proc.civ. instanța a constatat că cererea formulată de reclamantă este întemeiată și a dispus partajarea bunurilor dobândite de cei doi soți în timpul căsătoriei atribuind pârâtului autoturismul, avându-se în vedere că acesta folosește bunul, cu obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 1.019,37 lei credit rambursat în timpul căsătoriei și să achite în continuare ratele datorate pârâtei B. G. SOCIETE GENERALE SA la creditul datorat în baza contractului de credit nr._/29.09.2010 semnat de părți.
A fost respins capătul de cererea privind vânzarea autoturismului, avându-se în vedere că, potrivit disp. art.673 ind.11 Cod proc.civ., bunul comun se vinde numai cu condiția ca niciunul dintre coproprietari să nu ceară atribuirea, ceea ce în speță nu este cazul, avându-se în vedere că pârâtul a solicitat atribuirea și nu este de acord cu vânzarea autoturismului.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta B. M. A. împotriva B. G. SOCIETE GENERALE SA prin care a solicitat să” nu mai aibă în continuare calitatea de coîmprumutat”.
Pentru a ajunge la această concluzie instanța de fond a achiesat la motivele invocate de pârâtă, respectiv, un contract încheiat de părți nu poate fi modificat pe cale judecătorească; acesta se poate modifica numai convențional, prin acordul tuturor părților semnatare cu respectarea condițiilor avute în vedere la încheierea contractului.
Conform disp. art.274 Cod proc.civ., pârâtul, căzut în pretenții, avându-se în vedere că s-a opus partajului, a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.028 lei cheltuieli de judecată, respectiv 780 taxa legală achitată cu chitanța nr._/2012 și 248 onorariu de avocat achitat cu chitanța nr.67/2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. A. F., solicitând admiterea recursului ca fondat și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac promovate, recurentul arată că instanța de fond, pe lângă faptul că a constatat achiziționarea sub durata căsătoriei a autoturismului Renault Symbol ._, . ROI3946 și că părțile au contractat sub durata căsătoriei un credit în sumă de 26. 000 lei din care sub durata căsătoriei au achitat suma de 1.019,37 lei, a dispus împărțeala bunurilor identificate mai sus, atribuindu-i autoturismul recurentului și obligându-l să plătească reclamantei suma de 1.019,37 lei, credit rambursat în timpul căsătoriei, obligându-l totodată să plătească în continuare ratele bancare datorate în baza contractului de împrumut nr._/29. 09. 2010 semnat de părți la care se adaugă cheltuielile de judecată. Totodată a respins capătul de cerere privind vânzarea autoturismului.
Învederează că, contractul de credit nr._/29. 09. 2010, are ca părți integrante: Contractul de garanție reală mobiliară nr.130/29.09.2010, avându-l ca titular semnatar al contractului pe dl.B. A. F. și doar contrasemnatară-garantă pe d-na fostă B. M.-A., actualmente B. M. A.. Odată cu semnarea contractului de mai sus au mai fost încheiate Contractul de garanție reala mobiliară nr. 130/29.09.2010 și Contractul de garanție reala mobiliară pe sume viitoare nr. 131/29.09.2010 cu același titular semnatar, căsătorit cu dna B. M.-A., contracte pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere în momentul în care a pronunțat hotărârea atacată.
Prin acest contract, s-a instituit o garanție reală mobiliară, până la achitarea integrală a împrumutului, conform contractului de mai sus.
Într-adevăr, autoturismul în cauză a rămas în posesia recurentului, în baza unei înțelegeri anterioare cu intimata, fapt recunoscut de către aceasta în fața instanței, cu condiția achitării ratelor, conform probei interogatoriului existent la dosar probă admisă și dispusă în instanță.
Precizează că ratele au fost și sunt în continuare achitate de către recurent, conform înțelegerii, dovada achitării s-a realizat cu copii de pe chitanțele bancare, reclamanta nu a putut face dovada achitării vreunei rate bancare și nici nu a putut face dovada cum că ar fi suferit vreo vătămare sau vreo pagubă în urma acestui contract, doar faptul că primește câteodată unele notificări de la banca creditoare referitor la întârzierile la plata ratelor.
Menționează că recurentul nu s-a opus partajului, cum greșit reține instanța de fond, deoarece partajul amiabil practic s-a realizat anterior, prin contractul de împrumut autentificat în data de 06.01.2011 și recurentul a respectat doar înțelegerea avută anterior divorțului, înțelegere recunoscută și de intimată prin răspunsurile la întrebările 1 și 2 din interogatoriu.
Totodată, arată că prin acest contract de împrumut s-au stins toate pretențiile, fapt nereținut de instanța de fond, în condițiile în care, calculul sumelor reprezentând pretențiile intimatei au fost efectiv calculate de către ea, într-un înscris recunoscut de către aceasta în instanță cum că i-ar aparține, existent ca probă la dosar, unde se specifică în concret, punctual, ce reprezintă fiecare sumă adunată. Din acest înscris reiese clar faptul că în total s-a cuprins și ½ din ratele mașinii, mai mici decât suma pretinsă în acțiune, dar diferența este acoperită de valoarea contractului de împrumut, care este mai mare decât cea prevăzută în calculul anterior depășind astfel valoarea solicitată de către intimată, iar acest lucru este mai mult decât evident.
Precizează că a învederat instanței de fond faptul că acest capăt de cerere privind pretențiile reclamantei în sumă de 1.0193,37 lei reprezentând ½ din ratele bancare, este neîntemeiat și ca urmare a solicitat respingerea lui, având în vedere înțelegerea anterioară cu intimata materializată în contractul de împrumut, valoarea contractului dovedită cu înscrisuri și interogatoriu, precum și stingerea tuturor pretențiilor, cu toate acestea instanța a reținut, în considerentele hotărârii, pag. 2 alin.11, „că această sumă nu a fost contestată de pârât".
Mai mult, la alin.13, pag.2, în considerente, instanța de fond a reținut „Pârâtul a invocat contractul de împrumut, ca fiind un partaj de bunuri deghizat, dar nu a probat și faptul că sumele din actul autentic ar constitui rezultatul partajului amiabil de bunuri comune ", în condițiile în care acest lucru a fost recunoscut și confirmat în instanță de către intimată, în administrarea probei interogatoriului.
Consideră și are această convingere, respectiv că instanța de fond nu a apreciat corect probatoriul existent la dosar, dând astfel o hotărâre pe care o apreciază netemeinică și nelegală.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept, invocă art.299 și urm.Cod proc.civ., art.304 pct.6, 7 și 9, respectiv art.304 indice 1, art.312 și 315 Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată (fila 19), intimata B. M. A. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
În fapt, arată că întrucât în timpul căsătoriei cu recurentul au dobândit ca și bun comun autoturismul cu marca Renault, pentru care a fost acordat de către B. GROUPE SOCIETE GENERALE SA un credit de 26.000 RON, în baza contractului de credit nr._, semnat la data de 29.09.2010. Relația de căsătorie a fost desfăcută prin Certificatul de divorț nr. 59/10.02.2011. În timpul căsătoriei au achitat o parte din ratele la creditul bancar.
Având în vedere că autoturismul a fost și este doar în posesia recurentului, iar ratele mereu sunt plătite cu întârziere, intimata este sunată de bancă, ultima dată fiind sunată în data de 05.10.2012 că există o restanță echivalentă cu 3 luni neachitate.
Menționează că l-a rugat pe recurent să rezolve situația cu banca pentru a nu mai fii deranjată, dar fără rost. Precizează că înainte să se adreseze instanței a încercat o rezolvare pe cale amiabilă așa cum rezultă din adresa din data de 08.03.2011.
Autoturismul în cauză a fost lăsat în posesia pârâtului doar cu condiția preluării integrale a creditului și a platei ratelor rămase, însă nu s-a întâmplat așa.
Astfel, consideră că până când figurează în contract în calitate de coîmprumutaț, sau neexistând o hotărâre judecătorească definitivă ca pârâtul este singurul obligat la plata ratelor rămase, intimata poate fi supusă executării silite de către bancă pentru neplata ratelor. Menționează că mai există 8 ani, timp în care se rambursează integral creditul contractat, iar intimata dorește să înceapă o viață nouă fără teama de a fi executată de către bancă cu o cotă de 1/3 din salar.
Referitor la contractul de împrumut semnat la notar în data de 06.01.2011, recurentul a specificat clar ce reprezintă suma prevăzută în contract. Atașează pagina respectivă fiind dintr-un alt dosar, reprezentând contestație la executare la dosarul_ .
Prin concluziile scrise, recurentul B. A.-F. învederează că instanța de fond netemeinic și nejustificat a admis în parte acțiunea formulată de intimata-reclamantă.
Consideră că instanța a reținut greșit faptul că recurentul s-ar fi opus partajului, poziția lui fiind perfect justificată, având în vedere faptul că partajul amiabil s-a realizat anterior, prin contractul de împrumut autentificat în data de 06.01.2011 condiție impusă de intimată în vederea realizării unui divorț de comun acord pe cale amiabilă și el a respectat doar înțelegerea avută anterior divorțului, înțelegere recunoscută și de intimată prin răspunsurile la întrebările 1 și 2 din interogatoriu în dosarul de fond.
Prin acest contract de împrumut, formă propusă de către notarul de stat s-au stins toate pretențiile, fapt nereținut de instanță în considerentele hotărârii, în condițiile în care, calculul sumelor reprezentând pretențiile intimatei au fost efectiv calculate de către aceasta, într-un înscris realizat de ea recunoscut în instanță cum că i-ar aparține, existent ca probă la dosar, unde se specifică în concret, punctual, ce reprezintă fiecare sumă adunată și se specifică expres „RATA MAȘINĂ" valoare actualizată la perfectarea contractului autentic.
Din acest înscris reiese clar faptul că în total s-a cuprins și ½ din ratele mașinii, mai mici decât suma pretinsă în acțiune, dar diferența este acoperită de valoarea contractului de împrumut, care este mai mare decât cea prevăzută în calculul anterior depășind astfel valoarea cuprinsă în acest înscris realizat de intimată, iar acest lucru este mai mult decât evident.
Învederează că autoturismul în cauză a rămas în posesia recurentului, în baza unei înțelegeri anterioare cu intimata, fapt recunoscut de aceasta în fața instanței, cu condiția achitării ratelor, conform probei interogatoriului existent la dosar probă admisă și dispusă în instanță. Ratele au fost și sunt în continuare achitate de către recurent, conform înțelegerii, dovada achitării s-a realizat cu copiii de pe chitanțele bancare, intimata neputând face dovada achitării vreunei rate bancare și nici nu a putut face dovada cum că ar fi suferit vreo vătămare sau vreo pagubă în urma acestui contract, iar instanța a omis să precizeze acest lucru.
Practic instanța a impus condițiile pe care părțile le-au stabilit anterior divorțului privitoare la partajul amiabil și atribuirea autoturismului.
În aceste condiții, consideră că acțiunea intimatei din dosarul de fond este netemeinică și nelegală, deoarece partajul efectiv a fost realizat înaintea divorțului, iar aceste obligații stabilite de către instanța de fond în sarcina recurentului sunt nejustificate fiind o plată nedatorată, cu toate că instanța de fond reține faptul că: „Pârâtul a invocat contractul de împrumut, ca fiind un partaj de bunuri deghizat, dar nu a probat și faptul că sumele din actul autentic ar constitui rezultatul partajului amiabil de bunuri comune", în condițiile în care acest lucru a fost recunoscut și confirmat în instanță de către intimată, în administrarea probei interogatoriului și recunoașterea înscrisului întocmit de însuși intimata reprezentând calculul sumelor datorate înainte de întocmirea actului notarial de împrumut, fapt nereținut de către instanța de fond.
Referitor la Contractul de credit nr._/29. 09. 2010, care are ca părți integrante: Contractul de garanție reală mobiliară nr. 130/29.09.2010 și Contractul de garanție reala mobiliară pe sume viitoare nr. 131/29.09.2010, avându-l ca titular semnatar al contractului pe dl B. A. F. și doar contrasemnatară-garantă pe dna fostă B. M.-A., actualmente B. M. A., lucrurile sunt foarte clare, intimata fiind doar....."deranjată" de faptul că primește din când în când notificări de la bancă.
Pentru a stinge definitiv acest conflict, intenția recurentului este de a modifica acest contract în sensul înlocuirii intimatei-reclamante ca parte din contract, dar propunerile făcute până acum băncii nu au întrunit condițiile de venit net impuse.
Consideră și are convingerea că instanța de fond nu a apreciat corect probatoriul existent la dosar, dând astfel o hotărâre pe care o consideră netemeinică și nelegală, obligându-l la o plată nedatorată și suportarea cheltuielilor judiciare.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Prin concluziile scrise, intimata B. M. A., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, arată că prin hotărârea recurată a fost supus partajului singurului bun rezultat din căsătoria cu recurentul-pârât, respectiv, autoturismul marca Renault Simbol ._, . R_.
În urma probațiunii administrate instanța de fond a găsit de trebuință, ca acest bun să fie atribuit recurentului-pârât, aspect pentru care intimata nu a formulat opoziție, dat fiind faptul că recurentul-pârât este și posesorul acestui bun, el îl folosește și culege eventualele fructe.
Consideră că în mod logic, legal și european, instanța de fond l-a obligat pe recurentul-pârât să achite în continuare ratele bancare datorate BRDE G. SOCIETE GENERALE SA, conform contractului de credit nr._/29.09.2010, câtă vreme acesta este singurul beneficiar al autoturismului.
Câtă vreme acest bun a fost dobândit în timpul căsătoriei (chiar și printr-un credit bancar) în baza art. 673 ind. 5 pct. 2 Cod proc.civ., soluția instanței de fond în sensul obligării recurentului-pârât la plata ratelor bancare, este legală și temeinică. Mai mult, acest lucru se impune de drept, câtă vreme în fapt cel ce folosește acest bun este însăși recurentul-pârât, ba și mai mult, chiar acesta a solicitat atribuirea lui.
În privința obligării recurentului-pârât la plata sumei de 1.019,37 lei de către instanța de fond, această soluție este nu numai temeinică și legală, însă este o soluție echitabilă.
A nu accepta o asemenea soluție ar însemna ca recurentul-pârât să „se îmbogățească fără just temei" câtă vreme bunul îi este atribuit în totalitate și se folosește de acesta ca un bun proprietar până la achitarea integrală a ratelor. Ori, câtă vreme suma de 1.019,37 lei, a fost achitată de intimată (la vremea respectivă codebitoare sub imperiul căsătoriei), coroborat și cu faptul că această căsătorie a încetat, iar bunul a fost atribuit recurentului-pârât, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1.019,37 lei este singura modalitate de a evita o îmbogățire fără just temei a recurentului-pârât și de a pune părțile în litigiu pe picior de egalitate.
În ce privește motivele de recurs invocate de recurentul-pârât, solicită a fi respinse, ele fiind consecința unei necunoașteri a legii coroborate și cu reaua credință a acestuia. Astfel:
1. Sunt invocate în susținerea recursului contractele de garanție mobiliară 130/29.09.2010 și 131/29.09.2010, contracte accesorii contractului de credit. Cu ce schimbă situația în fapt și în drept aceste două contracte numai recurentul-pârât știe, care, în opinia intimatei, nu face altceva decât să inducă în eroare instanța și să supună cauza derizoriu lui. Cele două contracte accesorii nu pot avea o înrâurire asupra unui partaj prin atribuirea de bunuri câtă vreme atribuirea acestui bun a fost solicitată de însăși recurentul-pârât cu toate consecințele legale ce rezultă din acest fapt.
2. Se mai afirmă în motivele de recurs că instanța de fond n-ar fi ținut cont de faptul că recurentul-pârât nu s-a opus partajului, acreditând ideea - forțată în opinia intimatei - că o asemenea opoziție ar fi schimbat soluția, aspect ce nu poate fi primit câtă vreme însuși recurentul-pârât a solicitat atribuirea bunului, a recunoscut că îl folosește (și l-a folosit) exclusiv și că suma de 1019,37 lei a fost achitată de intimată.
3. Anterior a făcut precizarea despre reaua credință a recurentului-pârât, în sensul că acreditează ideea că suma de 1.019,37 lei ar fi o sumă ce s-ar obliga să o restituie în baza unui contract de împrumut și că acest contract deghizează (ascunde) însăși contravaloarea sumei achitate de intimată.
Solicită instanței de recurs să constate că suma menționată în contractul de împrumut notarial nu are nicio legătură cu suma la care instanța de fond l-a obligat pe recurentul-pârât (cei 1.019,37 lei).
Menționează că pentru restituire acestei sume intimata l-a acționat în judecată pe recurentul-pârât, iar prin sentința civilă nr.4364 din 28.05.2012 acesta a fost obligat la plata acesteia. Mai mult, nici până în prezent această sumă nu a recuperat-o, recuperarea acestei sume făcând obiectul dosarului execuțional nr._/296/2011, biroul executorului judecătoresc (M. V.).
Pentru a se eschiva de la executarea silită recurentul-pârât se pretează la fel de fel de subterfugii (inclusiv suspendarea activității societății al cărui administrator este) pentru blocarea și obstrucționarea executării silite.
În concluzie, nu a existat niciodată un partaj amiabil, însă și existența acestui litigiu pe rolul instanțelor de judecată arată faptul că recurentul-pârât, este de rea credință, refuzând să respecte hotărârile instanțelor de judecată.
Față de cele arătate, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 5288/2012 a Judecătoriei Satu M..
Tribunalul, analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub aspectul nulităților de ordine publică, a dispozițiilor de drept substanțial și procedural incidente în cauză, reține următoarele:
Partajarea bunurilor dobândite sub durata căsătoriei se poate realiza pe cale amiabilă sau judiciară, atunci când nu există această învoială a părților.
Prin motivele de recurs, care constituie totodată și critici împotriva hotărârii recurate, se susține că părțile, adică foștii soți au împărțit pe cale amiabilă bunurile dobândite sub durata căsătoriei, mărturie în acest sens, susține recurentul este contractul de împrumut autentificat la data de 06.02.2011.
Susținerea recurentului nu poate fi primită, având în vedere obiectul actului autentic încheiat de părți, care consemnează drept operațiune juridică împrumutul și nu partajarea bunurilor comune dobândite sub durata căsătoriei. Nu au fost prezentate dovezi din care să rezulte contrariul peste ceea ce cuprinde actul autentic și, mai mult, cu ocazia executării contractului de împrumut autentificat cu nr.77/06.01.2011, BNP – Ressler-P., debitorul împrumutat, adică recurentul din prezenta cauză – susține că în fapt s-a împărțit darul de nuntă, or prin sentința recurată s-a dispus cu privire la constatarea calității de bun comun a autoturismului marca Renault Simbol, ._, . R013946, dobândit de părți sub durata căsătoriei.
Achiziționarea autoturismului s-a realizat prim împrumut bancar, contractat de soți sub durata căsătoriei la B. G. Societe Generale SA, conform contractului de credit nr._/29.09.2010, împrumut ce nu a fost restituit, situație în care în mod corect au fost împărțite numai ratele achitate sub durata căsătoriei.
Sulta stabilită la suma de 1.019,37 lei reprezintă 1/2 parte din ratele achitate, astfel că aceasta i se cuvine intimatei-reclamante, reprezentând partea sa de contribuție la achitarea creditului, iar cealaltă jumătate s-a atribuit recurentului în virtutea aceluiași principiu evocat anterior.
Cum autoturismul a fost atribuit recurentului, acesta avânt tot timpul posesia bunului, este evident că preia în continuare diferența de credit, inclusiv garanțiile la contract, acestea fiind în legătură directă cu împrumutul și cu bunul achiziționat în urma împrumutului.
Întrucât recurentul a solicitat atribuirea bunului, este evident că nu s-a putut dispune vânzarea la licitație, nefiind permisă o astfel de procedură în condițiile art.673 ind.11 Cod proc.civ.
Concluzionând, tribunalul reține că părțile nu au tranzacționat pe cale amiabilă împărțirea tuturor bunurilor comune dobândite sub durata căsătoriei și, prin urmare, este justificată solicitarea de realizare a unui partaj judiciar și pentru bunul (autoturism) achiziționat sub durata căsătoriei, în condițiile art.36 C.fam., în vigoare față de data înregistrării acțiunii (27.06.2011), art.673 ind.1 și urm.Cod proc.civ.
Față de considerentele evocate, tribunalul, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ., a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul-reclamant BRUAN A. F., domiciliat în Satu M., ., . M. împotriva sentinței civile nr.5288/21.06.2012 a Judecătoriei Satu M. și în contradictoriu cu intimata B. M. A., cu domiciliul în Satu M., Aleea Universului, ., jud.Satu M. și B. – G. SOCIETE GENERALE SA BUCUREȘTI, ..17, sector 1.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 27.02.2013.
Președinte, I. M. C. | Judecător, M. G. R. | Judecător, Z. K. |
Grefier, V. S. |
Red.I.M.C./29.03.2013
Tehnored_BER /29.03.2013
Ex.2
Jud.fond: M. C. B.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3164/2013.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 29/2013. Tribunalul SATU MARE → |
|---|
