Succesiune. Decizia nr. 496/2013. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 496/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 9402/296/2012

Dosar nr._ Cod operator:_

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 496/R

Ședința publică de la 12 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M. C.

Judecător Z. K.

Judecător M. G. R.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă S. M. domiciliată în Agriș, nr. 63, jud. Satu M., prin mandatar D. A., domiciliat în Agriș, .. 60 C, împotriva Sentinței civile nr. 779 din 08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M., în contradictoriu cu intimata P. C. AGRIȘ, jud. Satu M., având ca obiect succesiune.

La pronunțare nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;

Se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 05.06.2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.779/08.02.2013 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a respins cererea formulată de reclamanta Ș. M. împotriva PRIMĂRIEI AGRIȘ pentru pretenții. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea formulată reclamanta S. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. Agriș, anularea titlului de proprietate emis pe numele lui D. V. asupra imobilului din Agriș, nr.63, cu nr.top 167 din CF 210, în vederea deschiderii succesiunii după defunctul D. Ș. decedat la 21 sept.2009.

La dosarul cauzei s-a depus în probațiune declarația de acceptare a succesiunii după defunct la notar public I. B. la 18 nov.2010 sub nr.5090.

Ulterior, reclamanta și-a precizat cererea solicitând, în contradictoriu cu pârâta P. Agriș, acordarea unei locuințe sociale, întrucât nu deține niciun spațiu și fratele defunctului nu o lasă să pătrundă în locuința defunctului.

Având în vedere adresa nr.1540/14.06.2012 a Primăriei Agriș, care arată că în evidențele fiscale defunctul figurează cu gospodărie și anexe în registrul agricol din 2002 cu o valoare impozabilă de 1814 lei și conform căruia imobilul figurează înscris în CF 210 Agriș sub nr.top 168,167 conform titlului de proprietate nr.31-_, precum și adresa Primăriei Agriș 2769/28.11.2012 în care se arată că primăria nu deține locuințe sociale.

Având în vedere că atât reclamantei, cât și mandatarului i s-a pus în vedere să precizeze clar obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum prevăd dispoz.art.112 Cod de procedură civilă, obligație care nu a fost îndeplinită, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. M., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, motivat de faptul că hotărârea atacată conține erori materiale și a fost pronunțată în baza unui înscris fals.

Nu s-a pronunțat asupra precizării de acțiune din 04.02.2013, precum și asupra unor probe.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, tribunalul consideră că e nefondat, soluția primei instanțe e legală și temeinică.

Recurenta în calitate de moștenitoare a soțului său decedat D. V., fost Ș. prin mandatar a solicitat nulitatea titlului de proprietate emis pe numele lui D. V., ulterior a precizat acțiunea în 04.02.2013 solicitând acordarea unei locuințe sociale de la P. Agriș .

În recurs arată că adeverința eliberată de primar nr.1540/2012 prin care se menționează că recurenta figurează din anul 2002 în registrul agricol în calitate de moștenitoare după defunctul Ș. Ș. cu o anexă gospodărească la valoarea impozabilă de 1814 lei, e falsă.

Din ancheta socială efectuată în cauză sub nr. 279/2+13 de P. Agriș s-a reținut că recurenta beneficiază de ajutor social, nu deține avere mobilă sau imobilă trăiește în locuința cumnatului recurentei, numit D. V..

Reținând precizarea de acțiune, instanța de fond în mod legal a respins cererea recurentei reclamante, întrucât soluționarea cererii privind acordarea unei locuințe sociale nu intră în competența instanței.

Din adresa Primăriei Agriș 2769/2012 rezultă că primăria nu deține locuințe sociale.

Față de cele de mai sus, tribunalul în baza art.312 Cod de procedură civilă va respinge recursul declarat ca nefondat .

Nu s-a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentă-reclamantă S. M., domiciliată în Agriș, nr.63, jud.Satu M., prin mandatar D. A. domiciliat în Agriș, ..60C, jud.Satu M. împotriva sentinței civile nr.779/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în contradictoriu cu intimata P. comunei Agriș.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.06.2013.

Pt.Președinte,

I. M. C.

fiind în concediu legal de odihnă,

semnează președintele instanței

Judecător,

Z. K.

Judecător,

M. G. R.

Grefier,

V. S.

Red.Z.K./ 11.07.2013

Tehnored_VD / 11.07.2013

Ex.2

Jud.fond: M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 496/2013. Tribunalul SATU MARE