Validare poprire. Decizia nr. 92/2013. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2013 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 7368/296/2012
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 92/R
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. R.
Judecător Z. K.
Judecător I. M. C.
Grefier V. S.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul E. M. B., domiciliat în Negrești Oaș, Alea Trandafirilor, ., jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr.6780 din 29 august 2012, în contradictoriu cu intimații L. E., dom. în Carei, .. 10, jud. Satu M., S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, jud. Satu M., B. R. PENTRU DEZVOLTARE București, sector 1, .. 1-7, B. R. DE DEZVOLTARE SUCURSALA SATU M., cu sediul în Satu M., .. 3, jud. Satu M., având ca obiect validare poprire.
La pronunțare nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier privind îndeplinirea procedurii de citare, după care;
Se constată că dezbaterea asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 23.01.2013, când susținerile și concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi, când;
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.6780/29.08.2012 dată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M., a luat act de renunțarea la judecarea cererii formulate de reclamantul M. B., executor judecătoresc titular al B. M. B. în contradictoriu cu S. Român prin MEF reprezentat de DGFP Satu M., creditorul L. E., terțul poprit BRD respectiv BRD Sucursala Satu-M.. Totodată, a obligat reclamantul la plata către BRD-GSG SA a sumei de 1382,91 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că unul dintre principiile ce guvernează procesul civil este cel al disponibilității. Ca expresie a acestui principiu este și prevederea menționată în cuprinsul art. 246 Cod procedură civilă, reprezentând posibilitatea reclamantului de a renunța la judecată oricând fie verbal fie prin cerere scrisă, drept pentru care instanța de fond, în baza textului legal mai sus arătat, a luat act de renunțarea la judecată.
În baza art.246 alin.3 Cod proc.civ., raportat la faptul că cererea de renunțare la judecată s-a formulat și s-a depus după comunicare cererii de chemare în judecata, la al III-lea termen de judecată, instanța a obligat pe reclamant la plata sumei de 1382,91 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. BEBONE, executor judecătoresc, solicitând admiterea recursului și, în principal, înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar, diminuarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligat .
În motivarea căii de atac promovate, recurentul arată că a solicitat Judecătoriei Satu M. validarea popririi în contradictoriu cu terțul poprit BRD, ca urmare a refuzului de a da curs solicitării de înființare a popririi. După înregistrarea cererii, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și-a îndeplinit de bunăvoie obligațiile rezultate din unele titluri executorii motiv pentru care cererea a rămas fără obiect. În consecință, a depus în toate dosarele cerere de renunțare la judecată. Instanța a lua act de solicitarea recurentului dispunând prin încheiere încetarea procesului și obligarea reclamantului la plata sumei de 1.382,91 RON reprezentant onorariu avocat, deoarece renunțarea la judecată s-a făcut ulterior comunicării actelor de procedură.
Art. 274 al.4 C. presupune o culpă procesuală a părții căzute în pretenții. Executorului judecătoresc nu i se poate reține o culpă în formularea cererii de validare a popririi, atâta timp cât terțul poprit a efectuat alte două plăți în două dosare execuționale dintr-un cont aparținând debitorului. Refuzul la plata comunicat nu s-a referit la motivele invocate pe parcursul derulării procesului care a dus la renunțarea cererii de validare a popririi.
Instanța are dreptul, potrivit art.274 alin.(3) Cod procedură civilă, să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale atunci când exista o disproporție între munca depusa de avocat și onorariul acestuia astfel cum a procedat în dosarele:_ - sentința civilă nr. 6500/08.08.2012;_ - sentința civilă nr. 6502/08.08.2012;_ - sentința civilă nr. 6501/08.08.2012;_ - sentința civilă 6498/08.08.2012;_ - sentința civilă nr. 6506/08.08.2012. Instanța l-a în 9 dosare (dos._, dos._, dos._, dos._, dos._, dos._, dos._, dos._ și dos._ ) toate pronunțate de același complet și la același termen de judecată la plata sumei de 1.383,38 RON, respectiv 1.382,91 RON, deși în dosarele nr._ și nr._ s-a luat act de renunțare fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În dosarul_ având ca obiect validare de poprire în contradictoriu cu aceleași părți, prin sentința civila 6287/23.07.2012 instanța a respins obligarea la plata cheltuielilor de judecată motivând: "Cât privește cererea terțului poprit privind cheltuielile de judecată, instanța o va respinge și nu va face aplicarea art. 274 alin. 1 C. proc.civ., deoarece aceste prevederi au la bază o culpă procesuală care nu se va verifica în speță. Astfel, instanța reține că nu se poate impune executorului introducerea cererii de validare a popririi, în condițiile în care răspunsul la adresa executorului nu s-a referit la impedimentul la executare invocat doar la ultimul termen de judecată, referindu-se doar la neidentificarea corectă a debitorului și la aspecte de ordin formal. Contractul dintre terțul poprit și debitoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu M. a fost depus la ultimul termen de judecată și nu a fost invocat în răspunsul la adresa executorului. Or, în aceste condiții, instanța apreciază că nu poate fi aplicat art.274 alin.1 C.proc.civ cât timp executorul nu s-a aflat în culpă procesuală". Aceiași motivare este invocată și în sentința civilă nr. 6264/17.07.2012 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosarul_ .
Articolul 274 alin.(3) C.pr.civ., care permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Instanța nu a verificat proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente, precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Onorariul avocatului, care figurează în documentul existent la dosar, în cuantum de 1.382,91 RON, apare fără justificare în raport cu munca îndeplinită de apărător, deoarece toate cele nouă dosare, inclusiv prezentul dosar au avut același termen de judecata, termen la care s-au depus întâmpinări, s-au formulat apărări și excepții de tip "copy-paste". Așa cum rezultă din actele depuse în copie xerox și nu în original așa cum prevede legea, avocata a primit suma de 24.000,00 RON pe care a împărțit-o pentru fiecare dosar în parte.
Totodată, practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României).
Jurisprudența C.E.D.O., este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă și anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
În același sens dispune și decizia nr.401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Având în vedere motivele de mai sus, recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept, invocă art.304 pct.7, 8, 9 Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatele BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE SA și BRD- SUCURSALA SATU M. solicită respingerea recursului și menținerea încheierii atacate în sensul acordării cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial; cu cheltuieli de judecată, motivat de următoarele:
I. În ce privește achitarea debitului de către debitor, acest aspect nu prezintă relevanță juridică în prezenta cauza.
Conform art.246 alin.3 Cod proc.civ.: Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare in judecata, instanța, la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Prevederile art.246 alin.3 Cod proc.civ. nu au în vedere motivul pentru care renunța la judecata reclamantul ca o condiție pentru ca acesta sa poată fi obligat la cheltuieli de judecata. Aceste reglementari au caracter obiectiv, fiind suficienta renunțarea la judecata de către reclamant ulterior comunicării cererii de chemare în judecata.
În prezenta cauza s-a depus o cerere de renunțare la judecata de către B. M. B.. Cererea de renunțare s-a depus ulterior comunicării cererii de chemare in judecata, mai mult la al 3-lea termen de judecata, după ce intimatele au depus probe si urma să pună concluzii pe fondul cauzei la acel termen de judecata.
În sensul celor de mai sus s-a pronunțat si doctrina juridica in materie, considerând ca logica soluția ca reclamantul sa fie obligat la cheltuieli in favoarea pârâtului in situația in care renunța ia judecata.
Pârâtul încunoștințat prin cererea de chemare in judecata efectuează cheltuieli in vederea pregătirii apărării sale. Întrucât efectuarea cheltuielilor a fost determinata de conduita reclamantului, care ulterior renunța la pretențiile solicitate, paratul este îndreptățit sa-si recupereze cheltuielile efectuate.
Obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata nu avea loc daca renunțarea intervine in intervalul de timp cuprins intre momentul promovării cererii si cel al comunicării acesteia către parat. Atâta timp cat paratul nu a luat la cunoștința de pretențiile formulate impotriva sa nu a putut face cheltuieli.
Prin urmare, cheltuielile de judecata au fost efectuate astfel că trebuie acoperite de reclamant in temeiul celor de mai sus.
Mai mult, învederează că în prezenta cauza instanța de control verifica legalitatea hotărârii pronunțate de către prima instanța. Încheierea civila recurata a fost pronunțata cu respectarea prevederilor legale aplicabile in speța.
Nici prima instanța si nici instanța de control nu au atribuții in verificarea motivelor de fapt care au stat la baza depunerii cererii de renunțare, deoarece in lumina dispozițiilor art.246 Cod proc.civ. aceste motive nu prezintă relevanta juridica.
Învederează că în cazul în care se solicita aplicarea prevederilor art.246 alin.3 Cod proc.civ. referitoare la renunțare, încheierea se pronunța in mod obiectiv prin verificarea condițiilor legale. Or, in prezenta cauza prima instanța asa a procedat, făcând o aplicare justa a textelor de lege Ia care insusi executorul judecătoresc a făcut trimitere prin cererea de renunțare.
Deci nu exista nicio justificare legala care sa determine admiterea prezentului recurs si modificarea încheierii recurate in sensul celor solicitate de recurent.
II. Referitor la susținerea ca B. nu s-a aflat in culpa procesuala deoarece intimata a efectuat plata in alte doua dosare nu este întemeiata.
Învederează că ca prevederile art.246 Cod proc.civ. nu presupun existenta unei culpe procesuale in sarcina părții obligate la plata cheltuielilor de judecata.
În situația din speță, recurentul a fost obligat de către prima instanța la plata cheltuielilor de judecata în temeiul art.246 Cod proc.civ. Deci, întemeierea recursului pe prevederile art.274 Cod proc.civ. de către B. M. B. este nefondata.
Art.274 Cod proc.civ. se aplica în situația în care acțiunea este soluționata pe fond, partea care cade in pretenții va fi obligata in consecința la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de cealaltă parte.
Or, așa cum s-a arătat mai sus in prezenta cauza acțiunea nu a fost soluționata pe fond. B. M. B. a renunțat la cererea de chemare in judecata, prin urmare nu se aplica prevederile art.274 Cod proc.civ., care în opinia executorului judecătoresc presupun o culpa pentru ca partea sa fie obligata la cheltuieli de judecata.
Mai mult, practica judiciara a considerat ca in cazul in care renunțarea la judecata s-a făcut după comunicarea cererii de chemare in judecata, reclamantul se afla in culpa procesuala si va putea fi obligat, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata.
În sensul ca în cazul renunțării la judecata culpa procesuala aparține reclamantului si poate fi, la cerere, obligat la plata cheltuielilor de judecata, s-a exprimat si Curtea de Apel Oradea .
Așadar, in temeiul acestor considerente, precum si a celor anterior arătate solicită respingerea ca neîntemeiat a acestui motiv de recurs.
III. În ce privește solicitarea B. M. B. ca instanța de judecata sa procedeze la reducerea onorariului de avocat solicită respingerea acestei cereri pentru următoarele motive:
În primul rând în cuantumul sumei de 1383.38 RON este cuprins TVA-ul care este datorat bugetului de stat si implicit include si cheltuielile cu deplasarea, cazarea etc., cheltuieli pe care nu le-a solicitat pe cale separata.
În al doilea rând intimata a redactat si susținut întâmpinarea, s-a deplasat la fiecare termen de judecata si a asigurat apărarea.
În al treilea rând, prezenta cauza este o cauza importanta pentru BRD GSG SA având in vedere efectele admiterii cererii de validare. Mai mult, așa cum a dovedit debitorul DGFP Satu M. deține la banca intimată un cont in care se virează salarii. Daca s-ar fi admis cererea de validare banca intimată s-ar fi aliat . privind executarea sentinței. Conform art.274 alin.3 Cod proc.civ., instanța de judecata poate sa reducă onorariul avocatului având in vedere si importanta pricinii. Or, importanța cauzei trebuie privita din perspectiva terțului poprit care este o instituție bancara serioasa si a cărei imagine ar fi putut fi periclitata in situația admiterii cererilor de validare a popririi. Totodată, arată că pe rolul Judecătoriei Satu M. au fost înregistrate un număr de peste 100 cereri de validare a popririi, de către același Executor Judecătoresc, cuantumul total al sumelor urmărite fiind foarte mare. Prin urmare, se impunea o temeinica pregătire pentru a se asigura apărarea in fiecare dosar si astfel sa se evite riscul de a obține o soluție negativa in vreunul dintre aceste dosare. Astfel, solicită respingerea cererii de reducere a onorariului solicitat.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat si in consecința menținerea in tot a încheierii recurate in sensul acordării cheltuielilor de judecata constând in onorariu avocațial, solicitând totodată onorariul avocațial ocazionat de judecarea recursului.
Tribunalul, analizând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate de recurent, a dispozițiilor legale de drept substanțial și procesual, apreciază soluția primei instanțe dată cu privire la obligarea executorului judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primul ciclu procesual de terțul poprit, ca nelegală și netemeinică, fiind astfel fondate criticile recurentului, referitor la acest aspect, pentru următoarele considerente:
Temeiul juridic pentru acordarea cheltuielilor de judecată îl reprezintă atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții și care declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl reprezintă obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică restituirea sumelor de bani pe care le-a suportat partea care a câștigat procesul.
Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, adică a căzut în pretenții.
Părțile raportului juridic având ca obiect obligația de plată a cheltuielilor de judecată se stabilesc de la caz la caz, fie de persoana reclamantului, fie a pârâtului, sau a altor părți, cum ar fi chematul în garanție sau intervenientul accesoriu.
Ceea ce însă este esențial stabilit în acest raport juridic, este calitatea de parte, apoi de culpă procesuală și existența unui prejudiciu material suferit de victima culpei procesuale a părții care a căzut în pretenții.
Un caz aparte, cum este și cel în cauză, îl reprezintă stabilirea calității de parte a executorului judecătoresc în procedura de validare a popririi și obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor de judecată care pot fi ocazionate de către debitor sau terțul poprit, în caz de respingere a cererii sau de renunțare la judecată în condițiile art.246 alin.1 Cod proc.civ., în conformitate cu care, „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.”
Calitatea organului de executare de a sesiza instanța de executare cu cerere de validare a popririi nu îi conferă executorului judecătoresc calitate procesuală activă cu privire la actele de executare pe care le îndeplinește în exercitarea unui serviciu public ca obligație de serviciu.
În art.2 alin.1, art.7 din Lg.nr.188/2000 se prevede în mod expres că executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, având atribuția de a pune în executare în forma prevăzută de lege, ca modalitate de executare silită, dispozițiile cu caracter civil din titlurile executorii.
Față de conținutul normei din legea specială, dar și din stabilirea subiecților raportului juridic civil în obligația de plată a cheltuielilor de judecată, este evident că executorul judecătoresc prin sesizarea instanței de judecată în procedura judiciară de validare a popririi, întemeiată pe art.460 alin.1 Cod proc.civ., nu are calitate de reclamant, nu reprezintă creditorul și nici nu se substituie acestuia. În această procedură, executorul judecătoresc își păstrează doar calitatea de a sesiza instanța cu cererea de validare a popririi, după care obligatoriu se citează creditorul și debitorul.
În exercitarea controlului de constituționalitate asupra art. 460 alin. 1 C.pr.civ. Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.164/2009 stabilește că textul de lege este constituțional și nu se încalcă principiul disponibilității, datorită posibilității de a sesiza direct instanța de către executorul judecătoresc.
Executorul judecătoresc dobândește calitate de parte în proces, în ipoteza reglementată de art.399 alin.1 teza III Cod proc.civ., adică refuzul începerii executării silite sau a întocmirii unui act de procedură.
În acest caz, este legitimată calitatea procesuală pasivă, întrucât acesta este cel obligat în raportul juridic litigios născut în cursul executării silite.
Nu același raționament poate fi folosit și în ipoteza aflată în discuție, în sensul de a se atribui calitate procesuală activă executorului judecătoresc atunci când investește instanța cu o cerere de validare a popririi, în care nu este titularul dreptului pretins și nici mandatarul celui care are acest drept, adică creditorul. De asemenea, nu are nici un raport juridic legal cu terțul poprit care la rândul lui este obligat prin lege față de creditor de a indisponibiliza sumele de bani pe care le datorează debitorului, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit (art.454 Cod proc.civ.).
Atât poprirea, cât și validarea popririi (art.453, art.460 Cod proc.civ.) sunt acte de executare silită, care cad în sfera de competență atribuțională a executorului judecătoresc, dar părțile raportului juridic de executare silită rămân aceleași, în principal, creditorul și debitorul, alături de terțul poprit, în cazul popririi.
În vederea punerii în executare a titlului executor, executarea silită și celelalte acte care sunt de competența executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel (art.49 alin.1 din Lg.188/2000).
În concluzie, dreptul executorului judecătoresc de a sesiza instanța de executare cu cereri care țin de executarea silită inițiată la solicitarea creditorului, nu îi stabilește și calitate procesuală activă, ori din această perspectivă este evident că nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată chiar și atunci când renunță la sesizarea instanței, cum este și cazul în speță.
Astfel, după de la 14.05.2012 a depus cerere de validare a popririi, în contradictoriu cu debitorul terțul poprit, în urma relațiilor comunicate de către terț după depunerea întâmpinării, executorul judecătoresc renunță la judecată.
Din cuprinsul înscrisurilor comunicate de terțul poprit, rezultă în mod evident că sumele solicitate a fi poprite nu pot fi executate silit și cum aceste informații esențiale au fost aduse la cunoștința executorului după ce a sesizat instanța, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acestuia, întemeiată pe exercitarea abuzivă a dreptului stabilit de art.460 alin.1 Cod proc.civ., de a sesiza instanța cu cerere de validare a popririi.
În considerarea celor evocate, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ., art.304 pct.9 Cod proc.civ., tribunalul a admis recursul, a modificat în parte încheierea, în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de terț cu purtarea procesului.
Referitor la cheltuielilor de judecată din recurs, suportate de recurent, tribunalul le va respinge, având în vedere că în mod expres cererea a fost susținută împotriva terțului poprit, față de care tribunalul reține că nu se află în culpă procesuală în raportul juridic dedus judecății privind executarea creanței față de debitor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul executor judecătoresc M. B., cu sediul în Negrești Oaș, Al.Trandafirilor, ., jud.Satu M., împotriva încheierii nr.6780/29.08.2012 a Judecătoriei Satu M. și în contradictoriu cu intimații: L. E. – creditor, S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., P-ța Romană, nr.3-5, B. R. PENTRU DEZVOLTARE BUCUREȘTI, respectiv SUCURSALA SATU M., cu sediul în Satu M., ..3, jud.Satu M. – în calitate de terț poprit și în consecință:
Modifică în parte încheierea în sensul că înlătură obligația de plată a cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina executorului judecătoresc M. B..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi: 30.01.2013.
Președinte, M. G. R. | Judecător, Z. K. | Judecător, I. M. C. |
Grefier, V. S. |
Red.I.M.C./25.02.2013
Tehnored_BER /26.02.2013
Ex.2
Jud.fond: N. S. T.
| ← Succesiune. Decizia nr. 496/2013. Tribunalul SATU MARE | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1036/2013.... → |
|---|
